ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1007 din 14
februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a respins ca nefondate cererile conexate de anulare a
Ordonanțelor
Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare
nr. 309 și 310 din 20 iulie 2011, formulate
de reclamantele SC S.L. SA Galați și P.A., precum și cererile de suspendare a
executării actelor administrative contestate și a admis cererile de intervenție
accesorie formulate în cauză de S.I.F. SA Oltenia.
Pentru a hotărî
astfel, instanța fondului a reținut că prin Ordonanțele nr. 309 și 310 din data
de 20 iulie 2011 emise de
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
, reclamantele SC
S.L. SA Galați și P.A. au fost sancționate cu avertisment, în calitate de
acționare ale SC L. SA Giurgiu, pentru nerespectarea obligației instituite de
art. 203 din Legea nr. 297/2004, și li s-a pus în vedere, în aplicarea art. 203
alin. (1) din lege, că au obligația ca, singure sau împreună cu persoanele cu
care acționează în mod concertat, să depună la
Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare
,
în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea ordonanțelor, documentația
aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC L. SA Giurgiu,
precizându-se totodată că neîndeplinirea acestei obligații va atrage
sancționarea reclamantelor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004
privind piața de capital.
Cele două ordonanțe
au fost emise în baza art. 2 alin. (1) pct. 22 și 23 din Legea nr. 297/2004,
art. 2 alin. (3) lit. h), j) din Regulamentul
Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare
nr. 1/2006, art. 203 alin. (1) și (2), art. 272 lit. a) și art. 273 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 297/2004.
Contestațiile
formulate de reclamante împotriva acestor acte administrative au fost respinse
de pârâtă prin Deciziile nr. 846 și 847 din data de 6 septembrie 2011.
Prima instanță a
apreciat că actele contestate au fost legal emise, în baza art. 7 alin. (1) și
art. 9 alin. (2) din Statutul
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
, pe baza analizei
realizate la sediul
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
de direcția de
specialitate, constând în verificarea documentelor puse la dispoziție de
entitățile pieței de capital și de Oficiul Registrului Comerțului, din care au
rezultat deținerile reclamantelor la SC L. SA și legăturile dintre acestea, și
a deliberărilor purtate în ședința
Comisiei Naționale a Valorilor
Mobiliare
din data de 20 iulie 2011, din actele dosarului rezultând și temeinicia
măsurilor dispuse.
Astfel, la emiterea
celor două ordonanțe s-a avut în vedere analiza efectuată de direcția de
specialitate din cadrul
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
din care a rezultat
că SC S.L. SA și P.A. dețin împreună mai mult de 33% din drepturile de vot
asupra SC L. SA, și anume 42,4% din capitalul social al emitentului (32,5104 -
SC S.L. SA, respectiv 9,9026 - P.A.).
De asemenea, potrivit
informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, numiții C.C.C. și
P.A. dețin 100% din capitalul social al SC S.L. SA (C.C.C., cu 99,01%, și P.A.,
cu 0,99%), și totodată dețin 100% din acțiunile altor societăți comerciale ce
derulează operațiuni în legătură cu unul sau mai mulți emitenți.
Raportând această
situație de fapt la dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut că
reclamantele SC S.L. SA și P.A. dețin mai mult de 33% din drepturile de vot
asupra SC L. SA, fiind prezumate de lege, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 23
lit. a) și c) rap. la pct. 22 lit. a) și e) din Legea nr. 297/2004 și art. 2
alin. (3) lit. h), j) din Regulamentul
Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare
nr. 1/2006, că acționează în mod concertat în legătură cu emitentul SC L. SA și
că, în aceste condiții, reclamantele aveau obligația prevăzută de art. 203
alin. (1) din Legea pieței de capital, de a promova și derula oferta publică de
preluare a SC L. SA, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o.
A arătat prima
instanță că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale ce arată că
derularea ofertei publice de preluare nu este obligatorie, nefiind vorba de o
tranzacție exceptată; că nici una din reclamante nu a lansat oferta publică de
preluare, nici nu a înstrăinat un număr de acțiuni corespunzător pierderii
poziției dobândite fără intenție, așa cum prevăd dispozițiile art. 205 alin.
(3) din Legea pieței de capital; că obligația prevăzută de art. 205 alin. (3)
din Legea nr. 297/2004 nu instituie o sarcină disproporționată față de scopul
urmărit de legiuitor.
Curtea a mai apreciat
că obligațiile de întocmire a unui raport de anchetă, de comunicare a acestuia
și de audiere a persoanei vizate de investigație nu sunt incidente în cauza de
față, fiind prevăzute de Regulamentul
Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare
nr. 11/1997, adoptat în baza Legii nr. 92/1994 privind valorile mobiliare și
bursele de valori, în prezent abrogată. Prin urmare, Regulamentul menționat,
act subsecvent legii, nu mai poate produce efecte după abrogarea legii în
temeiul căreia a fost emis.
Pentru aceste motive
a mai apreciat instanța fondului că în cauză nu este îndeplinită condiția
cazului bine justificat prevăzută de art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr.
554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor
administrative atacate cu acțiune în anulare, iar în ce privește condiția
pagubei iminente, reclamantele nu au invocat, în concret, un prejudiciu material
viitor sigur, previzibil și dificil de reparat pe care urmează să-l suporte ca
efect al punerii în executare a actelor contestate și nici nu au dovedit
îndeplinirea în speță a acestei condiții prevăzute de lege.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamanta SC S.L. SA Galați, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel
București a susținut că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat
pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, însă
Curtea de Apel București nu a analizat toate aspectele invocate și nu a pus în
vedere pârâtei
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
București să depună
la dosarul cauzei actul final prin care aceasta a efectuat și finalizat analiza
cu privire la depășirea pragului de 33% de către SC S.L. SA Galați din
drepturile de vot ale SC L. SA Giurgiu.
De asemenea, Curtea
de Apel București nu a luat în discuție întâmpinarea depusă de SC S.L. SA
Galați la cererea de intervenție formulată de S.I.F. SA Oltenia și nu a arătat
care ar fi interesul intervenientei S.I.F. SA Oltenia, în cauza de față.
Conform sentinței
date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, s-a constatat ca Piața R. nu
este reglementată, nu este statutară, fapt recunoscut și de către
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București, care a arătat faptul că nu a fost raportată
la Bruxelles, drept piață reglementată.
Cu toate acestea
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București a aplicat în mod abuziv anumite prevederi care
ar fi impuse de Legea nr. 297/2004.
Din susținerile
Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din mențiunile făcute de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București, reiese că dacă o piață nu este autorizată de
autoritatea competentă și nu îndeplinește prevederile directivei M.I.F.I.D., nu
se supune regimului pieței reglementate.
Din acest motiv,
recurenta a arătat că nu este obligată să se supună unor prevederi impuse de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București în referire la Piața R., piața pe care este
tranzacționată și SC L. SA Giurgiu.
Din afirmațiile
făcute public de către
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
București, reiese
faptul că autoritățile pieței de capital trebuie să adopte rapid o soluție în
privința Pieței R., după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că
nu este piață reglementată, chiar dacă acțiunile de pe acest segment sunt
tranzacționate prin intermediul suportului tehnic pus la dispoziție de Bursa de
Valori București.
Deși
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București cunoștea faptul că Piața R. nu este piață
reglementată, a emis o serie de acte, prin care a obligat recurenta în mod
abuziv să respecte principiile acestei piețe și a luat o serie de măsuri care a
adus grave prejudicii societății, care pot merge până la desființarea și
falimentarea ei.
Având în vedere cele
menționate, recurenta consideră că
Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare
București se face responsabilă de pagubele produse la nivelul societății, iar
dacă nu se vor întreprinde măsurile legale pentru remedierea situației, va fi
nevoită să parcurgă procedura legală pentru antrenarea răspunderii atât din
punct de vedere material cât și penal.
Față de cele
prezentate, Ordonanțele nr. 309 și 310 din 20 iulie 2011 emise de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
București sunt lovite de nulitate absolută și solicită
admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulată și desființarea Sentinței
civile nr. 107 din 14 februarie 2012.
Recursul este
nefondat
Susținerea recurentei
SC S.L. SA Galați că hotărârea primei instanțe este greșită în ceea ce privește
modul de soluționare a cererii de suspendare a actelor administrative
contestate, nu poate fi primită.
În soluționarea
cererii de suspendare judiciară a actelor infralegislative atacate prin
acțiunea în contencios administrativ din prezentul dosar, instanța de judecată
a procedat la o examinare a condițiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, ajungând la concluzia motivată că reclamantele nu au
demonstrat îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței
producerii unei pagube.
Recurenta-reclamantă
apreciază că instanța de judecată a considerat în mod eronat că nu este
îndeplinită condiția cazului bine justificat, fără să dezvolte însă o
argumentație în sensul susținerii sale.
Pe de altă parte,
observă Înalta Curte, suspendarea actelor administrative în baza art. 14 și 15
din Legea contenciosului administrativ poate opera până la rămânerea definitivă
și irevocabilă a hotărârii prin care se soluționează acțiunea principală, or, acesta
este momentul pronunțării prezentei decizii, astfel că reclamantele nu mai
justifică un interes în obținerea suspendării judiciare a actelor contestate.
Nici criticile
privind modul de soluționare a cererii de intervenție formulată de către S.I.F.
SA Oltenia nu sunt întemeiate.
Fiind vorba de o
cerere de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
, intervenienta nu trebuia să demonstreze în ce constă
interesul propriu în promovarea cererii sale deoarece aceasta a fost făcută în
sprijinul și apărarea drepturilor și intereselor pârâtei. Prin urmare, o astfel
de cerere nu trebuie să îndeplinească condițiile cererii de chemare în
judecată, putând fi făcută și într-o formă simplă, iar în situația în care litigiul
este tranșat în favoarea părții pentru care a intervenit în proces, cererea de
intervenție accesorie, la rândul său, este admisă.
Susținerile
recurentei cu privire la Piața R., în sensul că Curtea de Justiție a Uniunii
Europene s-a pronunțat că aceasta nu este o piață reglementată nu sunt fondate.
Cu toate că recurenta
nu face suficiente precizări cu privire la hotărârea la care se referă, este
vorba, observă Înalta Curte, despre Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii
Europene (Camera a doua) din 22 martie 2012, de pronunțare a unei hotărâri
preliminare privind interpretarea art. 4 alin. (1) pct. 14 și a art. 47 din
Directiva nr. 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 21
aprilie 2004, privind piața instrumentelor financiare.
Cererea a fost
formulată în cadrul unei cauze penale aflată pe rolul Curții de Apel Cluj, în
care mai multe persoane sunt inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de
manipulare a cursului acțiunilor unei societăți pe acțiuni pe piața de
instrumente financiare R.
Curtea de Apel Cluj a
adresat următoarele întrebări preliminare:
„1) Art. 4 [alin.
(1)] pct. 14, precum și art. 9 - 14 din Directiva nr. 2004/39 pot fi
interpretate în sensul că acestea se aplică atât pieței principale de
tranzacționare autorizată de
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
, cât și pieței
secundare de tranzacționare, care a fuzionat prin absorbție încă din 2005 cu
prima [..], dar care a continuat să fie privită separat de piața reglementată,
fără a fi lămurită normativ natura juridică a acesteia?
2) Dispozițiile art.
4 [alin. (1)] pct. 14 din Directiva nr. 2004/39 trebuie interpretate în sensul
că în sfera noțiunii de piață reglementată nu intră acele sisteme de
tranzacționare care nu respectă cerințele Titlului II din Directiva nr.
2004/39?
3) Dispozițiile art.
47 din Directiva nr. 2004/39 trebuie interpretate în sensul că o piață care nu
a fost raportată de autoritatea națională responsabilă și care nu se află pe
lista piețelor reglementate nu este supusă regimului juridic aplicabil piețelor
reglementate, în special în ceea ce privește normele care incriminează abuzul
de piață din cadrul Directivei nr. 2003/6/CE?"
Curtea de la
Luxemburg a examinat împreună prima și a doua întrebare, formulând următorul
răspuns:
„Art. 4 alin. (1)
pct. 14 din Directiva nr. 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a
Directivelor nr. 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei nr.
