ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 01.11.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3374/2013

HOTĂRÂRE

01.11.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3374/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 252/2012 din 18 iunie 2012, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.F.Ș., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 81, 82 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii de 2 (doi) ani pe o durată de 3 (trei) ani termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente P.D. și H.C., să plătească părții vătămatei N.L.A. reprezentat de N.V.O., suma de 2.500 RON despăgubiri morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind Organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de la inculpatul H.F.Ș. de probe biologice.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească statului suma de 700 RON cheltuieli judiciare după cum urmează: 400 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, 200 RON onorariu apărător oficiu pentru partea vătămată minoră N.L.A. și 100 RON cheltuieli judiciare în faza de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a dispus trimiterea în stare de libertate a inculpatului minor H.F.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen.

Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, împreună cu făptuitorul, locuiau într-un imobil ce se învecina cu imobilul în care stătea, la bunica sa, partea vătămată N.L.A.

La data de 26 martie 2011, în jurul prânzului, inculpatul și făptuitorul au hotărât să se deplaseze pe terenul de fotbal din apropiere pentru a se juca.

Totodată, i-au cerut permisiunea bunicii părții vătămate, martora N.N., de a-i permite și nepotului ei să-i însoțească la terenul de fotbal. Ajunși pe terenul de fotbal și fiindu-le sete, inculpatul l-a trimis pe martorul P.G.G. să ia o sticlă de apă de la locuința martorei B.E. care locuia în imediata vecinătate a terenului de fotbal. După ce au băut apă, inculpatul a aruncat mingea după băncile situate pe marginea terenului de fotbal, de unde nu puteau fi văzuți de alte persoane. A trimis-o pe partea vătămată să aducă mingea, dar, în același timp, s-a deplasat și el și făptuitorul P.G.G. (în vârstă de 8 ani) la locul respectiv. În acest loc, i-a cerut persoanei vătămate să-și dea pantalonii jos și, întrucât, inițial aceasta a refuzat, i-a adus amenințări cu bătaia și totodată, i-a tras pantalonii de trening cu care era îmbrăcată persoana vătămată până în zona gleznei, i-a cerut apoi persoanei vătămate, tot prin constrângere, să se așeze pe mâini și genunchi, după care i-a introdus penisul în gură, făcându-i sex oral, timp în care, celălalt făptuitor, tot la sugestia inculpatului, i-a făcut sex anal persoanei vătămate.

Ulterior, inculpatul și făptuitorul și-au schimbat pozițiile, în sensul că, inculpatul a făcut sex anal cu persoana vătămată, iar făptuitorul, sex oral cu aceasta.

După consumarea actelor sexuale, inculpatul, făptuitorul și persoana vătămată, s-au îndreptat spre locuințe, timp în care martora N.N., îngrijorată de faptul că nepotul ei a întârziat mai mult pe terenul de fotbal, s-a îndreptat în acea direcție. A observat-o pe persoana vătămată că venea spre casă, precum și faptul că aceasta avea pe haine urme de vegetație uscată și era palidă la față. A întrebat-o pe persoana vătămată dacă s-a întâmplat ceva, iar aceasta i-a răspuns că nu îi spune nimic pentru că-i este frică "să nu-l ia poliția și pe el".

Ulterior, N.N. a reluat discuțiile cu persoana vătămată, pe care a asigurat-o că nu o să-l ia poliția, astfel că aceasta i-a relatat ce s-a întâmplat. Martora a anunțat pe mama minorului, N.V.O., care, după ce la rândul ei a purtat o discuție cu fiul său, a sesizat organele de urmărire penală.

N.L.A. a fost examinat medico-legal (raport medico-legal nr. A1 D/125 din 26 martie 2011), ocazie cu care s-a constatat că acesta prezintă: mucoasă anală rozată cu pliuri radiale, cu fisuri acoperite de secreții serofibrinoase de 0,8/0,3 + 0,4/0,3 cm. la orele 04,00 și 06,00 pe cadranul convențional, pe fond congestionat difuz de 1,3/1 cm. între orele 04,00 - 07,00 pe cadranul convențional.

S-a concluzionat că minorul N.L.A. nu prezenta leziuni traumatice corporale bucale sau genitale, dar prezenta leziuni traumatice anale ce puteau data de 1 - 3 zile și care au putut fi produse prin lovire sau fricțiune cu corpuri dure și care necesitau 7 - 8 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării.

În procesul-verbal de audiere a persoanei vătămate, aceasta a menționat că atât inculpatul, cât și numitul P.G.G., au întreținut, pe rând, prin constrângere, raporturi sexuale anale și orale.

Totodată, în declarațiile lor, inculpatul H.F.Ș. și numitul P.G.G., au recunoscut săvârșirea faptei.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că fapta a fost comisă și de către P.G.G., însă, ținând cont de vârsta acestuia și în raport cu data săvârșirii faptei, s-a apreciat că nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi tras la răspundere penală, urmând a se dispune față de acesta neînceperea urmăririi penale, fiind sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Inculpatul H.F.Ș. este elev în clasa a VII-a la școala generală, provine dintr-o familie dezorganizată (părinții sunt despărțiți în fapt), locuiește într-un imobil cu alți doi frați, imobil în care condițiile de igienă sunt precare.

A fost expertizat medico-legal psihiatric - raport nr. A1/P/135/2011, ocazie cu care s-a stabilit că nu prezintă tulburări psihice și că are discernământul faptelor la data examinării cât și la data comiterii faptei.

În faza cercetării judecătorești, a fost audiată partea vătămată N.L.A., inculpatul H.F.Ș. și martorii N.N., V.N.E. și B.C.M., proba cu martori fiind încuviințată la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2012 la solicitarea reprezentantului parchetului și a părții vătămate.

În cauză, s-a dispus și întocmit un referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, la dosarul cauzei depunându-se de către inculpat și două caracterizări.

Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că pe data de 26 martie 2011, în jurul orei 12,00, inculpatul H.F.Ș. împreună cu făptuitorul P.G.G., prin constrângere, pe terenul de fotbal din localitate, au întreținut raporturi sexuale anale și orale cu partea vătămată N.L.A. în vârstă de 6 ani.

Deși, inculpatul H.F.Ș. prin, declarația dată în faza cercetării judecătorești, a recunoscut că a întreținut cu partea vătămată N.L.A. relații sexuale anale și orale, a precizat că întreținerea acestor relații sexuale a fost consfințită de partea vătămată, el neamenințând în vreun fel partea vătămată pentru a o determina să întrețină relații sexuale orale și anale.

Declarațiile inculpatului H.F.Ș., de nerecunoaștere a faptului că ar fi întreținut relații sexuale orale și anale cu partea vătămată N.L.A. contra voinței acestuia, nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză așa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen. pentru a putea servi la aflarea adevărului.

În schimb, declarațiile părții vătămate N.L.A. care a relatat în mod constant modul de săvârșire a faptei, acesta precizând că inculpatul H.F.Ș. l-a amenințat cu bătaia pentru a-l determina să întrețină relații sexuale orale și anale cu acesta, de frică fiind nevoit să facă ce a vrut inculpatul, s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, așa cum cer prevederile art. 75 C. proc. pen.

Astfel, martora N.N., a relatat prin declarațiile date în cursul procesului penal, că pe data de 26 martie 2011 i-a dat voie părți vătămate ce îi este nepot, să plece însoțit de inculpat și făptuitorul P.G.G. la terenul de fotbal din localitate, solicitându-le acestora din urmă să aibă grijă de partea vătămată și că la întoarcere, fiind ieșită la poartă, în așteptarea nepotului său, l-a văzut pe acesta că venea spre casă arătând obosit și deprimat, plin de iarbă și părea că îi este rău, aspect confirmat de acesta, care inițial a ezitat să-i relateze cele întâmplate spunându-i că îi este frică, însă la insistențele sale, partea vătămată i-a relatat că inculpatul a întreținut relații sexuale orale și anale cu el, în timp ce făptuitorul P.G.G. a întreținut doar relații sexuale orale cu el.

Prin declarațiile date, martora a mai arătat că, auzind despre cele întâmplate a alertat-o pe fiica sa, mama părții vătămate, ce a stat de vorbă cu inculpatul și mama acestuia despre cele întâmplate, inculpatul nerecunoscând, după care au anunțat poliția, părinții inculpatului fiindu-le vecini.

La rândul său, martora N.V.O. prin declarațiile date în faza de urmărire penală, a arătat că pe data de 26 martie 2011, a fost chemată de mama sa, la aceasta acasă, să vorbească cu fiul său, partea vătămată din cauză, deoarece acesta îi spusese mamei sale că inculpatul și un alt băiat G. își bătuseră joc de el.

Martora P.V., mama făptuitorului P.G.G., a relatat prin declarațiile date în faza de urmărire penală că, la circa 2 zile de la incident, găsind un moment prielnic să discute cu fiul său, făptuitorului minor P.G.G., acesta i-a spus că inculpatul a întreținut raporturi sexuale orale și anale cu partea vătămată și că de frica inculpatului care l-a amenințat cu bătaia dacă nu face ca el, a întreținut și el relații sexuale anale cu partea vătămată.

S-a reținut că din cuprinsul declarației făptuitorului minor P.G.G. consemnată în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31 martie 2011 și aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul a întreținut relații sexuale orale și anale cu partea vătămată împotriva voinței acestuia, făptuitorul precizând că inculpatul a amenințat partea vătămată că dacă nu își dă pantalonii jos îl bate.

Coroborând declarațiile părții vătămate N.L.A. cu declarațiile martorilor N.N., P.V., precum și cu cele ale făptuitorului minor P.G.G., ce prezintă o relevanță covârșitoare pentru cauza de față, având în vedere că a fost participant alături de inculpat la comiterea infracțiunii, dar, dată fiind vârsta acestuia în raport cu ziua săvârșirii faptei, s-a constatat că nu poate fi tras la răspundere penală, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de acesta, făptuitor ce a precizat clar că inculpatul a amenințat cu bătaia partea vătămată dacă nu se conformează celor solicitate de el, confirmând astfel declarațiile părții vătămate cu privire la faptul că întreținerea relațiilor sexuale a avut loc prin constrângere, tribunalul a reținut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen., probele administrate în cauză înlăturând prezumția de nevinovăție instituită de art. 52 C. proc. pen. în favoarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persoana inculpatului.

În ce privește pericolul social al faptei săvârșită de inculpat, tribunalul a reținut că este ridicat având în vedere că prin comiterea unei astfel de fapte se aduce atingere sănătății și vieții persoanei, periclitându-se dezvoltarea ulterioară a părții vătămate în condițiile în care, ca în speță, partea vătămată este un minor, mai exact spus este un copil, dată fiind vârsta acestuia, respectiv 6 ani, cele întâmplate putându-l marca psihic pe viitor, pericolul social ridicat rezultând și din împrejurările comiterii faptei, inculpatul profitând de încrederea pe care partea vătămată o avea în el dat fiind faptul că bunica părții vătămate era vecină cu părinții inculpatului, tocmai această încredere pe care bunica inculpatului o avea în acesta din urmă, a determinat-o pe aceasta ca în ziua incidentului, când partea vătămată împreună cu făptuitorul P.G.G. și inculpatul au plecat la terenul de fotbal din sat, să-i solicite inculpatului să aibă grijă de nepotul său, respectiv partea vătămată din cauză.

Este adevărat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat, însă la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere potrivit art. 72 C. pen. și persoana inculpatului care pe lângă faptul că este minor la fel ca și partea vătămată, este la primul contact cu legea penală, elemente în raport de care tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 C. pen. raportat la art. 110 C. pen., privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, menținerea acestuia în cadrul familiei sale și a comunității putând fi benefică pentru acesta având în vedere referatul de anchetă socială întocmit în cauză și caracterizările depuse la dosar, înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că mama inculpatului se îngrijește de acesta, inculpat care în cadrul instituției de învățământ ale cărei cursuri le urmează, a dat dovadă de disciplină și responsabilitate, la aplicarea cuantumului pedepsei tribunalul a avut în vedere pe lângă elementele de individualizare menționate mai sus și atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, concretizată într-o recunoaștere parțială a faptei, acesta recunoscând doar întreținerea relațiilor sexuale anale și orale cu partea vătămată (minor de 6 ani), negând existența constrângerii asupra părții vătămate pentru a o determina să se supună dorințelor inculpatului, atitudine total contrară probelor administrate în cauză, inculpatul încercând astfel să se sustragă răspunderii și îngreunând activitatea organelor de cercetare penală, astfel un cuantum al pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, cuantum la stabilirea căruia s-a ținut seama și de reținerea circumstanțelor atenuante, fiind în măsură să contribuie la atingerea scopului acesteia așa cum este definit de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând majorarea acesteia și înlăturarea circumstanțelor atenuante.

Cu ocazia dezbaterilor orale, reprezentantul Parchetului a solicitat înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen. și a pedepsei complementare.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, a solicitat majorarea pedepsei cu aplicarea art. 110

C. pen.

Curtea de Apel București prin Decizia penală nr. 109 din 25 aprilie 2013 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

A desființat parțial sentința și, în fond:

A schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 110

C. pen. rap. la art. 103 alin. (3) C. pen., până la împlinirea vârstei de 18 ani, a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar acesta va respecta obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată N.L.A.

A dispus ca în baza art. 110

C. pen. rap. la art. 86

alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, începând cu împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, potrivit programului întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciul de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 110

C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a dispus ca onorariul avocat oficiu de 200 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Printr-o evaluare judicioasă a probatoriilor administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt, care nu a fost contestată în final de către inculpat, acesta neformulând apel în cauză.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, Curtea a constatat că în cauză a existat un singur act material al infracțiunii cercetate, comis într-o singură împrejurare, astfel că greșit au fost reținute prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice.

De asemenea, greșit s-a aplicat și pedeapsa complementară, deși inculpatul este minor.

S-a apreciat a fi întemeiată și critica referitoare la individualizarea pedepsei, astfel cum a fost susținută de reprezentantul parchetului.

S-a reținut că, din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul a premeditat fapta, alegându-și victima și ademenind-o la joacă, inculpatul, în raport cu fapta sa, având perspective modeste de reintegrare, așa cum se reține din referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei.

În acest context, s-a apreciat că se impune o redozare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare, de natură să asigure finalitatea pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Pe cale de consecință, a majorat pedeapsa la 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare maxim, în condițiile art. 110

C. pen. cu referire la art. 110 C. pen., obligațiile la care va fi supus inculpatul pe durata termenului de încercare fiind de natură să asigure reeducarea sa, precum și prevenirea de săvârșire de noi fapte antisociale.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind pe inculpatul H.F.Ș.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a recursului, motivele invocate referindu-se la omisiunea stabilirii termenului de încercare (caz de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.), precum și la omisiunea reținerii tezei I în conținutul infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.).

Cu privire la primul caz de casare invocat, respectiv omisiunea stabilirii termenului de încercare (caz de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.), în motivele scrise de recurs formulate de parchet se arată că dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă modalitatea concretă în care instanța de judecată a înțeles să individualizeze judiciar executarea pedepsei aplicate și termenul de încercare întrucât inculpatul trebuie să se supună măsurilor de control sau supraveghere în interiorul acestui termen fixat de instanța de judecată.

