ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5360/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5360/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 14263/86/2011, reclamanții C.D. și C.S. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - prin CNADN din România SA, Comuna Șcheia

prin primar să se verifice temeinicia Hotărârii nr. 1 din 17 octombrie 2011, cu

privire la cuantumul despăgubirilor stabilite pentru expropriere, calculate la

un preț mult inferior față de prețul de piață; să se dispună exproprierea

suprafețelor de teren rămase în urma exproprierii care nu mai pot fi folosite conform

destinației și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste

suprafețe de teren raportat la prețul de piață. În subsidiar, în măsura în care

instanța va stabili că nu se impune exproprierea totală a acestor suprafețe, au

solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând

prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma

exproprierii.

În motivarea cererii,

s-a arătat că, în fapt, prin Hotărârea nr. 1 din 17 octombrie 2011 s-a dispus

exproprierea suprafeței de 4.477 de mp, identică cu parcela nr. x din C.F. a

comunei cadastrale Șcheia, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. y din C.F.

Imobilele au fost

expropriate conform H.G. nr. 614/2011 privind declanșarea procedurii de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

"Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000 - Km 13+173".

Reclamanții au

formulat cerere de plată a despăgubirilor în termenul legal, înregistrată la

Primăria Comunei Șcheia sub nr. 90 din 13 octombrie 2011, prin care și-au

arătat dezacordul cu suma stabilită drept despăgubire (5.526 RON) și au

solicitat ca despăgubire suma de 4.000 de euro pe arul de teren expropriat.

S-a arătat că,

potrivit rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine,

prețul de piață este situat între minim 15 și maxim 45 de euro.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994, ale Constituției

României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 2 alin. (1) lit. f) C.

proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 203 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte contestația,

a desființat în parte Hotărârea nr. 1 din 17 octombrie 2011 și a obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor (reprezentat de CNADNR) la

plata sumei de 50.142 Euro în echivalent lei la data plății efective, cu titlu

de despăgubiri; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând

exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr.

255/2010, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul

cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege,

acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la

care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, stabilește criteriile pentru

determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane interesate și că la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie să

se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, instanța urmând să compare rezultatul expertizei cu pretențiile

formulate de părți (art. 27 din Legea nr. 33/1994).

În speță,

expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 5.526 RON,

expropriatul a pretins suma de 4.000 Euro/ar, adică 179.080 Euro, în timp ce

prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți, s-a

propus într-o variantă suma de 2.238,5 Euro (0,5 Euro/mp) prin raportare la

expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă

variantă suma de 50.142 (11,20 Euro/mp) cu referire la valoarea de piață după

Standardele Internaționale de Evaluare.

Tribunalul a reținut

că, deși, pentru determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere

tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri

similare sau comparabile, în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au

argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare pe care le-au

avut la dispoziție, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare,

primărie, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre

tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară

inactivă față de perioada anterioară, 2008 - 2010. Pe de altă parte, puținele

tranzacții efective au fost apreciate ca necredibile, așa încât, față de

diferențele nejustificat de mari de prețuri de vânzare, folosirea ofertelor a fost

apreciată ca singura rațională, bazându-se pe încrederea care trebuie atribuită

datelor faptice și ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare

2011, IVS - Cadru general).

S-a făcut referire,

de asemenea, la constatările experților, potrivit cărora informațiile despre

preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de

piață deoarece, chiar pe piețele în declin, există vânzători care nu acționează

sub constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ține cont de dovada

prețurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realității pieței.

Tribunalul a

înlăturat susținerile expropriatorului în sensul că experții ar fi

"ignorat" tranzacțiile concrete întrucât, în realitate, aceștia nu

le-au identificat ca surse credibile de informare, iar pârâtul, deși le-a pus

sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de tranzacție concretă

similară ori comparabilă.

S-a constatat

totodată, că potrivit suplimentului la raportul de expertiză s-a răspuns

obiecțiunii vizând corecția "prea mică" prin aceea că Standardele

Internaționale de evaluare nu stabilesc reguli și reglementări de cuantificare

a estimărilor corecțiilor, iar corecțiile aplicate comparabilelor nu se

calculează prin aplicarea de formule matematice consacrate, rezultatul nu se

raportează direct sau invers proporțional matematic la datele culese din piața

privind criteriul de comparație.

În consecință,

instanța de fond și-a însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o

valoare de piață de 11,20 Euro/mp (respectiv, 50.142 Euro în echivalent lei la

data plății efective), valoare considerată rezonabilă cu referire la

caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află relativ aproape de

orașul Suceava, la o distanță de cca 5 km, într-o zonă pretabilă pentru

destinații diverse, inclusiv rezidențiale.

