ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 67/2014

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele : Tribunalul Bacău, secția contencios admistrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 45 de la 27 februarie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R.G. SRL Onești în contradictoriu cu pârâții SC C.G. SRL și A.M., cu motivarea că, în lipsa unor precizări la acțiune și efectuarea unei expertize în cauză, nu se poate aprecia asupra numărului de butelii și rastele pe care pârâta SC C.G. SRL urma să le predea reclamantei, precum și contravaloarea acestora. Prin Decizia nr. 101 de la 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC R.G.

SRL Onești prin lichidator judiciar profesional Tenarus Ipurl, a schimbat în tot sentința în sensul că a obligat pârâta SC C.G. SRL să plătească reclamantei suma de 128.089 lei cu titlu de pretenții, reținând că, față de recunoașterea societății pârâte consacrate în procesele verbale de predare primire, pârâta avea obligația de plată a sumei de 213.089 lei, din care reclamanta recunoaște că a primit plăți în valoare totală de 115.000 lei, valoarea debitului restant fiind de 128.089 lei. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC R.G. SRL prin lichidator judiciar profesional Tenarus Ipurl a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 50.000 lei conform proceselor verbale din 18 martie 2008, fără a indica niciun motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că se impune obligarea pârâților la achitarea contravalorii onorariilor de avocat generate de acest litigiu. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere accesoriu, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri. Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Articolul 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Însă, în speța dedusă judecății, reclamanta, pentru a-l valorifica acest drept, trebuia să formuleze cerere de completare a dispozitivului deciziei recurate, față de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și nu recurs împotriva acestei hotărâri.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta primăria sectorului 1 București împotriva Deciziei nr. 35 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.G. SRL Onești - prin lichidator judiciar profesional Tenarus Ipurl Onești împotriva Deciziei nr. 101 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.