2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a
Directivei nr. 93/22/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin
Directiva nr. 2007/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5
septembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare
care nu îndeplinește cerințele prevăzute în Titlul III din această directivă nu
intră în noțiunea „piață reglementată", astfel cum este definită de
dispoziția menționată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei
astfel de piețe reglementate.
Art. 47 din Directiva
nr. 2004/39, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 2007/44, trebuie
interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor reglementate
prevăzută de acest articol nu constituie o condiție necesară pentru calificarea
pieței respective ca piață reglementată în sensul acestei directive.”
O primă observație
care se impune, constată Înalta Curte, este aceea că este falsă afirmația că în
privința pieței R., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-ar fi pronunțat în
sensul că aceasta nu ar fi o piață reglementată.
În realitate, Curtea
de la Luxemburg s-a limitat strict să interpreteze prevederile art. 4 alin. (1)
pct. 14 și art. 47 din Directiva nr. 2004/39/CE, norme comunitare incidente în
cauza aflată pe rolul Curții de Apel Cluj.
Mai exact, dând efect
prevederilor art. 267 T.F.U.E., fost art. 234 T.C.E., Curtea de la Luxemburg,
în cadrul procedurii recursului prejudiciar, s-a pronunțat exclusiv asupra
interpretării normelor de drept comunitar din Directiva nr. 2004/39/CE,
aplicabile în litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, evitând în răspunsul
formulat orice referire la Piața R.
Chiar dacă instanța
română care a apelat la procedura recursului prejudiciar a indicat expres Piața
R. în cuprinsul întrebărilor formulate, iar clarificarea naturii juridice a
acestei piețe este esențială pentru litigiul aflat pe rolul instanței care s-a
adresat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în sarcina Curții este să
interpreteze dreptul comunitar, nu aplicarea acestuia în dreptul național (vezi
Costa c. Enel).
Analizând Hotărârea
din 22 martie 2012, Înalta Curte observă așadar că decizia în discuție are în
vedere doar exigențele comunitare ce trebuie satisfăcute pentru ca o piață de
instrumente financiare să fie considerată o piață reglementată în sensul
Directivei. Curtea de la Luxemburg precizează că o piață de instrumente
financiare poate fi calificată ca fiind piață reglementată dacă îndeplinește
cerințele descrise în Titlul III din Directivă. În parag. 43 al hotărârii pronunțate,
Curtea arată că este esențial ca o piață de instrumente financiare să fie
autorizată ca piață reglementată, iar funcționarea acesteia să se facă în
conformitate cu cerințele prevăzute în Titlul III, pentru calificarea acesteia
ca „piață reglementată”, în timp ce din această perspectivă nu prezintă
relevanță că operatorul unei piețe a fuzionat cu cel al unei piețe
reglementate, pentru că o astfel de condiție nu a fost prevăzută de normele
comunitare.
Apoi, Curtea a mai
precizat că faptul de a nu figura pe lista prevăzută la art. 47 din directiva
amintită nu poate fi considerat suficient pentru a exclude că piața în cauză
este o piață reglementată. Ceea ce este esențial în cauză, a arătat Curtea,
este îndeplinirea cerințelor din Titlul III al directivei, astfel că art. 47
trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor
reglementate nu constituie o condiție necesară pentru calificarea pieței
respective în sensul acestei directive.
Recurenta SC S.L. SA
Galați a invocat hotărârea Curții de la Luxemburg pentru a demonstra că Piața
R. nu este o piață reglementată, astfel că din această cauză ordonanțele emise
de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
, contestate în prezentul dosar, sunt nelegale întrucât
dispozițiile din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în baza și în
executarea cărora au fost emise cele două ordonanțe nu se aplică decât piețelor
reglementate.
Din cele ce preced,
Înalta Curte observă că până în prezent nu s-a clarificat de către
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
dacă Piața R. este sau nu o piață reglementată în sensul
prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și ale normelor
comunitare incidente din Directiva nr. 2004/39/CE. Aceasta nu poate duce însă,
automat, la concluzia că Piața R. nu este o piață reglementată, ci un sistem
alternativ de tranzacționare. Dacă poate fi sau nu calificată astfel este o
chestiune care ține, cum a statuat Curtea de la Luxemburg, de îndeplinirea
exigențelor legale fixate pentru „piața reglementată”.
