ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

chemare în judecată

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la 3 iunie 2008, reclamantul K.T.R. a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Arad, Consiliul Local al

Municipiului Arad și CN Loteria Română pentru ca instanța, prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 818.440 sau

echivalentul în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a 221.200 euro

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Arad,

județ Arad.

În motivarea

cererii s-a arătat că reclamantului i-a fost restituit prin Decizia nr. 7681/2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție imobilul situat în Arad, județ Arad.

Notificarea

prin care antecesorul acestuia a solicitat restituirea imobilului este datată

martie 2001.

Pârâții răspund

delictual pentru prejudiciul cauzat reclamantului pentru lipsa de folosință a

imobilului pe toată durata litigiului. Fiind vorba de un imobil, acesta este

producător de fructe constând în chirii.

Perioada totală

în care reclamantul a fost lipsit de folosința imobilului de la data promovării

acțiunii în revendicare este martie 2001 - octombrie 2005.

Reclamantul

și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

primei instanțe

Prin sentința

civilă nr. 70 din 12 februarie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins

excepția netimbrării și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului

Local al Municipiului Arad. A respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 7681/2005 Înalta Curte de

Casație și Justiție a obligat pârâții Consiliul Județean Arad și Consiliul

Local al Municipiului Arad să restituie în natură reclamantului imobilul situat

în Arad, județ Arad. Prin protocolul de predare-primire din 23 mai 2006

imobilul a fost predat reclamantului. După ce a intrat în proprietatea

imobilului, reclamantul a încheiat contracte de închiriere iar potrivit acestor

contracte, cuantumul chiriilor încasate lunar se cifrează la 3.950 euro care,

înmulțit cu 56 de luni perioada promovării acțiunii 2001 și restituirea

imobilului 2005 reprezintă suma de 221.200 euro sau 818.440 lei.

În privința

prescripției, calitatea de proprietar fiind dobândită în luna octombrie 2005

iar primirea efectivă a imobilului s-a realizat în luna mai 2006, înseamnă că

reclamantul este îndreptățit la formularea pretențiilor.

Pentru ca

reclamantul să fie îndreptățit la despăgubiri, trebuie făcută dovada că

cealaltă parte a obținut venituri din folosința bunului său. Dacă s-ar accepta

ideea că reclamantul trebuie despăgubit de cealaltă parte care însă nu a

realizat nici un venit, mai mult, a făcut cheltuieli pentru conservare și

administrare, s-ar putea ajunge la o îmbogățire fără justă cauză prevăzută de art.

992 C. civ.

Contractele pe

care reclamantul Ie-a încheiat anterior primirii imobilul nu au nicio relevanță

raportat la pârâții din proces. Reclamantul poate încheia ca proprietar orice

contract cu oricine, pe orice chirie, dar această împrejurare nu face obiectul

raportului juridic cu pârâții care nu au avut beneficii, nu au plătit chirii și

în consecință nu pot fi obligați la ceva ce nu au obținut.

instanței de apel

Prin Decizia nr.

191/ A din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința în sensul că a admis în

parte acțiunea obligându-i pe pârâți la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de

despăgubiri pentru lipsă de folosință. A respins „în rest" cererea de

chemare în judecată.

În considerentele

deciziei s-a arătat că este indiferent dacă pârâții au obținut sau nu beneficii

de pe urma exploatării imobilului în litigiu, câtă vreme, pe de o parte,

obținerea beneficiului nu este o condiție pentru angajarea răspunderii civile

delictuale și, pe de altă parte, pârâții nu pot opune propria lipsă de

diligentă ce a avut ca efect nevalorificarea imobilului deținut cu consecința

inexistentei beneficiului, pretențiilor reclamantului.

Este lipsită de

relevanță împrejurarea că pârâții au suportat cheltuieli legate de

administrarea imobilului, având în vedere că restituirea imobilului în baza

Legii nr. 10/2001 se face în starea în care acesta se află la data cererii de

restituire și, pe de altă parte, pârâții nu au sesizat instanța cu vreo cerere

în restituirea cheltuielilor suportate cu administrarea bunului.

Chiriile sunt

fructe civile, care se dobândesc de regulă zi de zi, pe măsura trecerii

timpului. Cum chiriile au natura unor prestații succesive, dreptul la acțiune

cu privire la fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită în

termen de 3 ani.

Cum cererea de

chemare în judecată a fost înregistrată în luna iunie 2008, reclamantul nu

poate cere obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru perioada

anterioară lunii iunie 2005.

4.1. Recursul

declarat de reclamant - motive

în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a formulat următoarele critici împotriva

deciziei date în apel:

Excepția

prescripției acțiunii a fost invocată și în primă instanță dar a fost respinsă.

Instanța a apreciat că dreptul la acțiune curge de la data hotărârii irevocabile

de restituire a imobilului. Niciunul dintre pârâți nu a înțeles să declare apel

sau aderare la apel împotriva sentinței prin care a fost respinsă această

excepție, dar au reiterat-o în fața instanței de apel prin întâmpinări.

Instanța a admis-o încălcând art. 296 C. proc. civ. ce prevede că apelantului

nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea. în condițiile

în care prima instanță a respins expres această excepție, este evident că

recurentului, prin admiterea ei în apel i s-a creat o situație mai grea.

Instanța a

aplicat greșit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 atunci când a

apreciat că acțiunea trebuia introdusă odată cu cererea de revendicare a

imobilului. Textul legal menționat prevede că prescripția dreptului la acțiune

pentru repararea pagubei cauzată de fapta ilicită începe să curgă de la dat când

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta ilicită și pe cel

răspunzător de ea. Or, în cauză, reclamantul a cunoscut fapta ilicită,

respectiv folosința nelegală, abia la data pronunțării deciziei de restituire a

imobilului. La data promovării acțiunii în revendicare reclamantul nu era

proprietarul imobilului, astfel încât era în imposibilitate de a încheia

contracte de închiriere pentru imobil.

4.2. Recursul

declarat de pârâta CN Loteria Română - motive în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., pârâta CN Loteria Română a formulat următoarele critici

împotriva hotărârii instanței de apel:

Ar fi putut

exista o răspundere civilă delictuală doar în cazul în care CN Loteria Română

nu ar fi respectat dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul

lăsării imobilului în deplină proprietate și posesie reclamantului, și

nicidecum pentru perioada cuprinsă între data promovării acțiunii în

revendicare și data eliberării spațiului.

Câștigul pe

care reclamantul pretinde că nu l-a putut realiza nu este cert în privința

existenței și nici a posibilităților de evaluare.

Expertiza a

fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale dispozițiilor

procedurale și, în temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este lovită de

nulitate. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare

invocate care evocau aspecte ce țin de nelegalitatea și netemeinicia celor

reținute de expert în raportul de expertiză.

4.3. Recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad - Motive Consiliul

Local al Municipiului Arad a formulat următoarele critici împotriva deciziei

date în apel:

Instanța de

apel a analizat nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune. Raportat la

faptul că reclamantul a dobândit calitatea de proprietar al imobilului la 6

octombrie 2005, în baza deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată cu

care era în drept de a urmări recuperarea pagubelor pricinuite prin lipsa de

folosință a imobilului.

În mod greșit

au fost obligați pârâții la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de despăgubiri

pentru lipsa de folosință aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie 2005.

În mod greșit a

fost înlăturată motivarea instanței de fond cu privire la lipsa relei-credințe

a pârâților în ce privește posesia imobilului.

Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu nerespectarea principiului

contradictorialității și a dreptului la apărare, instanța neluând în

considerare prevederile art. 169 C. proc. civ. și nesocotind dispozițiile art. 201

și art. 212 C. proc. civ.

4.4. Analiza

făcută de instanța de recurs

nu i s-a creat în apel o situație mai grea în propria cale de atac, prin

nesocotirea prevederilor art. 296 C. proc. civ.

Față de soluția

de respingere ca nefondată, în întregime, a cererii de chemare în judecată,

reținerea prescripției dreptului la acțiune numai pentru o parte din perioada

pentru care s-au solicitat despăgubiri, nu înseamnă agravarea situației

reclamantului în propria cale de atac.

Pe de altă

parte, pârâții cărora li s-a respins în primă instanță această excepție, nu

aveau interes să declare apel prin care să readucă în discuție chestiunea

prescripției dreptului la acțiune, de vreme ce prima instanță a respins

acțiunea reclamantului ca nefondată.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.

Așadar, dreptul

la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului preluat fără titlu valabil

se naște doar din momentul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a

dispus restituirea în natură.

În speță,

reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la restituirea în natură a imobilului

situat în Arad, județ Arad la 6 octombrie 2005, când a fost admis recursul și

au fost casate hotărârile instanțelor de fond care respinseseră cererea sa.

Prin urmare,

pentru perioada anterioară acestei date nu există dreptul reclamantului la

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, independent de buna sau

reaua-credință a pârâților în administrarea imobilului. în aceste condiții, nu

se mai pune nici problema analizării prescripției acțiunii cu privire la un

drept care nu există.

Întrucât reclamantul

a pretins prin acțiune contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru

perioada martie 2001 - octombrie 2005, cererea de chemare în judecată este

nefondată.

Având în vedere

că instanța de apel a obligat pârâții la plata unei sume de bani cu titlu de

despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie

2005, a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

În consecință,

criticile sub acest aspect ale pârâților întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile pârâților vor fi admise iar recursul reclamantului va fi respins ca

nefondat.

Decizia

instanței de apel va fi modificată în sensul că apelul reclamantului va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Arad și CN

Loteria Română împotriva Deciziei civile nr. 191/ A din 24 iunie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, și în consecință:

Modifică

decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.T.R.

împotriva sentinței civile nr. 70 din 12 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Arad, secția civilă.

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul K.T.R. împotriva Deciziei civile nr. 191/

A din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.