ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului,

constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 122 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.

19471/325/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a

dispus condamnarea inculpatului C.P., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin.

(1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b)

și c) - dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți

comerciale C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a) teza II, b) și c) - dreptul de a exercita funcția de administrator al

unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei.

în baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C.

civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 528.282 RON daune materiale

către partea civilă ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

În baza art. 353 C.

proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163

C. proc. pen. , s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra

următoarelor bunuri aparținând inculpatului: autoturism marca M. cu capacitate de

2.149 cmc, serie șasiu X; autoturism marca D. cu capacitate de 1.185 cmc, serie

șasiu X1, serie motor Z; autoturism marca O.A. cu capacitate de 1.587 cmc,

serie șasiu X2, serie motor Z1; autoturism marca M. 280 cu capacitate de 2.746

cmc, serie șasiu X3, serie motor Z2 și nr. de înmatriculare xxx; autoturism

marca M. 190 D cu capacitate de 1.983 cmc, serie șasiu X4, serie motor Z3 și

nr. de înmatriculare yyy.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Timiș nr. 824/P/2008, emis la data de 02 august 2011 și

înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 19471/325/2011 la data de

09 august 2011, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 lit.

b) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului că nu a evidențiat în actele contabile și alte

documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate,

cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 325.738 RON.

Constatând că nu este

competentă să soluționeze cauza din punct de vedere material, prin Sentința

penală nr. 2.930 din data de 24 octombrie 2011, Judecătoria Timișoara și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 07 noiembrie 2011 sub același număr

de dosar, respectiv 19471/325/2011.

Analizând materialul

probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv:

declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor J.S. și P.A.M., nota de

constatare din data de 22 septembrie 2008 a Gărzii Financiare, procesul-verbal

de control încheiat la data de 11 decembrie 2008 de către AFP Timișoara,

raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 07 martie 2011,

înscrisurile contabile existente la dosar, instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul C.P. a

fost asociat unic și administrator al SC F.A. SRL Timișoara, societate care a

fost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a Sentinței comerciale nr.

1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș. În perioada octombrie

2006 - iunie 2007, societatea administrată de către inculpat a efectuat mai

multe importuri de legume și fructe din Austria. Transportul mărfurilor a fost

asigurat de către P.T.P.A.M., o firmă de transport austriacă. Pentru aceste

servicii, transportatorul a emis un număr de 64 de facturi fiscale, aceste

facturi nefiind înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL.

Ca urmare a

neînregistrării în contabilitate a mărfurilor importate dintr-un alt stat

membru UE, SC F.A. SRL Timișoara administrată de inculpat nu a evidențiat în

contabilitate venituri realizate în sumă de 853.539 RON, neachitând bugetului

de stat sumele de 162.172 RON reprezentând TVA și 136.566 RON reprezentând

impozit pe profit.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie

infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a

evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Având în vedere

probele administrate în cauză, instanța a apreciat că faptele inculpatului C.P.

care, în calitate de asociat unic și administrator al SC F.A. SRL, a omis să

înregistreze în evidența contabilă un număr de 64 de facturi fiscale, ceea ce a

condus, implicit, la neînregistrarea veniturilor realizate ca urmare a acestor

operațiuni comerciale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul a fost

audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării

judecătorești. El a recunoscut împrejurarea că a avut relații de colaborare cu

P.T.P.A.M. începând din anul 2006. în ceea ce privește cele 64 de facturi

fiscale care nu au fost înregistrate în contabilitate, inculpatul a arătat că

acestea au fost primite prin poștă, în vara anului 2007, doar în copie xerox.

În acel moment fusese acționat în judecată de către transportator întrucât nu

achitase transporturile, motiv pentru care a predat aceste facturi apărătorului

său din acel moment.

Inculpatul a

recunoscut împrejurarea că facturile nu au fost înregistrate în contabilitate,

dar a adăugat faptul că acest lucru s-a datorat faptului că acele transporturi

nu au fost realizate și mărfurile nu au fost primite de către SC F.A. SRL.

Poziția inculpatului

este însă contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

În cauză a fost

audiat martorul P.A.M., patronul firmei de transport, care a precizat că

începând cu luna octombrie 2006 și până în iunie 2007 a efectuat mai multe

transporturi pentru SC F.A. SRL, emițând un număr de 64 de facturi fiscale în

valoare de 80.250 euro, facturi pe care inculpatul nu le-a achitat nici măcar

parțial. Martorul a subliniat împrejurarea că mărfurile transportate au fost

livrate la SC F.A. SRL, contrazicând susținerile inculpatului potrivit căruia

nu a primit aceste mărfuri.

Instanța a luat în

considerare și nota de constatare întocmită de Garda Financiară - Secția Timiș

la data de 22 septembrie 2008 ca urmare a unui control efectuat la SC F.A. SRL.

Comisarii Gărzii Financiare au constatat P.T.P.A.M. a transportat pentru SC

F.A. SRL o cantitate de 562.800 kg de cartofi, 391.000 kg de ceapă și 377.000

kg de mere, emițând un număr de 64 de facturi fiscale care nu au fost

înregistrate în evidența financiar-contabilă a SC F.A. SRL Timișoara. Cu

această ocazie, inculpatului i s-a cerut o notă explicativă, numitul C.P.

necontestând, la acel moment, faptul că nu ar fi primit mărfurile indicate în

facturile de transport. El a precizat că facturile și chitanțele au fost

trimise târziu de către transportator astfel că nu a mai avut timp să le

înregistreze în contabilitate. Mai mult, la data de 22 septembrie 2008,

inculpatul a menționat faptul că a achitat aceste facturi emise de

transportator cu banii proprii întrucât la acel moment firma nu dispunea de

bani lichizi.

În acest context,

inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă în ceea ce privește

schimbarea poziției sale. Astfel, în cursul anului 2008, în fața comisarilor

Gărzii Financiare a precizat că a primit mărfurile și a achitat transportul din

banii proprii, pentru ca ulterior, în fața organelor de urmărire penală și în

fața instanței de judecată să conteste împrejurarea că ar fi primit acele

mărfuri.

Poziția inculpatului

este cu atât mai surprinzătoare cu cât instanța s-a raportat și la poziția

adoptată de acesta în cadrul procesului civil ce a format obiectul dosarului

nr. 13.970/325/2007 al Tribunalului Timiș. în condițiile în care facturile

emise de transportator nu au fost achitate, P.T.P.A.M. a acționat în judecată

SC F.A. SRL solicitând obligarea firmei inculpatului la plata contravalorii

transporturilor efectuate. În cadrul acestui proces SC F.A. SRL a depus o

întâmpinare prin intermediul căreia nu numai că nu a contestat primirea

mărfurilor indicate în cuprinsul facturilor emise de transportator, dar a și

precizat că aceste transporturi au fost achitate, prezentând mai multe chitanțe

de plată în acest sens, ceea ce a și condus la pronunțarea Sentinței civile nr.

75 din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiș prin care cererea

transportatorului a fost respinsă.

Ca atare, instanța a

apreciat că nu se poate pune la îndoială împrejurarea că transporturile

aferente celor 64 de facturi au fost efectuate iar mărfurile nu au fost

înregistrate în contabilitate, poziția inculpatului schimbându-se doar în

momentul în care a devenit posibilă tragerea lui la răspundere penală.

Instanța a constatat

că inculpatul a contestat faptul că ar fi primit acele mărfurile indicate în

facturile de transport, poziția sa întemeindu-se pe împrejurarea că CMR-urile

(scrisorile de transport internațional) nu au fost semnate sau ștampilate de

către SC F.A. SRL. însă analizând aceste înscrisuri existente la dosarul de

urmărire penală, instanța constată că nu mai puțin de 20 de CMR-uri poartă

ștampila și semnătura reprezentanților SC F.A. SRL, alte 26 poartă semnătura

destinatarului și doar 6 dintre ele nu poartă nici ștampila destinatarului și

nicio semnătură de primire. Martorul P.A.M. a explicat motivele pentru care

aceste CMR-uri nu au fost semnate sau ștampilate, arătând că este posibil ca

mărfurile să fi ajuns la destinație sâmbăta sau duminica, fiind descărcate la

depozitul F.A. fără ca vreun reprezentant al firmei să fie găsit.

Raportându-se la

aspectele evidențiate mai sus, instanța a considerat că mărfurile au fost

livrate de SC F.A. SRL, veniturile realizate ca urmare a valorificării acestora

nefiind înregistrate în contabilitate.

În acest sens, pot fi

observate declarațiile martorului J.S. Aceasta a menționat că în calitate de

administrator al SC E. SRL, s-a ocupat de contabilitatea SC F.A. SRL. Angajații

acestei firme întocmeau evidența contabilă primară, după care documentele îi

erau predate pentru a întocmi contabilitatea firmei.

În ceea ce privește

cele 64 de facturi, martorul a menționat că acestea nu au fost înregistrate în

contabilitatea firmei întrucât nu i-au fost prezentate de către inculpat,

acesta afirmând în fața comisarilor Gărzii Financiare că a primit cu mare

întârziere facturile și că nu le-a prezentat întrucât a crezut că nu mai pot fi

înregistrate în contabilitate. Nici în fața martorului J. inculpatul nu a

contestat primirea mărfurilor.

În sfârșit, instanța

a luat în considerare și procesul-verbal de control întocmit la data de 11

decembrie 2008 de către AFP Timișoara - inspecția fiscală. În cuprinsul acestui

proces-verbal de control s-a consemnat faptul că referitor la cele 64 de

facturi fiscale de transport care nu au fost înregistrate în contabilitate, au

fost solicitate informații atât de la Autoritatea Națională a Vămilor aferent

perioadei până la 31 decembrie 2006 privind declarațiile de import/export, cât

și de la AFP Timiș privind livrările intracomunitare comunicate prin sistemul

VIES, după data de 31 decembrie 2006 (data intrării României în UE).

Pe baza acestor

informații, s-a constatat că un număr de 5 facturi (dintre cele 64) sunt

aferente perioadei octombrie - decembrie 2006 anterioară aderării României la

UE, în această perioadă importurile fiind consemnate în Declarațiile Vamale de

Import. Or, toate Declarațiile Vamale de Import comunicate de organele vamale

au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL, ceea ce atestă împrejurarea

că importurile au fost realizate de către firma administrată de inculpat, în

ciuda faptului că mărfurile nu au fost înregistrate în contabilitate.

Organele fiscale au

mai constatat că un număr de 59 de facturi au fost emise de transportator după

data de 01 ianuarie 2007. Aferent acestei perioade a fost prezentat raportul

DGFP Timiș - Compartimentul de schimb internațional de informații nr. 963 din

10 octombrie 2008 privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare

la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate

statele membre UE către operatorii verificați. Potrivit acestui raport există

neconcordanțe între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de

contribuabil (SC F.A.) prin declarația recapitulativă, organele fiscale

concluzionând că există documente doveditoare care atestă că în anul 2007 firma

P.T.P.A.M. a efectuat un număr de 59 de transporturi fără ca SC F.A. SRL să

înregistreze în contabilitate mărfurile transportate din alt stat membru.

Valoarea estimată a acestor mărfuri prin luarea în considerare a prețurilor de

vânzare practicate de societate la aceleași produse și în aceeași perioadă este

de 729.960 RON, din care 455.760 RON în trimestrul I 2007 și 274.200 RON în

trimestrul II 2007.

În consecință,

organele fiscale au apreciat că prin neînregistrarea achizițiilor și vânzărilor

societatea s-a sustras de la plata sumelor de 136.566 RON impozit pe profit și

162.172 RON TVA, la care se adaugă și majorări de întârziere în valoare de 155.736

RON.

În cauză a fost

efectuată și o expertiză contabilă, la dosar fiind depus raportul de expertiză

întocmit la data de 07 martie 2011. Expertul a concluzionat că SC F.A. SRL nu a

înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru UE și

nici facturile emise de transportator, cauzând bugetului consolidat al statului

un prejudiciu în valoare de 454.474 RON ca urmare a nedepunerii impozitului pe

profit și TVA, la care se adaugă majorările de întârziere.

