ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6770/2012

Cadrul procesual Prin cererea formulată la 25 mai 2005, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova, reclamanta SC Q.I. SRL a contestat hotărârea nr. 5 din 4 mai 2005 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de realizarea obiectivului „Deschidere, aliniere și lărgire a străzii A.I.C. din municipiul Craiova” și a solicitat modificarea acesteia în sensul acceptării întâmpinării nr. 210 din 1 aprilie 2005. Oferta făcută reclamantei de Consiliul Local Craiova în temeiul Legii nr. 33/1994 conform art. 13, pentru suma de 1.934.820.000 ROL, printr-o notificare emisă la 15 februarie 2005 nu a fost acceptată de reclamantă care a formulat o întâmpinare în care a arătat că suma este sub valoarea celor două componente ale despăgubirii și anume valoarea de piață a imobilului și prejudiciul suferit ca urmare a măsurii exproprierii. Reclamanta prin întâmpinare a estimat valoarea reală a imobilului și terenului la 6.300.000.000 ROL iar prejudiciul adus la 11.285.000.000 ROL. Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2004. În cuprinsul hotărârii s-a menționat că prin întâmpinarea nr. 210 din 1 iunie 2005 la notificarea nr. N1. din 15 februarie 2005, SC Q.I. SRL, în întâmpinare s-au precizat și prejudiciile aduse altor persoane îndreptățite și anume: SC F.S. SRL și SC I.I. SRL, fiecare cu un prejudiciu de 10.555.000.000 ROL. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 499 din 24 noiembrie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. S-a reținut că deși nu a fost formulată o contestație explicită și împotriva hotărârii Consiliului Județean Dolj de declarare a utilității publice, din motivarea acțiunii a rezultat că se contestă și modul în care s-a făcut declarația de utilitate publică (art. 7 din Legea nr. 54/2004). Controlul declarării de utilitate publică nu poate fi decât unul de legalitate și în speță s-a constatat că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 33/1994, în sensul că declararea se face fără consultarea proprietarului și nu se comunică acestuia, ci se aduce la cunoștință publică, informare care în cauză s-a făcut prin publicarea în presa locală. Cât privește nemulțumirile legate de cuantumul despăgubirilor (exprimate în întâmpinare și în cererea adresată instanței) s-a stabilit că acestea vor putea fi rezolvate în etapa judiciară a exproprierii, de către instanța civilă, situație în care dacă părțile nu se înțeleg în privința despăgubirilor, legea prevede obligativitatea numirii unei comisii de experți care să calculeze cuantumul despăgubirilor în raport de criteriile stabilite de Legea nr. 33/1994. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4204 din 28 noiembrie 2006 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția civilă. S-a reținut că în materie de expropriere, competențele instanței de contencios administrativ sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 și vizează numai legalitatea măsurilor premergătoare exproprierii soluționate cererilor de expropriere și stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părțile nu se înțeleg, fiind dată în competența instanțelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere. S-a observat că potrivit art. 20 din Legea nr. 33/1994 este stabilită competența materială în favoarea curții de apel numai pentru soluționarea în condițiile legii contenciosului administrativ, a contestațiilor împotriva hotărârii comisiei prin care și noile propuneri ale expropriatului au fost respinse. În speță s-a constatat că întâmpinarea reclamantei a vizat numai cuantumul despăgubirilor și a fost soluționată prin Hotărârea nr. 5 din 24 martie 2005, contestată în cauză și nu alte aspecte de nelegalitate.

Instanța de fond Tribunalul Dolj, secția civilă, primind la 2 februarie 2007, cauza spre rejudecare, a soluționat-o prin sentința civilă nr. 249 din 26 iunie 2009, pronunțându-se totodată și asupra cererilor formulate în această fază procesuală cu privire la alte trei părți introduse în cauză în calitate de interveniente. Acțiunea a fost admisă în parte și a fost obligată Primăria Municipiului Craiova să plătească reclamantei suma de 1.199.880,97 ROL reprezentând despăgubiri în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru imobilul expropriat din Str. A.I.C. Craiova. Ccerere de intervenție principală, formulată la 14 iunie 2007 de SC M.C. SRL, prin care a solicitat obligarea Primăriei Craiova la plata prejudiciului încercat de aceasta ca urmare a exproprierii imobilului pe care îl folosea în baza unui contract de închiriere (nr. 668 din 12 aprilie 2003), a fost respinsă ca nefondată. A fost de asemenea respinsă ca nefondată și cererea formulată de reclamantă, la 23 martie 2007, de chemare în judecată și a intervenientelor SC F.S. SRL și SC I.I. SRL (societăți care au încheiat cu reclamanta contracte de închiriere pentru anumite părți din imobilul obiect al exproprierii), societăți care au fost introduse în cauză ca interveniente forțate. În motivarea soluției s-au reținut în esență următoarele: Reclamanta este proprietara imobilului pentru care au fost inițiate măsuri administrative în vederea exproprierii pentru realizarea obiectivului „Deschidere, aliniere și lărgire a străzii A.I.C. din Municipiul Craiova”. S-a reținut din raportul de expertiză că reclamanta este îndreptățită să primească de la expropriator drept despăgubire suma totală de 1.199.880,97 RON compusă din 621.914,47 RON valoarea terenului în suprafață de 77,75 m 2 (valoare necontestată); 341.759 RON - valoarea construcției supuse exproprierii (necontestată) și respectiv 236.207,50 RON - valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca pierdere financiară, urmare a întreruperii activității pe o perioadă de 6 luni, necesară pentru reluarea afacerii într-o altă clădire. S-a reținut, conform raportului de expertiză că pierderea financiară se poate calcula numai în raport de venitul net înregistrat de societatea reclamantă (în valoare de 472.415 ROL pe an), potrivit metodei capitalizării veniturilor, și nu prin raportare la activul net care cuprinde toate bunurile și valorile deținute de societate (potrivit opiniei separate exprimate de unul din cei trei experți. S-a mai reținut din expertiză că perioada de 6 luni este suficientă pentru reluarea activității societății reclamante, perioada de 2 ani invocată de reclamantă fiind apreciată exagerat de mare. Instanța nu a reținut din raportul de expertiză celelalte valori, întrucât pretențiile reclamantei, cu privire la acestea, nu au fost susținute de dovezi și nu se încadrează în daunele la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Cererile intervenientei principale SC M.C. SRL și cererea reclamantei împotriva intervenientelor forțate au fost considerate neîntemeiate deoarece conform art. 1423 și 1432 C. civ. contractele de închiriere încheiate de interveniente cu reclamanta încetează de drept la data exproprierii deoarece în înțelesul prevederilor menționate exproprierea este asimilată cu pieirea fortuită a bunului astfel încât nu se pune problema ca intervenientele să sufere vreun prejudiciu iar partea culpabilă să fie obligată la daune interese.

Instanța de apel Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 346 din 17 decembrie 2009 a admis apelul pârâților Primăria Municipiului Craiova - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de realizarea obiectivului și Primarul Municipiului Craiova. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 249 din 26 iunie 2009 în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 882.686,97 RON. Au fost respinse apelurile reclamantei și intervenientelor SC I.I. SRL și SC M.C. SRL, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Această decizie a fost casată prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. S-a constatat că limitele desfășurării procesului civil au fost stabilite prin decizia civilă nr. 4204 din 21 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în sensul că litigiul privește greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor oferite și nu alte aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierilor. S-a mai constatat că recurentele nu au încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. motivele invocate, astfel încât au fost analizate numai motivele de nelegalitate care pot fi încadrate în textul menționat. Astfel, s-a constatat că expertiza a fost efectuată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 3371994 instanța numind trei experți deși textul prevede un singur expert al instanței, ceilalți doi fiind desemnați de părți. S-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerația a art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 (compunerea comisiei de expertiză și stabilirea despăgubirilor în funcție de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativă respectivă la data întocmirii raportului de expertiză precum și daunele aduse proprietarului sau alte persoane îndreptățite luând în considerație și dovezile aduse de aceștia. Curtea de Apel Craiova primind cauza spre rejudecare a pronunțat decizia civilă nr. 384 din 14 decembrie 2011. A fost admis apelul pârâților Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de obiectivul „Deschidere, aliniere și lărgire a străzii A.I.C. din Craiova”. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 249/2007 a Tribunalului Dolj în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirii la suma de 170.000 € prin echivalentul în RON de la data plății. Au fost respinse apelurile declarate de reclamantă și de intervenientele SC M.C. SRL și SC I.I. SRL. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Primind cauza spre rejudecare Curtea de apel a dispus la 16 mai 2011 suplimentarea probatoriilor în sensul efectuării unor noi expertize: tehnică pentru evaluarea imobilului expropriat (teren și construcție) și respectiv contabilă pentru evaluarea prejudiciului cauzat proprietarului și, separat, intervenienților, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 202 C. proc. civ. s-a constituit o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, altul desemnat de expropriator și al treilea desemnat de persoanele supuse exproprierii. În cauză au fost efectuate expertiza contabilă de experții B.F. (instanță), M.A. (reclamantă) și T.C. (pârâți) precum și expertiza tehnică întocmită de experții I.C. (instanță), P.M.L. (reclamantă) și D.N. (pârâți). S-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 în sensul criteriilor avute în vedere pentru determinarea cuantumului despăgubirilor (art. 26) și exercițiului comparativ pe care îl face instanța (art. 27) între rezultatul expertizei și pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată de instanță neputând fi mai mică decât oferta expropriatorului și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Înainte de această analiză instanța de apel a examinat calitatea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului Craiova în raport de critica făcută în legătură cu procedura de expropriere, expropriator nefiind Primăria, în proces având calitatea procesuală pasivă Comisia pentru soluționarea contestațiilor. Instanța de apel a constatat că această pârâtă (Primăria) a stat în proces la prima instanță prin Comisia de soluționare a întâmpinărilor constituiră în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 33/1994 în condițiile în care reclamanta și-a justificat acțiunea pe contestarea hotărârii nr. 5/2007 și, ca urmare, este justificată citarea acestei comisii în apel prin Primărie care, ca structură organizatorică, nu a fost citată separat. S-a mai constatat că potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994 are calitate de expropriator Municipiul Craiova care stă în proces prin primar, ca reprezentat al unității administrativ teritoriale, calitate în care acesta a promovat apelul. Examinând criticile formulate în apel pe fondul cauzei instanța de apel a constatat următoarele: Reclamanta prin acțiunea formulată a criticat valoarea despăgubirii stabilită prin Hotărârea nr. 5/2005, adică suma de 1.943.820 ROL, considerată de aceasta sub valoarea reală a imobilului expropriat. Reclamanta nu a indicat în acțiune suma solicitată, dar a făcut trimitere la întâmpinarea premergătoare pronunțării hotărârii 5/2005 (nr. 210 din 1 aprilie 2005), în care a pretins suma de 170.000 € pentru valoarea imobilului și pentru activitatea economică. S-a observat că tribunalul a avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, dispozițiile art. 27 dar nu a ținut seama de valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă. S-a reținut că reclamanta a avut în proprietate două corpuri de clădire, dintre acestea, fiind supus exproprierii numai corpul situat la stradă, C 1 compus din trei camere la parter. Din corpul C 1 reclamanta a închiriat o cameră către SC M.C. SRL iar celelalte două le-a folosit ca birouri. Alte două încăperi, situate la subsolul corpului C 1 au fost folosite ca depozit de produse conexe alimentare. Corpul C 2 a rămas în proprietatea reclamantei și este folosit și în prezent de aceasta pentru activități curente. Instanța a constatat că activitatea principală a reclamantei nu a fost perturbată de demolarea construcției C1, în care aceasta avea numai două birouri și două depozite la subsol pe o suprafață mică de teren, de sub 100 mp și a apreciat că nu sunt necesare cheltuieli de marketing pentru relansarea pe piață a activității, pentru refacerea rețelei de clienți, pentru transportul bunurilor și persoanelor, cheltuieli de mutare și protocol astfel cum sunt susținute în apelul declarat de reclamantă. S-a mai reținut din certificatul de urbanism nr. 3587 din 19 octombrie 2007 și avizul nr. A1./2008 pentru prevederile urbanistice ale PUZ faptul că reclamanta a făcut demersuri pentru edificarea la aceeași adresă a unei noi construcții cu subsol, parter și 3 etaje, deoarece vechea construcție (C2) are o vechime considerabilă, imobilul fiind construit în anul 1946 conform constatărilor menționate în raportul de expertiză prin care a fost evaluată construcția. Aceste constatări au condus instanța la concluzia că prejudiciul suferit de reclamantă se raportează strict numai la construcția demolată și nu la întreaga pierdere economică pe care reclamanta ar suportau-o dacă tot sediul acesteia ar fi fost demolat. Instanța a apreciat că o parte din prejudiciu suferit de reclamantă derivă din existența contractelor de închiriere. Expertiza tehnică efectuată în cauză a evidențiat că în corpul de clădire demolat reclamanta avea în derulare un singur contract de închiriere încheiat cu SC M.C. SRL sub nr. 668/2003 pentru o suprafață de 30 m. În privința pierderii financiare invocată de reclamantă instanța a constatat că nu se justifică acordarea unor despăgubiri, pentru întreruperea activității societății, în condițiile în care din schița raportului de expertiză rezultă că partea din imobil supusă exproprierii nu este folosită în desfășurarea activității de către reclamantă, exproprierea neafectând derularea afacerilor societății iar societatea nefiind obligată să-și întrerupă activitatea sau să-și reia activitatea într-o altă locație. S-a apreciat ca fiind justificată numai acordarea unor cheltuieli pentru mutare și autorizare numai în privința încăperilor ce au compus corpul de clădire C1, situat pe terenul supus exproprierii, folosit cu destinație de birouri și depozite la subsol. S-a avut în vedere totodată și cuantumul sumelor solicitate de reclamantă prin întâmpinarea formulată în faza administrativă, respectiv la suma de 10.000 € cheltuieli de mutare și 5000 € - cheltuieli de autorizare. În condițiile în care sumele stabilite prin expertiza contabilă sunt mai mari, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994. Procedând la compararea valorii despăgubirilor stabilite în cele două rapoarte de expertiză întocmite în rejudecarea apelului cu valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă prin întâmpinarea premergătoare pronunțării Hotărârii nr. 5/2005 de către Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de realizarea obiectivului deschidere, aliniere și lărgire a străzii A.I.C. Craiova, instanța a constatat că recursul pârâtei este fondat. Raportul de expertiză tehnică - specialitatea evaluări imobiliare - întocmit de Comisia de experți compusă din I.C., P.M.L. și D.N. a evidențiat faptul că terenul din Craiova str. A.I.C. în suprafață de 77,75 mp are valoarea de 160.000 euro, echivalentul a cca.659.000 ROL, iar clădirea de pe acest teren împreună cu aleea și împrejmuirea are valoarea de 62.000 euro echivalentul a cca. 255.000 RON. Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de comisia de experți compusă din expert B.F., expert M.A. și expert T.C. a evidențiat faptul că societatea reclamantă are înregistrat un singur contract de închiriere nr. 668 din 12 aprilie 2003 încheiat cu SC M.C. SRL, (pentru o suprafață de 30m.p),. pierderea înregistrată de reclamantă prin neîncasarea chiriilor pe anul 2009 fiind de 4.400 RON, pe anul 2010 de 26.400 RON, și pe anul 2011 de 26.400 RON, același cuantum fiind stabilit anual până în anul 2015, (stabilirea sumei în euro raportându-se la un curs de 4,28 RON/euro din 16 septembrie 2011). S-a reținut că în întâmpinarea premergătoare depusă de reclamantă înregistrată sub nr. 210 din 1 aprilie 2005 reclamanta a solicitat despăgubiri pentru valoarea reală a imobilului și a terenului (80.000 euro pentru teren și 90.000 euro pentru construcții), iar pentru prejudiciul economic a solicitat 304.000 euro. S-a constatat că în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 în conformitate cu care despăgubirile acordate de instanță nu pot depăși cuantumul despăgubirilor solicitate de persoanele expropriate prin întâmpinare, se impune acordarea despăgubirilor în cuantum total de 170.000 euro, reprezentând 80.000 euro pentru teren, cât s-a solicitat prin întâmpinare și 62.000 euro pentru locuință, alee și împrejmuire, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului de către comisia de experți, specialitatea evaluare imobile. S-a considerat justificată, în raport de probele administrate, acordarea sumei de 15.000 euro reprezentând cheltuieli de mutare și cheltuieli de autorizare în privința încăperilor din corpul de clădire situat pe terenul supus exproprierii precum și contravaloarea chiriei pe anii 2009-2011, în cuantum total de 57.200 RON (4400 RON+ 26.400RON+ 26.400 RON), echivalentul a circa 13.000 euro, în raport de contractul de închiriere în derulare, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză cotabilă întocmită de comisia de experți în rejudecarea apelului. Pentru argumentele pentru care s-a admis apelul pârâtei, s-a constatat că apelul reclamantei este nefondat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor fiind avute în vedere elementele de fapt, dovedite și de drept, conform criteriilor de apreciere examinate. În ceea ce privește apelurile declarate de intervenientele SC M.C. SRL și, respectiv, SC I. SRL, s-a constatat că împotriva deciziei civile nr. 346 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-au respins apelurile declarate de acestea împotriva sentinței nr. 249 din 26 iunie 2007, intervenientele nu au declarat recurs, achiesând în acest mod la soluția pronunțată prin sentința 249/2007, în raport de considerentele reținute de instanța de apel la acea dată. Așadar, soluția de respingere a cererilor de intervenție a rămas irevocabilă pentru interveniente, în condițiile în care acestea nu au atacat cu recurs această soluție, pronunțată prin decizia de apel recurată, impunându-se a fi respectat principiul non reformatio in pejus și cu ocazia rejudecării după admiterea recursului. S-a constatat că de altfel, intervenienta SC I.I. SRL nu a dovedit că anterior derulării formalităților de expropriere ar fi avut contract de închiriere pentru una din cele 3 încăperi situate în construcția C1, fiind corectă motivarea dată de prima instanță în sensul că exproprierea bunului închiriat este asimilată cu pieirea sa fortuită potrivit dispozițiilor art. 1423 și art. 1439 C. civ., ceea ce exonerează de răspundere pe expropriator.

Recursurile Împotriva deciziei nr. 384/2011 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanta SC Q.I. SRL și intervenienta SC I.I. SRL. Recursul recurentei reclamante a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În fapt criticile au vizat următoarele aspecte: Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 s-a susținut că instanța a schimbat înțelesul vădit al obiectului acțiunii. Acțiunea privește exclusiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta în cazul unei eventuale exproprieri, în cauză neexistând din partea vreunei părți o cerere de a se încuviința exproprierea, instanța neputând acorda ce nu s-a cerut. S-au invocat în acest sens dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18 - 20 din lege. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 a fost argumentat prin susținerea că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 33/1994 în ce privește raportarea instanței la cuantumul pretențiilor persoanei expropriate. S-a arătat că în raport de modalitatea specială de sesizare a instanței de către expropriator, dacă părțile nu cad de acord asupra exproprierii, în lipsa unei norme exprese și potrivit principiului disponibilității, instanța este ținută să nu stabilească o despăgubire mai mare decât cea precizată de reclamant, care stabilește cadrul procesual. Recurenta a arătat că în acest sens trebuie interpretat art. 27 alin. (2) din Lege care prevede că despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator sau mai mare decât cea solicitată de expropriat printr-o armonizare a dispozițiilor legii speciale cu principiul disponibilității. Având în vedere că exproprierea se dispune în urma unui proces civil, pretențiile părților sunt cele formulate în fața instanței în cadrul litigiului ce are ca obiect exproprierea. Recurenta a arătat că pe parcursul litigiului și-a precizat obiectul cererii ca valoare atât la Tribunal cât și la Curtea de Apel și anume 5.908.251,28 RON echivalentul a 1.388.881,70 €. Prin precizarea făcută în apel nu s-a formulat o cerere nouă ci a fost ajustată valoarea obiectului cererii, care în fond a privit solicitarea inițială de a acoperi integral prejudiciul suferit de reclamanta apelantă, valoarea acestuia urmând a fi determinată prin mijloacele de probă, ceea ce s-a și întâmplat, valoarea prejudiciului nefiind stabilită de reclamantă ci de experți (valoarea minimă a prejudiciului suferit). Recurenta a susținut că necesitatea stabilirii acestei valori a rezultat din dispozițiile deciziei nr. 6337 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (prin care s-a dispus refacerea expertizei pentru a determina despăgubirea care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite), decizie obligatorie pentru părți și pentru instanță. Ca urmare, recurenta a susținut că poate solicita, pentru precizarea cuantumului despăgubirilor, suma ce rezultă din raportul de expertiză, în caz contrar încălcându-se hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurenta a mai arătat că valoarea mai mare a prejudiciului rezultată din expertiză s-a datorat faptului că imobilul a fost demolat de doi ani, perioadă în care reclamanta a suferit un prejudiciu. S-a criticat eroarea instanței de a nu lua în considerație cererile formulate de reclamant la fond și în apel cât privește cuantumul despăgubirilor. De asemenea, s-a criticat valoarea stabilită de instanță la 80.000 € în condițiile în care instanța greșit a interpretat că nu se poate acorda mai mult decât reclamanta a solicitat expropriatorului, deși prin cererea inițială acesta a cerut despăgubiri nediferențiat, dar pentru acoperirea integrală a prejudiciului, sens în care acțiunea a fost ulterior precizată, deci nu poate fi vorba în cauză despre o acordare peste ce s-a solicitat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost explicat prin aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În acest sens s-a arătat că nu există probe în sprijinul constatării că activitatea principală a reclamantei nu a fost perturbată de demolarea construcției C 1, constatare care de altfel nu a fost motivată. Or expertizele au arătat că activitatea instituției reclamante se desfășura în primul corp de clădire, cel demolat și că tocmai în această parte se găseau depozitele la standardele legale pentru desfășurarea activității. Faptul că mai există o clădire este irelevant pentru că aceasta nu are depozite și nici spațiu pentru amenajarea lor astfel că demolarea clădirii 1 nu perturbă ci blochează activitatea reclamantei. Ca urmare, recurenta a susținut că este clară concluzia că activitatea îi este perturbată de vreme ce aceasta era desfășurată în șapte spații iar după demolare doar în două. S-a criticat ca fiind străină de cauză motivarea potrivit căreia partea supusă demolării nu este folosită în realizarea activității de către reclamantă (reținută de instanță dintr-o schiță anexă la expertiză). Or, expertiza economică a stabilit că este vital acel corp pentru activitatea reclamantei care implică aditivi alimentari, și care presupune obținerea unor certificate de modele și sanitare cu observarea imperativelor de depozitare și manevrare impuse de legislație în domeniu. S-a mai invocat faptul că instanța a reținut că reclamanta a început demersurile pentru un nou sediu, ea a ignorat greutățile - de natură birocratică - cu care se confruntă în finalizarea acestui demers. Recursul intervenientei SC I.I. SRL a fost motivat în drept pe aceleași dispoziții normative art. 304 pct. 7, 8 și

În fapt recurenta a susținut, în esență, următoarele: În mod greșit s-a reținut că intervenienta a achiesat la soluția dată anterior, deși prin decizia nr. 6337/2000 s-au reținut expres coordonatele ce urmează a fi avute în vedere de expertiză. Instanța de apel a stabilit că intervenienta are calitatea de apelantă în cauză, deci instanța a fost investită cu apelul acesteia. Instanța de apel reia soluția greșită a primei instanțe care a soluționat cererea. Prin decizia de casare nr. 4202 din 28 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că instanța competentă este Tribunalul Dolj, secția civilă, pentru a stabili valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobil. Or, în cauză s-au încălcat aceste dispoziții. Potrivit art. 1423 și 1439 C. civ. s-a susținut că la data exproprierii, contractele de închiriere încetează de drept, fapt necontestat de altfel, însă conform art. 28 din Lege, titularii dreptului de folosință sunt îndreptățiți la despăgubiri. Or, această dispoziție legală nu a mai fost făcută de prima instanță care a considerat fără nici o susținere probatorie că pierderea unui vad comercial și necesitatea realocării unui nou sediu, nu reprezintă vreun prejudiciu pentru intervenientă. 5. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată se constată că aceasta este legală și temeinică recursul formulat de reclamantă fiind respins ca nefondat iar recursul formulat de intervenientă ca inadmisibil pentru considerentele ce urmează: Recursul reclamantei a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9. Criticile formulate în temeiul celor trei motive indicate au fost respinse ca nefondate. În ordinea prezentată de recurentă, critica referitoare la pct. 8 s-a axat pe împrejurarea că instanța a examinat un alt obiect decât cel formulat prin acțiune. Prin acțiune reclamanta și-a manifestat nemulțumirea cu privire la despăgubirile propuse de expropriator. Instanța, examinând pretențiile reclamantei nu s-a pronunțat asupra exproprierii care nu era contestată de părți și a tratat din perspectiva dispozițiilor legale incidente modalitatea de stabilire a despăgubirilor. Faptul de a stabili la ce moment se plasează formularea pretențiilor reclamantei pentru ca acestea să reprezinte element de comparație în sensul art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu schimbă natura obiectului acțiunii - determinarea pretențiilor cuvenite pentru expropriere. Nici instanța de apel, în examinarea făcută, nu a avut în vedere alte împrejurări decât cele necesare în stabilirea cuantumului despăgubirilor conform criteriilor stabilite de legea specială. Referirea la acest punct, critica pe care reclamanta o face pe care recurenta o face în legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu are legătură cu cauza dedusă judecății. Elementele de fapt supuse examinării și corect reținute de instanță (și de altfel necontestate de părți) conduc la concluzia că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) invocat. Art. 21 din Lege, din cadrul capitolului IV, consacrat exproprierii și stabilirii despăgubirilor, prevede în alin. (2) „tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20”. În speță nu s-a contestat exproprierea ci în discuție s-a adus numai cuantumul despăgubirilor. Nici motivul prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiat. Textul art. 27 este clar și a fost corect interpretat de instanța de apel. Aceasta a reținut în mod legal că reclamantul a formulat pretenții în legătură cu despăgubirea solicitată prin întâmpinarea înregistrată la nr. 210 din 1 aprilie 2005 - și în raport de care părțile (expropriatul și expropriatorul) s-au situat pe poziții contrare. Textul are în vedere date concrete care se referă la valori constante de la un anumit moment în derularea procedurilor specifice exproprierii, în raport de care instanța va aprecia prin comparația impusă de art. 27 citat. Comparația permisă de art. 27 nu se poate referi la valori variabile în funcție de precizările pe care reclamantul expropriat le face pe parcursul diferitelor faze ale procesului pornit de acesta pentru stabilirea despăgubirilor și pe măsură ce probele sunt administrate în dosar. Interpretarea textelor incidente nu se face cu scopul - invocat de recurentă - de a armoniza legea specială cu principiul disponibilității ci de a constata dacă situației de fapt deduse judecății i se aplică, ca soluție, norma de drept invocată. În acest context principiul disponibilității se analizează în contextul condițiilor impuse de dispozițiile legale pe care se întemeiază acțiunea și nu invers, instanțele fiind restricționate, în limita competențelor să aplice legea și nu să o „armonizeze cu acțiunea”. Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului prin determinarea prejudiciului integral suferit de reclamantă în sensul dispus prin decizia nr. 6337 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile instanței de recurs într-un prim ciclu procesual al dosarului au fost avute în vedere de instanța care a rejudecat apelurile, urmare casării cu trimitere dispusă prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010. Potrivit acelei decizii s-a constatat că este întemeiată critica de nelegalitate - nedetaliată punctual de recurenta reclamantă de altfel - sub aspectul respectării art. 25 cât privește modalitatea tehnică de efectuare a expertizei și nu cât privește concluziile acesteia. Ca urmare, în rejudecarea cauzei, instanța de apel a respectat dispozițiile instanței de recurs și a refăcut expertiza, cu observarea cerințelor legii. Concluziile expertizei au fost examinate în cadrul rejudecării prin prisma criteriilor de stabilire a cuantumului prejudiciului, prevăzute expres de art. 26 și 27 din Lege. Din concluziile raportului de expertiză instanța a reținut corect situația de fapt cât privește întinderea prejudiciului valorii imobilului expropriat - teren și clădire - cu precizarea pentru această din urmă componentă că exproprierea a privit numai clădirea C 1, nu și clădirea C 2. Întinderea prejudiciului reținut - determinat exclusiv de faptul exproprierii - și materializat în suma de 170.000 € defalcată explicativ în elementele componente - a fost amplu motivată - de instanța de apel. În acest context nu se reține nici motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurenta - reclamantă. Cât privește neluarea în considerație a cererilor formulate de reclamantă - la instanța de fond și la instanța de apel pentru cuantumul prejudiciului, se constată că instanțele în mod corect au luat în considerație pretențiile formulate prin întâmpinarea anterioară acțiunii și nu solicitarea din acțiune și din precizările ulterioare în raport de elementele cunoscute prevăzute de art. 26 - 27 și printre care nu se regăsește sintagma „ pretențiile formulate în instanță”. Litigiul creat între părți în mod inevitabil se naște înainte de introducerea acțiunii și se invocă pe calea acțiunii, având în vedere interpretarea și distincțiile dispozițiilor legale mai sus examinate. Cât privește celelalte critici referitoare la diferitele elemente de fapt reținute sau nu de expertiză și de instanță ele nu pot face obiectul examinării pe calea recursului prin motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 , 8, 9 invocat. Ceea ce se poate examina prin intermediul motivelor de recurs este problema dacă potrivit art. 304 pct. 9 și 7 instanța a aplicat norma de drept incidentă la situația de fapt reținută. Or, în considerentele deciziei atacate se face vorbire în detaliu - cu trimitere la expertiza și înscrisurile administrate ca probe în dosar - de elementele care compun activitatea reclamantei materializată, prin efectul exproprierii, în prejudiciul creat acesteia ca urmare a demolării clădirii C 1 (de trei camere) din care reclamanta folosea două încăperi și subsolul pentru depozit, clădirea C 2 rămânând în proprietatea ș i folosința acesteia. Critica referitoare la inserarea unei motivări străine de natura pricinii nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 deoarece se referă la o greșită reținere a situației de fapt dedusă dintr-o greșită interpretare a concluziilor raportului de expertiză și a schițelor anexate la acesta. După abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, elementele de fapt greșit reținute nu mai pot constitui motiv de modificare sau casare. Recursul declarat de intervenienta SC I.I. SRL este inadmisibil și a fost respins ca atare pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Craiova în decizia atacată a constatat cu privire la această apelantă, în conformitate cu lucrările dosarului în diferitele sale cicluri procesuale că apelul formulat de aceasta împotriva sentinței nr. 249 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Dolj (prin care s-a respins cererea de intervenție formulată de această parte) a fost respins prin decizia nr. 346 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel, pronunțată într-un ciclu procesual anterior. Împotriva deciziei nr. 346 din 17 decembrie 2009 intervenienta SC I.I. SRL nu a declarat recurs astfel că deși prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia nr. 346 din 17 decembrie 2009 și trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel soluția instanței de apel cât privește cererea de intervenție formulată de SC I.I. SRL a rămas definitivă și irevocabilă în condițiile art. 377 alin. (2) p ct. 3 (hotărâre dată în apel nerecurată). Ca urmare, criticile formulate de altfel pe fondul cererii de intervenție (și care nu a fost discutat în analiza făcută de Curtea de apel în decizia nr. 384/2011) pe calea unui recurs împotriva unei decizii irevocabile nu pot fi primite, recursul fiind respins ca inadmisibil.