ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 28823/3 din 28 august 2007 la Tribunalul București, reclamanții T.A. și T.T. au chemat în judecată pe pârâții S.R. prin M.E.F., SC R.V. SA și M. București prin P.G. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați în principal la plata sporului de valoare adus imobilului situat în București, str. Pândele Tămășanu, la plata sumei de 501.196 lei reprezentând prețul de circulație evaluat provizoriu pentru apartamentul situat la adresa de mai sus, că urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat între reclamanți și SC R.V. SA, iar în subsidiar, obligarea pârâților la restituirea prețului achitat pentru achiziționarea apartamentului sus-menționat în cuantum de 225.900 lei vechi, actualizat în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că au ocupat apartamentul nr. 2, situat în București, str. Pândele Tămășanu în temeiul unor contracte de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului de închiriere nr. 63167 din 03 februarie 1994 imobilul să le fie vândut, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat cu SC R.V. SA Reclamanții au mai precizat că au achitat prețul integral pentru apartament în sumă de 225.900 lei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2 H 85/1994. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 12783 din 15 decembrie 1994, definitivă și irevocabilă a restituit numitului C.M.A.

întreg imobilul situat în București, str. Pândele Tămășanu. Prin sentința civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995 a aceleiași instanțe, ca urmare a promovării acțiunii de către C.M.A. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat între reclamanți și SC R.V. SA cu privire la imobilul din București, str. Pândele Tămășanu. Ulterior, prin sentința civilă nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a dispus evacuarea reclamanților din imobilul în discuție pentru lipsa titlului. Se menționează că evacuarea s-a produs în iulie-august 2006, conform somațiilor emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 482/2006.

Reclamanții au mai precizat că prin anularea contractului de vânzare-cumpărare, părțile semnatare ale contractului au fost repuse în situația anterioară încheierii lui, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului pentru perioada în care l-au ocupat în calitate de chiriaș, precum și la restituirea actualizată a prețului plătit, cu respectarea principiilor retroactivității efectelor nulității actului juridic civil și al restabilirii situației anterioare, cu efecte ale nulității contractelor de vânzare-cumpărare, părțile fiind obligate la restituirea prestațiilor executate în baza actului declarat nul, deci și la restituirea prețului.

S-a mai susținut de către reclamanți că au efectuat îmbunătățiri pe perioada cât au locuit cu titlu de chiriași, îmbunătățiri necesare și utile, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și pe care au suportat-o ei în întregime. Prin lucrările efectuate, pretind că au adus un spor de valoare imobilului și că sunt îndreptățiți la restituirea contravalorii lor, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă cauză pârâților. Cu privire la obligarea pârâților la plata prețului imobilului în raport de valoarea de circulație, invocând dispozițiile art. 1337 C. civ., au arătat că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicțiunea totală sau parțială cauzată prin fapta unui terț.

Prin precizarea de acțiune formulată la termenul din 30 noiembrie 2007, reclamanții au arătat că solicită: - obligarea pârâților la restituirea prețului achitat pentru achiziționarea apartamentului situat în București, str. Pândele Tămășanu sector 1 în cuantum de 225 lei vechi, actualizat în funcție de indicele de inflație până la data plății; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre preț și sporul de valoare dobândit între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii; - obligarea pârâților la plata de daune interese, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a imobilului și sumele acordate prin capetele de cerere anterioare. În cauză a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților în raport cu data soluționării irevocabile a cauzei referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a bunului litigios.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 206 din 01 februarie 2008, a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. l alin. (l)din Decretul nr. 167/1958, neexecutarea dreptului la acțiune în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea acestui drept. Prin primul capăt de cerere din acțiunea precizată, reclamanții au solicitat restituirea prețului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994, actualizat cu coeficientul de inflație la data plătii efective.

Deoarece în speță contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în vigoare, fiind constatată nulitatea lui absolută ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 de către Judecătoria Sectorului 1 București, s-a avut în vedere repunerea în situația anterioară potrivit principiului restitutio in integrum ce guvernează efectele nulității, situație în care este incidență obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractului nul, ce reprezintă unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil, fundamentat pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză. Hotărârea instanței de fond a fost criticată de reclamanți pentru nelegalitate și netemeinicie.

