ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 754/2014

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 3914/3/2009, F.M.A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Academia Română, să se dispună anularea (constatarea nulității absolute) a contractului de donație dintre Ș.G. și Academia Română, încheiat la distanță, prin oferta de donație a primului, autentificată prin procesul - verbal din 9 septembrie 1946 de către Tribunalul Ilfov, secția notariat, acceptată prin actul autentificat prin procesul verbal din 1 iulie 1947, comunicat donatorului la data de 17 iulie 1947; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 mai 2009, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, a solicitat, pe cale reconvențională, să se constate calitatea sa de unic proprietar asupra moșiei ce face obiectul acțiunii, să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra acestui imobil, să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor încheiate în scopul realizării exproprierii. Cererea reconvențională a fost promovată și pe cale principală la data de 18 iunie 2009, făcând obiectul Dosarului nr. 26251/3/2009, cele două cauze fiind reunite.

Motivele de nulitate în ce privește nulitatea donației au fost completate prin cererea depusă la data de 05 iunie 2009. Astfel, prin cererea precizatoare și completatoare, reclamanta a susținut că donația este nulă din perspectiva inexistentei autorizației administrative solicitate de Legea nr. 203/1947, a cerințelor art. 10 din Legea nr. 21/1924 și art. 817 C. civ., art. 31 alin. (5) din Decretul-Lege nr. 11 din 13 ianuarie 1944. A mai susținut reclamanta că actul autentic de acceptare a donației nu a fost comunicat donatorului. Prin sentința civilă nr. 345 din 12 martie 2010, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respins cererea principală ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe cererea reconvențională, a respins cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta F.M.A. Prin Decizia nr. 528/ A din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel București a admis apelul, a desființat sentința civilă nr. 345 din 12 martie 2010, a trimis cauza la rejudecare primei instanțe, apreciind că s-a făcut dovada calității procesuale active a reclamantei din perspectiva interesului legitim al acesteia în constatarea nulității absolute a contractului de donație. În fond după desființare, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012, prima instanță a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a cererii conexe, judecata separată a acestora, față de faptul că cererea principală este în stare de judecată iar pârâta- reclamantă nu a reușit să stabilească cadrul procesual pasiv în cererile sale.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 512 din 2 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3914/3/2009, a admis cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea absolută a contractului de donație încheiat în baza ofertei de donație a donatorului G.Ș.F., autentificată prin procesul -verbal din 09 septembrie 1946 și acceptării de donație a donatorului Academiei Române, autentificat și transcrisă prin procesul - verbal din 01 iulie 1947. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin actul de donație autentificat la Tribunalul Ilfov în data de 09 septembrie 1946 donatorul G.Ș.

a donat Academiei Române, ferma situată în comuna Purcăreni - Tărseni, județul Muscel, în limita rămasă după exproprierea prevăzută pentru reforma agrară din 25 martie 1945. Această ofertă a fost acceptată de pârâta - donatară prin actul de acceptare din 1 iulie 1947, transcris la Tribunalul Ilfov sub nr. 28732, și avizat prin Decizia M.E.N., publicată în M. Of. nr. 104 din data de 6 mai 1947, în conținutul său făcându-se precizare că este un act autentic. Acest act de acceptare a fost notificat donatorului, așa cum a rezultat din notificarea emisă sub din 10 iulie 1947, din actele dosarului nerezultând dovada comunicării acestei notificări. Potrivit art. 801 C. civ., donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă, irevocabil, un lucru donatarului, care-l primește.

Potrivit art. 814 - 817 C. civ., actul juridic având ca obiect o donație ia ființă din momentul acceptării, astfel că în speță acordul de voință al părților cu privire la încheierea convenției, s-a produs în momentul acceptării donației, respectiv la data de 1 iulie 1947. Fiind în prezenta unui contract de donație între absenți, prin ofertă și acceptare separate, acceptarea făcută prin act separat produce efecte numai din momentul în care acesta a fost comunicat donatorului, deci încheierea convenției este afectată de o condiție suspensivă. Susținerea pârâtei în sensul că actul de acceptare a fost comunicat donatorului prin portărelul șef al Tribunalului Ilfov nu a putut fi reținută, nefiind probată în cauză, întrucât la dosarul cauzei s-a depus doar cererea adresată portărelului șef al Tribunalului Ilfov în sensul înmânării notificării, nu și dovada primirii notificării.

Pentru situația în care acceptarea donației a fost comunicată donatorului, donația fiind valabilă din această perspectivă, prima instanță a constatat că, referitor la motivele de nulitate invocate asupra actului de donație, la momentul acceptării acestei donații, bunul nu se afla în patrimoniul donatorului, bunul ce făcea obiectul donației fiind expropriat la data de 5 aprilie 1945 în temeiul art. 3 din Legea agrară nr. 187/1945. Cum de esența donației este micșorarea patrimoniului, donatorului cu bunul donat, acest bun trebuie să fie în patrimoniul donatorului sau să poată exista în viitor, să fie în circuitul civil și să fie determinat. Dacă obiect al contractului îl reprezintă un bun ce nu se regăsește în patrimoniul donatorului, donația este nulă.

Astfel, prin exproprierea bunului ce face obiectul donației, acest bun era scos din circuitul civil, asupra lui donatorul nemaiputând dispune, aspect ce atrage nulitatea actului de donație. Din corespondența purtată de donatorul cu conducerea pârâtei de la acea epocă, este evidentă intenția acestuia de a reține în patrimoniul său 50 ha, teren agricol, însă demersurile comune ale părților în acest scop au rămas fără rezultat, ca urmare a constatării că această suprafață de teren nu poate fi apreciată ca fermă model, astfel, în considerarea aceluiași art. 3 din legea de reformă agrară, proprietatea lui G.Ș. din comuna Purcăreni a fost expropriata integral, așa cum a rezultat din nota Comisiei Centrale de reformă agrară dată în ședința din data de 4 aprilie 1947 (fila 60 dosar fond).

Susținerea pârâtei în sensul că anterior acestei note, la 3 octombrie 1946, Hotărârea Comisiei Centrale de Reformă agrară, rezerva proprietarului G.Ș. cota legală de 50 ha, în care se include și terenul vândut după 23 august 1944, nu poate fi acceptată, câtă vreme prin avizul din 4 aprilie 1947 al Comisiei Centrale de reformă agrară dată în ședința din data de 4 aprilie 1947, sunt reformate toate dispozițiile anterioare cu privire la această proprietate, stabilindu-se că este expropriata integral. Din perspectiva celor reținute, prima instanță a apreciat că donatorul nu putea dispune de bun la momentul la care s-a încheiat convenția părților, astfel că această convenție este nulă absolut, încălcând dispozițiile art. 801 C. civ.

Față de cele reținute analiza celorlalte motive de nulitate a fost apreciată ca fiind inutilă, inexistența în patrimoniul donatorului a bunului ce face obiectul donației fiind suficientă pentru a atrage nulitatea absolută a donației, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Academia Română, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Decizia civilă nr. 374/ A din 24 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul formulat de apelanta -pârâtă Academia Română împotriva sentinței civile nr. 512 din 2 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 3914/3/2009, în contradictoriu cu intimata -reclamantă F.M.A., ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a admis acțiunea și a constatat nulitatea actului de donație motivat de faptul că la data acceptării donației (01 iulie 1947) donatorul nu mai era proprietarul bunului imobil, respectiv suprafața, de 50 ha teren, situată în comuna Purcăreni - Tărseni, județ Muscel, ce a făcut obiectul donației. Apelanta a susținut că, față de succesiunea actelor emise de autorităților vremii (Comisia Centrală de aplicare a reformei agrare, Comisia Județeană Muscel și Ministerul Agriculturii etc.) prima instanță a reținut, în mod greșit, că autorul reclamanților nu mai era proprietarul terenului. Apărarea este neîntemeiată întrucât la data de 04 aprilie 1947 -Comisia Centrală de reformă agrară, prin avizul emis, a stabilit că moșia proprietarului G.Ș.

este expropriată integral, celelalte dispoziții anterioare fiind anulate. Potrivit art. 5 din Decizia Ministrului Secretar de Stat din Departamentul Agriculturii și Domeniilor din 10 aprilie 1946: „Hotărârile Comisiei centrale sunt definitive și obligatorii pentru organele de aplicarea legii și pentru părțile interesate. Până la pronunțarea Comisiei centrale, se va păstra situația de fapt existentă. În contra hotărârilor date în conformitate cu normele cuprinse în art. 1, 2, 3 și 4, este închisă orice contestațiune sau plângere intervenită ulterior". Din examinarea acestor dispoziții rezultă că hotărârile emise de această Comisie erau definitive și obligatorii pentru organele de aplicare a legii și pentru părțile interesate în sensul de a fi aplicate, dar nu se interzicea Comisiei Centrale să revină asupra măsurilor dispuse de ea însăși, în măsura în care le considera nelegale, așa cum a fost în cauza de fată.

Faptul că această dispoziție a fost abuzivă, nu conduce la concluzia că nu și-a produs efectele, chiar dacă ulterior preluarea terenului, în anul 1948, ca urmare a naționalizării, s-a făcut pe numele Academiei Române. De asemenea, în prezenta cauză instanța nu a fost investită cu o constatare a nulității acestei decizii, pentru a nu fi avută în vedere. În consecință, cum acceptarea donației s-a făcut la o dată ulterioară acestui aviz, respectiv la data de 1 iulie 1947, instanța de apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a admis acțiunea. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâta Academia Română București cât și reclamanta F.M.A. I. În recursul său recurenta - pârâtă, Academia Română, a adus următoarele critici deciziei recurate: 1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, Comisia Centrală de aplicare a Legii de reformă agrară s-a pronunțat în mod irevocabil prin Hotărârea din 03 octombrie 1946, în sensul că în urma exproprierii s-a rezervat proprietarului cota legală de 50 ha de teren agricol, această hotărâre nemaiputând fi atacată cu contestație sau plângere, potrivit Deciziei Ministrului Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor din 10 aprilie 1946, publicată în M. Of. din 17 aprilie 1946. În acest sens hotărârea Comisiei Centrale din 04 aprilie 1947 a fost un act abuziv, fiind lipsită de eficiență juridică. Un alt argument în sprijinul recurentei - pârâte îl reprezintă și faptul că preluarea abuzivă ca urma a naționalizării din 1948 s-a făcut pe numele Academiei Române, prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 1948, act în care se arată că proprietarul de drept al Fermei era, la acea dată, Academia Română.

S-a mai arătat de recurenta - pârâtă că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 107/2001, existența și întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, acest act fiind Hotărârea din 03 octombrie 1946. 2. Instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel, fapt ce a dus la stabilirea greșită a situației de fapt. În acest sens, s-a susținut că instanța de apel nu a analizat critica potrivit căreia donația nu putea fi anulată pentru lipsa obiectului la data acceptării donației, deoarece moșia, la acea dată, cuprindea și o pădure de stejar, teren care nu putea intra sub incidența Legii nr. 187/1945, privind reforma agrară, astfel încât obiectul donației exista la momentul acceptării, chiar în situația reținută de instanța de apel, acest obiect al donației fiind format doar din păduri.

Recurenta - pârâtă a susținut că aceste aspecte rezultă din actele depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamantă, acte care au fost enumerate de către recurenta - pârâtă. Ca atare, consideră recurenta - pârâtă, actul de expropriere din 04 aprilie 1947 chiar dacă s-ar accepta că se referă la exproprierea întregii suprafețe agricole, acesta, însă, nu se referă la întreg obiectul donației, și în niciun caz nu se referă la păduri. 3. În mod greșit, a reținut instanța de apel că nu s-ar fi făcut dovada comunicării actului de acceptare al donației către donatorul G.Ș., această situație reprezentând un motiv de nulitate reținut de prima instanță și menținut de către instanța de apel. 4. Hotărârea instanței de apel este insuficient motivată, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. II. în recursul său recurenta - reclamantă, F.M.A., a adus următoarele critici deciziei recurate: Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., deoarece, deși instanța de apel a respins apelului recurentei - pârâte, nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces. La data de 15 ianuarie 2014, recurenta - reclamantă a depus întâmpinare la recursul formulat de către recurenta - pârâtă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: I. În ce privește recursul recurentei - pârâte, Academia Română: 1. Prima critică nu poate fi reținută.

Așa după cum, în mod legal, a reținut și curtea de apel, deși hotărârile Comisiei Centrale erau definitive și obligatorii pentru organele de aplicare a legii și pentru părțile interesate, potrivit art. 5 din Decizia Ministrului Secretar de Stat din Departamentul Agriculturii și Domeniilor din 10 aprilie 1946, împotriva acestora fiind închise orice contestație sau plângere intervenită ulterior, nu se interzicea, însă, Comisiei Centrale să revină asupra măsurilor dispuse de ea însăși, în măsura în care aceasta considera necesar, or, în speța de față, la data de 04 aprilie 1947 Comisia Centrală de reformă agrară, prin avizul emis, a stabilit că moșia proprietarului G.Ș. a fost expropriată integral, celelalte dispoziții anterioare fiind anulate.

Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, care a constatat că actul de donație este nul absolut, fiind încălcate dispozițiile art. 801 C. civ., donatorul nemaifiind proprietar asupra bunului ce a făcut obiectul donației, la data acceptării donației. Argumentația privind faptul că preluarea abuzivă prin Legea de naționalizare din 1948 s-ar fi făcut pe numele Academiei Române, cu trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită, deoarece aceasta vizează starea de fapt, deci temeinicia deciziei recurate, critică ce nu poate fi formulată în calea de atac, extraordinară, a recursului, cât timp instanța de apel a reținut că la momentul acceptării actului de donație proprietarul bunului nu mai era numitul G.Ș., întreaga suprafață de teren fiind expropriată.

2. Criticile de la pct. 2 și 4 din motivele de recurs nu pot fi reținute. Deși recurenta - pârâtă încearcă să acrediteze ideea că instanța de apel nu și-a motivat decizia și nu a analizat toate motivele de apel, în fapt aceasta este nemulțumită de modul de soluționare a criticilor sale, instanța de apel analizând criticile formulate de către pârâta - apelantă, reținând o anumită stare de fapt, anume aceea că las data acceptării donației, respectiv 01 iulie 1947, donatorul G.Ș. nu mai era proprietarul bunului imobil, deoarece prin avizul din 04 aprilie 1947, Comisia Centrală de Reformă Agrară statuase că moșia acestuia fusese expropriată integral. Cum criticile recurentei - pârâte vizează temeinicia deciziei recurate, acestea nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului, punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 3. Nici critica cu numărul 3 nu poate fi reținută, instanța de apel nesusținând că nu s-ar fi făcut dovada comunicării actului de acceptare al donației către donatorul G.Ș., dimpotrivă, instanța de apel reținând că acceptarea donației a fost comunicată lui G.Ș. însă, la data de 01 iulie 1947, care este dată ulterioară datei de 04 aprilie 1947, dată la care G.Ș. nu mai era proprietarul moșiei. II. În ce privește recursul formulat de către recurenta - reclamantă F.M.A.: Critica recurentei - reclamante cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută deoarece din cuprinsul încheierii din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rezultă că, la încheierea dezbaterilor, apărătorul acesteia a arătat, în mod expres, că nu solicită plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care instanța de apel nu Ie-a acordat.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Academia Română București și de reclamanta F.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 374/ A din 24 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.