ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 ianuarie 2013,

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de

conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj

cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor pct. 15.11 și pct. 15.13

din normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Administrației și

Internelor, anexa nr. 1 la ordinul ministrului administrației și internelor din

5 octombrie 2011.

La data de 4 martie 2013

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

a pronunțat sentința civilă nr. 167/2013 prin care a respins ca neîntemeiată excepția

de nelegalitate invocată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor

Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prevederile din actul administrativ contestat se

referă la noțiunea de pensie de serviciu care, potrivit pct. 15.11 din norme cuprinde

categoriile de pensii reglementate de art. 51 lit. a)-lit. c) din Legea nr. 263/2010

și, respectiv la plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa VII

la Legea nr. 284/2010, care se achită după ce persoana beneficiară prezintă decizia

de pensie.

Instanța de fond a constatat

că dispozițiile pct. 15.11 din norme nu adaugă la lege, fiind rezultatul unei interpretări

corecte a prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar

de pensii publice și în Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice.

S-a reținut de asemenea

că prevederile contestate nu instituie vreo discriminare între polițiștii care se

pensionează anticipat și cei care beneficiază de pensie de invaliditate, pensionându-se

anticipat din motive medicale, întrucât însăși legea reglementează distinct cele

două categorii de pensii.

Referitor la dispozițiile

pct. 15.13 din normele metodologice aprobate prin ordinul din 5 octombrie 2011,

instanța a stabilit că textul doar detaliază procedura de plată a ajutorului egal

cu două solde ale funcției de bază, fără a adăuga la condițiile pe care Legea

nr. 284/2010 le prevede pentru obținerea acestui beneficiu.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că prin aprobarea normelor metodologice la 5 octombrie 2011, ordinul contestat

a definit o noțiune și un drept social care nu mai există, prin adăugare la Legile

nr. 119/2010 și nr. 263/2010, referindu-se la pensia de serviciu a polițiștilor

și excluzând din noțiunea de „pensie”, pensia de invaliditate.

Reclamantul a precizat

că pensia de invaliditate nu poate fi exclusă din noțiunea de pensie de serviciu

avută în vedere de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, ordinul

creând astfel o discriminare fără nicio justificare rezonabilă și obiectivă între

polițiștii care se pensionează anticipat cu intenție și cei care sunt nevoiți să

se pensioneze anticipat din motive medicale.

Reclamantul a criticat

soluția instanței și cu privire la respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor

pct. 15.13 din ordin, arătând că, dispozițiile menționate, modificând data plății

ajutorului, înlătură fără nicio justificare beneficiul stabilit ca măsură de protecție

și de ajutorare a persoanelor încadrate medical într-un grad de invaliditate.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, instanța de fond

a reținut în mod corect că prevederile pct. 15.11 și respectiv pct. 15.13 din ordinul

ministerului administrației și internelor din 2011 sunt conforme dispozițiilor Legii

cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice, în aplicarea cărora au fost emise normele metodologice privind salarizarea

și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor și personalului civil din

Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, potrivit art.

20 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 personalul militar, polițiștii și funcționarii

publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă

sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu

drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute

de lege, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă

de pensionare de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu

două salarii ale funcției de bază.

Dispozițiile cuprinse

la pct. 15.11 din ordinul contestat explicitează noțiunea de „pensie de serviciu”

prevăzută în textul de lege susmenționat, arătând că în această sintagmă se cuprind

categoriile de pensii reglementate la art. 51 lit. a)-lit. c) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, adică pensia pentru limită de vârstă,

pensia anticipată și pensia anticipată parțială.

La pct. 15.13 din ordin

se prevede că ajutorul reglementat la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 284/2010,

anexa nr. VII se plătește după ce persoana beneficiară prezintă decizia de pensie,

în original și copie.

Instanța de fond a reținut

în mod justificat că la momentul publicării Legii nr. 284/2010, 28 decembrie 2010,

noțiunea de „pensie de serviciu” nu mai era reglementată legislativ. Astfel, prin

Legea nr. 119/2010, intrată în vigoare la 3 iulie 2010, pensia de serviciu a devenit

pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010, publicată la

20 decembrie 2010, s-a dispus abrogarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare

de stat, care prevedea categoria de pensie de serviciu.

De menționat că potrivit

art. 10 din Legea nr. 164/2001, sistemul pensiilor militare de stat cuprindea pensia

de serviciu, pensia de invaliditate și pensia de urmaș, iar în Capitolul 2 Secțiunea

1 din lege era reglementată distinct noțiunea de pensie de serviciu în care erau

incluse pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată și pensia anticipată parțială.

În acest context legislativ,

instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 284/2010, în sensul că ajutorul se acordă doar personalului care beneficiază

de una dintre cele trei categorii de pensii care, conform legislației anterioare,

făceau parte din noțiunea de pensie de serviciu, reglementate în prezent de

art. 51 lit. a)-lit. c) din Legea nr. 263/2010.

În aceste împrejurări,

apare ca fără suport legal susținerea reclamantului că prin ordinul contestat, omițându-se

categoria pensiei de invaliditate din sintagma pensie de serviciu, se aduc adăugiri

actului normativ în aplicarea căruia au fost emise normele metodologice.

Curtea nu poate primi

nici susținerea reclamantului în sensul că prin pct. 15.13 din norme s-ar aduce

modificări dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 263/2010, text care reglementează

momentul plății pensiei, inclusiv a celei de invaliditate.

Prin detalierea procedurii

de plată a ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 nu

se poate susține că ordinul adaugă la condițiile pe care legea le prevede pentru

obținerea acestui beneficiu, prezentarea deciziei de pensie fiind necesară pentru

verificarea categoriei de pensie stabilite.

În raport de cele expuse

mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul

declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.C. împotriva sentinței civile nr. 167 din 4 martie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2014.