ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 10416/2002

la Judecătoria sectorului 2 București, reclamanta C.V. a acționat în judecată

Municipiul București prin Primarul General, solicitând retrocedarea în natură a

imobilului teren în suprafață de 1.093 mp situat în București, sector 2,

acordarea despăgubirilor în sumă de 50.000 euro pentru construcția demolată

precum și plata lipsei de folosință a proprietății în sumă de 1.500 lei lunar.

Prin sentința civilă nr.

8 din 08 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția

necompetenței materiale invocată de pârât și a înaintat cauza prin declinare de

competență în favoarea Tribunalului București.

La rândul său,

Tribunalul București, secția a IV-a, prin sentința nr. 929 din 11 noiembrie 2004,

a admis excepția de inadmisibilitate și în consecință a respins acțiunea ca

inadmisibilă, reținând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 care a

instituit o procedură specială pentru restituirea imobilelor preluate abuziv,

cererile având această finalitate, nu mai pot fi formulate direct în fața

instanței.

Prin Decizia nr. 1335/

A din 20 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanta C.V. împotriva sentinței

civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, desființată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași

instanțe.

S-a reținut că

unitatea sesizată cu notificarea reclamantei, nu a soluționat-o în termenul de

60 zile defipt de lege, astfel că acțiunea formulată direct instanței nu putea

fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-ar îngrădi nejustificat accesul

reclamantei la justiție și dreptul acesteia la un proces echitabil. După

trimiterea cauzei și înregistrarea acesteia la Tribunalul București sub nr. 2168/3/2006, reclamanta C.V. a cesionat drepturile sale

litigioase către numitul T.C.G.

La data de 31 mai 2006,

în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cauză a fost citată și unitatea

deținătoare a imobilului, S.N.S.P.M.S., instituție publică cu personalitate

juridică, succesoarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în

Sănătate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și Ministerul

Sănătății.

Prin sentința civilă nr.

1501 din 08 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a

fost respinsă ca nefondată excepția netimbrării acțiunii și au fost admise

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București

prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul

Sănătății și în consecință a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată

și modificată de către reclamanta C.V. și continuată de reclamantul T.C.G. ca

fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă

respectiv Municipiului București prin Primarul General, Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Sănătății.

Acțiunea a fost însă

admisă, astfel cum a fost precizată și modificată împotriva Școlii Naționale de

Sănătate Publică și Menegement Sanitar care a fost obligată să restituie în

natură, în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de teren de

236,81 mp identificată prin raportul de expertiză R.M.V. și suprafața de teren

de 307,28 mp astfel cum a fost identificată prin același raport de expertiză

situate în București, Tot odată S.N.S.P.M.S. a fost obligată să plătească

reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 2.686.309,35 lei pentru terenul

nerestituit și a sumei de 185.655,16 lei despăgubiri pentru construcțiile

demolate.

Tribunalul a reținut

că cererea dedusă judecății este fondată pe dispozițiunile art. 26 din Legea nr.

10/2001, astfel cum dispozițiunile legale au fost interpretate prin Decizia nr.

20 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 a fost

constatată de tribunal prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare,

autorizația de construcție, certificatele de moștenitor din 06 iunie 2007.

Tribunalul a

constatat de asemenea că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul

Decretului nr. 500/1973, fără titlu valabil, deoarece în anexa decretului erau

trecute ca persoane expropriate T.M. și C.V., deși la acea dată T.M. era

decedată.

Pe baza raportului de

expertiză topografică efectuat în cauză s-a constatat că o parte din teren este

liberă și poate fi restituită reclamantei în natură, în timp ce pentru cealaltă

parte a terenului, ocupat de construcții, instanța i-a acordat despăgubiri în

sumă de 2.687.610,24 lei.

Pentru construcțiile

demolate, expertul Z.E. a stabilit valoarea de 185.655,16 lei pe care instanța

a acordat-o reclamantei sub forma despăgubirilor.

