ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2014

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 26 martie 2009 pe roiul Tribunalului București, secția a IV a

civilă, sub nr. 2440/3/2009,

reclamanta

SC I.S. SRL a chemat în judecată pe pârâtul SC A.S. SRL, solicitând anularea

înregistrării la O.S.I.M a mărcii

verbale

combinate „A.A.I." de către pârâta SC A.S. SRL

, pentru clasa de

servicii 36 conform Clasificării de la Nisa, publicată în Buletinul Oficial de

Proprietate Intelectuală din 3 ianuarie 2008,

anularea

certificatului de înregistrare a mărcii eliberat de O.S.I.M,

radierea mărcii „A.I." din R.N.M și

obligarea

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

reclamantă în prezenta cauză.

Prin

sentința nr. 229 din 20 aprilie 2010 pronunțată în Dosar nr. 12440/3/2009,

Tribunalul București, secția a IV a civilă,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL. în

contradictoriu cu pârâții SC A.S. SRL. și Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci (O.S.I.M.), a dispus anularea mărcii verbale combinate „A.A.I." înregistrată

sub nr. 88046 din 13 august 2007, pentru clasa de produse 36. și a obligat

pârâta SC A.S. SRL., la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în

suma de 39 lei.

Tribunalul

a motivat ca pârâta a înregistrat marca cu rea-credință, aspect ce reprezintă

un motiv de nulitate absolută a mărcii, respectiv marca înregistrată nu a fost

înregistrată spre a fi folosită cu funcția de a diferenția produsele/serviciile

unui comerciant, de cele ale altor comercianți, ci în scopul de a împiedica

desfășurarea activității comerciale a reclamantei, iar prin probele

administrate în cauză a fost răsturnată prezumția bunei credințe. A mai motivat

instanța că ulterior datei înregistrării mărcii în Registrul Național ai

Mărcilor, 14 ianuarie 2008,precum și ulterior transmiterii notificării către

reclamantă, societatea pârâtă nu a utilizat marca înregistrată, afirmând

totodată că reclamanta poată utiliza semnul, în continuare, doar în urma unei

cesiuni a dreptului asupra mărcii. In plus, reclamanta a utilizat semnul în

litigiu mult înainte de data de 13 august 2007, data depunerii mărcii de către

pârâtă, utilizare publică care exclude ipoteza

necunoașterii acestei împrejurări

de partea pârâtă.

Prin

decizia civilă nr. 190/ A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

a admis apelul formulat de reclamanta SC

I.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 559 din 20 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 12440/3/2009 și a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta S.C, Acasă

Savin SRL la

plata către reclamantă a sumei

de 4.334 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

fond, păstrând

celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța

de apel a apreciat că este fondat apelul reclamantei sub aspectul omisiunii

pronunțării asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de

judecată, deoarece apelanta a solicitat acordarea cheltuielilor

de judecată în fond, dar instanța a acordat numai

suma de 39 iei reprezentând

taxa aferent cererii de chemare în judecată,

deși la dosarul cauzei se afla ordinul de plata din 20 martie 2009 pentru suma

de 4.295 lei cu mențiunea pe acesta „conform contractului din 07 martie 2009",

ce face dovada legăturii cu serviciile avocațiale prestate în prezenta cauză

iar, ca urmare a admiterii acțiunii, era și îndreptățită ia obligarea pârâtei

la plata acestora, nu

însă și Ia plata sumei de 4.156 lei

aferentă ordinului de plată din 18 mai 2009 ce nu rezultă a fi fost emis pentru

achitarea unor servicii aferente cauzei de față.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.S. SRL

solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului și respingerea acestuia ca

inadmisibil.

Recurenta-pârâta

a motivat că apelul declarat de partea reclamantă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond este inadmisibil deoarece majorarea sumei

acordate cu titlu de cheltuieli prin hotărârea instanței de apel nu se putea

realiza decât pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii atacate în temeiul

prevederilor art. 281

1

C. proc. civ. în plus, instanța de fond nu a

omis să se pronunțe asupra cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată,

cererea fiind admisă în parte.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele;

Recursul

reclamanților a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 14 septembrie 2011, judecata acestuia fiind

suspendată la data de 14 septembrie 2012 în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., niciuna dintre părți nefiind prezentă ia strigarea pricinii.

Potrivit

art. 248 alin (1) C. proc. civ., incident în cauză „orice cerere de

chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perima de

drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

mai mult de un an".

Instituției

perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă

atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege,

cât și o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme

îndelungată, în judecata pricinii.

Reglementată

ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor

privind judecata, excepția de primare este dirimantă,

întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în

care acesta se

află și este absolută, întrucât este reglementată de

norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul

unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a

interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție

simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de

timp reglementat de lege.

În speță, de la data pronunțării deciziei civile prin

care a fost soluționată

cauza

a cărei existență a determinat suspendarea judecății prezentului recurs,

respectiv, 14 septembrie 2012, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și

anume 24 septembrie 2013, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care

nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare

pricina.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC A.S.V.

SRL

împotriva deciziei nr.

190/ A din data de 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.