ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele
Circumstanțele
cauzei. Hotărârea Plenului C.S.M. atacată cu recurs
Prin
Hotărârii Plenului C.S.M.
nr. 164 din 9 martie 2012 a fost respinsă contestația formulată de doamna D.O.C.,
procuror la P.C.A.B., împotriva Hotărârii din 21 noiembrie 2011 a secției pentru
Procurori a C.S.M.
Pentru a pronunța
hotărârea atacată s-a reținut că în motivarea contestației formulate petenta a
arătat că: hotărârea atacată cuprinde o motivare formală în condițiile în
care dintre toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din
Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor,
delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții
de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a
procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. din
2006, cu modificările și completările ulterioare,( în continuare Regulament) au
fost avute în vedere doar volumul de activitate de la cele două unități
și numărul posturilor vacante; în cuprinsul hotărârii atacate se
menționează greșit media dosarelor/procuror la P.C.A.B., ca fiind 59
față de 48 media națională; faptul că, deși la P.I.C.C.J.
figurau doar 2 posturi de execuție vacante, la data de 22 noiembrie 2011(
a doua zi) Plenul C.S.M. a admis un număr de 6 cereri de valorificare, acordând
prioritate cererilor de valorificare în raport cu cererea de transfer; C.S.M.
și-a încălcat propria practică stabilită în baza Hotărârii Plenului C.S.M.
din 19 aprilie 2007.
În motivarea soluției
pronunțate prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, intimatul C.S.M.
a reținut că prin Hotărâre din 21 noiembrie 2011 a secției pentru Procurori a
fost respinsă cererea de transfer formulată de doamna procuror D.O.C. de la P.C.A.B.
la P.I.C.C.J., avându-se în vedere motivele invocate în cererea de transfer,
volumul de activitate al unității de parchet de la care s-a solicitat
transferul, schemele de personal și punctele de vedere ale celor două
unități de parchet implicate.
Astfel, a fost
reținut punctul de vedere negativ al P.C.A.B., precum și faptul că
anterior, această unitate de parchet formulase un memoriu prin care solicita
măsuri cu privire la deficitul de personal, ca urmare a vacantării unui număr
de 8 posturi.
S-a apreciat de către
autoritatea intimată că, critica formulată de contestatoare privind motivarea
formală a hotărârii prin menționarea doar a celor două criterii din
Regulament, nu este întemeiată în condițiile în care în considerentele
hotărârii de respingere au fost menționate numai criteriile relevante,
nefiind necesară enumerarea tuturor criteriile prevăzute de art. 3 din
Regulament.
În ceea ce
privește schema de personal, s-a reținut că la momentul
soluționării cererii de transfer, existau două posturi de execuție
vacante la nivelul P.I.C.C.J., dar în cadrul aceleiași ședințe,
din data de 21 noiembrie 2011, au fost admise 4 cereri de transfer de la P.I.C.C.J.
la P.C.A.B., devenind astfel posibilă valorificarea unui număr de 6 cereri în
prima ședință a Plenului C.S.M., din data de 22 noiembrie 2011.
Cu privire la
susținerea privind încălcarea de către secția de Procurori a
dispozițiilor de principiu stabilite prin Hotărârea Plenului C.S.M. din 2007
s-a apreciat că respectiva hotărâre, are doar semnificația stabilirii unor
principii de orientare și nu a unor reguli peremptorii, așa încât
respectiva hotărâre nu poate fi interpretată în sensul că Secția ar fi
obligată să constate concursul de drepturi și să dispună automat
transferul, fără analiza criteriilor prevăzute de Regulament.
Recursul exercitat
de recurenta D.O.C.
Împotriva Hotărârii
din 9 martie 2012 a Plenului C.S.M. a declarat recurs D.O.C., solicitând în
temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la art.
60 din Legea nr. 303/2004, republicată, anularea Hotărârii Plenului C.S.M. din 9
martie 2012 și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să
fie admisă cererea de transfer de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J.
Recurenta a susținut,
în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce
privește actul atacat: respingerea cererii sale de transfer, cu o motivare
vădit formală și superficială, fără a fi luate în considerare aspectele
relevate în motivarea cererii de transfer; faptul că nu au fost luate în
considerare toate criteriile legale pentru soluționarea cererii de
transfer prevăzute în art. 3 din Regulament, intimatul apreciind fără temei
legal că se impune luarea în considerare doar a criteriilor relevante, aspect
de natură a da loc arbitrariului în soluționarea unei cereri de transfer;
faptul că avizul negativ al unității de la care s-a solicitat transferul
nu poate susține motivarea respingerii cererii, având în vedere că un
astfel de aviz este facultativ și nu este prevăzut între condițiile
de admitere a cererii; aprecierea greșită că lipsa de personal poate sta
la baza respingerii accesului unui procuror la o unitate de parchet superioară
la care are dreptul legal și posibilitatea de a funcționa, cu atât
mai mult cu cât în cadrul aceleiași ședințe a secției pentru
Procurori, s-au admis patru cereri de transfer ale unor procurori de la P.I.C.C.J.
la P.C.A.B.; diferența între media națională și cea de la
nivelul P.C.A.B. este de aproximativ un procent, ceea ce nu poate justifica
decizia de respingere a cererii de transfer; împrejurarea că a doua zi după
respingerea cererii de transfer, în ședința din 22 noiembrie 2011 a
Plenului C.S.M. s-a dispus valorificarea rezultatelor concursului de promovare
în funcții de execuție din 8 mai 2011 și promovarea, începând cu
data de 1 ianuarie 2012, a unui număr de șase procurori la P.I.C.C.J., cu
precizarea că trei dintre aceștia au fost promovați de la P.C.A.B.;
faptul că prin acordarea priorității cererilor de promovare în raport de o
cerere de transfer, C.S.M. și-a încălcat propria practică, în raport de
Hotărârea Plenului C.S.M. din 19 aprilie 2007;
Apărarea C.S.M..
Intimatul C.S.M. la
data de 25 octombrie 2012 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C.
proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând
în acest sens apărări față de susținerile recurentei care vizează soluționarea
cererii de transfer.
Susține intimatul că
hotărârea recurată este temeinică și legală deoarece la adoptarea acesteia au
fost avute în vedere motivele invocate în cererea de transfer ca și
criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului.
Pe baza actelor
depuse la dosar, Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin.
(7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și
completările ulterioare, cu un recurs ce are ca obiect Hotărârea din 9 martie 2012
prin care Plenul C.S.M. a respins contestația formulată de D.O.C., procuror la
P.C.A.B., împotriva Hotărârii din 21 noiembrie 2011 a secției pentru procurori
a C.S.M.
Examinând întregul
probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte
apreciază că motivele de recurs înfățișate și dezvoltate de recurentă,
subsumate criticilor privind motivarea insuficientă a hotărârii atacate, cu
consecința generării excesului de putere din partea intimatului C.S.M., sunt întemeiate.
După cum în mod constant
deja Înalta Curte a statuat în jurisprudența sa, în aplicarea principiilor și
normelor dreptului european, obligația oricărei autorități emitente de a motiva
actul emis constituie o garanție contra arbitrariului și se impune cu deosebire
în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă drepturi, sau situații
juridice individuale și subiective.
Drept urmare, astfel după
cum Înalta Curte a constatat deja și în alte situații, obligativitatea
motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă ci ca o veritabilă
condiție de legalitate ce vizează fondul actului supus cenzurii instanței judecătorești.
Raportat la
considerațiunile teoretice expuse, Înalta Curte constată, fără a nega desigur
competențele prevăzute de lege ale Plenului C.S.M. în emiterea hotărârii
atacate, că motivarea soluției adoptate, prin hotărârea contestată, este deficitară
și neconvingătoare.
În concret, prin
hotărârea recurată, Plenul C.S.M. a respins cererea recurentei de transfer,
recurenta apreciind că refuzul exprimat prin actul atacat este nejustificat în
condițiile în care nu au fost avute în vedere criteriile din Regulament și înserate
în cuprinsul contestației.
Analizând hotărârea
atacată, în limitele acestei critici, Înalta Curte constată că motivele pentru
care s-a apreciat că se impune respingerea cererii recurentei de transfer de la
P.C.A.B. la P.I.C.C.J., se rezumă la punctul de vedere nefavorabil exprimat de
unitatea de parchet de la care se solicită transferul, respectiv P.C.A.B.,
și la faptul că la P.C.A.B. sunt 8 posturi de execuție vacante, în
contextul unei medii a dosarelor/procuror situate peste media la nivel
național.
Potrivit prevederilor
art. 3 din Regulament „La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor
și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere
următoarele criterii:volumul de activitate al instanței sau parchetului de la
care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul
posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori
parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă
în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la
care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv
parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului,specializările
complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător
specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete
decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care
solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul
solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre
domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul
ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat
acesteia; starea de sănătate și situația familială "
În acest context, se
impune a fi subliniat faptul că analiza unei cereri de transfer prin prisma
criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci
trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de
transparență, legalitate și oportunitate, în raport de
circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu
menținerea unui echilibru între
interesul public pe care C.S.M. are obligația
să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției
și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de
transfer.
Prin urmare, nu este
permis ca în analiza unei cereri de transfer să se acorde valoare absolută unor
criterii referitoare la volumul de activitate sau gradul de ocupare al schemei
de personal în fața unor criterii referitoare la circumstanțele
personale ale magistratului, redate în motivarea cererii de transfer, în
condițiile în care art. 3 din Regulament, nu realizează o ierarhizare a
respectivelor criterii, ci impune o analiză plenară a unui set de criterii
menite a contura o situație juridică individuală și subiectivă, specifică
fiecărei cereri de transfer.
Totodată, astfel cum
Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că
intimatul C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel
de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea
decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile
obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar
avea un caracter arbitrar.
Din cuprinsul
hotărârii recurate rezultă că intimatul C.S.M., trecând peste motivele concrete
invocate de recurentă în motivarea cererii de transfer, a analizat doar volumul
de activitate al unității de parchet de la care se solicită transferul cât
și numărul posturilor vacante la respectiva unitate de parchet, astfel cum de
altfel sunt prezentate în Hotărârea din 21 noiembrie 2011 a secției pentru
Procurori a C.S.M. prin care a fost respinsă cererea de transfer, fără a
ține cont de faptul că, în raport de dispozițiile art. 3 din
Regulament, volumul de activitate și numărul posturilor vacante la
unitatea de parchet de la care se solicită transferul
reprezintă doar unul
dintre criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de
transfer, iar nu împrejurări determinante în soluționarea unei cereri de
transfer.
Raportat la argumentele
astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conținutul textelor de lege incidente
în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile
art. 3 din Regulament, reține că în cazul recurentei, intimatul C.S.M. nu a examinat
în mod efectiv și concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea
cererii de transfer formulată de recurentă prin prisma dispozițiilor
legale în materie, ceea ce echivalează cu o motivare deficitară, aspect ce va
fi reținută ca prim motiv de nelegalitate în cauza de față.
Totodată, Înalta
Curte constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea din 9 martie 2012 nu a realizat o
motivare convingătoare, în argumentarea soluției de respingere a cererii
formulate de aceasta vizând transferul de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J.
Astfel, referirile la
schemele de personal existente la cele două unități de parchet implicate și
la volumul de activitate existent la unitatea de parchet la care
funcționează recurenta nu au fost examinate și valorificate prin
examinarea tuturor implicațiilor acestora și prin corelarea tuturor aspectelor pe
care o astfel de analiză le impune, astfel că afirmația legată de deficitul de
personal și volumul de activitate al P.C.A.B. apare ca neavând caracter
convingător, în condițiile în care în aceeași ședință au
fost ocupate 4 din cele 8 posturi vacante prin admiterea unor cereri de
transfer. Este relevant, în acest sens și faptul că la data
pronunțării Hotărârii Plenului C.S.M. din 9 martie 2012, contestată în
prezenta cauză, prin Ordinul din 4 ianuarie 2012, al Procurorului general,
recurenta fusese delegată de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J., începând cu data de 1
aprilie 2012, pe o perioadă de 6 luni, ce a fost, ulterior prelungită, pe o
perioadă de 6 luni, prin Ordinul din 3 septembrie 2012 a Procurorului General
al P.I.C.C.J.
Totodată, Înalta
Curte constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficiență avizului pozitiv obținut,
de la P.I.C.C.J., de către recurentă, făcând referire numai la avizul negativ
emis de P.C.A.B. care însă nu este de natură a antrena automat respingerea cererii
formulate, în condițiile în care în absența unei motivări nu are o
natură obiectivă.
În fine, nici argumentul
volumului de activitate al unității de parchet de la care se solicită
transferul ca fiind peste media național, reținut ca atare în motivarea
hotărârii atacate nu este apreciat de Înalta Curte ca fiind susținător al
soluției adoptate, chiar în contextul recunoașterii marjei largi de apreciere
la care este îndreptățit C.S.M., câtă vreme acest criteriu nu este analizat în
raport de volumul de activitate și la gradul de complexitate al cauzelor
de competența unității de parchet la care se solicită transferul.
Față de cele mai sus
indicate, Înalta Curte conchide în sensul nemotivării hotărârii atacate, aspect
ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n)
teza a II-a din Legea nr. 554/2004 republicată, și ca atare generator al
caracterului nelegal al actului supus cenzurii instanței.
Drept urmare, fiind
întemeiate motivele de recurs de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317 /2004, republicată, se
va admite recursul declarat și se va dispune anularea Hotărârii Plenului C.S.M.
din 9 martie 2012 precum și și Hotărârea secției pentru
Procurori din 21 noiembrie 2011, cu consecința obligării intimatului l-a emite unei
noi hotărâri prin care să admită cererea recurentei de transfer de la P.C.A.B.
la P.I.C.C.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de D.O.C. împotriva Hotărârii din 9 martie 2012 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea
menționată precum și Hotărârea secției pentru Procurori din 21
noiembrie 2011.
Obligă intimatul C.S.M.
să emită o hotărâre prin care să dispună admiterea cererii de transfer a
recurentei D.O.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 decembrie 2012.