ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1508/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43 din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1311/CIV/2005 s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtelor. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că SC A. SA este privatizată în totalitate astfel că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și cum măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică de privatizare, calitate procesuală pasivă în cauză are A.V.A.S. București și nu SC A. SA Craiova. Deoarece prin acțiunea formulată reclamantul a solicitai numai restituirea în natură, potrivit principiului disponibilității, instanța a respins acțiunea reclamantului.

Apelul declarat de reclamant a fost respins prin Decizia civilă nr. 98 din 10 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3530/54/2006. Instanța de apel a reținut că, față de conținutul actual al fostului art. 27 din Legea nr. 10/200, nu prezintă relevanță dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, singurul aspect important este cel referitor la privatizarea societății comerciale, respectiv acestea trebuie să fi fost integral privatizate la data intrării în vigoare la Legii nr. 10/2001, iar din probele administrate în cauză reiese incontestabil că SC A. SA Craiova era integral privatizată la data de 1 februarie 2001, situație în care cererea reclamantului de restituire în natură a aimobilului nu poate fi primită.

Instanța de apel a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost greșit rezolvată la fond, față de obiectul litigiului, respectiv restituirea în natură a imobilului, SC A. SA Craiova are calitate procesuală pasivă în cauză, cererea limpunându-se a fi respinsă în raport de considerentele menționate și nu pentru lipsa lealității procesuale. A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu este deținătorul imobilului, pentru a se putea analiza în contradictoriu cu acesta cererea reclamantului de restituire în natură.

Prin Decizia civilă nr. 3031 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 598 din 10 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat decizia atacată, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 43 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal pentru rejudecare. Instanța de recurs a avut în vedere că instanța de fond a reținut privatizarea integrală a pârâtei fără însă a analiza condiția cumulativă impusă de lege ca imobilul să fi fost preluat fără tidu valabil, iar instanța de apel a făcut aplicare a art. 29 din Legea nr. 10/1002 republicată care nu mai face distincție între preluarea cu tidu sau fără tidu a imobilului.

Instanța a mai reținut că stabilirea valabilității ridului de preluarea a bunului de către stat prezintă relevanță din perspectiva art. 27 din Legea nr. 10/2001 nemodificată, deoarece în raport de modul de soluționare a cererii reclamantului de apreciere asupra ridului statului, este necesar a se face aplicare sau nu a art. 27 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data notificării și acest lucru pentru faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și la data notificării, reclamantul a avut o speranță legitimate redobândire a imobilului în natură. Astfel, reclamantul avea, dacă nu un bun, cel puțin o speranță legitimă de a obține restituirea în natură a imobilului,speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 în cursul judecății, i-a luat-o, prin înlăturarea condiției de „preluare cu titiu valabil „ din fostul art. 27 din lege.

S-a reținut că modificarea legislativă constituie o ignoranță în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. l din Protocolul nr. l Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta pentru că, deși ingerința este prevăzută de lege și urmare unui interes economic general, nu respectă cerința proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În rejudecare, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 16081/63/2007. În cauză a formulat întâmpinare A.V.A.S. București invocând excepția calității procesuale pasive față de pretenția privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova motivat de faptul că nu este unitate deținătoare a imobilului în sensul art. 20 și art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, deoarece persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri numai în condițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 1 pentru restituirea în natură a imobilului, iar în cauză, reclamanții nu au solicitat acordarea de despăgubiri. S-a mai susținut că, față de obiectul acțiunii - restituirea în natură - procedura de restituire este cea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și este de competența SC A. SA și nu a A.V.A.S. S-a depus întâmpinare și de către pârâta SC A. SA Craiova, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant deoarece așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 43/2006 a Tribunalului Dolj, imobilul a fost preluat cu titlu valabil, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece autorul reclamantului a fost șofer proprietar, având la vremea preluării o carmangerie, un spațiu de sacrificare animale, fabrică de mezeluri și mai multe mijloace de transport, conform declarației numitei B.I.

A mai susținut că în mod corect s-a reținut prin aceeași sentință că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a imobileloi în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamantul avea posibilitatea de a se adresa către A.V.A.S. București. Cu privire la faptul că imobilul teren ce se solicită a fi restituit în natură este același cu cel preluat de stat cu titlu valabil și solicitat a fi restituit în natură, s-a susținut că din actele depuse la dosar nu rezultă identitate între terenul de 800 mp., după măsurători 652 mp autorul reclamantului având pe aceeași stradă două imobile, cel pentru care s-a făcut notificarea, iar altul, cel cumpărat de SC A. SA.

Prin sentința civilă nr. 86/2008 a Tribunalului Dolj s-a admis în parte ac țiunea formulată de reclamant, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului situat în Craiova individualizat conform expertizelor efectuate în cauză și a fost obligată pârâta SC A. SA Craiova la 1.700 lei cheltuieli de judecată. Acțiunea formulată împotriva A.V.A.S. București a fost respinsă. Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că imobilul în litigiu a aparținut tatălui reclamantului. Acest imobil a fost expropriat - conform decretului 92/1950, deși proprietarul fiind șofer nu se încadra în categoriile de persoane menționate în actul normativ. Fiind așadar o preluare abuzivă, reclamantul este proprietar în continuare a acestui imobil, iar acțiunea sa de restituire este perfect îndreptățită.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC A. SA iar prin Decizia civilă nr. 3 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova s-a respins ca nefondat apelul, reținându-se următoarele considerente: Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probatoriului existent la dosar. Conform acestor acte doveditoare, reclamantul a făcut dovada că tatăl său a fost proprietarul imobilului situat în Craiova. Acest imobil a fost expropriat prin Decretul nr. 92/1950 apreciindu-se la acea dată că tatăl reclamantului ar fi fost proprietarul unui atelier de mezelărie situat pe terenul din apropierea casei acestuia. Reclamantul a dovedit însă că tatăl său nu era proprietarul atelierului și că era doar șofer angajat al acestui atelier.

