ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3573/2013

Asupra conflictului negativ de față, constată

următoarele:

I.

Prin plângerea înregistrată la data de

30 iulie 2012 pre rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, sub nr.

19404/212/2012, petentul D.V.L. a solicitat anularea procesului-verbal de

contravenție din 12 iulie 2012, întocmit de intimata Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - C.E.S.T.R.I.N.

Prin sentința civilă nr. 14366/2012

din 17 septembrie 2012, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând

incidența în speță a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001,

potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se

îndreaptă la instanța în circumscripția căreia a fost săvârțită contravenția;

în acest context, a notat că locul săvârșirii contravenției este în localitatea

Glina, jud. Ilfov.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Cornetul sub nr. 14162/1748/2012 și a fost soluționată prin

sentința civilă nr. 4548/2013 din data de 10 iunie 2013.

Judecătoria Cornetu a admis excepția

propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit

conflict negativ de competență între cele două instanțe, a înaintat dosarul

către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului

de competență.

În motivare, a reținut, în esență, că

prin art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost modificată O.G. nr.

15/2002, în sensul introducerii art. 10

1

conform căruia, prin

derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

În continuare, Judecătoria Cornetu a

interpretat disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013, apreciind că vizează nu doar

litigiile în „materia contenciosului administrativ și fiscal”, așa cum prevede

expres norma legală, ci și cauzele având ca obiect plângeri contravenționale

aflate pe rolul judecătoriilor, care devin astfel supuse normelor procedurale

de competență prevăzute de legea nouă.

În conformitate cu prev. art. 20-22 C.

proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în

conformitate cu prev. art. 23 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea

dosarului cauzei Înaltei Cuți de Casație și Justiție, în vederea soluționării

acestuia.

III. Analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării

acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru următoarele

considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor

se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și

teritorială.

Competența materială, privită sub

aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii

de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație

și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar

ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența

materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului,

cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența

teritorială a instanței, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv

(art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență

teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor

prev. la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, ca și normele statuate prin legi speciale.

În speță, obiectul litigiului constând

în plângere contravențională, competența teritorială de soluționare este de

ordine publică, fiind instituită prin norme speciale, de la care nu se poate

deroga, respectiv disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competența

soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a

contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei

circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În raport de natura normelor care

reglementează competența teritorială în cauză, ambele instanțe aflate în

conflict au invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în

soluționarea litigiului, cu respectarea disp. art. 159

1

alin. (3)

rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III

alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

conform căruia,

prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competența

soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a

contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei

circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În raport de natura normelor care

reglementează competența teritorială în cauză, ambele instanțe aflate în

conflict au invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în

soluționarea litigiului, cu respectarea disp. art. 159

1

alin. (3)

rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III

alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

conform căruia,

prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenșiei, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar distincție între cele două

materii.

Distincția între contenciosul

administrativ și fiscal și cel contravențional rezultă din chiar titlul

anterior amintit al Secțiunii a II-a din Capitolul I al Legii nr. 2/2013, ce

cuprinde atât norme juridice în materie contravențională - de exemplu art. III

prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2002, cât și norme juridice în materia

contenciosului administrativ și fiscal, de exemplu art. IV, prin care a fost

modificată Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Potrivit disp. art. XXIII alin. (1)

din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale:

„procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”

Totodată, alin. (2) și (3) ale art. XXIII

din același act normativ stabilesc în mod detaliat instanțele și cauzele la

acre se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la

data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi,

sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3)

„Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului

administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe

rolul curților de apel și acre, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale”.

Drept urmare, din interpretarea logică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr.

2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, fără să vizeze și litigiile, fără să vizeze și

litigiile în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu

cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile

acestui text de lege nu sunt aplicabile în această materie. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură

penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, nefiind posibilă o

interpretare extensivă, în sensul că ar fi incidente și în alte materii.

Având în vedere cele anterior expuse,

disp. art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie

contravențională începute după intrarea în vigoare a aceste legi, nu și celor

în curs de soluționare. Or, având în vedere că, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă la 30 iulie 2012, deci anterior adoptării

Legii nr. 2/2013 și că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina

petentului este localitatea Glina, județul Ilfov, zonă care, potrivit H.G. nr.

337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența

soluționării cauzei aparține acestei instanțe.

Față de considerentele anterior expuse

și văzând și disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența teritorială în soluționarea plângerii formulate de petentul D.V.L.

în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect

plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

25 octombrie 2013.