ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1022/2010

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 992/C/2005 la Tribunalul Galați, secția civilă, reclamantul W.A. a chemat în judecată Instituția P.M. Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de către 3.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii, să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului situat în Galați, B-dul. George Coșbuc, sau acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 13 iunie 2001, a solicitat pârâtului prin notificare să-i restituie în natură imobilul sus menționat, compus din suprafața de 1226,94 m.p.

teren și construcții din cărămidă având trei corpuri de casă cu parter și etaj, sau să i se acorde măsuri reparatorii, și, deși a expirat termenul pentru a i se răspunde, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație legală; că a făcut dovada că bunul respectiv a aparținut fratelui bunicului său (W.L.), iar prin decizia civilă nr. 5 din 7 ianuarie 2004 a Tribunalului Galați, s-a constatat nulitatea absolută a donației făcută cu privire la acest imobil de W.L., și, astfel, statul sau oricare dintre instituțiile sale nu dețin nici un titlu cu privire la imobil. S-a solicitat de către reclamant, să se constate refuzul pârâtului de a emite dispoziția de restituire în natură a imobilului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în raport de situația actuală a acestuia.

La termenul de judecată din 10 ianuarie 2006, reclamantul, prin apărător, a arătat că își modifică obiectul cererii introductive, în sensul că formulează contestație împotriva dispoziției nr. 636/ SR din 3 martie 2004, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și nici a vocației la moștenirea autorului deposedat. La 18 octombrie 2007, SC B.G. SRL Galați a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului prin care a arătat că imobilul din Galați, B-dul. George Coșbuc este în prezent proprietatea societății, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 113 din 9 iulie 2004, confirmat prin sentința civilă nr. 3905 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Galați.

În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenientul SC B.G. SRL a arătat că reclamantul a formulat contestație peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, întrucât i s-a comunicat dispoziția contestată la 14 aprilie 2004 iar contestația a fost formulată în anul 2005; că imobilul din Galați, B-dul George Coșbuc, nu poate constitui obiectul retrocedării către reclamant, întrucât, așa cum rezultă din adresa nr. 13427 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Galați, pentru acest imobil nu s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, iar din acte rezultă că adresa din str. George Coșbuc a avut ca număr vechi numărul 288; că din notificările reclamantului rezultă că acesta a solicitat retrocedarea imobilului din str. George Coșbuc, care potrivit adresei nr. 89.174 din 22 octombrie 2004 emisă de P.M.

Galați, și că, în baza certificatului de urbanism nr. 785 din 11 septembrie 2003, s-a construit un pavilion administrativ de prestări servicii auto, în regim de parter și etaj, care constituie proprietatea societății, pe lângă partea din imobil cumpărată inițial. La termenul de judecată din 3 decembrie 2007, pârâtul M. Galați a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, motivată, în esență, de faptul că, potrivit actelor depuse la dosar, nu rezultă calitatea de moștenitor a acestuia, respectiv nu a făcut dovada vocației succesorale la moștenirea autorului deposedat, iar la termenul din 19 februarie 2008, această excepție a fost respinsă, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1583/2008, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, acțiunea și ca lipsită de interes cererea de intervenție, reținând, în esență, că, față de actele și lucrările cauzei, reclamantul nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat printr-un înscris care să prezinte elementele constitutive ale unui titlu de proprietate, și, prin urmare, nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 210/ A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant; a schimbat, în tot, sentința civilă apelată; a admis contestația; a anulat Dispoziția nr. 636/SR/2004 a Primarului Galați și a dispus obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții de acordare de despăgubiri bănești în cuantum de 248.502,847 lei, pentru următoarele considerente: Conform art. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară. În speță, față de actele administrate, apelantul-reclamant a făcut dovada, în sensul Legii nr. 10/2001, a faptului că autorul său L.V., a avut în proprietate imobilul situat în Galați, str. George Coșbuc, compus din 1226,94 m.p. teren + construcții, iar în anul 1952, pentru neplata impozitelor, s-a dispus scoaterea bunului la vânzare, pentru ca, în anul 1962, acesta să se regăsească în patrimoniul lui L.V. (posibil prin nefinalizarea vânzării silite), pentru care a intervenit actul de donație către S.P.O.

Galați. Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a apelantului, s-a reținut că, din analiza actelor administrate în cauză, se constată că numele de familie al fostului proprietar are diverse forme, care se învârt în jurul rădăcinii „W.”, fapt care, coroborate cu actele de stare civilă, atestă calitatea de persoană îndreptățită în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001. V.(W.)L. (din părinții I. și T.) a fost fratele vitreg al lui W.A. (din părinții I. și S.). W.A. a avut un fiu, W.A., iar acesta din urmă pe apelantul-reclamant. Pe acest aspect, s-a concluzionat că, prin certificatul de moștenitor nr. 291/2003 eliberat de B.N.P. C., se face dovada îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru atestarea unei astfel de calități și, ca atare, condiția prevăzută la art. 4 din Legea nr. 10/2001 este îndeplinită în speță.

În ceea ce privește identificarea cu certitudine a amplasamentului imobilului în litigiu, s-a reținut că obiecțiunile intimatei, privitoare la acest aspect, ar fi fost întemeiate în măsura în care, în speță, nu ar fi avut loc o modificare a obiectului cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv de S.R., imobil care, în mod cert, în anul 1962, se afla pe B-dul. George Coșbuc. S-a concluzionat, că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului apelantului asupra imobilului în litigiu, a preluării abuzivă de către S.R. a acestui imobil, precum și a calității de persoană îndreptățită a reclamantului, iar față de faptul că dispoziția contestată a fost emisă în anul 2004, permite să se stabilească drept măsură reparatorie acordarea de despăgubiri bănești, formă de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor survenite prin Legii nr. 247/2005.

Referitor la cuantumul acestor despăgubiri, instanța de apel a reținut că urmează a se lua în calcul suprafața de 1226,94 m.p. teren, așa cum rezultă din actele de proprietate, și nu 1497,11 m.p., așa cum a găsit de cuviință expertul, iar în ceea ce privește valoarea pe metru pătrat, s-a reținut cea de 231,88 lei, la care s-a oprit expertul și nu cea de 300 euro/m.p., pretinsă de apelant fără dovezi pertinente. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul W.A. și M. Galați, prin P. Prin recursul său, reclamantul W.A. critică decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate arată că obiectul notificării formulată de acesta îl constituie restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Galați, str. George Coșbuc, constând din teren în suprafață de 1226,94 m.p.

și construcții cu trei corpuri de clădire, corpul nr. 1 cu două camere și o magazie, corpul nr. 2 având o cameră și corpul nr. 3 format din parte și etaj cu două încăperi, construcții care însumează suprafața de 263,49 m.p. În această situație, chiar dacă din motive obiective, respectiv refuzul actualilor deținători ai imobilelor de a permite accesul, expertul nu a examinat construcțiile în vederea evaluării, este evident că nu a renunțat nici un moment la solicitarea sa inițială privind „acordarea de despăgubiri legate și de construcțiile existente pe teren”, situație în care este evidentă omisiunea instanței de apel de a soluționa și această cerere. Prin recursul său, M. Galați, prin P., a criticat decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, M. Galați, prin P., arată că prezumția relativă prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică neapărat coordonarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autorități, prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive. La dosarul cauzei există mai multe acte care fac trimitere la eventuale preluări abuzive: anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, sentința civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952 a Tribunalului Galați și contractul de donație din 19 decembrie 1962, în care se prevede că imobilul donat statului este proprietatea d-lui. V.L.

prin cumpărare în anul 1942, „cu act pe care nu-l mai posed”. Or, instanța de apel, fără a lămuri care din modalitățile de preluare dovedite cu înscrisuri este cea reală, a procedat la calificarea preluării imobilului ca fiind donație abuzivă, fără a mai face referire la prezența imobilului în litigiu în anexa la decretul de naționalizare. De asemenea, s-a arătat, că potrivit principiului instituit de Legea nr. 10/2001, prevalează restituirea în natură a imobilelor revendicate, potrivit art. 1 alin. (1) din aceeași lege și numai în cazul în care acest lucru nu este posibil, în subsidiar, se acordă despăgubiri, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel nu a motivat în nici un fel imposibilitatea restituirii în natură, chiar și parțială, a imobilului.

Mai mult, imobilul nu a fost identificat, nu i s-a clarificat regimul juridic și nici nu s-a stabilit deținătorul sau deținătorii actuali ai acestuia.

S-a mai arătat, că, nici în forma inițială, nici în forma republicată a Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile acestui act normativ, prin decizie/dispoziție motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestații admise în procedura judiciară), nu erau achitate de către prefectură, conform procedurii reglementate de art. 36/40 din actul normativ, și că, în ultima perioadă, în situațiile în care revendicatorii obțin pe cale judecătorească recunoașterea calității lor de persoane îndreptățite, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, solicită de la primării, prin intermediul executorilor judecătorești, plata în numerar a sumelor consemnate în dispozitivele respectivelor hotărâri judecătorești, deși, odată cu apariția Legii nr. 247/2005, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare efectivă a despăgubirilor aferente imobilelor, care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, au trecut în sarcina A.N.R.P.F.P., indiferent dacă acestea au fost obținute pe cale administrativă sau prin hotărâri judecătorești.

Examinând recursul reclamantului, în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât și recursul formulat de M. Galați, prin P., în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Art. 261 alin. (5) C. proc. civ., prevede că „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, iar art. 291 alin. (1) C. proc. civ., prevede că, instanța de apel va verifica „în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

În prezenta cauză, instanța de apel a nesocotit aceste prevederi legale, deoarece deși prin motivele de apel s-au formulat critici de către reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal, în sensul că, greșit, nu i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul notificat, care în forma inițială a fost compus din două terenuri fără construcții, situate în str. George Coșbuc, unificate, ulterior, într-un singur corp, prin desființare a gardului despărțitor, și construcțiile edificate pe acesta, prin decizia recurată, nu s-a răspuns în vreun fel acestei critici, stabilind că reclamantul are dreptul la despăgubiri bănești numai pentru terenul în litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței de apel asupra acestei critici.

Cum aceeași critică este formulată de reclamant și prin cererea de recurs, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar, deoarece nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru înlăturarea motivului de apel formulat de reclamant privind dreptul său de a i se acorda măsuri reparatorii și pentru construcțiile situate pe terenul în litigiu și preluate de stat abuziv de la autorul său. În ceea ce privește recursul declarat de M. Galați, prin P., se constată următoarele : Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Prin decizia recurată, s-a stabilit, irevocabilul, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, a reclamantului, ca moștenitor al fostului proprietar, așa cum rezultă din certificatul de calitate nr. 291/2003 eliberat de B.N.P. C., cât și calitatea de proprietar al imobilului în litigiu în persoana autorului V.(W.)L., în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950, pentru imobilele situate în Galați, din care rezultă că de la autorul L.V. s-a naționalizat și imobilul situat în Galați, B-dul. George Coșbuc, deoarece asupra acestor constatări ale instanței de apel pârâtul nu a formulat critici prin recursul său.

Prin criticile formulate, recurentul M. Galați, prin P., indicând art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, arată că instanța de apel nu a făcut niciun fel de referiri „la prezența imobilului în anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, considerând fără temei că bunul respectiv ar fi revenit în patrimoniul autorului reclamantului în anul 1962, probabil prin nefinalizarea vânzării silite”. Imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că, ulterior, asupra acestui imobil s-au făcut acte de dispoziție nu dovedește altceva decât că autorul W.L. nu a fost deposedat, urmare a naționalizării, de către imobilul în litigiu.

În condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și d), preluările imobilului de către stat, dispuse prin sentința civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Galați, pentru neplata impozitelor, cât și prin donația făcută de L.W. în favoarea Consiliului local al orașului Galați, constatată nulă prin decizia nr. 5 din 7 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, constituie acte de preluare abuzivă a imobilului de către stat, care, oricum, ar fi fost lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care preluarea de drept a imobilului de către stat se făcuse abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, prin naționalizare. Toate operațiunile juridice subsecvente actului naționalizării nu dovedesc decât consecvența statului în a lipsi persoanele de proprietatea lor prin orice mijloace, specifice regimului politic din acea vreme.

Prin urmare, în speță, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său asupra imobilului în litigiu, a preluării abuzive a acestuia de către stat, cât și a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ca lege specială de reparație pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De esența Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor potrivit art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, așa cum, de altfel, a solicitat reclamantul prin notificarea nr. 77 din 13 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, măsură ce se impune a fi analizată în raport de regimul juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001,.

Acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, se poate dispune potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai în situația în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă. În speță, se constată că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, în sensul identificării imobilului în litigiu, teren și construcții, și verificării situației sale juridice, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, pentru a se aprecia asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul și anume, fie la restituirea în natură a acestuia, fie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Stabilirea situației de fapt impune efectuarea unei expertize topo de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se identifice imobilul în litigiu, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, cât și completarea probatoriului cu acte din care să rezulte situația juridică a acestuia, cât și deținătorii săi, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a stabili asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul W.A. și M. Galați, prin P., va casa decizia recurată, și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriu în sensul celor mai sus expuse și se va ține seama de toate mijloace de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul W.A. și pârâtul M. Galați, prin P., împotriva deciziei nr. 210/ A din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.