Stojakovic împotriva Austriei

Reclamantul s-a născut în 1944 și trăiește în Linz. Din 1984, reclamantul a fost șeful Institutului Federal de Cercetare Serologică Bacteriologică (Bundesstaatiche bakteriologisch-serologische Untersuchsanstalt) din Linz.

Potrivit profilului de activitate prezentat de Guvernul, sarcinile Institutului implicate în efectuarea diverselor examinări, și anume examene oficiale la cerere în temeiul Actelor privind sănătate și examinărilor bacteriologice relevante de calitate a apei; cercetare, colectare și transfer de date; asistență la instalarea și menținerea unui sistem de notificare privind anumite boli infecțioase; menținerea unei rețele specifice privind bolile epidemiologice care integrează rețelele UE și alte rețele internaționale; participarea la proiecte și studii științifice internaționale; furnizarea de informații și consiliere generale, cum ar fi prevenirea și transferul de boli infecțioase și utilizarea antibioticelor; asistență prin acordarea de consiliere expertă în elaborarea unor standarde de calitate pentru laboratoarele microbiologice, a recomandărilor naționale în domeniul igiei, microbiologiei medicale și medicină preventivă și a legislației epidemiologice; reprezentarea departamentului competenților în grupurile naționale și internaționale.

10. Reclamantul, în calitate de șef al Institutului, a fost responsabil pentru toate sarcinile pe care le-a încredințat. În art. 3 din Legea funcționarilor publici (Beamten-Dienstrechtsgesetz), el a fost responsabil în continuare pentru anumite chestiuni referitoare la reglementarea serviciului său, și anume acordul de vacanță și acordarea de concediu special, și a avut autoritatea de a emite decizii (Bescheide) în acest sens. 11. La 22 noiembrie 1999, Comisia disciplinară de la Ministerul Muncăi, Sănătății și Afaceri Sociale (Disziplinarkommission beim Bundesministerium für Arbeit, Gesundheit und Soziales) a constatat că reclamantul a încălcat sarcinile profesionale în temeiul Legii privind nediscriminarea (Bundes-Gleichbehandlungsgesetz) și l-a condamnat la o amendă de aproximativ 2.400 euro (EUR).

Comisia a constatat că reclamantul, printre altele, a făcut declarații cu privire la unii dintre angajații săi care reprezintă hărțuirea sexuală. La 15 iunie 2000, Consiliul de disciplinar superior al Ministerului Serviciului Public și Sportului (Disziplinaroberkommission beim Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport) a respins parțial apelul reclamantului. La 4 septembrie 2003, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului. 12. Între timp, la 31 martie 2000, Ministrul Federal al Muncăi, Sănătății și Afacerilor Sociale a reamintit reclamantul de la postul său cu efect imediat (Abberufung mit sofortiger Wirkung) și l-a transferat la postul cu grad mai scăzut, adică un post de arbitru la Ministerul Muncăi, Sănătății și Afaceri Sociale din Viena.

13. Referindu-se la comportamentul reclamantului care face obiectul procedurii disciplinare în curs, ministrul federal a constatat că reclamantul a încălcat sarcinile sale profesionale și nu mai putea fi încredințat să îndeplinească sarcinile de conducere în calitate de șef al Institutului. Ea s-a referit la art. 38 din Legea privind funcționarii publici în conformitate cu care un transfer poate fi ordonat ex officio în cazul unui interes oficial important. În același timp, ea a informat reclamantul că plata alocației de taxe suplimentare (Verwendungszulage) acordată în calitate de șef al Institutului trebuia să fie întreruptă începând cu 1 mai 2000. 14. La 17 aprilie 2000, reclamantul a depus un recurs și a susținut că procedura disciplinară era încă în așteptare.

15. La 21 iunie 2000, reclamantul, asistat de avocatul său, a depus alte cereri. El a susținut că Ministrul Federal nu a făcut suficiente constatări în ceea ce privește contextul în care declarațiile sale au fost formulate și le-a plasat în contextul necorespunzător. În plus, el a contestat faptul că a făcut una dintre declarații și a solicitat să audă un martor în contextul unei audieri, susținând în cele din urmă că Consiliul disciplinar superior și-a acordat parțial apelul și că procedurile disciplinare sunt încă pendente. Prin urmare, nu există motive pentru transferul său. 16. La 9 octombrie 2000, Comisia de Apel (Berufungs-kommission) de la Ministerul Serviciului Public și Sportul a respins apelul reclamantului fără a desfășura o audiere.

Acesta a remarcat faptul că autoritatea care decide asupra transferului nu trebuie neapărat să aștepte rezultatul procedurii disciplinare în așteptare, ci să se evalueze dacă un funcționar a încălcat sarcinile sale profesionale și dacă o astfel de încălcare solicită un transfer. Argumentele reclamantului se referă în principal la problema vinovăției sale, care face obiectul procedurii disciplinare. Sarcina sa a fost de a stabili dacă transferul reclamantului a fost obiectiv necesar, dar a examinat și respins argumentele reclamantului cu privire la presupusul context justificativ în care au fost formulate declarațiile. De asemenea, a recunoscut că, de fapt, nu era clar dacă reclamantul a făcut una dintre declarațiile în cauză.

Cu toate acestea, având în vedere toate celelalte declarații, ministrul federal a confirmat constatarea că reclamantul nu mai putea fi încredințat să îndeplinească sarcinile unui șef al Institutului. În special faptul că comportamentul necalificat al reclamantului a profundizat conflictele și tensiunile existente la locul de muncă și, prin urmare, a existat un interes oficial important care a făcut necesar transferul său la un alt post. 17. La 6 decembrie 2000, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof). El s-a plâns că, după o reuniune privată, Comisia de Apel și-a luat decizia în temeiul articolului 6 din Convenție, acest lucru a încălcat dreptul său la proceduri judiciare.

În plus, el a susținut că Comisia de apel a decis arbitrar, deoarece nu a luat în considerare argumentele sale formulate în cadrul procedurii disciplinare conform căreia procedurile împotriva acestuia au trebuit să fie privite în contextul programului de restructurare al Ministerului și au avut ca scop obligația de a lua pensionare anticipată. 18. La 26 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului, referindu-se la jurisprudența sa, a constatat că drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un loc de muncă ca funcționar public nu pot fi considerate drepturi civile în sensul art. 6 din Convenție. De asemenea, a constatat că nu a existat nici o indicație de arbitrare în cadrul procedurii în cauză.

19. Această decizie a fost servită în avocatului reclamantului la 13 februarie 2002. 20. Normele relevante sunt consemnate în Legea funcționarilor publici. În versiunea în vigoare la momentul material prevăzut după cum urmează. 21. Secțiunea 38 § 1 din Legea funcționarilor publici (Beamten-Dienstrechtsgesetz) definește transferul (Versetzung) a unui funcționar public ca atribuire permanentă la un alt departament. 22. În temeiul articolului 40 § 2 revocarea (Abberufung) a unui funcționar public este echivalentă cu un transfer, printre altele, atunci când noua atribuire nu are cel puțin aceeași clasă ca postul anterior. 23. Potrivit secțiunii 38 § 2 un transfer poate fi ordonat ex officio în caz de interes oficial important.

24. În temeiul secțiunii 38 § 7a, transferul trebuie ordonat prin decizie. Funcția civilă în cauză poate face apel împotriva acestei decizii. Secțiunea 121 din Legea privind salariile (Gehaltsgesetz) prevede că un funcționar are dreptul la o alocație suplimentară (Verwendungszulage) dacă are un nivel considerabil de responsabilitate pentru îndeplinirea sarcinilor administrației generale și dacă acest nivel de responsabilitate depășește cel care este în mod normal legat de o poziție într-un nivel egal. 26. În temeiul articolului 41a § 6 se va decide un recurs de către Comisia de Apel (Berufungskommission) instituită la Ministerul Serviciului Public și Sportului (Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport).

27. Secțiunea 41a reglementează compunerea Comisiei de Apel. Alin. (3) prevede că președintele său și înlocuitorul său sunt judecători, ceilalți membri formați legal funcționari care sunt reprezentanți ai angajatorului și cealaltă jumătate sunt reprezentanți ai angajatului. Membrii sunt desemnați de Președintele Federal la propunerea Guvernului Federal (Bundesregierung) sau de Președintele Adunării Naționale (Nationalratspräsident). Reprezentanții angajaților sunt în principiu desemnați de către Uniunea Funcțiilor Publice (Gewerkschaft Öffentlicher Dienst) și, în cazul în care Uniunea nu face nominalizare în termen de patru săptămâni, de către Ministrul Serviciului Public și Sportului. 28. Mandatul este de cinci ani.

29. Secțiunea 41c prevede că Comisia de apele decide în formații (Senat) constituite din trei membri, președintele sau înlocuitorul său, un funcționar care reprezintă angajatorul și un funcționar public care reprezintă angajatul. Funcționarul public care reprezintă angajatorul trebuie să fie angajat la Ministerul Federal al respectivului reclamant. 30. Președintele Comisiei de Apel trebuie să stabilească, timp de un an în avans, numărul formațiilor, membrilor lor și secvența în care membrii trebuie să treacă în cazul în care un membru este incapacitat. Președintele aloca în continuare afaceri. 31. Secțiunea 41d § 1 prevede că Comisia de Apel hotărăște cu majoritate de voturi. Alin. (2) prevede că membrii Comisiei de Apel nu sunt obligați de nici o instrucțiune în exercitarea funcțiilor lor.

32. Deciziile Comisiei de Apel nu sunt supuse unui recurs la Curtea Administrativă. Cu toate acestea, sunt supuse unei plângeri la Curtea Constituțională. 33. Audierile dinaintea Comisiei de Apel sunt reglementate de Codul de Procedură Administrativă Generală (Allgemeines Verwaltungsverfahrens-gesetz). art. 40 § 1 din prezenta Lege prevede următoarele: „Audieri orale se desfășoară în prezența tuturor părților cunoscute și a martorilor și experților... 34. Este practică consecventă a autorităților administrative să desfășoare audieri orale în cameră, cu excepția cazului în care legea prevede altfel, deoarece se înțelege în mod comun că principiul publicității nu se extinde la procedurile administrative.

8. The applicant was born in 1944 and lives in Linz. 9. Since 1984 the applicant was the head of the Federal Bacteriological Serological Research Institute (Bundesstaatiche bakteriologisch-serologische Untersuchungsanstalt) in Linz.

According to the activity profile submitted by the Government the tasks of the Institute involved carrying out of various examinations, namely examinations upon official request under the relevant Health Acts and bacteriological examinations of water quality; research, collection and transfer of data; assistance to the installation and maintenance of a notification system concerning certain infectious diseases; maintenance of a specific network on epidemiological diseases integrating EU and other international networks; participation in international scientific projects and studies; provision of general information and advice, such as advice concerning prevention and transfer of infectious diseases and use of antibiotics; assistance by giving of expert advice in the elaboration of quality standards for microbiological laboratories, of national recommendations in the field of hygiene, medical microbiology and preventive medicine and of epidemic legislation; representation of the competent Ministry's department in national and international expert groups.

10. The applicant, as head of the Institute, was responsible for all tasks entrusted to it. Under section 3 of the Civil Servants Act (Beamten-Dienstrechtsgesetz) he was further responsible for certain matters concerning the regulation of its service, namely the arrangement of vacation and grant of special leave, and had the authority to issue decisions (Bescheide) in this regard. 11. On 22 November 1999 the Disciplinary Commission at the Ministry for Work, Health and Social Affairs (Disziplinarkommission beim Bundesministerium für Arbeit, Gesundheit und Soziales) found the applicant guilty of having violated his professional duties under the Non-Discrimination Act (Bundes-Gleichbehandlungsgesetz) and sentenced him to a fine of approximately 2,400 euros (EUR).

It found that the applicant inter alia had made statements about some of his employees amounting to sexual harassment. On 15 June 2000 the Senior Disciplinary Board at the Ministry for Public Service and Sport (Disziplinaroberkommission beim Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport) partly dismissed the applicant's appeal. It reduced the fine to approximately EUR 1,600. On 4 September 2003 the Administrative Court dismissed the applicant's complaint. 12. In the meantime, on 31 March 2000, the Federal Minister for Work, Health and Social Affairs recalled the applicant from his post with immediate effect (Abberufung mit sofortiger Wirkung) and transferred him to a post with a lower grade, namely a referee post at the Ministry for Work, Health and Social Affairs in Vienna.

13. Referring to the applicant's behaviour which was the subject of the pending disciplinary proceedings, the Federal Minister found that the applicant had violated his professional duties, and could no longer be trusted to perform the managerial duties as head of the Institute. She referred to section 38 of the Civil Servants Act according to which a transfer can be ordered ex officio in case of important official interest. At the same time she informed the applicant that the payment of the extra duty allowance (Verwendungszulage) granted to him as head of the Institute was to be discontinued from 1 May 2000. 14. On 17 April 2000 the applicant filed an appeal and submitted that the disciplinary proceedings were still pending.

15. On 21 June 2000 the applicant, assisted by his counsel, filed further submissions. He submitted that the Federal Minister had not made sufficient findings as to the background in which his statements had been made and had placed them in the wrong context. He further contested that he had made one of the statements and requested to hear a witness in the context of a hearing. He finally argued that the Senior Disciplinary Board had partly granted his appeal and that the disciplinary proceedings were still pending. There were, therefore, no reasons for his transfer. 16. On 9 October 2000 the Appeals Commission (Berufungs-kommission) at the Ministry for Public Service and Sport dismissed the applicant's appeal without holding a hearing.

