ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5037/2013

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1141/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta N.E.V. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că Primarul Municipiului Constanța nu a răspuns notificării pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 și să oblige pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de 1/9 din valoarea de circulație a imobilului preluat în mod abuziv, situat în Constanța, bd. I.C.B. (compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv construcție cu destinație de ateliere în suprafață de 1.045,60 mp și construcție cu destinație de locuință în suprafață de 184,50 mp).

În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul situat la adresa anterior menționată, compus în întregul lui din teren în suprafață de 30.276,62 mp și construcții, a fost dobândit de Societatea Cooperativă "E." prin actul de vânzare nr. x/1931, autentificat la 23 ianuarie 1931 la Tribunalul Constanta, încheiat cu Primăria Constanța și că ulterior, prin decizia Consiliului de administrație și a Adunării Generale a societății cooperatiste, au fost înstrăinate către membrii fondatori ai societății terenuri în suprafață de 18.888,62 mp, astfel încât în patrimoniul societății a rămas suprafața de 11.388 mp (pe care se găseau edificate construcții cu destinația de ateliere, pe o suprafață de 1.045,60 mp și construcții cu destinația de locuință, pe o suprafață de 184,50 mp).

La momentul preluării patrimoniului societății, "E." de către regimul comunist, societatea mai deținea în proprietate imobilul compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcțiile edificate pe acesta, pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii determinate prin raportare la valoarea de piață a acestuia. A mai arătat reclamanta că este fiica numitului S. (S.) G., decedat la data de 29 mai 1965, care a fost unul dintre cei 9 acționari și membri fondatori ai societății "E.", astfel cum rezultă din adeverința din 7 decembrie 1990 eliberată de Arhivele Statului Constanța.

S-a susținut că imobilul a fost expropriat și trecut în proprietatea statului fără titlu în cursul anului 1951, autorul reclamantei fiind deposedat în mod abuziv, fără o justă și prealabilă despăgubire; notificarea transmisă la 20 noiembrie 2001, prin care reclamanta a solicitat Prefecturii Constanța acordarea măsurilor reparatorii pentru acest bun a fost înaintată Primăriei Constanța cu adresa nr. 8079 din 8 septembrie 2005, dar nu a fost soluționată până în prezent. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3 lit. b), art. 4 alin. (2), art. 1 alin. (2), art. 18 lit. a), art. 22, 23 și 26 din Legea nr. 10/2001. Cadrul procesual a fost extins prin chemarea în judecată, în calitate de pârâți, și a SC R. SA și SC C. SA invocându-se faptul că prin adresa nr. 33959 din 14 martie 2007, Primăria Municipiului Constanța a comunicat reclamantei că terenul ce face obiectul cererii de restituire aparține acestor societăți conform H.G.

nr. 834/1991, fiind afectat de construcții noi care le aparțin; urmare a acestei comunicări reclamanta s-a adresat cu notificare și acestor persoane juridice, la data de 25 iunie 2007. De asemenea, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a numitului A.C.E., în calitate de moștenitor al autorului comun G.S. Totodată, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către I.A.V. și F.L., care au arătat că sunt moștenitorii lui S.G. și pentru că Primăria Constanța a refuzat să răspundă la notificarea depusă de aceștia au formulat acțiune în justiție, care a format obiectul Dosarului nr. 2236/2004; cu ocazia executării acestei hotărâri au aflat că deținătoarele terenului sunt SC R. SA și SC C. SA, pe care le-au notificat la 19 septembrie 2007. Prin încheierea de ședință din 19 februarie 2008, cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 312 din 25 martie 2008 Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de intervenientul A.C.E., a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța și a respins acțiunea față de aceștia ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea față de pârâtele SC "C." SA Constanța și SC "R." SRL Constanța, ca nefondată, a admis acțiunea opusă Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S. (S.) G., pentru imobilul situat în mun. Constanța, bd. I.C.B., compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv construcție cu destinație de ateliere în suprafață de 1.045,60 mp și construcție cu destinația de locuință în suprafață de 184,50 mp.

Prin Decizia civilă nr. 206/C din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a desființat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța, reținându-se greșita soluționare a cererii de intervenție în condițiile în care intervenienții au făcut dovada calității de succesori ai autorului S.G. și puteau, prin urmare, să invoce un drept propriu în procedura Legii nr. 10/2001, pornită de reclamantă pentru același imobil.

În rejudecare, întrucât din situația juridică a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a rezultat că bunul a format obiectul unor vânzări succesive, reclamanta a formulat precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, și a următoarelor persoane juridice și fizice deținătoare: SC "E." SRL Constanța, SC "A.I." SA Constanța, SC "A." SRL Constanța, SC "A." SRL Cumpăna, SC "D.C." SRL Constanța, SC "F.A." SRL Constanța, SC "M.P.R.C." SRL Constanța, SC "C.S.C." SRL Constanța, SC "M." SRL Constanța, SC "C.C." SRL Constanța, S.C., C.D., C.S., C.S.I. și C.N., SC "E.M.C." SRL Constanța și C.G. și O. Prin Sentința civilă nr. 445 din 2 martie 2010 Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, Primarul Municipiului Constanța și SC C. SA prin lichidator C.L. A respins cererea de modificare a acțiunii cu privire la cadrul procesual pasiv depusă de reclamantă la termenul din 26 august 2009, ca tardiv formulată, a admis excepția lipsei de obiect a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții I.A.V. și F.L. și a respins acțiunea acestora pe calea acestei excepții; în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de intervenientul forțat A.C.E. A admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S.G.

pentru imobilul situat în Constanța, bd. B., județul Constanța, compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții, respectiv construcție cu destinație de atelier în suprafață de 1.045,60 mp și construcție cu destinația de locuință, în suprafață de 184,50 mp. Referitor la excepția inadmisibilității s-a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei este admisibilă în raport de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite reclamantei după autorul său S.G., membru fondator al Societății "E.", persoană juridică desființată, urmează a fi calculate și acordate după respectarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la propunerea Ministerului de Finanțe.

Lipsa calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța a fost raportată la dispozițiile Legii nr. 10/2001 - cu motivarea că aceștia nu au calitate de persoane deținătoare și nici nu există alte dispoziții legale care să le confere legitimare în cauză - iar a pârâtelor SC R. SA și SC C. SA - la prevederile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, reținându-se că în condițiile în care cele două societăți comerciale nu au calitatea de continuatoare ale fostei societăți "E.", iar patrimoniul acestei persoane juridice nu a fost preluat de cele două pârâte, acestea nu au calitate procesuală pasivă în procedura inițiată de reclamantă. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenienții în interes propriu I.A.V.

și V.L., care au criticat soluția pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 199C din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis apelul intervenienților cu consecința desființării în parte a hotărârii apelate și a trimiterii cauzei la prima instanță pentru judecata cererii de intervenție în interes propriu; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că, în calitate de succesoare (fiică) a defunctului S.G., unul din cei nouă acționari și membri fondatori ai Societății Cooperative "E.", reclamanta a solicitat prin notificarea nr. 1870/2001 înaintată inițial Prefecturii Constanța, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare cotei sale succesorale (1/2) din cota de 1/9 din acțiunile societății deținută de autorul său.

După adoptarea Legii nr. 247/2005 și stabilirea unei noi proceduri de acordare a despăgubirilor bănești, Prefectura Constanța a direcționat notificarea reclamantei, spre soluționare, Municipiului Constanța. S-a apreciat că, în condițiile în care pârâtul Municipiul Constanța prin Primar nu a procedat la soluționarea notificării și nici nu și-a declinat competența de a o soluționa, prin redirecționarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanta era îndreptățită să se adreseze Tribunalului Constanța pentru cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a da curs notificării sale, dar și pentru soluționarea pe fond a acesteia, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

A mai reținut instanța că direcționarea notificării reclamantei către Prefectura Constanța la Municipiul Constanța, iar nu către Ministerul Finanțelor sau către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale care ar fi preluat patrimoniul SC "E." după naționalizare, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 modificată, nu conduce în mod automat la concluzia că unitatea administrativ-teritorială este pârâta ce trebuie să soluționeze notificarea și că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a fost notificat. Notificarea are rolul de declanșare a procedurilor administrative sau judiciare de reparare a prejudiciului cauzat prin preluările abuzive realizate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar instanța de judecată, sesizată direct de reclamanta căreia nu i s-a răspuns în termenul legal la notificarea formulată, analizează, practic, această notificare.

