ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4345/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 martie 2007 reclamantul A.C. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei solicitând obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2002 și 2003, în sumă de 3598 RON actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective. În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost funcționar public în perioada 2002 - 2003, fiind beneficiar al dreptului la primele de vacanță conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, însă acest drept a fost suspendat prin O.U.G.

nr. 33/2001 și ulterior prin legile bugetului de stat până în 2006. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1325 din 22 mai 2007, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță pe anii 2002 și 2003, în cuantum de 1000 și respectiv 1104 RON, actualizată cu indicele de inflație. Instanța de fond a apreciat că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului, obligația de plată a primelor devenind executorie de la data încetării suspendării, 31 decembrie 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, susținând în esență că, instanța de fond trebuia să respingă ca prescrisă acțiunea reclamantei, având în vedere prevederile art. 167/1958, precum și prevederile art. 283 lit. c) C. muncii.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Dispozițiile acestui text de lege care au acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în perioada 2002 - 2003, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României. Suspendarea exercițiului dreptului prin legi bugetare succesive nu echivalează cu înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Referitor la susținerea privind prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - 2003, Curtea apreciază că aceasta nu operează, întrucât suspendarea dreptului la plata primelor de concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 1325 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2007.