It noted that the authority deciding on the transfer did not necessarily need to wait for the outcome of pending disciplinary proceedings but could assess itself whether a civil servant had violated his professional duties and whether such a violation requested a transfer. The applicant's arguments concerned mainly the question of his guilt, which was the subject of the disciplinary proceedings. Its task was to ascertain whether the applicant's transfer was objectively necessary. It nevertheless examined and dismissed the applicant's arguments as to the alleged justifying context in which the statements had been made. It further acknowledged that it was in fact not clear whether the applicant had made one of the statements at issue.

However, having regard to all other statements it confirmed the Federal Minister's finding that the applicant could no longer be trusted to perform the tasks of a head of the Institute. In particular that the applicant's unqualified behaviour had deepened the already existent conflicts and tensions at work and there was, therefore, an important official interest which made his transfer to another post necessary. 17. On 6 December 2000 the applicant filed a complaint with the Constitutional Court (Verfassungsgerichtshof). He complained that the fact that the Appeals Commission had taken its decision after a private meeting was in violation of his right to court proceedings under Article 6 of the Convention.

Furthermore he alleged that the Appeals Commission had decided arbitrarily as it had not duly taken account of his arguments made in the disciplinary proceedings according to which the proceedings against him had to be seen in the context of the Ministry's restructuring programme and were aimed at obliging him to take early retirement. 18. On 26 November 2001 the Constitutional Court dismissed the applicant's complaint. Referring to its case-law it found that rights and obligations which resulted from an employment as a civil servant could not be considered as “civil rights” within the meaning of Article 6 of the Convention. It followed that Article 6 was not applicable to the applicant's case.

It further found that there was no indication of arbitrariness in the proceedings at issue. 19. This decision was served on the applicant's counsel on 13 February 2002. 20. The relevant rules are contained in the Civil Servants Act. In the version in force at the material time it provided as follows. 21. Section 38 § 1 of the Civil Servants Act (Beamten-Dienstrechtsgesetz) defines the transfer (Versetzung) of a civil servant as permanent assignment to another department. 22. Under section 40 § 2 the recall (Abberufung) of a civil servant is equivalent to a transfer inter alia when the new assignment has not at least the same grade as the former post. 23. According to section 38 § 2 a transfer can be ordered ex officio in case of important official interest.

24. Under section 38 § 7a the transfer is to be ordered by decision. The concerned civil servant can appeal against this decision. His appeal does not have suspensive effect on the decision. 25. Section 121 of the Salaries Act (Gehaltsgesetz) provides that a civil servant is entitled to an extra duties allowances (Verwendungszulage) if he permanently has a considerable level of responsibility for the accomplishment of tasks of general administration and if this level of responsibility exceeds the one which is normally connected with a position in an equal grade. 26. Pursuant to section 41a § 6 an appeal will be decided upon by the Appeals Commission (Berufungskommission) established at the Ministry for Public Service and Sport (Bundesministerium für öffentliche Leistung und Sport).

27. Section 41a regulates the composition of the Appeals Commission. Its paragraph 3 provides that its chair and his/her substitute are judges, the other members legally trained civil servants whereof one half are representatives of the employer and the other half are representatives of the employee. The members are appointed by the Federal President on a proposal of the Federal Government (Bundesregierung) or by the President of the National Assembly (Nationalratspräsident). Representatives of the employees are in principle nominated by the Union of Civil Servants (Gewerkschaft Öffentlicher Dienst) and, in case the Union makes no nomination within four weeks, by the Minister for Public Service and Sport.

28. The term of office is five years. 29. Section 41c provides that the Appeals Commission decides in formations (Senate) consisting of three members, the chair or his/her substitute, one civil servant representing the employer and one civil servant representing the employee. The civil servant representing the employer has to be employed at the Federal Ministry of the respective complainant. 30. The chair of the Appeals Commission has to fix, for one year in advance, the number of the formations, their members and the sequence in which members have to step in if a member is incapacitated. The chair further allocates business. 31. Section 41d § 1 provides that the Appeals Commission decides by a majority of votes.

Its paragraph 2 provides that the members of the Appeals Commission are not bound by any instructions in the exercise of their functions. 32. The Appeals Commission's decisions are not subject to an appeal to the Administrative Court. They are, however, subject to a complaint to the Constitutional Court. 33. Hearings before the Appeals Commission are governed by the Code of General Administrative Procedure (Allgemeines Verwaltungsverfahrens-gesetz). Article 40 § 1 of this Act provides as follows: “Oral hearings shall be held in the presence of all known parties and the necessary witnesses and experts... 34. It is the consistent practice of administrative authorities to hold oral hearings in camera unless the law provides otherwise, as it is commonly understood that the principle of publicity does not extend to administrative proceedings.