APARICIO BENITO c. ESPAGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
APARICIO BENITO c. ESPAGNE (CtEDO, 2006)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36150/03 prezentată de Jon Koldo APARICIO BENITO împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 noiembrie 2003, având în vedere decizia parțială din 4 mai 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Jon Koldo Aparicio Benito, este cetățean spaniol, născut în 1971. În momentul depunerii cererii, acesta a fost încarcerat la centrul penitenciar din La Moraleja la Dueñas (Palencia). Rafael Baena Díaz, avocat în Cádiz. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, Ignacio Blasco Lozano, șef al Serviciului juridic pentru drepturile omului în Ministerul Justiției. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 octombrie 2001, reclamantul a înaintat o cerere judecătorului pentru aplicarea pedepselor nr. 2 din Castilla-León pe baza dreptului său la sănătate ca nefumător. El s - a plâns că trebuia să locuiască în același loc cu aproximativ 100 de deținuți, dintre care majoritatea erau fumători și, în special, că el trebuia să împartă cu ei spații comune, cum ar fi camera de televiziune, sala de mese, școala școlii sau atelierele, ceea ce a dus la riscuri grave de sănătate. În plus, a adăugat că autoritățile naționale de sănătate conduceau o intensă campanie de alertă privind pericolele consumului de tutun. Pe baza articolului 77 din Legea organică generală (denumită în continuare "LOGP") și a decretului regal 192/1988, În martie 1988, în ceea ce privește limitarea vânzării și a utilizării tutunului, reclamantul a solicitat adoptarea unor măsuri adecvate pentru a obține o soluție la aceasta. Prin decizia din 14 mai 2002, instanța de aplicare a pedepselor a respins cererea reclamantului. El a menționat că, în conformitate cu LOGP, el a fost autorizat să asigure executarea pedepselor, să soluționeze căile de atac, să protejeze drepturile deținuților, precum și să răspundă cererilor și plângerilor lor privind regimul și decontarea penitenciarelor, în cazul în care drepturile lor fundamentale sau drepturile și beneficiile lor penale au fost afectate. În această privință, judecătorul a arătat că reclamantul a formulat o întrebare care era una dintre cele mai controversate din societate: coabitarea dificilă a fumătorilor și nefumătorilor, dar că LOGP nu îi permitea să se pronunțe asupra acestei chestiuni. În cele din urmă, el a adăugat că, așa cum centrul penitenciar în cauză menționase deja în observațiile sale, ar fi absolut imposibil să se creeze un spațiu nefumător, deoarece nu ar fi posibilă o clasificare coerentă a deținuților în centrul penitenciarelor. În ceea ce privește această decizie, reclamantul a formulat pe lângă același judecător o acțiune în reformă, care a fost respinsă la 3 iulie 2002, confirmând decizia atacată. Ulterior, reclamantul a făcut apel la mai întâi la Audientcia Provincial de Palencia. Prin decizia din 21 octombrie 2002, la . l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Admite că reclamantul, îngrijorat de starea sa de sănătate și suferind, în calitate de nefumător, de lipsa unor zone speciale pentru nefumători, era astfel obligat să respire fumul de tutun al deținuților fumători. Prin urmare, a solicitat crearea unor zone pentru nefumători și interzicerea fumatului în spațiile comune. nota, pe de o parte, că LOGP nu prevedea nimic în acest sens și, pe de altă parte, că centrul penitenciarului a precizat deja, în observațiile sale, că îi includea pe deținuți în funcție de clasificarea penală și nu în funcție de distincția fumătorilor sau nefumători. Comisia a respins recursul reclamantului, a confirmat decizia atacată și a adăugat că, în ciuda faptului că conducerea centrului penitenciarelor putea ridica problema în fața Direcției Generale a Instituțiilor Penale. Invocând încălcarea articolului 15 (dreptul la viață și la libertate fizică) și a articolului 24 (dreptul la un proces echitabil) din Constituție, reclamantul sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o acțiune din 2 iunie 2003 printr-o decizie din 2 iunie 2003, Înalta Instanță a declarat recursul inadmisibil ca fiind lipsit de conținut constituțional și și-a întemeiat decizia pe următoarele motive: (...) În ceea ce privește protecția dreptului menționat la viață și la libertate: integritatea fizică care permite protecția dreptului la sănătate, motivarea instanțelor quo nu pare rezonabil atunci când LOGP nu conține nicio dispoziție care să le permită nefumătorilor, pe de o parte, să se prevaleze de dreptul de a înființa spații nefumătoare într-un centru penitenciar și, pe de altă parte, să solicite ca o interdicție de a fuma în locuri comune. În această privință, atât judecătorul de aplicare a culpelor, cât și judecătorul Audiencia Provencial de Palencia au decis că nu au putut rezolva problema care le-a fost ridicată de către solicitant, amenajarea centrului penitenciarului în funcție de faptul că deținuții erau fumători sau nefumători care nu puteau fi solicitați [la sfârșit] (...). Într-adevăr, în cazul de față (...) dreptul invocat se limitează în mod necesar de capacitățile materiale și bugetare ale instituției în cauză, fără ca executarea acestuia să poată fi impusă imediat. Cu toate acestea, conducerea centrului poate, dacă dorește, să ridice această problemă în fața Direcției Generale a Instituțiilor Penitenciare pentru orice scop util. Dreptul intern relevant Constituția art. 15 Fiecare persoană are dreptul la viață și la integritate fizică și morală, (...) Legea organică generală 1/1979, din 26 septembrie 1979, art. 3 Poliția închisorilor este exercitată cu respectarea deplină a personalității umane a deținuților și a drepturilor și intereselor juridice ale acestora din urmă, indiferent de condamnare, fără a face vreo diferență între rasă, conștiință politică, convingeri religioase, condiții sociale sau alte circumstanțe de natură similară. În consecință: Deținuții vor putea exercita drepturile civile, politice, sociale, economice sau culturale, inclusiv dreptul de vot, cu excepția cazului în care nu sunt incompatibili cu obiectul deținerii lor sau cu executarea pedepsei lor. Administrația Õ va veghea la viață, la integritate și la sănătate a deținuților. art. 76 Judecătorul de aplicare a pedepselor va avea dreptul de a se asigura că pedeapsa impusă este îndeplinită, de a soluționa acțiunile referitoare la modificările pe care le va putea întâlni în conformitate cu dispozițiile legale și de reglementare, de a proteja drepturile deținuților și de a corecta abuzurile și deturnările care ar putea apărea în conformitate cu dispozițiile regimului penal. De asemenea, acesta este de competența judecătorului cu privire la aplicarea pedepsei cu închisoarea (...) Răspunde la cererile și plângerile deținuților în conformitate cu regimul și cu procedurile penale de îndată ce drepturile fundamentale sau drepturile și beneficiile pecuniare ale deținuților sunt afectate. (...) art. 77 Judecătorii de aplicare a legii vor putea adresa Direcției Generale a Instituțiilor Penitenciare pentru a formula propuneri privind organizarea și dezvoltarea serviciilor de supraveghere, coabitarea în cadrul instituției, organizarea și activitățile atelierelor, școlilor, asistenței medicale și religioase și, în general, activități penale, economice și administrative, precum și tratamentul penal în sens strict. Legea 28/2005 din 26 decembrie privind măsurile sanitare împotriva fumatului și de reglementare a vânzării, aprovizionării, consumului și publicității produselor din tutun art. 5: Interzicerea vânzării și aprovizionării în anumite locuri (...) vânzarea și aprovizionarea produselor din tutun este interzisă în locuri precum: centrele și dependențele administrațiilor publice și ale entităților de drept public. (...) A șasea dispoziție suplimentară: regimul special al instituțiilor penitenciare (excepții la art. 5a) din lege (...) acesta va fi autorizat să dețină zone de fumat în centrele penitenciare GRIEF Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul declară o încălcare a dreptului său la viață datorită faptului că este obligat să împartă spațiile comune cu deținuții fumători. El se plânge de pasivitatea administrației Õ care nu a creat spații proprii deținuților nefumători. Comitetul consideră că acest lucru este deosebit de grav, mai ales având în vedere faptul că autoritățile sanitare spaniole furnizează în mod constant informații privind prejudiciile cauzate de tutun atât pentru fumători, cât și pentru nefumători; în acest sens, reclamantul consideră că autoritățile au obligația de a se asigura că dreptul său la sănătate este respectat. art. 2 din Convenție și se plânge că absența spațiilor nefumătoare în zonele comune ale centrului penitenciarului unde este închis este obligat să respire fumul altor deținuți pe parcursul întregii zile. El susține că multe studii demonstrează că fumătorii pasivi se confruntă cu un risc identic cu cel al fumătorilor de a dezvolta afecțiuni respiratorii mortale. Părțile relevante ale articolului menționat dispun de dreptul oricărei persoane la viață protejat prin lege (...) În observațiile sale, guvernul arată că faptele invocate de solicitant, și anume obligația de a partaja mai multe spații ale centrului penitenciar cu deținuții fumători, nu ating pragul minim pentru a concluziona că există o încălcare a dreptului la viață. Într-adevăr, aceasta este o chestiune de coabitare și toleranță între diferitele grupuri. În această privință, guvernul subliniază că reclamantul beneficiază de o celulă individuală și că, în conformitate cu o ordonanță din 31 mai 2004 a directorului centrului penitenciarelor, anumite spații comune, cum ar fi infirmeria, bucătăria, atelierele, sălile de curs și sala de mese sunt nefumătoare. În cele din urmă, guvernul atrage atenția asupra faptului că reclamantul dispune în orice moment de posibilitatea de a ieși în curtea școlii pentru a fi în afara acesteia. În ceea ce o privește, reclamantul ridică, fără a le sprijini, probleme de respirație care ar fi incompatibile cu inhalarea fumului de tutun. El consideră că subiectul nu este în nici o măsură o întrebare trivială și nu vede de ce drepturile fumătorilor ar trebui să prevaleze asupra celor ale nefumătorilor. Pe de altă parte, acesta răspunde argumentului guvernului cu privire la posibilitatea de a ieși în curte amintindu-i că nici temperaturile iernale, nici numeroasele zile de ploaie din zonă permit să se bucure de ieșiri frecvente. În plus, el observă că sala de televiziune rămâne un spațiu fumător. Curtea constată că reclamantul este încarcerat într-o închisoare în care dispune de o celulă individuală. În plus, începând cu 31 mai 2004, data la care directorul centrului penitenciar a emis ordonanța, singura cameră comună în care este autorizat să fumeze este sala de televiziune. Într-adevăr, infirmeria, atelierele, bucătăria, sala de curs și sala de mese sunt spații nefumătoare. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a avut nici una dintre problemele de sănătate pe care le ridică, indiferent dacă acestea sunt sau nu legate cu inhalarea fumului de tutun. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o decizie parțială din 4 mai 2004, cererea a fost, de asemenea, comunicată guvernului sub aspectul articolului 8 din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și corespondenței. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Guvernul declară că reclamantul nu a încălcat art. 8 din Convenție în cererea sa în fața Curții. La rândul său, recurentul amintește jurisprudența Curții potrivit căreia aceasta din urmă poate să dea faptelor cauzei, astfel cum au fost considerate de diversele elemente aflate în posesia sa, o calificare juridică diferită de cea pe care o poate considera a fi luată în considerare din alt unghi decât cea pe care le-au atribuit la ; în plus, trebuie să se ia în considerare nu numai cererea primitivă, ci și scrierile complementare (...) (a se vedea Mercuri c. Italia (dec.), nr 47247/99, 5 iulie) 2001). Reclamantul consideră că faptele prezentate în cererea sa se referă, fără îndoială, la drepturile garantate în art. 8 din Convenție. În această privință, el reamintește că Curtea a considerat în repetate rânduri că prejudicii grave aduse mediului (Botti c. Italia, (dec.), nr 77360/01, 2 decembrie 2004) puteau afecta bunăstarea unei persoane și o puteau priva de dreptul de proprietate al domiciliului său astfel încât să-i afecteze viața privată și de familie, fără a pune însă în pericol grav sănătatea acesteia (López Ostra c. Spania, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 303-C, p. 55, § 51, și Guerra și alții c. Italia, Hotărârea din 19 februarie 1998, Rec., 1998-I, p. 228, § 60). Curtea este conștientă că reclamantul nu a invocat în mod expres art. 8 din Convenție în cererea sa. Cu toate acestea, ea reamintește că este amanta calificării juridice a faptelor cauzei și că aceasta nu se consideră obligată de cea pe care o atribuie reclamanților sau guvernelor lor (a se vedea Powell și Rayner c. Regatul Unit Hotărârea din 21 februarie 1990, seria A n 13 alin. 29, Guerra și alții c. Italia menționate anterior, § 44 și Kutzner c. Germania, [GC], Hotărârea din 26 februarie 2002, Rec., 2002-I, § 56. În speță, trebuie să se constate că reclamantul, nefumător, este în contact temporar pe parcursul zilei cu fumul de tutun al altor deținuți. În această privință, Curtea arată că faptul de a fi forțat, în calitate de nefumător, să împartă un mediu în care fumatul poate fi posibil în anumite locuri ar putea constitui o interferență în viața privată a reclamantului, în sensul articolului 8 1 din Convenție. (ii) Guvernul pledează, de asemenea, pentru neobosire, în măsura în care consideră că acest , reclamantul a invocat articolele 15 (dreptul la viață și la libertate) și 24 (dreptul la un proces echitabil). Prin urmare, litigiul privind dreptul la viață privată, garantat prin art. 18 alineatul (1) din Constituție nu a fost invocat în mod expres de reclamant în fața Tribunalului Constituțional. Cu toate acestea, Curtea amintește că condiția referitoare la epuizarea căilor de atac interne trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv și să fie astfel satisfăcută cel puțin în esență și în condițiile și termenele prevăzute de dreptul intern, obiecțiunile pe care le urmărește să formuleze ulterior la Strasbourg mai târziu (Fressoz și Roire c. Franța, Hotărârea din 21 ianuarie 1999, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1999-I, § 37, Akdivar și alții c. Turcia, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Rec., 1996-IV, p. 1210-1211, § 65-69). Prin urmare, nu este important să se verifice dacă, în speță, reclamantul a ridicat această cauză decât sub aspectul consecințelor pentru viața sa și integritatea sa fizică, și nu sub cel al consecințelor pentru viața sa privată și de familie (a se vedea mutatis mutandis, Boddaert c. Belgia, 12919/87, Decizia Comisiei din 2 iulie 1990. Ceea ce contează este natura faptelor expuse. În această privință, Curtea arată că, chiar dacă cauza privind viața privată și de familie a reclamantului nu a fost invocată în mod expres în fața Tribunalului Constituțional, acesta decurge din formularea acțiunii (a se vedea mutatis mutandis Ruano Morcuende c. Spania Într-adevăr, reclamantul se referă la protecția dreptului la sănătate și solicită instituirea unor spații nefumătoare în centrul penitenciarului, precum și interzicerea fumatului în toate zonele comune. În consecință, trebuie să se considere că căile de atac interne au fost epuizate. (iii) Guvernul semnalează că măsurile care trebuie luate pentru a asigura un echilibru între drepturile fumătorilor și nefumători se încadrează în marja de apreciere a statelor. Într-adevăr, acestea pot organiza centrele penitenciare, urmând alte criterii decât cele referitoare la caracterul fumător sau nefumător al deținutului. În acest caz, închisorile spaniole sunt organizate în funcție de natura infracțiunii comise. În acest sens, solicitarea unui stat de a înființa închisori exclusiv pentru deținuții nefumători sau de a modifica acest sistem organizațional și de a adopta unul din acestea ar constitui o cerință exagerat de mare care ar depăși obligațiile pozitive care ar putea fi impuse statului. În plus, guvernul reiterează faptul că autoritățile spaniole au adoptat toate măsurile care au fost impuse în mod rezonabil pentru a proteja drepturile nefumătorilor. În această privință, se face trimitere la comunicatul directorului centrului Õ potrivit căruia fumatul este interzis în anumite zone comune ale închisorilor, cum ar fi atelierele, bucătăria, infirmeria și sala polivalentă, în conformitate cu cerințele Departamentului de Sănătate. Prin urmare, limitările acestor drepturi (de exemplu, faptul că camera de televiziune este un spațiu fumător) sunt inevitabile și justificate prin excepțiile prevăzute la art. 8 alineatul (2). În sprijinul argumentelor sale, acesta citează, a contrao, la cauza Guerra c. Italia menționată mai sus. Reclamantul susține că pretențiile sale nu sunt disproporționate sau disproporționate (D.G. Irlanda , Hotărârea din 16 mai 2002, Culegerea hotărârilor și deciziilor 2002-III, §§ 101 și ss.). Acesta subliniază faptul că pretenția sa nu constă în impunerea interdicției absolute de a fuma în centrele penitenciare, ci în asigurarea respectării sănătății nefumătorilor. În cele din urmă, reclamantul ridică, fără a le sprijini, probleme de respirație, care, potrivit afirmațiilor sale, ar fi incompatibile cu inhalarea continuă a fumului. Curtea amintește că obligațiile pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie pot implica adoptarea de măsuri care vizează respectarea vieții private până în relațiile dintre ei (X și Y c. Țările de Jos, Hotărârea din 26 martie 1985, Seria A n 91, p. 11, § 23 și Botta c. Italia, Hotărârea din 24 februarie 1998, Culegerea 1998-I, p. 422, § 33. În acest sens, este adevărat că noțiunea de viață privată poate, în funcție de circumstanțe, să cuprindă integritatea morală și fizică a persoanei, care ea însăși poate să se extindă la situații de privare de libertate. În speță, reclamantul se plânge de lipsa protecției de către statul membru împotriva fumatului pasiv. În legătură cu obiectul acestei cereri, Curtea, în afară de constatarea că nu există o reacție uniformă la fumatul pasiv dintre părțile contractante, trebuie să reamintească că nu este responsabilitatea sa să impună statelor un comportament precis care să fie observat în fiecare sector al societății. În special, trebuie menționat faptul că nu există nici o legătură între tratamentul acordat fumatului în centrele penitenciare, deoarece situațiile precum cel al reclamantului, care dispune de o celulă individuală, coexistă cu altele în care prizonierii fumători și nefumători sunt obligați să împartă aceeași celulă. În plus, Curtea semnalează că anumite părți contractante limitează suprafața părților comune în care este autorizat fumatul. În schimb, alte state nu au stabilit nici o restricție pentru fumători în centrele penitenciare. În ceea ce privește Spania, camera de televiziune este singurul spațiu comun în care deținuții pot fuma. În lumina absenței unei comunități de opinii între statele membre privind fumatul și reglementarea dreptului de a fuma în centrele penitenciare și ținând cont de circumstanțele speciale ale acestui caz, Curtea concluzionează la ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte