- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 26 octombrie 2012
Decizia nr. 4377/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1126/2011 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1126 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC N.A. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prin care solicita anularea Ordonanței nr. 465/2009 de retragere a autorizației de funcționare a SC N.S. SA și obligarea pârâtei la luarea măsurilor necesare a permite reclamantei reluarea activității specifice, precum și la plata de despăgubiri, acest din urmă capăt de cerere fiind anulat ca netimbrat. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta SC N.A. SA împotriva Sentinței nr. 1126 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM