ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 585/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin încheierea din data de 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13141/63/2007, s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții G.M., I. (E.) I., T.F., C.O., T.O.C., R. (M.) I., B.L., I.M., I.E., B.A., B.A., T.I., P.F., I. (I.) E., B. (I.) F., R.V., V.A., B.A.C., P.D. și E.I. și a cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă S.M. și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 10 aprilie 2009. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3317/63/2009. Prin încheierea din 27 mai 2011, această instanță a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Vâlcea, reținând că prin încheierea nr. 3985 din 12 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 789/1/2011, a fost admisă cererea de strămutare formulată de pârâta-reclamantă S.M.

și s-a dispus strămutarea Dosarului nr. 3317/63/2009 la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2683/90/2011. Cu privire la obiectul dedus judecății în acest dosar, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată având caracter principal, reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar, a chemat în judecată pe pârâții menționați mai sus, solicitând să se dispună exproprierea unei suprafețe totale de 35,85 ha teren aflat în proprietatea acestora și stabilirea despăgubirilor ce se cuvine fiecăruia dintre ei. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pentru înlăturarea efectelor distructive ale inundațiilor care au avut loc în primăvara anului 2006, după consultarea locuitorilor comunei, Consiliul Local Rast a hotărât strămutarea localității Rast pe un alt amplasament care să îndeplinească condițiile naturale de siguranță la inundații.

În acest scop, reclamanta a cumpărat suprafața de 233,69 ha. și a făcut oferte de cumpărare către pârâți, care în final au refuzat să vândă. Urmare acestui refuz, reclamanta a recurs la procedura exproprierii, parcurgând etapele prevăzute de Legea nr. 33/1994. Prin cererea reconvențională depusă la data de 16 august 2007, pârâta-reclamantă S.M. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Comuna Rast la plata sumei de 3500 lei cu titlu de despăgubiri, constând în contravaloarea culturii de grâu distruse în anul 2006 de pe terenul său, a cheltuielilor de arat și semănat, precum și contravaloarea lipsei de folosință a terenului în anul 2007. În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a susținut că este proprietara unui teren în suprafață de 1,22 ha.

situat pe raza Comunei Rast, pe care s-a dispus strămutarea noii localități. Pe acest teren, reclamanta-pârâtă a edificat fără acordul său case de locuit pentru persoane sinistrate, fără a se realiza procedura exproprierii și fără a se acorda o prealabilă și dreaptă despăgubire. Prin întâmpinările depuse, pârâții au contestat inițial atât necesitatea exproprierii, cât și procedura pretins a fi fost realizată de către reclamantă în acest scop; ei au arătat că pe terenurile deținute în proprietatea lor, a căror expropriere se solicită, au început lucrările de edificare a drumurilor și construcțiilor. Pârâții au solicitat ca stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin să se facă în funcție de valoarea reală a terenurilor și de încadrarea acestora în categoria de terenuri intravilane care dispun de toate facilitățile; de asemenea, au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat prin distrugerea culturilor și lipsa de folosință a terenurilor.

Pe parcursul judecății, toți pârâții au declarat că sunt de acord cu exproprierea, solicitând stabilirea despăgubirilor în funcție de toate criteriile prevăzute de Legea nr. 33/1994 și de cele menționate în întâmpinări și în concluziile orale și scrise depuse cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei. Prin sentința civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis cererea principală, cu completările și precizările ulterioare, formulată de reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar Iulian Silișteanu, și cererea reconvențională, a disjuns exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor situate pe raza comunei Rast, județul Dolj, astfel cum au fost identificate de expertul tehnic T.A.

prin raportul de expertiză, completat ulterior; a fost obligată reclamanta să plătească fiecărui pârât sumele înscrise în tabelul cuprins în raportul de expertiză întocmit de expertul H.D. (filele 341, 342) și sumele înscrise în coloana finală („lipsă de folosință”) din tabelul de la fila 142, cu titlu de despăgubiri civile compuse din valoarea terenurilor și valoarea lipsei de folosință, așa cum sunt menționate în următorul tabel: Nume și prenume Valoare teren Valoare lipsă folosință G.M. 91.700 lei 2.280 lei R.V. 217.329 lei 5.760 lei I.I. 180.649 lei 4.785 lei T.F. 6.419 lei 170 lei C.O. 99.036 lei 2.625 lei T.O.C. 114.625 lei 2.550 lei B.L. 132.965 lei 2.960 lei I.M. 34.846 lei 925 lei I.E.

I.C. 87.115 lei 2.310 lei B.A. 90.783 lei 2.020 lei B.A. 111.874 lei 2.490 lei T.I.+ T.G. 193.093 lei T.I. - 5.940 lei P.F. 108.206 lei 2.625 lei B.A.C. 70.412 lei 5.370 lei P.G.D. 133.882 lei 2.980 lei E.I. B.M. 58.221 lei 1.920 lei I.E. 99.953 lei 2.650 lei R.I. 131.037 lei 3.885 lei B.F. 24.832 lei 1.315 lei V.A. 140.301 lei 3.121 lei S.M. 111.874 lei 2.965 lei De asemenea, reclamantă a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată pârâților I.E. - 700 lei, I.I. și I.M. - 250 lei, E.I. și B.M. - 700 lei, P.D. - 700 lei, B.C. – 1.150 lei, R.V. - 1.500 lei, B.F. - 700 lei, P.F. - 1.000 lei, T.I. - 1.150 lei, B.A. - 650 lei, B.A. - 700 lei, B.L. - 1.000 lei, R.I. - 850 lei, T.O.C. - 700 lei, C.O.

- 700 lei, G.M. - 700 lei și S.M. - 6.000 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta Comuna Rast, prin Primar, a solicitat să se dispună exproprierea terenurilor aparținând pârâților menționați în cererea de chemare în judecată și stabilirea despăgubirilor care se cuvin fiecăruia dintre aceștia; la dosar au fost depuse titlurile de proprietate și actele de stare civilă în dovedirea calității de proprietar a fiecărui pârât. În cursul judecății, în fața Tribunalului Dolj, au fost introduși în cauză și pârâții I.C. și B.M., față de împrejurarea că potrivit titlurilor de proprietate aflate la dosar, aceștia au calitatea de coproprietari ai unor terenuri a căror expropriere a fost solicitată.

Prin Hotărârea nr. 10 din 1 mai 2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea Comunei Rast în tarlalele „V.B.” și „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localității Rast, pe noua vatră de sat. La data de 8 august 2006, reclamanta a solicitat Consiliului Județean Dolj să declare, ca fiind de utilitate publică, lucrările necesare stabilirii noului amplasament al Comunei Rast, față de Hotărârea nr. 10/2006 și de faptul că proprietarii terenurilor din cele două tarlale nu mai sunt de acord cu înstrăinarea acestora. Prin Hotărârea nr. 142 din 14 august 2006, Consiliul Județean Dolj a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a Comunei Rast, calitatea de expropriator revenind Comunei Rast, prin consiliul local.

A mai reținut tribunalul că aspectele referitoare la identificarea terenurilor și la stabilirea despăgubirilor ce se cuvin fiecărui pârât în raport de criteriile prevăzute expres de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 au format obiectul unor expertize tehnice judiciare. Astfel, în cursul judecății în fața Tribunalului Dolj a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie formată din trei experți, respectiv G.M., D.D. și I.M.G. Cu privire la concluziile acestei expertize, reclamanta a formulat obiecțiuni vizând greșita încadrare a terenurilor în categoria intravilan și la valoarea acestora. Cu ocazia discutării acestor obiecțiuni, instanța a respins obiecțiunea referitoare la categoria terenurilor.

Ulterior, în ședința publică din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei noi expertize de către comisia de experți stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994. După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Vâlcea, ca efect al strămutării, în ședința publică din 30 iunie 2011 această instanță a păstrat dispoziția de refacere a expertizei, dispunând întocmirea unei expertize în specialitatea topografie, în scopul identificării terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii și a unei expertize în specialitatea „evaluarea proprietății imobiliare”. Prin raportul de expertiză întocmit de expertul topograf T.A. au fost identificate terenurile supuse exproprierii, care aparțin pârâților.

Cu privire la categoria de folosință a acestora, expertul a concluzionat că majoritatea terenurilor sunt situate în intravilan, astfel cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006. Concluziile experților desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâților au fost consemnate în expertizele întocmite de experții H.D., D.N. și M.F., cu completările ulterioare. Părțile au avut poziții procesuale divergente cu privire la categoria terenurilor, respectiv dacă acestea au categoria de folosință „intravilan” sau „extravilan”, cu consecințe pe planul evaluării terenurilor.

Față de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar în specialitatea topografie T.A., întemeiate pe aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006, de susținerea reprezentantului acesteia, consemnată în încheierea de ședință din 13 septembrie 2010, potrivit căreia în prezent terenurile sunt situate în intravilan, precum și de situația actuală a terenurilor care sunt ocupate în mare parte de construcții și utilități, aspect necontestat, tribunalul a apreciat că valoarea reală a terenurilor pârâților trebuie să se raporteze la natura acestora de terenuri intravilane. Tribunalul a reținut că numai în această situație se respectă principiul acordării unei drepte despăgubiri consacrat de art. 1 din Legea nr. 33/1994 și că valoarea reală a terenurilor trebuie să corespundă sumei la care se pot vinde acele terenuri la momentul întocmirii expertizei, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din același act normativ.

În opinia primei instanțe, împrejurarea că anumite construcții sau utilități au fost edificate de către reclamantă pe terenurile supuse exproprierii, determinând astfel schimbarea naturii terenurilor în raport de cea înscrisă în titlurile de proprietate nu este de natură să atragă altă concluzie decât cea reținută anterior, întrucât legea stabilește exact momentul la care trebuie determinată valoarea de vânzare a terenurilor.

Reținând că, până la finalul judecății în primă instanță, toți pârâții au fost de acord cu exproprierea, poziție procesuală exprimată prin cererea de la fila 92 din volumul II al dosarului Tribunalului Dolj, prin concluziile scrise și orale formulate la mai multe termene de judecată, inclusiv cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, prin solicitarea de stabilire a despăgubirilor, tribunalul, în temeiul art. 4 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 republicată, a dispus exproprierea terenurilor astfel cum au fost identificate de expertul T.A., prin raportul de expertiză de la filele 263-272, completat ulterior. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a reținut că valorile terenurilor înscrise în tabelul din raportul de expertiză depus în final de către expertul H.D.

corespund valorilor terenurilor determinate potrivit art. 26 alin. (2) din lege și că alături de acestea, reclamanta datorează și lipsa de folosință a acestor terenuri, astfel cum a fost stabilită prin expertiza inițială întocmită de același expert (fila 142), potrivit art. 26 din lege. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către fiecare pârât, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar. Petenții B.L., P.G.D. și B.A.C. au formulat cereri de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/201. În motivarea cererii, petenții B.L.

și P.G.D. au arătat că în dispozitivul hotărârii s-a menționat în mod greșit „B.L.” și „P.D.”, în loc de „B.L.” și P.G.D.”. Petentul B.A.C. a susținut că instanța a omis să calculeze despăgubirile pentru terenul expropriat în suprafață de 2,21 ha., după efectuarea completărilor la raportul de expertiză, despăgubirile fiind calculate pentru 1 ha., în loc de 2,21 ha. Prin încheierea pronunțată la data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererile formulate de petenții B.L., P.G.D. și B.A.C. și a dispus îndreptarea erorilor materiale cuprinse în sentința civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/2011, cu privire la despăgubirile datorate petentului B.A.C., în sensul că în loc de 70.412 lei s-a trecut suma totală de 181.369 lei, compusă din 180.649 lei ( 1,97 ha x 9,17 lei/mp) și 720 lei.

S-a dispus îndreptarea erorilor materiale din încheierile premergătoare din Dosarul nr. 2683/90/2011 și din sentința nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 cu privire la ceilalți doi petenți, în sensul că s-a menționat „B.L.”, în loc de „B.L.” și „P.G.D.”, în loc de „P.D.”, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar. Cu privire la cererea formulată de petentul B.C., tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză depus la filele 341 - 342, au fost calculate despăgubirile datorate pentru terenul în suprafață de 1 ha., compus din 0,76 ha. teren intravilan (pentru care s-a reținut o despăgubire de 9,17 lei/mp.) și 0,24 ha. teren extravilan ( pentru care s-a reținut despăgubirea de 0,30 lei/mp).

În cursul judecății s-a dispus completarea raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru în sensul identificării terenului supus exproprierii care aparține acestei părți, determinându-se suprafața de 1,97 ha. intravilan și 0,24 ha. extravilan. Aceasta este și suprafața pentru care s-a dispus exproprierea prin sentința a cărei îndreptare se solicită. Cu toate acestea, prin sentință s-au acordat despăgubiri petentului pentru suprafața inițial identificată, adică fără suprafața de 1,21 ha., teren intravilan. Tribunalul a apreciat că, prin modul de calcul al despăgubirilor pentru terenul expropriat de la petent reținute prin sentință, s-a produs o omisiune în ceea ce privește calculul despăgubirilor și pentru suprafața ulterior identificată și că această omisiune se încadrează în prevederile art. 281 C. proc.

civ. Prin apelul comun înregistrat la 18 și respectiv 21 ianuarie 2013, apelanții-pârâți G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E. și I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., E.I., B.M., I.E., R.I. și B.F. au solicitat, în temeiul art. 282 C. proc. civ., modificarea sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în sensul obligării reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor stabilite în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Apelantul-pârât T.I., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, a solicitat prin cererea de apel înregistrată la aceeași dată, 18 ianuarie 2013, modificarea hotărârii atacate, în sensul excluderii fratelui său, T.C., din dispozitivul hotărârii, deoarece între aceștia a intervenit în anul 2007 un partaj în urma căruia i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 737 din 25 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești, atașată în copie la dosar. Apelantul-pârât B.A.C., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, prin apelul făcut separat în nume propriu și înregistrat la 18 ianuarie 2013, a solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a fi despăgubit pentru întreaga suprafață de teren expropriată din patrimoniul său, cu motivarea că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că suprafața ce i-a fost expropriată este de 2,21 ha.

și din eroare i-au fost calculate despăgubiri numai pentru 1 ha., însă a renunțat la susținerea acestei critici apel urmare admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale prin încheierea din 23 ianuarie 2013. Apelanții-pârâți E.I. și B.M., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, au solicitat, prin apelul separat înregistrat la 18 și respectiv 21 ianuarie 2013, modificarea sentinței atacate și dispunerea la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren din patrimoniul acestora. Prin decizia civilă nr. 93 din 29 mai 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelurile formulate de apelanta - reclamantă Comuna Rast, prin Primar Iulian Silișteanu, și de apelanții - pârâți G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E., I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., R.I., B.F., E.I., B.M.

și I.E., împotriva sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2683/90/2011, în contradictoriu cu intimatele S.M. și V.A. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Apelanta - reclamantă a criticat, în principal, legalitatea și temeinicia sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor, susținând că sunt exagerate în raport cu oferta unității administrativ-teritoriale și stabilite cu încălcarea dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. Susținerile apelantei în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât tribunalul a dat eficiență doar raportului de expertiză întocmit și completat ulterior de expertul H.D., au fost apreciate nefondate.

A arătat instanța de apel că tribunalul a analizat toate probele administrate în cauză și a dispus exproprierea terenurilor aflate în proprietatea pârâților și plata despăgubirilor civile cuvenite fiecărui proprietar, compusă din valoarea terenurilor și valoarea lipsei de folosință a acestora, având în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.

Cu referire la criticile apelantei-reclamante, care a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 25 din legea sus-menționată întrucât instanța de fond a permis celor trei experți numiți în cauză să lucreze individual, iar nu în comisie, s-a reținut că, prin încheierea din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei expertize de către comisia de experți stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 iar, ca efect al strămutării cauzei la Tribunalul Vâlcea, a fost păstrată dispoziția instanței de refacere a expertizei de către comisia de experți.

Întrucât între concluziile experților desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâților au existat unele divergențe referitoare la metoda folosită pentru evaluarea terenurilor, prima instanță a dispus convocarea celor trei experți, iar potrivit procesului-verbal încheiat de către aceștia, s-a convenit cu privire la unul dintre criterii, urmând ca refacerea raportului să se realizeze după depunerea expertizei topografice de către expertul T.A., care a avut ca obiect identificarea terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii. Faptul că cei trei experți au depus ulterior punctele de vedere cu privire la aspectele rămase în divergență, separat, nu duce la concluzia că aceștia nu au lucrat în comisie, ci se datorează faptului că aceștia nu au putut să se sincronizeze, locuind în județe diferite.

Cu referire la criticile apelantei-reclamante privitoare la categoria de folosință a terenurilor expropriate (aceasta susținând că sunt terenuri extravilane), curtea de apel a apreciat că sunt nefondate și că prima instanță a aplicat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în raport nu numai de actele de proprietate ale părților, dar și de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în special raportul de expertiză întocmit de expert T.A., expert care a identificat terenurile supuse exproprierii și a concluzionat că acestea sunt situate în intravilan, așa cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006. S-a arătat că este adevărat că la data la care s-a hotărât strămutarea Comunei Rast și exproprierea terenurilor deținute de pârâți, categoria de folosință a acestora, conform titlurilor de proprietate, era aceea de teren extravilan, însă la momentul efectuării expertizei și al pronunțării sentinței, categoria de folosință a acestor terenuri este „intravilan”.

Conform Planului Urbanistic General, înregistrat în format digital la O.C.P.I. Dolj, introdus în baza de date grafice și transmis Consiliului Județean Dolj la 23 februarie 2012, expertul T.A. a constat care este linia ce separă zona de intravilan de cea de extravilan; în plus, acest raport de expertiză nu a fost contestat de către apelanta-reclamantă iar în ședința publică din 13 septembrie 2010, reprezentantului Comunei Rast, a declarat că „în prezent terenurile sunt intravilane”. Pe baza acestor argumente, instanța de apel a concluzionat că tribunalul a apreciat în mod corect că terenurile supuse exproprierii au, la momentul exproprierii, categoria de folosință “intravilan”, categorie determinată în raport de probele administrate și în funcție de starea actuală a acestora, conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu în raport de situația terenurilor la nivelul anului 2006, anterior adoptării deciziei de strămutare a Comunei Rast.

S-a arătat, de asemenea, că întrucât transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a avut loc în ceea ce privește proprietățile pârâților, acest lucru urmând a se realiza numai după ce instanța dispune exproprierea, în mod corect instanța de fond a omologat raportul de expertiză efectuat de expert H.D., însușit de expertul desemnat de părți D.N. și, în parte, de expertul propus de reclamanta-apelantă, M.F. Faptul că expertul desemnat de către reclamantă nu a fost de acord cu valoarea pe metru pătrat a terenurilor calculate de ceilalți doi experți, nu înseamnă că expertiza însușită de instanță s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, cei trei experți efectuând lucrările cu respectarea acestor dispoziții.

Referitor la lipsa de folosință a terenurilor supuse exproprierii, s-a constatat că a fost corect evaluată de către expert, nefiind justificate susținerile apelantei în sensul că, sub acest aspect, pârâții nu ar fi administrat nicio probă. Astfel, din expertiza topografică rezultă că pe terenurile supuse exproprierii se află case de locuit ocupate de persoanele afectate de calamități, cu toate dotările socio-urbane, pentru care apelanta-reclamantă a emis titluri de proprietate beneficiarilor, aceștia din urmă fiind obligați să-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra locuinței, cu titlu provizoriu. În această situație, intimații-pârâți au fost în imposibilitate să mai folosească terenurile supuse exproprierii, astfel că în mod corect au fost acordate și despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor în litigiu, astfel cum au fost determinate prin raportul de expertiză.

Criticile apelantei-reclamante privitoare la cererea reconvențională au fost înlăturate de instanța de apel care a reținut că nu se poate susține că cererea pârâtei-reclamante S.M. a avut același obiect cu cererea principală de vreme ce a existat acordul de voință al părților numai în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, nu și cu privire la cuantumul despăgubirii, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, a fost găsită nefondată critica formulată de apelanta-reclamantă privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat (aceasta susținând că nu s-a aflat în culpă procesuală), reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, sunt suportate de expropriator.

S-a mai reținut că prima instanță a diminuat onorariul de apărător solicitat de intimata S.M. de la 12.000 lei la 6000 lei, însă, în raport de complexitatea cauzei și de munca depusă de avocat, precum și de multiplele deplasări la cele două tribunale, nu se impune o diminuare suplimentară a onorariului de avocat. Cu referire la apelul formulat de apelanții-pârâți G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E. și I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., E.I., B.M., I.E., R.I. și B.F., instanța de apel a constatat că acesta nu cuprinde motive de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței, apelanții-pârâți solicitând obligarea reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanța de apel constată că acest termen este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 iar nemenționarea sa în sentința apelată nu împiedică punerea în executare a hotărârii, astfel că nu se impune schimbarea soluției. Și apelul formulat de apelantul-pârât T.I., prin care a solicitat, în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, modificarea sentinței în sensul ca fratele său T.C. să fie scos din cauză, a fost găsit nefondat. A apreciat instanța de apel că existența unei hotărâri de partaj între apelant și fratele său T.C. (sentința civilă nr. 737 din 25 iunie 2007), prin care i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, nu conduce la schimbarea soluției instanței de fond, având în vedere că acțiunea principală, completată și precizată, a fost admisă numai în contradictoriu cu T.I., astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței apelate.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanții-pârâți E.I. și B.M., curtea de apel a reținut că aceștia au susținut că le-au fost expropriate suprafețele de teren situate în T12 și P33, de 0,63 ha. intravilan și 0,15 ha. extravilan, rezultând un total de 0,78 ha., deși din copia titlului de proprietate rezultă că parcela este în suprafață de 0,79 ha. Acești apelanți au solicitat să se dispună exproprierea pentru întreaga suprafață de teren de 0,79 ha., respectiv și pentru diferența de 100 m.p. Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozitivului sentinței apelate, de la cei doi apelanți s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tarlalei 12, parcela 33, care cuprinde suprafață intravilan 0,63 ha.

și suprafață extravilan 0,15 ha., terenuri care au fost identificate de expertul tehnic T.A., prin raportul de expertiză de la filele 263-272 completat ulterior. Acest expert a identificat terenul pe baza titlului de proprietate în raport de suprafață și vecinătăți și a constatat că, deși titlul prevede 0,79 ha, în fapt suprafața de teren este de 0,78 ha., aspect care nu a fost contestat de către acești apelanți cu ocazia punerii în discuție a raportului de expertiză. Pe de altă parte, o cerere de expropriere a diferenței de 100 m.p., nu a fost formulată în fața primei instanțe, astfel că nu poate fi formulată direct în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă Comuna Rast, reprezentată prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost completată și precizată și respingerea cererii reconvenționale. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 11 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, că instanța, interpretând greșit actele deduse judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, precum și că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probatoriului.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel cu referire la categoria de folosință a terenurilor expropriate, susținând că în mod greșit acestea au fost considerate ca fiind situate în intravilan, cu consecința nerespectării dispozițiilor legale privitoare la evaluarea cuantumului prejudiciului suferit de intimați. Astfel, s-a arătat că actele de proprietate exhibate de intimații-pârâți fac dovada dreptului de proprietate al acestora asupra terenurilor vizate de expropriere, stabilind categoria de folosință de teren agricol extravilan la momentul pronunțării sentinței nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea. De asemenea, documentația întocmită de recurenta-reclamantă în procedura prealabila prevăzută de Legea nr. 33/1994, republicată, în vederea declarării exproprierii, vizează terenuri agricole având categoria de folosință de teren agricol extravilan.

A susținut recurenta-reclamantă că Planul de Urbanism General (PUG) al viitoarei unități administrativ teritoriale Rast - Sat Rastul Nou avizat la data de 28 iunie 2006 sub nr. 44 de Consiliul Județean Dolj și Referatul nr. 8701 din 16 august 2006 al Instituției Prefectului Județului Dolj, care confirmă legalitatea Hotărâre C.L nr. 17/2006, nu sunt acte cu putere juridică de a schimba categoria de folosință a terenurilor agricole vizate de expropriere, astfel încât să permită expertului în specialitatea topografie, cadastru și geodezie T.A. să concluzioneze asupra categoriei de folosință a terenurilor vizate de expropriere ca fiind intravilane, iar instanței de fond să acorde o despăgubire pentru exproprierea de terenuri intravilane având categoria de folosință „curți-construcții”.

Adresele nr. 7078 din 20 iunie 2012, nr. 8597 din 05 iunie 2012 și nr. 3053 din 18 iunie 2012, titlurile de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie întocmite de comisia locală, dovada înscrierii în Registrul agricol în care este menționată categoria de folosință a terenurilor și fișa corpului de proprietate (înscrisuri aflate în dosarul primei instanțe), fac pe deplin dovada faptului că, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1709/2012 a Tribunalului Vâlcea, terenurile vizate de expropriere aveau categoria de folosință de terenuri agricole situate în extravilan. În consecință, despăgubirea cuvenită intimaților-pârâți pentru expropriere nu a fost calculată în conformitate cu dispozițiilor art. 27 din Legea nr 33/1994 republicată, fiind mai mare chiar decât cea solicitată de intimați prin întâmpinările formulate la propunerile de expropriere din procedura prealabilă.

A mai arătat recurenta-reclamantă că din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, rezultă intenția legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea prețului de piață al terenurilor vizate de expropriere, fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Cu referire la interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, s-a arătat că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială” impune luarea în considerare a tuturor probatoriilor pertinente administrate de către părțile litigante și semnifică prețul cel mai probabil cu care se vinde dreptul de proprietate asupra unor astfel de terenuri, după ce acestea au fost expuse într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate.

În speță, estimarea valorii terenurilor prin aplicarea metodei comparațiilor relative s-a făcut prin raportul de expertiză tehnica judiciară întocmit în cauză în baza unor date și informații primite din partea intimaților-pârâți, privitoare la tranzacții efectuate și oferte din afara unității administrativ-teritoriale vizate de expropriere, fapt ce contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată. În opinia recurentei-reclamante, prețul final de 9,17 lei/mp pentru categoria de teren vizat de expropriere este unul excesiv și nereal, aspect reliefat și de sentințe civile privitoare la constatarea valabilității convențiilor de vânzare-cumpărare de terenuri agricole extravilane, situate în aceeași tarla cu cele vizate de expropriere, în care unii dintre vânzători sunt chiar părți din prezenta cauză.

A mai arătat recurenta că despăgubirea acordată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu se compune din valoarea reală a terenurilor vizate de expropriere și din prejudiciul cauzat proprietarilor sau altor persoane îndreptățite, întrucât la calcularea cuantumului despăgubirilor, nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială Comuna Rast, la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, nu au fost corect determinate daunele efectiv produse intimaților-pârâți. Pe de altă parte, valoarea de despăgubire la care a ajuns expertul tehnic nu era, prin ea însăși, obligatorie pentru instanța de judecată.

Aceasta avea obligația să compare despăgubirea propusă de expert cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de intimații-pârâți, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirii. Recurenta-reclamantă a expus critici și cu privire la metodele utilizate de experți, susținând că metoda comparațiilor relative și metoda comparației prin bonitate, respectiv metoda privind reconcilierea rezultatelor și cea pentru capitalizarea rentei funciare avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză tehnică judiciară, nu se regăsesc printre metodele prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 - republicată, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în U.A.T. Rast, terenuri similare celor ce urmează a fi expropriate, fapt pentru care instanța de apel era obligată să dea eficiență contractelor de vânzare depuse la dosar.

Cu referire la faptul că pe terenurile suspuse exproprierii se află case de locuit, ocupate de persoanele afectate de revărsarea fluviului Dunărea în anul 2006, case deținute în baza unor procese-verbale de punere în posesie emise în baza O.U.G. nr. 68/2006 (care nu constituie titlu de proprietate), recurenta a arătat că este consecința stării de necesitate de la acea dată care a impus ridicarea în regim de urgență a unor construcții tip, cu toate dotările socio-urbane. Aceasta a susținut că a considera că edificarea locuințelor trebuia efectuată după definitivarea procedurilor de expropriere prevăzute de lege, înseamnă a nesocoti dreptul natural al persoanelor sinistrate. Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Intimații-pârâți H.C., P.M.A., E.A.M., moștenitorii pârâtului E.I., G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E., I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.C., P.G.D., B.M., I.E., R.I., B.F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Instanța a luat act de transmisiunea, pe cale succesorală, a calității procesuale în ceea ce îl privește pe pârâtul E.I., decedat la data de 16 martie 2013, către succesorii H.C., P.M.A. și E.A.M., conform Certificatului de moștenitor din 11 aprilie 2013 emis de B.N.P. Asociați „L.”. Intimata - pârâtă - reclamantă S.M. nu a depus întâmpinare dar, prin concluziile scrise și orale, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă V.A., legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a învederat instanței apărările sale. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii; recurenta-reclamantă a invocat existența unor considerente care nu au legătură cu soluția dată de instanța de apel, deci străine de natura pricinii. Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și considerentele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, fără a fi nevoit să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia atacată cu recurs cuprinde argumentele de fapt și de drept în temeiul cărora Curtea de Apel Pitești a respins apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, nefiind identificate în concret considerente care să privească o altă cauză decât cea dedusă judecății. În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. De asemenea, nu este incident în speță nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., care sancționează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante; prin ipoteză, acest motiv de recurs presupune existența unui act juridic încheiat între părți, ce necesită operațiuni de calificare juridică sau de interpretare a clauzelor acestuia. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin care s-a susținut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, care decurge din interpretarea eronată a probatoriului, Înalta Curte reține că acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel că în prezent legalitatea unei hotărâri judecătorești atacate cu recurs în condițiile art. 304 C. proc.

civ. nu mai poate fi examinată prin prisma unor asemenea critici. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe baza situației de fapt reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar, a solicitat, în temeiul art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a suprafeței de 35,85 ha teren în vederea strămutării localității pe un alt amplasament, urmând a se înființa unitatea administrativ-teritorială Rastul Nou. Prin Hotărârea nr. 10 din 01 mai 2006 a Consiliului Local a Comunei Rast, s-a aprobat strămutarea acestei localități în tarlaua „V.B.” și „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 142 din 14 august 2006 a Consiliului Județean Dolj, s-a declarat utilitatea publică de interes local a acestei lucrări de strămutare.

În vederea realizării propriu-zise a operațiunii de strămutare a localității, Consiliul Local al Comunei Rast a aprobat, prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006, Planul Urbanistic General al localității Rast, județul Dolj, pe noua vatră de sat. Aprobarea acestui plan urbanistic s-a făcut în scopul determinării suprafeței de teren necesare noii unității administrative și estimării costurilor despăgubirilor și a lucrărilor de amenajare a infrastructurii edilitar-gospodărești și a dotărilor socio-culturale. Așa cum rezultă din titlurile de proprietate aflate la filele 236-256 din volumul 2 al Dosarului nr. 3317/63/2009 al Tribunalului Dolj, terenurile a căror expropriere s-a solicitat erau, la data declanșării procedurii de expropriere, terenuri agricole situate în extravilan.

În condițiile particulare ale speței, reprezentate de împrejurarea că edificarea unor construcții cu destinația de locuințe dar și pentru funcționarea unor instituții precum școală, biserică, etc. s-a făcut, în considerarea caracterului urgent determinat de distrugerile provocate de inundații și de necesitatea preîntâmpinării unor evenimente similare, înainte de finalizarea procedurii de expropriere, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă reținerea de către experți a categoriei de folosință a terenurilor prin raportare la situația existentă în fapt la momentul întocmirii raportului de expertiză. Astfel, expertul judiciar T.A. a procedat la aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006 și a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că terenurile supuse exproprierii sunt situate în intravilan.

Înalta Curte apreciază că o asemenea concluzie contravine dispozițiilor art. 1 și 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Astfel, conform dispozițiilor art. 1 și 26 alin. (1) din acest act normativ, exproprierea imobilelor se poate dispune numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, despăgubire care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Sub un prim aspect, instanța reține că intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a fost lipsit.

Noțiunile de „dreaptă despăgubire” și „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, nu pot fi interpretate decât în sensul că intimații din cauză sunt îndreptățiți la obținerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost efectiv lipsiți, respectiv terenuri agricole situate în extravilan. Desigur că valoarea acestora trebuie să se determine prin raportare la prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Din perspectiva dispozițiilor legale sus-menționate împrejurarea că, în fapt, terenurile deținute de intimați au fost ocupate de construcții, chiar întabulate cu titlu provizoriu, nu poate conduce la acordarea unor despăgubiri echivalente prețului cu care s-ar putea vinde în prezent terenurile supuse exproprierii, întrucât lucrările edificate pe acestea sunt în exclusivitate consecințele demarării procedurii de expropriere, neputând profita intimaților-pârâți. Sub un alt aspect, instanța reține că intimaților li s-au acordat despăgubiri și pentru lipsa de folosință a terenurilor, constând în contravaloarea culturilor agricole de care au fost lipsiți în perioada 2006-2011 (din înscrisul aflat la fila 150 din dosarul Tribunalului Vâlcea, rezultând că terenurile ce fac obiectul cererii de expropriere erau cultivate în anul 2006 cu grâu, orz, floarea soarelui și porumb).

În condițiile în care intimaților-pârâți li s-au acordat, pe de o parte, despăgubiri constând în prețul cu care se vând terenuri intravilane (categorie de folosință pe care terenurile în litigiu nu o aveau la momentul exproprierii în fapt), iar pe de altă parte, despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor agricole extravilane, au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994 și aceasta deoarece nu pot fi acordate concomitent atât despăgubiri care includ schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și cât și despăgubiri pentru nerealizarea beneficiilor care ar fi rezultat din utilizarea acelorași terenuri potrivit destinației anterioare.

În consecință, Înalta Curte reține că, în speță, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor nu este rezultatul demersurilor intimaților-pârâți ci un efect decurgând în mod necesar din procedura exproprierii terenurilor pentru strămutarea unei localități, astfel că stabilirea categoriei de folosință actuale a terenurilor nu reprezintă un criteriu de evaluare a terenurilor, justa despăgubire urmând să se determine, în condițiile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu mențiunea că prin sintagma “imobile de același fel” instanța de rejudecare va avea în vedere, cu prilejul administrării probei cu expertiză judiciară, așa cum s-a arătat deja, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, nu se mai impune examinarea criticilor privind stabilirea regimului juridic al terenurilor supuse exproprierii cu referire la categoria de folosință actuală a acestora. Înalta Curte subliniază că în speță se constată că terenurile supuse procedurii de expropriere au fost în fapt indisponibilizate de expropriator înainte ca instanța de judecată să dispună exproprierea și fără a se proceda, în condițiile art. 32 din Legea nr. 33/1994, la punerea de îndată în posesie a acestuia.

Dar, în drept, consecința acestei stări de fapt nu constă în acordarea de despăgubiri la valori superioare celor la care intimații sunt îndreptățiți conform legii, ci în compensarea prejudiciului suferit prin lipsirea acestora de atributul folosinței, respectiv în indemnizarea acestora cu contravaloarea lipsei de folosință de la data ocupării terenurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus exproprierea; această dezlegare privește în egală măsură și cererea reconvențională. Înalta Curte reține astfel că, din perspectiva acestor critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este fondat, astfel că va fi admis, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, pentru administrarea probatoriului în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite intimaților, în raport de dezlegările obligatorii cuprinse în prezenta decizie.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că întrucât acestea sunt cuprinse în capitolul IV al legii, care reglementează procedura judiciară de expropriere și stabilire a despăgubirilor, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană expropriată cu prilejul formulării contestației împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din același act normativ, iar nu în procedura administrativă prealabilă. Cu referire la forța probatorie a probei constând în expertiză judiciară, Înalta Curte constată că potrivit at. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrarea probei cu expertiză judiciară este obligatorie în această procedură, fără a se consacra astfel o forță juridică superioară acestei probe.

Astfel, art. 27 alin. (1) din actul normativ menționat prevede că instanța va compara raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform dispozițiilor art. 25, cu oferta și cu pretențiile formulate de părți. În consecință, Legea nr. 33/1994, care instituie obligativitatea administrării probei cu expertiză judiciară, nu înlătură dreptul de apreciere al instanței în materia interpretării probelor și nu exclude administrarea altor probe (în special probe cu înscrisuri). În ceea ce privește metodele care pot fi utilizate de experții desemnați, Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 33/1994 conține dispoziții imperative referitoare la elementele de determinare în concret a despăgubirilor, iar nu la metodele ce vor fi utilizate de experți.

Din economia acestui text de lege rezultă că experții trebuie să se raporteze la prețuri de tranzacționare la data întocmirii raportului de expertiză, pentru imobile de același fel (în speță terenuri agricole extravilane), situate în aceeași unitate administrative-teritorială. Față de soluția de admitere a recursului, cu consecința casării deciziei și trimiterii spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că se nu se mai impune examinarea celorlalte critici de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Rast, reprezentată prin Primar, împotriva deciziei nr. 93 din 29 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014.