ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la 3 iunie 2008, reclamantul K.T.R. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad și CN Loteria Română pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 818.440 sau echivalentul în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a 221.200 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Arad, județ Arad. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantului i-a fost restituit prin Decizia nr. 7681/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție imobilul situat în Arad, județ Arad.

Notificarea prin care antecesorul acestuia a solicitat restituirea imobilului este datată martie 2001. Pârâții răspund delictual pentru prejudiciul cauzat reclamantului pentru lipsa de folosință a imobilului pe toată durata litigiului. Fiind vorba de un imobil, acesta este producător de fructe constând în chirii. Perioada totală în care reclamantul a fost lipsit de folosința imobilului de la data promovării acțiunii în revendicare este martie 2001 - octombrie 2005. Reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 70 din 12 februarie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins excepția netimbrării și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad.

A respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 7681/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat pârâții Consiliul Județean Arad și Consiliul Local al Municipiului Arad să restituie în natură reclamantului imobilul situat în Arad, județ Arad. Prin protocolul de predare-primire din 23 mai 2006 imobilul a fost predat reclamantului. După ce a intrat în proprietatea imobilului, reclamantul a încheiat contracte de închiriere iar potrivit acestor contracte, cuantumul chiriilor încasate lunar se cifrează la 3.950 euro care, înmulțit cu 56 de luni perioada promovării acțiunii 2001 și restituirea imobilului 2005 reprezintă suma de 221.200 euro sau 818.440 lei.

În privința prescripției, calitatea de proprietar fiind dobândită în luna octombrie 2005 iar primirea efectivă a imobilului s-a realizat în luna mai 2006, înseamnă că reclamantul este îndreptățit la formularea pretențiilor. Pentru ca reclamantul să fie îndreptățit la despăgubiri, trebuie făcută dovada că cealaltă parte a obținut venituri din folosința bunului său. Dacă s-ar accepta ideea că reclamantul trebuie despăgubit de cealaltă parte care însă nu a realizat nici un venit, mai mult, a făcut cheltuieli pentru conservare și administrare, s-ar putea ajunge la o îmbogățire fără justă cauză prevăzută de art. 992 C. civ. Contractele pe care reclamantul Ie-a încheiat anterior primirii imobilul nu au nicio relevanță raportat la pârâții din proces.

Reclamantul poate încheia ca proprietar orice contract cu oricine, pe orice chirie, dar această împrejurare nu face obiectul raportului juridic cu pârâții care nu au avut beneficii, nu au plătit chirii și în consecință nu pot fi obligați la ceva ce nu au obținut. 3. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia nr. 191/ A din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea obligându-i pe pârâți la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsă de folosință. A respins „în rest" cererea de chemare în judecată.

În considerentele deciziei s-a arătat că este indiferent dacă pârâții au obținut sau nu beneficii de pe urma exploatării imobilului în litigiu, câtă vreme, pe de o parte, obținerea beneficiului nu este o condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale și, pe de altă parte, pârâții nu pot opune propria lipsă de diligentă ce a avut ca efect nevalorificarea imobilului deținut cu consecința inexistentei beneficiului, pretențiilor reclamantului. Este lipsită de relevanță împrejurarea că pârâții au suportat cheltuieli legate de administrarea imobilului, având în vedere că restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 se face în starea în care acesta se află la data cererii de restituire și, pe de altă parte, pârâții nu au sesizat instanța cu vreo cerere în restituirea cheltuielilor suportate cu administrarea bunului.

Chiriile sunt fructe civile, care se dobândesc de regulă zi de zi, pe măsura trecerii timpului. Cum chiriile au natura unor prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită în termen de 3 ani. Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în luna iunie 2008, reclamantul nu poate cere obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară lunii iunie 2005. 4. Recursurile 4.1. Recursul declarat de reclamant - motive în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a formulat următoarele critici împotriva deciziei date în apel: Excepția prescripției acțiunii a fost invocată și în primă instanță dar a fost respinsă.

Instanța a apreciat că dreptul la acțiune curge de la data hotărârii irevocabile de restituire a imobilului. Niciunul dintre pârâți nu a înțeles să declare apel sau aderare la apel împotriva sentinței prin care a fost respinsă această excepție, dar au reiterat-o în fața instanței de apel prin întâmpinări. Instanța a admis-o încălcând art. 296 C. proc. civ. ce prevede că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea. în condițiile în care prima instanță a respins expres această excepție, este evident că recurentului, prin admiterea ei în apel i s-a creat o situație mai grea. Instanța a aplicat greșit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 atunci când a apreciat că acțiunea trebuia introdusă odată cu cererea de revendicare a imobilului.

Textul legal menționat prevede că prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei cauzată de fapta ilicită începe să curgă de la dat când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta ilicită și pe cel răspunzător de ea. Or, în cauză, reclamantul a cunoscut fapta ilicită, respectiv folosința nelegală, abia la data pronunțării deciziei de restituire a imobilului. La data promovării acțiunii în revendicare reclamantul nu era proprietarul imobilului, astfel încât era în imposibilitate de a încheia contracte de închiriere pentru imobil. 4.2. Recursul declarat de pârâta CN Loteria Română - motive în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., pârâta CN Loteria Română a formulat următoarele critici împotriva hotărârii instanței de apel: Ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală doar în cazul în care CN Loteria Română nu ar fi respectat dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul lăsării imobilului în deplină proprietate și posesie reclamantului, și nicidecum pentru perioada cuprinsă între data promovării acțiunii în revendicare și data eliberării spațiului. Câștigul pe care reclamantul pretinde că nu l-a putut realiza nu este cert în privința existenței și nici a posibilităților de evaluare. Expertiza a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale dispozițiilor procedurale și, în temeiul art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., este lovită de nulitate. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare invocate care evocau aspecte ce țin de nelegalitatea și netemeinicia celor reținute de expert în raportul de expertiză. 4.3. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad - Motive Consiliul Local al Municipiului Arad a formulat următoarele critici împotriva deciziei date în apel: Instanța de apel a analizat nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune. Raportat la faptul că reclamantul a dobândit calitatea de proprietar al imobilului la 6 octombrie 2005, în baza deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată cu care era în drept de a urmări recuperarea pagubelor pricinuite prin lipsa de folosință a imobilului.

În mod greșit au fost obligați pârâții la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie 2005. În mod greșit a fost înlăturată motivarea instanței de fond cu privire la lipsa relei-credințe a pârâților în ce privește posesia imobilului. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, instanța neluând în considerare prevederile art. 169 C. proc. civ. și nesocotind dispozițiile art. 201 și art. 212 C. proc. civ. 4.4. Analiza făcută de instanța de recurs 1. Reclamantului nu i s-a creat în apel o situație mai grea în propria cale de atac, prin nesocotirea prevederilor art. 296 C. proc.

civ. Față de soluția de respingere ca nefondată, în întregime, a cererii de chemare în judecată, reținerea prescripției dreptului la acțiune numai pentru o parte din perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, nu înseamnă agravarea situației reclamantului în propria cale de atac. Pe de altă parte, pârâții cărora li s-a respins în primă instanță această excepție, nu aveau interes să declare apel prin care să readucă în discuție chestiunea prescripției dreptului la acțiune, de vreme ce prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. 2. Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.

Așadar, dreptul la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului preluat fără titlu valabil se naște doar din momentul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus restituirea în natură. În speță, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la restituirea în natură a imobilului situat în Arad, județ Arad la 6 octombrie 2005, când a fost admis recursul și au fost casate hotărârile instanțelor de fond care respinseseră cererea sa. Prin urmare, pentru perioada anterioară acestei date nu există dreptul reclamantului la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, independent de buna sau reaua-credință a pârâților în administrarea imobilului. în aceste condiții, nu se mai pune nici problema analizării prescripției acțiunii cu privire la un drept care nu există.

Întrucât reclamantul a pretins prin acțiune contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada martie 2001 - octombrie 2005, cererea de chemare în judecată este nefondată. Având în vedere că instanța de apel a obligat pârâții la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie 2005, a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În consecință, criticile sub acest aspect ale pârâților întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile pârâților vor fi admise iar recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

Decizia instanței de apel va fi modificată în sensul că apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Arad și CN Loteria Română împotriva Deciziei civile nr. 191/ A din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și în consecință: Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.T.R. împotriva sentinței civile nr. 70 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.T.R. împotriva Deciziei civile nr. 191/ A din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.