ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2869/2013

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele; Prin încheierea din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția l penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, și de inculpații G.S., S.P., T.G., G.S.V. și F.V.V. împotriva sentinței penale nr. 467/F din 5 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 4556/3/2012, a dispus următoarele: - în baza art. 38 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpatul G.S.; - în temeiul art. 300 2 , raportat la art. 160 b C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților G.S., S.P., T.G. și G.S.V. S-a dispus ca, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON pentru inculpații G.S. și S.P., să fie plătit din fondurile Ministerul Justiției. Asupra măsurii arestării preventive a inculpaților instanța a reținut că inculpații G.S., S.P., T.G., G.S.V. și F.V.V. au fost arestați preventiv la 19 octombrie 2012, pe temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și au fost condamnați, în primă instanță, prin sentința penală nr. 467/F din 5 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic intern și trafic internațional de droguri de mare risc și inițiere, constituire a unui grup infracțional organizat, astfel: - inculpații G.S.

și S.P. la pedeapse rezultante de câte 15 ani închisoare; - inculpatul T.G. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare; - inculpatul G.S.V. ia pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, în scopul aducerii în țară a cantității de 48,502 kilograme de cocaină, care a și fost introdusă în România la 16 octombrie 2012, prin P.T.F. Vama P., iar în ziua următoare, a fost prezentată colaboratorului cu identitate protejată „A.G.”, pentru vânzare, în schimbul sumei de 1.715.000 euro.

S-a reținut că în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de verificări și investigații, declarațiile investigatorilor sub acoperire și ale colaboratorilor cu identitate protejată, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și înregistrărilor în mediul ambiental, procesele-verbale de percheziții (domiciliare și informatice) și, nu în ultimul rând, declarațiile inculpaților înșiși, care au recunoscut faptele imputate și au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., respingerea de către prima instanță a cererii în acest sens a doi dintre ei (G.S.

și S.P.) urmând a fi cenzurată de către instanța de apel. De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a fiecăruia dintre ei continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea presupuselor fapte (de care nu se poate face abstracție), ramificațiile transfrontaliere care au condus la introducerea pe piața românească a unei cantități mari (peste 48 de kilograme) dintr-un drog de mare risc (cocaină), mediul infracțional căruia este rezonabil a considera că îi aparțin inculpații, ce par a fi versați în astfel de acțiuni, de pe urma cărora se așteptau la obținerea unui câștig consistent (1.715.000 euro) și, nu în ultimul rând, datele personale ale acestora (fără ocupații și surse licite de venituri dovedite, iar inculpații G.S.

și T.G. cu sancțiuni administrative aplicate pentru alte fapte penale), toate aceste împrejurări dovedind, în ceea ce îi privește, un potențial criminogen ridicat, care îi expune riscului de reiterare a comportamentului infracțional. De asemenea, s-a reținut că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaților este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății, în condițiile în care durata acesteia se menține încă în limite rezonabile, avându-se în vedere complexitatea cauzei și pronunțarea deja, în primă instanță, a unei soluții de condamnare a tuturor la pedepse severe. Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații G.S. și G.S.V.

solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive. Analizând recursurile declarate atât potrivit susținerilor orale, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se se vor arăta în continuare: Art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din prevederile acestui text constituțional rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive.

Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale. Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și, totodată, permite justiției să se deruleze. În conformitate cu stipulațiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul Ia libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu exigențele, regulile de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la reglementările normative anterior indicate, dar și potrivit stipulațiilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Înalta Curte apreciază că, în mod corect , instanța de apel a constatat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților. Înalta Curte, apreciază că, în acest moment procesual, cerințele art. 148 lit. a), f) C. proc. pen. se mențin atât sub aspectul cuantumului pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de inculpați, cât și al pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestora, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților G.S.

și G.S.V., în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care au fost cercetați, trimiși în judecată și condamnați de prima instanță la pedepse rezultante de 15 ani închisoare (G.S.) și 5 ani închisoare (fiul acestuia, G.S.V.). Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar crea, nu poate fi disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor fapte a generat-o, fapte care au luat amploare deosebită în societatea actuală, de numărul de persoane implicate, de cantitatea de cocaină traficată 48,502 kg, aceste din urmă împrejurări dovedind un potențial criminogen ridicat.

Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept precum și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se justifică, în continuare, plasarea în detenție a inculpaților. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică și urmează ca recursurile declarate de inculpații G.S. și G.S.V. să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.S. și G.S.V. împotriva încheierii din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4556/3/2013 (2391/2013). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2013.