ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2009 pe roiul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 2440/3/2009, reclamanta SC I.S. SRL a chemat în judecată pe pârâtul SC A.S. SRL, solicitând anularea înregistrării la O.S.I.M a mărcii verbale combinate „A.A.I." de către pârâta SC A.S. SRL , pentru clasa de servicii 36 conform Clasificării de la Nisa, publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din 3 ianuarie 2008, anularea certificatului de înregistrare a mărcii eliberat de O.S.I.M, radierea mărcii „A.I." din R.N.M și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză. Prin sentința nr. 229 din 20 aprilie 2010 pronunțată în Dosar nr. 12440/3/2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.S.

SRL. în contradictoriu cu pârâții SC A.S. SRL. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), a dispus anularea mărcii verbale combinate „A.A.I." înregistrată sub nr. 88046 din 13 august 2007, pentru clasa de produse 36. și a obligat pârâta SC A.S. SRL., la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în suma de 39 lei. Tribunalul a motivat ca pârâta a înregistrat marca cu rea-credință, aspect ce reprezintă un motiv de nulitate absolută a mărcii, respectiv marca înregistrată nu a fost înregistrată spre a fi folosită cu funcția de a diferenția produsele/serviciile unui comerciant, de cele ale altor comercianți, ci în scopul de a împiedica desfășurarea activității comerciale a reclamantei, iar prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumția bunei credințe.

A mai motivat instanța că ulterior datei înregistrării mărcii în Registrul Național ai Mărcilor, 14 ianuarie 2008,precum și ulterior transmiterii notificării către reclamantă, societatea pârâtă nu a utilizat marca înregistrată, afirmând totodată că reclamanta poată utiliza semnul, în continuare, doar în urma unei cesiuni a dreptului asupra mărcii. In plus, reclamanta a utilizat semnul în litigiu mult înainte de data de 13 august 2007, data depunerii mărcii de către pârâtă, utilizare publică care exclude ipoteza necunoașterii acestei împrejurări de partea pârâtă. Prin decizia civilă nr. 190/ A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de reclamanta SC I.S.

SRL împotriva sentinței civile nr. 559 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 12440/3/2009 și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta S.C, Acasă Savin SRL la plata către reclamantă a sumei de 4.334 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a apreciat că este fondat apelul reclamantei sub aspectul omisiunii pronunțării asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece apelanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond, dar instanța a acordat numai suma de 39 iei reprezentând taxa aferent cererii de chemare în judecată, deși la dosarul cauzei se afla ordinul de plata din 20 martie 2009 pentru suma de 4.295 lei cu mențiunea pe acesta „conform contractului din 07 martie 2009", ce face dovada legăturii cu serviciile avocațiale prestate în prezenta cauză iar, ca urmare a admiterii acțiunii, era și îndreptățită ia obligarea pârâtei la plata acestora, nu însă și Ia plata sumei de 4.156 lei aferentă ordinului de plată din 18 mai 2009 ce nu rezultă a fi fost emis pentru achitarea unor servicii aferente cauzei de față.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.S. SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului și respingerea acestuia ca inadmisibil. Recurenta-pârâta a motivat că apelul declarat de partea reclamantă împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond este inadmisibil deoarece majorarea sumei acordate cu titlu de cheltuieli prin hotărârea instanței de apel nu se putea realiza decât pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii atacate în temeiul prevederilor art. 281 1 C. proc. civ. în plus, instanța de fond nu a omis să se pronunțe asupra cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată, cererea fiind admisă în parte.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele; Recursul reclamanților a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 septembrie 2011, judecata acestuia fiind suspendată la data de 14 septembrie 2012 în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părți nefiind prezentă ia strigarea pricinii. Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., incident în cauză „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an". Instituției perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme îndelungată, în judecata pricinii.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de primare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data pronunțării deciziei civile prin care a fost soluționată cauza a cărei existență a determinat suspendarea judecății prezentului recurs, respectiv, 14 septembrie 2012, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume 24 septembrie 2013, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC A.S.V. SRL împotriva deciziei nr. 190/ A din data de 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.