În ceea ce privește

data evaluării, a fost avută în vedere cea a întocmirii raportului de expertiză

față de prevederile exprese ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Referitor la capătul

de cerere vizând exproprierea unei suprafețe mai mari, acesta a fost respins ca

neîntemeiat, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației

împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de

judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că

dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea

ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr.

255/2010).

Împotriva hotărârii a

formulat recurs (calificat de instanță ca fiind apel) pârâtul Statul Român,

reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNADN din

România S.A.

În dezvoltarea

motivelor a arătat, în esență, că valoarea despăgubirilor pentru terenul

expropriat reclamanților a fost corect stabilită în cadrul procedurii

administrative la suma de 0,3 Euro/mp, în acord cu dispozițiile art. 5 alin.

(1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din

Normele metodologice de aplicare a acestei legi. Că, dispozițiile Legii nr.

255/2010 reprezintă norme cu caracter general în materia exproprierii în raport

cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, astfel că se aplică cu prioritate.

Fără temei a reținut

instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în

cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data

exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care la întocmirea

raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate niciun fel de

tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului

expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe

internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată

în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar

fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și

parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Contrar celor

reținute de experți și de prima instanță, există tranzacții efective pe piața

imobiliară, la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de

care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pe de altă parte, nu

se justifică nici înlăturarea obiecțiunilor sale referitoare la greșita

aplicare a coeficienților de individualizare care diferențiază terenul

expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere

de experți.

Prin Decizia civilă

nr. 12 din 28 martie 2013 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins

apelul ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile Legii nr. 255/2010 au

într-adevăr caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr.

33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia

generalibus derogant".

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate

de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare".

Prin dispozițiile

art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței

judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de

proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin.

(1)), iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (alin.

(3)).

Instanța de apel a

reținut, interpretând dispozițiile legale menționate, că acestea reglementează

expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești

pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul

despăgubirilor" neputând viza doar aspecte procedurale, astfel cum a

susținut pârâtul.

Totodată, coroborând

dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 din Legea nr. 33/1994 cu cele

ale Legii nr. 255/2010 s-a concluzionat că despăgubirea se stabilește în

funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele

de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.

Raportul de evaluare

întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile

emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8)) expertizele

întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia

expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1)) sumele individuale

aferente despăgubirilor.

Există, așadar,

posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de

circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral

prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea

acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994".

Doar despăgubirea

astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul

dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ce privește

cuantumul despăgubirilor reținut de prima instanță cu referire la concluziile

raportului de expertiză, s-a constatat că a fost aplicată metoda comparației

directe sau a vânzărilor, prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului

avându-se în vedere patru proprietăți comparabile, aplicându-se corecțiile

succesive în funcție de elementele de comparație stabilite prin Standardele

Internaționale de Evaluare.

Totodată, s-a reținut

că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză, experții

și-au argumentat opțiunea pentru ofertele de vânzare pentru terenuri similare

sau comparabile, precizând că sursele de informare aflate la dispoziția lor,

posibile și credibile nu au oferit informații despre tranzacții încheiate, ceea

ce a confirmat caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada

anterioară, 2008 - 2010, și că puținele tranzacții efective nu sunt credibile,

date fiind diferențele nejustificat de mari între prețurile de vânzare. Așa

fiind, cei trei experți au fost de acord că folosirea ofertelor este singura

rațională.

Față de aceste

elemente, instanța de apel a considerat că prețul de 11,20 Euro/mp determinat

prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă

despăgubire pentru reclamanți, astfel că despăgubirea stabilită de prima

instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, respectă prevederile

imperative ale art. 26 din lege.

Împotriva deciziei a

declarat recurs Statul Român prin CNADN din România S.A. care a formulat

critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a

înlăturat în mod greșit critica referitoare la procedura specială de stabilire

a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 și Normele metodologice de

aplicare a acesteia.

Astfel, deși a

reținut corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul

comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială și

că prevederile acesteia sunt aplicabile cu prioritate, potrivit principiului

specialia generalibus derogant, totuși, instanța de apel a considerat fără

temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul

stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că, în această

privință, ar fi incidente prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În ce privește

sintagma conținută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 vizând sumele

individuale aferente despăgubirilor "estimate de către expropriator",

aceasta nu poate conduce la concluzia că procedura specială menționată, de

stabilire a despăgubirilor, ar avea un caracter orientativ.

- Deși dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac referire la art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, această trimitere trebuie interpretată ca referindu-se la normele de

drept procedural din actul normativ, iar nu la modalitatea de evaluare și

stabilire a despăgubirilor. Aceasta, întrucât, potrivit art. 22 din Legea nr.

255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul

despăgubirilor se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

fiind deci reglementări aplicabile doar sub aspect procedural.

În acest context,

trebuia apreciat că raportul de expertiză întocmit în procedura administrativă

(care a evaluat despăgubirile la 0,3 Euro/mp) este cel corespunzător din punct

de vedere legal, respectând normele menționate anterior, așa încât cererea

reclamanților de anulare a hotărârii expropriatorului este nejustificată.

- Chiar și în ipoteza

în care s-ar considera că este corectă statuarea instanței de apel în legătură

cu incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, această

prevedere legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.

Astfel, potrivit

dispoziției legale arătate, la stabilirea cuantumului despăgubirii, experții și

instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real

de circulație experții trebuie să se raporteze la tranzacții concrete cu

imobile similare, întrucât numai asemenea tranzacții pot reflecta în mod real

prețurile imobilelor.

De aceea, în mod

greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză, în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul de

vânzare a imobilelor, câtă vreme experții nu au verificat și identificat niciun

fel de tranzacții vizând imobile similare terenului expropriat.

Or, corecta aplicare

a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele

examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective, care

există pe piață, așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare anexate

și care relevă o valoare a terenurilor situate pe raza comunei Șcheia de 10 ori

mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză. Aceasta înseamnă că

metoda pentru care au optat experții - respectiv, comparația directă doar cu

oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau cu tranzacții efective - nu

reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară și

validarea raportului de expertiză întocmit în cauză.

- În mod nelegal a

fost înlăturată și critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată

stabilite în sarcina pârâtei, întrucât, deși instanța de apel a reținut că se

justifică suportarea în totalitate a acestora de către pârâtă, cu motivarea că

probele pentru administrarea cărora au fost efectuate au servit integral la

pronunțarea soluției, dispozițiile art. 276 C. proc. civ. erau aplicabile

deoarece pretențiile reclamanților au fost admise în parte, ceea ce justifică

acordarea lor parțială.

În drept, criticile

au fost încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Au fost atașate

memoriul de recurs, în susținerea criticilor, contractele de vânzare-cumpărare

la care s-a făcut referire în conținutul memoriului privind tranzacții

încheiate pe raza localității Șcheia.

Prin întâmpinarea

formulată, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, arătând că

instanțele de fond au valorificat în mod corect concluziile raportului de

expertiză deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, prețul de piață

trebuie înțeles ca fiind prețul cel mai probabil la care ar trebui să se vândă

dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o

manieră rezonabilă, pe o piață concurențială. În plus, cele patru contracte de

vânzare-cumpărare indicate de pârâtă sunt irelevante în cauză, deoarece ele au

fost încheiate în perioada 2008 - 2009, cu referire la imobile având alte

caracteristici față de imobilul expropriat și nici nu au fost prezentate

experților pentru a fi avute în vedere.

Analizând aspectele

deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- Critica vizând

greșita apreciere asupra incidenței art. 26 din Legea nr. 33/1994 în legătură

cu modalitatea în care, în astfel de spețe, se stabilește cuantumul

despăgubirilor, în prezența unei legi speciale, este nefondată.

Sub acest aspect,

instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia

exproprierii (Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), ci a

stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special

în ce privește evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.

La această concluzie

nu conduce, cum eronat pretinde recurenta-pârâtă, o singură sintagmă regăsită

în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 (referitoare la sumele individuale

aferente despăgubirilor "estimate de către expropriator") și care, în

sine, nu ar fi fost aptă de o asemenea soluție, ci interpretarea corelată și

sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele

exproprierii.

Astfel, în Capitolul

III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator,

este reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un

moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de

proprietate.

În acest sens, prin

dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 se stabilește că

"înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un

expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al

Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de

evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate

administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință", raport care

se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor

notarilor publici (alin. (8)).

Rezultă că aceste

dispoziții la care face referire pârâta-reclamantă au în vedere o evaluare

estimativă, în termeni generali - și ținându-se seama de criterii mai largi,

vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele și

categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt

luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume

suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de

utilități, servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

Raportat la cazul particular al speței, suprafața expropriată este

"ocupată de taluz, săpătură, refugii, scurgeri și canale, acoperind toate

zonele aferente funcționării variantei ocolitoare a municipiului Suceava,

inclusiv zona de protecție", aspecte ce nu puteau fi avute în vedere la o

evaluare generală a imobilelor din raza unității administrativ-teritoriale.

De aceea, evaluarea

proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici,

realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru

procedura judiciară în cadrul căreia instanța are de analizat, cu referire la

un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului

și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens,

dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor,

nu pot fi înțelese, cum pretinde recurenta, ca vizând doar aspectele de ordin

procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea

expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident

că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile

reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 - vizând prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse

proprietarului - pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura

jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.

De aceea, este

corectă aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în baza căruia trebuie evaluate despăgubirile, așa încât,

sub acest aspect, criticile sunt nefondate.

De altfel, pârâta

însăși a propus, formulând obiectivele raportului de expertiză administrat la

prima instanță, ca valoarea terenului în litigiu să se stabilească în

conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, așa încât criticile

formulate ulterior, sub acest aspect, denotă inconsecvența procesuală a părții,

fiind în plus, cum s-a arătat anterior, lipsite de fundament.

- Sunt însă

întemeiate criticile pârâtei-recurente referitoare la modalitatea în care

instanțele fondului au făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând

concluziile unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacții

efective, ci pe oferte de vânzare.

Pentru a înlătura

criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulație, "prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel", experții au

reținut că "nu ar exista tranzacții efective suficiente cu terenuri libere

comparabile și că datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt

credibile", motiv pentru care au folosit drept comparabile oferte de

vânzare preluate de pe site-uri imobiliare.

Fără să cenzureze

aceste aprecieri ale experților, instanțele de fond și-au însușit necritic

concluziile expertizei.

Aceasta, în

condițiile în care, pentru determinarea corectă a elementelor de fapt ale

pricinii, trebuia să lămurească ce înseamnă inexistența unor tranzacții

efective suficiente (ceea ce ar însemna, a contrario, că asemenea tranzacții au

avut totuși loc, dar au fost considerate insuficiente, deși dispoziția legală nu

impune existența unui număr de tranzacții pentru a fi luate în considerare) și,

de asemenea, pentru ce motiv "datele obținute din tranzacțiile efectuate

nu ar fi credibile".

Cu referire la acest

din urmă aspect, se deduce, de asemenea, că astfel de tranzacții au avut loc,

numai că au fost înlăturate din analiză de către experți, care le-au

considerate nerelevante "date fiind diferențele nejustificat de mari între

prețurile de vânzare", instanța de apel, ca și cea de fond, însușindu-și

acest raționament.

Or, în această

manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al instanței, care era

obligată să lămurească - în condițiile unor constatări incomplete și

nedemonstrate ale experților - tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul

unității administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a

imobilului expropriat.

Deși contractele de

vânzare-cumpărare depuse la dosar, atât în faza apelului cât și în recurs,

vizează într-adevăr perioada 2008 - 2010, instanța avea posibilitatea să

suplimenteze materialul probator, inclusiv solicitând informații de la primăria

în raza căreia se află situat imobilul - și unde se face înregistrarea fiscală

a proprietăților imobiliare - sau de la camera notarilor publici (având în

vedere că, potrivit art. 162 din Legea nr. 36/1995, arhivele camerelor

notariale sunt considerate de utilitate publică și pot furniza informații

asupra documentelor pe care le arhivează vizând tranzacțiile imobiliare).

Neprocedând în

această modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a

despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii

ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experților

(vizând tranzacții nerelevante, în număr insuficient și care nu ar fi

credibile).

Față de aceste

considerente, văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ., împrejurarea că

elementele de fapt ale pricinii au fost insuficient stabilite și că, în aceste

condiții, concluzia privind piața imobiliară inactivă care ar fi permis

evaluarea despăgubirilor, în funcție de oferte asupra cărora să se aplice

diferiți coeficienți de corecție, este una lipsită de fundament probatoriu,

Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Reluarea judecății se

va realiza în limitele în care criticile au fost găsite întemeiate și care au

vizat, potrivit considerentelor expuse anterior, nu temeiul legal în baza

căruia trebuie evaluate despăgubirile (art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994), ci

modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziții la speță.

Instanța de trimitere

va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., pentru a determina situația tranzacțiilor imobiliare la

momentul de referință care interesează în speță, în funcție de care să se

întocmească raportul de expertiză și doar în ipoteza în care ar reieși într-adevăr,

condiții de piață inactivă, vor fi folosite criterii subsidiare de evaluare.

- Critica referitoare

la cheltuielile de judecată și pretinsa aplicabilitate a dispozițiilor art. 276

C. proc. civ., față de soluția de casare cu trimitere adoptată, va fi avută în

vedere, de asemenea, la momentul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin CNADN din România SA împotriva Deciziei

nr. 12 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL