ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4853/2013

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2011, reclamanta R.T. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, reprezentată de Primarul General, și M.F.P., solicitând obligarea acestora la restituirea prețului de piață al imobilului achiziționat conform Legea nr. 112/1995, desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, a cumpărat de la Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H.N. SA, apartamentul situat în București, sector 1. Prin Decizia civilă nr. 177/ A din 04 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 486/ R din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare de mai sus, dispunându-se și evacuarea reclamantei din imobil.

La data cumpărării nu exista niciun litigiu cu privire la acest apartament, astfel că reclamanta a achitat integral prețul vânzării cu chitanța din 05 martie 2009, așa cum rezultă din adresa din 09 martie 2009 emisă de Serviciul urmărire rate și taxe, concesionare din cadrul Consiliului General al Municipiului București. Pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.F.P., reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare. Municipiul București prin Primar General a depus întâmpinare, invocând lipsa calității sale procesuale pasive raportat la prevederile Legii nr. 112/1995 și H.G. nr. 20/1996, potrivit cărora prețul obținut în urma vânzării imobilului s-a constituit venit extrabugetar la dispoziția M.F.P.

De asemenea, pârâtul a făcut trimitere și la prevederile art. 51 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. La data de 02 aprilie 2012, reclamanta a arătat că înțelege să se judece cu Municipiul București prin Primar General, iar nu cu Primăria Municipiului București. Prin sentința civilă nr. 1609 din 01 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.T. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 122.462,67 lei, reprezentând preț reactualizat. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta R.T.

a cumpărat, de la Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, locuința situată în București, sector 1, compusă din hol, bucătărie, 3 camere, baie, 4 balcoane, în suprafață utilă de 77,86 mp, cota indiviză de 17,876 % din părțile de folosință comune ale imobilului și 28,20 mp teren situat sub construcție, cu prețul de 18.152.407 lei la nivelul anului 1997, achitat integral la data de 05 martie 2009. Prin Decizia civilă nr. 177/ A din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 486/ R din 23 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului din 23 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și R.T.

În motivarea deciziei tribunalului se arăta că nu poate fi reținută buna credință a niciuneia dintre părțile contractante. In ceea ce o privește pe reclamanta din prezenta cauză, tribunalul a constatat că a fost de rea credință, întrucât cu minime diligente putea să afle că imobilul fusese solicitat a fi restituit în natură de către moștenitorii fostului proprietar. În aceste condiții, aspectul privind reaua credință a reclamantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai poate fi repus în discuție în prezentul litigiu. Prin urmare, reclamanta are doar dreptul la restituirea prețului actualizat plătit pentru imobil, conform art. 50 alin. (2) coroborat cu interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Or, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, reclamanta este îndreptățită să primească suma de 122.462,67 lei. Față de dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a constatat că are calitate procesuală pasivă M.F.P., iar nu Primăria Municipiului București, chiar dacă actul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu aceasta, dat fiind că prevederile art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 sunt speciale raportat la dreptul comun în materia răspunderii pentru evicțiune. Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că la dosarul cauzei reclamanta nu a făcut dovada achitării lor, onorariul expertului fiind avansat de către stat prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul M.F.P., care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că, pe de o parte, despăgubirile în situația anulării contractului nu pot fî acordate decât de cocontractantul aflat în culpă, adică Primăria Municipiului București, iar, pe de altă parte, că dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual și nu pot fi aplicate în sensul în care s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a Municipiului București. Prevederile citate nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a M.F.P., deoarece obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg, ținută fiind de aceasta Primăria Municipiului București, adică vânzătorul din contractul anulat, conform art. 1337 C. civ.

Apelantul a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește obligarea M.F.P. la restituirea întregului preț, inclusiv a comisionului de 1% încasat de mandatar. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității de reprezentat a M.F.P., cu consecința implicită a nulității apelului pentru semnarea de către o persoană fără împuternicire. Pe fondul apelului, intimata a pus concluzii de respingere. În apel nu au fost administrate probe noi. Prin Decizia civilă nr. 67/ A din 28 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și, pe fond, apelul declarat de pârâtul M.F.P. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelul poartă ștampila oficială a M.F.P.

