ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2010

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 10416/2002 la Judecătoria sectorului 2 București, reclamanta C.V. a acționat în judecată Municipiul București prin Primarul General, solicitând retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafață de 1.093 mp situat în București, sector 2, acordarea despăgubirilor în sumă de 50.000 euro pentru construcția demolată precum și plata lipsei de folosință a proprietății în sumă de 1.500 lei lunar. Prin sentința civilă nr. 8 din 08 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a înaintat cauza prin declinare de competență în favoarea Tribunalului București.

La rândul său, Tribunalul București, secția a IV-a, prin sentința nr. 929 din 11 noiembrie 2004, a admis excepția de inadmisibilitate și în consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 care a instituit o procedură specială pentru restituirea imobilelor preluate abuziv, cererile având această finalitate, nu mai pot fi formulate direct în fața instanței. Prin Decizia nr. 1335/ A din 20 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanta C.V. împotriva sentinței civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, desființată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut că unitatea sesizată cu notificarea reclamantei, nu a soluționat-o în termenul de 60 zile defipt de lege, astfel că acțiunea formulată direct instanței nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-ar îngrădi nejustificat accesul reclamantei la justiție și dreptul acesteia la un proces echitabil. După trimiterea cauzei și înregistrarea acesteia la Tribunalul București sub nr. 2168/3/2006, reclamanta C.V. a cesionat drepturile sale litigioase către numitul T.C.G. La data de 31 mai 2006, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cauză a fost citată și unitatea deținătoare a imobilului, S.N.S.P.M.S., instituție publică cu personalitate juridică, succesoarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Sănătate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și Ministerul Sănătății.

Prin sentința civilă nr. 1501 din 08 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca nefondată excepția netimbrării acțiunii și au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății și în consecință a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată și modificată de către reclamanta C.V. și continuată de reclamantul T.C.G. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă respectiv Municipiului București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Sănătății.

Acțiunea a fost însă admisă, astfel cum a fost precizată și modificată împotriva Școlii Naționale de Sănătate Publică și Menegement Sanitar care a fost obligată să restituie în natură, în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de teren de 236,81 mp identificată prin raportul de expertiză R.M.V. și suprafața de teren de 307,28 mp astfel cum a fost identificată prin același raport de expertiză situate în București, Tot odată S.N.S.P.M.S. a fost obligată să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 2.686.309,35 lei pentru terenul nerestituit și a sumei de 185.655,16 lei despăgubiri pentru construcțiile demolate. Tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății este fondată pe dispozițiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum dispozițiunile legale au fost interpretate prin Decizia nr. 20 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 a fost constatată de tribunal prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare, autorizația de construcție, certificatele de moștenitor din 06 iunie 2007. Tribunalul a constatat de asemenea că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 500/1973, fără titlu valabil, deoarece în anexa decretului erau trecute ca persoane expropriate T.M. și C.V., deși la acea dată T.M. era decedată. Pe baza raportului de expertiză topografică efectuat în cauză s-a constatat că o parte din teren este liberă și poate fi restituită reclamantei în natură, în timp ce pentru cealaltă parte a terenului, ocupat de construcții, instanța i-a acordat despăgubiri în sumă de 2.687.610,24 lei.

Pentru construcțiile demolate, expertul Z.E. a stabilit valoarea de 185.655,16 lei pe care instanța a acordat-o reclamantei sub forma despăgubirilor. Tribunalul a precizat că obligarea pârâtei la plata despăgubirilor - astfel stabilite, se justifică prin aceea că Fondul Proprietatea nu funcționează, iar reclamantul este lipsit în continuare de bunul său sub forma despăgubirilor, ceea ce contravine dispozițiunilor art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Ca urmare, tribunalul nu a făcut în cauză aplicarea Titlului VII al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Prin Decizia nr. 436 din 02 iulie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de T.C.G.

