ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1896/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1037 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta N.D. în contradictoriu cu pârâții P.M.C. și M.C., prin P. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul P.M. Constanța. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că nesoluționarea notificării formulate de reclamante este justificată de împrejurarea că reclamanta nu a produs probe referitoare la valoarea construcției în starea în care se afla la data preluării, în contractul de vânzare-cumpărare prezentat drept titlu de proprietate făcându-se referire numai la prețul total (incluzând și valoarea terenului) care a fost de 40.000 lei.

Această împrejurare rezultă din dosarul administrativ și din faptul că reclamanta nu a produs nicio probă în fața instanței. In extrasul de carte funciară se indică numai existența a trei camere, hol și dependințe la parter și patru camere la etaj, fără nicio referire la caracteristicile tehnice ale construcției. Prin decizia civilă nr. 150/ C din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanții N.D. și V.A.M. împotriva sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în tot, în sensul admiterii cererii. Au fost obligați pârâții să restituie, în natură, reclamantei V.A.M. imobilul situat în Constanța, str. Sarmisegetuza, compus din construcții, cu excepția apartamentului înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996 lui D.D.

și cota de XA din terenul aferent în suprafață totală de 77 m.p. Au fost obligați pârâții să înainteze C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei N.D., pentru partea din construcția înstrăinată lui D.D. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996 și pentru cota de x din terenul aferent de 77 m.p., ce nu poate fi restituită în natură. Au fost obligați intimații la 6.272,10 lei cheltuieli de judecată (fond și apel) către apelanta-reclamantă N.D. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive: Reclamantele au investit direct instanța cu o cerere de restituire în natură a părții din imobilul situat în Constanța, str. Sarmisegetuza, neînstrăinată către chiriași și cu o cerere de obligare a P.M.

Constanța să emită o ofertă de restituire prin echivalent în bunuri și servicii pentru partea înstrăinată din imobil ori să facă propuneri pentru acordarea de despăgubiri bănești. Această solicitare a fost adresată direct instanței în condițiile în care, deși s-a formulat notificare în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificare înregistrată la P.M.C. la 18 aprilie 2001, timp de peste 7 ani unitatea notificată nu a răspuns în nici un fel. Invocând considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, tribunalul a apreciat că este justificată pasivitatea autorității locale care, în lipsa unor probe doveditoare privind valoarea imobilului la data preluării, nu putea să se pronunțe asupra cererii de restituire.

Considerentele tribunalului sunt fără temei legal și emise ca urmare a interpretării greșite a Deciziei nr. XX/2007, dar prin soluția astfel motivată tribunalul a pronunțat un „fine de neprimire” a cererii directe către instanță, încălcând accesul reclamantelor la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. Constatând pasivitatea nejustificată a unității deținătoare de a soluționa în termenul legal notificarea, tribunalul, conformându-se Deciziei nr. XX/2007, care are valoare interpretativă obligatorie, trebuia sa evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator, dacă cererea reclamantelor la acordarea de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, este întemeiată sau nu.

Numai printr-o interpretare restrictivă și în dezacord cu considerentele Deciziei nr. XX/2007 tribunalul a apreciat că pentru analiza pe fond a cererii de restituire este necesar să se constate în prealabil un refuz ne justificat al unității deținătoare. Nerespectarea termenului legal de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării și lăsarea în nelucrare a dosarului de notificare un termen care de departe nu poate fi considerat rezonabil are semnificația unui refuz nejustificat care îndreptățește notificatorul să se adreseze direct instanței. Potrivit actului de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 și autentificat sub nr. 142 din 20 ianuarie 1933, d-na M.E. a cumpărat imobilul din str. Tache Ionescu, careul nr. x, lit. d), imobil compus dintr-o clădire veche, pe un teren de 77 mp.

Actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 și foaia de date pentru cartea funciară reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, compus din teren în suprafață de 77 mp și construcție cu parter și etaj; conform art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, anexa la decretul de naționalizare și celelalte înscrisuri depuse de Primărie fiind doar acte confirmative ale existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului, așa cum rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate. Reclamantele au dovedit atât dreptul de proprietate al autoare lor, d-na M.E., asupra imobilului solicitat prin notificare, cât și întinderea acestui drept, ceea ce justifică calitatea lor de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Îndreptățirea reclamantelor de a obține măsuri reparatorii este justificată de faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat prin naționalizare-calificarea ca act abuziv al naționalizării fiind cută în mod explicit de legiuitor prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, dar și de calitatea reclamantei V.A.M. de succesor al proprietarului imobilului, d-na M.E., și de aceea de cesionar de drepturi pentru partea înstrăinată din imobil al d-nei N.D. Din datele furnizate de către P.M. Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța, confirmate de către reclamante și de expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză, parte din imobilul din Constanța, str. Sarmisegetuza, respectiv o suprafață utilă de 47,37 mp, pivniță nelocuită de 4,00 mp, a fost înstrăinat familiei D.D.

cu contractul de vânzare cumpărare nr. 27483 din 06 noiembrie 1996, pentru celelalte încăperi ale imobilului existând un contract de închiriere. Aceasta fiind situația de juridică a imobilului, ținând seama de contractul de cesiune încheiat între reclamante, instanța a constatat că reclamanta V.A.M. este îndreptățită să i se restituie în natură partea neînstrăinată din imobil, compusă din construcție și cota de 1/2 din terenul aferent imobilului, corespunzătoare părții de construcție restituite în natură, în timp ce reclamanta N.D. are dreptul să primească despăgubiri, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobil înstrăinată conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996 cu fam.

D. Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs pârâții P.M. Constanța și M. Constanța, prin P., în motivarea căreia s-au arătat următoarele: Se critică decizia de apel numai în ceea ce privește dovedirea calității de persoană îndreptățită a reclamantelor, sub celelalte aspecte considerându-se că hotărârea are un caracter legal. În actul de vânzare-cumpărare se menționează faptul că imobilul construcție este vechi, supus demolării, fiind deci o ruină, pe când imobilul actual este în bună stare; nu se cunoaște nici configurația actuală a imobilului. Pentru lămurirea acestui aspect, s-ar fi impus efectuarea unei expertize tehnice, probă care nu a fost solicitată și nu a fost administrată în proces.

Deși s-au indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, cu aplicarea dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit normei procedurale menționate, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Aspectele invocate prin cererea de recurs nu reprezintă motive de nelegalitate ci de temeinicie a hotărârii, neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, acestea presupun reaprecierea probelor administrate și aprecierea utilității administrării unei probe.

Urmare acestor considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat în cauză. Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimatele - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții P.M.C. și M.C., prin P., împotriva deciziei nr. 150/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenți la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimatele N.D. și V.A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.