ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5755/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5755/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 23 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Iași petenta SC B&B F.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, anularea Procesului-verbal de contravenție seria IS nr… încheiat la data de 3 februarie 2012 cu consecința exonerării de la plata amenzii. În motivarea plângerii, petenta a invocat nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal contestat, arătând, în esență că, actul contestat nu i-a fost transmis acesta fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 întrucât din cuprinsul actului lipsește mențiunea organului constatator cu privire la lipsa martorului și motivarea pentru care martorul lipsește la semnarea procesului-verbal de contravenție.
În dovedirea acțiunii petenta a depus înscrisuri. Prin Sentința civilă nr. 4326 din 20 martie 2013, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținându-se că această instanță este competentă să judece cauza față de împrejurarea că petenta își are sediul în București, sector 3. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București, a pronunțat Sentința nr. 11792 din data de 3 octombrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența teritorială în favoarea Judecătoriei Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța reținut că prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora plângerea împreună cu dosarul se trimit judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin urmare, s-a apreciat că Judecătoria Iași, în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, este instanța competentă să soluționeze plângerea. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează „locul săvârșirii contravenției” reglementat de art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001, ceea ce presupune a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii acesteia. Astfel, se constată că prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria IS nr… din data de 3 februarie 2012, încheiat cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al petentei, situat în Iași, str. E.D., aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 9.000 RON, reținându-se că salariata S.G.E. a împiedicat inspectorul de muncă să își exercite atribuțiile și a refuzat să completeze fișa de identificare solicitată de acesta. Este de reținut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În ceea ce privește definirea locului săvârșirii contravenției, se constată că, în speță, sediul societății comerciale sancționate nu are nicio relevanță, pentru că ceea ce interesează este actul material comis (sau omis) și locul în care acesta și-a produs efectele. În speță, fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională constând în împiedicarea organului de control abilitat în exercitarea atribuțiilor sale, a fost săvârșită la punctul de lucru al contestatoarei, respectiv, în Iași str. E.D. iar nu la sediul acesteia, astfel că acesta este locul săvârșirii contravenției. Drept urmare, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.