ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 421/ C din data de 07 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția lipsei capacități procesuale pasive a pârâtului Centrul Silvic de Producție Beiuș. S-a respins cererea precizată formulată de reclamanta Biserica română Unită cu Roma greco-catolică Beiuș în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Oradea și Centrul Silvic de Producție Beiuș. S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională Regia Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică Oradea, și în consecință: S-a stabilit în favoarea pârâtei - reclamantă - reconvențională un drept de superficie asupra suprafeței de 5750 mp din topograficul 1041/1 Beiuș înscris în CF Beiuș, pe conturul 1 - 2 - 3 - 4 - B - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13, conform planului de situație întocmit de exp.
Mone Ioan Mihai, ce face parte din prezenta hotărâre (f. 67 - Dosar nr. 779/2006 al Judecătoriei Beiuș), pe durata existenței construcțiilor. A fost obligată reclamanta Biserica română Unită cu Roma greco-catolică Beiuș să plătească pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Oradea, suma de 960 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Oradea, s ecția I civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta Biserica română unită cu Roma greco-catolică Beiuș, prin decizia civilă nr. 59 din 8 noiembrie 2012, drept consecință a respingerii cererii de repunere în termenul de apel, a respins calea de atac ca tardiv formulat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit înscrisului aflat la dosar fond la fila 135 - comunicare hotărâre civilă – dovadă de prim ire și proces verbal de primire , s-a reținut faptul că sentința apelată a fost comunicată apelantei la sediul acesteia din localitatea Beiuș, cod poștal 415200, județul Bihor, prin afișare, pe ușa principală, aspect consemnat de agentul T.C. Art. 100 alin. ( 2 ) C. proc. civ. , prevede faptul că, procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de acesta, ori, în lipsa urmării acestei proceduri speciale, criticile apelantei apar ca nefondate. Comunicarea s-a făcut în speță conform art. 92 C. proc.
civ. , fiind constatată lipsa de la sediu a oricărei persoane care să preia actul de procedură. Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal - art. 103 alin. ( 2 ) C. proc. civ. - atrage decăderea, afară doar de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, dovadă inaplicabilă în speță raportat la cele expuse. Termenul de apel, conform art. 284 alin. ( 1 ) C. proc. civ. este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în speță neexistând motive pentru repunerea în acest termen, conform celor de mai sus, câtă vreme hotărârea s-a comunicat la data de 11 aprilie 2012 iar apelul s-a înregistrat doar la data de 16 mai 2012. Împotriva cestei decizii a declarat recurs reclamanta, Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică Beiuș, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ. raportate la art. 103 alin. (1) C. proc. civ. , solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru judecarea apelului. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că decizia încalcă dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ. și art. 103 C. proc. civ. , întrucât era cu neputință afișarea actului de procedură câtă vreme exista o poartă metalică de acces ce nu permite în vreun fel afișarea. În etapa procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri în conformitate cu dispozițiile art. 306 C. proc. civ. , constând în ordonan ț a de neîncepere a urmării penale și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.
Prin ordonanța menționată s-a reținut că prin modul defectuos în care făptuitorul - factorul poștal - și-a îndeplinit îndatorirea de serviciu privind comunicarea sentinței civile nr. 421/C/2012 a Tribunalului Bihor, actul respectiv nu a ajuns în posesia persoanei vătămate - Biserica română Unită cu Roma greco-catolică - fiind cauzată astfel o vătămare a intereselor legale ale acesteia prin respingerea ca tardivă a căii de atac a apelului. Față de conținutul actului nou depus în calea extraordinară de atac, Înalta Curte reține că înmânarea actului de procedură, hotărârea pronunțată de prima instanță de fond, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 90 C. proc. civ. Rezultă așadar, că reclamanta a exercitat calea de atac devolutivă în termenul prescris de art. 284 C. proc.
civ. Drept consecință se va constata incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte, pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) , ( 2 ) și ( 3 ) C. proc. civ. , va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică Beiuș împotriva deciziei nr. 59/ A din data de 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.