ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului C.S.M. atacată cu recurs Prin Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 164 din 9 martie 2012 a fost respinsă contestația formulată de doamna D.O.C., procuror la P.C.A.B., împotriva Hotărârii din 21 noiembrie 2011 a secției pentru Procurori a C.S.M. Pentru a pronunța hotărârea atacată s-a reținut că în motivarea contestației formulate petenta a arătat că: hotărârea atacată cuprinde o motivare formală în condițiile în care dintre toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

din 2006, cu modificările și completările ulterioare,( în continuare Regulament) au fost avute în vedere doar volumul de activitate de la cele două unități și numărul posturilor vacante; în cuprinsul hotărârii atacate se menționează greșit media dosarelor/procuror la P.C.A.B., ca fiind 59 față de 48 media națională; faptul că, deși la P.I.C.C.J. figurau doar 2 posturi de execuție vacante, la data de 22 noiembrie 2011( a doua zi) Plenul C.S.M. a admis un număr de 6 cereri de valorificare, acordând prioritate cererilor de valorificare în raport cu cererea de transfer; C.S.M. și-a încălcat propria practică stabilită în baza Hotărârii Plenului C.S.M. din 19 aprilie 2007. În motivarea soluției pronunțate prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, intimatul C.S.M.

a reținut că prin Hotărâre din 21 noiembrie 2011 a secției pentru Procurori a fost respinsă cererea de transfer formulată de doamna procuror D.O.C. de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J., avându-se în vedere motivele invocate în cererea de transfer, volumul de activitate al unității de parchet de la care s-a solicitat transferul, schemele de personal și punctele de vedere ale celor două unități de parchet implicate. Astfel, a fost reținut punctul de vedere negativ al P.C.A.B., precum și faptul că anterior, această unitate de parchet formulase un memoriu prin care solicita măsuri cu privire la deficitul de personal, ca urmare a vacantării unui număr de 8 posturi.

S-a apreciat de către autoritatea intimată că, critica formulată de contestatoare privind motivarea formală a hotărârii prin menționarea doar a celor două criterii din Regulament, nu este întemeiată în condițiile în care în considerentele hotărârii de respingere au fost menționate numai criteriile relevante, nefiind necesară enumerarea tuturor criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament. În ceea ce privește schema de personal, s-a reținut că la momentul soluționării cererii de transfer, existau două posturi de execuție vacante la nivelul P.I.C.C.J., dar în cadrul aceleiași ședințe, din data de 21 noiembrie 2011, au fost admise 4 cereri de transfer de la P.I.C.C.J. la P.C.A.B., devenind astfel posibilă valorificarea unui număr de 6 cereri în prima ședință a Plenului C.S.M., din data de 22 noiembrie 2011. Cu privire la susținerea privind încălcarea de către secția de Procurori a dispozițiilor de principiu stabilite prin Hotărârea Plenului C.S.M.

din 2007 s-a apreciat că respectiva hotărâre, are doar semnificația stabilirii unor principii de orientare și nu a unor reguli peremptorii, așa încât respectiva hotărâre nu poate fi interpretată în sensul că Secția ar fi obligată să constate concursul de drepturi și să dispună automat transferul, fără analiza criteriilor prevăzute de Regulament. 2. Recursul exercitat de recurenta D.O.C. Împotriva Hotărârii din 9 martie 2012 a Plenului C.S.M. a declarat recurs D.O.C., solicitând în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, anularea Hotărârii Plenului C.S.M. din 9 martie 2012 și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de transfer de la P.C.A.B.

la P.I.C.C.J.

Recurenta a susținut, în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește actul atacat: respingerea cererii sale de transfer, cu o motivare vădit formală și superficială, fără a fi luate în considerare aspectele relevate în motivarea cererii de transfer; faptul că nu au fost luate în considerare toate criteriile legale pentru soluționarea cererii de transfer prevăzute în art. 3 din Regulament, intimatul apreciind fără temei legal că se impune luarea în considerare doar a criteriilor relevante, aspect de natură a da loc arbitrariului în soluționarea unei cereri de transfer; faptul că avizul negativ al unității de la care s-a solicitat transferul nu poate susține motivarea respingerii cererii, având în vedere că un astfel de aviz este facultativ și nu este prevăzut între condițiile de admitere a cererii; aprecierea greșită că lipsa de personal poate sta la baza respingerii accesului unui procuror la o unitate de parchet superioară la care are dreptul legal și posibilitatea de a funcționa, cu atât mai mult cu cât în cadrul aceleiași ședințe a secției pentru Procurori, s-au admis patru cereri de transfer ale unor procurori de la P.I.C.C.J.

la P.C.A.B.; diferența între media națională și cea de la nivelul P.C.A.B. este de aproximativ un procent, ceea ce nu poate justifica decizia de respingere a cererii de transfer; împrejurarea că a doua zi după respingerea cererii de transfer, în ședința din 22 noiembrie 2011 a Plenului C.S.M. s-a dispus valorificarea rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție din 8 mai 2011 și promovarea, începând cu data de 1 ianuarie 2012, a unui număr de șase procurori la P.I.C.C.J., cu precizarea că trei dintre aceștia au fost promovați de la P.C.A.B.; faptul că prin acordarea priorității cererilor de promovare în raport de o cerere de transfer, C.S.M. și-a încălcat propria practică, în raport de Hotărârea Plenului C.S.M.

din 19 aprilie 2007; 3. Apărarea C.S.M.. Intimatul C.S.M. la data de 25 octombrie 2012 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând în acest sens apărări față de susținerile recurentei care vizează soluționarea cererii de transfer. Susține intimatul că hotărârea recurată este temeinică și legală deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere motivele invocate în cererea de transfer ca și criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Pe baza actelor depuse la dosar, Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu un recurs ce are ca obiect Hotărârea din 9 martie 2012 prin care Plenul C.S.M.

a respins contestația formulată de D.O.C., procuror la P.C.A.B., împotriva Hotărârii din 21 noiembrie 2011 a secției pentru procurori a C.S.M. Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs înfățișate și dezvoltate de recurentă, subsumate criticilor privind motivarea insuficientă a hotărârii atacate, cu consecința generării excesului de putere din partea intimatului C.S.M., sunt întemeiate. După cum în mod constant deja Înalta Curte a statuat în jurisprudența sa, în aplicarea principiilor și normelor dreptului european, obligația oricărei autorități emitente de a motiva actul emis constituie o garanție contra arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă drepturi, sau situații juridice individuale și subiective.

Drept urmare, astfel după cum Înalta Curte a constatat deja și în alte situații, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă ci ca o veritabilă condiție de legalitate ce vizează fondul actului supus cenzurii instanței judecătorești. Raportat la considerațiunile teoretice expuse, Înalta Curte constată, fără a nega desigur competențele prevăzute de lege ale Plenului C.S.M. în emiterea hotărârii atacate, că motivarea soluției adoptate, prin hotărârea contestată, este deficitară și neconvingătoare. În concret, prin hotărârea recurată, Plenul C.S.M. a respins cererea recurentei de transfer, recurenta apreciind că refuzul exprimat prin actul atacat este nejustificat în condițiile în care nu au fost avute în vedere criteriile din Regulament și înserate în cuprinsul contestației.

Analizând hotărârea atacată, în limitele acestei critici, Înalta Curte constată că motivele pentru care s-a apreciat că se impune respingerea cererii recurentei de transfer de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J., se rezumă la punctul de vedere nefavorabil exprimat de unitatea de parchet de la care se solicită transferul, respectiv P.C.A.B., și la faptul că la P.C.A.B. sunt 8 posturi de execuție vacante, în contextul unei medii a dosarelor/procuror situate peste media la nivel național.

Potrivit prevederilor art. 3 din Regulament „La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului,specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială " În acest context,

se impune a fi subliniat faptul că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Prin urmare, nu este permis ca în analiza unei cereri de transfer să se acorde valoare absolută unor criterii referitoare la volumul de activitate sau gradul de ocupare al schemei de personal în fața unor criterii referitoare la circumstanțele personale ale magistratului, redate în motivarea cererii de transfer, în condițiile în care art. 3 din Regulament, nu realizează o ierarhizare a respectivelor criterii, ci impune o analiză plenară a unui set de criterii menite a contura o situație juridică individuală și subiectivă, specifică fiecărei cereri de transfer. Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul C.S.M.

beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar. Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că intimatul C.S.M., trecând peste motivele concrete invocate de recurentă în motivarea cererii de transfer, a analizat doar volumul de activitate al unității de parchet de la care se solicită transferul cât și numărul posturilor vacante la respectiva unitate de parchet, astfel cum de altfel sunt prezentate în Hotărârea din 21 noiembrie 2011 a secției pentru Procurori a C.S.M.

prin care a fost respinsă cererea de transfer, fără a ține cont de faptul că, în raport de dispozițiile art. 3 din Regulament, volumul de activitate și numărul posturilor vacante la unitatea de parchet de la care se solicită transferul reprezintă doar unul dintre criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, iar nu împrejurări determinante în soluționarea unei cereri de transfer. Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conținutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament, reține că în cazul recurentei, intimatul C.S.M. nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată de recurentă prin prisma dispozițiilor legale în materie, ceea ce echivalează cu o motivare deficitară, aspect ce va fi reținută ca prim motiv de nelegalitate în cauza de față.

Totodată, Înalta Curte constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea din 9 martie 2012 nu a realizat o motivare convingătoare, în argumentarea soluției de respingere a cererii formulate de aceasta vizând transferul de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J. Astfel, referirile la schemele de personal existente la cele două unități de parchet implicate și la volumul de activitate existent la unitatea de parchet la care funcționează recurenta nu au fost examinate și valorificate prin examinarea tuturor implicațiilor acestora și prin corelarea tuturor aspectelor pe care o astfel de analiză le impune, astfel că afirmația legată de deficitul de personal și volumul de activitate al P.C.A.B. apare ca neavând caracter convingător, în condițiile în care în aceeași ședință au fost ocupate 4 din cele 8 posturi vacante prin admiterea unor cereri de transfer.

Este relevant, în acest sens și faptul că la data pronunțării Hotărârii Plenului C.S.M. din 9 martie 2012, contestată în prezenta cauză, prin Ordinul din 4 ianuarie 2012, al Procurorului general, recurenta fusese delegată de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J., începând cu data de 1 aprilie 2012, pe o perioadă de 6 luni, ce a fost, ulterior prelungită, pe o perioadă de 6 luni, prin Ordinul din 3 septembrie 2012 a Procurorului General al P.I.C.C.J. Totodată, Înalta Curte constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficiență avizului pozitiv obținut, de la P.I.C.C.J., de către recurentă, făcând referire numai la avizul negativ emis de P.C.A.B. care însă nu este de natură a antrena automat respingerea cererii formulate, în condițiile în care în absența unei motivări nu are o natură obiectivă.

În fine, nici argumentul volumului de activitate al unității de parchet de la care se solicită transferul ca fiind peste media național, reținut ca atare în motivarea hotărârii atacate nu este apreciat de Înalta Curte ca fiind susținător al soluției adoptate, chiar în contextul recunoașterii marjei largi de apreciere la care este îndreptățit C.S.M., câtă vreme acest criteriu nu este analizat în raport de volumul de activitate și la gradul de complexitate al cauzelor de competența unității de parchet la care se solicită transferul. Față de cele mai sus indicate, Înalta Curte conchide în sensul nemotivării hotărârii atacate, aspect ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 republicată, și ca atare generator al caracterului nelegal al actului supus cenzurii instanței.

Drept urmare, fiind întemeiate motivele de recurs de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317 /2004, republicată, se va admite recursul declarat și se va dispune anularea Hotărârii Plenului C.S.M. din 9 martie 2012 precum și și Hotărârea secției pentru Procurori din 21 noiembrie 2011, cu consecința obligării intimatului l-a emite unei noi hotărâri prin care să admită cererea recurentei de transfer de la P.C.A.B. la P.I.C.C.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.O.C. împotriva Hotărârii din 9 martie 2012 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea menționată precum și Hotărârea secției pentru Procurori din 21 noiembrie 2011. Obligă intimatul C.S.M. să emită o hotărâre prin care să dispună admiterea cererii de transfer a recurentei D.O.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.