și semnătura Directorului executiv adjunct, L.D., astfel că, din punct de vedere formal, nu pot fi reținute vicii de formă. Dacă s-ar fi pus problema unui eventual fals, intimata reclamantă ar fi trebuit să invoce expres acest lucru, ceea nu a fost cazul în speța. Pe fond, Curtea a constatat că dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 tranșează raporturile juridice dintre părți, atât în privința calității procesuale a persoanei, care are obligația de a plăti despăgubirile, cât și în privința cuantumului acestor despăgubiri. Prin urmare, prima instanță a reținut corect că, în cauză, calitatea procesuală a M.F.P. rezultă din lege, sub acest aspect neflind relevant dacă dispozițiile art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001 au caracterul unor norme de drept substanțial sau de drept procesual.

Reclamanta are doar dreptul la restituirea prețului plătit actualizat și nu la restituirea prețului de piață al imobilului, deoarece un contract de vânzare-cumpărare anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi considerat ca fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale edictate pentru valabila sa încheiere. Prevederile art. 50 alin. (2) și (21), respectiv art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 înlătură de la aplicare dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ. de la 1864, în virtutea principiului speciaîia generalibus derogant. Curtea nu a reținut susținerile apelantului, conform cărora prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză, deoarece fondurile obținute din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 s-au aflat la dispoziția M.F.P., într-un cont special, al cărui regim juridic a fost stabilit prin chiar dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995.

În cauză, comisionul de 1% reținut de către mandatarul Primăriei Municipiului București a fost legal încasat și nu este supus repetitiunii, din moment ce anularea contractului de vânzare-cumpărare nu a avut drept consecință anularea contractului de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului București și mandatar. În termen legal a declarat recurs pârâtul M.F.P., criticile de nelegalitate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare, iar, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Ca atare, M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă. În speță, procedura identificării pârâtului implică clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.

Sub acest aspect, deși în practica instanțelor s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plata ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, în condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii actului, nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și urm. C. civ., întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, și anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având Ia baza și regula îmbogățirii fără justa cauză, fapt ce conduce Ia concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, potrivit art. 970 C. civ.

Fiind lămurită problema de drept substanțial, pe plan procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță, Municipiului București, prin mandatar), nicidecum M.F.P. pentru argumentele pornite de la aceeași premisă juridică. Astfel, statul nu poate interveni într-un raport juridic de drept privat, iar prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.E.F.

Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului și care se referă numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), nu și ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C. civ., „legea părților", nu se poate interveni peste voința contractanților, indiferent că este vorba de repunerea părților în situația anterioară în urma constatării nulității actului).

Prin modificarea alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanta din prezenta cauza, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentință judecătorească și M.F.P., care numai administrează fondul cu aceasta destinație. Pentru a reține opinia instanțelor de fond, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a M.F.P., ar însemna că prin actul normativ invocat s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ. Or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C. civ.) și, în plus, nu se prezumă, voința - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C. civ.).

Prin urmare, față de cele arătate, Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă, în calitate de parte contractantă. Recurentul a mai susținut că, în conformitate cu art. 1337 C. civ., în speță instanța ar fi trebuit să instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Aceasta dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară, fiind, așadar, pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu. Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Aceasta tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul București, față de pretențiile privind restituirea prețului actualizat al imobilul în cauză, așa încât nicidecum nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., întrucât nu există culpa acestei instituții. Examinând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Critica formulată de recurentul M.F.P.

a vizat lipsa calității procesuală pasive, deoarece, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț; acest pârât, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamantă și Primăria Municipiului București, este terț față de contract, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de vânzător. În speță, acțiunea a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și întemeiată pe art. 50 alin. (2) din acest act normativ, iar nu pe dispozițiile de drept comun în materia garanției vânzătorului pentru evicțiune (art. 1337 și următoarele C. civ.).

În cazul cererilor astfel formulate, restituirea prețului imobilului, bineînțeles, în caz de admitere a acțiunii, se face de către M.F.P., potrivit art. 50 alin. (3) din actul normativ în discuție, ceea ce justifică calitatea acestuia de a sta în proces, ca pârât.

Astfel, conform art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel modificată prin Legea nr. 1/2009, în vigoare la data formulării acțiunii, „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru", „Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru", iar „Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M.E.F.

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare". Din coroborarea prevederilor legale redate anterior, rezultă că, ex legem, a fost stabilită cu claritate calitatea procesuală a M.F.P. în restituirea prețului imobilului. Aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001 au caracter special față de dispozițiile în materie de evicțiune, prevăzute de art. 1337 și urm. C. civ. și, ca atare, ele se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun ale C. civ., conform principiului de drept specialia generalibus derogant. Așadar, normele speciale din art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 derogă de la normele generale ale C. civ.

privind efectele nulității și restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune că ar fi încasat prețul, aspecte constatate anterior de instanțele de fond, atunci când au făcut încadrarea în drept a cererii reclamantei. Aceste norme, într-adevăr au caracter de drept material și, fiind inserate într-o lege specială, sunt derogatorii în ceea ce privește obiectul raportului juridic născut din faptul desființării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare - cumpărare încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, instituind obligația M.F.P. de restituire a prețului actualizat al imobilului. Pretențiile reclamantei din cauză fiind formulate în termenii reglementării legale menționate, nu există nicio rațiune pentru a nu face aplicarea legii speciale, reclamanta însăși indicând prevederile anterior redate drept temei al cererii de chemare în judecată.

Mai mult, chiar în absența unei asemenea precizări, instanța de judecată are obligația determinării legii aplicabile în speță, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar promovat. În opinia recurentului, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a M.F.P. și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului reactualizat. Or, garanția pentru evicțiune reglementată de dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ.

se aplică doar în privința vânzărilor ce nu sunt supuse unor norme speciale, ca în cazul de față, când obiect al convenției dintre reclamantă și Primăria Municipiului București l-a reprezentat un imobil vândut în baza Legii nr. 112/1995, preluat de la fostul proprietar. Potrivit dispozițiilor legale, vânzătorul este ținut de obligația de a restitui prețul primit în cazul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât cumpărătorul suferă o tulburare de drept, deci, o evicțiune, pierzând proprietatea asupra bunului cumpărat. În speță, chiriașul cumpărător a pierdut proprietatea asupra apartamentului cumpărat și, în consecință, vânzătorul este cel care trebuie să restituie prețul primit ca efect al evicțiunii consumate.

Cum însă, în cazul locuințelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, prețul s-a virat de cumpărător direct în contul extrabugetar constituit la dispoziția M.E.F., în prezent pârâtul M.F.P., iar nu în contul Primăriei Municipiului București, a accepta punctul de vedere în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001 înseamnă a accepta în egală măsură îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului M.F.P. pe seama patrimoniului unității vânzătoare. De altfel, pârâtul M.F.P. nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul Legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. în acest sens, Înalta Curte nu poate reține încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice, reglementat de art. 973 C. civ., în sensul că M.F.P.

nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de contract. Rezultă că M.F.P. apare ca plătitor al prețului actualizat sau, după caz, al prețului de circulație pentru imobilele dobândite prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile și, în această calitate, el se legitimează procesual pasiv în cauză. Raportat la dispozițiile legale enunțate, participarea în proces a M.F.P. nu se fundamentează pe ideea de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani constând în prețul plătit de chiriașii-cumpărători și din care, corelativ, se restituie prețul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.

Stabilind că pârâtul M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, criticile în acest sens fiind nefondate. Ca urmare, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P. împotriva Deciziei nr. 67/ A din data de 28 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.