ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

252/CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006

invocată de reclamantul Consiliul Local Tuzla, în contradictoriu cu Instituția

Prefectului Județului Constanța și Guvernul României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea excepției de nelegalitate

a H.G. nr. 1705/2006 a reținut că prin hotărârea invocată ca fiind nelegală au

fost inventariate ca aparținând domeniului public al statului, terenuri și

construcții agrozootehnice ce se află pe teritoriul comunei Tuzla.

S-a reținut faptul că

bunurile inventariate au fost folosite de U.A.R.Z. Constanța până la 21

februarie 2008 când s-a hotărât predarea către Consiliul Local Tuzla, care a demarat

procedura de trecere din domeniul public al statului în domeniul privat al

comunei în temeiul art. 9 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, instanța de

fond a reținut că hotărârea, a cărei nelegalitate a fost invocată, a fost emisă

cu respectarea prevederilor legale.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat

faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, confuză și este în

contradicție cu realitatea și legea.

S-a arătat faptul că

în anul 1986 bunurile în discuție au fost în proprietatea și posesia C.A.P.

Tuzla, iar ulterior bunurile au fost date în folosința O.J.R.S.A. Constanța,

fără ca ele să iasă din patrimoniul C.A.P. Tuzla.

A precizat că

bunurile în discuție au fost date în folosință și nu a fost transferat dreptul

de proprietate al acestora, astfel încât bunul a fost întotdeauna în

proprietatea privată a comunei Tuzla.

De asemenea, recurenta

a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății,

considerând că rezolvarea problemei supusă dezbaterii judiciare este dată de

calificarea corectă a termenilor dare în folosință și dare în administrare.

Recurenta a precizat

că instanța de fond a confundat dreptul de a folosi sau a administra cu dreptul

de proprietate, care le include și pe primele două, arătând că doar

proprietarul bunului poate da în folosință sau administrare bunul ce-i

aparține.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Prin HG nr. 1705/2006

a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului, iar prin anexa 3, s-au menționat bunurile din localitatea Tuzla,

respectiv clădire cu birouri, laboratoare și magazii, adăpost vară și saivan

ovine.

Înalta Curte a

constatat că hotărârea de guvern arătată a fost emisă în temeiul art. 108 din

Constituția României republicată și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și

completările ulterioare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Prevederile art. 4

din Legea nr. 554/2004 au instituit mijlocul procesual prin care partea

interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral, cu

caracter individual, pentru a-și demonstra pretențiile sau pentru a valorifica

un drept recunoscut de lege.

Ca natură juridică,

excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare utilizat în cursul unei

proceduri judiciare, atunci când autoritatea invocă, împotriva unui particular,

existența unui act administrativ, iar acesta din urmă contestă legalitatea

actului respectiv.

Din analiza

prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituția României rezultă că hotărârile

guvernului, atât cele cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ,

ca acte administrative de autoritate, se emit pentru organizarea și executarea

legii.

În raport de

prevederile constituționale, Înalta Curte reține că, hotărârile guvernului

trebuie să fie emise cu respectarea dispozițiilor legii în baza căreia au fost

adoptate, că acestea trebuie să fie conforme cu reglementarea juridică ce a

generat adoptarea lor.

H.G. nr. 1705/2006

este emisă cu respectarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 213/1998,

lege în baza căreia a fost adoptată.

Sub aspect formal,

hotărârea prin care s-a centralizat inventarul bunurilor din domeniul public al

statului a fost aprobată de Guvernul României, actul de aprobare fiind tocmai

hotărârea de guvern care formează obiectul prezentei cenzuri.

Cu privire la bunul

ce a fost inclus în domeniul public al statului, Înalta Curte constată că și

sub aspect hotărârea de guvern este legală.

Din prevederile art. 3

pct. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă că domeniul public al statului este

alcătuit, între altele, din bunurile prevăzute la pct. I din Anexa acestei

legi.

În continuarea

raționamentului, Înalta Curte arată că la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, respectiv la pct. 29 se regăsesc ca făcând parte din domeniul public al

statului, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea serviciile

publice descentralizate ale ministerelor.

D.A.D.R. Constanța

face parte din categoria serviciilor descentralizate, respectiv fiind un

serviciu deconcertat al M.A.D.R.

Așadar, în raport de

prevederile legale enunțate se constată că terenul și clădirea în care își desfășoară

activitatea D.A.D.R. Constanța fac parte din domeniul public al statului, prin

efectul legii.

Legalitatea actului

nu a fost contestată în limitele prevăzute de lege, adică nu s-a invocat

neconformitatea actului administrativ cu legea, ci s-a apreciat de către

recurent că acesta ar avea dreptul asupra terenului, fiind titularul dreptului

de proprietate pentru care s-a atestat dreptul de proprietate publică a

statului.

În concluzie, Înalta

Curte reține că prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006, Guvernul României a

respectat prevederile legale incidente în materia proprietății publice, atât

sub aspect formal cât și sub aspectul fondului, adică al bunului pentru care

s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului.

De asemenea, Înalta

Curte reține că instanța de fond nu a făcut o interpretare greșită a actelor și

lucrărilor dosarului și nici nu a confundat atributele dreptului de proprietate,

respectiv posesia, folosința și dispoziția cu dreptul de administrare, astfel

cum a susținut recurentul.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Consiliul

Local Tuzla împotriva sentinței nr. 252/ CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.