Tribunalul a precizat

că obligarea pârâtei la plata despăgubirilor - astfel stabilite, se justifică

prin aceea că Fondul Proprietatea nu funcționează, iar reclamantul este lipsit

în continuare de bunul său sub forma despăgubirilor, ceea ce contravine

dispozițiunilor art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Ca urmare, tribunalul nu a făcut în cauză

aplicarea Titlului VII al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

Prin Decizia nr. 436

din 02 iulie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de T.C.G. și S.N.S.P.M.S. București împotriva sentinței nr. 1501

din 08 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a

schimbat-o în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Municipiului București prin Primarul General privind capătul de cerere având ca

obiect plata despăgubirilor pentru construcțiile demolate și a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a S.N.S.P.M.S. cu consecința respingerii acțiunii

împotriva S.N.S.P.M.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Sentința a fost

parțial desființată în privința soluției dată capătului de cerere având ca

obiect plata contravalorii construcțiilor demolate, cauza fiind trimisă spre

rejudecarea acestui capăt de cerere aceleiași instanțe. Menținând celelalte

dispozițiuni ale sentinței atacate, Curtea de Apel a respins ca nefondată

cererea apelantului-reclamant T. cu privire la plata cheltuielilor de judecată.

Reținând că potrivit

Legii nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în funcție de

natura obligației, Curtea de Apel a concluzionat că în temeiul art. 10 alin.

(2) și art. 25 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 obligația

restituirii în natură a suprafețelor de teren libere revine S.N.S.P.M.S. și că

identificarea s-a făcut prin raportul de expertiză R.M.V., care a indicat

corect adresa poștală, sector 2, pornind de la premiza că în prezent

nomenclatorul stradal la adresa din sectorul 2, figurează cu un singur imobil,

acesta fiind deținut de către S.N.S.P.M.S. Dar după executarea hotărârii

judecătorești prin care se restituie în natură terenul liber, se va pune

problema acordării unui număr poștal diferit pentru terenul care a intrat în

proprietatea reclamantului Toffler. Despre existența unui teren situat în

sector 2, se va putea lua act doar după executarea hotărârii de restituire în

natură, în baza căreia imobilul situat la adresa indicată de expert este

dezmembrat potrivit raportului de expertiză și schițelor ce fac parte din

acesta. Important este că terenul liber a fost delimitat de către expert prin

puncte de inflexiune topografică ce permit identificarea fără dubii a acestuia.

La aceasta se adaugă

faptul că reconstituirea fostului imobil situat în București, s-a făcut prin

suprapunerea vechilor planuri pe actualul plan de amplasament.

Obligația de plată a

despăgubirilor prin echivalent, pentru suprafața terenului nerestituit în

natură este de asemenea în sarcina S.N.S.P.M.S., acest lucru rezultând din

prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Curtea a înlăturat

susținerile apelanților potrivit cărora obligația de plată a despăgubirilor

aferente terenului ce nu a fost restituit ar reveni Statului Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor. Stabilirea acestei obligații de plată a

despăgubirilor în sarcina unității deținătoare este consecința aplicării

principiului de drept consacrat potrivit căruia cel ce se bucură de beneficiile

unui bun trebuie să suporte și consecințele nefavorabile legate de respectivul

bun.

De asemenea instanța

de apel a constatat că tribunalul a procedat greșit atunci când a stabilit că

obligația de plată a contravalorii construcțiilor demolate este în sarcina

unității deținătoare, în loc de a face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr.

10/2001.

Ca urmare, a

înlăturat obligarea apelantei-pârâte S.N.S.P.M.S. - la plata despăgubirilor

aferente construcțiilor demolate.

De asemenea Curtea a

reținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului București în privința capătului de cerere având ca obiect

plata contravalorii construcțiilor și că în mod corect s-a circumscris

obiectului litigiului având în vedere conținutul cererii precizatoare depusă de

T.C. la termenul din 24 ianuarie 2007 - astfel că, în consecință a respins

cererea privind efectuarea unei expertize prin care se dorea stabilirea lipsei

de folosință a terenului.

Relativ la capetele

de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului liber și plata contravalorii

despăgubirilor pentru terenul ocupat de construcții, Curtea a concluzionat că

soluția primei instanțe este legală.

Având în vedere că

reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată fără a indica de la cine le

solicită și întrucât singura persoană în legătură cu care s-ar putea susține că

ar fi căzut în pretenții, în calea de atac a apelului este Municipiul București

prin Primarul General, cheltuielile vor fi acordate odată cu soluționarea

fondului, de vreme ce în privința acestui intimat se pronunță o soluție de

desființare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare.

Împotriva Deciziei nr.

436 din 02 iulie 2009 a declarat recurs S.N.S.P.M.S. și reclamantul T.C.G.

În recursul declarat

de S.N.S.P.M.S. motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 și 304 pct. 6

se susține în esență următoarele.

Greșit Curtea de apel

a menținut sentința tribunalului prin care pârâta a fost obligată la plata

despăgubirilor în sumă de 2.686.309 lei pentru terenul nerestituit

reclamantului, ocupat de construcții. Prin acest mod au fost nesocotite

flagrant dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiunile

titlului VII al Legii nr. 247/2005. În aceste condiții S.N.S.P.M.S. trebuia

obligată doar să propună acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor,

în condițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 și nicidecum să plătească

despăgubiri.

- Instanțele au

acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat despăgubiri

pentru terenul ocupat și construcțiile demolate numai de la Statul Român și de la S.N.S.P.M.S.

- Instanțele au

interpretat greșit art. 26 din Legea nr. 10/2001 - de vreme ce acest text nu precizează

- sub nici o formă că unitatea deținătoare trebuie să plătească despăgubiri

pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

- Greșit a fost

respinsă excepția tardivității modificării acțiunii și aceea a

inadmisibilității introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S.

Astfel, acțiunea

fondată pe art. 33 și 36 din Legea nr. 33/1994, art. 480, 481 C. civ. și art. 41

din Constituție a fost modificată după 5 ani, reclamantul-intervenient

precizându-și acțiunea în realitate modificând-o, din revendicare pe drept

comun inițiată de cedenta reclamanta C.V. într-o acțiune întemeiată pe

dispozițiunile Legii nr. 10/2001.

Prin respingerea excepției

tardivității modificării acțiunii și a inadmisibilității schimbării cadrului

procesual, au fost eludate dispozițiunile art. 132 C. proc. civ. și ale art. 315

C. proc. civ. - deoarece modificarea cadrului procesual și introducerea în

cauză a altor persoane s-a făcut în rejudecare după casare.

- Instanța nu

analizat susținerile S.N.S.P.M.S. prin care a arătat că terenul a cărui

restituire se solicită aparține în prezent domeniului public al statului - cu

regimul juridic aferent al inalienabilității, imprescriptibilității și

insensizabilității.

- Instanța de apel nu

a analizat nici susținerile S.N.S.P.M.S. referitoare la caracterul

contradictoriu al dispozitivului, deoarece în prima parte respinge acțiunea

precizată și modificată, formulată de T.C.G. în contradictoriu cu Municipiul

București, Statul Român și Ministerul Sănătății iar în alineatul următor al

aceluiași dispozitiv admite acțiunea precizată și modificată a aceluiași reclamant

în contradictoriu cu S.N.S.P.M.S.

- Recurenta mai

precizează totodată că se află în imposibilitate de a efectua plăți către

terți, deoarece bilanțul său contabil anual se supune spre aprobare

Ministerului Sănătății, se transmite Ministerului Finanțelor Publice și se

publică în M. Of.

În final se solicită

admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii

formulată de reclamant.

În recursul declarat

și motivat pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul T.C.G.

critică Decizia nr. 436 din 02 iulie 2009 a Curții de Apel București - secția a

IV-a civilă, sub următoarele aspecte:

- Eronat instanța de

apel a menținut soluția instanței de fond, aceea a respingerii cererii de

acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și

construcției, începând cu data de 20 iunie 1994 - (data ratificării de către

România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și până la punerea efectivă

în posesie și plata despăgubirilor, în valoare de 2.000 euro pe lună - deoarece

reclamantul-recurent nu a renunțat la acest capăt de cerere, care are un

caracter accesoriu acțiunii principale.

- Efectul devolutiv

al apelului justifica și motiva soluționarea pe fond în această fază procesuală

a capătului de acțiune referitor la lipsa de folosință a imobilului teren și

construcții, astfel că instanța de apel era datoare să încuviințeze și să

administreze probele pertinente și concludente soluționării acestui capăt de

cerere.

Verificând

recursurile de față în raport de actele dosarului se rețin următoarele:

Tribunalul și apoi

Curtea de Apel au făcut în cauză aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 în

spiritul art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor și Libertăților care în temeiul art. 20 alin.

(2) din Constituție are prioritate în absența unor prevederi de natură a asigura

aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii în privința imobilelor

preluate de stat în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În același context

referitor la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă,

acestea sunt iluzorii, deoarece, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată,

Fondul Proprietatea nu funcționează, iar statul nu a luat măsuri urgente și

coerente de soluționare a problemei despăgubirilor ce se impun a fi acordate ca

urmare a deposedării abuzive și care să ducă la repararea efectivă a

prejudiciului, astfel că aplicabilitatea dispozițiunilor speciale ale legii

interne se impune a fi înlăturată, ele fiind lipsite de substanță.

