ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7243/2013

Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 10582/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. (C.N.S.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtul V.V., solicitând prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate existența calității de colaborator al securității. Situația de fapt, în prezentarea rezumativă realizată de reclamant, este următoarea: Prin cererea nr. C1. din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat verificarea, în temeiul fostei Legi nr. 187/1999, modificată și completată, în ceea ce îl privește pe pârâtul V.V., în prezent deținător al titlului pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. Ținând cont că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, verificările prevăzute de lege se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1) și art. 3 lit. z) din această O.U.G., cererea formulată este legală. Din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/3617 din 4 decembrie 2008 și din înscrisurile atașate prezentei acțiuni rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 27 februarie 1979 sub numele conspirativ „M.D.”, pentru a asigura supravegherea informativă în rândul persoanelor care, sub influența unor cercuri reacționare din străinătate și, în special, a postului de radio “E.L.”, sunt pretabile să comită acțiuni de dezordine publică. La aceeași dată a semnat angajament olograf. Prima condiție impusă de legiuitor, prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea existenței calității de colaborator al securității, are în vedere ca materialele probatorii de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pârâtul V.V., respectând motivul recrutării, dar și sarcinile primite ulterior, a semnalat organelor de securitate informații despre persoane din anturajul său care și-au manifestat intenția de a părăsi țara, punctând în special modalitățile și circumstanțele în care își vor realiza aceste planuri. Astfel, pârâtul a semnalat un inginer care „posedă la domiciliu o întreagă documentație privind invenția lui (…) pe care însă nu o brevetează, deoarece intenționează să plece din țară, fiind dispus chiar să fugă peste frontieră”. Un alt exemplu este relatarea despre o fostă colegă de generală care „a depus actele de plecare în S.U.A. și, pentru a fi sigură că obține această aprobare, a aderat la o sectă religioasă”. Fiind o persoană cu posibilități informative în problema „evaziune”, securitatea a considerat utilă recrutarea pârâtului și pentru a-l folosi potrivit scopului propus, a fost dirijat în culegerea de informații despre persoanele care frecventează Restaurantul „N.H.”. Notele furnizate sunt din acest mediu și se referă la „persoane care intenționează să plece din țară” și „persoane care au legături cu cetățenii străini”. Informatorul „M.D.” a fost recompensat cu 500 RON „pentru munca depusă” în perioada 1979 - 1981 și a fost ajutat să obțină încredințarea copilului, deși în urma divorțului acesta fusese „dat prin sentință spre creștere și educare mamei” . Urmărirea persoanelor „cu rude și relații în străinătate” sau a celor care aveau legături cu cetățenii străini, dar mai ales a celor care doreau să părăsească țara era, prin excelență, un act de poliție politică, iar simpla dorință de „a trăi mai bine” în „lumea liberă” era asimilată unui act de sfidare a regimului comunist. Cea de-a doua condiție impusă de legiuitor, aceea că informațiile furnizate securității să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este asigurată, deoarece denunțarea unor astfel de persoane viza în mod vădit urmărirea sau intensificarea urmăririi acestora. Urmarea informativă presupunea, obligatoriu, obținerea de informații din intimitatea acestora și, prin urmare, încălcarea art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, referitor la dreptul de a fi liber de imixtiuni arbitrare sau ilegale în familie, la domiciliu sau corespondență. Spre exemplu, informația despre fosta colegă care a aderat o sectă religioasă pentru a fi sigură că primește aprobarea de plecare în S.U.A. a generat semnalarea acesteia și a reprezentantului Sectei la Serviciul X. care se ocupa de problema „M.”. De asemenea, semnalarea despre doi cunoscuți care au trecut fraudulos frontiera pe direcția Orșova a avut drept consecință „luarea în evidență a pașapoartelor rudelor” celor doi „pentru a nu le permite /…/ să plece în străinătate”. În concluzie , în opinia reclamantului, informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din același Pact. Prin încheierea din data de 8 iunie 2010, prima instanță a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008 invocată de pârâtul V.V. și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Prin Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității, admiterea cererii formulate de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul V.V., și constatarea calității pârâtului de colaborator al securității. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Pârâtul a fost recrutat de securitate la data de 27 februarie 1979, în calitate de informator, așa cum reiese din angajamentul olograf prin care i s-a atribuit numele conspirativ “M.D.”. Din notele informative depuse în susținerea acțiunii reiese că pârâtul a furnizat organelor de Securitate informații despre persoane care au trecut sau intenționau să treacă frontiera fără permisiunea autorităților, precum și despre persoane care primeau bunuri de folosință îndelungată de la cetățeni străini. Aceste note informative au fost valorificate, organele de Securitate demarând acțiuni de urmărire informativă cu privire la mai multe persoane. Activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a vizat dreptul la liberă circulație și dreptul la viață privată a persoanelor menționate în notele informative.

Calea de atac exercitată de pârâtul V.V. Împotriva sentinței civile nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul V.V., susținând că este vădit netemeinică și esențial nelegală, pentru următoarele motive: 3.1. Prima instanță i-a încălcat pârâtului dreptul la apărare atât sub aspectul admiterii probelor, cât și al dreptului de a fi reprezentat de un avocat. Astfel, în mod nejustificat a fost respinsă cererea de probatorii constând, în special, în depunerea dosarului de urmărire al securității și audierea ca martori a foștilor ofițeri care l-au anchetat și urmărit ca disident, situație în care prima instanță nu a putut constata că recrutarea s-a făcut prin amenințare și șantaj, vizând libertatea, securitatea sa și a familiei sale. Totodată, cauza a fost soluționată în lipsa pârâtului și a apărătorului acestuia care, prin registratură, solicitase acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, având de susținut un proces în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3.2. Prima instanță a încălcat legea care reglementează materia, constatând, cu totul subiectiv, faptul că: „În drept, activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece au vizat dreptul la libera circulație, precum și dreptul la viața privată a persoanelor vizate în notele informative”. Simpla referire la conținutul „notelor informative” nu face dovada îngrădirii dreptului la libera circulație și nici a încălcării vieții private a persoanelor vizate. Prima instanță nu s-a preocupat nici de analizarea susținerilor din întâmpinare, în sensul de a le admite sau înlătura motivat, întrucât consecințele activității anticomuniste pe care a desfășurat-o atât pârâtul cât și cei din Grupul celor 15 condus de acesta au determinat „acceptul” de a furniza informații. În aceste condiții, este incidentă teza a II-a din art. 2 lit. b) a O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căreia nu este colaborator al securității cel care face declarații forțat de împrejurare că este persecutat pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat, judecat sau condamnat. De asemenea, nu au fost avute în vedere de prima instanță declarațiile favorabile pârâtului, respectiv declarațiile numiților E.P., Z.F., V.I. și Z.V., din care rezultă activitatea anticomunistă a acestuia, incompatibilă cu aceea de colaborator al securității. În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de C.N.S.A.S.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Recurentul a formulat la data de 30 octombrie 2013 cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și a dispozițiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat cu art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat cu art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Recurentul a formulat la data de 30 octombrie 2013 și precizări ale motivelor de recurs, cu aspecte de ordine publică referitoare la: (i) inadmisibilitatea acțiunii, întrucât sesizarea instanței s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât cererea de verificare s-a făcut în baza Legii nr. 187/1999, abrogată prin O.U.G. nr. 24/2008; sesizarea s-a formulat prin cererea nr. C2. din 03 aprilie 2011 și nu prin cererea nr. C1. din 25 ianuarie 2007, menționată în acțiune, iar obiectul sesizării l-a constituit verificarea efectuării de poliție politică și nu constatarea calității de colaborator al securității; (ii) excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.N.S.A.S. , având în vedere că printre atribuțiile acestuia prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 24/2008 nu figurează și posibilitatea ori atribuția de a promova acțiuni în fața instanței, o astfel de prerogativă aparținând Colegiului C.N.S.A.S., potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008; (iii) omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la cererea formulată de pârât, în temeiul art. 57 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul chemării în judecată a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor pentru a preciza dacă sesizarea acestuia a vizat desfășurarea de acțiuni de poliție politică de către pârât sau stabilirea calității de colaborator al Securității în privința acestuia; (iv) lipsa oricărei motivări a excepției inadmisibilității acțiunii și a refuzului primei instanțe de a proceda la soluționarea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 137 din C. proc. civ. În susținerea recursului, au fost depuse de recurent declarațiile în formă autentică ale numiților E.P., Z.F., V.I., Z.V. V.C., E.P., C.F., N.C., D.M.P., Raportul cu propunerea de recrutare ca informator a numitului V.V. din data de 25 februarie 1979, precum și jurisprudența reprezentată de decizia nr. 1581 din 22 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă a solicitat, prin concluziile orale formulate în ședința publică din data de 5 noiembrie 2013, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează: Argumente de fapt și de drept relevante Asupra încălcării dreptului la apărare al recurentului-pârât. Prin încheierea din data de 25 octombrie 2011, prima instanță, în mod corect, a interpretat și aplicat dispozițiile art. 167 C. proc. civ., respingând motivat cererea pârâtului de prezentare a dosarului său de urmărit și de audiere a trei martori în apărare. În acest sens, a fost verificată concludenta probelor solicitate, în raport de obiectul cauzei și de definiția dată noțiunii de „colaborator” al securității de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciindu-se că proba cu martori nu este concludentă soluționării cauzei și că înscrisurile relevante din dosarul de urmărit pot fi depuse la dosarul cauzei de către pârât, urmare a demersurilor proprii și nu prin mijlocirea instanței. De asemenea, în mod legal, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., respingându-se cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de pârât la termenul de judecată din 17 ianuarie 2012. Astfel, instanța nu este obligată să acorde, în orice împrejurare, un nou termen de judecată, amânarea judecății cauzei constituind o simplă facultate prevăzută de lege. Pârâtului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât cererea sa nu a fost motivată, sub aspectul existenței unor motive temeinice, conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, anterior, pârâtul a mai beneficiat de un termen de judecată pentru lipsa de apărare, astfel că prima instanță era îndreptățită să refuze admiterea cererii. În plus, instanța a amânat pronunțarea în cauză, situație în care pârâtul nu a fost în niciun caz prejudiciat sub aspectul lipsei unei apărări corespunzătoare, deoarece avea posibilitatea de a formula concluzii scrise. 1.2. Asupra omisiunii primei instanțe de a pune în discuția părților și de a se pronunța cu privire la cererea de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor Această cerere a fost formulată de pârât în cadrul întâmpinării, în temeiul art. 57 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și a fost justificată la acea dată de necesitatea unor precizări legate de obiectul sesizării adresate C.N.S.A.S, în sensul de a se stabili dacă aceasta a vizat calitatea de colaborator al Securității sau existența unor activități de poliție politică, astfel cum prevede art. 8 din Legea nr. 341/2004. Or aceste precizări au fost comunicate ulterior pârâtului de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, prin adresa nr. C2. din 03 aprilie 2011, în sensul că, prin cererea nr. C1. din 24 ianuarie 2007, s-a solicitat C.N.S.A.S verificarea pârâtului, sub aspectul desfășurării de activități de poliție politică. În aceste condiții, recurentul-pârât nu justifică interes în cererea sa de casare a sentinței primei instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pe motivul omisiunii de a se pronunța asupra cererii de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor. 1.3. Asupra excepției inadmisibilității acțiunii în constatare promovată de Consiliul Național pentru Studierea Securității Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a respins motivat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, reținând că în susținerea acesteia se invocă argumente ce țin de fondul cauzei. Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată și prin raportare la aspectele noi invocate de recurent în cadrul motivului de recurs de ordine publică, întrucât verificările inițiate la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, înregistrată la S.S.P.R. sub nr. C1. din 24 ianuarie 2007 și la C.N.S.A.S sub nr. P320/07 din 25 ianuarie 2007, sub imperiul Legii nr. 187/1999 (în prezent abrogată), au fost legal continuate, în temeiul art. 3 lit. z) și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Prin urmare, sesizarea instanței în vederea constatării existenței calității de colaborator al securității a fost legală, verificările fiind efectuate de C.N.S.A.S cu respectarea procedurii instituite de art. 6-11 din O.U.G. nr. 24/2008. 1.4. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active Critica recurentului în acest sens este neîntemeiată, având în vedere că verificările în ceea ce îl privește pe acesta au fost efectuate de Direcția de Specialitate din cadrul C.N.S.A.S, în conformitate cu art. 6 și urm. din O.U.G. nr. 24/2008, iar introducerea unei acțiunii în constatare a fost decisă de Colegiul C.N.S.A.S. potrivit art. 8 din acest act normativ. În condițiile în care C.N.S.A.S. are competența de efectua verificări, din oficiu sau la cererea persoanei îndreptățite, acesta este și titularul acțiunii în constatare promovată potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, fiind justificată astfel legitimarea procesuală activă a acestuia. 1.

Cu privire la stabilirea calității de colaborator al Securității Prima precizare care se impune este aceea că, deși Nota de constatare din 04 decembrie 2008, întocmită de Direcția Investigații a C.N.S.A.S. fără referiri la 10 note informative întocmite și semnate olograf de către pârât cu numele conspirativ „M.D.”, precum și la alte materiale cu conținut informativ redactate în perioada recrutării și colaborării acestuia cu organele de securitate, instanța urmează a analiza exclusiv informațiile transmise de pârât prin notele din 22 octombrie 1979 și 06 mai 1981, în considerarea celor invocate de C.N.S.A.S. prin acțiune, acestea constituind actul de sesizare a instanței. În mod legal prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului V.V. Astfel, la data de 27 februarie 1979, pârâtul a fost recrutat ca informator, pentru „a se realiza supravegherea informativă în rândul persoanelor care, sub influența unor cercuri reacționare din străinătate și în special a postului radio < E.L. > sunt pretabile să comită acțiuni de dezordine publică în vederea determinării autorităților să le aprobe plecarea în străinătate”. În acest scop, pârâtul a semnat angajament olograf, preluând numele conspirativ „M.D.”. Ulterior semnării angajamentului, pârâtul a desfășurat activitate de colaborare prin furnizarea de informații, conținutul informativ al notelor din 22 octombrie 1979 și 06 mai 1981, invocate în susținerea acțiunii în constatare, nefiind contestat. Prima condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, aceea ca informațiile furnizate să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită în cauză, întrucât prin nota informativă din 22 octombrie 1979 pârâtul a semnalat un inginer care „posedă la domiciliu o întreagă documentație privind invenția lui /.../ pe care însă nu o brevetează deoarece intenționează să plece din țară, fiind dispus chiar să fugă peste frontieră”, iar prin nota informativă din 06 mai 1981 a încunoștințat organele de securitate cu privire la o fostă colegă de școală care „a depus actele de plecare în S.U.A. și pentru a fi sigură că obține această aprobare, a aderat la o sectă religioasă”. Pentru activitatea de colaborator desfășurată, pârâtul a fost recompensat cu 500 RON în perioada 1979-1981. A doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceea ca informațiile furnizate Securității să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este îndeplinită în cauză, întrucât activitatea informativă desfășurată de pârât a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, precum: semnalarea acestora și preluarea în urmărire și supraveghere informativă, luarea în evidență a pașapoartelor rudelor, pentru a nu le permite plecarea în străinătate. Toate aceste acțiuni au îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la liberă circulație prevăzute de art. 12 și art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Apărările invocate de pârât în primă instanță și reiterate în recurs, în sensul că activitatea de colaborator a fost determinată de calitatea de urmărit a acestuia, nu vor fi reținute, întrucât constatarea calității de colaborator al securității are loc în ipoteza îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Cauzele de exonerare sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b) tezele a II-a și a III-a din acest act normativ, printre care nu se regăsesc situațiile invocate de pârât. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează sa dispună respingerea recursului declarat de pârâtul V.V., ca nefondat.