Conform art. 2 Decretul 92/19950 erau exceptate de la expropriere imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor, profesorilor și pensionarilor. Ca urmare, proprietarul imobilului se încadra în categoriile exceptate de la aplicarea exproprierii. Fiind șofer, respectiv muncitor, exproprierea imobilului pe care îl deținea în proprietate a fost nelegală și abuzivă. Este evident că proprietarul imobilului își câștiga veniturile din propria muncă și că munca sa nu îl putea încadra în categoria de mare industriaș sau mare comerciant, care să justifice în vreun fel aplicarea art. 1 Decretul 92/1950. Chiar și dacă tatăl reclamantului ar fi fost proprietarul micului atelier de mezelărie situația sa de mic meseriaș nu ar fi putut justifica o legală aplicare a deposedării prin expropriere.

Fiind așadar o deposedare abuzivă și nelegală, conform art. 2 Legea 10/2001, proprietarul a păstrat nealterat dreptul său de proprietate asupra imobilului, l-a transmis prin succesiune fiului său, iar acesta, reclamantul în cauză, este îndreptățit să-l solicite a-i fi restituit. În temeiul art. 9 Legea 10/2001 conform căruia imobilele preluate abuziv se restituie proprietarilor de drept, cererea reclamantului este perfect îndreptățită, iar hotărârea instanței de fond care a admis acțiunea în restituire este atât legală cât și temeinică. Persoana deposedată abuziv a păstrat nealterat dreptul său de proprietate. Acest drept este opozabil oricui, inclusiv pârâtei. Titlul invocat de pârâta apelantă nu are nici o valoare în raport de titlul invocat și dovedit de reclamant, așa încât acesta poate invoca dispozițiile art. 480 C. civ.

împotriva oricărei persoane fizice sau juridice ce deține imobilul. Ca urmare, tidul de proprietate -al reclamantului a rămas singurul tidu valabil, iar în temeiul legii proprietarul poate solicita conform Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a respectivului imobil. În ce privește imobilul, expertizele efectuate în cauză atestă și dovedesc că între imobilul existent deținut de pârâta apelantă și imobilul expropriat există o identitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. SA Craiova solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care tatăl reclamantului nu a făcut parte din categoria persoanelor exceptate de la dispozițiile Decretului nr. 92/1950, dat fiind faptul că a achiziționată imobile, iar din contractul de muncă pentru perioada 1940 - 1952, rezultă că nu figurează a avea nici un loc de muncă. Recurentul mai susține că se impune o neapreciere a probelor administrate, dat fiind faptul că instanțele au ignorat probele existente la dosar. În acest sens face trimitere la declarația martorului P.N., la textul II că imobilele aflate în administrarea I.R.C.F.L. Craiova, naționalizate ulterior și au căror proprietari figurau în anexele Decretului nr. 92/1950 iar la poziția 75 figurează în această anexă C.E.

- negustor proprietar mașini transport. Se mai susține că insntanța de apel nu a motivat corespunzător hotărârea, nefiind arătate motivele pentru care nu a ținut cont de aceste acte, sau de ce a respins aceste probe. În virtutea principiului aflării adevărului, recurentul susține că trebuiau făbute adrese la Administrația Financiară Craiova pentru a comunica dacă imobilul a fost preluat de stat pentru neplata imopitelor. Or, susține recurentul, instanța a pronunțat o hotărâre pe 3 cuvinte, consemnate greșit, trecând peste depoziția martorului propus și peste actele emise de instituții publice, care confirmau tocmai că autorul reclamantului nu a fost persoană exceptată de la prevederile Decretului nr. 92/1950, făcându-se și o greșită intrerpretare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Cum, prin Decizia de casare nr. 3031 din 13 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost stabilite recomandări obligatorii pentru instanța în rejudecare, și cum au fost dezlegate și problemele de drept, instanțele s-au conformat acestora în respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Astfel potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității admiterii unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din perspectiva dispozițiilor legale sus arătate și a Deciziei de casare nr. 3131 din 13 aprilie 2007, criticile recurentului sunt nefondate. Instanța de apel a examinat atât starea de fapt cât și cea de drept atât în privința situației juridice a imobilului cât și a calității reclamantului de persoană îndreptățită raportat la dispozițiile art. l din Decretul nr. 92/1950, art. 3, 4 și 9 din Legea 10/2001. Astfel hotărârea instanței de apel îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ. Susținerea recurentului că hotărârea are o motivare necorespunzătoare, este nefondată, motivarea unei hotărâri, nu este o problemă de volum ci de conținut. Astfel normele procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din interpretarea hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logico-juridice.

Ca atare, criticile recurentei legate de nemotivarea hotărârii sunt nefondate. Tot nefondate sunt și criticile recurentei legate de o reapreciere a probelor, în condițiile în care dispozițiile art. 304 C. proc. civ. vizează doar motive de nelegalitate, nefiind prevăzut motivul de recurs pentru situația reaprecierii probelor. Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta că plătească reclamantului C.M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC A. SA Craiova, împotriva Deciziei nr. 3 din 06 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I- a civilă.

Obligă recurentul - pârât să plătească intimatului reclamant C.M. 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2010.