A mai reținut instanța că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari sau asociați la persoanele juridice ce dețineau imobilele preluate abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, atunci când este posibil, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent și cum autorul reclamantei a deținut numai o cotă de 1/9 din totalul acțiunilor Societății "E." - persoană juridică în prezent desființată - incidența prevederilor art. 18 lit. a) teza I din Legea nr. 10/2001 și îndreptățirea moștenitorilor fostului asociat exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent a fost în mod judicios reținută de tribunal.

A fost înlăturată ca nefondată susținerea apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că nu are temei legal în raport de situația imobilului preluat de la fosta Societate "E." și în raport de dispozițiile art. 18 lit. a), coroborate cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În aplicarea acestui ultim text de lege s-a apreciat că, în ipoteza în care notificatorul este succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice, ale cărei bunuri au fost naționalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres entitățile care trebuie să soluționeze notificarea și să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acestea fiind Ministrul Finanțelor sau, după caz, instituția implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice, cu excluderea unității administrativ-teritoriale, în speță Municipiul Constanța.

Cum fosta Societate "E." nu mai există și nici nu s-a făcut dovada că a existat o societate comercială succesoare, curtea de apel a reținut că în cauză devin incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, în sensul că obligația de a propune reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent incumbă, în exclusivitate, ministrului finanțelor publice, iar nu pârâtului Municipiul Constanța și nici SC R. SA sau SC C. SA - care au fost înființate în anul 1990, prin decizii ale Prefectului Județului Constanța, prin divizarea Întreprinderii Județene de Producție Industrială și Prestări Servicii Constanța; la rândul ei, autoarea celor două societăți comerciale a fost înființată în 1979, prin Hotărârea Consiliului Popular al Județului Constanța și nu s-a făcut dovada că această persoană juridică a preluat patrimoniul Societății "E.". Referitor la cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta, conform cotei sale succesorale, s-a reținut că urmează a fi stabilit după parcurgerea procedurii reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de Comisia Centrală, cu respectarea art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În soluționarea apelului intervenienților în interes propriu s-a apreciat că lipsa de obiect a cererii de intervenție ca urmare a recunoașterii pretențiilor titularilor ei într-un litigiu anterior, soluționat prin Sentința civilă nr. 153 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Constanța, definitivă, a fost eronat reținută, în condițiile în care prin cererea formulată intervenienții au solicitat să li se recunoască, alături de reclamanta N.E.V., atât calitatea de succesori ai fostului asociat al Societății "E." pentru o cotă de 1/2 din 1/9 din acțiunile deținute de defunctul S.G., cât și dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii conform art. 31 din Legea nr. 10/2001. Or, prin Sentința civilă nr. 153 din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă acțiunea reclamantului I.A.V.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța și obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire a imobilului situat în Constanța, bd. I.C.B., formulată de reclamant prin notificare; deci, litigiul anterior a avut ca obiect o "obligație de a face", respectiv obligarea unității deținătoare să răspundă notificării formulate de reclamant și cum pârâtul Primarul Municipiului Constanța nu s-a conformat obligațiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod corect a fost formulată cerere de intervenție în cadrul acțiunii promovată de un alt comoștenitor.

Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că Tribunalul Constanța nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de trimitere spre rejudecare și a soluționat în mod greșit cererea de intervenție pe calea excepției lipsei de obiect, ceea ce impune desființarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare în vederea soluționării cererii de intervenție în interes propriu. Prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a privit soluția dată de instanța de apel căii sale de atac și implicit, soluția dată cererii reclamantei N.E.V., de recunoaștere a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, confirmată în apel, fără a se formula critici cu privire la admiterea apelului formulat de intervenienții în interes propriu.

