ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3573/2013

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Prin plângerea înregistrată la data de 30 iulie 2012 pre rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, sub nr. 19404/212/2012, petentul D.V.L. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 12 iulie 2012, întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - C.E.S.T.R.I.N. Prin sentința civilă nr. 14366/2012 din 17 septembrie 2012, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se îndreaptă la instanța în circumscripția căreia a fost săvârțită contravenția; în acest context, a notat că locul săvârșirii contravenției este în localitatea Glina, jud. Ilfov. II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetul sub nr. 14162/1748/2012 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 4548/2013 din data de 10 iunie 2013. Judecătoria Cornetu a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, a reținut, în esență, că prin art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost modificată O.G. nr. 15/2002, în sensul introducerii art. 10 1 conform căruia, prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. În continuare, Judecătoria Cornetu a interpretat disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013, apreciind că vizează nu doar litigiile în „materia contenciosului administrativ și fiscal”, așa cum prevede expres norma legală, ci și cauzele având ca obiect plângeri contravenționale aflate pe rolul judecătoriilor, care devin astfel supuse normelor procedurale de competență prevăzute de legea nouă.

În conformitate cu prev. art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu prev. art. 23 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Cuți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește competența teritorială a instanței, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16). În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prev. la art. 13-16 C. proc.

civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică, ca și normele statuate prin legi speciale. În speță, obiectul litigiului constând în plângere contravențională, competența teritorială de soluționare este de ordine publică, fiind instituită prin norme speciale, de la care nu se poate deroga, respectiv disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În raport de natura normelor care reglementează competența teritorială în cauză, ambele instanțe aflate în conflict au invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea litigiului, cu respectarea disp.

art. 159 1 alin. (3) rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 conform căruia, prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În raport de natura normelor care reglementează competența teritorială în cauză, ambele instanțe aflate în conflict au invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea litigiului, cu respectarea disp.

art. 159 1 alin. (3) rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 conform căruia, prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenșiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Această normă de competență teritorială derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar distincție între cele două materii.

Distincția între contenciosul administrativ și fiscal și cel contravențional rezultă din chiar titlul anterior amintit al Secțiunii a II-a din Capitolul I al Legii nr. 2/2013, ce cuprinde atât norme juridice în materie contravențională - de exemplu art. III prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2002, cât și norme juridice în materia contenciosului administrativ și fiscal, de exemplu art. IV, prin care a fost modificată Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Potrivit disp.

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” Totodată, alin. (2) și (3) ale art. XXIII din același act normativ stabilesc în mod detaliat instanțele și cauzele la acre se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și acre, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Drept urmare, din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, fără să vizeze și litigiile, fără să vizeze și litigiile în materie contravențională. Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile acestui text de lege nu sunt aplicabile în această materie. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi incidente și în alte materii.

Având în vedere cele anterior expuse, disp. art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a aceste legi, nu și celor în curs de soluționare. Or, având în vedere că, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă la 30 iulie 2012, deci anterior adoptării Legii nr. 2/2013 și că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului este localitatea Glina, județul Ilfov, zonă care, potrivit H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența soluționării cauzei aparține acestei instanțe. Față de considerentele anterior expuse și văzând și disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială în soluționarea plângerii formulate de petentul D.V.L.

în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.