și S.N.S.P.M.S. București împotriva sentinței nr. 1501 din 08 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General privind capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru construcțiile demolate și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.S.P.M.S. cu consecința respingerii acțiunii împotriva S.N.S.P.M.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Sentința a fost parțial desființată în privința soluției dată capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii construcțiilor demolate, cauza fiind trimisă spre rejudecarea acestui capăt de cerere aceleiași instanțe.

Menținând celelalte dispozițiuni ale sentinței atacate, Curtea de Apel a respins ca nefondată cererea apelantului-reclamant T. cu privire la plata cheltuielilor de judecată. Reținând că potrivit Legii nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în funcție de natura obligației, Curtea de Apel a concluzionat că în temeiul art. 10 alin. (2) și art. 25 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 obligația restituirii în natură a suprafețelor de teren libere revine S.N.S.P.M.S. și că identificarea s-a făcut prin raportul de expertiză R.M.V., care a indicat corect adresa poștală, sector 2, pornind de la premiza că în prezent nomenclatorul stradal la adresa din sectorul 2, figurează cu un singur imobil, acesta fiind deținut de către S.N.S.P.M.S.

Dar după executarea hotărârii judecătorești prin care se restituie în natură terenul liber, se va pune problema acordării unui număr poștal diferit pentru terenul care a intrat în proprietatea reclamantului Toffler. Despre existența unui teren situat în sector 2, se va putea lua act doar după executarea hotărârii de restituire în natură, în baza căreia imobilul situat la adresa indicată de expert este dezmembrat potrivit raportului de expertiză și schițelor ce fac parte din acesta. Important este că terenul liber a fost delimitat de către expert prin puncte de inflexiune topografică ce permit identificarea fără dubii a acestuia. La aceasta se adaugă faptul că reconstituirea fostului imobil situat în București, s-a făcut prin suprapunerea vechilor planuri pe actualul plan de amplasament.

Obligația de plată a despăgubirilor prin echivalent, pentru suprafața terenului nerestituit în natură este de asemenea în sarcina S.N.S.P.M.S., acest lucru rezultând din prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Curtea a înlăturat susținerile apelanților potrivit cărora obligația de plată a despăgubirilor aferente terenului ce nu a fost restituit ar reveni Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Stabilirea acestei obligații de plată a despăgubirilor în sarcina unității deținătoare este consecința aplicării principiului de drept consacrat potrivit căruia cel ce se bucură de beneficiile unui bun trebuie să suporte și consecințele nefavorabile legate de respectivul bun. De asemenea instanța de apel a constatat că tribunalul a procedat greșit atunci când a stabilit că obligația de plată a contravalorii construcțiilor demolate este în sarcina unității deținătoare, în loc de a face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, a înlăturat obligarea apelantei-pârâte S.N.S.P.M.S. - la plata despăgubirilor aferente construcțiilor demolate. De asemenea Curtea a reținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București în privința capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii construcțiilor și că în mod corect s-a circumscris obiectului litigiului având în vedere conținutul cererii precizatoare depusă de T.C. la termenul din 24 ianuarie 2007 - astfel că, în consecință a respins cererea privind efectuarea unei expertize prin care se dorea stabilirea lipsei de folosință a terenului. Relativ la capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului liber și plata contravalorii despăgubirilor pentru terenul ocupat de construcții, Curtea a concluzionat că soluția primei instanțe este legală.

Având în vedere că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată fără a indica de la cine le solicită și întrucât singura persoană în legătură cu care s-ar putea susține că ar fi căzut în pretenții, în calea de atac a apelului este Municipiul București prin Primarul General, cheltuielile vor fi acordate odată cu soluționarea fondului, de vreme ce în privința acestui intimat se pronunță o soluție de desființare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare. Împotriva Deciziei nr. 436 din 02 iulie 2009 a declarat recurs S.N.S.P.M.S. și reclamantul T.C.G. În recursul declarat de S.N.S.P.M.S. motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 și 304 pct. 6 se susține în esență următoarele. Greșit Curtea de apel a menținut sentința tribunalului prin care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor în sumă de 2.686.309 lei pentru terenul nerestituit reclamantului, ocupat de construcții.

Prin acest mod au fost nesocotite flagrant dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiunile titlului VII al Legii nr. 247/2005. În aceste condiții S.N.S.P.M.S. trebuia obligată doar să propună acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor, în condițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 și nicidecum să plătească despăgubiri. - Instanțele au acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat despăgubiri pentru terenul ocupat și construcțiile demolate numai de la Statul Român și de la S.N.S.P.M.S. - Instanțele au interpretat greșit art. 26 din Legea nr. 10/2001 - de vreme ce acest text nu precizează - sub nici o formă că unitatea deținătoare trebuie să plătească despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

- Greșit a fost respinsă excepția tardivității modificării acțiunii și aceea a inadmisibilității introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S. Astfel, acțiunea fondată pe art. 33 și 36 din Legea nr. 33/1994, art. 480, 481 C. civ. și art. 41 din Constituție a fost modificată după 5 ani, reclamantul-intervenient precizându-și acțiunea în realitate modificând-o, din revendicare pe drept comun inițiată de cedenta reclamanta C.V. într-o acțiune întemeiată pe dispozițiunile Legii nr. 10/2001. Prin respingerea excepției tardivității modificării acțiunii și a inadmisibilității schimbării cadrului procesual, au fost eludate dispozițiunile art. 132 C. proc. civ. și ale art. 315 C. proc. civ. - deoarece modificarea cadrului procesual și introducerea în cauză a altor persoane s-a făcut în rejudecare după casare.

- Instanța nu analizat susținerile S.N.S.P.M.S. prin care a arătat că terenul a cărui restituire se solicită aparține în prezent domeniului public al statului - cu regimul juridic aferent al inalienabilității, imprescriptibilității și insensizabilității. - Instanța de apel nu a analizat nici susținerile S.N.S.P.M.S. referitoare la caracterul contradictoriu al dispozitivului, deoarece în prima parte respinge acțiunea precizată și modificată, formulată de T.C.G. în contradictoriu cu Municipiul București, Statul Român și Ministerul Sănătății iar în alineatul următor al aceluiași dispozitiv admite acțiunea precizată și modificată a aceluiași reclamant în contradictoriu cu S.N.S.P.M.S. - Recurenta mai precizează totodată că se află în imposibilitate de a efectua plăți către terți, deoarece bilanțul său contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Sănătății, se transmite Ministerului Finanțelor Publice și se publică în M. Of.

În final se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamant. În recursul declarat și motivat pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul T.C.G. critică Decizia nr. 436 din 02 iulie 2009 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă, sub următoarele aspecte: - Eronat instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, aceea a respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și construcției, începând cu data de 20 iunie 1994 - (data ratificării de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și până la punerea efectivă în posesie și plata despăgubirilor, în valoare de 2.000 euro pe lună - deoarece reclamantul-recurent nu a renunțat la acest capăt de cerere, care are un caracter accesoriu acțiunii principale.

- Efectul devolutiv al apelului justifica și motiva soluționarea pe fond în această fază procesuală a capătului de acțiune referitor la lipsa de folosință a imobilului teren și construcții, astfel că instanța de apel era datoare să încuviințeze și să administreze probele pertinente și concludente soluționării acestui capăt de cerere.

Verificând recursurile de față în raport de actele dosarului se rețin următoarele: Tribunalul și apoi Curtea de Apel au făcut în cauză aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 în spiritul art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor și Libertăților care în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție are prioritate în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii în privința imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În același context referitor la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă, acestea sunt iluzorii, deoarece, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată, Fondul Proprietatea nu funcționează, iar statul nu a luat măsuri urgente și coerente de soluționare a problemei despăgubirilor ce se impun a fi acordate ca urmare a deposedării abuzive și care să ducă la repararea efectivă a prejudiciului, astfel că aplicabilitatea dispozițiunilor speciale ale legii interne se impune a fi înlăturată, ele fiind lipsite de substanță.

Întrucât în cauză, terenul și construcția au trecut în proprietatea statului prin expropriere, fiind deținut efectiv de Municipiul București, iar exproprierea poate fi făcută numai cu o prealabilă și justă despăgubire, pentru identitate de raționament, chiar dacă temeiul juridic al acțiunii se circumscrie Legii nr. 10/2001, aceasta trebuie rezolvată în baza aceluiași principiu. Greșit prin decizia recurată s-a dispus obligarea S.N.S.P.M.S. la plata despăgubirilor, deoarece acestea revin Municipiului București care a deținut terenul în numele statului care l-a preluat prin expropriere de la reclamantă - fără plata unei drepte și prealabile despăgubiri. Așadar, rezultă că o atare obligație revine Municipiului București, parte în proces și nu recurentei - care a emis dispoziția din 11 februarie 2010 de retrocedare a terenului în natură.

În plus, trebuie avut în vedere conținutul Deciziei de casare nr. 1335/ A din 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii și s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acțiunea întemeiată pe dispozițiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 20/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, este admisibilă în întregul ei, aspecte corect reținute de prima instanță și de către instanța de apel. Aspectul rămas netranșat era acela privitor la persoana obligată la acordarea despăgubirilor aferente construcției demolate pentru care instanța a făcut în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001 și pentru a cărei soluționare a desființat sentința nr. 1501/2008 trimițând cauza spre rejudecare.

- Nejustificat în cauză se critică tardivitatea modificării acțiunii și modul de soluționare a excepției privind inadmisibilitatea introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S. Reclamantul nu și-a modificat temeiul juridic al acțiunii din art. 33 și 36 Legea nr. 33/1994, 480, 481 C. civ. într-o acțiune fondată pe Legea nr. 10/2001 așa cum susține recurenta, ci acest aspect a fost tranșat definitiv de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care a făcut în cauză aplicarea dispozițiunilor art. 84 C. proc. civ. în corelație cu probele administrate în cauză de reclamant, dispunând în temeiul Deciziei nr. 1335 din 20 septembrie 2005 - desființarea sentinței civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a, cu trimitere spre rejudecare.

În considerentele deciziei, care nu a fost atacată cu recurs, s-a reținut că reclamantul s-a conformat dispozițiunilor legii speciale, îndeplinind cerințele procedurii prealabile care-i permit ulterior exercitarea dreptului de a sesiza instanța și că promovarea acțiunii s-a datorat lipsei răspunsului unității deținătoare - notificate - care în fapt echivalează cu nesoluționarea notificării. Și în precizarea acțiunii pe care reclamantul o face la 24 ianuarie 2007 (fila 306 Dosar nr. 2168/3/2006) acesta arată, făcând trimitere la acțiunea cu care a sesizat judecătoria, că întocmai celor arătate în motivarea acțiunii inițiale, temeiul juridic al acesteia este Legea nr. 10/2001 - chiar dacă formal a făcut referire și la dispozițiunile legale de drept comun.

Tribunalul a respins întemeiat și excepția invocată de S.N.S.P.M.S. - de inadmisibilitate a schimbării cadrului procesual al cauzei, deoarece încă de la primul termen în fața acestei instanțe reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a altor persoane ce dețin imobilul în litigiu, motiv pentru care au fost acordate mai multe termene pentru obținerea relațiilor în acest sens. Introducerea în cauză a S.N.S.P.M.S. a intervenit în urma solicitării instanței ca reclamantul să-și precizeze cadrul procesual și după identificarea unității deținătoare a imobilului în litigiu, dovada în acest sens fiind chiar Decizia nr. 66 din 11 februarie 2010 emisă de recurenta-pârâtă care a înțeles să se conformeze măsurii dispuse de instanță, restituind parțial terenul revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001.

În cauză nu poate fi vorba de violarea art. 315 C. proc. civ., deoarece chiar instanța de trimitere prin Decizia nr. 1335/2005 a dispus stabilirea cadrului procesual al litigiului, în contextul soluționării acestuia pe excepția de inadmisibilitate și nici de nesocotirea prevederilor art. 132 C. proc. civ., de vreme ce încă de la primul termen de judecată la instanța de trimitere, reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a altor persoane ce urmează a fi identificate, deținătoare ale imobilului, iar recurenta-pârâtă a fost identificată de-abia la 28 iunie 2006, când s-a dispus citarea, procedura cu aceasta fiind înfăptuită în condiții de legalitate de-abia la 21 martie 2007, când instanța a respins excepția de inadmisibilitate a introducerii sale în cauză.

- Dispozitivul sentinței tribunalului nu este contradictoriu, deoarece respingerea acțiunii se referă la unii pârâți, iar admiterea acțiunii la alți pârâți. De fapt acest aspect nu mai prezintă relevanță de vreme ce admițându-se și apelul recurentei S.N.S.P.M.S. - sentința a fost parțial schimbată în sensul respingerii excepției lipsei de calitate procesuală a Municipiului București și parțial desființată în privința capătului de cerere privind plata contravalorii construcțiilor demolate. Corect instanța de apel a confirmat măsura dispusă de tribunal de acordare în natură a măsurilor reparatorii pentru 2 suprafețe de teren de 236,81 mp și 307,28 mp din suprafața totală revendicată de 1.093 mp aflată în București, astfel cum acestea au fost identificate prin expertiza R.M.V., deoarece acordarea măsurilor reparatorii în natură este prioritară în temeiul art. 7 din Legea nr. 10/2001.

În plus, nu se poate reține că terenul în litigiu face parte din domeniul public, așa cum susține pârâta-recurentă, deoarece imobilul fiind preluat fără titlu, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței (aspect cu privire la care nu s-a apelat de către S.N.S.P.M.S.) în cauză sunt incidente excepțiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998. Precizarea recurentei potrivit căreia se află în imposibilitate de a efectua plata despăgubirilor nu mai prezintă relevanță de vreme ce o atare obligație nu mai subzistă, ea revenind Municipiului București. În contextul celor arătate mai sus, recursul S.N.S.P.M.S. este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 313 C. proc. civ.

Tribunalul a reținut în mod corect obiectul litigiului având în vedere continuitatea cererii precizatoare depusă de reclamantul T. la data de 24 ianuarie 2007, prin care acesta a stabilit cadrul procesual al litigiului și obiectul acestuia - la solicitarea instanței și prin care nu a mai cerut acordarea lipsei de folosință a imobilului, pe care o solicitase cedenta C.V. prin acțiunea precizatoare de la judecătorie (pag. 21 Dosar nr. 10416/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 București).

În consecință, prin încheierea din 04 iunie 2008 tribunalul a respins expertiza menită să stabilească lipsa de folosință a imobilului, făcând expres referire la cadrul procesual precizator din 24 ianuarie 2007. Prin repetatele modificări succesive și exprese ale cererii de chemare în judecată formulată inițial de cedenta drepturilor litigioase C.V., reclamantul T. nu a solicitat expres acordarea lipsei de folosință a imobilului și nici nu a arătat că își însușește integral cererea inițială a cedentei, astfel că, în mod corect instanțele nu s-au considerat investite cu un atare capăt de acțiune. Greșit recurentul afirmă că nesoluționarea capătului de acțiune vizând acordarea lipsei de folosință ar fi avut la bază eronata reținere a renunțării sale la acest capăt de cerere, căci dacă aceasta ar fi fost realitatea, instanțele ar fi luat act de renunțare în temeiul art. 246 C. proc.

civ. Nesoluționarea acestui capăt de cerere are la bază înscrierea instanței în limitele investirii sale, prin acțiunea precizatoare a reclamantului, potrivit art. 129 C. proc. civ. Oricum însă, prin modul de a proceda al instanțelor privind acest capăt de cerere, reclamantului nu i-a fost închisă calea valorificării dreptului său pe calea unei acțiuni separate. Așa fiind, criticile reclamantului fiind nefondate, recursul acestuia va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.N.S.P.M.P. în Domeniul Sanitar împotriva Deciziei nr. 436 din 02 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează în parte în sensul că desființează sentința și în ce privește plata despăgubirilor pentru teren în limita valorii de 2.686.309 lei și trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeași instanță. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de T.C.G. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.