ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2013

Asupra recursului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 122 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 19471/325/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus condamnarea inculpatului C.P., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) - dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) - dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei.

în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 528.282 RON daune materiale către partea civilă ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș. În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. proc. pen. , s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului: autoturism marca M. cu capacitate de 2.149 cmc, serie șasiu X; autoturism marca D. cu capacitate de 1.185 cmc, serie șasiu X1, serie motor Z; autoturism marca O.A. cu capacitate de 1.587 cmc, serie șasiu X2, serie motor Z1; autoturism marca M. 280 cu capacitate de 2.746 cmc, serie șasiu X3, serie motor Z2 și nr. de înmatriculare xxx; autoturism marca M. 190 D cu capacitate de 1.983 cmc, serie șasiu X4, serie motor Z3 și nr. de înmatriculare yyy.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 824/P/2008, emis la data de 02 august 2011 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 19471/325/2011 la data de 09 august 2011, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că nu a evidențiat în actele contabile și alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 325.738 RON. Constatând că nu este competentă să soluționeze cauza din punct de vedere material, prin Sentința penală nr. 2.930 din data de 24 octombrie 2011, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 07 noiembrie 2011 sub același număr de dosar, respectiv 19471/325/2011. Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor J.S. și P.A.M., nota de constatare din data de 22 septembrie 2008 a Gărzii Financiare, procesul-verbal de control încheiat la data de 11 decembrie 2008 de către AFP Timișoara, raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 07 martie 2011, înscrisurile contabile existente la dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.P. a fost asociat unic și administrator al SC F.A. SRL Timișoara, societate care a fost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a Sentinței comerciale nr. 1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș.

În perioada octombrie 2006 - iunie 2007, societatea administrată de către inculpat a efectuat mai multe importuri de legume și fructe din Austria. Transportul mărfurilor a fost asigurat de către P.T.P.A.M., o firmă de transport austriacă. Pentru aceste servicii, transportatorul a emis un număr de 64 de facturi fiscale, aceste facturi nefiind înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL. Ca urmare a neînregistrării în contabilitate a mărfurilor importate dintr-un alt stat membru UE, SC F.A. SRL Timișoara administrată de inculpat nu a evidențiat în contabilitate venituri realizate în sumă de 853.539 RON, neachitând bugetului de stat sumele de 162.172 RON reprezentând TVA și 136.566 RON reprezentând impozit pe profit.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Având în vedere probele administrate în cauză, instanța a apreciat că faptele inculpatului C.P. care, în calitate de asociat unic și administrator al SC F.A. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă un număr de 64 de facturi fiscale, ceea ce a condus, implicit, la neînregistrarea veniturilor realizate ca urmare a acestor operațiuni comerciale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești. El a recunoscut împrejurarea că a avut relații de colaborare cu P.T.P.A.M. începând din anul 2006. în ceea ce privește cele 64 de facturi fiscale care nu au fost înregistrate în contabilitate, inculpatul a arătat că acestea au fost primite prin poștă, în vara anului 2007, doar în copie xerox. În acel moment fusese acționat în judecată de către transportator întrucât nu achitase transporturile, motiv pentru care a predat aceste facturi apărătorului său din acel moment. Inculpatul a recunoscut împrejurarea că facturile nu au fost înregistrate în contabilitate, dar a adăugat faptul că acest lucru s-a datorat faptului că acele transporturi nu au fost realizate și mărfurile nu au fost primite de către SC F.A.

SRL. Poziția inculpatului este însă contrazisă de celelalte probe administrate în cauză. În cauză a fost audiat martorul P.A.M., patronul firmei de transport, care a precizat că începând cu luna octombrie 2006 și până în iunie 2007 a efectuat mai multe transporturi pentru SC F.A. SRL, emițând un număr de 64 de facturi fiscale în valoare de 80.250 euro, facturi pe care inculpatul nu le-a achitat nici măcar parțial. Martorul a subliniat împrejurarea că mărfurile transportate au fost livrate la SC F.A. SRL, contrazicând susținerile inculpatului potrivit căruia nu a primit aceste mărfuri. Instanța a luat în considerare și nota de constatare întocmită de Garda Financiară - Secția Timiș la data de 22 septembrie 2008 ca urmare a unui control efectuat la SC F.A.