După reluarea judecății în primă instanță, în ce privește cererea de intervenție în interes propriu, ca urmare a decesului intervenientului I.A.V., în baza art. 243 din C. proc. civ., au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, I.A.L. și M.A.; totodată, s-a luat act de schimbarea numelui intervenientei F.L. în I.L., ca urmare a desfacerii căsătoriei sale. Prin Sentința civilă nr. 5410 din 17 octombrie 2012 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, SC R. SA, SC C. SA prin lichidator C.L.

și a respins cererea de intervenție în interes propriu opusă acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată în contradictoriu cu reclamanta N.E.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că intervenienții au dreptul la despăgubiri bănești în condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cota de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S.G., pentru cota sa de 1/9 din imobilul situat în Constanța, bd. I.C.B., compus din teren în suprafață de 11.388 mp și construcții (construcție cu destinație ateliere, în suprafață de 1.045,6 mp și construcție cu destinație de locuință, în suprafață de 184,50 mp).

În justificarea soluției au fost reluate statuările de fapt și de drept ale instanțelor anterioare, iar în ce privește cererea de intervenție s-a constatat că intervenienții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului pentru că sunt moștenitori legali, prin retransmitere, ai proprietarului inițial al bunului. Natura măsurilor reparatorii cuvenite intervenienților a fost determinată prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reținându-se că, în calitate de succesori ai persoanei fizice asociată la o persoana juridică ale cărei imobile au fost preluate abuziv, aceștia sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Luând în considerare și prevederile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 16.8 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005, instanța de fond a constatat că în cauză sunt incidente prevederile Titlului VII din actul normativ menționat, în sensul că despăgubirile ce se cuvin intervenienților urmează a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar modalitatea de acordare a acestora este la propunerea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocând greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a excepției inadmisibilității acțiunii.

În raport de dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 și de împrejurarea că în cauză a mai fost pronunțată o hotărâre înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Constanța la 19 februarie 2013 calea de atac a fost calificată apel. Prin Decizia civilă nr. 24/C din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, față de Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanțele de judecată au competența de a se pronunța pe calea contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și atunci când entitatea notificată nu a emis o decizie sau dispoziție motivată, iar în plan procesual civil, acest raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptățite, care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entității juridice care, potrivit legii, a soluționat notificarea sau are competența de a o soluționa. În cauză, prin notificarea nr. 46/2002 I.A.V., autorul intervenientelor intimate I.A.L.

și M.A., a solicitat Primarului Municipiului Constanța restituirea în natură sau compensarea cu un teren echivalent a imobilului situat în Constanța, str. I.C.B., compus din teren și construcții, care a aparținut bunicului său, S.G., unul dintre membrii fondatori ai SC "E.". În condițiile în care pârâtul Municipiul Constanța prin Primar nu a procedat la soluționarea acestei notificări și nici nu și-a declinat competența de a o soluționa, prin redirecționarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată, în mod corect notificatorul și numita F.L.

s-au adresat instanței de judecată, pe calea cererii de intervenție în interes propriu, solicitând să li se recunoască, alături de reclamantă, calitatea de moștenitori ai autorului S.G., fost asociat al SC "E." și dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru o cotă de 1/2 din cota de 1/9 ce revenea defunctului autor din acțiunile societății.

Împrejurarea că notificarea intervenienților nu a fost înaintată de Primarul Municipiului Constanța către ministrul finanțelor sau instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale care ar fi preluat patrimoniul SC "E." după naționalizare, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, respectiv către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în raport de modificarea adusă acestei prevederi prin Legea nr. 302/2009, nu conduce în mod automat la concluzia că, urmare a faptului că nu a fost notificat, Statul Român nu este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Câtă vreme intervenienții s-au adresat instanței de judecată pentru realizarea dreptului lor și au opus pretențiile formulate atât Primarului Municipiului Constanța și Municipiului Constanța, cât și Statului Român prin Ministerul Finanțelor, este lipsită de semnificație împrejurarea neadresării formale a notificării pentru că în calitate de parte în procedura judiciară, Statul a luat cunoștință de pretenția formulată prin actul de declanșare a procedurii administrative. Nefondate au fost apreciate și susținerile referitoare la situația juridică a imobilului, la apartenența acestuia în prezent și, în raport de aceste aspecte, la determinarea entității învestite cu emiterea ordinului/deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Aceasta, întrucât prin Decizia civilă nr. 199 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că Societatea "E.", la care autorul intervenienților a deținut o cotă de 1/9 din totalul acțiunilor, este în prezent desființată și nu există o societate comercială succesoare, iar față de aceste constatări în mod corect a stabilit instanța de fond că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/20091, în raport de care apărarea apelantului pârât, referitoare la lipsa legitimării sale procesuale pasive, nu are temei legal.

S-a reținut că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, stabilește condițiile în care se realizează despăgubirea persoanei vizate de art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, dispunând în mod expres că "măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului". Prin urmare, atunci când notificatorul este succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice ale cărei bunuri au fost naționalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres entitatea care trebuie să soluționeze notificarea și să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu excluderea unității administrativ- teritoriale și cum fosta SC "E.", la care autorul intervenienților a avut calitatea de asociat, nu mai există și nici nu s-a făcut dovada că a existat o societate comercială succesoare, obligația de a propune notificatorilor măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, iar nu pârâtului Municipiul Constanța și nici SC R. SA sau SC C. SA, la care se face referire în apel, pentru că acestea nu au preluat patrimoniul SC "E.", ci au fost înființate în anul 1990,

prin decizii ale Prefectului Județului Constanța și prin divizarea Î.J.P.I.P.S. Constanța care, la rândul său, a fost înființată în anul 1979 prin Hotărârea Consiliului Popular al Județului Constanța. Or, în cauză nu s-a demonstrat că această persoană juridică a preluat patrimoniul Societății "E.". Au fost înlăturate ca neîntemeiate și susținerile referitoare la determinarea și plata despăgubirilor la care sunt îndreptățiți intervenienții, conform cotei lor succesorale, deoarece instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând că stabilirea acestui cuantum se face de Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar trimiterea la prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001 vizează propunerea de despăgubiri - care, potrivit alin. (3) al textului se va realiza prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice care a formulat critici, susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - În mod greșit instanța nu a constatat că, în speță, Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu-i este justificată legitimarea procesuală pasivă. Astfel, în condițiile în care prin adresa Primăriei Constanța emisă în anul 2007, s-a comunicat faptul că terenul, ce face obiect al cererii de restituire, aparține SC R. și SC C. SA conform H.G. nr. 834/1991, totuși, instanța a reținut că, după anul 1940, nemaiexistând date privind Societatea "E." și necunoscându-se modalitatea preluării de către stat, nu se poate stabili deținătorul imobilului, așa încât devin incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în corelare cu art. 135 din Constituție, art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, statul este persoană juridică, fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor în justiție în acele raporturi în care participă nemijlocit, ca titular de drepturi și obligații. Potrivit H.G. nr. 113/1992, bunurile de interes local au fost trecute în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale, iar Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul în litigiile care vizează bunurile din domeniul public de interes național. - În privința despăgubirilor bănești acordate, s-a reținut că Statul se legitimează, de asemenea, față de dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text care prevede însă că măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile se cuantifică în concret de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Față de dispozițiile legale menționate, în mod eronat instanța de apel a reținut că obligația de a propune măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate Ministerului Finanțelor Publice. Aceasta, în condițiile în care, în considerentele deciziei s-a constatat că măsurile reparatorii se propun prin decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, instituție care nu a fost însă introdusă și citată în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea. Criticile recurentului, deși neîncadrate în drept, vor fi analizate, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (întrucât vizează încălcarea unor norme de drept material, au fost invocate repercusiuni asupra cadrului procesual al judecății). Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speță a fost corect reținută legitimarea procesuală a pârâtului-recurent, față de situația juridică a imobilului, raportată la art. 18 lit. a) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; în ce privește faptul că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, aceasta nu afectează calitatea procesuală pasivă a Statului Român, ci aspectul menționat va avea relevanță în procesul de executare a hotărârii judecătorești, în sensul că recurentul va înainta cererea de executare către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, chiar dacă această instituție nu a fost parte în proces.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarele considerente: - Recurentul a criticat soluția dată problemei calității sale procesuale pasive, susținând, pe de o parte, că, față de natura juridică a imobilului, acesta nu ar intra în sfera de aplicare a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că, date fiind modificările intervenite în anul 2009 asupra textului de lege menționat, numai instituția Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ar mai putea emite decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent. Readucând în dezbaterea judiciară asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că ele și-au găsit deja dezlegare, de o manieră irevocabilă, prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Astfel, menținând soluția de desființare (parțială) cu trimitere spre rejudecare a instanței de apel, decizia anterior menționată a Înaltei Curți a tranșat, în prealabil, (pronunțându-se pe critici formulate cu acea ocazie) problema calității procesuale pasive a Statului Român, cu referire la toate argumentele aduse în sprijinul acestei excepții și reluate în prezentul memoriu de recurs. Se constată că, potrivit considerentelor deciziei arătate, a fost analizată pretinsa lipsă de calitate procesuală cu referire la situația juridică a imobilului care, conform statuărilor instanțelor fondului, a făcut parte din patrimoniul unei societăți comerciale ("E.") desființată și față de care nu s-a stabilit o societate comercială succesoare, devenind astfel incidente prevederile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

În ce privește împrejurarea că textul art. 31 alin. (3) a fost modificat prin Legea nr. 302/2009 - în sensul că despăgubirile se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - ea a fost, de asemenea, avută în vedere de către instanța de recurs, reținându-se că este vorba despre o situație de transmisiune ope legis a calității procesuale, ce urmează a fi avută în vedere cu ocazia executării hotărârii. Totodată, s-a avut în vedere, așa cum rezultă din considerentele aceleiași decizii, invocarea de către pârât și a altor temeiuri juridice decât cel reprezentat de prevederile Legii nr. 10/2001, în legătură cu legitimarea procesuală și reprezentarea statului în justiție.

S-a reținut, pe acest aspect, că pârâtul-recurent a devenit parte în procedura judiciară declanșată ca urmare a nesoluționării notificării reclamantei transmisă în condițiile Legii nr. 10/2001 și, ca atare, analiza calității sale procesuale trebuie făcută prin raportare la acest cadru normativ special, fiind lipsită de relevanță invocarea altor dispoziții legale vizând participarea sau reprezentarea statului în procese. De asemenea, o analiză în etapa jurisdicțională anterioară, a primit și susținerea recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care se stabilește, în procedura Titlului VII, cuantumul despăgubirilor. Din acest punct de vedere, s-a constatat că sunt chestiuni diferite, cele referitoare la emiterea ordinului ministrului finanțelor (în prezent, decizia motivată a Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) și, respectiv, stabilirea și plata despăgubirilor care vor respecta procedura instituită prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că toate argumentele aduse de pârât în legătură cu pretinsa lipsă a calității sale procesuale au fost deja susținute și analizate de instanța de recurs anterioară. Readucând în dezbaterea judiciară aceleași chestiuni și pretinzând o altă soluție asupra acestora, recurentul-pârât ignoră, de o manieră nepermisă legal, efectul autorității de lucru judecat al dezlegărilor jurisdicționale irevocabile și modalitatea în care acesta se manifestă în interiorul aceluiași proces. Dată fiind funcția autorității de lucru judecat - realizarea stabilității și a securității raporturilor juridice - nici părțile și nici instanța nu mai pot readuce în discuție, respectiv reevalua jurisdicțional ceea ce s-a stabilit deja de o manieră irevocabilă.

În consecință, potrivit considerentelor expuse, criticile recurentului care pun în discuție aspecte de drept deja dezlegate nu pot fi primite. Aspectul aparent contradictoriu, sesizat de recurent în privința considerentelor deciziei din apel care, pe de o parte, constată că obligația de a propune măsuri reparatorii prin echivalent incumbă Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, iar pe de altă parte, reține calitate procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice își are dezlegare tot în decizia de recurs anterioară care a stabilit că este vorba despre o transmisiune ope legis a calității [urmare a modificărilor intervenite în conținutul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001] și că aceasta va fi avută în vedere cu ocazia executării.

Pentru toate aceste motive, criticile formulate neputând fi primite, recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei nr. 24/C din 13 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS