ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 396/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 396/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23

septembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamantele B.N. și Ș.E. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului teren situat în

București, str. Carpați, Sector 1, motivat de faptul că deși au formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 încă nu au primit răspuns.

Prin sentința civilă nr.

561 din 13 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis

acțiunea reclamantelor, pârâtul fiind obligat să emită dispoziție prin care să acorde

despăgubiri către B.N. pentru terenul în suprafață de 100 mp situat în

București, str. Carpați, sector 1, conform art. 11 alin. (9) din Legea nr. 10/2001

și pentru Ș.E. să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 200

mp situat la aceeași adresă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 2330/2001,

P.A. și P.I. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

terenului în suprafață de 300 mp situat în București, str. Carpați, sector 1 și

că prin certificatele de moștenitor din 12 octombrie 2007 reclamanta Ș.E. a

făcut dovada calității sale de moștenitor.

Prin notificarea nr. 243 din 13 februarie 2002, reclamanta B.N. a

solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 100 m.p. situat în București, str. Carpați, sector 1, în calitatea sa de moștenitoare a defunctei B.A.

și că ambele reclamante au făcut dovada calității de persoane îndreptățite,

conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin depunerea la dosar a

certificatelor de moștenitor.

S-a mai avut în vedere la pronunțarea acestei hotărâri, că prin

contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 24 mai 1971, Constantinescu O.E.

a vândut numiților B.M. și B.A. imobilul situat in București, str. Carpați,

sector 1, compus din apartamentul nr. 2, teren în suprafață de 100 m.p. din totalul de 100 m.p., din situația juridică reținându-se că, prin contractul de vânzare -

cumpărare, autentificat din 24 mai 1971 autorii reclamantei Ș.E. au cumpărat la

aceleiași adresă ap. nr. 1 și cota indiviză de teren de 200 m.p.

Însă, acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în urma

exproprierii, măsura exproprierii fiind abuzivă, în sensul art. 2 lit. i) din

Legea nr. 10/2001 având în vedere că această măsură venea, în contradicție cu

dispozițiile Constituției în vigoare la data luării exproprierii și a tratatelor

Internaționale la care România era parte.

Din raportul întocmit de către Primăria Municipiului București,

s-a reținut că terenul este liber de construcții, aspect ce a rezultat și din

planul de amplasare și delimitare.

Față de împrejurarea că pârâta nu a răspuns la notificările

formulate în termenul legal prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

Tribunalul a apreciat că instanța este competentă de a soluționa pe fond

pretențiile rezultate din respectivele notificări.

Referitor la reclamanta B.N., s-a reținut că, prin notificarea

formulată, a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 100 m.p. și nu restituirea în natură, astfel încât au fost avute în vedere dispozițiile art. 11 pct. 9

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta B.N. și pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General.

Prin decizia nr. 72/

A din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate,

apelurile părților.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prin notificarea formulată de

reclamanta B.N. se relevă cu evidență faptul că acesta a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul terenul în suprafață de 100 mp situat în

str. Carpați, sector 1 și deși potrivit planului de amplasament și raportului

întocmit de Primăria Municipiului București, terenul este liber de construcții,

manifestarea expresă de voință a reclamantei din cuprinsul notificării este

importantă și în mod corect a fost avută în vedere de prima instanță.

Apelul pârâtului s-a

apreciat ca nefondat, în raport de interpretarea dispozițiilor legale făcută de

către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX din 9 martie

2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, acestea fiind

obligatorii pentru instanțe.

Astfel, s-a

constatat, că din raportul de expertiză efectuat în apel, terenul în suprafață

de 300 mp din str. Carpați, sector 1, teren viran împrejmuit pe toate laturile,

este liber și nu are prevăzute investiții în programul de locuințe aprobat de

Consiliul General al Municipiului București, este afectat de un canal subteran

care face legătura cu râul Argeș și are pe teren o gură de canal reprezentată

pe planul topografic, dar care nu se regăsește pe documentele cartografice

deținute de Direcția Cadastru, unde nu este poziționat canalul subteran care

trece prin zonă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, reclamanta B.N. și pârâtul Municipiul București,

prin Primarul General.

Prin decizia civilă nr.

4400 din 14 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis

recursul declarat de reclamanta B.N., s-a casat, în parte, decizia recurată și s-a

trimis spre rejudecare apelul declarat de reclamanta B.N., menținându-se celelalte

dispoziții ale deciziei. Recursul pârâtului Municipiul București prin Primarul

General a fost respins ca nefondat.

S-a reținut, în ceea

ce privește recursul formulat de reclamanta B.N., aplicarea dispozițiilor

cuprinse în art. 7.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, conform cărora: „Norma prevăzută la alin. (1)

al art. 7 din lege consacră principiul restituirii în natură și numai acolo

unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri

reparatorii prevăzute de lege (…)”.

În raport de aceste

prevederi ale legii speciale și ale normelor sale de aplicare, unitatea

notificată, sau, în cazul de față, instanța învestită cu contestația privind

refuzul soluționării notificării, nu poate respinge de plano cererea de restituire

în natură, pentru simplul motiv că prin notificare s-a solicitat o formă de

reparație alternativă, apreciind că este necesară lămurirea situației de fapt a

terenului de 100 mp solicitat a fi restituit în natură.

În ceea ce privește

recursul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General s-a

reținut, că vizează exclusiv soluția de restituire în natură a terenului de 200

mp către reclamanta Ș.E., majoritatea criticilor referindu-se la situația de

fapt și fiind invocate omisso medio direct în recurs.

În cadrul

rejudecării, Curtea, la termenul de judecată de la 15 octombrie 2012, conform

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a considerat necesar a fi

efectuată o expertiză având ca obiective: identificarea terenului în suprafață

de 100 mp, stabilirea situației dacă această suprafață de teren este afectată

în prezent de rețele de termoficare sau alte obiective de interes public,

eventual zonă verde pentru ca în raport de aceste constatări să se precizeze

dacă este posibilă restituirea în natură, lucrare de specialitate cu a cărei

necesitate și efectuare părțile nu au fost de acord.

Ca urmare, a fost

încuviințată proba cu înscrisuri pentru stabilirea situației juridice actuale a

terenului în litigiu, fiind depuse în acest sens de către pârâtul Municipiul

București o serie de înscrisuri, respectiv adresele nr. 4466/7055/2013 emisă de

Direcția Urbanism, nr. 1014 din 16 mai 2013 emisă de Direcția Investiții și nr.

5956 din 18 aprilie 2013 emisă de Direcția Patrimoniu.

De asemenea, s-au efectuat

adrese pentru clarificarea situației juridice a terenului în litigiu către R.,

R., A.N. și E.D. Muntenia.

Prin decizia nr. 210

din 10 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a

civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă B.N.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut, în esență, că terenul în litigiu este afectat de lucrări

de amenajare publică și nu poate fi restituit în natură, impunându-se acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, conform

expertizei efectuată de expert tehnic Z.F., terenul în litigiu de 100 mp este

afectat de un canal subteran care face legătura cu râul Argeș și care are pe

terenul respectiv o gură cu o zonă de protecție ce a fost marcată de expert pe

schița anexă nr. 2 la lucrarea de specialitate.

Or, în lipsa

delimitării terenului de 100 mp din totalul de 300 mp, instanța nu poate

achiesa la susținerile reclamantei apelante în sensul că terenul în litigiu

poate fi restituit în natură.

Contrar susținerilor

apelantei în sensul că expertul a precizat că pe documentele cartografice nu

este poziționat canalul subteran și că acesta este dezafectat, s-a constatat,

conform adresei din 16 aprilie  2013 emisă de A.N. București, că pe strada

Carpați există rețele publice de apă - canal și pe partea numerelor impare

trece un apeduct.

Conform dispozițiilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată precum și potrivit art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se impune a se

verifica destinația actuală a terenului pentru a nu afecta căile de acces,

existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, iar în cazul în care se constată

existența unor astfel de situații, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta B.N. a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a criticat soluția pronunțată de instanța

de apel, sub aspectul greșitei nerestituiri în natură a terenului în suprafață

de 100 mp, față de împrejurarea că prin notificarea formulată nu a solicitat

restituirea în natură a imobilului.

A

considerat că interpretarea dată de instanță este eronată și nu ține cont de

faptul că legiuitorul a stabilit un drept de opțiune al persoanei îndreptățite

pentru restituire și că Legea nr. 10/2001 este o lege reparatorie emisă în

favoarea proprietarilor deposedați în mod abuziv.

A

invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și a arătat că în raport de aceste texte legale imobilele preluate în mod

abuziv se restituie în natură și numai acolo unde această măsură nu este

posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege

(semnificația sintagmei nu este posibilă, este complexă, fie că bunul nu mai

există, fie că acesta a fost înstrăinat-ceea ce nu este valabil în speță).

A

mai arătat că restituirea

este condiționată doar de formularea notificării, concluzie care rezultă și din

dispozițiile art. 22 alin. (1) din Lege nr. 10/2001, neexistând vreo sancțiune

în sarcina proprietarului, dacă ar fi cerut despăgubiri doar în echivalent, iar

instanța procedând în acest fel, a pronunțat o decizie nelegală dar a realizat și

o adăugare la lege, în condițiile în care pentru restituire în natură a

terenului, pârâta nu s-a opus, iar instanțele de fond și de apel, au invocat o

condiție de restituire neimpusă de legea specială.

Reclamantă

recurentă a invocat și dispozițiile art. 7 alin. (2) și Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 în raport de care a arătat că numai în

cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres

înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri

reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de deținător.

O

a doua critică invocată de recurentă privește greșita reținere de către

instanța de apel a situației că

pe sub terenul de 100 mp solicitat a fi

restituit ar trece un apeduct.

Cu

privire la așezarea topografică a terenului, recurenta a arătat că așa cum s-a

identificat

din

situația juridică a imobilului depusă la dosar, în primul ciclu procesual, dar

și din schița întocmită de expert, terenul încă de la vânzarea inițială, dar și

în prezent, reprezintă o fâșie de teren liber individualizată sub un singur

număr poștal, din care autoarea apelantei, potrivit actelor, deținea 100 mp în

spatele curții, iar autorii nepoatei apelantei 200 mp în fața curții.

Cu

toate acestea,

Municipiul

București, prin Primarul General a invocat în primul ciclu procesual, motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a

susținut că instanța a dispus restituirea în natură a terenului, fără a-i

clarifica situația juridică, în sensul de a se stabili dacă este liber.

Această

situație este susținută de adresele și apărările contradictorii ale pârâtei cu

privire la situația terenului care relevă anumite interese în zona respectivă,

pentru că, din raportul întocmit de către Primăria Municipiului București (f 12)

se reține că terenul este liber de construcții, aspect confirmat și din planul

de amplasare și delimitare (f. 19), primul ciclu procesual; susținerile din

recurs fiind contradictorii, la fel ca și cele din practicaua deciziei nr. 210

și cele din adresele nr. 4466/7055/2013 emisă de Direcția Urbanism, din 16 mai 2013

emisă de Direcția Investiții și din 18 aprilie 2013 emisă de Direcția

Patrimoniu.

Pe

de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat prin decizia

civilă nr. 4400 pronunțată în Dosarul nr. 37336/3/2009 că, în privința

terenului restituit în natură reclamantei Ș.E., instanța a clarificat situația

juridică, stabilind că acesta poate fi restituit în natură.

Din

adresa nr. 10030226 din 16 aprilie 2013 emisă de A.N. București rezultă o constatare

generală, nearătându-se clar ce porțiune din teren sau dacă tot terenul este

afectat de canal, pentru că nici în evidențele Primăriei Municipiului București

(fapt constatat direct de expert) și nici ale A.N. nu se regăsește pe

documentele cartografice acest canal dezafectat.

Dacă

instanța supremă a clarificat situația juridică a terenului, stabilind că acesta

poate fi restituit în natură reclamantei Ș.E., hotărârea bucurându-se de

autoritate de lucru judecat, terenul său, situat în spatele aceleiași curți, cu

atât mai mult trebuie restituit, mergând pe raționamentul principul restituirii

în natură care suveran, aspect rezultat și din cauza Anastasiu vs România care reprezentă

un reper în această materie.

În

final, a apreciat că statul nu mai are drept de opțiune, ci reparația trebuie

să fie integrală după aproximativ 12 ani de așteptare a soluționării

notificării.

Recursul

declarat de reclamantă va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Recurenta

invocă ca temei legal al prezentului recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Conform

prevederilor cuprinse în acest articol modificarea sau casarea unor hotărâri se

poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În

raport de aceste dispoziții legale, reclamanta a dezvoltat critici, cu privire

la greșita nerestituire în natură a terenului solicitat, pentru că nu ar fi

solicitat această măsură reparatorie prin notificare și pentru că acest teren

nu ar fi liber.

Verificând

cauza prin prisma motivului de recurs invocat, se constată, că instanța de apel,

rejudecând, a analizat cauza din perspectiva îndrumărilor de casare date prin decizia

nr. 4400 din 14 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel,

prin decizia de casare s-a reținut, că dincolo de manifestarea expresă de

voință a reclamantei din cuprinsul notificării, în sensul acordării măsurilor

reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 100 mp, cererea de

restituire în natură nu poate fi respinsă de plano fără a fi lămurită situația

de fapt a acestui teren și a analizării îndeplinirii condițiilor legale pentru

restituirea în natură.

Instanța

de rejudecare, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a

considerat necesar a se efectua o nouă expertiză prin care să se procedeze la identificarea

terenului în suprafață de 100 mp, să se stabilească dacă această suprafață de

teren este afectată în prezent de rețele de termoficare sau alte obiective de

interes public, eventual zonă verde, pentru ca în raport de aceste constatări

să se precizeze dacă este posibilă restituirea în natură.

Prin

notele scrise, aflate la fila 16, dosar apel, reclamanta a arătat că se opune

efectuării acestei expertize, întrucât prima expertiză efectuată la instanța de

fond a avut aceleași obiective, iar pârâta nu a contestat-o.

Acest

aspect a fost cuprins în încheierea de ședință de la 28 ianuarie 2013 când

intimata, personal și prin apărător, a arătat că se opune efectuării noii

expertize.

În

aplicarea acelorași dispoziții legale, obligatorii pentru instanță, pârâta a

arătat că nu se opune efectuării noii expertize dar a precizat că nu este de

acord cu plata onorariului de expert și a solicitat efectuarea unor adrese

către A.N., G.S., E., R.A. și R. pentru stabilirea situației juridice actuale a

imobilului.

Prin

urmare instanța de apel, în stabilirea situației de fapt a terenului solicitat

de recurentă, s-a raportat la înscrisurile administrate în cauză și la expertiza

efectuată la fond.

Recurenta

a invocat în recurs critica potrivit căreia instanța de apel a apreciat greșit asupra

faptului că terenul este afectat de un apeduct și nu poate fi restituit în natură,

deoarece din înscrisurile depuse de pârât și raportul de expertiză efectuat la

instanța de fond, a rezultat că terenul său este liber și poate fi restituit în

natură.

În realitate, ceea ce

solicită recurenta reclamantă este o reanalizare a probelor în raport de care

s-a stabilit situația de fapt a terenului în litigiu, însă, modul în care

instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate,

iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct.

11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000.

De

altfel, prin conduita afișată de către recurenta reclamantă, care personal și

prin apărător, s-a opus efectuării noului raport de expertiză, considerat necesar

de instanță, ca urmare a admiterii propriului său recurs în primul ciclu

procesul, a dovedit o anumită delăsare și incorectitudine, față de propriul său

demers judiciar, ceea ce nu-i poate fi imputat instanței.

Pentru

considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta B.N. împotriva deciziei nr. 210 din 10 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2014.