SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ Cerere n 39277/02 prezentată de Ömer YILDIZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 14 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B.
Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și domnii S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 6 august 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 13 decembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamantul, domnul Ömer Y În februarie 2001, la cererea prefectului regiunii aflate în stare de urgență și în temeiul articolelor 4 litera (g) din Decretul-lege nr 285 și 3 litera (a) din Decretul-lege nr. 440, reclamantul a fost transferat la un spital din Zonguldak.
Reclamantul a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii de transfer în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbakar. Prin hotărârea din 15 noiembrie 2001, Tribunalul Administrativ din Diyarbakýr a respins recursul reclamantului, în măsura în care, în conformitate cu art. 7 din Decretul-lege 285, niciun act al prefectului regiunii aflate în stare de urgență nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor. Invocând art. 11 din Convenție, reclamantul susține că, din cauza mutației sale, dreptul său la libertatea de asociere a fost ignorat. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul susține existența unei căi de atac pentru a contesta decizia luată împotriva sa de prefectul regiunii aflate în stare de urgență.
Curtea reamintește mai întâi că, printr-o decizie parțială din 13 decembrie 2005, a decis să comunice guvernului obiecțiile reclamantului, precum cele menționate mai sus.
În iunie 2006, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii, acestea fiind adresate reprezentantului reclamantului la 13 iunie 2006, care a fost invitat să-și transmită observațiile ca răspuns înainte de 24 iulie 2006. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 22 august 2006, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în conformitate cu același articol, poate elimina o cerere din rol atunci când, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de către destinatarul său la 29 august 2006 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns.
Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide să elimine restul cererii de rol. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
Requête n o 39277/02 présentée par Ömer YILDIZ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 14 novembre 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 août 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu la décision partielle du 13 décembre 2005, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ömer Yıldız, est un ressortissant turc, né en 1966 et résidant à Diyarbakır.
Il est représenté devant la Cour par M e C. Aydın, avocat à Diyarbakır. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant travaillait comme personnel médical à l’hôpital public de Diyarbakır. Il était membre du syndicat « Tüm Sosyal-Sen ». Le 1 er février 2001, à la demande du préfet de la région soumise à l’état d’urgence et sur le fondement des articles 4 g) du décret-loi n o 285 et 3 a) du décret-loi n o 430, le requérant fut muté à l’hôpital de Zonguldak. Le requérant introduisit un recours en annulation contre cette décision de mutation devant le tribunal administratif de Diyarbakır. Par un jugement du 15 novembre 2001, le tribunal administratif de Diyarbakır rejeta le recours du requérant dans la mesure où, selon l’article 7 du décret-loi n o 285, aucun acte du préfet de la région soumise à l’état d’urgence ne peut faire l’objet d’un recours en annulation devant les tribunaux.
GRIEFS Invoquant l’article 11 de la Convention, le requérant soutient qu’en raison de sa mutation, son droit à la liberté d’association a été méconnu. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant soutient l’inexistence de voie de recours pour contester la décision prise à son encontre par le préfet de la région soumise à l’état d’urgence. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Elle rappelle d’abord que, par une décision partielle du 13 décembre 2005, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci-dessus. Le 1 er juin 2006, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
Celles-ci ont été adressées au représentant du requérant le 13 juin 2006, lequel a été invité à faire parvenir les siennes en réponse avant le 24 juillet 2006. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 22 août 2006, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par son destinataire le 29 août 2006 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer le restant la requête du rôle. S. Naismith J.-P. Costa Greffier adjoint Président