ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4944/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții M.D.M. și C.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D., a solicitat obligarea pârâților la plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la emiterea deciziei de despăgubire în Dosarul administrativ nr. 45359/CC.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși prin Sentința civilă nr. 4329 din 21 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11911/2/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5337 din 11 noiembrie 2011, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la soluționarea Dosarului administrativ nr. 45359/CC, în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, nici până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a soluționa dosarul. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, făcând trimitere la dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1068/2007 care prevăd, în mod expres, atribuțiile Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2208 din 27 martie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ca nefondată, a admis acțiunea formulată de reclamanții M.D.M. și C.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D.

și a dispus aplicarea unei amenzi, Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 10 ianuarie 2012 până la momentul emiterii deciziei conținând titlu de despăgubiri în Dosarul nr. 45359/CC. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că obligația instituită în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Sentința nr. 4329 din 21 iunie 2011, se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 și se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentința a devenit irevocabilă, instanța neprevăzând un alt termen de executare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 și art. 3 din H.G. nr. 1068/2007, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților conduce întreaga activitate a Autorității, este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și conduce lucrările acesteia.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că nu poate fi reținută susținerea pârâților, potrivit căreia art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, întrucât Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Conchizând, judecătorul fondului a apreciat ca irelevantă susținerea pârâtului Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în sensul că a devenit președintele comisiei la 9 decembrie 2011, câtă vreme evenimentul anterior menționat se plasează în timp, anterior momentului la care a expirat termenul de 30 de zile în care autoritatea era obligată să execute obligația statuată prin hotărârea judecătorească în discuție.

3. Recursul formulat de pârâta D.D. - Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.. 3.1. Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată în ședință publică, cu nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că hotărârea se pronunță în camera de consiliu. Norma legală enunțată are caracter imperativ, nulitatea este de ordine publică și atrage sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. 3.2. Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte a fost soluționată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 3 din H.G. nr. 1068/2007. Recurenta a fost numită în funcția de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în data de 9 decembrie 2011, fără a avea atribuții în privința emiterii titlului de despăgubire. Numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organul competent să emită decizia, conform Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Comisia este un organ colegial alcătuit din nouă membri, fiecare având drepturi egale în cadrul comisiei, iar președintele asigură conducerea lucrărilor, dar are vot egal cu al celorlalți membri.

Recurenta-pârâtă arată că a convocat membrii comisiei în vederea participării la lucrările ședinței din 14 decembrie 2011, însă nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de lege. 3.3. Nu s-a avut în vedere de către instanța de fond scopul sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Scopul acestor prevederi este acela de a constrânge autoritatea publică ce a fost obligată la îndeplinirea unei operațiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea. Finalitatea nu este aceea de a realiza un venit la bugetul de stat, ci de a constrânge autoritatea publică să execute hotărârea judecătorească. Or, având în vedere că începând cu data de 23 mai 2012, recurenta nu mai îndeplinește funcția de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se invocă faptul că dispozițiile art. 24 alin. (2) nu pot fi aplicate față de aceasta.

4. Apărările formulate de intimații-reclamanți M.D.M. și C.A. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimații solicită respingerea recursului ca nefondat. Cauza s-a judecat în Camera de consiliu și nu în ședință publică, excepția lipsei calității procesuale pasive a doamnei D.D. a fost respinsă în mod corect de prima instanță și nu interesează aspectul legat de culpa pârâtei, aceasta trebuia să asigure executarea sentinței judecătorești. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. 1.1. Motivul de recurs ce privește pronunțarea sentinței în ședință publică este nefondat.

Mențiunea făcută în cuprinsul hotărârii în sensul că pricina s-a soluționat în ședință publică, este evident o eroare materială, având în vedere că dosarul a fost repartizat în cauză de Consiliu, citațiile au fost completate pentru ședința din camera de consiliu, iar Încheierea din 28 februarie 2012 a fost dată în camera de consiliu. 1.2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului. Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată au în vedere amendarea conducătorului autorității publice ce nu respectă termenul de executare a sentinței judecătorești, indiferent dacă este vorba de un organ unipersonal sau colectiv.

1.3. În ceea ce privește scopul normei instituite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aceasta are un dublu rol și anume de constrângere și de sancțiune. Conducătorul autorității, în speță, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților are obligația să facă toate demersurile pentru a executa hotărârea, fiind constrâns de existența dispozițiilor referitoare la amendă. În cazul în care nu este pusă în executare hotărârea judecătorească, se aplică sancțiunea amenzii prevăzute de Legea nr. 554/2004. 1.4. Prin cererea formulată, reclamanții au nominalizat conducătorul autorității, respectiv pe D.D., înțelegând să se judece în contradictoriu cu aceasta, în calitate de Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Este firesc ca Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D., recurenta-pârâtă, să răspundă în sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, numai pe perioada mandatului său. Din actele dosarului rezultă că recurenta a ocupat funcția de Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în perioada 9 decembrie 2011 - 23 mai 2012. Hotărârea a devenit irevocabilă la 11 noiembrie 2011 prin Decizia nr. 5337/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prima instanță a aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 10 ianuarie 2012 și până la momentul emiterii deciziei conținând titlu de despăgubire.

Reclamanții nu au formulat recurs împotriva sentinței, astfel încât, la data de 11 decembrie 2011 ce reprezintă expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, nu mai poate fi apreciat ca fiind valid, rămânând termenul ce curge de la data introducerii acțiunii - 10 ianuarie 2012. Prin O.U.G. nr. 4/2012 publicată în M. Of. nr. 169/15.03.2012 s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni și ulterior prin Legea nr. 117/2012 până la 15 martie 2013. Aceste acte normative intervenite în procedura ulterioară pronunțării hotărârii judecătorești reprezintă incidente legale ce fac imposibilă executarea Sentinței civile nr. 4329 din 21 iunie 2011 rămasă irevocabilă la 11 noiembrie 2011 și implicit, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se va ține seama că în ședința de unificare a practicii Secției contencios administrativ și fiscal din data de 19 noiembrie 2012, convocată în temeiul art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Înaltei Curți, judecătorii secției au hotărât, cu majoritate, în sensul posibilității aplicării amenzii numai până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, iar decizia de față nu poate face abstracție de modul în care s-a unificat jurisprudența având în vedere rolul Înaltei Curți în aplicarea și interpretarea unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Față de cele arătate, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi aplicate în ceea ce o privește pe recurentă pentru perioada 10 ianuarie 2012 - 15 martie 2012. Pentru aplicarea în concret a amenzii se ține seama pentru fiecare caz în parte de conduita autorității publice căreia îi revine obligația de executare a hotărârii. Cu referire la prezenta cauză, se apreciază că o perioadă de două luni timp în care autoritatea publică nu a înțeles să pună în executare hotărârea nu corespunde scopului pentru care a fost instituită sancțiunea amenzii. Aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere nu mai poate reprezenta în momentul de față o sancțiune pentru recurentă deoarece aceasta nu mai îndeplinește funcția de Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Nu mai reprezintă însă nicio constrângere pentru autoritate, având în vedere intervenirea O.U.G. nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. 117/2012. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis. Se va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată. Urmează a se menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de D.D. împotriva Sentinței nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge cererea ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV