ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Cornetu la data de 9 februarie 2012 sub nr. 1815/1748/2012, reclamantul V.D. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA, Centrul de studii tehnice rutiere și
informatică, anularea procesului-verbal de contravenție din 11 ianuarie 2012,
cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta.
Prin încheierea de
ședință din 14 martie 2013, Judecătoria Cornetu a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești, reținând că, potrivit
art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de
utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din
România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competența de
soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenției aparține instanței de la domiciliul petentului, în speță,
Judecătoria Zărnești.
Prin Sentința civilă
nr. 1001 din 1 august 2013 pronunțată în același dosar, Judecătoria Zărnești a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a
constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de
Casație și Justiție, reținând că, din procesul-verbal de constatare a
contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, a rezultat că
locul săvârșirii contravenției se află pe A2 Km 12 + 450 m, Glina, județul
Ilfov, ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, în
speță fiind aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001,
conform cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de
contravenție pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002
aparține instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta. În cauză nu
sunt aplicabile dispozițiile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, întrucât
prezenta plângere contravențională a fost introdusă anterior acestei
modificări, fiind guvernată de legea veche.
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu,
pentru argumentele ce succed:
În raport de obiectul
cauzei, respectiv, plângere contravențională formulată împotriva unui
proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru
încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr.
2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr.
15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei
în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În stabilirea
instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională,
problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin
art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la
judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma
de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este
cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea:
Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și
în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând deci
distincția între cele două materii.
Coroborând sediul
materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul
III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la
procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în
materie contravențională.
Prin urmare, atâta
vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând
competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o
interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale
Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a
legii.
Or, în speță,
plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.
2/2013, respectiv, la 9 februarie 2012, instanța legal învestită fiind cea de
la locul săvârșirii contravenției.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost pe A2 Km 12
+ 450 m, Glina, județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei
Cornetu, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit
art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS