ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 28823/3 din 28 august 2007

la Tribunalul București, reclamanții T.A. și T.T. au chemat în judecată pe

pârâții S.R. prin M.E.F., SC R.V. SA și M. București prin P.G. pentru ca prin

hotărâre judecătorească să fie obligați în principal la plata sporului de

valoare adus imobilului situat în București, str. Pândele Tămășanu, la plata

sumei de 501.196 lei reprezentând prețul de circulație evaluat provizoriu

pentru apartamentul situat la adresa de mai sus, că urmare a anulării

contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat între reclamanți și SC

R.V. SA, iar în subsidiar, obligarea pârâților la restituirea prețului achitat

pentru achiziționarea apartamentului sus-menționat în cuantum de 225.900 lei

vechi, actualizat în funcție de indicele de inflație până la data plății

efective.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că au

ocupat apartamentul nr. 2, situat în București, str. Pândele Tămășanu în

temeiul unor contracte de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului

de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului de închiriere

nr. 63167 din 03 februarie 1994 imobilul să le fie vândut, conform contractului

de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat cu SC R.V. SA Reclamanții au mai

precizat că au achitat prețul integral pentru apartament în sumă de 225.900

lei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2 H 85/1994.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 12783

din 15 decembrie 1994, definitivă și irevocabilă a restituit numitului C.M.A. întreg

imobilul situat în București, str. Pândele Tămășanu.

Prin sentința civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995 a aceleiași

instanțe, ca urmare a promovării acțiunii de către C.M.A. s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat

între reclamanți și SC R.V. SA cu privire la imobilul din București, str.

Pândele Tămășanu.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 10455 din 17 octombrie

2001, definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a dispus

evacuarea reclamanților din imobilul în discuție pentru lipsa titlului.

Se menționează că evacuarea s-a produs în iulie-august 2006,

conform somațiilor emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 482/2006.

Reclamanții au mai precizat că prin anularea contractului de

vânzare-cumpărare, părțile semnatare ale contractului au fost repuse în

situația anterioară încheierii lui, caz în care sunt incidente dispozițiile art.

48 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că reclamanții sunt

îndreptățiți la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului pentru

perioada în care l-au ocupat în calitate de chiriaș, precum și la restituirea

actualizată a prețului plătit, cu respectarea principiilor retroactivității

efectelor nulității actului juridic civil și al restabilirii situației

anterioare, cu efecte ale nulității contractelor de vânzare-cumpărare, părțile

fiind obligate la restituirea prestațiilor executate în baza actului declarat

nul, deci și la restituirea prețului.

S-a mai susținut de către reclamanți că au efectuat

îmbunătățiri pe perioada cât au locuit cu titlu de chiriași, îmbunătățiri

necesare și utile, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și pe care au

suportat-o ei în întregime.

Prin lucrările efectuate, pretind că au adus un spor de

valoare imobilului și că sunt îndreptățiți la restituirea contravalorii lor,

pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă cauză pârâților.

Cu privire la obligarea pârâților la plata prețului

imobilului în raport de valoarea de circulație, invocând dispozițiile art. 1337

C. civ., au arătat că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicțiunea

totală sau parțială cauzată prin fapta unui terț.

Prin precizarea de acțiune formulată la termenul din 30

noiembrie 2007, reclamanții au arătat că solicită:

- obligarea pârâților la restituirea prețului achitat pentru achiziționarea

apartamentului situat în București, str. Pândele Tămășanu sector 1 în cuantum

de 225 lei vechi, actualizat în funcție de indicele de inflație până la data

plății;

-

obligarea

pârâților la plata diferenței dintre preț și sporul de valoare dobândit între

momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii;

-

obligarea

pârâților la plata de daune interese, reprezentând diferența dintre valoarea de

circulație a imobilului și sumele acordate prin capetele de cerere anterioare.

În cauză a fost invocată excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamanților în raport cu data soluționării

irevocabile a cauzei referitoare la constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare a bunului litigios.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința

civilă nr. 206 din 01 februarie 2008, a admis excepția prescripției și a

respins ca prescrisă acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că

potrivit art. l alin. (l)din Decretul nr. 167/1958, neexecutarea dreptului la

acțiune în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea acestui drept.

Prin primul capăt de cerere din acțiunea precizată,

reclamanții au solicitat restituirea prețului achitat în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994, actualizat cu coeficientul de inflație la

data plătii efective.

Deoarece în speță contractul de vânzare-cumpărare nu

mai este în vigoare, fiind constatată nulitatea lui absolută ca urmare a

pronunțării sentinței civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 de către Judecătoria

Sectorului 1 București, s-a avut în vedere repunerea în situația anterioară

potrivit principiului restitutio in integrum ce guvernează efectele nulității,

situație în care este incidență obligația de restituire a prestațiilor

efectuate în baza contractului nul, ce reprezintă unul dintre principiile

efectelor nulității actului juridic civil, fundamentat pe faptul juridic licit

al îmbogățirii fără justă cauză.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată de reclamanți

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În criticile formulate au arătat, în esență, că în mod

greșit instanța a stabilit că acțiunea promovată, întemeiată pe evicțiunea

vânzătorului este prescrisă în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (l) din

Decretul nr. 167/1958.

Au susținut apelanții că momentul evingerii lor cu privire la

dreptul de proprietate asupra apartamentului coincide cu evacuarea lor, atunci

când s-a concretizat prejudiciul suferit și nu cu data pronunțării deciziei

civile nr. 796/1997 a Curții de Apel București, secția a Il-a civilă, prin care

s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, cum a reținut instanța de fond. De asemenea, s-a mai

susținut că dreptul la acțiune s-a născut la data pierderii dreptului de

folosință asupra imobilului (iulie-august 2006) și că prescripția a fost

întreruptă prin unele acțiuni în legătură cu bunul.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 640/ A din 11 septembrie 2008,

a respins, ca nefundat, apelul reclamanților T.A. și T.T.

Instanța de apel, față de criticile invocate de

reclamante a apreciat că nu poate fi reținută teza referitoare la momentul de

la care începe să curgă termenul de prescripție.

Conform punctului de vedere al primei instanțe, obligația de

restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unui contract nul se obiectează

la momentul constatării cu caracter irevocabil a nulității actului juridic în

discuție, moment ce coincide cu cel al nașterii dreptului de a cere restituirea

prestațiilor.

În speță, petitul cererii promovate a avut drept fundament

juridic pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu a

dreptului de folosință, atâta timp cât în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat cu caracter irevocabil pe cale

judiciară, apelanții dobândiseră dreptul de proprietate asupra bunului, drept

pe care l-au pierdut ulterior, dar anterior datei la care s-a produs evacuarea

lor din spațiul în discuție.

Or, aspectul învederat a fost pe deplin cunoscut de

reclamanți la data pronunțării deciziei nr. 796/1997 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Reclamanții au fost evinși în dreptul lor de proprietate la

același moment arătat anterior și nu la data evacuării lor, care s-a dispus ca

o consecință a lipsei titlului locativ, aspect care nu este lipsit de relevanță

în planul argumentelor juridice invocate de aceștia.

S-a mai reținut că, dispozițiile referitoare la

întreruperea prescripției dreptului la acțiune nu sunt incidente în cauză,

pentru că, într-un prim aspect chestiunea în discuție vizează evicțiunea, iar

sub un alt aspect aceasta ar fi putut opera exclusiv în ipoteza în care

acțiunile la care se referă apelanții ar fi avut n deznodământ pozitiv, ceea ce

nu s-a întâmplat.

Împotriva deciziei nr. 640/ A din 11 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs în termen

legal reclamanții T.A. și T.T., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., au susținut nelegalitatea ei.

De fapt, recurenții reiterează criticile din apel,

susținând în esență că, în mod greșit instanța de apel a statuat că acțiunea

promovată, întemeiată pe evicțiunea vânzătorului este prescrisă în raport de

dispozițiile art. 7 alin. (l) din Decretul nr. 168/1958, text ce reglementează

termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care a rămas

definitivă și irevocabilă sentința civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995, respectiv

data pronunțării deciziei civile nr. 796/1997 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

În sensul acestei susțineri mai arată că practic,

momentul în care a început să curgă prescripția extinctivă este cel în care,

cel care și-a micșorat patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască

atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de

această mărire, instanța reținând că acesta este momentul constatării

irevocabile a nulității contractului.

Mai arată recurenții că greșit a reținut instanța de apel că

apărarea reclamanților referitoare la momentul de la care începe să curgă

termenul de prescripție nu poate fi primită.

Recurenții-reclamanți învederează că prin constatarea

nulității absolute a titlului lor, nu s-a dispus și repunerea părților în

situația anterioară, ei continuând să locuiască în imobil până în iulie-august

din 17 octombrie 2001, definitivă și irevocabilă în anul 1006, deci la o dată

ulterioară constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Se menționează că după ce s-a anulat acel contract au

continuat să folosească imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv

contractul de închiriere nr. 63167/03 februarie 1994 și consideră că au fost

evinși numai la momentul evacuării.

Astfel, recurenții susțin că au formulat acțiunea în

termen legal, prescripția dreptului la acțiune intervenit de la data la care au

pierdut dreptul de folosință al imobilului în litigiu, data respectivă fiind

iulie-august 2006.

De asemenea, se susține că termenul de prescripție a

fost întrerupt prin introducerea altor cereri în legătură cu imobilul litigios.

Se invocă de către recurenți și jurisprudența în cazul

anulării contractelor de vânzare-cumpărare, în care s-a stabilit că acțiunea

cumpărătorului pentru restituirea prețului ia naștere la momentul la care a

pierdut posesia bunului, moment în care se poate concretiza prejudiciul

suferit.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Reclamanții au deținut apartamentul nr. 2 situat în

București, str. Pândele Tămășanu, inițial în baza unor contracte de închiriere

succesive și apoi în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994,

încheiat cu SC R. SA, pentru care au achitat prețul integral în sumă de 225.900

lei.

Apartamentul a fost restituit fostului proprietar C.M.A. prin

sentința nr. 12783 din 15 decembrie 1994.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 6913

din 29 iunie 1995 a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat de către reclamanți și SC R. SA ca

urmare a acțiunii promovate de fostul proprietar al imobilului, C.M.A.

Prin sentința nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă și

irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus evacuarea

reclamanților din imobil pentru lipsa titlului.

Reclamanții au fost repuși în situația anterioară ca efect al

anulării contractului de vânzare-cumpărare.

S-au invocat dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001

republicată, susținându-se că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri

pentru sporul de valoare adus imobilului pe perioada cât l-au ocupat în

calitate de chiriași, precum și la restituirea actualizată a prețului plătit,

în respectarea principiilor efectelor nulității actului juridic civil și al

restabilirii situației anterioare, ca efecte ale nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, părțile fiind obligate la restituirea prestațiilor executate

în baza actului nul, deci și la restituirea prețului.

Reclamanții au arătat că au efectuat îmbunătățiri pe perioada

cât au avut calitatea de chiriași ai imobilului, îmbunătățiri necesare și

utile, prin care a sporit valoarea lui.

Cu privire la obligația pârâților la plata prețului

imobilului la valoarea de circulație au susținut că vânzătorul este cel care

răspunde pentru evicțiune.

Evicțiunea este pierderea proprietății bunului sau tulburarea

cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate ce rezultă din

valorificarea de către un terț a unui drept asupra bunului. De regulă,

evicțiunea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească.

În speță, prin hotărâre judecătorească, definitivă și

irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994.

Potrivit art. l alin. (l) și art. 3 alin. (l) din Decretul nr.

167/1958, „dreptul la acțiune, având ca obiect patrimonial se stinge prin

prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; termenul

prescripției este de 3 ani”.

Față de dispozițiile acestor texte de lege, dreptul

reclamanților de acere restituirea prețului actualizat al imobilului în cauză

s-a născut la data la care decizia civilă prin care s-a constatat nulitatea

contractului

de

vânzare-cumpărare a

devenit definitivă și irevocabilă, fiind supus termenului general de

prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în ființă, fiind

desființat prin constatarea nulității absolute a lui, ca urmare a sentinței

civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București se pune

într-adevăr problema repunerii în situația anterioară, potrivit principiului restitutio

in integrum, care guvernează efectele nulității, devenind astfel incidență

obligația de restituire a prestațiilor efectuate în contractul nul, ce

reprezintă unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958,

care prevede aplicarea prin asemănare a regulii instituite de art. 8 alin. (l),

în cazul acțiunilor întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, prescripția

extinctivă începe să curgă din momentul în care cel care și-a micșorat

patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul măririi altui

patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire.

Reclamanții au cunoscut faptul măririi patrimoniului

vânzătorului la data constatării irevocabile a nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare.

Corect a statuat instanța de apel prin menținerea

soluției instanței de fond că, prin aplicarea regulii generale instituite de art.

l alin. (l) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a început să

curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care este momentul producerii

evicțiunii, respectiv data pronunțării deciziei nr. 796/1997 a Curții de Apel

București, secția a IlI-a civilă. Ei au fost evinși în dreptul lor de

proprietate la aceeași dată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii indicată

anterior și nu la data evacuării pentru lipsa ridului care a intervenit

ulterior, aspect ce a vizat numai folosința bunului, posesia lui și nu dreptul

de proprietate.

Fiind vorba despre evicțiune, aspectele invocate de

recurenți cu privire la întreruperea prescripției nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, cu opinie majoritară

urmează ca recursul reclamanților să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.A. și

T.T. împotriva deciziei nr. 640 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, cu majoritate de voturi.

Opinia separată a doamnei judecător E.P., în sensul admiterii

recursului, casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre re judecare

instanței de fond

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2010.