Înalta Curte mai
observă că de la înființarea Pieței R., în anul 1996, prin Decizia nr. 1092 din
27 august 1996, și până în prezent, pe baza reglementărilor emise de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
, această piață a funcționat în mod regulat ca o piață organizată
și reglementată de
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
, aplicându-i-se
dispozițiile Legii nr. 297/2004, de unde se degajă, neunivoc, concluzia că
autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital a aplicat
pentru R. reguli similare unei piețe reglementate. Cu alte cuvinte,
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
a asigurat prin reglementările sale același nivel de
protecție al acționarilor minoritari din societățile tranzacționate pe R. cu
cel acordat acționarilor minoritari din societățile tranzacționate în cadrul
Bursei de Valori București.
Așadar, prevederile
art. 203 și urm. din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital, care
constituie baza legală a ordonanțelor contestate în prezenta cauză, reprezintă
o protecție legislativă a acționarilor minoritari în societățile comerciale
tranzacționate pe Bursa de Valori București, nivel egal acordat de
Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
și celor de pe Piața R., ce nu a fost niciodată
disputat.
Prin urmare, față de
cele ce preced, noțiunea de piață reglementată, in limine litis, trebuie
interpretată strict prin prisma efectelor urmărite de legislator, sens în care
este necesar a se aprecia că în mod legal
Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare
a emis ordonanțele în discuție în temeiul art. 203 și urm. din Legea nr.
297/2004.
Nici pe fond,
constată Înalta Curte, criticile recurentei nu sunt întemeiate. Cu
îndreptățire,
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
, constatând că
reclamantele din prezenta cauză au ajuns să dețină mai mult de 33% din
drepturile de vot asupra SC L. SA Giurgiu și nu au lansat o ofertă publică în
condițiile prescrise de art. 203 din Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital, a procedat la sancționarea acestora cu avertisment. De remarcat că
poziția dobândită de cele două reclamante nu este consecința efectuării unor
tranzacții exceptate, așa cum sunt acestea definite în art. 205 din același act
normativ. Nu prezintă relevanță aici că dobândirea poziției reprezentând mai
mult de 33% din drepturile de vot s-ar fi realizat în mod neintenționat, câtă
vreme deținătoarele acestei poziții, reclamantele din prezenta cauză, nu au
executat una din cele două obligații alternative descrise în art. 205 alin. (3)
din lege.
Așa cum bine a
reținut judecătorul fondului, explicațiile furnizate de către reclamante
referitoare la plasarea într-o situație dezavantajoasă a acționarului care
depășește neintenționat pragul de deținere de 33% din drepturile de vot asupra
unei entități, față de cel care depășește pragul ca urmare a unei tranzacții
exceptate, nu pot constitui o justificare a atitudinii reclamantelor de a
derula oferta publică de preluare. În aceeași ordine de idei, finalmente, cele
două reclamante prin poziția adoptată, practic, refuză să respecte regulile
imperative și inderogabile prevăzute în art. 203 și urm. din Legea nr. 297/2004
ceea ce, evident, a condus la sancționarea acestora.
În fine, în cursul
judecății în fața primei instanțe niciuna dintre reclamante nu a contestat
depășirea pragului de 33%, apărarea concentrându-se pe ideea că la emiterea
ordonanțelor le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare și, de asemenea, pe
ideea că prin aplicarea art. 203 și urm. din Legea nr. 297/2004, se produce
plasarea într-o poziție dezavantajoasă a acționarului care depășește pragul de
33%, neintenționat, față de acționarul care depășește acel prag ca urmare a
unei tranzacții exceptate. Aceste apărări au fost înlăturate motivat de către
instanța de judecată.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de SC S.L. SA Galați împotriva Sentinței civile
nr. 1007 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC S.L. SA Galați împotriva Sentinței civile nr. 1007 din 14
februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - AS