Întrucât în cauză,

terenul și construcția au trecut în proprietatea statului prin expropriere,

fiind deținut efectiv de Municipiul București, iar exproprierea poate fi făcută

numai cu o prealabilă și justă despăgubire, pentru identitate de raționament,

chiar dacă temeiul juridic al acțiunii se circumscrie Legii nr. 10/2001,

aceasta trebuie rezolvată în baza aceluiași principiu.

Greșit prin decizia

recurată s-a dispus obligarea S.N.S.P.M.S. la plata despăgubirilor, deoarece

acestea revin Municipiului București care a deținut terenul în numele statului

care l-a preluat prin expropriere de la reclamantă - fără plata unei drepte și

prealabile despăgubiri.

Așadar, rezultă că o

atare obligație revine Municipiului București, parte în proces și nu recurentei

- care a emis dispoziția din 11 februarie 2010 de retrocedare a terenului în

natură.

În plus, trebuie avut

în vedere conținutul Deciziei de casare nr. 1335/ A din 2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, prin care s-a respins excepția de

inadmisibilitate a acțiunii și s-a stabilit cu putere de lucru judecat că

acțiunea întemeiată pe dispozițiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum

acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 20/2007 a secțiilor unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, este admisibilă în întregul ei, aspecte

corect reținute de prima instanță și de către instanța de apel.

Aspectul rămas

netranșat era acela privitor la persoana obligată la acordarea despăgubirilor

aferente construcției demolate pentru care instanța a făcut în cauză aplicarea art.

32 din Legea nr. 10/2001 și pentru a cărei soluționare a desființat sentința nr.

1501/2008 trimițând cauza spre rejudecare.

- Nejustificat în

cauză se critică tardivitatea modificării acțiunii și modul de soluționare a

excepției privind inadmisibilitatea introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S.

Reclamantul nu și-a

modificat temeiul juridic al acțiunii din art. 33 și 36 Legea nr. 33/1994, 480,

481 C. civ. într-o acțiune fondată pe Legea nr. 10/2001 așa cum susține

recurenta, ci acest aspect a fost tranșat definitiv de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, care a făcut în cauză aplicarea

dispozițiunilor art. 84 C. proc. civ. în corelație cu probele administrate în

cauză de reclamant, dispunând în temeiul Deciziei nr. 1335 din 20 septembrie 2005

- desființarea sentinței civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului

București, secția a V-a, cu trimitere spre rejudecare.

În considerentele

deciziei, care nu a fost atacată cu recurs, s-a reținut că reclamantul s-a

conformat dispozițiunilor legii speciale, îndeplinind cerințele procedurii

prealabile care-i permit ulterior exercitarea dreptului de a sesiza instanța și

că promovarea acțiunii s-a datorat lipsei răspunsului unității deținătoare -

notificate - care în fapt echivalează cu nesoluționarea notificării. Și în

precizarea acțiunii pe care reclamantul o face la 24 ianuarie 2007 (fila 306 Dosar

nr. 2168/3/2006) acesta arată, făcând trimitere la acțiunea cu care a sesizat

judecătoria, că întocmai celor arătate în motivarea acțiunii inițiale, temeiul

juridic al acesteia este Legea nr. 10/2001 - chiar dacă formal a făcut referire

și la dispozițiunile legale de drept comun.

Tribunalul a respins

întemeiat și excepția invocată de S.N.S.P.M.S. - de inadmisibilitate a

schimbării cadrului procesual al cauzei, deoarece încă de la primul termen în

fața acestei instanțe reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a altor

persoane ce dețin imobilul în litigiu, motiv pentru care au fost acordate mai

multe termene pentru obținerea relațiilor în acest sens. Introducerea în cauză

a S.N.S.P.M.S. a intervenit în urma solicitării instanței ca reclamantul să-și

precizeze cadrul procesual și după identificarea unității deținătoare a

imobilului în litigiu, dovada în acest sens fiind chiar Decizia nr. 66 din 11

februarie 2010 emisă de recurenta-pârâtă care a înțeles să se conformeze

măsurii dispuse de instanță, restituind parțial terenul revendicat în temeiul

Legii nr. 10/2001.

În cauză nu poate fi

vorba de violarea art. 315 C. proc. civ., deoarece chiar instanța de trimitere

prin Decizia nr. 1335/2005 a dispus stabilirea cadrului procesual al

litigiului, în contextul soluționării acestuia pe excepția de inadmisibilitate

și nici de nesocotirea prevederilor art. 132 C. proc. civ., de vreme ce încă de

la primul termen de judecată la instanța de trimitere, reclamantul a solicitat

introducerea în cauză și a altor persoane ce urmează a fi identificate,

deținătoare ale imobilului, iar recurenta-pârâtă a fost identificată de-abia la

28 iunie 2006, când s-a dispus citarea, procedura cu aceasta fiind înfăptuită

în condiții de legalitate de-abia la 21 martie 2007, când instanța a respins

excepția de inadmisibilitate a introducerii sale în cauză.

- Dispozitivul

sentinței tribunalului nu este contradictoriu, deoarece respingerea acțiunii se

referă la unii pârâți, iar admiterea acțiunii la alți pârâți. De fapt acest

aspect nu mai prezintă relevanță de vreme ce admițându-se și apelul recurentei

S.N.S.P.M.S. - sentința a fost parțial schimbată în sensul respingerii

excepției lipsei de calitate procesuală a Municipiului București și parțial

desființată în privința capătului de cerere privind plata contravalorii

construcțiilor demolate.

Corect instanța de

apel a confirmat măsura dispusă de tribunal de acordare în natură a măsurilor

reparatorii pentru 2 suprafețe de teren de 236,81 mp și 307,28 mp din suprafața

totală revendicată de 1.093 mp aflată în București, astfel cum acestea au fost

identificate prin expertiza R.M.V., deoarece acordarea măsurilor reparatorii în

natură este prioritară în temeiul art. 7 din Legea nr. 10/2001.

În plus, nu se poate

reține că terenul în litigiu face parte din domeniul public, așa cum susține

pârâta-recurentă, deoarece imobilul fiind preluat fără titlu, așa cum s-a

reținut în considerentele sentinței (aspect cu privire la care nu s-a apelat de

către S.N.S.P.M.S.) în cauză sunt incidente excepțiile prevăzute de art. 6 din

Legea nr. 213/1998.

Precizarea recurentei

potrivit căreia se află în imposibilitate de a efectua plata despăgubirilor nu

mai prezintă relevanță de vreme ce o atare obligație nu mai subzistă, ea

revenind Municipiului București.

În contextul celor

arătate mai sus, recursul S.N.S.P.M.S. este fondat, urmând a fi admis în

temeiul art. 313 C. proc. civ.

Tribunalul a reținut

în mod corect obiectul litigiului având în vedere continuitatea cererii

precizatoare depusă de reclamantul T. la data de 24 ianuarie 2007, prin care

acesta a stabilit cadrul procesual al litigiului și obiectul acestuia - la

solicitarea instanței și prin care nu a mai cerut acordarea lipsei de folosință

a imobilului, pe care o solicitase cedenta C.V. prin acțiunea precizatoare de

la judecătorie (pag. 21 Dosar nr. 10416/2002 al Judecătoriei Sectorului 2

București).

În consecință, prin

încheierea din 04 iunie 2008 tribunalul a respins expertiza menită să

stabilească lipsa de folosință a imobilului, făcând expres referire la cadrul

procesual precizator din 24 ianuarie 2007.

Prin repetatele

modificări succesive și exprese ale cererii de chemare în judecată formulată

inițial de cedenta drepturilor litigioase C.V., reclamantul T. nu a solicitat

expres acordarea lipsei de folosință a imobilului și nici nu a arătat că își

însușește integral cererea inițială a cedentei, astfel că, în mod corect instanțele

nu s-au considerat investite cu un atare capăt de acțiune.

Greșit recurentul

afirmă că nesoluționarea capătului de acțiune vizând acordarea lipsei de

folosință ar fi avut la bază eronata reținere a renunțării sale la acest capăt

de cerere, căci dacă aceasta ar fi fost realitatea, instanțele ar fi luat act

de renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Nesoluționarea

acestui capăt de cerere are la bază înscrierea instanței în limitele investirii

sale, prin acțiunea precizatoare a reclamantului, potrivit art. 129 C. proc.

civ.

Oricum însă, prin

modul de a proceda al instanțelor privind acest capăt de cerere, reclamantului

nu i-a fost închisă calea valorificării dreptului său pe calea unei acțiuni

separate.

Așa fiind, criticile

reclamantului fiind nefondate, recursul acestuia va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.N.S.P.M.P. în Domeniul Sanitar împotriva Deciziei nr. 436 din 02

iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează

în parte în sensul că desființează sentința și în ce privește plata

despăgubirilor pentru teren în limita valorii de 2.686.309 lei și trimite cauza

pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeași instanță.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de T.C.G. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2010.