SRL. Comisarii Gărzii Financiare au constatat P.T.P.A.M. a transportat pentru SC F.A. SRL o cantitate de 562.800 kg de cartofi, 391.000 kg de ceapă și 377.000 kg de mere, emițând un număr de 64 de facturi fiscale care nu au fost înregistrate în evidența financiar-contabilă a SC F.A. SRL Timișoara. Cu această ocazie, inculpatului i s-a cerut o notă explicativă, numitul C.P. necontestând, la acel moment, faptul că nu ar fi primit mărfurile indicate în facturile de transport. El a precizat că facturile și chitanțele au fost trimise târziu de către transportator astfel că nu a mai avut timp să le înregistreze în contabilitate. Mai mult, la data de 22 septembrie 2008, inculpatul a menționat faptul că a achitat aceste facturi emise de transportator cu banii proprii întrucât la acel moment firma nu dispunea de bani lichizi.

În acest context, inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă în ceea ce privește schimbarea poziției sale. Astfel, în cursul anului 2008, în fața comisarilor Gărzii Financiare a precizat că a primit mărfurile și a achitat transportul din banii proprii, pentru ca ulterior, în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată să conteste împrejurarea că ar fi primit acele mărfuri. Poziția inculpatului este cu atât mai surprinzătoare cu cât instanța s-a raportat și la poziția adoptată de acesta în cadrul procesului civil ce a format obiectul dosarului nr. 13.970/325/2007 al Tribunalului Timiș. în condițiile în care facturile emise de transportator nu au fost achitate, P.T.P.A.M.

a acționat în judecată SC F.A. SRL solicitând obligarea firmei inculpatului la plata contravalorii transporturilor efectuate. În cadrul acestui proces SC F.A. SRL a depus o întâmpinare prin intermediul căreia nu numai că nu a contestat primirea mărfurilor indicate în cuprinsul facturilor emise de transportator, dar a și precizat că aceste transporturi au fost achitate, prezentând mai multe chitanțe de plată în acest sens, ceea ce a și condus la pronunțarea Sentinței civile nr. 75 din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiș prin care cererea transportatorului a fost respinsă. Ca atare, instanța a apreciat că nu se poate pune la îndoială împrejurarea că transporturile aferente celor 64 de facturi au fost efectuate iar mărfurile nu au fost înregistrate în contabilitate, poziția inculpatului schimbându-se doar în momentul în care a devenit posibilă tragerea lui la răspundere penală.

Instanța a constatat că inculpatul a contestat faptul că ar fi primit acele mărfurile indicate în facturile de transport, poziția sa întemeindu-se pe împrejurarea că CMR-urile (scrisorile de transport internațional) nu au fost semnate sau ștampilate de către SC F.A. SRL. însă analizând aceste înscrisuri existente la dosarul de urmărire penală, instanța constată că nu mai puțin de 20 de CMR-uri poartă ștampila și semnătura reprezentanților SC F.A. SRL, alte 26 poartă semnătura destinatarului și doar 6 dintre ele nu poartă nici ștampila destinatarului și nicio semnătură de primire. Martorul P.A.M. a explicat motivele pentru care aceste CMR-uri nu au fost semnate sau ștampilate, arătând că este posibil ca mărfurile să fi ajuns la destinație sâmbăta sau duminica, fiind descărcate la depozitul F.A.

fără ca vreun reprezentant al firmei să fie găsit. Raportându-se la aspectele evidențiate mai sus, instanța a considerat că mărfurile au fost livrate de SC F.A. SRL, veniturile realizate ca urmare a valorificării acestora nefiind înregistrate în contabilitate. În acest sens, pot fi observate declarațiile martorului J.S. Aceasta a menționat că în calitate de administrator al SC E. SRL, s-a ocupat de contabilitatea SC F.A. SRL. Angajații acestei firme întocmeau evidența contabilă primară, după care documentele îi erau predate pentru a întocmi contabilitatea firmei. În ceea ce privește cele 64 de facturi, martorul a menționat că acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei întrucât nu i-au fost prezentate de către inculpat, acesta afirmând în fața comisarilor Gărzii Financiare că a primit cu mare întârziere facturile și că nu le-a prezentat întrucât a crezut că nu mai pot fi înregistrate în contabilitate.

Nici în fața martorului J. inculpatul nu a contestat primirea mărfurilor. În sfârșit, instanța a luat în considerare și procesul-verbal de control întocmit la data de 11 decembrie 2008 de către AFP Timișoara - inspecția fiscală. În cuprinsul acestui proces-verbal de control s-a consemnat faptul că referitor la cele 64 de facturi fiscale de transport care nu au fost înregistrate în contabilitate, au fost solicitate informații atât de la Autoritatea Națională a Vămilor aferent perioadei până la 31 decembrie 2006 privind declarațiile de import/export, cât și de la AFP Timiș privind livrările intracomunitare comunicate prin sistemul VIES, după data de 31 decembrie 2006 (data intrării României în UE).

Pe baza acestor informații, s-a constatat că un număr de 5 facturi (dintre cele 64) sunt aferente perioadei octombrie - decembrie 2006 anterioară aderării României la UE, în această perioadă importurile fiind consemnate în Declarațiile Vamale de Import. Or, toate Declarațiile Vamale de Import comunicate de organele vamale au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL, ceea ce atestă împrejurarea că importurile au fost realizate de către firma administrată de inculpat, în ciuda faptului că mărfurile nu au fost înregistrate în contabilitate.

Organele fiscale au mai constatat că un număr de 59 de facturi au fost emise de transportator după data de 01 ianuarie 2007. Aferent acestei perioade a fost prezentat raportul DGFP Timiș - Compartimentul de schimb internațional de informații nr. 963 din 10 octombrie 2008 privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre UE către operatorii verificați. Potrivit acestui raport există neconcordanțe între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de contribuabil (SC F.A.) prin declarația recapitulativă, organele fiscale concluzionând că există documente doveditoare care atestă că în anul 2007 firma P.T.P.A.M.

a efectuat un număr de 59 de transporturi fără ca SC F.A. SRL să înregistreze în contabilitate mărfurile transportate din alt stat membru. Valoarea estimată a acestor mărfuri prin luarea în considerare a prețurilor de vânzare practicate de societate la aceleași produse și în aceeași perioadă este de 729.960 RON, din care 455.760 RON în trimestrul I 2007 și 274.200 RON în trimestrul II 2007. În consecință, organele fiscale au apreciat că prin neînregistrarea achizițiilor și vânzărilor societatea s-a sustras de la plata sumelor de 136.566 RON impozit pe profit și 162.172 RON TVA, la care se adaugă și majorări de întârziere în valoare de 155.736 RON. În cauză a fost efectuată și o expertiză contabilă, la dosar fiind depus raportul de expertiză întocmit la data de 07 martie 2011. Expertul a concluzionat că SC F.A.

SRL nu a înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru UE și nici facturile emise de transportator, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 454.474 RON ca urmare a nedepunerii impozitului pe profit și TVA, la care se adaugă majorările de întârziere. În ceea ce privește acest raport de expertiză, în cursul cercetării judecătorești apărătorul inculpatului a solicitat încuviințarea unei alte expertize contabile, apreciind că expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nu a răspuns la obiectivele formulate de inculpat, cerere care a fost respinsă. În cursul urmăririi penale inculpatul a formulat un singur obiectiv pentru expertiza contabilă, obiectiv care a fost cuprins în raportul de expertiză (cap. B al raportului).

Ulterior întocmirii raportului, la data de 15 aprilie 2011, inculpatului i-a fost comunicat un exemplar al acestui raport de expertiză, fără ca numitul C.P. să conteste concluziile expertului. În consecință, doar nemulțumirea inculpatului legată de concluziile raportului de expertiză, raport a cărui suplimentare nu a cerut-o niciodată, nu este suficientă pentru a justifica încuviințarea unei alte expertize în cauză. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, intenția lui fiind calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea pedepsei a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța a apreciat că faptele inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens poate fi observată valoarea ridicată a prejudiciului, precum modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională ce a avut drept consecință fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit - obținerea unor foloase materiale ilicite.

În momentul individualizării pedepsei, instanța a luat în considerare și persoana inculpatului. Acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă el a adoptat o poziție procesuală nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare în vederea sustragerii de la răspundere penală. Mai mult, deși au trecut aproximativ 5 ani de la momentul când au luat naștere obligațiile fiscale ce au făcut obiectul prezentului dosar, inculpatul a rămas în pasivitate și nu a întreprins nimic pentru acoperirea, cel puțin în parte, a prejudiciului cauzat, ceea ce, în opinia instanței, reprezintă o manifestare a oricărei lipse de regret din partea inculpatului raportat la faptele comise. În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că DGFP Timiș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 528.282 RON reprezentând TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere neachitate de către inculpat.

Potrivit raportului de expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de 454.475 RON reprezentând impozit pe venit și TVA, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere, obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate. La prejudiciul stabilit de către expert trebuie adăugate însă și majorările de întârziere datorate până la data de 09 iulie 2009, dată la care societatea administrată de inculpat a intrat în insolvență, în valoare de 73.808 RON (expertul contabil a calculat majorările de întârziere numai până în trimestrul I 2008). Ca atare, în condițiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, instanța a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat.

În ceea ce privește SC F.A. SRL, nu a fost posibilă introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a acestei societăți comerciale întrucât obligarea ei la plata despăgubirilor civile nu mai este posibilă, firma fiind radiată din Registrul Comerțului și încetându-și existența ca urmare a Sentinței comerciale nr. 1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. dosar 19471/325/2011 din 26 aprilie 2012. Prin Decizia penală nr. 28/A din 7 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost admis apelul inculpatului, a fost desființată Sentința penală nr. 122/PI din 09 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 19471/325/2011 numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și, rejudecând: În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale. Au fost menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art 371 alin. (2) C. proc. pen, instanța de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este netemeinică doar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului C.P., pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că inculpatul în calitate de asociat unic și administrator al SC F.A.L Timișoara a efectuat mai multe importuri de legume și fructe din Austria, prin intermediul firmei de transport P.T.P.A.M., pentru care transportatorul a emis un nr. de 64 de facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea societății inculpatului, cu consecința creării unui prejudiciu bugetului statului de 528.282 RON. Inculpatul C.P. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, arătând că a efectuat importuri de legume fructe din Austria prin intermediul firmei transportatoare austriece doar în număr de 6 - 7, fără a-și putea explica motivul pentru care facturile nu au fost înregistrate în contabilitate, arătând că nu a achitat transporturile aferente celor 59 de facturi, așa cum se reține în actul de acuzare.

Instanța de apel apreciază că vinovăția inculpatului rezultă din depoziția martorului P.A.M., care arată că a avut relații comerciale cu firma inculpatului, fiind asociatul firmei de transport austriece prin intermediul căreia au fost efectuate importurile de legume și fructe de către firma inculpatului și că a derulat raporturi comerciale cu inculpatul, iar o parte din facturi nu i-au fost achitate, apreciind că prejudiciul cauzat de firma inculpatului este peste suma de 50.000 euro. Apărarea inculpatului în sensul că nu își însușește din documentele contabile aflate la dosarul cauzei decât facturile și CMR-urile în original însușite de către societate prin semnare și ștampilare de primire și că mai multe CMR-uri în baza cărora se susține că au fost transportate diferite cantități de legume și fructe fără a exista un corespondent între cantitatea de marfă consemnată în CMR și numărul și seria facturilor însoțitoare, nu este fondată.

Martorul P.A.M. a arătat că scrisorile de trăsură internațională - CMR, nu își pierd valabilitatea în situația în care nu sunt ștampilate, afirmând cu certitudine că șoferii au livrat marfa la sediul societății inculpatului, așa cum este menționat în actele contabile, marfa fiind predată unui reprezentant al societății căruia i-au fost lăsate și documentele pentru a fi semnate și ștampilate ulterior. Cu privire la necompletarea pe scrisorile de trăsură a numărului facturii, martorul arată este vorba despre o completare opțională, concordanța ce se cere a fi îndeplinită fiind între cantitatea trecută în CMR și cea din facturi, fiind posibil ca pentru un transport să se emită mai multe facturi în situația în care există mai mulți destinatari ai mărfurilor.

În sprijinul celor de mai sus stă și nota de constatare a Gărzii Financiare care efectuând un control la SC F.A. SRL a constatat că firma transportatoare aparținând martorului P.A.M. a emis un număr de 64 facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea firmei inculpatului. În nota explicativă solicitată inculpatului de către reprezentanții Gărzii Financiare Timiș, acesta arată că facturile emise de către societatea transportatoare P.T.A.M. către SC F.A. SRL au fost achitate din propriul buzunar, deoarece firma nu avea bani lichizi, iar facturile nu au fost înregistrate în contabilitate întrucât au fost emise mai târziu de către transportator. Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a negat că nu a primit cantitatea de legume și fructe aferentă celor 64 de facturi neînregistrate în contabilitate, oferind detalii cu privire la modalitatea de efectuare a transportului, de plată a facturilor și de eliberare a documentelor justificative.

De altfel chiar inculpatul recunoaște că nu era o regulă ca marfa primită prin intermediul transportatorului să fie însoțită de scrisoare de trăsură și de factură în original, factură pe care acesta o semna și o ștampila, existând cazuri în care documentele erau trimise ulterior prin poștă. Așa cum a concluzionat și prima instanță, o parte din scrisorile de trăsură aflate la dosarul cauzei poartă sau semnătura sau ștampila, sau ambele, emanând de la un reprezentant al societății inculpatului, astfel încât uzanțele redate de către inculpat și martor în ceea ce privește posibilitatea emiterii facturilor ulterior se justifică.

În dovedirea vinovăției inculpatului stă și poziția procesuală avută de acesta în cursul urmăririi penale, acesta necontestând expertiza contabilă întocmită în cauză și apărându-se în procesul civil deschis de firma transportatoare prin care se solicită obligarea sa la plata contravalorii transporturilor de legume-fructe efectuate, prin chitanțele depuse. Așadar, inculpatul nu a negat că a fost beneficiarul transporturilor efectuate de către transportatorul austriac, astfel încât neînregistrarea în contabilitate a celor 64 de facturi este pe deplin dovedită. Instanța de apel își însușește motivarea instanței de fond cu privire la vinovăția inculpatului, apărările acestuia fiind combătute pe larg în considerentele sentinței penale, cu analizarea fiecăreia dintre susținerile inculpatului raportat la modificarea poziției sale procesuale pe parcursul procesului penal.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. Instanța de apel apreciază că în mod corect a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind însă incorect aleasă modalitatea de executare a acesteia în condițiile în care inculpatul este la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale în evidențele cazierului judiciar. Instanța de apel apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 81 C. pen.

fiind în prezența unei pedepse cu închisoarea aplicată pentru o infracțiune unică, al cărei cuantum este sub 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar scopul pedepsei așa cum este definit de art. 52 C. pen poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că partea civilă ANAF prin DGFP Timiș s-a constituit parte civilă cu suma de 528.282 RON, din care 162.172 RON TVA, 136.736 RON impozit pe profit și 229.544 RON majorări de întârziere. Din documentele întocmite de comisarii din cadrul Gărzii Financiare Timiș - nota de constatare din 22 septembrie 2008 și de inspectorii fiscali de la Administrația Finanțelor Publice Timișoara - procesul-verbal încheiat la data de 11 decembrie 2008, rezultă că cele 59 de facturi transport mărfuri din Austria la Timișoara, în valoare de 729.960 RON, emise de P.T.P.A.M.

în perioada octombrie 2006 - iunie 2007, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL Timișoara. În dosarul cauzei, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, rezultă că este vorba de 64 facturi fiscale, număr reclamat și de societatea de transport din Austria facturi care totalizează suma de 80.250 euro. Și administratorul SC E. SRL București sucursala Timișoara, martora J.S., firma care a condus contabilitatea SC F.A. SRL Timișoara în declarația dată în data de 18 ianuarie 2010, a precizat că cele 64 facturi pentru transport mărfuri din Austria la Timișoara nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL. Documentele prezentate de administratorul C.P.

prin care ar fi plătit datoria către transportatorul din Austria sunt false, așa cum se reține în raportul de expertiză și deci nefiind legale nu pot fi luate în considerare. Astfel, datoria de 80.250 euro către transportator rămâne în continuare. La bugetul general consolidat al statului nu au fost virate sumele stabilite suplimentar de organele fiscale, la impozit pe profit și TVA în sumă totală de 454.474 RON. Astfel, situația sumelor datorate se prezintă astfel: impozit pe profit - 136.566 RON și majorări 69.658 RON; TVA - 162.172 RON și majorări 86.078 RON; total 298.738 RON și majorări 155.736 RON; total general - 454.474 RON. Astfel, nu au fost respectate prevederile art. 45 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005. Aceste prevederi au fost încălcate, deoarece SC F.A.

SRL Timișoara nu a înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru și nici facturile fiscale emise de P.T.A.M. din Austria pentru transportul mărfurilor- legume și fructe, din Austria la Timișoara. Vinovat de încălcarea acestor prevederi se face administratorul SC F.A. SRL Timișoara, respectiv inculpatul, așa cum se precizează și la art. 10 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991. Prin urmare, raportul de expertiză contabilă întocmit în fața instanței de apel nu a răsturnat concluziile expertizei tehnice de specialitate întocmite în cursul urmăririi penale și ale cărei concluzii au fost însușite de către instanța de fond.

Pentru motivele prezentate mai sus, instanța de apel a apreciat corectă modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului bugetului consolidat al statului, fiind corectă obligarea acestuia la repararea prejudiciului, în varianta stabilită de către instanța de fond, astfel că a menținut în această privință hotărârea apelată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P., fără să expună motivele. Ulterior, la termenul din 11 noiembrie 2013, inculpatul a depus motivele de recurs precizând că atacă decizia și sentința numai sub aspectul soluționării laturii civile, invocând disp. art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. deoarece decizia nu este motivată cu privire la stabilirea prejudiciului, precum și disp.

art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. dolari SUA indicând că instanța de apel, deși a dispus efectuarea unei noi expertize, nu a ținut cont de concluziile acesteia, așa încât cuantumul prejudiciului a fost stabilit în mod greșit, neexistând niciun temei juridic pentru menținerea concluziilor primului raport de expertiză. În concluzie, se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs urmând a se dispune obligarea doar la plata sumei de 110.442 RON cu titlu de despăgubiri către ANAF, potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc.

pen. în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 7 februarie 2013, care este anterioară intrării în vigoare a legii mai sus menționate. În al doilea rând, se constată că motivele de recurs nu au fost depuse la dosar în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată. Termenul de soluționare a recursului a fost stabilit în data de 30 septembrie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cauza fiind amânată la solicitarea apărătorului ales al recurentului inculpat, însă așa cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare recurentul a fost înștiințat încă din data de 14 iunie 2013 cu privire la termenul fixat, pe citație făcându-se mențiune expresă referitor la disp.

art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., inclusiv în ceea ce privește depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată dat și cu privire la sancțiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu. Chiar și în situația în care s-ar aprecia că termenul s-a prorogat urmare a lipsei de apărare, motivele de recurs trebuiau depuse cu 5 zile înaintea următoarei ședințe de judecată stabilită în cauză, respectiv 11 noiembrie 2013, însă motivele au fost depuse chiar la acest termen. Drept urmare, față de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. din vechea reglementare, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., fără să poată analiza critica încadrată în disp. art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., referitoare la lipsa de motivare a deciziei. Aparent, inculpatul a invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul soluționării laturii civile dar, în realitate, acesta contestă modalitatea în care instanța de apel a stabilit cuantumul prejudiciului după efectuarea unei noi expertize contabile. Examinând cauza în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen, Înalta Curte constată că la soluționarea acțiunii civile exercitate împotriva inculpatului, instanța de fond și de apel au procedat la aprecierea probelor în concordanță cu disp. art. 63 C. proc. pen., fără să se poată constata că hotărârea este contrară legii sau că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Împrejurarea că, potrivit art. 125 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat necesară efectuarea unei noi expertize nu echivalează cu obligația aceleiași instanțe de a da eficiență deplină, și în detrimentul celorlalte probe administrate, acestei expertize. Raportul de expertiză constituie unul din mijloacele de probă prevăzute de lege cu o forță egală cu celelalte probe administrate, așa încât, indiferent de succesiunea cronologică a rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, acestea sunt supuse cenzurii instanței de judecată, cenzură ce se realizează și prin raportare la celelalte mijloace de probă, ce nu pot fi ignorate nici la judecarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale.

Se constată, din acest punct de vedere, că soluționând latura civilă a cauzei și analizând apărările invocate de inculpat, instanța de apel a procedat la evaluarea întregului material probator și a expus în cuprinsul deciziei atacate motivele pentru care a considerat că nu poate ține cont la stabilirea prejudiciului de concluziile ultimului raport de expertiză. Pe cale de consecință, ceea ce se solicită de către inculpat în calea de atac a recursului este o nouă apreciere a probelor, înlăturarea concluziilor primului raport de expertiză (efectuat în cursul urmăririi penale) și stabilirea despăgubirilor potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012, efectuat în apel, ceea ce nu se poate însă realiza, având în vedere dispozițiile ce reglementează (chiar și în vechea reglementare) soluționarea recursului ca a doua cale de atac.

Cuantumul prejudiciului a fost stabilit prin aprecierea tuturor probelor și nu mai poate fi supus cenzurii instanței de recurs. Constatând și că motivele de recurs nu se încadrează în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din data de 07 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM