CtEDO 09.11.2006 Auto

CASE OF STOJAKOVIC v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
09.11.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF STOJAKOVIC v. AUSTRIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1944 și trăiește în Linz. Din 1984, reclamantul a fost șeful Institutului Federal de Cercetare Serologică Bacteriologică (Bundesstaatiche bakteriologisch-serologische Untersuchsanstalt) din Linz. Potrivit profilului de activitate prezentat de Guvernul, sarcinile Institutului implicate în efectuarea diverselor examinări, și anume examene oficiale la cerere în temeiul Actelor privind sănătate și examinărilor bacteriologice relevante de calitate a apei; cercetare, colectare și transfer de date; asistență la instalarea și menținerea unui sistem de notificare privind anumite boli infecțioase; menținerea unei rețele specifice privind bolile epidemiologice care integrează rețelele UE și alte rețele internaționale; participarea la proiecte și studii științifice internaționale; furnizarea de informații și consiliere generale, cum ar fi prevenirea și transferul de boli infecțioase și utilizarea antibioticelor; asistență prin acordarea de consiliere expertă în elaborarea unor standarde de calitate pentru laboratoarele microbiologice, a recomandărilor naționale în domeniul igiei, microbiologiei medicale și medicină preventivă și a legislației epidemiologice; reprezentarea departamentului competenților în grupurile naționale și internaționale. 10. Reclamantul, în calitate de șef al Institutului, a fost responsabil pentru toate sarcinile pe care le-a încredințat. În art. 3 din Legea funcționarilor publici (Beamten-Dienstrechtsgesetz), el a fost responsabil în continuare pentru anumite chestiuni referitoare la reglementarea serviciului său, și anume acordul de vacanță și acordarea de concediu special, și a avut autoritatea de a emite decizii (Bescheide) în acest sens. 11. La 22 noiembrie 1999, Comisia disciplinară de la Ministerul Muncăi, Sănătății și Afaceri Sociale (Disziplinarkommission beim Bundesministerium für Arbeit, Gesundheit und Soziales) a constatat că reclamantul a încălcat sarcinile profesionale în temeiul Legii privind nediscriminarea (Bundes-Gleichbehandlungsgesetz) și l-a condamnat la o amendă de aproximativ 2.400 euro (EUR). Comisia a constatat că reclamantul, printre altele, a făcut declarații cu privire la unii dintre angajații săi care reprezintă hărțuirea sexuală. La 15 iunie 2000, Consiliul de disciplinar superior al Ministerului Serviciului Public și Sportului (Disziplinaroberkommission beim Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport) a respins parțial apelul reclamantului. La 4 septembrie 2003, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului. 12. Între timp, la 31 martie 2000, Ministrul Federal al Muncăi, Sănătății și Afacerilor Sociale a reamintit reclamantul de la postul său cu efect imediat (Abberufung mit sofortiger Wirkung) și l-a transferat la postul cu grad mai scăzut, adică un post de arbitru la Ministerul Muncăi, Sănătății și Afaceri Sociale din Viena. 13. Referindu-se la comportamentul reclamantului care face obiectul procedurii disciplinare în curs, ministrul federal a constatat că reclamantul a încălcat sarcinile sale profesionale și nu mai putea fi încredințat să îndeplinească sarcinile de conducere în calitate de șef al Institutului. Ea s-a referit la art. 38 din Legea privind funcționarii publici în conformitate cu care un transfer poate fi ordonat ex officio în cazul unui interes oficial important. În același timp, ea a informat reclamantul că plata alocației de taxe suplimentare (Verwendungszulage) acordată în calitate de șef al Institutului trebuia să fie întreruptă începând cu 1 mai 2000. 14. La 17 aprilie 2000, reclamantul a depus un recurs și a susținut că procedura disciplinară era încă în așteptare. 15. La 21 iunie 2000, reclamantul, asistat de avocatul său, a depus alte cereri. El a susținut că Ministrul Federal nu a făcut suficiente constatări în ceea ce privește contextul în care declarațiile sale au fost formulate și le-a plasat în contextul necorespunzător. În plus, el a contestat faptul că a făcut una dintre declarații și a solicitat să audă un martor în contextul unei audieri, susținând în cele din urmă că Consiliul disciplinar superior și-a acordat parțial apelul și că procedurile disciplinare sunt încă pendente. Prin urmare, nu există motive pentru transferul său. 16. La 9 octombrie 2000, Comisia de Apel (Berufungs-kommission) de la Ministerul Serviciului Public și Sportul a respins apelul reclamantului fără a desfășura o audiere. Acesta a remarcat faptul că autoritatea care decide asupra transferului nu trebuie neapărat să aștepte rezultatul procedurii disciplinare în așteptare, ci să se evalueze dacă un funcționar a încălcat sarcinile sale profesionale și dacă o astfel de încălcare solicită un transfer. Argumentele reclamantului se referă în principal la problema vinovăției sale, care face obiectul procedurii disciplinare. Sarcina sa a fost de a stabili dacă transferul reclamantului a fost obiectiv necesar, dar a examinat și respins argumentele reclamantului cu privire la presupusul context justificativ în care au fost formulate declarațiile. De asemenea, a recunoscut că, de