ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2869/2013

Deliberând

asupra cauzei de față;

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin încheierea din 9 septembrie

2013, Curtea de Apel București, secția l penală, investită cu soluționarea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, și de inculpații G.S., S.P.,

T.G., G.S.V. și F.V.V. împotriva sentinței penale nr. 467/F din 5 iunie 2013,

pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr.

4556/3/2012, a dispus următoarele:

- în baza

art. 38 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de disjungere a cauzei

formulată de inculpatul G.S.;

- în temeiul

art. 300

2

, raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a

menținut măsura arestării preventive a inculpaților G.S., S.P., T.G. și G.S.V.

S-a dispus

ca, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare să

rămână în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de câte 100 RON pentru inculpații G.S. și S.P., să fie plătit din

fondurile Ministerul Justiției.

Asupra

măsurii arestării preventive a inculpaților instanța a reținut că inculpații G.S.,

S.P., T.G., G.S.V. și F.V.V. au fost arestați preventiv la 19 octombrie 2012,

pe temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și

au fost condamnați, în primă instanță, prin sentința penală nr. 467/F din 5

iunie 2013 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic intern și trafic internațional de droguri de mare risc

și inițiere, constituire a unui grup infracțional organizat, astfel:

- inculpații G.S.

și S.P. la pedeapse rezultante de câte 15 ani închisoare;

- inculpatul T.G.

la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare;

- inculpatul G.S.V.

ia pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Sub aspectul

situației de fapt, s-a reținut că inculpații au inițiat și constituit un grup

infracțional organizat, în scopul aducerii în țară a cantității de 48,502

kilograme de cocaină, care a și fost introdusă în România la 16 octombrie 2012,

prin P.T.F. Vama P., iar în ziua următoare, a fost prezentată colaboratorului

cu identitate protejată „A.G.”, pentru vânzare, în schimbul sumei de 1.715.000

euro.

S-a reținut că

în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că

inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați, relevante sub acest aspect

fiind procesele-verbale de verificări și investigații, declarațiile investigatorilor

sub acoperire și ale colaboratorilor cu identitate protejată, procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice și înregistrărilor în mediul ambiental, procesele-verbale

de percheziții (domiciliare și informatice) și, nu în ultimul rând, declarațiile

inculpaților înșiși, care au recunoscut faptele imputate și au solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., respingerea de către prima instanță

a cererii în acest sens a doi dintre ei (G.S. și S.P.) urmând a fi cenzurată de

către instanța de apel.

De asemenea, pedeapsa

prevăzută de lege pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a fiecăruia dintre ei continuă

să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea

presupuselor fapte (de care nu se poate face abstracție), ramificațiile transfrontaliere

care au condus la introducerea pe piața românească a unei cantități mari (peste

48 de kilograme) dintr-un drog de mare risc (cocaină), mediul infracțional căruia

este rezonabil a considera că îi aparțin inculpații, ce par a fi versați în astfel

de acțiuni, de pe urma cărora se așteptau la obținerea unui câștig consistent (1.715.000

euro) și, nu în ultimul rând, datele personale ale acestora (fără ocupații și surse

licite de venituri dovedite, iar inculpații G.S. și T.G. cu sancțiuni administrative

aplicate pentru alte fapte penale), toate aceste împrejurări dovedind, în ceea ce

îi privește, un potențial criminogen ridicat, care îi expune riscului de reiterare

a comportamentului infracțional.

De asemenea, s-a

reținut că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaților

este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății, în condițiile în care

durata acesteia se menține încă în limite rezonabile, avându-se în vedere complexitatea

cauzei și pronunțarea deja, în primă instanță, a unei soluții de condamnare a tuturor

la pedepse severe.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații G.S. și G.S.V. solicitând

casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.

Analizând recursurile

declarate atât potrivit susținerilor orale, cât și în raport cu conținutul actelor

și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate

sunt nefondate, pentru considerentele se se vor arăta în continuare:

Art. 23 din Constituția

României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din prevederile

acestui text constituțional rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul

constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării

preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează

în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă

este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție

este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare,

art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de

sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează

libertatea persoanei și, totodată, permite justiției să se deruleze.

În conformitate

cu stipulațiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

Ia libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la

libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie

să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și

limitativ, de stipulațiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune

sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea

acestei măsuri să se facă în conformitate cu exigențele, regulile de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile

cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Examinând actele

și lucrările dosarului, prin raportare la reglementările normative anterior indicate,

dar și potrivit stipulațiilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, Înalta Curte apreciază că, în mod corect , instanța de

apel a constatat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților.

Înalta Curte,

apreciază că, în acest moment procesual, cerințele art. 148 lit. a), f) C. proc.

pen. se mențin atât sub aspectul cuantumului pedepselor prevăzute de lege pentru

infracțiunile presupus săvârșite de inculpați, cât și al pericolului pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a acestora, impunând în continuare privarea de libertate

a inculpaților G.S. și G.S.V., în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care

rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care au fost cercetați,

trimiși în judecată și condamnați de prima instanță la pedepse rezultante de 15

ani închisoare (G.S.) și 5 ani închisoare (fiul acestuia, G.S.V.).

Pe de altă parte,

pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților

l-ar crea, nu poate fi disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor

fapte a generat-o, fapte care au luat amploare deosebită în societatea actuală,

de numărul de persoane implicate, de cantitatea de cocaină traficată 48,502 kg,

aceste din urmă împrejurări dovedind un potențial criminogen ridicat.

Înalta Curte constată

că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale

și eficiente a ordinii de drept precum și pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, se justifică, în continuare, plasarea în detenție a inculpaților.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică

și urmează ca recursurile declarate de inculpații G.S. și G.S.V. să fie respinse,

ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați plata sumei de câte

300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON,

pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații G.S. și G.S.V. împotriva încheierii din 9 septembrie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4556/3/2013

(2391/2013).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 septembrie 2013.