În criticile formulate au arătat, în esență, că în mod greșit instanța a stabilit că acțiunea promovată, întemeiată pe evicțiunea vânzătorului este prescrisă în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (l) din Decretul nr. 167/1958. Au susținut apelanții că momentul evingerii lor cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului coincide cu evacuarea lor, atunci când s-a concretizat prejudiciul suferit și nu cu data pronunțării deciziei civile nr. 796/1997 a Curții de Apel București, secția a Il-a civilă, prin care s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, cum a reținut instanța de fond. De asemenea, s-a mai susținut că dreptul la acțiune s-a născut la data pierderii dreptului de folosință asupra imobilului (iulie-august 2006) și că prescripția a fost întreruptă prin unele acțiuni în legătură cu bunul.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 640/ A din 11 septembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul reclamanților T.A. și T.T. Instanța de apel, față de criticile invocate de reclamante a apreciat că nu poate fi reținută teza referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. Conform punctului de vedere al primei instanțe, obligația de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unui contract nul se obiectează la momentul constatării cu caracter irevocabil a nulității actului juridic în discuție, moment ce coincide cu cel al nașterii dreptului de a cere restituirea prestațiilor.

În speță, petitul cererii promovate a avut drept fundament juridic pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu a dreptului de folosință, atâta timp cât în temeiul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat cu caracter irevocabil pe cale judiciară, apelanții dobândiseră dreptul de proprietate asupra bunului, drept pe care l-au pierdut ulterior, dar anterior datei la care s-a produs evacuarea lor din spațiul în discuție. Or, aspectul învederat a fost pe deplin cunoscut de reclamanți la data pronunțării deciziei nr. 796/1997 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Reclamanții au fost evinși în dreptul lor de proprietate la același moment arătat anterior și nu la data evacuării lor, care s-a dispus ca o consecință a lipsei titlului locativ, aspect care nu este lipsit de relevanță în planul argumentelor juridice invocate de aceștia.

S-a mai reținut că, dispozițiile referitoare la întreruperea prescripției dreptului la acțiune nu sunt incidente în cauză, pentru că, într-un prim aspect chestiunea în discuție vizează evicțiunea, iar sub un alt aspect aceasta ar fi putut opera exclusiv în ipoteza în care acțiunile la care se referă apelanții ar fi avut n deznodământ pozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat. Împotriva deciziei nr. 640/ A din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs în termen legal reclamanții T.A. și T.T., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut nelegalitatea ei.

De fapt, recurenții reiterează criticile din apel, susținând în esență că, în mod greșit instanța de apel a statuat că acțiunea promovată, întemeiată pe evicțiunea vânzătorului este prescrisă în raport de dispozițiile art. 7 alin. (l) din Decretul nr. 168/1958, text ce reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995, respectiv data pronunțării deciziei civile nr. 796/1997 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În sensul acestei susțineri mai arată că practic, momentul în care a început să curgă prescripția extinctivă este cel în care, cel care și-a micșorat patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire, instanța reținând că acesta este momentul constatării irevocabile a nulității contractului.

Mai arată recurenții că greșit a reținut instanța de apel că apărarea reclamanților referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu poate fi primită. Recurenții-reclamanți învederează că prin constatarea nulității absolute a titlului lor, nu s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară, ei continuând să locuiască în imobil până în iulie-august 2006. Evacuarea pentru lipsa titlului s-a realizat prin sentința civilă nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă și irevocabilă în anul 1006, deci la o dată ulterioară constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare. Se menționează că după ce s-a anulat acel contract au continuat să folosească imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv contractul de închiriere nr. 63167/03 februarie 1994 și consideră că au fost evinși numai la momentul evacuării.

Astfel, recurenții susțin că au formulat acțiunea în termen legal, prescripția dreptului la acțiune intervenit de la data la care au pierdut dreptul de folosință al imobilului în litigiu, data respectivă fiind iulie-august 2006. De asemenea, se susține că termenul de prescripție a fost întrerupt prin introducerea altor cereri în legătură cu imobilul litigios. Se invocă de către recurenți și jurisprudența în cazul anulării contractelor de vânzare-cumpărare, în care s-a stabilit că acțiunea cumpărătorului pentru restituirea prețului ia naștere la momentul la care a pierdut posesia bunului, moment în care se poate concretiza prejudiciul suferit.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Reclamanții au deținut apartamentul nr. 2 situat în București, str. Pândele Tămășanu, inițial în baza unor contracte de închiriere succesive și apoi în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994, încheiat cu SC R. SA, pentru care au achitat prețul integral în sumă de 225.900 lei. Apartamentul a fost restituit fostului proprietar C.M.A. prin sentința nr. 12783 din 15 decembrie 1994. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995 a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat de către reclamanți și SC R. SA ca urmare a acțiunii promovate de fostul proprietar al imobilului, C.M.A.

Prin sentința nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus evacuarea reclamanților din imobil pentru lipsa titlului. Reclamanții au fost repuși în situația anterioară ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare. S-au invocat dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată, susținându-se că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului pe perioada cât l-au ocupat în calitate de chiriași, precum și la restituirea actualizată a prețului plătit, în respectarea principiilor efectelor nulității actului juridic civil și al restabilirii situației anterioare, ca efecte ale nulității contractelor de vânzare-cumpărare, părțile fiind obligate la restituirea prestațiilor executate în baza actului nul, deci și la restituirea prețului.

Reclamanții au arătat că au efectuat îmbunătățiri pe perioada cât au avut calitatea de chiriași ai imobilului, îmbunătățiri necesare și utile, prin care a sporit valoarea lui. Cu privire la obligația pârâților la plata prețului imobilului la valoarea de circulație au susținut că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicțiune. Evicțiunea este pierderea proprietății bunului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate ce rezultă din valorificarea de către un terț a unui drept asupra bunului. De regulă, evicțiunea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească. În speță, prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994.

Potrivit art. l alin. (l) și art. 3 alin. (l) din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; termenul prescripției este de 3 ani”. Față de dispozițiile acestor texte de lege, dreptul reclamanților de acere restituirea prețului actualizat al imobilului în cauză s-a născut la data la care decizia civilă prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a devenit definitivă și irevocabilă, fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în ființă, fiind desființat prin constatarea nulității absolute a lui, ca urmare a sentinței civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București se pune într-adevăr problema repunerii în situația anterioară, potrivit principiului restitutio in integrum, care guvernează efectele nulității, devenind astfel incidență obligația de restituire a prestațiilor efectuate în contractul nul, ce reprezintă unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil. Potrivit art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, care prevede aplicarea prin asemănare a regulii instituite de art. 8 alin. (l), în cazul acțiunilor întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, prescripția extinctivă începe să curgă din momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire.

Reclamanții au cunoscut faptul măririi patrimoniului vânzătorului la data constatării irevocabile a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Corect a statuat instanța de apel prin menținerea soluției instanței de fond că, prin aplicarea regulii generale instituite de art. l alin. (l) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care este momentul producerii evicțiunii, respectiv data pronunțării deciziei nr. 796/1997 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă. Ei au fost evinși în dreptul lor de proprietate la aceeași dată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii indicată anterior și nu la data evacuării pentru lipsa ridului care a intervenit ulterior, aspect ce a vizat numai folosința bunului, posesia lui și nu dreptul de proprietate.

Fiind vorba despre evicțiune, aspectele invocate de recurenți cu privire la întreruperea prescripției nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, cu opinie majoritară urmează ca recursul reclamanților să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.A. și T.T. împotriva deciziei nr. 640 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, cu majoritate de voturi. Opinia separată a doamnei judecător E.P., în sensul admiterii recursului, casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre re judecare instanței de fond Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2010.