fapt, nu era clar dacă reclamantul a făcut una dintre declarațiile în cauză. Cu toate acestea, având în vedere toate celelalte declarații, ministrul federal a confirmat constatarea că reclamantul nu mai putea fi încredințat să îndeplinească sarcinile unui șef al Institutului. În special faptul că comportamentul necalificat al reclamantului a profundizat conflictele și tensiunile existente la locul de muncă și, prin urmare, a existat un interes oficial important care a făcut necesar transferul său la un alt post. 17. La 6 decembrie 2000, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof). El s-a plâns că, după o reuniune privată, Comisia de Apel și-a luat decizia în temeiul articolului 6 din Convenție, acest lucru a încălcat dreptul său la proceduri judiciare. În plus, el a susținut că Comisia de apel a decis arbitrar, deoarece nu a luat în considerare argumentele sale formulate în cadrul procedurii disciplinare conform căreia procedurile împotriva acestuia au trebuit să fie privite în contextul programului de restructurare al Ministerului și au avut ca scop obligația de a lua pensionare anticipată. 18. La 26 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului, referindu-se la jurisprudența sa, a constatat că drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un loc de muncă ca funcționar public nu pot fi considerate drepturi civile în sensul art. 6 din Convenție. De asemenea, a constatat că nu a existat nici o indicație de arbitrare în cadrul procedurii în cauză. 19. Această decizie a fost servită în avocatului reclamantului la 13 februarie 2002. 20. Normele relevante sunt consemnate în Legea funcționarilor publici. În versiunea în vigoare la momentul material prevăzut după cum urmează. 21. Secțiunea 38 § 1 din Legea funcționarilor publici (Beamten-Dienstrechtsgesetz) definește transferul (Versetzung) a unui funcționar public ca atribuire permanentă la un alt departament. 22. În temeiul articolului 40 § 2 revocarea (Abberufung) a unui funcționar public este echivalentă cu un transfer, printre altele, atunci când noua atribuire nu are cel puțin aceeași clasă ca postul anterior. 23. Potrivit secțiunii 38 § 2 un transfer poate fi ordonat ex officio în caz de interes oficial important. 24. În temeiul secțiunii 38 § 7a, transferul trebuie ordonat prin decizie. Funcția civilă în cauză poate face apel împotriva acestei decizii. Secțiunea 121 din Legea privind salariile (Gehaltsgesetz) prevede că un funcționar are dreptul la o alocație suplimentară (Verwendungszulage) dacă are un nivel considerabil de responsabilitate pentru îndeplinirea sarcinilor administrației generale și dacă acest nivel de responsabilitate depășește cel care este în mod normal legat de o poziție într-un nivel egal. 26. În temeiul articolului 41a § 6 se va decide un recurs de către Comisia de Apel (Berufungskommission) instituită la Ministerul Serviciului Public și Sportului (Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport). 27. Secțiunea 41a reglementează compunerea Comisiei de Apel. Alin. (3) prevede că președintele său și înlocuitorul său sunt judecători, ceilalți membri formați legal funcționari care sunt reprezentanți ai angajatorului și cealaltă jumătate sunt reprezentanți ai angajatului. Membrii sunt desemnați de Președintele Federal la propunerea Guvernului Federal (Bundesregierung) sau de Președintele Adunării Naționale (Nationalratspräsident). Reprezentanții angajaților sunt în principiu desemnați de către Uniunea Funcțiilor Publice (Gewerkschaft Öffentlicher Dienst) și, în cazul în care Uniunea nu face nominalizare în termen de patru săptămâni, de către Ministrul Serviciului Public și Sportului. 28. Mandatul este de cinci ani. 29. Secțiunea 41c prevede că Comisia de apele decide în formații (Senat) constituite din trei membri, președintele sau înlocuitorul său, un funcționar care reprezintă angajatorul și un funcționar public care reprezintă angajatul. Funcționarul public care reprezintă angajatorul trebuie să fie angajat la Ministerul Federal al respectivului reclamant. 30. Președintele Comisiei de Apel trebuie să stabilească, timp de un an în avans, numărul formațiilor, membrilor lor și secvența în care membrii trebuie să treacă în cazul în care un membru este incapacitat. Președintele aloca în continuare afaceri. 31. Secțiunea 41d § 1 prevede că Comisia de Apel hotărăște cu majoritate de voturi. Alin. (2) prevede că membrii Comisiei de Apel nu sunt obligați de nici o instrucțiune în exercitarea funcțiilor lor. 32. Deciziile Comisiei de Apel nu sunt supuse unui recurs la Curtea Administrativă. Cu toate acestea, sunt supuse unei plângeri la Curtea Constituțională. 33. Audierile dinaintea Comisiei de Apel sunt reglementate de Codul de Procedură Administrativă Generală (Allgemeines Verwaltungsverfahrens-gesetz). art. 40 § 1 din prezenta Lege prevede următoarele: „Audieri orale se desfășoară în prezența tuturor părților cunoscute și a martorilor și experților... 34. Este practică consecventă a autorităților administrative să desfășoare audieri orale în cameră, cu excepția cazului în care legea prevede altfel, deoarece se înțelege în mod comun că principiul publicității nu se extinde la procedurile administrative.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă