ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5025/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cererea de învestire a primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 9

februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe

pârâtele C.S.E.P.H.A. și C.E.P.H. din cadrul Consiliului Județean Argeș,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

Deciziei nr. 15200 din 18 decembrie 2009, obligarea pârâtelor la emiterea unei

noi decizii, care să-i recunoască dreptul de a fi încadrat în grad de handicap,

precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul, în esență, a arătat că în anul 1994 a suferit un accident, în urma căruia a primit diagnosticul „sechele complexe post traumatice cu

bont de amputație membru stâng la nivelul 1/2 proximală metacarpian".

Pârâta C.E.P.H., prin

Decizia nr. 7892 din 17 septembrie 2009, i-a respins cererea de încadrare în

grad de handicap, iar, în urma contestațieiformulate a fost emisă Decizia nr. 15200

din 18 decembrie 2009 prin care s-a stabilit că afecțiunea de care suferă, este

„boală" iar nu „handicap".

Susține reclamantul

că actele administrative respective sunt nelegale, întrucât Ordinul M.M.F.E.Ș.

nr. 762/2007 și Ordinul M.S.P. nr. 1992/2007 stabilesc faptul că „lipsa

degetelor de la o mână" se încadrează în gradul mediu de handicap, astfel

că „lipsa mâinii bont de amputație" se încadrează în grad de handicap,

nefiind o simplă „boală”.

Pârâta C.S.E.P.H.A.ți

a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția de inadmisibilitate a acțiunii,

cu motivarea că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă reglementată de art.

7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

fondul cauzei, pârâta a susținut legalitatea certificatului din 17 septembrie 2008

emis de C.E.P.H. din cadrul Consiliului Județean Argeș, motivând că

diagnosticul stabilit pentru reclamant nu se încadrează în Capitolul 7 din

Criteriile medico - psihosociale aprobate prin Ordinul M.M.F.E.Ș. nr. 762/1992/2007,

în condițiile în care prin examenul ortopedic din data de 6 iulie 2009 se rețin

drept sechele: „bont amputație transversal la nivelul bazelor metacarpiene, în

condițiile în care articulația radio-carpiană are mișcări normale, iar pensele

mâinii stângi sunt afectate".

1.1. Soluția primei

instanțe

Prin sentința civilă nr.

51/F-C0NT din 10 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate a

acțiunii, a admis acțiunea formulată de B.L., a dispus anularea Deciziei nr. 15200

din 18 decembrie 2009 și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie prin

care să-i recunoască drepturile reclamantului astfel cum a solicitat aceasta.

1.2. Considerentele

reținute de curtea de apel în motivarea sentinței

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut din probatoriul administrat că în

anul 1994 reclamantului i-a fost amputată mâna stângă în urma unui accident de

muncă, fiind externat la data de 11 octombrie 1994, după cum rezultă din

biletul de ieșire din spital și procesul verbal încheiat la data de 25 august 1994

(filele 6 și 12 la dosarul de fond).

În perioada 28 iunie 1995

- 7 iulie 1995, reclamantul a fost internat pentru protezare și tratament (fila

7 la dosarul de fond).

În anul 1996,

reclamantului i-a fost emis certificat de încadrare într-o categorie de

persoane cu handicap ce necesită protecție specială (fila 8 la dosarul de

fond), fiindu-i stabilit gradul doi de invaliditate, având capacitate de muncă

pierdută.

Prin

certificatul de încadrare în grad de handicap din 17 septembrie 2009, C.E.P.H. din

cadrul Consiliului Județean Argeș a stabilit că reclamantul nu poate fi încadrat

în grad de handicap, întrucât codul de boală nu corespunde criteriilor

prevăzute de Ordinul M.M.F.P.S. nr. 762/2007 și de Ordinul M.S.P. nr. 1992/2007.

Împotriva

certificatului de încadrare în grad de handicap, reclamantul a formulat

contestație la organul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 448/2006, astfel că a respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A reținut instanța că, întrucât reclamantul s-a conformat dispozițiilor Legii nr.

448/2006, îndeplinirea unei noi proceduri prealabile în aplicarea art. 7 din

Legea nr. 554/2004, ar excede dispozițiilor legale și nu și-ar dovedi

eficiența, câtă vreme autoritatea emitentă a avut astfel posibilitatea să-și

revoce actul. Pentru aceste motive, a reținut instanța că este neîntemeiată

excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâta C.S.E.P.H.A.

În

ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că decizia supusă anulării

este nelegală, deoarece, potrivit Criteriilor medico - psihosociale pe baza

cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, aprobate prin Ordinul M.M.F.E.Ș.

nr. 762/2007, legiuitorul a stipulat că se încadrează la gradul de handicap

ușor, lipsa prin amputație a 1 - 3 degete și la amputație cu handicap mediu,

lipsa degetelor de la mână.

Prima

instanța a apreciat totodată că diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai

grav decât cele enunțate în conținutul actelor contestate întrucât i-a fost

amputată mâna stângă, astfel că pârâtele au realizat o interpretare eronată a

dispozițiilor legale de natură a-l vătăma pe reclamant în drepturile și

interesele sale legitime.

2.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta - pârâtă

Împotriva

sentinței civile nr. 51 din 10 martie 2010, a declarat recurs pârâta C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H.

Invocând

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă

a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât:

-

în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, fiind

astfel ignorate prevederile art. 13 din H.G. nr. 430/2008, potrivit cu care,

contestațiile formulate împotriva certificatelor de încadrare în grad de handicap

pot fi contestate la C.S.E.P.A.H. iar deciziile comisiei superioare pot fi

atacate conform legii contenciosului administrativ, în cuprinsul căreia, în art.

7, se prevede obligativitatea parcurgerii plângerii prealabile, a cărei omisiune

a fost nelegal acceptată;

-

pe fondul litigiului instanța de fond a susținut că diagnosticul intimatului

impune încadrarea într-un handicap mai grav decât handicapul ușor (lipsa a 1 -

3 degete) și cel mediu (lipsa degetelor de la o mană), deși, în realitate, pe

baza examenului ortopedic din 6 iulie 2009 s-a reținut că infirmitatea

sechelară unilaterală a intimatului nu prezintă caracteristicile necesare

pentru încadrarea în gradul mediu de handicap, astfel că prima instanță a realizat

o greșită aplicare a legii.

3.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Recursul

este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Analizând

sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile

legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și raportat la

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului,

casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea

completării probatoriilor în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor mai jos prezentate.

Cu

privire la primul motiv de recurs vizând nelegala respingere de către prima

instanță a excepției de inadmisibilitate, derivând din neîndeplinirea

procedurii prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată,

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei întrucât în mod legal

instanța de fond a stabilit, raportat la procedura de contestare a actelor administrative

succesiv emise, respectiv certificatul din 17 septembrie 2009 și Decizia nr. 15200

din 18 decembrie 2009, că exigența prevederilor cuprinse în art. 7 din Legea nr.

554/2004, republicată, a fost satisfăcută.

În

acord cu cele deja reținute, Înalta Curte apreciază că formularea contestației

de către reclamantul intimat în fața comisiei superioare potrivit procedurii prevăzute

în art. 13 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 430/2008 este practic o formă de

exercitare a plângerii prealabile, scopul instituirii acesteia fiind pe deplin

atins, în sensul că autoritatea emitentă avea posibilitatea revocării actului

contestat. Concluzionând așadar pe acest aspect se apreciază că în mod corect a

fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

Înalta

Curte constată însă că sunt întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește

modalitatea de soluționare de către prima instanță a fondului cererii reclamantului.

Din

această perspectivă, împrejurarea că nelegalitatea deciziei contestate a fost stabilită

prin simpla constatare și apreciere a judecătorului fondului în sensul că

diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai grav decât cele enunțate în

actele întocmite de autoritatea recurentă, demonstrează, în opinia Înaltei

Curți, că soluția adoptată este consecința unei sumare examinări a situației de

fapt și a unui insuficient material probator administrat.

Potrivit

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru deplina lămurire a cauzei și în vederea

unei corecte aplicări a legii, instanța este datoare să administreze toate

probele pe care le consideră necesare și chiar să dispună din oficiu ca părțile

să completeze probatoriul cauzei.

Se

constată însă că la dosarul cauzei, în afara actelor administrative contestate și

a unui bilet de ieșire din spital (fila 6) nu sunt depuse alte înscrisuri

medicale care să susțină, dincolo de cele consemnate în considerentele

hotărârii, că diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai grav decât cel

înscris în actul contestat, în care se indică „bontul de amputație al mâinii

stângi”.

Apreciind

totodată că instanța de fond, nu se putea substitui, din punctul de vedere al

evaluărilor medicale, organelor competente în lipsa unor convingătoare

determinări de specialitate și pentru a nu lipsi părțile de un dublu grad de

jurisdicție Înalta Curte, admițând recursul de față, va casa sentința atacată

cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de rejudecare urmează să

suplimenteze probatoriului în scopul de a se determina, raportat la criteriile medicale

aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și Ordinul nr. 1992

din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., gravitatea deficiențelor motorii de care

suferă reclamantul urmare amputației suferite, pentru evaluarea corectă a

situației sale, urmând a se dispune, în măsura în care se va aprecia ca

oportună, chiar efectuarea unei expertize de specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 51/F-Cont din 10 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.