ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1217 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Neamț a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.C.R. SA. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.E.C., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA și, în consecință: S-a respins cererea reclamantei pentru radierea din Biroul de Credit și Centrala Riscurilor Bancare a informațiilor de risc înregistrate pe numele reclamantei. S-a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de cesiune intervenit între B.C.R. SA și C.E.R. și E.O.S.K.S.I.R. SRL. S-a reținut de instanța de fond că: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta T.E.C.

a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea din Biroul Credite și din Centrala de Riscuri Bancare a informațiilor negative înregistrate pe numele său, privind creditul contractat de reclamantă, alături de dl. T.F.O., în calitate de coplătitor, la data de 15 decembrie 2004, la Sucursala Piatra-Neamț, să se constatate faptul că nu îi este opozabil contractul de cesiune intervenit între B.C.R., pe de o parte, și C.E.R. și E.O.S.K.S.I.R. SRL, pe de altă parte și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că reclamanta figurează înscrisă cu debite în baza de date a Biroului de Credite și Riscuri Bancare din următoarele motive: La data de 15 decembrie 2004 a contractat, în calitate de coplătitor alături de fostul soț T.F.O., contractul de credit de nevoi personale în valoare de 3.800 euro, rambursabil în termen de 60 luni, până la data de 28 martie 2010. Între părțile contractante din acest contract, cei din poziția de împrumutați, a intervenit desfacerea căsătoriei, prin decizie civilă definitivă și irevocabilă, precum și partajarea comunității de bunuri, cu activ și pasiv. Din pasivul comunității de bunuri făcea parte și contractul de credit din 15 decembrie 2004, contract care, prin tranzacția părților, a fost atribuit în lotul fostului soț al reclamantei, dl. T.F.O., moment începând cu care era exonerată de orice răspundere privitoare la plata acestui credit.

Sentința civilă de partaj a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare începând cu data de 20 iulie 2008 (dată fiind expirarea termenului de recurs), moment începând cu care reclamanta nu mai putea fi făcută răspunzătoare pentru debitul înregistrat din neplata creditului. Dat fiind faptul că, începând cu data de 28 septembrie 2007 începuse deja să primească notificări de la societatea de recuperare a creanțelor E.O.S.K.S.I.R. SRL, după rămânerea definitivă a hotărârii de partaj a comunicat în mai multe rânduri, prin fax, copie a hotărârii de partaj, pentru ca această societate să își poată valorifica drepturile obținute din cumpărarea creanței de la B.C.R.

(13 august 2008 - orele 13.59 și 14.03, 8 august 2009 - ora 9.27), iar ulterior și prin poștă, cu confirmare de primire din data de 15 septembrie 2008. Față de acest credit, având în vedere cesiunea de creanță (ceea ce presupune lipsa raportului contractual cu banca), precum și sentința de partaj a pasivului comunității de bunuri potrivit căreia creditul a trecut în patrimoniul exclusiv al fostului său soț, a încercat să obțină un nou credit personal, deoarece a considerat că nu are nicio problemă cu banca. A fost refuzată, motivându-i-se faptul că figurează înscrisă cu debite în baza de date a Biroului de Credite și Riscuri Bancare.

Față de această situație s-a constatat că cererea de radiere a informațiilor negative aflate în baza de date a Biroului de Credite și Riscuri Bancare este nefondată, fiind respinsă pentru considerentele care urmează: Banca este terț față de părțile care s-au judecat și au încheiat tranzacția ce a determinat instanța să pronunțe hotărârea de expedient din Dosarul cu nr. 2462/279/2008. Sentința civilă nr. 2884 din 19 iunie 2008 produce efecte doar între părțile litigante. Părți litigante au fost doar reclamanta și fostul soț al acesteia, nu și banca. Instanța a constatat inopozabilitatea tranzacției consemnată în Sentința civilă nr. 2884/2008 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. 2462/279/2008 față de bancă, motiv pentru care informațiile negative aflate în baza de date a Biroului de Credite și Riscuri Bancare sunt o consecință firească în condițiile în care reclamanta are calitate de fidejusor în contractul de credit, iar ratele nu au fost achitate.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a constatat că într-adevăr, reclamantei nu îi este opozabilă cesiunea de creanță dintre pârâtă și societățile de recuperare care au încercat să poarte corespondența cu reclamanta, motivat de faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 1393 C. civ., în sensul că nu i-a fost notificată cesiunea de creanță, iar cesiunea nu și-a produs efectele asupra reclamantei. Din susținerile pârâtei din întâmpinare reiese că cesionarul a notificat cesiunea numai către debitorul principal din contractul de credit respectiv către T.F.O., nu și debitoarei-fidejusoare. Din interpretarea art. 1393 C. civ.

rezultă că notificarea trebuie făcută nu numai față de debitorul principal, ci față de oricare debitor, inclusiv față de debitorul garant, față de coplătitor, fidejusor, etc. Textul de lege nu face nicio distincție în sensul în care alți debitori decât cel principal nu ar trebui notificați pentru opozabilitatea cesiunii ("ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus"). Or, față de debitoarea coplătitoare, pârâta nu arată că ar fi efectuat notificarea, astfel încât reclamantei nu îi este opozabilă cesiunea, reclamanta neavând calitatea de debitor cedat în cesiunea de creanță. Reclamantei îi este opozabil doar contractul de credit pe care l-a încheiat cu banca, nu și cesiunea de creanță, nefiind între reclamantă și recuperatorii de creanță un raport juridic.

Față de cel de-al doilea capăt de cerere care s-a admis și totodată și motivele pentru care s-a impus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a băncii pârâte. Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț a promovat apel pârâta B.C.R. SA București, considerând-o nelegală motivat de faptul că nu s-au analizat corect actele dosarului din care rezultă, de altfel, notificarea intimatei-reclamante cu privire la cesiunea de creanță. Prin Decizia nr. 45 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul pârâtei și a fost schimbată sentința tribunalului în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că la data de 15 decembrie 2004, apelanta și fostul soț al intimatei, T.F.O. au încheiat un credit de nevoi personale în valoare de 3.800 euro, intimata T.E.C., semnând contractul în calitate de coplătitor; ulterior, B.C.R. a cesionat creanța către Societatea comercială de recuperare a creanțelor E.O.S.K.S.I.R. SRL Apelanta a comunicat intimatei la 22 iulie 2008 notificarea prin care îi aducea la cunoștință cesiunea de creanță, precizând că "la efectuarea plății este necesară prezentarea acestei notificări"; intimata a recunoscut că nu a mai plătit ratele din 28 septembrie 2007 iar susținerea că nu a avut cunoștință de cesiunea de creanță este nefondată, la dosar existând și dovada de comunicare a acestei notificări.

Prin urmare, s-a admis apelul pârâtei și s-a schimbat sentința tribunalului în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs, invocând art. 330 4 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta susține inopozabilitatea hotărârii judecătorești de partaj, în care banca nu a fost parte - nefiind citată - hotărâre care consfințește tranzacția părților cu privire la partajul judiciar dintre aceștia. Ceea ce este important, susține recurenta, este faptul că banca avea cunoștință de partajul dintre soți, împrejurare în care banca ar fi putut lua atitudine față de hotărârea de partaj; în același context, recurenta mai arată că între soți a fost încheiată o tranzacție, concretizată în sentința de partaj, rămasă definitivă și irevocabilă, pe care banca nu a înțeles să o atace, ci a procedat la cesionarea creanței.

O altă critică se referă la nerespectarea condițiilor de publicitate prevăzute de art. 1393 din vechiul C. civ., motiv pentru care cesiunea de creanță nu-i este opozabilă. În același sens, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la notificarea cesiunii de creanță, astfel că nu i-a fost comunicată adresa de notificare asupra cesiunii de creanță, în condițiile legii; în mod greșit, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că, la dosar nu există dovada de comunicare a notificării. În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și precizează că cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă referitoare la radierea informațiilor negative înscrise în baza de date și risc înțelege să nu facă nicio critică, mai ales că nu a declarat apel împotriva acestuia.

Recursul este nefondat conform considerentelor expuse în continuare: Înalta Curte urmează să respingă susținerile recurentei referitoare la faptul că banca a fost înștiințată de partajul dintre soți, întrucât nu are relevanță în cauză. Referitor la notificarea debitorului, Înalta Curte constată că aceste critici privind nelegalitatea deciziei sunt nefondate, deoarece creditoarea SC B.C.R. SA a trimis recurentei la 22 iulie 2008 notificarea prin care îi aducea la cunoștință cesiunea de creanță, precizând că "la efectuarea plății este necesară prezentarea acestei notificări"; intimata a recunoscut că nu a mai plătit ratele din 28 septembrie 2007 iar susținerea că nu a avut cunoștință de cesiunea de creanță este nefondată, la dosar existând și dovada de comunicare a acestei notificări.

Această cesiune de creanță a fost notificată recurentei așa cum s-a arătat anterior, astfel încât se constată îndeplinite și dispozițiile art. 1393 C. civ. privind notificarea debitorului, astfel că și susținerile recurentei că nu există dovada comunicării sunt, de asemenea nefondate. Prin urmare, față de notificarea asupra cesiunii de creanță din 22 iulie 2008, coroborată cu recunoașterea recurentei-reclamante din susținerile sale, în mod corect instanța de apel a reținut că recurenta a avut cunoștință de cesiune și că cesiunea de creanță este opozabilă acesteia, procedând în mod corect la respingerea acțiunii. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul și să mențină decizia apelată întrucât este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E.C. împotriva Deciziei nr. 45 din 22 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS