ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1022/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1022/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

civile de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 992/C/2005 la Tribunalul Galați, secția civilă, reclamantul W.A. a

chemat în judecată Instituția P.M. Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de către

3.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a

hotărârii, să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului situat în

Galați, B-dul. George Coșbuc, sau acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii

nr. 10/2001.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 13 iunie 2001, a solicitat pârâtului prin notificare să-i restituie în natură imobilul sus menționat, compus

din suprafața de 1226,94 m.p. teren și construcții din cărămidă având trei

corpuri de casă cu parter și etaj, sau să i se acorde măsuri reparatorii, și,

deși a expirat termenul pentru a i se răspunde, pârâtul nu și-a îndeplinit

această obligație legală; că a făcut dovada că bunul respectiv a aparținut

fratelui bunicului său (W.L.), iar prin decizia civilă nr. 5 din 7 ianuarie 2004 a Tribunalului Galați, s-a constatat nulitatea absolută a donației făcută cu privire la acest

imobil de W.L., și, astfel, statul sau oricare dintre instituțiile sale nu

dețin nici un titlu cu privire la imobil.

S-a solicitat de

către reclamant, să se constate refuzul pârâtului de a emite dispoziția de

restituire în natură a imobilului sau, după caz, de acordare a măsurilor

reparatorii în raport de situația actuală a acestuia.

La termenul de judecată

din 10 ianuarie 2006, reclamantul, prin apărător, a arătat că își modifică

obiectul cererii introductive, în sensul că formulează contestație împotriva

dispoziției nr. 636/ SR din 3 martie 2004, prin care s-a respins cererea

formulată de reclamant, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului său

de proprietate și nici a vocației la moștenirea autorului deposedat.

La 18 octombrie 2007,

SC B.G. SRL Galați a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu și

în interesul pârâtului prin care a arătat că imobilul din Galați, B-dul. George

Coșbuc este în prezent proprietatea societății, astfel cum rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 113 din 9 iulie 2004, confirmat prin

sentința civilă nr. 3905 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Galați.

În motivarea cererii

de intervenție în interes propriu, intervenientul SC B.G. SRL a arătat că

reclamantul a formulat contestație peste termenul de 30 de zile prevăzut de

Legea nr. 10/2001, întrucât i s-a comunicat dispoziția contestată la 14 aprilie

2004 iar contestația a fost formulată în anul 2005; că imobilul din Galați,

B-dul George Coșbuc, nu poate constitui obiectul retrocedării către reclamant,

întrucât, așa cum rezultă din adresa nr. 13427 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Galați,

pentru acest imobil nu s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, iar din

acte rezultă că adresa din str. George Coșbuc a avut ca număr vechi numărul

288; că din notificările reclamantului rezultă că acesta a solicitat

retrocedarea imobilului din str. George Coșbuc, care potrivit adresei nr. 89.174

din 22 octombrie 2004 emisă de P.M. Galați, și că, în baza certificatului de

urbanism nr. 785 din 11 septembrie 2003, s-a construit un pavilion

administrativ de prestări servicii auto, în regim de parter și etaj, care

constituie proprietatea societății, pe lângă partea din imobil cumpărată

inițial.

La termenul de

judecată din 3 decembrie 2007, pârâtul M. Galați a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, motivată, în esență, de faptul că, potrivit

actelor depuse la dosar, nu rezultă calitatea de moștenitor a acestuia,

respectiv nu a făcut dovada vocației succesorale la moștenirea autorului deposedat,

iar la termenul din 19 februarie 2008, această excepție a fost respinsă, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.

1583/2008, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, acțiunea și ca lipsită de

interes cererea de intervenție, reținând, în esență, că, față de actele și lucrările

cauzei, reclamantul nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat

printr-un înscris care să prezinte elementele constitutive ale unui titlu de

proprietate, și, prin urmare, nu a dovedit calitatea sa de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 210/

A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat

de apelantul-reclamant; a schimbat, în tot, sentința civilă apelată; a admis

contestația; a anulat Dispoziția nr. 636/SR/2004 a Primarului Galați și a

dispus obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții de acordare de

despăgubiri bănești în cuantum de 248.502,847 lei, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 23.1 din

H.G. nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice

translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către o

persoană fizică sau juridică, act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație,

extras de carte funciară.

În speță, față de

actele administrate, apelantul-reclamant a făcut dovada, în sensul Legii nr. 10/2001,

a faptului că autorul său L.V., a avut în proprietate imobilul situat în

Galați, str. George Coșbuc, compus din 1226,94 m.p. teren + construcții, iar în anul 1952, pentru neplata impozitelor, s-a dispus scoaterea

bunului la vânzare, pentru ca, în anul 1962, acesta să se regăsească în patrimoniul

lui L.V. (posibil prin nefinalizarea vânzării silite), pentru care a intervenit

actul de donație către S.P.O. Galați.

Cu privire la

calitatea de persoană îndreptățită a apelantului, s-a reținut că, din analiza

actelor administrate în cauză, se constată că numele de familie al fostului

proprietar are diverse forme, care se învârt în jurul rădăcinii „W.”, fapt care,

coroborate cu actele de stare civilă, atestă calitatea de persoană îndreptățită

în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.

V.(W.)L. (din părinții

I. și T.) a fost fratele vitreg al lui W.A. (din părinții I. și S.).

W.A. a avut un fiu, W.A.,

iar acesta din urmă pe apelantul-reclamant.

Pe acest aspect, s-a

concluzionat că, prin certificatul de moștenitor nr. 291/2003 eliberat de

B.N.P. C., se face dovada îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru

atestarea unei astfel de calități și, ca atare, condiția prevăzută la art. 4 din

Legea nr. 10/2001 este îndeplinită în speță.

În ceea ce privește

identificarea cu certitudine a amplasamentului imobilului în litigiu, s-a

reținut că obiecțiunile intimatei, privitoare la acest aspect, ar fi fost

întemeiate în măsura în care, în speță, nu ar fi avut loc o modificare a

obiectului cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul preluat abuziv de S.R., imobil care, în mod cert, în anul 1962, se

afla pe B-dul. George Coșbuc.

S-a concluzionat, că

s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului apelantului asupra

imobilului în litigiu, a preluării abuzivă de către S.R. a acestui imobil,

precum și a calității de persoană îndreptățită a reclamantului, iar față de

faptul că dispoziția contestată a fost emisă în anul 2004, permite să se

stabilească drept măsură reparatorie acordarea de despăgubiri bănești, formă de

reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor survenite prin

Legii nr. 247/2005.

Referitor la

cuantumul acestor despăgubiri, instanța de apel a reținut că urmează a se lua în

calcul suprafața de 1226,94 m.p. teren, așa cum rezultă din actele de

proprietate, și nu 1497,11 m.p., așa cum a găsit de cuviință expertul, iar în

ceea ce privește valoarea pe metru pătrat, s-a reținut cea de 231,88 lei, la

care s-a oprit expertul și nu cea de 300 euro/m.p., pretinsă de apelant fără dovezi

pertinente.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamantul W.A. și M. Galați, prin P.

Prin recursul său, reclamantul

W.A. critică decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate arată că obiectul notificării

formulată de acesta îl constituie restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri pentru imobilul situat în Galați, str. George Coșbuc, constând din

teren în suprafață de 1226,94 m.p. și construcții cu trei corpuri de clădire,

corpul nr. 1 cu două camere și o magazie, corpul nr. 2 având o cameră și corpul

nr. 3 format din parte și etaj cu două încăperi, construcții care însumează

suprafața de 263,49 m.p.

În această situație,

chiar dacă din motive obiective, respectiv refuzul actualilor deținători ai

imobilelor de a permite accesul, expertul nu a examinat construcțiile în

vederea evaluării, este evident că nu a renunțat nici un moment la solicitarea

sa inițială privind „acordarea de despăgubiri legate și de construcțiile

existente pe teren”, situație în care este evidentă omisiunea instanței de apel

de a soluționa și această cerere.

Prin recursul său, M.

Galați, prin P., a criticat decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu

aplicarea greșită a legii, indicând ca temei legal al criticilor formulate art.

304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, M. Galați, prin P., arată că prezumția relativă prevăzută

de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, operează numai în absența unor

probe contrare, fapt ce implică neapărat coordonarea informațiilor furnizate de

actele normative sau de autorități, prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a

pus în aplicare măsura preluării abuzive.

La dosarul cauzei

există mai multe acte care fac trimitere la eventuale preluări abuzive: anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, sentința civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952 a Tribunalului Galați și contractul de donație din 19 decembrie 1962, în care se prevede că

imobilul donat statului este proprietatea d-lui. V.L. prin cumpărare în anul

1942, „cu act pe care nu-l mai posed”.

Or, instanța de apel,

fără a lămuri care din modalitățile de preluare dovedite cu înscrisuri este cea

reală, a procedat la calificarea preluării imobilului ca fiind donație abuzivă,

fără a mai face referire la prezența imobilului în litigiu în anexa la decretul

de naționalizare.

De asemenea, s-a

arătat, că potrivit principiului instituit de Legea nr. 10/2001, prevalează

restituirea în natură a imobilelor revendicate, potrivit art. 1 alin. (1) din aceeași

lege și numai în cazul în care acest lucru nu este posibil, în subsidiar, se

acordă despăgubiri, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Instanța

de apel nu a motivat în nici un fel imposibilitatea restituirii în natură,

chiar și parțială, a imobilului. Mai mult, imobilul nu a fost identificat, nu i

s-a clarificat regimul juridic și nici nu s-a stabilit deținătorul sau

deținătorii actuali ai acestuia.

S-a mai arătat, că,

nici în forma inițială, nici în forma republicată a Legii nr. 10/2001,

despăgubirile acordate în condițiile acestui act normativ, prin decizie/dispoziție

motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere

împotriva cărora s-au formulat contestații admise în procedura judiciară), nu

erau achitate de către prefectură, conform procedurii reglementate de art. 36/40

din actul normativ, și că, în ultima perioadă, în situațiile în care

revendicatorii obțin pe cale judecătorească recunoașterea calității lor de

persoane îndreptățite, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, solicită de la

primării, prin intermediul executorilor judecătorești, plata în numerar a

sumelor consemnate în dispozitivele respectivelor hotărâri judecătorești, deși,

odată cu apariția Legii nr. 247/2005, sursele de finanțare, cuantumul și

procedura de acordare efectivă a despăgubirilor aferente imobilelor, care nu

pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, au

trecut în sarcina A.N.R.P.F.P., indiferent dacă acestea au fost obținute pe

cale administrativă sau prin hotărâri judecătorești.

Examinând recursul

reclamantului, în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304

pct. 7 C. proc. civ., cât și recursul formulat de M. Galați, prin P., în limita

criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată următoarele:

Art. 261 alin. (5) C.

proc. civ., prevede că „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”, iar art. 291 alin. (1) C. proc. civ.,

prevede că, instanța de apel va verifica „în limitele cererii de apel

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

În prezenta cauză,

instanța de apel a nesocotit aceste prevederi legale, deoarece deși prin

motivele de apel s-au formulat critici de către reclamant împotriva sentinței pronunțate

de tribunal, în sensul că, greșit, nu i s-au acordat despăgubiri pentru

imobilul notificat, care în forma inițială a fost compus din două terenuri fără

construcții, situate în str. George Coșbuc, unificate, ulterior, într-un singur

corp, prin desființare a gardului despărțitor, și construcțiile edificate pe

acesta, prin decizia recurată, nu s-a răspuns în vreun fel acestei critici,

stabilind că reclamantul are dreptul la despăgubiri bănești numai pentru

terenul în litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței de apel

asupra acestei critici.

Cum aceeași critică

este formulată de reclamant și prin cererea de recurs, instanța de recurs nu

poate exercita controlul judiciar, deoarece nu cunoaște care au fost

considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru înlăturarea

motivului de apel formulat de reclamant privind dreptul său de a i se acorda

măsuri reparatorii și pentru construcțiile situate pe terenul în litigiu și

preluate de stat abuziv de la autorul său.

În ceea ce privește

recursul declarat de M. Galați, prin P., se constată următoarele :

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Prin decizia

recurată, s-a stabilit, irevocabilul, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001,

a reclamantului, ca moștenitor al fostului proprietar, așa cum rezultă din

certificatul de calitate nr. 291/2003 eliberat de B.N.P. C., cât și calitatea

de proprietar al imobilului în litigiu în persoana autorului V.(W.)L., în condițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950, pentru imobilele situate în Galați, din care rezultă că de la autorul L.V.

s-a naționalizat și imobilul situat în Galați, B-dul. George Coșbuc, deoarece

asupra acestor constatări ale instanței de apel pârâtul nu a formulat critici

prin recursul său.

Prin criticile

formulate, recurentul M. Galați, prin P., indicând art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, arată că instanța de apel nu a făcut niciun fel de referiri „la

prezența imobilului în anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, considerând

fără temei că bunul respectiv ar fi revenit în patrimoniul autorului

reclamantului în anul 1962, probabil prin nefinalizarea vânzării silite”.

Imobilul a fost

preluat de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv, conform art.

1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că, ulterior,

asupra acestui imobil s-au făcut acte de dispoziție nu dovedește altceva decât

că autorul W.L. nu a fost deposedat, urmare a naționalizării, de către imobilul

în litigiu.

În condițiile art. 2 alin.

(1) lit. c) și d), preluările imobilului de către stat, dispuse prin sentința

civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Popular al

Orașului Galați, pentru neplata impozitelor, cât și prin donația făcută de L.W.

în favoarea Consiliului local al orașului Galați, constatată nulă prin decizia nr.

5 din 7 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă,

constituie acte de preluare abuzivă a imobilului de către stat, care, oricum,

ar fi fost lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care preluarea de

drept a imobilului de către stat se făcuse abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950,

prin naționalizare.

Toate operațiunile

juridice subsecvente actului naționalizării nu dovedesc decât consecvența

statului în a lipsi persoanele de proprietatea lor prin orice mijloace,

specifice regimului politic din acea vreme.

Prin urmare, în speță,

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său asupra

imobilului în litigiu, a preluării abuzive a acestuia de către stat, cât și a calității

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ca

lege specială de reparație pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De esența Legii nr. 10/2001

este restituirea în natură a imobilelor potrivit art. 1, art. 7 și art. 9 din

Legea nr. 10/2001, așa cum, de altfel, a solicitat reclamantul prin notificarea

nr. 77 din 13 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, măsură ce se

impune a fi analizată în raport de regimul juridic al imobilului la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001,.

Acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent, se poate dispune potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, republicată, numai în situația în care restituirea în natură a

imobilului nu este posibilă.

În speță, se constată

că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, în sensul

identificării imobilului în litigiu, teren și construcții, și verificării

situației sale juridice, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001,

republicată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie

2001, pentru a se aprecia asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptățit

reclamantul și anume, fie la restituirea în natură a acestuia, fie acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Stabilirea situației

de fapt impune efectuarea unei expertize topo de specialitate, probă incompatibilă

cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se identifice

imobilul în litigiu, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001,

cât și completarea probatoriului cu acte din care să rezulte situația juridică

a acestuia, cât și deținătorii săi, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

pentru a stabili asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptățit

reclamantul.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursurile declarate de reclamantul W.A. și M. Galați, prin P., va casa

decizia recurată, și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării, se va administra probatoriu în sensul celor mai sus expuse și se

va ține seama de toate mijloace de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul W.A. și pârâtul M. Galați, prin P., împotriva deciziei

nr. 210/ A din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o

casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.