ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5037/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5037/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1141/118/2007
pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta N.E.V. a solicitat instanței ca
prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că Primarul Municipiului
Constanța nu a răspuns notificării pe care a formulat-o în temeiul Legii nr.
10/2001 și să oblige pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul
Constanța prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la
acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de 1/9 din valoarea
de circulație a imobilului preluat în mod abuziv, situat în Constanța, bd.
I.C.B. (compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv
construcție cu destinație de ateliere în suprafață de 1.045,60 mp și
construcție cu destinație de locuință în suprafață de 184,50 mp).
În motivarea cererii,
s-a arătat că imobilul situat la adresa anterior menționată, compus în întregul
lui din teren în suprafață de 30.276,62 mp și construcții, a fost dobândit de
Societatea Cooperativă "E." prin actul de vânzare nr. x/1931,
autentificat la 23 ianuarie 1931 la Tribunalul Constanta, încheiat cu Primăria
Constanța și că ulterior, prin decizia Consiliului de administrație și a
Adunării Generale a societății cooperatiste, au fost înstrăinate către membrii
fondatori ai societății terenuri în suprafață de 18.888,62 mp, astfel încât în
patrimoniul societății a rămas suprafața de 11.388 mp (pe care se găseau
edificate construcții cu destinația de ateliere, pe o suprafață de 1.045,60 mp
și construcții cu destinația de locuință, pe o suprafață de 184,50 mp).
La momentul preluării
patrimoniului societății, "E." de către regimul comunist, societatea
mai deținea în proprietate imobilul compus din teren în suprafață de 11.388 mp
și construcțiile edificate pe acesta, pentru care reclamanta a solicitat
acordarea de măsuri reparatorii determinate prin raportare la valoarea de piață
a acestuia.
A mai arătat
reclamanta că este fiica numitului S. (S.) G., decedat la data de 29 mai 1965,
care a fost unul dintre cei 9 acționari și membri fondatori ai societății
"E.", astfel cum rezultă din adeverința din 7 decembrie 1990
eliberată de Arhivele Statului Constanța.
S-a susținut că
imobilul a fost expropriat și trecut în proprietatea statului fără titlu în
cursul anului 1951, autorul reclamantei fiind deposedat în mod abuziv, fără o
justă și prealabilă despăgubire; notificarea transmisă la 20 noiembrie 2001,
prin care reclamanta a solicitat Prefecturii Constanța acordarea măsurilor
reparatorii pentru acest bun a fost înaintată Primăriei Constanța cu adresa nr.
8079 din 8 septembrie 2005, dar nu a fost soluționată până în prezent.
În drept, s-au
invocat dispozițiile art. 3 lit. b), art. 4 alin. (2), art. 1 alin. (2), art.
18 lit. a), art. 22, 23 și 26 din Legea nr. 10/2001.
Cadrul procesual a
fost extins prin chemarea în judecată, în calitate de pârâți, și a SC R. SA și
SC C. SA invocându-se faptul că prin adresa nr. 33959 din 14 martie 2007,
Primăria Municipiului Constanța a comunicat reclamantei că terenul ce face
obiectul cererii de restituire aparține acestor societăți conform H.G. nr.
834/1991, fiind afectat de construcții noi care le aparțin; urmare a acestei
comunicări reclamanta s-a adresat cu notificare și acestor persoane juridice,
la data de 25 iunie 2007.
De asemenea,
reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a numitului A.C.E., în
calitate de moștenitor al autorului comun G.S.
Totodată, a fost
formulată cerere de intervenție în interes propriu de către I.A.V. și F.L.,
care au arătat că sunt moștenitorii lui S.G. și pentru că Primăria Constanța a
refuzat să răspundă la notificarea depusă de aceștia au formulat acțiune în
justiție, care a format obiectul Dosarului nr. 2236/2004; cu ocazia executării
acestei hotărâri au aflat că deținătoarele terenului sunt SC R. SA și SC C. SA,
pe care le-au notificat la 19 septembrie 2007.
Prin încheierea de
ședință din 19 februarie 2008, cererea de intervenție a fost respinsă ca
inadmisibilă.
