ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții M.N. și M.I. au solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române și, pe cale de consecință, la obligarea acestuia la primirea cererii având în vedere că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat faptul că în luna septembrie 2006 au formulat prima cerere de redobândire a cetățeniei române prezentându-se la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova.

Mai arată reclamanții că, deși Secția Consulară avea obligația de răspunde în termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință de solicitare,nici până în prezent nu au răspuns solicitărilor. În drept au invocat prevederile art. 1, art. 2, și art. 8 din Legea nr. 554/2004; art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română; art. 10 din Legea nr. 396/2002 care ratifică Convenția Europeană a Consiliului Europei privind Cetățenia și art. 5 alin. (1) din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca prescrisă și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanții au primit răspuns la cererea formulată, acesta neputând fi asimilat refuzului expres de a soluționa cererea ținând cont de capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei și actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiției care a impus organizarea unei programări. Prin sentința nr. 1859 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe cale de consecință, a fost admisă,în parte, acțiunea reclamanților.

Totodată, a obligat pârâtul să primească într-un termen scurt actele necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române. De asemenea, a respins cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: În ceea ce privește excepția dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în raport de noua cerere depusă în data de 8 decembrie 2008 de către reclamanți. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că în cauză a fost depășit termenul rezonabil administrativ de 6 luni pentru rezolvarea cererii reclamanților,arătând că prima cerere de redobândire a cetățeniei a fost formulată de reclamanți în luna septembrie 2006, pentru care s-a revenit în cursul anului 2008, aceștia sesizând instanța, în termen, la data de 14 ianuarie2009.

Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre interpretând greșit legea, astfel: 1) Respingerea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, în raport cu cererile adresate Secției Consulare în lunile septembrie 2006, termenul de 6 luni în care trebuia formulată acțiunea în justiție a fost cu mult depășit. 2) Constatarea greșită a existenței unui refuz de rezolvarea a cererilor reclamanților prin prisma definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004.

A arătat recurentul-pârât că instanța de fond trebuia să evalueze corect situația specifică derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare care se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor. În concluzie, a arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile existentei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanților,conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de legiuitor. Prin întâmpinarea formulată, pe cale de excepție, au solicitat constatarea nulității recursului, și în consecință, respingerea acestuia ca atare.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că solicitarea lor a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română care stabilesc că „cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie”. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți, constată că nu este întemeiată și o va respinge, având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin criticilor formulate de recurent dar si sub toate aspectele,în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Începând cu luna septembrie 2006, intimații-reclamanți s-au adresat în mod repetat Secției Consulare a Ambasadei din României din Chișinău cu solicitarea de a li se comunica data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul de fond. De asemenea, în ceea ce privește întârzierea în efectuarea programărilor, Secția Consulară a Ambasadei Românei în Republica Moldova a motivat-o prin numărul foarte mare de solicitări și spațiile limitate de care dispune ambasada pentru desfășurarea activității cu publicul.

Așadar, instanța de fond, din înscrisurile depuse la dosar cât și din dispozițiile legale incidente în cauză, a încadrat corect acțiunea și a constat că sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat de soluționare a cererii intimaților - reclamanți în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Într-adevăr, Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , însă, atâta timp cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate susține că intimații-reclamanți ar fi depășit termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune, luând în considerare cererile formulate în anul 2006 și respectiv 2008. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de introducere a acțiunii, curge de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, astfel, că soluția Curți de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației atât în ce privește prescripția dreptului la acțiune cât și cu privire la fondul cauzei.

Față de criteriile de apreciere a termenului rezonabil al duratei unei proceduri aplicabile și celei administrative trebuie avut în vedere jurisprudența C.E.D.O., în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea dreptului și libertăților fundamentale. Astfel,dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 și art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei impun rezolvarea cererilor într-un termen rezonabil, încât, instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de doi ani de la data primei cereri (26 septembrie 2006) este în măsură să nu dea eficiență legii menționate mai sus. Rezolvarea cererii, în materia contenciosului administrativ, înseamnă nu numai emiterea unui act administrativ ci și efectuarea unei operațiuni administrative sau constatarea unor fapte.

Așadar, cererea reclamanților - intimați nu este o „obligație de a face”, ci o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1859 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.