ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta C.J.P.C. Dâmbovița a formulat contestație împotriva hotărârilor din 8 septembrie 2011, din 6 octombrie 2011, din 22 septembrie 2011, din 15 septembrie 2011 și din 18 august 2011 ale Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copiilor sector 2 București, solicitând anularea în parte a acestor hotărâri, în sensul înlăturării dispozițiilor referitoare la cheltuielile de întreținere stabilite în sarcina Consiliului județean Dâmbovița. Prin sentința civilă nr 48 din 14 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza spre competentă soluționare către Judecătoria sector 2 București.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a statuat că dispozițiile art. 124 din Legea nr. 272/2004 nu sunt incidente în cauză, din moment ce nu se pune problema luării unei măsuri speciale de protecție a copilului, astfel că devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. ce consacră plenitudine de jurisdicție judecătoriei de a judeca toate cauzele care nu au date prin lege în competența altei instanțe. Prin sentința nr. 18039 din 12 noiembrie 2013 Judecătoria sector 2 București a admis, la rândul său, excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Totodată, a constatat invit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc.

civ. La adoptarea soluției s-a reținut, în esență, faptul că dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente în speță deoarece nu există o dispoziție expresă care să atribuie judecătoriei competența de a soluționa contestațiile împotriva hotărârilor emise de comisia de protecție a copilului privind suportarea cheltuielilor de întreținere aferente includerii în regim de internat în cadrul unor centre speciale a unor copii. Instanța a mai reținut că dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ. instituie o competență reziduală cu privire la exercitarea controlului judecătoresc, aplicabilă numai atunci când nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ sau a altei instanței de judecată.

Prin decizia nr. 22F din data de 25 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că instanța competentă pentru soluționarea litigiului este Tribunalul București, secția de contencios administrativ având în vedere următoarele considerente: Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta C.J.P.C. Dâmbovița a formulat contestație împotriva unor hotărâri emise de Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului sector 2, hotărâri prin care se stabilea includerea în regim de internat pe perioada anului școlar 2011-2012 în câteva centre de îngrijire a copiilor nominalizați în anexa la hotărârile contestate, precum și suportarea cheltuielilor de întreținere de către Consiliul județean Dâmbovița.

Se contestă un act administrativ emis de o autoritate administrativă pentru motive de nelegalitate, petenta invocând încălcarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 448/2006 interpretate în coroborare cu prevederile art 51 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. De asemenea, s-a arătat că, față de obiectul acțiunii, prezenta cauză nu vizează stabilirea unei măsuri de protecție socială a copilului pentru a atrage competența secției civile a tribunalului, în temeiul prevederilor art. 124 din Legea nr. 272/2004, dar nici nu constituie un litigiu care să intre în competența de soluționare a judecătoriei, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., ce conferă plenitudine de jurisdicție acestei instanțe, de a judeca toate cauzele care nu au date prin lege în competența altei instanțe, în condițiile în care actul contestat are un anumit caracter de specificitate și o anumită natură juridică ce atrage competența altei instanțe.

Făcând aplicarea prevederilor art. 1 interpretat prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din același act normativ, instanța a constatat că litigiul de față intră în sfera contenciosului administrativ, ceea ce determină competența secției corespunzătoare a Tribunalului București. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta C.J.P.C. Dâmbovița, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. A arătat reclamanta că obiectul cauzei îl constituie contestație la hotărârea Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copilului sector 2 București, sub condiția asumării cheltuielilor de ocrotire de către Consiliul județean Dâmbovița.

Față de împrejurarea că avizul se eliberează în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială prevăzute de Legea nr. 272/2004, recurenta consideră că în astfel de cauze competența aparține secției civile a Tribunalului București. Temeiul legal invocat în contestație este art. 10 din H.G. nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed: În cauza dedusă judecății sunt contestate hotărâri ale Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copilului sector 2 prin care s-a avizat includerea în regim de internat pe perioada anului 2011-2012 în centre de îngrijire a unor copii, la solicitarea C.J.P.C.

Dâmbovița, sub aspectul stabilirii în sarcina Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a obligației de a suporta cheltuielile de întreținere a acestora în centrele respective. Hotărârile au fost date în aplicarea art. 11 din H.G. nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, care prevăd că se poate hotărî plasamentul copilului în altă unitate administrativ teritorială decât cea în care funcționează comisia, dacă interesul copilului impune, cu avizul favorabil al comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Cu privire la aceste hotărâri nu se reglementează o cale de atac prin H.G. nr. 1437/2004.

Prin art. 10 alin. (2) din același act normativ se prevede că hotărârile prin care s-au luat măsuri de protecție specială pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele suspuse judecății fiind soluționate regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004. Atât timp cât hotărârile contestate sunt acte premergătoare, luate în cadrul procedurilor care se finalizează cu hotărâri de luare a unor măsuri de protecție specială, fiind practic componente ale acestora, acestea sunt supuse regimului juridic reglementat pentru hotărârile finale. În consecință, cu aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului, secția civilă, iar nu secției de contencios administrativ, cum s-a stabilit prin decizia recurată.

Față de cele ce preced, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar decizia pronunțată va fi modificată, în sensul că se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.J.P.C. Dâmbovița împotriva deciziei nr. 22F din data de 25 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2014.