Prin Sentința civilă
nr. 312 din 25 martie 2008 Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea
reclamantei la judecată față de intervenientul A.C.E., a respins excepția
inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de
pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța
și Municipiul Constanța și a respins acțiunea față de aceștia ca fiind
îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea
față de pârâtele SC "C." SA Constanța și SC "R." SRL
Constanța, ca nefondată, a admis acțiunea opusă Statului Român prin Ministerul
Economiei și Finanțelor și a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri
bănești în condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului
VII din Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe
urma numitului S. (S.) G., pentru imobilul situat în mun. Constanța, bd.
I.C.B., compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv
construcție cu destinație de ateliere în suprafață de 1.045,60 mp și
construcție cu destinația de locuință în suprafață de 184,50 mp.
Prin Decizia civilă
nr. 206/C din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța s-au admis
apelurile declarate în cauză, s-a desființat sentința apelată și s-a dispus
trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța, reținându-se greșita
soluționare a cererii de intervenție în condițiile în care intervenienții au
făcut dovada calității de succesori ai autorului S.G. și puteau, prin urmare,
să invoce un drept propriu în procedura Legii nr. 10/2001, pornită de reclamantă
pentru același imobil.
În rejudecare,
întrucât din situația juridică a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri
reparatorii a rezultat că bunul a format obiectul unor vânzări succesive,
reclamanta a formulat precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, prin care
a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, și a următoarelor
persoane juridice și fizice deținătoare: SC "E." SRL Constanța, SC
"A.I." SA Constanța, SC "A." SRL Constanța, SC
"A." SRL Cumpăna, SC "D.C." SRL Constanța, SC "F.A."
SRL Constanța, SC "M.P.R.C." SRL Constanța, SC "C.S.C." SRL
Constanța, SC "M." SRL Constanța, SC "C.C." SRL Constanța,
S.C., C.D., C.S., C.S.I. și C.N., SC "E.M.C." SRL Constanța și C.G. și
O.
Prin Sentința civilă
nr. 445 din 2 martie 2010 Tribunalul Constanța a respins excepția
inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a
Statului Român, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor.
A admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, Primarul
Municipiului Constanța și SC C. SA prin lichidator C.L. A respins cererea de
modificare a acțiunii cu privire la cadrul procesual pasiv depusă de reclamantă
la termenul din 26 august 2009, ca tardiv formulată, a admis excepția lipsei de
obiect a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții
I.A.V. și F.L. și a respins acțiunea acestora pe calea acestei excepții; în
temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamantei la judecată
față de intervenientul forțat A.C.E.
A admis acțiunea
formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în
condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului VII din
Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma
numitului S.G. pentru imobilul situat în Constanța, bd. B., județul Constanța,
compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv construcție
cu destinație de atelier în suprafață de 1.045,60 mp și construcție cu
destinația de locuință, în suprafață de 184,50 mp.
Referitor la excepția
inadmisibilității s-a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei este
admisibilă în raport de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, în aplicarea art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să
soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției
de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a
imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul
refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea
părții interesate.
Pe fondul cauzei, s-a
avut în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite reclamantei după
autorul său S.G., membru fondator al Societății "E.", persoană juridică
desființată, urmează a fi calculate și acordate după respectarea procedurii
prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la propunerea Ministerului de
Finanțe.
Lipsa calității
procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța și Municipiul
Constanța a fost raportată la dispozițiile Legii nr. 10/2001 - cu motivarea că
aceștia nu au calitate de persoane deținătoare și nici nu există alte
dispoziții legale care să le confere legitimare în cauză - iar a pârâtelor SC
R. SA și SC C. SA - la prevederile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr.
10/2001, reținându-se că în condițiile în care cele două societăți comerciale
nu au calitatea de continuatoare ale fostei societăți "E.", iar
patrimoniul acestei persoane juridice nu a fost preluat de cele două pârâte,
acestea nu au calitate procesuală pasivă în procedura inițiată de reclamantă.
Împotriva sentinței
au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
intervenienții în interes propriu I.A.V. și V.L., care au criticat soluția
pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă
nr. 199C din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat
apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis
apelul intervenienților cu consecința desființării în parte a hotărârii apelate
și a trimiterii cauzei la prima instanță pentru judecata cererii de intervenție
în interes propriu; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide în
acest sens, instanța de apel a reținut că, în calitate de succesoare (fiică) a
defunctului S.G., unul din cei nouă acționari și membri fondatori ai Societății
Cooperative "E.", reclamanta a solicitat prin notificarea nr.
1870/2001 înaintată inițial Prefecturii Constanța, acordarea de măsuri
reparatorii în echivalent corespunzătoare cotei sale succesorale (1/2) din cota
de 1/9 din acțiunile societății deținută de autorul său.
După adoptarea Legii
nr. 247/2005 și stabilirea unei noi proceduri de acordare a despăgubirilor
bănești, Prefectura Constanța a direcționat notificarea reclamantei, spre
soluționare, Municipiului Constanța.
S-a apreciat că, în
condițiile în care pârâtul Municipiul Constanța prin Primar nu a procedat la
soluționarea notificării și nici nu și-a declinat competența de a o soluționa,
prin redirecționarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31
din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanta era
îndreptățită să se adreseze Tribunalului Constanța pentru cenzurarea refuzului
nejustificat al pârâtului de a da curs notificării sale, dar și pentru
soluționarea pe fond a acesteia, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr.
XX/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
în recurs în interesul legii.
A mai reținut
instanța că direcționarea notificării reclamantei către Prefectura Constanța la
Municipiul Constanța, iar nu către Ministerul Finanțelor sau către instituția
publică implicată în privatizarea societății comerciale care ar fi preluat
patrimoniul SC "E." după naționalizare, conform art. 31 din Legea nr.
10/2001 modificată, nu conduce în mod automat la concluzia că unitatea
administrativ-teritorială este pârâta ce trebuie să soluționeze notificarea și
că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a fost notificat.
Notificarea are rolul
de declanșare a procedurilor administrative sau judiciare de reparare a
prejudiciului cauzat prin preluările abuzive realizate de stat în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar instanța de judecată, sesizată direct de
reclamanta căreia nu i s-a răspuns în termenul legal la notificarea formulată,
analizează, practic, această notificare.
A mai reținut
instanța că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri
reparatorii în interesul foștilor proprietari sau asociați la persoanele
juridice ce dețineau imobilele preluate abuziv, nu numai prin restituirea în
natură a acestora, atunci când este posibil, ci și prin stabilirea de măsuri
reparatorii prin echivalent și cum autorul reclamantei a deținut numai o cotă
de 1/9 din totalul acțiunilor Societății "E." - persoană juridică în
prezent desființată - incidența prevederilor art. 18 lit. a) teza I din Legea
nr. 10/2001 și îndreptățirea moștenitorilor fostului asociat exclusiv la măsuri
reparatorii prin echivalent a fost în mod judicios reținută de tribunal.
A fost înlăturată ca
nefondată susținerea apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că
nu are temei legal în raport de situația imobilului preluat de la fosta
Societate "E." și în raport de dispozițiile art. 18 lit. a),
coroborate cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În aplicarea acestui
ultim text de lege s-a apreciat că, în ipoteza în care notificatorul este
succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice, ale cărei bunuri au
fost naționalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres entitățile care
trebuie să soluționeze notificarea și să propună acordarea de despăgubiri
conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acestea fiind Ministrul Finanțelor
sau, după caz, instituția implicată în privatizarea societății comerciale care
a preluat patrimoniul persoanei juridice, cu excluderea unității
administrativ-teritoriale, în speță Municipiul Constanța.
Cum fosta Societate
"E." nu mai există și nici nu s-a făcut dovada că a existat o
societate comercială succesoare, curtea de apel a reținut că în cauză devin
incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, în
sensul că obligația de a propune reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent
incumbă, în exclusivitate, ministrului finanțelor publice, iar nu pârâtului
Municipiul Constanța și nici SC R. SA sau SC C. SA - care au fost înființate în
anul 1990, prin decizii ale Prefectului Județului Constanța, prin divizarea
Întreprinderii Județene de Producție Industrială și Prestări Servicii
Constanța; la rândul ei, autoarea celor două societăți comerciale a fost
înființată în 1979, prin Hotărârea Consiliului Popular al Județului Constanța
și nu s-a făcut dovada că această persoană juridică a preluat patrimoniul
Societății "E.".
Referitor la
cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta, conform cotei
sale succesorale, s-a reținut că urmează a fi stabilit după parcurgerea
procedurii reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de
Comisia Centrală, cu respectarea art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În soluționarea
apelului intervenienților în interes propriu s-a apreciat că lipsa de obiect a
cererii de intervenție ca urmare a recunoașterii pretențiilor titularilor ei
într-un litigiu anterior, soluționat prin Sentința civilă nr. 153 din 3
februarie 2005 a Tribunalului Constanța, definitivă, a fost eronat reținută, în
condițiile în care prin cererea formulată intervenienții au solicitat să li se
recunoască, alături de reclamanta N.E.V., atât calitatea de succesori ai
fostului asociat al Societății "E." pentru o cotă de 1/2 din 1/9 din
acțiunile deținute de defunctul S.G., cât și dreptul de a beneficia de măsuri
reparatorii conform art. 31 din Legea nr. 10/2001. Or, prin Sentința civilă nr.
153 din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă
acțiunea reclamantului I.A.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul
Municipiului Constanța și obligat pârâtul să se pronunțe prin
decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire a imobilului situat în
Constanța, bd. I.C.B., formulată de reclamant prin notificare; deci, litigiul
anterior a avut ca obiect o "obligație de a face", respectiv obligarea
unității deținătoare să răspundă notificării formulate de reclamant și cum
pârâtul Primarul Municipiului Constanța nu s-a conformat obligațiilor stabilite
în sarcina sa prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod corect a fost
formulată cerere de intervenție în cadrul acțiunii promovată de un alt
comoștenitor.
Raportat la aceste
considerente, s-a apreciat că Tribunalul Constanța nu s-a conformat
dispozițiilor deciziei de trimitere spre rejudecare și a soluționat în mod
greșit cererea de intervenție pe calea excepției lipsei de obiect, ceea ce
impune desființarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare
în vederea soluționării cererii de intervenție în interes propriu.
Prin Decizia nr. 5098
din 10 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat
recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, care a privit soluția dată de instanța de apel
căii sale de atac și implicit, soluția dată cererii reclamantei N.E.V., de
recunoaștere a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 31
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, confirmată în apel, fără a se formula critici
cu privire la admiterea apelului formulat de intervenienții în interes propriu.
După reluarea
judecății în primă instanță, în ce privește cererea de intervenție în interes
propriu, ca urmare a decesului intervenientului I.A.V., în baza art. 243 din C.
proc. civ., au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, I.A.L. și M.A.;
totodată, s-a luat act de schimbarea numelui intervenientei F.L. în I.L., ca
urmare a desfacerii căsătoriei sale.
Prin Sentința civilă
nr. 5410 din 17 octombrie 2012 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate
excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale
pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția
lipsei calității procesual pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța,
Municipiul Constanța prin Primar, SC R. SA, SC C. SA prin lichidator C.L. și a
respins cererea de intervenție în interes propriu opusă acestor pârâți ca fiind
formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a admis
cererea de intervenție în interes propriu formulată în contradictoriu cu
reclamanta N.E.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
a constatat că intervenienții au dreptul la despăgubiri bănești în condițiile
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr.
247/2005, în cota de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S.G.,
pentru cota sa de 1/9 din imobilul situat în Constanța, bd. I.C.B., compus din
teren în suprafață de 11.388 mp și construcții (construcție cu destinație
ateliere, în suprafață de 1.045,6 mp și construcție cu destinație de locuință,
în suprafață de 184,50 mp).
În justificarea
soluției au fost reluate statuările de fapt și de drept ale instanțelor
anterioare, iar în ce privește cererea de intervenție s-a constatat că
intervenienții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului
pentru că sunt moștenitori legali, prin retransmitere, ai proprietarului
inițial al bunului.
Natura măsurilor
reparatorii cuvenite intervenienților a fost determinată prin raportare la
prevederile art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reținându-se că, în
calitate de succesori ai persoanei fizice asociată la o persoana juridică ale
cărei imobile au fost preluate abuziv, aceștia sunt îndreptățiți doar la măsuri
reparatorii prin echivalent.
Luând în considerare
și prevederile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 16.8
din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005, instanța de fond a constatat că
în cauză sunt incidente prevederile Titlului VII din actul normativ menționat,
în sensul că despăgubirile ce se cuvin intervenienților urmează a fi stabilite
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar modalitatea de
acordare a acestora este la propunerea Autorității pentru Valorificarea
Activelor Statului.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 din C.
proc. civ. invocând greșita soluționare a excepției lipsei calității sale
procesuale pasive și a excepției inadmisibilității acțiunii.
În raport de dispozițiile
art. XXVI din Legea nr. 202/2010 și de împrejurarea că în cauză a mai fost
pronunțată o hotărâre înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ,
prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Constanța la 19
februarie 2013 calea de atac a fost calificată apel.
Prin Decizia civilă
nr. 24/C din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a
respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a constatat că, față de Decizia nr. XX/2007 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanțele
de judecată au competența de a se pronunța pe calea contestației prevăzute de
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și atunci când entitatea notificată nu
a emis o decizie sau dispoziție motivată, iar în plan procesual civil, acest
raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei
îndreptățite, care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă
entității juridice care, potrivit legii, a soluționat notificarea sau are
competența de a o soluționa.
În cauză, prin
notificarea nr. 46/2002 I.A.V., autorul intervenientelor intimate I.A.L. și
M.A., a solicitat Primarului Municipiului Constanța restituirea în natură sau
compensarea cu un teren echivalent a imobilului situat în Constanța, str.
I.C.B., compus din teren și construcții, care a aparținut bunicului său, S.G.,
unul dintre membrii fondatori ai SC "E.".
În condițiile în care
pârâtul Municipiul Constanța prin Primar nu a procedat la soluționarea acestei
notificări și nici nu și-a declinat competența de a o soluționa, prin
redirecționarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31 din
Legea nr. 10/2001, modificată, în mod corect notificatorul și numita F.L. s-au
adresat instanței de judecată, pe calea cererii de intervenție în interes
propriu, solicitând să li se recunoască, alături de reclamantă, calitatea de
moștenitori ai autorului S.G., fost asociat al SC "E." și dreptul de
a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de dispozițiile Legii nr. 10/2001
pentru o cotă de 1/2 din cota de 1/9 ce revenea defunctului autor din acțiunile
societății.
Împrejurarea că
notificarea intervenienților nu a fost înaintată de Primarul Municipiului
Constanța către ministrul finanțelor sau instituția publică implicată în
privatizarea societății comerciale care ar fi preluat patrimoniul SC
"E." după naționalizare, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, în
forma în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, respectiv către
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în raport de modificarea
adusă acestei prevederi prin Legea nr. 302/2009, nu conduce în mod automat la
concluzia că, urmare a faptului că nu a fost notificat, Statul Român nu este
obligat în raportul juridic dedus judecății.
Câtă vreme intervenienții
s-au adresat instanței de judecată pentru realizarea dreptului lor și au opus
pretențiile formulate atât Primarului Municipiului Constanța și Municipiului
Constanța, cât și Statului Român prin Ministerul Finanțelor, este lipsită de
semnificație împrejurarea neadresării formale a notificării pentru că în
calitate de parte în procedura judiciară, Statul a luat cunoștință de pretenția
formulată prin actul de declanșare a procedurii administrative.
Nefondate au fost
apreciate și susținerile referitoare la situația juridică a imobilului, la
apartenența acestuia în prezent și, în raport de aceste aspecte, la
determinarea entității învestite cu emiterea ordinului/deciziei cu propunere de
acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Aceasta, întrucât
prin Decizia civilă nr. 199 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța,
irevocabilă prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că Societatea
"E.", la care autorul intervenienților a deținut o cotă de 1/9 din
totalul acțiunilor, este în prezent desființată și nu există o societate
comercială succesoare, iar față de aceste constatări în mod corect a stabilit
instanța de fond că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) și art.
31 alin. (3) din Legea nr. 10/20091, în raport de care apărarea apelantului
pârât, referitoare la lipsa legitimării sale procesuale pasive, nu are temei
legal.
S-a reținut că art.
31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
302/2009, stabilește condițiile în care se realizează despăgubirea persoanei
vizate de art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, dispunând în mod expres că
"măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun
după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului".
Prin urmare, atunci
când notificatorul este succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice
ale cărei bunuri au fost naționalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres
entitatea care trebuie să soluționeze notificarea și să propună acordarea de
despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu excluderea unității
administrativ- teritoriale și cum fosta SC "E.", la care autorul intervenienților
a avut calitatea de asociat, nu mai există și nici nu s-a făcut dovada că a
existat o societate comercială succesoare, obligația de a propune
notificatorilor măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, iar nu pârâtului
Municipiul Constanța și nici SC R. SA sau SC C. SA, la care se face referire în
apel, pentru că acestea nu au preluat patrimoniul SC "E.", ci au fost
înființate în anul 1990, prin decizii ale Prefectului Județului Constanța și
prin divizarea Î.J.P.I.P.S. Constanța care, la rândul său, a fost înființată în
anul 1979 prin Hotărârea Consiliului Popular al Județului Constanța. Or, în
cauză nu s-a demonstrat că această persoană juridică a preluat patrimoniul Societății
"E.".
Au fost înlăturate ca
neîntemeiate și susținerile referitoare la determinarea și plata despăgubirilor
la care sunt îndreptățiți intervenienții, conform cotei lor succesorale,
deoarece instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Titlului
VII din Legea nr. 247/2005, reținând că stabilirea acestui cuantum se face de
Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 16 din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar trimiterea la prevederile art. 31 din
Legea nr. 10/2001 vizează propunerea de despăgubiri - care, potrivit alin. (3)
al textului se va realiza prin decizia motivată a Autorității pentru
Valorificarea Activelor Statului.
Împotriva deciziei a
declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice care a formulat
critici, susținând următoarele aspecte de nelegalitate:
- În mod greșit
instanța nu a constatat că, în speță, Statului Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice nu-i este justificată legitimarea procesuală pasivă.
Astfel, în condițiile
în care prin adresa Primăriei Constanța emisă în anul 2007, s-a comunicat
faptul că terenul, ce face obiect al cererii de restituire, aparține SC R. și
SC C. SA conform H.G. nr. 834/1991, totuși, instanța a reținut că, după anul
1940, nemaiexistând date privind Societatea "E." și necunoscându-se
modalitatea preluării de către stat, nu se poate stabili deținătorul
imobilului, așa încât devin incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001.
Or, potrivit art. 25
din Decretul nr. 31/1954, în corelare cu art. 135 din Constituție, art. 3 alin.
(1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, statul este persoană juridică, fiind
reprezentat de Ministerul Finanțelor în justiție în acele raporturi în care
participă nemijlocit, ca titular de drepturi și obligații.
Potrivit H.G. nr.
113/1992, bunurile de interes local au fost trecute în patrimoniul unităților
administrativ-teritoriale, iar Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul
în litigiile care vizează bunurile din domeniul public de interes național.
- În privința despăgubirilor
bănești acordate, s-a reținut că Statul se legitimează, de asemenea, față de
dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text care prevede însă că
măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie motivată a
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Potrivit Titlului VII
din Legea nr. 247/2005, despăgubirile se cuantifică în concret de către Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de dispozițiile
legale menționate, în mod eronat instanța de apel a reținut că obligația de a
propune măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate
Ministerului Finanțelor Publice.
Aceasta, în
condițiile în care, în considerentele deciziei s-a constatat că măsurile
reparatorii se propun prin decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea
Activelor Statului, instituție care nu a fost însă introdusă și citată în cauză
pentru a-i fi opozabilă hotărârea.
Criticile
recurentului, deși neîncadrate în drept, vor fi analizate, în condițiile art.
306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva motivului prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ. (întrucât vizează încălcarea unor norme de drept material,
au fost invocate repercusiuni asupra cadrului procesual al judecății).
Intimata-reclamantă a
depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
arătând că în speță a fost corect reținută legitimarea procesuală a
pârâtului-recurent, față de situația juridică a imobilului, raportată la art.
18 lit. a) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; în ce privește
faptul că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea
nr. 302/2009, aceasta nu afectează calitatea procesuală pasivă a Statului
Român, ci aspectul menționat va avea relevanță în procesul de executare a
hotărârii judecătorești, în sensul că recurentul va înainta cererea de
executare către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, chiar dacă
această instituție nu a fost parte în proces.
Analizând aspectele
deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,
potrivit următoarele considerente:
- Recurentul a
criticat soluția dată problemei calității sale procesuale pasive, susținând, pe
de o parte, că, față de natura juridică a imobilului, acesta nu ar intra în
sfera de aplicare a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și, pe de altă
parte, că, date fiind modificările intervenite în anul 2009 asupra textului de
lege menționat, numai instituția Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului ar mai putea emite decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin
echivalent.
Readucând în
dezbaterea judiciară asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că ele și-au
găsit deja dezlegare, de o manieră irevocabilă, prin Decizia nr. 5098 din 10
iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală.
Astfel, menținând
soluția de desființare (parțială) cu trimitere spre rejudecare a instanței de
apel, decizia anterior menționată a Înaltei Curți a tranșat, în prealabil,
(pronunțându-se pe critici formulate cu acea ocazie) problema calității
procesuale pasive a Statului Român, cu referire la toate argumentele aduse în
sprijinul acestei excepții și reluate în prezentul memoriu de recurs.
Se constată că,
potrivit considerentelor deciziei arătate, a fost analizată pretinsa lipsă de
calitate procesuală cu referire la situația juridică a imobilului care, conform
statuărilor instanțelor fondului, a făcut parte din patrimoniul unei societăți
comerciale ("E.") desființată și față de care nu s-a stabilit o
societate comercială succesoare, devenind astfel incidente prevederile art. 31
alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
În ce privește
împrejurarea că textul art. 31 alin. (3) a fost modificat prin Legea nr.
302/2009 - în sensul că despăgubirile se propun după stabilirea valorii
recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru
Valorificarea Activelor Statului - ea a fost, de asemenea, avută în vedere de
către instanța de recurs, reținându-se că este vorba despre o situație de
transmisiune ope legis a calității procesuale, ce urmează a fi avută în vedere
cu ocazia executării hotărârii.
Totodată, s-a avut în
vedere, așa cum rezultă din considerentele aceleiași decizii, invocarea de
către pârât și a altor temeiuri juridice decât cel reprezentat de prevederile
Legii nr. 10/2001, în legătură cu legitimarea procesuală și reprezentarea
statului în justiție.
S-a reținut, pe acest
aspect, că pârâtul-recurent a devenit parte în procedura judiciară declanșată
ca urmare a nesoluționării notificării reclamantei transmisă în condițiile
Legii nr. 10/2001 și, ca atare, analiza calității sale procesuale trebuie
făcută prin raportare la acest cadru normativ special, fiind lipsită de
relevanță invocarea altor dispoziții legale vizând participarea sau
reprezentarea statului în procese.
De asemenea, o
analiză în etapa jurisdicțională anterioară, a primit și susținerea
recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care se stabilește, în
procedura Titlului VII, cuantumul despăgubirilor.
Din acest punct de
vedere, s-a constatat că sunt chestiuni diferite, cele referitoare la emiterea
ordinului ministrului finanțelor (în prezent, decizia motivată a Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului) și, respectiv, stabilirea și plata
despăgubirilor care vor respecta procedura instituită prin Titlul VII din Legea
nr. 247/2005.
Rezultă, potrivit
celor expuse anterior, că toate argumentele aduse de pârât în legătură cu
pretinsa lipsă a calității sale procesuale au fost deja susținute și analizate
de instanța de recurs anterioară.
Readucând în
dezbaterea judiciară aceleași chestiuni și pretinzând o altă soluție asupra
acestora, recurentul-pârât ignoră, de o manieră nepermisă legal, efectul
autorității de lucru judecat al dezlegărilor jurisdicționale irevocabile și
modalitatea în care acesta se manifestă în interiorul aceluiași proces.
Dată fiind funcția
autorității de lucru judecat - realizarea stabilității și a securității
raporturilor juridice - nici părțile și nici instanța nu mai pot readuce în
discuție, respectiv reevalua jurisdicțional ceea ce s-a stabilit deja de o
manieră irevocabilă.
În consecință,
potrivit considerentelor expuse, criticile recurentului care pun în discuție
aspecte de drept deja dezlegate nu pot fi primite.
Aspectul aparent
contradictoriu, sesizat de recurent în privința considerentelor deciziei din
apel care, pe de o parte, constată că obligația de a propune măsuri reparatorii
prin echivalent incumbă Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului,
iar pe de altă parte, reține calitate procesuală pasivă Statului Român prin
Ministerul Finanțelor Publice își are dezlegare tot în decizia de recurs
anterioară care a stabilit că este vorba despre o transmisiune ope legis a
calității [urmare a modificărilor intervenite în conținutul art. 31 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001] și că aceasta va fi avută în vedere cu ocazia
executării.
Pentru toate aceste
motive, criticile formulate neputând fi primite, recursul pârâtului Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor
Publice, împotriva Deciziei nr. 24/C din 13 martie 2013 a Curții de Apel
Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS