ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.
252/CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006
invocată de reclamantul Consiliul Local Tuzla, în contradictoriu cu Instituția
Prefectului Județului Constanța și Guvernul României.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța investită cu soluționarea excepției de nelegalitate
a H.G. nr. 1705/2006 a reținut că prin hotărârea invocată ca fiind nelegală au
fost inventariate ca aparținând domeniului public al statului, terenuri și
construcții agrozootehnice ce se află pe teritoriul comunei Tuzla.
S-a reținut faptul că
bunurile inventariate au fost folosite de U.A.R.Z. Constanța până la 21
februarie 2008 când s-a hotărât predarea către Consiliul Local Tuzla, care a demarat
procedura de trecere din domeniul public al statului în domeniul privat al
comunei în temeiul art. 9 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, instanța de
fond a reținut că hotărârea, a cărei nelegalitate a fost invocată, a fost emisă
cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca
netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat
faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, confuză și este în
contradicție cu realitatea și legea.
S-a arătat faptul că
în anul 1986 bunurile în discuție au fost în proprietatea și posesia C.A.P.
Tuzla, iar ulterior bunurile au fost date în folosința O.J.R.S.A. Constanța,
fără ca ele să iasă din patrimoniul C.A.P. Tuzla.
A precizat că
bunurile în discuție au fost date în folosință și nu a fost transferat dreptul
de proprietate al acestora, astfel încât bunul a fost întotdeauna în
proprietatea privată a comunei Tuzla.
De asemenea, recurenta
a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății,
considerând că rezolvarea problemei supusă dezbaterii judiciare este dată de
calificarea corectă a termenilor dare în folosință și dare în administrare.
Recurenta a precizat
că instanța de fond a confundat dreptul de a folosi sau a administra cu dreptul
de proprietate, care le include și pe primele două, arătând că doar
proprietarul bunului poate da în folosință sau administrare bunul ce-i
aparține.
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând
motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator
și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,
pentru considerentele ce urmează.
Prin HG nr. 1705/2006
a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al
statului, iar prin anexa 3, s-au menționat bunurile din localitatea Tuzla,
respectiv clădire cu birouri, laboratoare și magazii, adăpost vară și saivan
ovine.
Înalta Curte a
constatat că hotărârea de guvern arătată a fost emisă în temeiul art. 108 din
Constituția României republicată și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și
completările ulterioare.
În conformitate cu
dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter
individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de
excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Prevederile art. 4
din Legea nr. 554/2004 au instituit mijlocul procesual prin care partea
interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral, cu
caracter individual, pentru a-și demonstra pretențiile sau pentru a valorifica
un drept recunoscut de lege.
Ca natură juridică,
excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare utilizat în cursul unei
proceduri judiciare, atunci când autoritatea invocă, împotriva unui particular,
existența unui act administrativ, iar acesta din urmă contestă legalitatea
actului respectiv.
Din analiza
prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituția României rezultă că hotărârile
guvernului, atât cele cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ,
ca acte administrative de autoritate, se emit pentru organizarea și executarea
legii.
În raport de
prevederile constituționale, Înalta Curte reține că, hotărârile guvernului
trebuie să fie emise cu respectarea dispozițiilor legii în baza căreia au fost
adoptate, că acestea trebuie să fie conforme cu reglementarea juridică ce a
generat adoptarea lor.
H.G. nr. 1705/2006
este emisă cu respectarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 213/1998,
lege în baza căreia a fost adoptată.
Sub aspect formal,
hotărârea prin care s-a centralizat inventarul bunurilor din domeniul public al
statului a fost aprobată de Guvernul României, actul de aprobare fiind tocmai
hotărârea de guvern care formează obiectul prezentei cenzuri.
Cu privire la bunul
ce a fost inclus în domeniul public al statului, Înalta Curte constată că și
sub aspect hotărârea de guvern este legală.
Din prevederile art. 3
pct. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă că domeniul public al statului este
alcătuit, între altele, din bunurile prevăzute la pct. I din Anexa acestei
legi.
În continuarea
raționamentului, Înalta Curte arată că la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, respectiv la pct. 29 se regăsesc ca făcând parte din domeniul public al
statului, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea serviciile
publice descentralizate ale ministerelor.
D.A.D.R. Constanța
face parte din categoria serviciilor descentralizate, respectiv fiind un
serviciu deconcertat al M.A.D.R.
Așadar, în raport de
prevederile legale enunțate se constată că terenul și clădirea în care își desfășoară
activitatea D.A.D.R. Constanța fac parte din domeniul public al statului, prin
efectul legii.
Legalitatea actului
nu a fost contestată în limitele prevăzute de lege, adică nu s-a invocat
neconformitatea actului administrativ cu legea, ci s-a apreciat de către
recurent că acesta ar avea dreptul asupra terenului, fiind titularul dreptului
de proprietate pentru care s-a atestat dreptul de proprietate publică a
statului.
În concluzie, Înalta
Curte reține că prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006, Guvernul României a
respectat prevederile legale incidente în materia proprietății publice, atât
sub aspect formal cât și sub aspectul fondului, adică al bunului pentru care
s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al
statului.
De asemenea, Înalta
Curte reține că instanța de fond nu a făcut o interpretare greșită a actelor și
lucrărilor dosarului și nici nu a confundat atributele dreptului de proprietate,
respectiv posesia, folosința și dispoziția cu dreptul de administrare, astfel
cum a susținut recurentul.
Pentru aceste
considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței
atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de Consiliul
Local Tuzla împotriva sentinței nr. 252/ CA din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 noiembrie 2010.