ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1877/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N. V.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20789 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada evenimentelor din septembrie 1940 a fost refugiată cu familia, din motive etnice, din localitatea Câmpia Turzii, jud. Cluj, în localitatea Cluj, jud. Cluj.

Prin sentința civilă nr. 554 din 14 decembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.V.T., a dispus anularea Hotărârii nr. 20789 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin legea 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2006. Pentru a pronunța această soluție Instanța de Fond a reținut că prin dispozițiile art. 1 din Legea 189/2000 legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât și cele păstrate în continuare de către Statul român.

În același context, trebuie privit și termenul de „regimuri instaurate" întrucât, în egală măsură, el privește regimurile instaurate în teritoriile cedate cât și în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român. A mai reținut prima Instanță că utilizarea termenilor „persoană, cetățean român", în contextul general al titlului actului normativ incident în speță, conduce la concluzia că toți cetățenii români, indiferent de etnia lor aflați fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administrația românească și care au avut de suferit o persecuție pe motive etnice, a determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 1, alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

A concluzionat Instanța de Fond, că din ansamblul probatoriu administrat în cauză a rezultat că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice, tatăl acesteia fiind îndepărtat de la locul de muncă și nevoit să plece pentru a procura mijloacele materiale necesare subzistenței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ. Recurenta - pârâtă susține, în esență, că reclamanta nu se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000, deoarece localitatea de domiciliu Câmpia Turzii se afla sub administrație românească, iar cea de refugiu, Cluj - Napoca era sub ocupație hortistă, astfel încât este evident că motivul a fost altul decât exercitarea persecuțiilor etnice.

Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între naționalitatea acestora și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat. Este de notorietate situația că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice reciproce, exercitate atât de regimul hortist asupra populației românești din teritoriile ocupate, dar și din partea autorităților române asupra persoanelor de naționalitate maghiară domiciliate în localitățile rămase sub administrația românească.

Acesta este și motivul pentru care legiuitorul nu a făcut distincție în ceea ce privește naționalitatea cetățenilor români aflați în vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 1 din Legea 189/2000 și nici între teritoriile de unde s-a produs refugiul ori în care s-au refugiat persoanele persecutate. Cum din dovezile administrate în cauză, acte de stare civilă, declarații de martori autentificate și declarații date sub prestare de jurământ în fața Instanței de Fond, rezultă cu evidență că reclamanta, cetățean român de naționalitate maghiară s-a refugiat din localitatea de domiciliu Câmpia Turzii în localitatea Cluj - Napoca, tatăl său fiind dat afară de la locul de muncă, familia rămânând astfel fără mijloace de trai.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței nr. 554 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2007.