ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7243/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7243/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 10582/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. (C.N.S.A.S.) a chemat în judecată pe

pârâtul V.V., solicitând prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care

să se constate existența calității de colaborator al securității.

Situația de fapt, în prezentarea

rezumativă realizată de reclamant, este următoarea:

Prin cererea nr. C1.

din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat verificarea, în temeiul

fostei Legi nr. 187/1999, modificată și completată, în ceea ce îl privește pe pârâtul

V.V., în prezent deținător al titlului pentru Victoria Revoluției din Decembrie

1989.

Ținând cont că la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, verificările prevăzute de lege se aflau

în derulare, potrivit art. 33 alin. (1) și art. 3 lit. z) din această O.U.G., cererea

formulată este legală.

Din cuprinsul notei de

constatare nr. S/DI/3617 din 4 decembrie 2008 și din înscrisurile atașate prezentei

acțiuni rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 27 februarie 1979 sub numele

conspirativ „M.D.”, pentru a asigura supravegherea informativă în rândul persoanelor

care, sub influența unor cercuri reacționare din străinătate și, în special, a postului

de radio “E.L.”, sunt pretabile să comită acțiuni de dezordine publică. La aceeași

dată a semnat angajament olograf.

Prima condiție impusă

de legiuitor, prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea existenței

calității de colaborator al securității, are în vedere ca materialele probatorii

de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Pârâtul V.V., respectând

motivul recrutării, dar și sarcinile primite ulterior, a semnalat organelor de securitate

informații despre persoane din anturajul său care și-au manifestat intenția de a

părăsi țara, punctând în special modalitățile și circumstanțele în care își vor

realiza aceste planuri.

Astfel, pârâtul a semnalat

un inginer care „posedă la domiciliu o întreagă documentație privind invenția lui

(…) pe care însă nu o brevetează, deoarece intenționează să plece din țară, fiind

dispus chiar să fugă peste frontieră”.

Un alt exemplu este relatarea

despre o fostă colegă de generală care „a depus actele de plecare în S.U.A. și,

pentru a fi sigură că obține această aprobare, a aderat la o sectă religioasă”.

Fiind o persoană cu posibilități

informative în problema „evaziune”, securitatea a considerat utilă recrutarea pârâtului

și pentru a-l folosi potrivit scopului propus, a fost dirijat în culegerea de informații

despre persoanele care frecventează Restaurantul „N.H.”.

Notele furnizate sunt

din acest mediu și se referă la „persoane care intenționează să plece din țară”

și „persoane care au legături cu cetățenii străini”.

Informatorul „M.D.” a

fost recompensat cu 500 RON „pentru munca depusă” în perioada 1979 - 1981 și a fost

ajutat să obțină încredințarea copilului, deși în urma divorțului acesta fusese

„dat prin sentință spre creștere și educare mamei” .

Urmărirea persoanelor

„cu rude și relații în străinătate” sau a celor care aveau legături cu cetățenii

străini, dar mai ales a celor care doreau să părăsească țara era, prin excelență,

un act de poliție politică, iar simpla dorință de „a trăi mai bine” în „lumea liberă”

era asimilată unui act de sfidare a regimului comunist.

Cea de-a doua condiție

impusă de legiuitor, aceea că informațiile furnizate securității să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este asigurată, deoarece denunțarea

unor astfel de persoane viza în mod vădit urmărirea sau intensificarea urmăririi

acestora. Urmarea informativă presupunea, obligatoriu, obținerea de informații din

intimitatea acestora și, prin urmare, încălcarea art. 17 din Pactul internațional

privind drepturile civile și politice, referitor la dreptul de a fi liber de imixtiuni

arbitrare sau ilegale în familie, la domiciliu sau corespondență.

Spre exemplu, informația

despre fosta colegă care a aderat o sectă religioasă pentru a fi sigură că primește

aprobarea de plecare în S.U.A. a generat semnalarea acesteia și a reprezentantului

Sectei la Serviciul X. care se ocupa de problema „M.”. De asemenea, semnalarea despre

doi cunoscuți care au trecut fraudulos frontiera pe direcția Orșova a avut drept

consecință „luarea în evidență a pașapoartelor rudelor” celor doi „pentru a nu le

permite /…/ să plece în străinătate”.

În concluzie , în opinia

reclamantului, informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viață privată

prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice, precum și dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din același

Pact.

Prin încheierea din data

de 8 iunie 2010, prima instanță a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008

invocată de pârâtul V.V. și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției

de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 546

din 28 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de

neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și ale Legii nr. 293/2008

pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă

nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității,

admiterea cererii formulate de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul

V.V., și constatarea calității pârâtului de colaborator al securității.

Pentru a hotărî în acest

sens, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul a fost recrutat

de securitate la data de 27 februarie 1979, în calitate de informator, așa cum reiese

din angajamentul olograf prin care i s-a atribuit numele conspirativ “M.D.”.

Din notele informative

depuse în susținerea acțiunii reiese că pârâtul a furnizat organelor de Securitate

informații despre persoane care au trecut sau intenționau să treacă frontiera fără

permisiunea autorităților, precum și despre persoane care primeau bunuri de folosință

îndelungată de la cetățeni străini.

Aceste note informative

au fost valorificate, organele de Securitate demarând acțiuni de urmărire informativă

cu privire la mai multe persoane.

Activitatea pârâtului

se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a vizat

dreptul la liberă circulație și dreptul la viață privată a persoanelor menționate

în notele informative.

de pârâtul V.V.

Împotriva sentinței civile

nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul

V.V., susținând că este vădit netemeinică și esențial nelegală, pentru următoarele

motive:

3.1. Prima instanță i-a

încălcat pârâtului dreptul la apărare atât sub aspectul admiterii probelor, cât

și al dreptului de a fi reprezentat de un avocat.

Astfel, în mod nejustificat

a fost respinsă cererea de probatorii constând, în special, în depunerea dosarului

de urmărire al securității și audierea ca martori a foștilor ofițeri care l-au anchetat

și urmărit ca disident, situație în care prima instanță nu a putut constata că recrutarea

s-a făcut prin amenințare și șantaj, vizând libertatea, securitatea sa și a familiei

sale.

Totodată, cauza a fost

soluționată în lipsa pârâtului și a apărătorului acestuia care, prin registratură,

solicitase acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, având de susținut

un proces în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3.2. Prima instanță a

încălcat legea care reglementează materia, constatând, cu totul subiectiv, faptul

că: „În drept, activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, deoarece au vizat dreptul la libera circulație, precum și dreptul

la viața privată a persoanelor vizate în notele informative”.

Simpla referire la conținutul

„notelor informative” nu face dovada îngrădirii dreptului la libera circulație și

nici a încălcării vieții private a persoanelor vizate.

Prima instanță nu s-a

preocupat nici de analizarea susținerilor din întâmpinare, în sensul de a le admite

sau înlătura motivat, întrucât consecințele activității anticomuniste pe care a

desfășurat-o atât pârâtul cât și cei din Grupul celor 15 condus de acesta au determinat

„acceptul” de a furniza informații. În aceste condiții, este incidentă teza a II-a

din art. 2 lit. b) a O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căreia nu este colaborator al securității

cel care face declarații forțat de împrejurare că este persecutat pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost cercetat, judecat sau condamnat.

De asemenea, nu au fost

avute în vedere de prima instanță declarațiile favorabile pârâtului, respectiv declarațiile

numiților E.P., Z.F., V.I. și Z.V., din care rezultă activitatea anticomunistă a

acestuia, incompatibilă cu aceea de colaborator al securității.

În concluzie, pentru motivele

arătate, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

formulate de C.N.S.A.S.

în fața Înaltei Curți

Recurentul a formulat

la data de 30 octombrie 2013 cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 Legea recunoștinței

față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române

din decembrie 1989, precum și a dispozițiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat

cu art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prin încheierea din data

de 12 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din

Legea nr. 341/2004 și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat cu

art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 293/2008.

Recurentul a formulat

la data de 30 octombrie 2013 și precizări ale motivelor de recurs, cu aspecte de

ordine publică referitoare la:

(i) inadmisibilitatea

acțiunii, întrucât sesizarea instanței s-a realizat cu nerespectarea prevederilor

art. 6 din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât cererea de verificare s-a făcut în

baza Legii nr. 187/1999, abrogată prin O.U.G. nr. 24/2008; sesizarea s-a formulat

prin cererea nr. C2. din 03 aprilie 2011 și nu prin cererea nr. C1. din 25

ianuarie 2007, menționată în acțiune, iar obiectul sesizării l-a constituit verificarea

efectuării de poliție politică și nu constatarea calității de colaborator al securității;

(ii) excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului C.N.S.A.S. , având în vedere că printre atribuțiile

acestuia prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 24/2008 nu figurează și posibilitatea

ori atribuția de a promova acțiuni în fața instanței, o astfel de prerogativă aparținând

Colegiului C.N.S.A.S., potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008;

(iii) omisiunea primei

instanțe de a se pronunța cu privire la cererea formulată de pârât, în temeiul

art. 57 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul chemării în judecată a Secretariatului

de Stat pentru Problemele Revoluționarilor pentru a preciza dacă sesizarea acestuia

a vizat desfășurarea de acțiuni de poliție politică de către pârât sau stabilirea

calității de colaborator al Securității în privința acestuia;

(iv) lipsa oricărei motivări

a excepției inadmisibilității acțiunii și a refuzului primei instanțe de a proceda

la soluționarea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 137 din C. proc.

civ.

În susținerea recursului,

au fost depuse de recurent declarațiile în formă autentică ale numiților E.P., Z.F.,

V.I., Z.V. V.C., E.P., C.F., N.C., D.M.P., Raportul cu propunerea de recrutare ca

informator a numitului V.V. din data de 25 februarie 1979, precum și jurisprudența

reprezentată de decizia nr. 1581 din 22 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Intimatul - reclamant

C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă

a solicitat, prin concluziile orale formulate în ședința publică din data de 5 noiembrie

2013, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe,

ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor

ce urmează:

Argumente de fapt și de

drept relevante

Asupra încălcării dreptului

la apărare al recurentului-pârât.

Prin încheierea din data

de 25 octombrie 2011, prima instanță, în mod corect, a interpretat și aplicat dispozițiile

art. 167 C. proc. civ., respingând motivat cererea pârâtului de prezentare a dosarului

său de urmărit și de audiere a trei martori în apărare. În acest sens, a fost verificată

concludenta probelor solicitate, în raport de obiectul cauzei și de definiția dată

noțiunii de „colaborator” al securității de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

apreciindu-se că proba cu martori nu este concludentă soluționării cauzei și că

înscrisurile relevante din dosarul de urmărit pot fi depuse la dosarul cauzei de

către pârât, urmare a demersurilor proprii și nu prin mijlocirea instanței.

De asemenea, în mod legal,

s-a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., respingându-se

cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de pârât la termenul

de judecată din 17 ianuarie 2012.

Astfel, instanța nu este

obligată să acorde, în orice împrejurare, un nou termen de judecată, amânarea judecății

cauzei constituind o simplă facultate prevăzută de lege.

Pârâtului nu i s-a încălcat

dreptul la apărare, întrucât cererea sa nu a fost motivată, sub aspectul existenței

unor motive temeinice, conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, anterior,

pârâtul a mai beneficiat de un termen de judecată pentru lipsa de apărare, astfel

că prima instanță era îndreptățită să refuze admiterea cererii.

În plus, instanța a amânat

pronunțarea în cauză, situație în care pârâtul nu a fost în niciun caz prejudiciat

sub aspectul lipsei unei apărări corespunzătoare, deoarece avea posibilitatea de

a formula concluzii scrise.

1.2. Asupra omisiunii

primei instanțe de a pune în discuția părților și de a se pronunța cu privire la

cererea de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

Această cerere a fost

formulată de pârât în cadrul întâmpinării, în temeiul art. 57 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., și a fost justificată la acea dată de necesitatea unor precizări legate

de obiectul sesizării adresate C.N.S.A.S, în sensul de a se stabili dacă aceasta

a vizat calitatea de colaborator al Securității sau existența unor activități de

poliție politică, astfel cum prevede art. 8 din Legea nr. 341/2004.

Or aceste precizări au

fost comunicate ulterior pârâtului de către Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor, prin adresa nr. C2. din 03 aprilie 2011, în sensul că, prin cererea

nr. C1. din 24 ianuarie 2007, s-a solicitat C.N.S.A.S verificarea pârâtului, sub

aspectul desfășurării de activități de poliție politică.

În aceste condiții, recurentul-pârât

nu justifică interes în cererea sa de casare a sentinței primei instanțe și de trimitere

a cauzei spre rejudecare, pe motivul omisiunii de a se pronunța asupra cererii de

introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

1.3. Asupra excepției

inadmisibilității acțiunii în constatare promovată de Consiliul Național pentru

Studierea Securității

Prin hotărârea pronunțată,

prima instanță a respins motivat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârât, reținând că în susținerea acesteia se invocă argumente ce țin de fondul cauzei.

Excepția inadmisibilității

acțiunii este neîntemeiată și prin raportare la aspectele noi invocate de recurent

în cadrul motivului de recurs de ordine publică, întrucât verificările inițiate

la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, înregistrată

la S.S.P.R. sub nr. C1. din 24 ianuarie 2007 și la C.N.S.A.S sub nr. P320/07

din 25 ianuarie 2007, sub imperiul Legii nr. 187/1999 (în prezent abrogată), au

fost legal continuate, în temeiul art. 3 lit. z) și art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prin urmare, sesizarea

instanței în vederea constatării existenței calității de colaborator al securității

a fost legală, verificările fiind efectuate de C.N.S.A.S cu respectarea procedurii

instituite de art. 6-11 din O.U.G. nr. 24/2008.

