ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7683/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7683/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

19 aprilie 2006, reclamanta G.E. a solicitat Tribunalului Cluj, în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român, prin

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, anularea

dispoziției nr. 1216 din 20 martie 2006 emisă de primul pârât, restituirea în

natură a imobilelor teren în suprafață de 7386 mp, înscris în CF nr. AA Cluj

Napoca, nr. top XX și teren în suprafață de 4940 mp înscris în CF nr. BB Cluj,

nr. top YY și întabularea dreptului de proprietate. în subsidiar, pentru

ipoteza în care parte din terenurile revendicate sunt ocupate de construcții, a

solicitat restituirea prin echivalent la valoarea de circulație.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că imobilele solicitate au aparținut autorilor săi Z.G. și soției sale,

B.I., în cote egale. Cota de ½ a antecesorului Z.G. a fost confiscată în

temeiul sentinței penale nr. 1269/1959 a Tribunalului Popular al orașului Cluj,

ca urmare a condamnării acestuia pentru deținere ilegală de obiecte din aur,

dispunându-se ca pedeapsă complementară confiscarea averii, iar cota de ½

a antecesoarei B.I. a fost preluată de Statul Român în baza Decretului

Consiliului de Stat nr. 23 din 25 ianuarie 1965.

Reclamanta a arătat că are calitatea de

nepoată de soră predecedată, calitate susținută de certificatul de moștenitor

nr. CC/1973, că preluarea imobilului a fost abuzivă și în ceea ce privește cota

lui Z.G., întrucât acesta nu a fost condamnat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni

economice grave sau pentru comiterea unor crime dintre cele menționate la art. l

pct. 1, 3 lit. c) din H.G. nr. 498/2003. În sensul celor susținute a invocat decizia

civilă nr. 8181/A/2005 a Curții de Apel Cluj, care a reținut că orice confiscare

efectuată în baza Legii nr. 284/1947 este abuzivă.

Prin sentința civilă nr. 155 din 26 martie

2006, Tribunalul Cluj a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul

a reținut că, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate abuzive

preluările efectuate în temeiul unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru

infracțiuni de natură politică, prevăzute de legea penală, săvârșite ca manifestare

a opoziției față se statul totalitar comunist, hotărâri prin care s-a dispus și

confiscarea averii iar autorul reclamantei Z.G. a fost condamnat pentru deținere

de obiecte și monede din aur, condamnare care nu se încadrează în calificarea de

preluare abuzivă în conformitate cu acest text legal, care conține dispoziții exprese

și limitative, chiar dacă prin Legea nr. 591/2004 s-a statuat caracterul abuziv

al Legii nr. 284/1947, în baza căruia autorul reclamantei a fost condamnat penal.

Sentința penală nu a fost desființată și

a fost pronunțată cu privire la o infracțiune de drept comun, ceea ce exclude incidența

prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel încât pentru această cotă

dispoziția emisă de primar este legală.

Cu privire la cota care a aparținut autoarei

B.I., tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Parcela nr. top. ZZ a fost dezmembrată

în nr. top nou YY - teren în suprafață de 4940 m.p. și VV teren zona A. la P. în

suprafață de 8172 m.p., parcela top nou VV fiind reînscrisă în CF nr. AA Cluj sub

A+2, iar parcela top nou YY fiind transcrisă în CF nr. BB Cluj, în favoarea Statului

Român.

Parcela top. VV a fost la rândul ei împărțită

în nr. top nou XX teren în suprafață de 7886 mp, imobil reînscris sub A+3 și

nr. top nou WW- teren cu construcții în suprafață de 786 m.p. și transcrisă în CF

nr. CC Cluj, în favoarea SC R. (B12-14).

Prin expertiza efectuată în cauză terenul

a fost identificat ca fiind situat în Cartierul G., în prezent reprezentând curtea

asfaltată a Colegiului Tehnic Energetic, clădirea acestui colegiu, teren de protecție

pentru instalații, teren de sport asfaltat, stradă publică, teren cu instalații

subterane, stație de benzinărie. Pe teren se mai află o parte din Policlinica I.,

iar porțiunea de 483 mp teren este liberă.

Potrivit planului de situație anexat raportului

de expertiză, terenul liber, identificat în două parcele în suprafață de 136 m.p.

și respectiv 347 mp este o porțiune situată între strada S., Policlinica I. și blocurile

de locuințe din apropierea străzii S.

Potrivit constatărilor efectuate de expert,

lucrările de investiții au fost realizate în cartierul G., zona strada B.-S., prin

amplasare de blocuri de locuințe, rețele tehnico-edilitare subterane, spații verzi,

trotuare, căi de circulație, instituții de învățământ, iar suprafața efectiv liberă

de 483 mp. nu poate fi separată de ansamblul edilitar, deservind acestuia. Tribunalul

a apreciat incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat

apel reclamanta G.E.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 142 din data de

28 mai 2008 a admis în parte apelul declarat de către reclamantă, a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte

dispoziția nr. 1216 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca la data de 20 martie

2006 cu privire la art. l și a acordat reclamantei despăgubiri în condițiile legii

speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 1/2 parte din terenurile

cu nr. top XX și nr. top YY, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În soluționarea apelului formulat instanța

a avut în vedere faptul că nemulțumirile reclamantei se structurează pe aspectul

nestabilirii calității de persoană îndreptățită a acesteia cu privire la cota de

½ parte aparținând defunctului Z.G. din terenurile revendicate și pe un al

doilea aspect, al nerestituirii în natură a terenurilor.

Instanța de apel a reținut, cu privire

la prima critică formulată, că aceasta este fondată întrucât, potrivit art. 26

alin. (1

2

) lit. b) din O.U.G. nr. 190/2000, modificată prin Legea

nr. 591/2004, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se

înțelege preluarea efectuată în baza Legii nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca

Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine.

Această prevedere legală expresă poate

fi calificată drept o completare sau modificare implicită a prevederilor Legii

nr. 10/2001, astfel încât instanța de apel a constatat că în privința cotei de ½

parte aparținând lui Z.G. din terenuri a operat o preluare abuzivă a statului și

sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Cu privire la cea de a doua critică formulată

instanța a reținut că principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat de

legea specială de reparație nu își găsește aplicarea în speță, deoarece situația

de fapt rezultată din concluziile raportului de expertiză tehnică nu face posibilă

o astfel de măsură reparatorie.

Astfel, scopul pentru care s-a dispus exproprierea

cotei de ½ parte a terenului proprietatea defunctei B.I. a fost atins, s-a

edificat clădirea Colegiului Tehnic Energetic Cluj Napoca pe o parte din teren,

o altă parte din teren ocupată de curtea colegiului este afectată procesului instructiv-educativ,

reprezentând un ansamblu integrat, in interiorul căruia nu este posibilă atribuirea

unei parcele în proprietate privată.

Fosta proprietate a antecesorilor reclamantei,

mai este traversată de str. S., pe care este deviat traficul greu ce tranzitează

municipiul Cluj-Napoca, astfel că a considera ca fiind libere parcelele triunghiulare

P9 în suprafață de 136 mp și P10 în suprafață de 347 mp, aflate lângă această stradă,

în lungul ei, nu este în spiritul reparatoriu al Legii nr. 10/2001. Datorită configurației

acestor parcele, precum și a parcelei P12, a situării lor lângă strada pe care este

deviat traficul greu nu ar putea fi exploatate economic, nepretându-se nici pentru

exploatare agricolă nici pentru a se construi pe ele, putând fi folosite doar în

vederea extinderii rețelei stradale și a altor lucrări de utilitate publică.

Instanța de apel a apreciat ca nu sunt

libere în sensul art. 10-11 din Legea nr. 10/2001 și nu pot fi restituite în natură

nici parcele P1, P2, P5, P7, din raportul de expertiză, reprezentând curtea asfaltată

a colegiului tehnic, terenul de sport asfaltat, teren liber cu instalații subterane

de canalizare și telefonie, construcție provizorie stație benzină, chiar dacă expertul

le-a numit libere.

Instanța de apel a mai reținut că nu sunt

incidente în speță dispozițiile art. 16 în forma actuală a Legii nr. 10/2001, pentru

a i se putea atribui reclamantei parcelele revendicate în natură, cu obligația menținerii

afectațiunii lor pe o perioadă de până la 3-5 ani, din cauza sistemului compact,

unitar în care sunt integrate și afectate procesului instructiv-educativ.

Decizia instanței de apel a fost recurată

de toate părțile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8026 din 12 decembrie 2008,

a respins ca nefondat recursul declarat de pârâți, a admis recursul declarat de

reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Cu privire la recursul pârâților,

Înalta Curte a reținut că cota de ½ parte din imobilul în litigiu a fost

preluată de stat ca urmare a executării pedepsei complementare de confiscare a averii

autorului Z.G., dispusă prin sentința penală nr. 1269 din 09 septembrie 1959, pronunțată

de Tribunalul Popular Cluj.

Condamnarea a avut ca temei Legea nr. 284/1947

pentru cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și

altor mijloace de plată străine, act normativ considerat abuziv prin O.U.G. nr.

190/2000, modificată prin Legea nr. 591/2004, act normativ care a reglementat procedura

restituirii bunurilor cedate Băncii Naționale.

În acest context, pentru a se realiza integral

scopul reparator al legii, apare necesară înlăturarea și a celorlalte consecințe

patrimoniale determinate de aplicarea Legii nr. 284/1947, respectiv confiscarea

cotei de ½ parte din imobilul în litigiu.

Înalta Curte a apreciat că întrucât preluarea

imobilului în discuție nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 2 lit. b) din

Legea nr. 10/2001, care vizează restrictiv doar condamnările pentru infracțiunile

de natură politică, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil, întrucât

Legea nr. 591/2004 declară abuzive prevederile Legii nr. 248/1947.

Cu privire la recursul reclamantei,

Înalta Curte a reținut că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin

stabilite, situație care pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita

un control efectiv cu privire la soluția adoptată în raport cu motivele de recurs

invocate.

În acest context, Înalta Curte a apreciat

că în ceea ce privește parcele P1, P2, P5, P7, P9, P10, P12, împrejurările de fapt

nu sunt pe deplin lămurite, în sensul că, în cauză nu este dovedit că pe aceste

parcele de teren există amenajare de utilitate publică, de natură a fi calificată

în modalitatea avută în vedere de legiuitor, respectiv de folosință cu caracter

general, necesară colectivității, iar aceste aspecte urmează a fi dezlegate de instanța

de trimitere.

În rejudecare după casare, Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 23/A din 16 martie 2012, a admis în parte

apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința tribunalului în sensul că:

- a anulat în parte dispoziția numărul

1216 din 20 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, cu privire la

art. 1;

- a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru cota de 1/2 parte ce

a aparținut proprietarului tabular Z.G. din imobilele înscrise în CF AA Cluj-Napoca

cu nr. top XX în suprafață de 7386 mp și CF BB Cluj-Napoca cu nr. top YY în suprafață

de 4940 mp., având în vedere despăgubirile primite la preluare;

- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca să plătească reclamantei suma de 1100 RON cheltuieli de judecată la

fond,

- a menținut celelalte prevederi ale dispoziției

precum și celelalte dispoziții ale sentinței;

- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca să plătească apelantei suma de 825 RON cheltuieli de judecată în apel.

Respectând îndrumările din decizia de casare,

în ce privește identificarea cu certitudine a porțiunilor de teren din imobilul

solicitat de către reclamantă pentru care se putea reține îndeplinirea cerințelor

impuse de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură, instanța de apel dispus

completarea probațiunii.

Prima expertiză efectuată de expert P.I.

a fost constatată nulă prin încheierea de la termenul din data de 17 februarie

2012 pentru că expertul nu a făcut dovada citării părților la efectuarea expertizei.

Ulterior expertul a refăcut expertiza,

cu citarea părților, dar a schimbat numerotarea parcelelor și suprafața acestora,

față de cum erau acestea la fond.

În ce privește parcela 12 (renumerotată

ca parcela 11) Serviciul patrimoniu și cadastru al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

a arătat că, potrivit ortofotoplanului, acesta are destinația de spațiu verde, fiind

afectată destinației dată de Decretul de expropriere nr. 525/1964 și face parte

din domeniul public cu această destinație.

Instanța de apel a constatat că parcela

menționată mai sus nu poate fi restituită pentru destinația acesteia a fost stabilită

la expropriere, așa cum a precizat în scris Serviciul patrimoniu și cadastru al

Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, în cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, masurile reparatorii

se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil, după cum prevede art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În altă ordine de idei, potrivit art. 71

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, schimbarea destinației terenurilor prevăzute

în planurile urbanistice ca spații verzi amenajate este interzisă, prin urmare nu

se poate restitui un teren grevat de această interdicție, deoarece art. 10

alin. (2) parte finală din Legea nr. 10/2001 dispune că terenurile se restituie

libere de servituti legale sau alte amenajări de utilitate publică.

În ceea ce privește parcela 1, instanța

a constatat că este platforma didactică a Colegiului energetic unde sunt expuse

în scop didactic materiale și echipamente destinate transportului și distribuției

energiei electrice, apreciind că nici această parcelă nu poate fi restituită deoarece

art. 10 alin. (2) coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că

în cazul în care pe terenul preluat în mod abuziv s-au edificat noi construcții,

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren

ramase liberă, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcțional

întregul teren afectat, când masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru

întregul imobil.

Or, pe terenul preluat fiind edificată

o construcție nouă, a Colegiului energetic, iar parcela 1 fiind ocupată de platforma

didactică a Colegiului energetic, platformă pentru care s-a dispus exproprierea,

această parcelă nu poate fi restituită și pentru că nu este liberă.

Parcela 2 este curtea școlii, fiind destinată

recreației elevilor, adunărilor festive sau altor activități pentru procesul de

învățământ.

Această parcelă nu poate fi restituită

pentru același motiv ca și parcela 1, în baza acelorași texte legale indicate mai

sus, fiind ocupată de curtea școlii Colegiului energetic, curte pentru care s-a

dispus exproprierea, fiind necesară procesului didactic.

Parcela 5 (parcela 5ʼ după renumerotare)

este terenul de sport pe care Colegiul energetic îl folosește în procesul de învățământ

pentru orele de educație fizică și sport, atâta timp cât acestea sunt în programa

acestei unități de învățământ. Pentru a construi acest teren de sport s-a dispus

exproprierea, fiind necesar procesului didactic. Prin urmare, această parcelă nu

poate fi restituită, pentru același raționament ca și la parcela 1, în baza acelorași

texte legale.

Chiar dacă acest teren de sport este închiriat

unor terți în afara intervalului de timp necesar procesului de învățământ, această

împrejurare nu exclude destinația sa principală de teren de sport al Colegiului

energetic pentru procesul de învățământ pentru orele de educație fizică și sport.

Parcela cu nr. top WW nu a făcut obiectul

notificărilor și nici al rejudecării.

Parcela 7 (parcela 7 și T după renumerotare)

este teren ocupat de o construcție definitivă (parcela 7ʼ după renumerotare)

executată în baza autorizației de construire din 20 decembrie 1999, prin urmare

nu poate fi restituit pentru că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv

s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea

în natură a părții de teren rămase liberă.

Porțiunea de teren aparent liberă, parcela

7 din raportul de expertiză efectuat în apel, în suprafață de 364 mp este traversată

de o linie telefonică și o conductă de apă care constituie utilitate publică. Prin

urmare nu se poate restitui acest deoarece art. 10 alin. (2) parte finală din Legea

nr. 10/2001, dispune că terenurile se restituie libere de servituti legale sau alte

amenajări de utilitate publică, iar reclamanta nu a indicat dacă pot fi mutate și

pe terenul cui, un terț eventual trebuind să fie de acord cu această mutare.

Oricum același expert arată că forma parcelei

este neregulată și nu corespunde cerințelor de urbanism.

Parcela 9 (parte din parcela 6 după renumerotare)

are o suprafață de doar 136 mp care nu poate primi o utilitate economică și nu corespunde

cerințelor de urbanism. Or, dacă se restituie dreptul de proprietate trebuie ca

persoana îndreptățită să se bucure de plenitudinea acestui drept iar nu de o folosință

și destinație mai mult decât limitată a acestuia.

Aceiași este situația cu parcela 10 (parte

din parcela 6 după renumerotare) care având o suprafață de doar 347 mp, nu poate

primi o utilitate economică. Această parcelă nu corespunde cerințelor de urbanism,

ca suprafață și dimensiunea laturilor. Or, dacă se restituie dreptul de proprietate

trebuie ca persoana îndreptățită să se bucure de plenitudinea acestui drept iar

nu de o folosință și destinație limitată a acestuia.

Față de cele reținute mai sus, instanța

de apel a dispus acordarea către reclamantă de despăgubiri în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 și pentru cota de 1/2 parte ce a aparținut proprietarului

tabular Z.G. și pentru cota de 1/2 ce a aparținut I.B.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc.

civ., instanța de apel a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să

plătească reclamantei suma de 1100 RON cheltuieli de judecată la fond reprezentând

onorariu avocat și expert și suma de 825 RON reprezentând onorariu expert potrivit

chitanțelor de la dosarul de rejudecare.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Primarul

municipiului Cluj Napoca a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul pârât

susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că se află în culpă procesuală,

obligându-l să plătească reclamantei suma de 1.100 RON, reprezentând cheltuielile

de judecată la fond, constând în onorariu de avocat și expert, cât și la plata sumei

de 825 RON, reprezentând cheltuielile de judecată din apel, constând în onorariu

expert.

Susține că, potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocațiale ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de

mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, utilizând drept

criterii de apreciere elemente precum valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului

cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea,

dificultatea sau noutatea litigiului. Arată că, raportând dispozițiile legale menționate

și la condițiile concrete ale cauzei, se impune reducerea cuantumului onorariului

de avocat și de expert puse în sarcina sa cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, arată că instanța de apel

a făcut abstracție de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 08

iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, în care s-a reținut că prerogativa

instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul

onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea

și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul

onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică,

dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția

de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță

prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert,

lichid și exigibil. Mai susține că în sensul celor arătate este și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor

la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale,

a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie

cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Analizând recursul pârâtului, Înalta

Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca

temei culpa procesuală a părții care cade în pretenții.

Prin excepție de la regula instituită prin

art. 274 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai

dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ., există

culpa procesuală a pârâtului care atrage obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată, întrucât derularea litigiului a fost determinată de atitudinea acestuia

care nu a recunoscut, în condițiile arătate, pretențiile reclamantului, astfel încât

pârâtul trebuie să suporte consecințele adoptării unei hotărâri defavorabile.

Nefondată este și critica vizând aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împrejurarea că legiuitorul permite instanței,

prin dispozițiile legale menționate, să diminueze cheltuielile de judecată reprezentate

de onorariile avocaților nu presupune ca instanța să uzeze de această facultate

în mod discreționar. O atare măsură trebuie să fie justificată prin motive temeinice,

simpla solicitare a părții căzute în pretenții nefiind de natură a constitui un

asemenea motiv.

Prin urmare, solicitarea recurentului pârât

de a se dispune diminuarea cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina lui prin

decizia instanței de apel, nu poate fi primită în condițiile în care acesta nu relevă

vreun motiv temeinic de natură să conducă la concluzia că suma stabilită ar fi nepotrivit

de mare față de circumstanțele concrete ale litigiului și că partea care a câștigat

procesul și-ar fi exercitat abuziv dreptul de a obține de la adversar suma pe care

a plătit-o cu titlu de onorariu de avocat.

Referitor la onorariul de expert, acesta

nu poate fi modificat de către instanță, după cum rezultă din dispozițiile art.

274 alin. (2) C. proc. civ., iar faptul că expertizele efectuate în cauză au profitat

reclamantei nu înseamnă că aceasta trebuie să suporte, în final, plata lor.

Persoana care urmează să suporte, în cele

din urmă, cheltuielile de judecată efectuate în proces este determinată de soluția

dată în litigiul respectiv.

Atât timp cât reclamanta a câștigat procesul,

pârâții fiind părți căzute în pretenții în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

la cererea reclamantei, efectuată în cauză, ei trebuie să suporte cheltuielile avansate

de aceasta în proces.

Invocarea Deciziei Curții Constituționale

nr. 492 din 08 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, precum și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului vine în sprijinul soluției instanței de apel,

aceasta apreciind că onorariul avocațial și de expert constituie o cheltuială necesară,

în limita unui cuantum rezonabil.

Din perspectiva celor reținute mai sus,

instanța de apel în mod corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele prezentate,

decizia instanței de apel este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză,

fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 23/A din 16

martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14

decembrie 2012.