ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 585/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 585/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 martie 2009,

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13141/63/2007, s-a dispus

disjungerea cererii formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar, în

contradictoriu cu pârâții G.M., I. (E.) I., T.F., C.O., T.O.C., R. (M.) I., B.L.,

I.M., I.E., B.A., B.A., T.I., P.F., I. (I.) E., B. (I.) F., R.V., V.A., B.A.C.,

P.D. și E.I. și a cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă S.M. și

formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 10 aprilie 2009.

Acest dosar a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3317/63/2009.

Prin încheierea din

27 mai 2011, această instanță a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Vâlcea,

reținând că prin încheierea nr. 3985 din 12 mai 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 789/1/2011, a fost admisă cererea

de strămutare formulată de pârâta-reclamantă S.M. și s-a dispus strămutarea Dosarului

nr. 3317/63/2009 la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2683/90/2011.

Cu privire la

obiectul dedus judecății în acest dosar, tribunalul a reținut că prin cererea

de chemare în judecată având caracter principal, reclamanta Comuna Rast, reprezentată

prin Primar, a chemat în judecată pe pârâții menționați mai sus, solicitând să

se dispună exproprierea unei suprafețe totale de 35,85 ha teren aflat în proprietatea acestora și stabilirea despăgubirilor ce se cuvine fiecăruia

dintre ei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că pentru înlăturarea efectelor distructive ale

inundațiilor care au avut loc în primăvara anului 2006, după consultarea

locuitorilor comunei, Consiliul Local Rast a hotărât strămutarea localității

Rast pe un alt amplasament care să îndeplinească condițiile naturale de

siguranță la inundații.

În acest scop, reclamanta

a cumpărat suprafața de 233,69 ha. și a făcut oferte de cumpărare către pârâți,

care în final au refuzat să vândă. Urmare acestui refuz, reclamanta a recurs la

procedura exproprierii, parcurgând etapele prevăzute de Legea nr. 33/1994.

Prin cererea reconvențională

depusă la data de 16 august 2007, pârâta-reclamantă S.M. a solicitat obligarea

reclamantei-pârâte Comuna Rast la plata sumei de 3500 lei cu titlu de

despăgubiri, constând în contravaloarea culturii de grâu distruse în anul 2006

de pe terenul său, a cheltuielilor de arat și semănat, precum și contravaloarea

lipsei de folosință a terenului în anul 2007.

În motivarea cererii,

pârâta-reclamantă a susținut că este proprietara unui teren în suprafață de

1,22 ha. situat pe raza Comunei Rast, pe care s-a dispus strămutarea noii

localități. Pe acest teren, reclamanta-pârâtă a edificat fără acordul său case

de locuit pentru persoane sinistrate, fără a se realiza procedura exproprierii

și fără a se acorda o prealabilă și dreaptă despăgubire.

Prin întâmpinările

depuse, pârâții au contestat inițial atât necesitatea exproprierii, cât și

procedura pretins a fi fost realizată de către reclamantă în acest scop; ei au

arătat că pe terenurile deținute în proprietatea lor, a căror expropriere se

solicită, au început lucrările de edificare a drumurilor și construcțiilor.

Pârâții au solicitat ca

stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin să se facă în funcție de valoarea

reală a terenurilor și de încadrarea acestora în categoria de terenuri intravilane

care dispun de toate facilitățile; de asemenea, au solicitat despăgubiri pentru

prejudiciul ce le-a fost cauzat prin distrugerea culturilor și lipsa de

folosință a terenurilor.

Pe parcursul judecății,

toți pârâții au declarat că sunt de acord cu exproprierea, solicitând

stabilirea despăgubirilor în funcție de toate criteriile prevăzute de Legea nr.

33/1994 și de cele menționate în întâmpinări și în concluziile orale și scrise

depuse cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei.

Prin sentința civilă nr.

1709 din 15 noiembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis cererea principală, cu

completările și precizările ulterioare, formulată de reclamanta Comuna Rast,

reprezentată prin Primar Iulian Silișteanu, și cererea reconvențională, a disjuns

exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor situate pe raza

comunei Rast, județul Dolj, astfel cum au fost identificate de expertul tehnic T.A.

prin raportul de expertiză, completat ulterior; a fost obligată reclamanta să

plătească fiecărui pârât sumele înscrise în tabelul cuprins în raportul de

expertiză întocmit de expertul H.D. (filele 341, 342) și sumele înscrise în

coloana finală („lipsă de folosință”) din tabelul de la fila 142, cu titlu de

despăgubiri civile compuse din valoarea terenurilor și valoarea lipsei de

folosință, așa cum sunt menționate în următorul tabel:

Nume și prenume

Valoare teren

Valoare lipsă

folosință

G.M.

91.700 lei

2.280 lei

R.V.

217.329 lei

5.760 lei

I.I.

180.649 lei

4.785 lei

T.F.

6.419 lei

170 lei

C.O.

99.036 lei

2.625 lei

T.O.C.

114.625 lei

2.550 lei

B.L.

132.965 lei

2.960 lei

I.M.

34.846 lei

925 lei

I.E.

I.C.

87.115 lei

2.310 lei

B.A.

90.783 lei

2.020 lei

B.A.

111.874 lei

2.490 lei

T.I.+

T.G.

193.093 lei

T.I. - 5.940 lei

P.F.

108.206 lei

2.625 lei

B.A.C.

70.412 lei

5.370 lei

P.G.D.

133.882 lei

2.980 lei

E.I.

B.M.

58.221 lei

1.920 lei

I.E.

99.953 lei

2.650 lei

R.I.

131.037 lei

3.885 lei

B.F.

24.832 lei

1.315 lei

V.A.

140.301 lei

3.121 lei

S.M.

111.874 lei

2.965 lei

De asemenea,

reclamantă a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată pârâților I.E. -

700 lei, I.I. și I.M. - 250 lei, E.I. și B.M. - 700 lei, P.D. - 700 lei, B.C. –

1.150 lei, R.V. - 1.500 lei, B.F. - 700 lei, P.F. - 1.000 lei, T.I. - 1.150

lei, B.A. - 650 lei, B.A. - 700 lei, B.L. - 1.000 lei, R.I. - 850 lei, T.O.C. -

700 lei, C.O. - 700 lei, G.M. - 700 lei și S.M. - 6.000 lei.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta

Comuna Rast, prin Primar, a solicitat să se dispună exproprierea terenurilor

aparținând pârâților menționați în cererea de chemare în judecată și stabilirea

despăgubirilor care se cuvin fiecăruia dintre aceștia; la dosar au fost depuse

titlurile de proprietate și actele de stare civilă în dovedirea calității de

proprietar a fiecărui pârât.

În cursul judecății,

în fața Tribunalului Dolj, au fost introduși în cauză și pârâții I.C. și B.M.,

față de împrejurarea că potrivit titlurilor de proprietate aflate la dosar,

aceștia au calitatea de coproprietari ai unor terenuri a căror expropriere a

fost solicitată.

Prin Hotărârea nr. 10

din 1 mai 2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea Comunei Rast în

tarlalele „V.B.” și „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006 a fost

aprobat Planul Urbanistic General al localității Rast, pe noua vatră de sat.

La data de 8 august

2006, reclamanta a solicitat Consiliului Județean Dolj să declare, ca fiind de

utilitate publică, lucrările necesare stabilirii noului amplasament al Comunei

Rast, față de Hotărârea nr. 10/2006 și de faptul că proprietarii terenurilor

din cele două tarlale nu mai sunt de acord cu înstrăinarea acestora.

Prin Hotărârea nr. 142

din 14 august 2006, Consiliul Județean Dolj a declarat utilitatea publică de

interes local a lucrării de strămutare a Comunei Rast, calitatea de expropriator

revenind Comunei Rast, prin consiliul local.

A mai reținut

tribunalul că aspectele referitoare la identificarea terenurilor și la

stabilirea despăgubirilor ce se cuvin fiecărui pârât în raport de criteriile

prevăzute expres de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 au format

obiectul unor expertize tehnice judiciare.

Astfel, în cursul

judecății în fața Tribunalului Dolj a fost întocmit un raport de expertiză de

către o comisie formată din trei experți, respectiv G.M., D.D. și I.M.G. Cu

privire la concluziile acestei expertize, reclamanta a formulat obiecțiuni

vizând greșita încadrare a terenurilor în categoria intravilan și la valoarea

acestora. Cu ocazia discutării acestor obiecțiuni, instanța a respins

obiecțiunea referitoare la categoria terenurilor.

Ulterior, în ședința

publică din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei noi

expertize de către comisia de experți stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994.

După înregistrarea

dosarului pe rolul Tribunalului Vâlcea, ca efect al strămutării, în ședința

publică din 30 iunie 2011 această instanță a păstrat dispoziția de refacere a

expertizei, dispunând întocmirea unei expertize în specialitatea topografie, în

scopul identificării terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii și a

unei expertize în specialitatea „evaluarea proprietății imobiliare”.

Prin raportul de

expertiză întocmit de expertul topograf T.A. au fost identificate terenurile supuse

exproprierii, care aparțin pârâților. Cu privire la categoria de folosință a

acestora, expertul a concluzionat că majoritatea terenurilor sunt situate în

intravilan, astfel cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General

aprobat în anul 2006.

Concluziile experților

desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâților au fost

consemnate în expertizele întocmite de experții H.D., D.N. și M.F., cu

completările ulterioare.

Părțile au avut

poziții procesuale divergente cu privire la categoria terenurilor, respectiv

dacă acestea au categoria de folosință „intravilan” sau „extravilan”, cu

consecințe pe planul evaluării terenurilor.

Față de concluziile

raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar în specialitatea

topografie T.A., întemeiate pe aplicarea în teren a planului urbanistic general

aprobat de reclamantă în anul 2006, de susținerea reprezentantului acesteia,

consemnată în încheierea de ședință din 13 septembrie 2010, potrivit căreia în

prezent terenurile sunt situate în intravilan, precum și de situația actuală a

terenurilor care sunt ocupate în mare parte de construcții și utilități, aspect

necontestat, tribunalul a apreciat că valoarea reală a terenurilor pârâților

trebuie să se raporteze la natura acestora de terenuri intravilane.

Tribunalul a reținut

că numai în această situație se respectă principiul acordării unei drepte

despăgubiri consacrat de art. 1 din Legea nr. 33/1994 și că valoarea reală a

terenurilor trebuie să corespundă sumei la care se pot vinde acele terenuri la

momentul întocmirii expertizei, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

același act normativ.

În opinia primei

instanțe, împrejurarea că anumite construcții sau utilități au fost edificate

de către reclamantă pe terenurile supuse exproprierii, determinând astfel

schimbarea naturii terenurilor în raport de cea înscrisă în titlurile de

proprietate nu este de natură să atragă altă concluzie decât cea reținută

anterior, întrucât legea stabilește exact momentul la care trebuie determinată

valoarea de vânzare a terenurilor.

Reținând că, până la

finalul judecății în primă instanță, toți pârâții au fost de acord cu

exproprierea, poziție procesuală exprimată prin cererea de la fila 92 din

volumul II al dosarului Tribunalului Dolj, prin concluziile scrise și orale

formulate la mai multe termene de judecată, inclusiv cu ocazia dezbaterilor

asupra fondului cauzei, prin solicitarea de stabilire a despăgubirilor,

tribunalul, în temeiul art. 4 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

republicată, a dispus exproprierea terenurilor astfel cum au fost identificate

de expertul T.A., prin raportul de expertiză de la filele 263-272, completat

ulterior.

Cu privire la cuantumul

despăgubirilor, tribunalul a reținut că valorile terenurilor înscrise în

tabelul din raportul de expertiză depus în final de către expertul H.D. corespund

valorilor terenurilor determinate potrivit art. 26 alin. (2) din lege și că

alături de acestea, reclamanta datorează și lipsa de folosință a acestor

terenuri, astfel cum a fost stabilită prin expertiza inițială întocmită de

același expert (fila 142), potrivit art. 26 din lege.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către

fiecare pârât, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanțelor depuse la

dosar.

Petenții B.L., P.G.D.

și B.A.C. au formulat cereri de îndreptare a erorilor materiale strecurate în

dispozitivul sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de

Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/201.

În motivarea cererii,

petenții B.L. și P.G.D. au arătat că în dispozitivul hotărârii s-a menționat în

mod greșit „B.L.” și „P.D.”, în loc de „B.L.” și P.G.D.”.

Petentul B.A.C. a

susținut că instanța a omis să calculeze despăgubirile pentru terenul

expropriat în suprafață de 2,21 ha., după efectuarea completărilor la raportul

de expertiză, despăgubirile fiind calculate pentru 1 ha., în loc de 2,21 ha.

Prin încheierea

pronunțată la data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererile

formulate de petenții B.L., P.G.D. și B.A.C. și a dispus îndreptarea erorilor

materiale cuprinse în sentința civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/2011, cu privire la

despăgubirile datorate petentului B.A.C., în sensul că în loc de 70.412 lei s-a

trecut suma totală de 181.369 lei, compusă din 180.649 lei ( 1,97 ha x 9,17 lei/mp) și 720 lei.

S-a dispus

îndreptarea erorilor materiale din încheierile premergătoare din Dosarul nr. 2683/90/2011

și din sentința nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 cu privire la ceilalți doi

petenți, în sensul că s-a menționat „B.L.”, în loc de „B.L.” și „P.G.D.”, în

loc de „P.D.”, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar.

Cu privire la cererea

formulată de petentul B.C., tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză

depus la filele 341 - 342, au fost calculate despăgubirile datorate pentru

terenul în suprafață de 1 ha., compus din 0,76 ha. teren intravilan (pentru

care s-a reținut o despăgubire de 9,17 lei/mp.) și 0,24 ha. teren extravilan (

pentru care s-a reținut despăgubirea de 0,30 lei/mp).

În cursul judecății

s-a dispus completarea raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru

în sensul identificării terenului supus exproprierii care aparține acestei

părți, determinându-se suprafața de 1,97 ha. intravilan și 0,24 ha. extravilan. Aceasta este și suprafața pentru care s-a dispus exproprierea prin sentința a

cărei îndreptare se solicită.

Cu toate acestea,

prin sentință s-au acordat despăgubiri petentului pentru suprafața inițial

identificată, adică fără suprafața de 1,21 ha., teren intravilan.

Tribunalul a apreciat

că, prin modul de calcul al despăgubirilor pentru terenul expropriat de la

petent reținute prin sentință, s-a produs o omisiune în ceea ce privește

calculul despăgubirilor și pentru suprafața ulterior identificată și că această

omisiune se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ.

Prin apelul comun

înregistrat la 18 și respectiv 21 ianuarie 2013, apelanții-pârâți G.M., R.V., I.I.,

T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E. și I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D.,

E.I., B.M., I.E., R.I. și B.F. au solicitat, în temeiul art. 282 C. proc. civ.,

modificarea sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de

Tribunalul Vâlcea, în sensul obligării reclamantei, în calitate de

expropriator, la plata despăgubirilor stabilite în termen de maxim 30 de zile

de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 30 din Legea nr.

33/1994.

Apelantul-pârât T.I.,

în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, a solicitat prin

cererea de apel înregistrată la aceeași dată, 18 ianuarie 2013, modificarea

hotărârii atacate, în sensul excluderii fratelui său, T.C., din dispozitivul

hotărârii, deoarece între aceștia a intervenit în anul 2007 un partaj în urma

căruia i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, așa cum rezultă din

sentința civilă nr. 737 din 25 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești,

atașată în copie la dosar.

Apelantul-pârât B.A.C.,

în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, prin apelul făcut

separat în nume propriu și înregistrat la 18 ianuarie 2013, a solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a fi despăgubit pentru

întreaga suprafață de teren expropriată din patrimoniul său, cu motivarea că

din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că suprafața ce i-a fost

expropriată este de 2,21 ha. și din eroare i-au fost calculate despăgubiri numai

pentru 1 ha., însă a renunțat la susținerea acestei critici apel urmare

admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale prin încheierea din 23

ianuarie 2013.

Apelanții-pârâți E.I.

și B.M., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, au solicitat,

prin apelul separat înregistrat la 18 și respectiv 21 ianuarie 2013, modificarea

sentinței atacate și dispunerea la plata despăgubirilor pentru întreaga

suprafață de teren din patrimoniul acestora.

Prin decizia civilă nr.

93 din

29 mai 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a

respins apelurile

formulate de apelanta - reclamantă Comuna Rast, prin Primar Iulian Silișteanu,

și de apelanții - pârâți G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E.,

I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., R.I., B.F., E.I., B.M. și I.E.,

împotriva sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de

Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2683/90/2011, în contradictoriu cu intimatele

S.M. și V.A.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Apelanta - reclamantă

a criticat, în principal, legalitatea și temeinicia sentinței sub aspectul cuantumului

despăgubirilor, susținând că sunt exagerate în raport cu oferta unității

administrativ-teritoriale și stabilite cu încălcarea dispozițiilor art. 26 și

27 din Legea nr. 33/1994.

Susținerile apelantei

în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât

tribunalul a dat eficiență doar raportului de expertiză întocmit și completat

ulterior de expertul H.D., au fost apreciate nefondate.

A arătat instanța de

apel că tribunalul a analizat toate probele administrate în cauză și a dispus

exproprierea terenurilor aflate în proprietatea pârâților și plata

despăgubirilor civile cuvenite fiecărui proprietar, compusă din valoarea

terenurilor și valoarea lipsei de folosință a acestora, având în vedere prețul

cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.

Cu referire la

criticile apelantei-reclamante, care a susținut că au fost încălcate

dispozițiile art. 25 din legea sus-menționată întrucât instanța de fond a

permis celor trei experți numiți în cauză să lucreze individual, iar nu în

comisie, s-a reținut că, prin încheierea din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj

a dispus efectuarea unei expertize de către comisia de experți stabilită potrivit

art. 25 din Legea nr. 33/1994 iar, ca efect al strămutării cauzei la Tribunalul Vâlcea, a fost păstrată dispoziția instanței de refacere a expertizei de către

comisia de experți.

Întrucât între

concluziile experților desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite

pârâților au existat unele divergențe referitoare la metoda folosită pentru

evaluarea terenurilor, prima instanță a dispus convocarea celor trei experți,

iar potrivit procesului-verbal încheiat de către aceștia, s-a convenit cu

privire la unul dintre criterii, urmând ca refacerea raportului să se realizeze

după depunerea expertizei topografice de către expertul T.A., care a avut ca

obiect identificarea terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii.

Faptul că cei trei

experți au depus ulterior punctele de vedere cu privire la aspectele rămase în

divergență, separat, nu duce la concluzia că aceștia nu au lucrat în comisie,

ci se datorează faptului că aceștia nu au putut să se sincronizeze, locuind în

județe diferite.

Cu referire la

criticile apelantei-reclamante privitoare la categoria de folosință a terenurilor

expropriate (aceasta susținând că sunt terenuri extravilane), curtea de apel a

apreciat că sunt nefondate și că prima instanță a aplicat prevederile art. 26

din Legea nr. 33/1994 în raport nu numai de actele de proprietate ale părților,

dar și de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în special

raportul de expertiză întocmit de expert T.A., expert care a identificat

terenurile supuse exproprierii și a concluzionat că acestea sunt situate în

intravilan, așa cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat

în anul 2006.

S-a arătat că este adevărat

că la data la care s-a hotărât strămutarea Comunei Rast și exproprierea

terenurilor deținute de pârâți, categoria de folosință a acestora, conform

titlurilor de proprietate, era aceea de teren extravilan, însă la momentul

efectuării expertizei și al pronunțării sentinței, categoria de folosință a

acestor terenuri este „intravilan”.

Conform Planului

Urbanistic General, înregistrat în format digital la O.C.P.I. Dolj, introdus în

baza de date grafice și transmis Consiliului Județean Dolj la 23 februarie

2012, expertul T.A. a constat care este linia ce separă zona de intravilan de

cea de extravilan; în plus, acest raport de expertiză nu a fost contestat de

către apelanta-reclamantă iar în ședința publică din 13 septembrie 2010, reprezentantului

Comunei Rast, a declarat că „în prezent terenurile sunt intravilane”.

Pe baza acestor

argumente, instanța de apel a concluzionat că tribunalul a apreciat în mod corect

că terenurile supuse exproprierii au, la momentul exproprierii, categoria de

folosință “intravilan”, categorie determinată în raport de probele administrate

și în funcție de starea actuală a acestora, conform dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, iar nu în raport de situația terenurilor la nivelul anului

2006, anterior adoptării deciziei de strămutare a Comunei Rast.

S-a arătat, de

asemenea, că întrucât transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor nu

a avut loc în ceea ce privește proprietățile pârâților, acest lucru urmând a se

realiza numai după ce instanța dispune exproprierea, în mod corect instanța de

fond a omologat raportul de expertiză efectuat de expert H.D., însușit de

expertul desemnat de părți D.N. și, în parte, de expertul propus de

reclamanta-apelantă, M.F.

Faptul că expertul

desemnat de către reclamantă nu a fost de acord cu valoarea pe metru pătrat a

terenurilor calculate de ceilalți doi experți, nu înseamnă că expertiza

însușită de instanță s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea

nr. 33/1994, cei trei experți efectuând lucrările cu respectarea acestor

dispoziții.

Referitor la lipsa de

folosință a terenurilor supuse exproprierii, s-a constatat că a fost corect

evaluată de către expert, nefiind justificate susținerile apelantei în sensul

că, sub acest aspect, pârâții nu ar fi administrat nicio probă.

Astfel, din expertiza

topografică rezultă că pe terenurile supuse exproprierii se află case de locuit

ocupate de persoanele afectate de calamități, cu toate dotările socio-urbane,

pentru care apelanta-reclamantă a emis titluri de proprietate beneficiarilor,

aceștia din urmă fiind obligați să-și înscrie în cartea funciară dreptul de

proprietate asupra locuinței, cu titlu provizoriu.

În această situație,

intimații-pârâți au fost în imposibilitate să mai folosească terenurile supuse

exproprierii, astfel că în mod corect au fost acordate și despăgubiri pentru

lipsa de folosință a terenurilor în litigiu, astfel cum au fost determinate

prin raportul de expertiză.

Criticile apelantei-reclamante

privitoare la cererea reconvențională au fost înlăturate de instanța de apel

care a reținut că nu se poate susține că cererea pârâtei-reclamante S.M. a avut

același obiect cu cererea principală de vreme ce a existat acordul de voință al

părților numai în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, nu și

cu privire la cuantumul despăgubirii, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, a fost

găsită nefondată critica formulată de apelanta-reclamantă privitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat (aceasta susținând că

nu s-a aflat în culpă procesuală), reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 38

din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești, sunt suportate de expropriator.

S-a mai reținut că prima

instanță a diminuat onorariul de apărător solicitat de intimata S.M. de la

12.000 lei la 6000 lei, însă, în raport de complexitatea cauzei și de munca

depusă de avocat, precum și de multiplele deplasări la cele două tribunale, nu

se impune o diminuare suplimentară a onorariului de avocat.

Cu referire la apelul

formulat de apelanții-pârâți G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M.,

I.E. și I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., E.I., B.M., I.E., R.I. și

B.F., instanța de apel a constatat că acesta nu cuprinde motive de netemeinicie

sau nelegalitate a sentinței, apelanții-pârâți solicitând obligarea

reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor în termen de

30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanța de apel

constată că acest termen este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 iar

nemenționarea sa în sentința apelată nu împiedică punerea în executare a

hotărârii, astfel că nu se impune schimbarea soluției.

Și apelul formulat de

apelantul-pârât T.I., prin care a solicitat, în afara cerinței formulate în

comun cu ceilalți pârâți, modificarea sentinței în sensul ca fratele său T.C. să

fie scos din cauză, a fost găsit nefondat.

A apreciat instanța

de apel că existența unei hotărâri de partaj între apelant și fratele său T.C. (sentința

civilă nr. 737 din 25 iunie 2007), prin care i-a fost atribuit numai acestuia

terenul expropriat, nu conduce la schimbarea soluției instanței de fond, având

în vedere că acțiunea principală, completată și precizată, a fost admisă numai

în contradictoriu cu T.I., astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței

apelate.

În ceea ce privește

apelul formulat de apelanții-pârâți E.I. și B.M., curtea de apel a reținut că

aceștia au susținut că le-au fost expropriate suprafețele de teren situate în

T12 și P33, de 0,63 ha. intravilan și 0,15 ha. extravilan, rezultând un total de 0,78 ha., deși din copia titlului de proprietate rezultă că parcela este în

suprafață de 0,79 ha.

Acești apelanți au

solicitat să se dispună exproprierea pentru întreaga suprafață de teren de 0,79 ha., respectiv și pentru diferența de 100 m.p.

Instanța de apel a

reținut că, potrivit dispozitivului sentinței apelate, de la cei doi apelanți

s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tarlalei 12,

parcela 33, care cuprinde suprafață intravilan 0,63 ha. și suprafață extravilan 0,15 ha., terenuri care au fost identificate de expertul tehnic T.A.,

prin raportul de expertiză de la filele 263-272 completat ulterior.

Acest expert a

identificat terenul pe baza titlului de proprietate în raport de suprafață și

vecinătăți și a constatat că, deși titlul prevede 0,79 ha, în fapt suprafața de teren este de 0,78 ha., aspect care nu a fost contestat de către acești

apelanți cu ocazia punerii în discuție a raportului de expertiză. Pe de altă

parte, o cerere de expropriere a diferenței de 100 m.p., nu a fost formulată în fața primei instanțe, astfel că nu poate fi formulată direct în

apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă

Comuna Rast, reprezentată prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost

completată și precizată și respingerea cererii reconvenționale.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9

și 11 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată

cuprinde motive străine

de natura pricinii, că instanța, interpretând greșit actele deduse judecății, a

schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, precum și că

hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită

a legii și se întemeiază pe o greșeală gravă de  fapt decurgând dintr-o apreciere

eronată a probatoriului.

Sub un prim aspect,

recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel cu referire la

categoria de folosință a terenurilor expropriate, susținând că în mod greșit

acestea au fost considerate ca fiind situate în intravilan, cu consecința nerespectării

dispozițiilor legale privitoare la evaluarea cuantumului prejudiciului suferit

de intimați.

Astfel, s-a arătat că

actele de proprietate exhibate de intimații-pârâți fac dovada dreptului de

proprietate al acestora asupra terenurilor vizate de expropriere, stabilind

categoria de folosință de teren agricol extravilan la momentul pronunțării sentinței

nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea.

De asemenea, documentația

întocmită de recurenta-reclamantă în procedura prealabila prevăzută de Legea nr.

33/1994, republicată, în vederea declarării exproprierii, vizează terenuri

agricole având categoria de folosință de teren agricol extravilan.

A susținut

recurenta-reclamantă că Planul de Urbanism General (PUG) al viitoarei unități

administrativ teritoriale Rast - Sat Rastul Nou avizat la data de 28 iunie 2006

sub nr. 44 de Consiliul Județean Dolj și Referatul nr. 8701 din 16 august 2006

al Instituției Prefectului Județului Dolj, care confirmă legalitatea Hotărâre C.L

nr. 17/2006, nu sunt acte cu putere juridică de a schimba categoria de

folosință a terenurilor agricole vizate de expropriere, astfel încât să permită

expertului în specialitatea topografie, cadastru și geodezie T.A. să

concluzioneze asupra categoriei de folosință a terenurilor vizate de

expropriere ca fiind intravilane, iar instanței de fond să acorde o despăgubire

pentru exproprierea de terenuri intravilane având categoria de folosință „curți-construcții”.

Adresele nr. 7078 din

20 iunie 2012, nr. 8597 din 05 iunie 2012 și nr. 3053 din 18 iunie 2012, titlurile

de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie întocmite de comisia

locală, dovada înscrierii în Registrul agricol în care este menționată categoria

de folosință a terenurilor și fișa corpului de proprietate (înscrisuri aflate

în dosarul primei instanțe), fac pe deplin dovada faptului că, la momentul

pronunțării sentinței civile nr. 1709/2012 a Tribunalului Vâlcea, terenurile

vizate de expropriere aveau categoria de folosință de terenuri agricole situate

în extravilan.

În consecință, despăgubirea

cuvenită intimaților-pârâți pentru expropriere nu a fost calculată în conformitate

cu dispozițiilor art. 27 din Legea nr 33/1994 republicată, fiind mai mare chiar

decât cea solicitată de intimați prin întâmpinările formulate la propunerile de

expropriere din procedura prealabilă.

A mai arătat

recurenta-reclamantă că din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, republicată, rezultă intenția legiuitorului de a se recurge

la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea

prețului de piață al terenurilor vizate de expropriere, fără însă a conferi

acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară celorlalte, precum proba cu

înscrisuri administrată în cauză.

Cu referire la interpretarea

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin (2) din Legea nr. 33/1994, republicată,

s-a arătat că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de

același fel în unitatea administrativ-teritorială” impune luarea în considerare

a tuturor probatoriilor pertinente administrate de către părțile litigante și

semnifică prețul cel mai probabil cu care se vinde dreptul de proprietate

asupra unor astfel de terenuri, după ce acestea au fost expuse într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză în interesul propriu, presupunând că nici unul

dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate.

În speță, estimarea

valorii terenurilor prin aplicarea metodei comparațiilor relative s-a făcut prin

raportul de expertiză tehnica judiciară întocmit în cauză în baza unor date și

informații primite din partea intimaților-pârâți, privitoare la tranzacții

efectuate și oferte din afara unității administrativ-teritoriale vizate de

expropriere, fapt ce contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

republicată.

În opinia

recurentei-reclamante, prețul final de 9,17 lei/mp pentru categoria de teren

vizat de expropriere este unul excesiv și nereal, aspect reliefat și de

sentințe civile privitoare la constatarea valabilității convențiilor de vânzare-cumpărare

de terenuri agricole extravilane, situate în aceeași tarla cu cele vizate de

expropriere, în care unii dintre vânzători sunt chiar părți din prezenta cauză.

A mai arătat

recurenta că despăgubirea acordată de instanța de fond și menținută de instanța

de apel, nu se compune din valoarea reală a terenurilor vizate de expropriere

și din prejudiciul cauzat proprietarilor sau altor persoane îndreptățite, întrucât

la calcularea cuantumului despăgubirilor, nu s-a ținut seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială

Comuna Rast, la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, nu au

fost corect determinate daunele efectiv produse intimaților-pârâți.

Pe de altă parte, valoarea

de despăgubire la care a ajuns expertul tehnic nu era, prin ea însăși,

obligatorie pentru instanța de judecată. Aceasta avea obligația să compare

despăgubirea propusă de expert cu oferta expropriatorului și cu cererile de

despăgubire formulate de intimații-pârâți, fiind suverană în stabilirea valorii

despăgubirii.

Recurenta-reclamantă

a expus critici și cu privire la metodele utilizate de experți, susținând că metoda

comparațiilor relative și metoda comparației prin bonitate, respectiv metoda

privind reconcilierea rezultatelor și cea pentru capitalizarea rentei funciare

avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză tehnică judiciară, nu se

regăsesc printre metodele prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 -

republicată, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în U.A.T. Rast,

terenuri similare celor ce urmează a fi expropriate, fapt pentru care instanța

de apel era obligată să dea eficiență contractelor de vânzare depuse la dosar.

Cu referire la faptul

că pe terenurile suspuse exproprierii se află case de locuit, ocupate de

persoanele afectate de revărsarea fluviului Dunărea în anul 2006, case deținute

în baza unor procese-verbale de punere în posesie emise în baza O.U.G. nr. 68/2006

(care nu constituie titlu de proprietate), recurenta a arătat că este

consecința stării de necesitate de la acea dată care a impus ridicarea în regim

de urgență a unor construcții tip, cu toate dotările socio-urbane. Aceasta a

susținut că a considera că edificarea locuințelor trebuia efectuată după definitivarea

procedurilor de expropriere prevăzute de lege, înseamnă a nesocoti dreptul

natural al persoanelor sinistrate.

Potrivit

dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art.

20 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cererea de recurs este scutită de plata

taxei judiciare de timbru.

Intimații-pârâți

H.C., P.M.A., E.A.M.,

moștenitorii pârâtului E.I., G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M.,

I.E., I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.C., P.G.D., B.M., I.E., R.I., B.F. au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Instanța a luat act

de transmisiunea, pe cale succesorală, a calității procesuale în ceea ce îl

privește pe pârâtul E.I., decedat la data de 16 martie  2013,

către succesorii

H.C., P.M.A. și E.A.M.,

conform Certificatului de moștenitor din 11 aprilie 2013 emis de B.N.P.

Asociați „L.”.

Intimata - pârâtă - reclamantă

S.M. nu a depus întâmpinare dar, prin concluziile scrise și orale, a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă V.A.,

legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a învederat instanței apărările

sale.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este incident atunci

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori când

aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii;

recurenta-reclamantă a invocat existența unor considerente care nu au legătură

cu soluția dată de instanța de apel, deci străine de natura pricinii.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie

să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și considerentele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Judecătorul are

obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, fără a fi nevoit

să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți.

Din această

perspectivă, Înalta Curte constată că decizia atacată cu recurs cuprinde

argumentele de fapt și de drept în temeiul cărora Curtea de Apel Pitești a

respins apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1709 din 15

noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, nefiind identificate în

concret considerente care să privească o altă cauză decât cea dedusă judecății.

În consecință,

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu

este fondat.

De asemenea, nu este

incident în speță nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., care sancționează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C.

civ. de la 1864, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante; prin ipoteză, acest motiv de recurs presupune

existența unui act juridic încheiat între părți, ce necesită operațiuni de

calificare juridică sau de interpretare a clauzelor acestuia.

Cu referire la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin care s-a

susținut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, care

decurge din interpretarea eronată a probatoriului, Înalta Curte reține că

acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel că în

prezent legalitatea unei hotărâri judecătorești atacate cu recurs în condițiile

art. 304 C. proc. civ. nu mai poate fi examinată prin prisma unor asemenea

critici.

În ceea ce privește

criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pe baza situației de fapt reținute de instanța de apel, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Comuna

Rast, reprezentată prin Primar, a solicitat, în temeiul art. 21 și următoarele

din Legea nr. 33/1994, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a

suprafeței de 35,85 ha teren în vederea strămutării localității pe un alt amplasament,

urmând a se înființa unitatea administrativ-teritorială Rastul Nou.

Prin Hotărârea nr. 10

din 01 mai 2006 a Consiliului Local a Comunei Rast, s-a aprobat strămutarea

acestei localități în tarlaua „V.B.” și „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 142 din 14

august 2006 a Consiliului Județean Dolj, s-a declarat utilitatea publică de

interes local a acestei lucrări de strămutare.

În vederea realizării

propriu-zise a operațiunii de strămutare a localității, Consiliul Local al

Comunei Rast a aprobat, prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006, Planul Urbanistic

General al localității Rast, județul Dolj, pe noua vatră de sat.

Aprobarea acestui

plan urbanistic s-a făcut în scopul determinării suprafeței de teren necesare noii

unității administrative și estimării costurilor despăgubirilor și a lucrărilor

de amenajare a infrastructurii edilitar-gospodărești și a dotărilor

socio-culturale.

Așa cum rezultă din

titlurile de proprietate aflate la filele 236-256 din volumul 2 al Dosarului nr.

3317/63/2009 al Tribunalului Dolj, terenurile a căror expropriere s-a solicitat

erau, la data declanșării procedurii de expropriere, terenuri agricole situate în

extravilan.

În condițiile

particulare ale speței, reprezentate de împrejurarea că edificarea unor

construcții cu destinația de locuințe dar și pentru funcționarea unor instituții

precum școală, biserică, etc. s-a făcut, în considerarea caracterului urgent

determinat de distrugerile provocate de inundații și de necesitatea

preîntâmpinării unor evenimente similare, înainte de finalizarea procedurii de

expropriere, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă reținerea de către

experți a categoriei de folosință a terenurilor prin raportare la situația

existentă în fapt la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, expertul

judiciar T.A. a procedat la aplicarea în teren a planului urbanistic general

aprobat de reclamantă în anul 2006 și a avut în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor, că terenurile supuse exproprierii sunt situate în

intravilan.

Înalta Curte

apreciază că o asemenea concluzie contravine dispozițiilor art. 1 și 26 din

Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, conform dispozițiilor

art. 1 și 26 alin. (1) din acest act normativ, exproprierea imobilelor se poate

dispune numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, despăgubire care se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Alin. (2) al art. 26

din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Sub un prim aspect,

instanța reține că intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea

în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a

fost lipsit.

Noțiunile de „dreaptă

despăgubire” și „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză”, nu pot fi interpretate decât în sensul că intimații din cauză sunt îndreptățiți

la obținerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost efectiv lipsiți,

respectiv terenuri agricole situate în extravilan.

Desigur că valoarea

acestora trebuie să se determine prin raportare la prețuri cu care se vând, în

mod obișnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Din perspectiva

dispozițiilor legale sus-menționate împrejurarea că, în fapt, terenurile

deținute de intimați au fost ocupate de construcții, chiar întabulate cu titlu

provizoriu, nu poate conduce la acordarea unor despăgubiri echivalente prețului

cu care s-ar putea vinde în prezent terenurile supuse exproprierii, întrucât

lucrările edificate pe acestea sunt în exclusivitate consecințele demarării

procedurii de expropriere, neputând profita intimaților-pârâți.

Sub un alt aspect,

instanța reține că intimaților li s-au acordat despăgubiri și pentru lipsa de

folosință a terenurilor, constând în contravaloarea culturilor agricole de care

au fost lipsiți în perioada 2006-2011 (din înscrisul aflat la fila 150 din

dosarul Tribunalului Vâlcea, rezultând că terenurile ce fac obiectul cererii de

expropriere erau cultivate în anul 2006 cu grâu, orz, floarea soarelui și

porumb).

În condițiile în care

intimaților-pârâți li s-au acordat, pe de o parte, despăgubiri constând în

prețul cu care se vând terenuri intravilane (categorie de folosință pe care

terenurile în litigiu nu o aveau la momentul exproprierii în fapt), iar pe de

altă parte, despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor agricole

extravilane, au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994 și

aceasta deoarece nu pot fi acordate concomitent atât  despăgubiri care includ

schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și cât și despăgubiri pentru

nerealizarea beneficiilor care ar fi rezultat din utilizarea acelorași terenuri

potrivit destinației anterioare.

În consecință, Înalta

Curte reține că, în speță, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor nu

este rezultatul demersurilor intimaților-pârâți ci un efect decurgând în mod

necesar din procedura exproprierii terenurilor pentru strămutarea unei

localități, astfel că stabilirea categoriei de folosință actuale a terenurilor nu

reprezintă un criteriu de evaluare a terenurilor, justa despăgubire urmând să

se determine, în condițiile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

cu mențiunea că prin sintagma “imobile de același fel” instanța de rejudecare

va avea în vedere, cu prilejul administrării probei cu expertiză judiciară, așa

cum s-a arătat deja, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași

unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de

consecință, nu se mai impune examinarea criticilor privind stabilirea regimului

juridic al terenurilor supuse exproprierii cu referire la categoria de

folosință actuală a acestora.

Înalta Curte

subliniază că în speță se constată că terenurile supuse procedurii de

expropriere au fost în fapt indisponibilizate de expropriator înainte ca

instanța de judecată să dispună exproprierea și fără a se proceda, în

condițiile art. 32 din Legea nr. 33/1994, la punerea de îndată în posesie a

acestuia.

Dar, în drept, consecința

acestei stări de fapt nu constă în acordarea de despăgubiri la valori

superioare celor la care intimații sunt îndreptățiți conform legii, ci în

compensarea prejudiciului suferit prin lipsirea acestora de atributul

folosinței, respectiv în indemnizarea acestora cu contravaloarea lipsei de

folosință de la data ocupării terenurilor, până la data rămânerii definitive a

hotărârii prin care s-a dispus exproprierea; această dezlegare privește în

egală măsură și cererea reconvențională.

Înalta Curte reține astfel

că, din perspectiva acestor critici care se circumscriu motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este fondat,

astfel că va fi admis, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare, la

aceeași instanță de apel, pentru administrarea probatoriului în vederea

stabilirii despăgubirilor cuvenite intimaților, în raport de dezlegările

obligatorii cuprinse în prezenta decizie.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994,

Înalta Curte reține că întrucât acestea sunt cuprinse în capitolul IV al legii,

care reglementează procedura judiciară de expropriere și stabilire a

despăgubirilor, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mare decât

cea solicitată de expropriat sau de altă persoană expropriată cu prilejul

formulării contestației împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15

din același act normativ,  iar nu în procedura administrativă prealabilă.

Cu referire la forța

probatorie a probei constând în expertiză judiciară, Înalta Curte constată că

potrivit at. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrarea probei cu

expertiză judiciară este obligatorie în această procedură, fără a se consacra

astfel o forță juridică superioară acestei probe.

Astfel, art. 27 alin.

(1) din actul normativ menționat prevede că instanța va compara raportul de

expertiză întocmit de comisia constituită conform dispozițiilor art. 25, cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți.

În consecință, Legea nr.

33/1994, care instituie obligativitatea administrării probei cu expertiză

judiciară, nu înlătură dreptul de apreciere al instanței în materia

interpretării probelor și nu exclude administrarea altor probe (în special probe

cu înscrisuri).

În ceea ce privește

metodele care pot fi utilizate de experții desemnați, Înalta Curte constată că art.

26 din Legea nr. 33/1994 conține dispoziții imperative referitoare la

elementele de determinare în concret a despăgubirilor, iar nu la metodele ce

vor fi utilizate de experți.

Din economia acestui

text de lege rezultă că experții trebuie să se raporteze la prețuri de

tranzacționare la data întocmirii raportului de expertiză, pentru imobile de

același fel (în speță terenuri agricole extravilane), situate în aceeași

unitate administrative-teritorială.

Față de soluția de

admitere a recursului, cu consecința casării deciziei și trimiterii spre

rejudecare, Înalta Curte apreciază că se nu se mai impune examinarea celorlalte

critici de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 314 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și trimite cauza, spre

rejudecare, Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-reclamantă Comuna Rast, reprezentată prin Primar, împotriva

deciziei nr. 93 din 29 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2014.