În ceea ce privește

acest raport de expertiză, în cursul cercetării judecătorești apărătorul

inculpatului a solicitat încuviințarea unei alte expertize contabile, apreciind

că expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nu a răspuns la obiectivele

formulate de inculpat, cerere care a fost respinsă. În cursul urmăririi penale

inculpatul a formulat un singur obiectiv pentru expertiza contabilă, obiectiv

care a fost cuprins în raportul de expertiză (cap. B al raportului). Ulterior

întocmirii raportului, la data de 15 aprilie 2011, inculpatului i-a fost

comunicat un exemplar al acestui raport de expertiză, fără ca numitul C.P. să

conteste concluziile expertului. În consecință, doar nemulțumirea inculpatului

legată de concluziile raportului de expertiză, raport a cărui suplimentare nu a

cerut-o niciodată, nu este suficientă pentru a justifica încuviințarea unei

alte expertize în cauză.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, intenția lui fiind

calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor

fiscale către stat.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la

individualizarea pedepsei a ținut seama de criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Instanța a apreciat

că faptele inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens

poate fi observată valoarea ridicată a prejudiciului, precum modalitatea în

care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională ce a avut drept

consecință fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit -

obținerea unor foloase materiale ilicite.

În momentul

individualizării pedepsei, instanța a luat în considerare și persoana

inculpatului. Acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă el a adoptat

o poziție procesuală nesinceră, încercând să inducă în eroare organele

judiciare în vederea sustragerii de la răspundere penală. Mai mult, deși au

trecut aproximativ 5 ani de la momentul când au luat naștere obligațiile

fiscale ce au făcut obiectul prezentului dosar, inculpatul a rămas în pasivitate

și nu a întreprins nimic pentru acoperirea, cel puțin în parte, a prejudiciului

cauzat, ceea ce, în opinia instanței, reprezintă o manifestare a oricărei lipse

de regret din partea inculpatului raportat la faptele comise.

În ceea ce privește

latura civilă, instanța a reținut că DGFP Timiș s-a constituit parte civilă în

cauză cu suma de 528.282 RON reprezentând TVA, impozit pe profit, majorări de

întârziere neachitate de către inculpat.

Potrivit raportului

de expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat

bugetului de stat este de 454.475 RON reprezentând impozit pe venit și TVA, la

care se adaugă majorări și penalități de întârziere, obligații fiscale de la

plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate

a operațiunilor comerciale efectuate. La prejudiciul stabilit de către expert

trebuie adăugate însă și majorările de întârziere datorate până la data de 09

iulie 2009, dată la care societatea administrată de inculpat a intrat în

insolvență, în valoare de 73.808 RON (expertul contabil a calculat majorările

de întârziere numai până în trimestrul I 2008).

Ca atare, în

condițiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu

bugetului consolidat al statului, instanța a apreciat că acest prejudiciu

trebuie reparat.

În ceea ce privește

SC F.A. SRL, nu a fost posibilă introducerea în cauză în calitate de parte

responsabilă civilmente a acestei societăți comerciale întrucât obligarea ei la

plata despăgubirilor civile nu mai este posibilă, firma fiind radiată din

Registrul Comerțului și încetându-și existența ca urmare a Sentinței comerciale

nr. 1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul, apel înregistrat la Curtea de Apel

Timișoara sub nr. dosar 19471/325/2011 din 26 aprilie 2012.

Prin Decizia penală

nr. 28/A din 7 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a fost admis apelul inculpatului, a fost desființată Sentința penală

nr. 122/PI din 09 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.

19471/325/2011 numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei

și, rejudecând:

În temeiul art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului

pe termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe

durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

Au fost menține în

rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

Analizând legalitatea

și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma motivelor de apel precum

și din oficiu potrivit art 371 alin. (2) C. proc. pen, instanța de apel a

apreciat că hotărârea penală atacată este netemeinică doar în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului C.P., pentru

considerentele ce vor fi prezentate.

Starea de fapt

reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor

administrate în cauză și din care rezultă că inculpatul în calitate de asociat

unic și administrator al SC F.A.L Timișoara a efectuat mai multe importuri de

legume și fructe din Austria, prin intermediul firmei de transport P.T.P.A.M.,

pentru care transportatorul a emis un nr. de 64 de facturi fiscale

neînregistrate în contabilitatea societății inculpatului, cu consecința creării

unui prejudiciu bugetului statului de 528.282 RON.

Inculpatul C.P. nu a

recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, arătând

că a efectuat importuri de legume fructe din Austria prin intermediul firmei

transportatoare austriece doar în număr de 6 - 7, fără a-și putea explica

motivul pentru care facturile nu au fost înregistrate în contabilitate, arătând

că nu a achitat transporturile aferente celor 59 de facturi, așa cum se reține

în actul de acuzare.

Instanța de apel

apreciază că vinovăția inculpatului rezultă din depoziția martorului P.A.M.,

care arată că a avut relații comerciale cu firma inculpatului, fiind asociatul

firmei de transport austriece prin intermediul căreia au fost efectuate

importurile de legume și fructe de către firma inculpatului și că a derulat

raporturi comerciale cu inculpatul, iar o parte din facturi nu i-au fost

achitate, apreciind că prejudiciul cauzat de firma inculpatului este peste suma

de 50.000 euro.

Apărarea inculpatului

în sensul că nu își însușește din documentele contabile aflate la dosarul

cauzei decât facturile și CMR-urile în original însușite de către societate prin

semnare și ștampilare de primire și că mai multe CMR-uri în baza cărora se

susține că au fost transportate diferite cantități de legume și fructe fără a

exista un corespondent între cantitatea de marfă consemnată în CMR și numărul

și seria facturilor însoțitoare, nu este fondată.

Martorul P.A.M. a

arătat că scrisorile de trăsură internațională - CMR, nu își pierd

valabilitatea în situația în care nu sunt ștampilate, afirmând cu certitudine

că șoferii au livrat marfa la sediul societății inculpatului, așa cum este

menționat în actele contabile, marfa fiind predată unui reprezentant al

societății căruia i-au fost lăsate și documentele pentru a fi semnate și

ștampilate ulterior. Cu privire la necompletarea pe scrisorile de trăsură a

numărului facturii, martorul arată este vorba despre o completare opțională,

concordanța ce se cere a fi îndeplinită fiind între cantitatea trecută în CMR

și cea din facturi, fiind posibil ca pentru un transport să se emită mai multe

facturi în situația în care există mai mulți destinatari ai mărfurilor. În

sprijinul celor de mai sus stă și nota de constatare a Gărzii Financiare care

efectuând un control la SC F.A. SRL a constatat că firma transportatoare

aparținând martorului P.A.M. a emis un număr de 64 facturi fiscale neînregistrate

în contabilitatea firmei inculpatului. În nota explicativă solicitată

inculpatului de către reprezentanții Gărzii Financiare Timiș, acesta arată că

facturile emise de către societatea transportatoare P.T.A.M. către SC F.A. SRL

au fost achitate din propriul buzunar, deoarece firma nu avea bani lichizi, iar

facturile nu au fost înregistrate în contabilitate întrucât au fost emise mai

târziu de către transportator. Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale,

inculpatul nu a negat că nu a primit cantitatea de legume și fructe aferentă

celor 64 de facturi neînregistrate în contabilitate, oferind detalii cu privire

la modalitatea de efectuare a transportului, de plată a facturilor și de

eliberare a documentelor justificative. De altfel chiar inculpatul recunoaște

că nu era o regulă ca marfa primită prin intermediul transportatorului să fie

însoțită de scrisoare de trăsură și de factură în original, factură pe care

acesta o semna și o ștampila, existând cazuri în care documentele erau trimise

ulterior prin poștă. Așa cum a concluzionat și prima instanță, o parte din

scrisorile de trăsură aflate la dosarul cauzei poartă sau semnătura sau

ștampila, sau ambele, emanând de la un reprezentant al societății inculpatului,

astfel încât uzanțele redate de către inculpat și martor în ceea ce privește

posibilitatea emiterii facturilor ulterior se justifică.

În dovedirea

vinovăției inculpatului stă și poziția procesuală avută de acesta în cursul

urmăririi penale, acesta necontestând expertiza contabilă întocmită în cauză și

apărându-se în procesul civil deschis de firma transportatoare prin care se

solicită obligarea sa la plata contravalorii transporturilor de legume-fructe

efectuate, prin chitanțele depuse. Așadar, inculpatul nu a negat că a fost

beneficiarul transporturilor efectuate de către transportatorul austriac,

astfel încât neînregistrarea în contabilitate a celor 64 de facturi este pe

deplin dovedită.

Instanța de apel își

însușește motivarea instanței de fond cu privire la vinovăția inculpatului,

apărările acestuia fiind combătute pe larg în considerentele sentinței penale,

cu analizarea fiecăreia dintre susținerile inculpatului raportat la modificarea

poziției sale procesuale pe parcursul procesului penal.

Prin urmare, în mod

corect s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prev. de art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În conformitate cu

dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama

de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de

individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile

art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de

stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de

la dosar care duc la aplicarea acestora.

Instanța de apel

apreciază că în mod corect a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind

însă incorect aleasă modalitatea de executare a acesteia în condițiile în care

inculpatul este la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu

antecedente penale în evidențele cazierului judiciar. Instanța de apel

apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 81 C. pen. fiind

în prezența unei pedepse cu închisoarea aplicată pentru o infracțiune unică, al

cărei cuantum este sub 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar

scopul pedepsei așa cum este definit de art. 52 C. pen poate fi atins și fără

executarea acesteia în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că partea civilă ANAF prin DGFP

Timiș s-a constituit parte civilă cu suma de 528.282 RON, din care 162.172 RON

TVA, 136.736 RON impozit pe profit și 229.544 RON majorări de întârziere.

Din documentele

întocmite de comisarii din cadrul Gărzii Financiare Timiș - nota de constatare

din 22 septembrie 2008 și de inspectorii fiscali de la Administrația Finanțelor

Publice Timișoara - procesul-verbal încheiat la data de 11 decembrie 2008,

rezultă că cele 59 de facturi transport mărfuri din Austria la Timișoara, în

valoare de 729.960 RON, emise de P.T.P.A.M. în perioada octombrie 2006 - iunie

2007, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL Timișoara.

În dosarul cauzei,

așa cum s-a arătat în raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale,

rezultă că este vorba de 64 facturi fiscale, număr reclamat și de societatea de

transport din Austria facturi care totalizează suma de 80.250 euro.

Și administratorul SC

E. SRL București sucursala Timișoara, martora J.S., firma care a condus

contabilitatea SC F.A. SRL Timișoara în declarația dată în data de 18 ianuarie

2010, a precizat că cele 64 facturi pentru transport mărfuri din Austria la

Timișoara nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL.

Documentele

prezentate de administratorul C.P. prin care ar fi plătit datoria către

transportatorul din Austria sunt false, așa cum se reține în raportul de

expertiză și deci nefiind legale nu pot fi luate în considerare. Astfel,

datoria de 80.250 euro către transportator rămâne în continuare.

La bugetul general

consolidat al statului nu au fost virate sumele stabilite suplimentar de

organele fiscale, la impozit pe profit și TVA în sumă totală de 454.474 RON.

Astfel, situația sumelor datorate se prezintă astfel: impozit pe profit -

136.566 RON și majorări 69.658 RON; TVA - 162.172 RON și majorări 86.078 RON;

total 298.738 RON și majorări 155.736 RON; total general - 454.474 RON.

Astfel, nu au fost

respectate prevederile art. 45 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie

1991 și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005.

Aceste prevederi au fost încălcate, deoarece SC F.A. SRL Timișoara nu a

înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru și

nici facturile fiscale emise de P.T.A.M. din Austria pentru transportul

mărfurilor- legume și fructe, din Austria la Timișoara.

Vinovat de încălcarea

acestor prevederi se face administratorul SC F.A. SRL Timișoara, respectiv

inculpatul, așa cum se precizează și la art. 10 alin. (1) din Legea

contabilității nr. 82/1991.

Prin urmare, raportul

de expertiză contabilă întocmit în fața instanței de apel nu a răsturnat

concluziile expertizei tehnice de specialitate întocmite în cursul urmăririi

penale și ale cărei concluzii au fost însușite de către instanța de fond. Pentru

motivele prezentate mai sus, instanța de apel a apreciat corectă modalitatea de

calcul a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului bugetului

consolidat al statului, fiind corectă obligarea acestuia la repararea

prejudiciului, în varianta stabilită de către instanța de fond, astfel că a

menținut în această privință hotărârea apelată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul C.P., fără să expună motivele.

Ulterior, la termenul

din 11 noiembrie 2013, inculpatul a depus motivele de recurs precizând că atacă

decizia și sentința numai sub aspectul soluționării laturii civile, invocând

disp. art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. deoarece decizia nu este

motivată cu privire la stabilirea prejudiciului, precum și disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. dolari SUA indicând că instanța de apel, deși

a dispus efectuarea unei noi expertize, nu a ținut cont de concluziile

acesteia, așa încât cuantumul prejudiciului a fost stabilit în mod greșit,

neexistând niciun temei juridic pentru menținerea concluziilor primului raport

de expertiză.

În concluzie, se

solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs urmând a se dispune

obligarea doar la plata sumei de 110.442 RON cu titlu de despăgubiri către

ANAF, potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012.

Examinând cauza în

temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. în vigoare anterior

modificării aduse prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării

deciziei recurate, respectiv 7 februarie 2013, care este anterioară intrării în

vigoare a legii mai sus menționate.

În al doilea rând, se

constată că motivele de recurs nu au fost depuse la dosar în termenul prev. de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu 5 zile înaintea

primului termen de judecată.

Termenul de

soluționare a recursului a fost stabilit în data de 30 septembrie 2013, când

procedura de citare a fost legal îndeplinită, cauza fiind amânată la

solicitarea apărătorului ales al recurentului inculpat, însă așa cum reiese din

dovada de îndeplinire a procedurii de citare recurentul a fost înștiințat încă

din data de 14 iunie 2013 cu privire la termenul fixat, pe citație făcându-se

mențiune expresă referitor la disp. art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen., inclusiv în ceea ce privește depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5

zile înaintea primului termen de judecată dat și cu privire la sancțiunea

luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din

oficiu.

Chiar și în situația

în care s-ar aprecia că termenul s-a prorogat urmare a lipsei de apărare,

motivele de recurs trebuiau depuse cu 5 zile înaintea următoarei ședințe de

judecată stabilită în cauză, respectiv 11 noiembrie 2013, însă motivele au fost

depuse chiar la acest termen.

Drept urmare, față de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. din vechea

reglementare, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., fără să poată

analiza critica încadrată în disp. art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.,

referitoare la lipsa de motivare a deciziei.

Aparent, inculpatul a

invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul soluționării laturii civile dar, în

realitate, acesta contestă modalitatea în care instanța de apel a stabilit

cuantumul prejudiciului după efectuarea unei noi expertize contabile.

Examinând cauza în

temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen, Înalta Curte constată că la soluționarea acțiunii civile exercitate

împotriva inculpatului, instanța de fond și de apel au procedat la aprecierea

probelor în concordanță cu disp. art. 63 C. proc. pen., fără să se poată

constata că hotărârea este contrară legii sau că s-a făcut o greșită aplicare a

legii.

Împrejurarea că,

potrivit art. 125 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat necesară

efectuarea unei noi expertize nu echivalează cu obligația aceleiași instanțe de

a da eficiență deplină, și în detrimentul celorlalte probe administrate,

acestei expertize.

Raportul de expertiză

constituie unul din mijloacele de probă prevăzute de lege cu o forță egală cu

celelalte probe administrate, așa încât, indiferent de succesiunea cronologică

a rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, acestea sunt supuse cenzurii

instanței de judecată, cenzură ce se realizează și prin raportare la celelalte

mijloace de probă, ce nu pot fi ignorate nici la judecarea acțiunii civile

alăturate acțiunii penale.

Se constată, din

acest punct de vedere, că soluționând latura civilă a cauzei și analizând

apărările invocate de inculpat, instanța de apel a procedat la evaluarea

întregului material probator și a expus în cuprinsul deciziei atacate motivele

pentru care a considerat că nu poate ține cont la stabilirea prejudiciului de

concluziile ultimului raport de expertiză.

Pe cale de

consecință, ceea ce se solicită de către inculpat în calea de atac a recursului

este o nouă apreciere a probelor, înlăturarea concluziilor primului raport de

expertiză (efectuat în cursul urmăririi penale) și stabilirea despăgubirilor

potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012, efectuat în apel, ceea

ce nu se poate însă realiza, având în vedere dispozițiile ce reglementează

(chiar și în vechea reglementare) soluționarea recursului ca a doua cale de

atac.

Cuantumul

prejudiciului a fost stabilit prin aprecierea tuturor probelor și nu mai poate

fi supus cenzurii instanței de recurs.

Constatând și că motivele

de recurs nu se încadrează în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în

vedere din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la 250 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr.

28/A din data de 07 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM