ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 252/CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 invocată de reclamantul Consiliul Local Tuzla, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Constanța și Guvernul României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 a reținut că prin hotărârea invocată ca fiind nelegală au fost inventariate ca aparținând domeniului public al statului, terenuri și construcții agrozootehnice ce se află pe teritoriul comunei Tuzla. S-a reținut faptul că bunurile inventariate au fost folosite de U.A.R.Z.

Constanța până la 21 februarie 2008 când s-a hotărât predarea către Consiliul Local Tuzla, care a demarat procedura de trecere din domeniul public al statului în domeniul privat al comunei în temeiul art. 9 din Legea nr. 213/1998. Astfel, instanța de fond a reținut că hotărârea, a cărei nelegalitate a fost invocată, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, confuză și este în contradicție cu realitatea și legea. S-a arătat faptul că în anul 1986 bunurile în discuție au fost în proprietatea și posesia C.A.P.

Tuzla, iar ulterior bunurile au fost date în folosința O.J.R.S.A. Constanța, fără ca ele să iasă din patrimoniul C.A.P. Tuzla. A precizat că bunurile în discuție au fost date în folosință și nu a fost transferat dreptul de proprietate al acestora, astfel încât bunul a fost întotdeauna în proprietatea privată a comunei Tuzla. De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății, considerând că rezolvarea problemei supusă dezbaterii judiciare este dată de calificarea corectă a termenilor dare în folosință și dare în administrare. Recurenta a precizat că instanța de fond a confundat dreptul de a folosi sau a administra cu dreptul de proprietate, care le include și pe primele două, arătând că doar proprietarul bunului poate da în folosință sau administrare bunul ce-i aparține.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin HG nr. 1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar prin anexa 3, s-au menționat bunurile din localitatea Tuzla, respectiv clădire cu birouri, laboratoare și magazii, adăpost vară și saivan ovine. Înalta Curte a constatat că hotărârea de guvern arătată a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României republicată și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au instituit mijlocul procesual prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, pentru a-și demonstra pretențiile sau pentru a valorifica un drept recunoscut de lege. Ca natură juridică, excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare utilizat în cursul unei proceduri judiciare, atunci când autoritatea invocă, împotriva unui particular, existența unui act administrativ, iar acesta din urmă contestă legalitatea actului respectiv.

Din analiza prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituția României rezultă că hotărârile guvernului, atât cele cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ, ca acte administrative de autoritate, se emit pentru organizarea și executarea legii. În raport de prevederile constituționale, Înalta Curte reține că, hotărârile guvernului trebuie să fie emise cu respectarea dispozițiilor legii în baza căreia au fost adoptate, că acestea trebuie să fie conforme cu reglementarea juridică ce a generat adoptarea lor. H.G. nr. 1705/2006 este emisă cu respectarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 213/1998, lege în baza căreia a fost adoptată. Sub aspect formal, hotărârea prin care s-a centralizat inventarul bunurilor din domeniul public al statului a fost aprobată de Guvernul României, actul de aprobare fiind tocmai hotărârea de guvern care formează obiectul prezentei cenzuri.

Cu privire la bunul ce a fost inclus în domeniul public al statului, Înalta Curte constată că și sub aspect hotărârea de guvern este legală. Din prevederile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă că domeniul public al statului este alcătuit, între altele, din bunurile prevăzute la pct. I din Anexa acestei legi. În continuarea raționamentului, Înalta Curte arată că la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, respectiv la pct. 29 se regăsesc ca făcând parte din domeniul public al statului, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea serviciile publice descentralizate ale ministerelor. D.A.D.R. Constanța face parte din categoria serviciilor descentralizate, respectiv fiind un serviciu deconcertat al M.A.D.R.

Așadar, în raport de prevederile legale enunțate se constată că terenul și clădirea în care își desfășoară activitatea D.A.D.R. Constanța fac parte din domeniul public al statului, prin efectul legii. Legalitatea actului nu a fost contestată în limitele prevăzute de lege, adică nu s-a invocat neconformitatea actului administrativ cu legea, ci s-a apreciat de către recurent că acesta ar avea dreptul asupra terenului, fiind titularul dreptului de proprietate pentru care s-a atestat dreptul de proprietate publică a statului. În concluzie, Înalta Curte reține că prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006, Guvernul României a respectat prevederile legale incidente în materia proprietății publice, atât sub aspect formal cât și sub aspectul fondului, adică al bunului pentru care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a făcut o interpretare greșită a actelor și lucrărilor dosarului și nici nu a confundat atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția cu dreptul de administrare, astfel cum a susținut recurentul. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Consiliul Local Tuzla împotriva sentinței nr. 252/ CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.