1.4. Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active

Critica recurentului în

acest sens este neîntemeiată, având în vedere că verificările în ceea ce îl privește

pe acesta au fost efectuate de Direcția de Specialitate din cadrul C.N.S.A.S, în

conformitate cu art. 6 și urm. din O.U.G. nr. 24/2008, iar introducerea unei acțiunii

în constatare a fost decisă de Colegiul C.N.S.A.S. potrivit art. 8 din acest act

normativ.

În condițiile în care

C.N.S.A.S. are competența de efectua verificări, din oficiu sau la cererea persoanei

îndreptățite, acesta este și titularul acțiunii în constatare promovată potrivit

art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, fiind justificată astfel legitimarea procesuală

activă a acestuia.

1.5. Cu privire la stabilirea

calității de colaborator al Securității

Prima precizare care se

impune este aceea că, deși Nota de constatare din 04 decembrie 2008, întocmită de

Direcția Investigații a C.N.S.A.S. fără referiri la 10 note informative întocmite

și semnate olograf de către pârât cu numele conspirativ „M.D.”, precum și la alte

materiale cu conținut informativ redactate în perioada recrutării și colaborării

acestuia cu organele de securitate, instanța urmează a analiza exclusiv informațiile

transmise de pârât prin notele din 22 octombrie 1979 și 06 mai 1981, în considerarea

celor invocate de C.N.S.A.S. prin acțiune, acestea constituind actul de sesizare

a instanței.

În mod legal prima instanță

a interpretat și aplicat dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând

existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului V.V.

Astfel, la data de 27

februarie 1979, pârâtul a fost recrutat ca informator, pentru „a se realiza supravegherea

informativă în rândul persoanelor care, sub influența unor cercuri reacționare din

străinătate și în special a postului radio < E.L. > sunt pretabile să comită

acțiuni de dezordine publică în vederea determinării autorităților să le aprobe

plecarea în străinătate”.

În acest scop, pârâtul

a semnat angajament olograf, preluând numele conspirativ „M.D.”.

Ulterior semnării angajamentului,

pârâtul a desfășurat activitate de colaborare prin furnizarea de informații, conținutul

informativ al notelor din 22 octombrie 1979 și 06 mai 1981, invocate în susținerea

acțiunii în constatare, nefiind contestat.

Prima condiție impusă

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator

al Securității, aceea ca informațiile furnizate să se refere la activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită în cauză, întrucât prin

nota informativă din 22 octombrie 1979 pârâtul a semnalat un inginer care „posedă

la domiciliu o întreagă documentație privind invenția lui /.../ pe care însă nu

o brevetează deoarece intenționează să plece din țară, fiind dispus chiar să fugă

peste frontieră”, iar prin nota informativă din 06 mai 1981 a încunoștințat organele

de securitate cu privire la o fostă colegă de școală care „a depus actele de plecare

în S.U.A. și pentru a fi sigură că obține această aprobare, a aderat la o sectă

religioasă”.

Pentru activitatea de

colaborator desfășurată, pârâtul a fost recompensat cu 500 RON în perioada 1979-1981.

A doua condiție prevăzută

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceea ca informațiile furnizate Securității

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este îndeplinită

în cauză, întrucât activitatea informativă desfășurată de pârât a expus persoanele

în cauză unor consecințe negative, precum: semnalarea acestora și preluarea în urmărire

și supraveghere informativă, luarea în evidență a pașapoartelor rudelor, pentru

a nu le permite plecarea în străinătate.

Toate aceste acțiuni au

îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la liberă circulație prevăzute de

art. 12 și art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Apărările invocate de

pârât în primă instanță și reiterate în recurs, în sensul că activitatea de colaborator

a fost determinată de calitatea de urmărit a acestuia, nu vor fi reținute, întrucât

constatarea calității de colaborator al securității are loc în ipoteza îndeplinirii

cumulative a celor două condiții expres reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Cauzele de exonerare sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b) tezele

a II-a și a III-a din acest act normativ, printre care nu se regăsesc situațiile

invocate de pârât.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează sa dispună respingerea recursului

declarat de pârâtul V.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul V.V. împotriva

sentinței civile nr. 444 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie

2013.