Referitor la al doilea caz de casare invocat, respectiv omisiunea reținerii tezei I în conținutul infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.), se arată că, alin. (3) al art. 197 C. pen. prevede două teze care incriminează două infracțiuni distincte. Astfel prima teză incriminează violul asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani, iar teza a doua presupune că urmarea săvârșirii infracțiunii moartea sau sinuciderea victimei, cele două infracțiuni incriminate prin alin. (3) fiind sancționate diferit.

Avându-se în vedere că cele două teze prevăd și sancționează diferit două fapte distincte, se apreciază că se impune reținerea în încadrarea juridică a faptei, a tezei I.

Pentru considerentele susținute atât în scris în memoriul depus la dosar cât și oral în fața instanței, reprezentantul parchetului, în temeiul art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a pus concluzii de admitere a recursului solicitând casarea în parte a deciziei atacate urmând ca instanța de recurs să pronunțe o nouă hotărâre în sensul celor arătate.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de casare invocat circumscris dispozițiilor art. 385

pct. 17

C. proc. pen., referitor la omisiunea stabilirii termenului de încercare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este nelegală.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de apel, apreciind întemeiat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol de la 2 ani la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 110

C. pen. a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar ulterior acestei date i-a impus inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86

C. pen.

Instanța de judecată a înțeles să suspende sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului, apreciind că sunt respectate dispozițiile art. 81, 82 C. pen. raportat la art. 110 C. pen. fără însă a preciza temeiul, cel prevăzut de art. 86

C. pen. și fără a stabili nici termenul de încercare prev. de art. 110 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 357 C. proc. pen., dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă modalitatea concretă în care instanța de judecată a înțeles să individualizeze judiciar executarea pedepsei aplicate și termenul de încercare întrucât inculpatul trebuie să se supună măsurilor de control sau supraveghere în interiorul acestui termen fixat de instanța de judecată.

În consecință în cauză se impune aplicarea explicită a dispozițiilor art. 110

C. pen. și fixarea unui termen de încercare în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 110 C. pen.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat și cu privire la critica vizând omisiunea reținerii tezei I în conținutul infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.).

Examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au dispus condamnarea inculpatului H.F.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., reținând în sarcina acestuia că împreună cu o altă persoană a întreținut relații sexuale prin constrângere cu partea vătămată în vârstă de 6 ani.

Alin. (3) al art. 197 C. pen. prevede două teze care incriminează două infracțiuni distincte.

Astfel prima teză incriminează violul asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar cea de a doua teză presupune ca urmare a săvârșirii infracțiunii, moartea sau sinuciderea victimei.

Cele două infracțiuni incriminate prin alin. (3) sunt sancționate diferit, închisoare de la 10 la 25 ani pentru prima teză, respectiv închisoare de la 15 la 25 ani pentru teza a II-a.

Avându-se în vedere că cele două teze prevăd și sancționează diferit două fapte distincte se impune reținerea în încadrarea juridică a faptei, a tezei I.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul H.F.Ș.

Va casa în parte decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reținerii tezei I a alin. (3) al art. 197 C. pen. și omisiunea stabilirii termenului de încercare și rejudecând în fond va reține la încadrarea juridică a faptei teza I a alin. (3) al art. 197 C. pen., încadrarea corectă a faptei fiind art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

Va fixa termen de încercare de 6 ani conform art. 110

C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul H.F.Ș.

Cazează în parte decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reținerii tezei I a alin. (3) al art. 197 C. pen. și omisiunea stabilirii termenului de încercare și rejudecând în fond:

Reține la încadrarea juridică a faptei teza I a alin. (3) al art. 197 C. pen., încadrarea corectă a faptei fiind art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

Fixează termen de încercare de 6 ani conform art. 110