ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4944/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4944/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanții M.D.M. și C.A., în contradictoriu cu pârâții

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților - D.D., a solicitat obligarea pârâților la

plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, până la emiterea deciziei de despăgubire în Dosarul administrativ

nr. 45359/CC.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că deși prin Sentința civilă nr. 4329 din 21

iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11911/2/2009, rămasă irevocabilă prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5337 din 11 noiembrie 2011,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la

soluționarea Dosarului administrativ nr. 45359/CC, în sensul emiterii deciziei

conținând titlul de despăgubire, nici până la această dată pârâta nu și-a

îndeplinit obligația legală de a soluționa dosarul.

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, făcând trimitere la dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1068/2007 care

prevăd, în mod expres, atribuțiile Președintelui Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

2208 din 27 martie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților ca nefondată, a admis acțiunea formulată de

reclamanții M.D.M. și C.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrala

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților - D.D. și a dispus aplicarea unei amenzi,

Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 10

ianuarie 2012 până la momentul emiterii deciziei conținând titlu de despăgubiri

în Dosarul nr. 45359/CC.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că obligația instituită în

sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Sentința nr.

4329 din 21 iunie 2011, se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 54/2004 și se impunea a fi executată în cel mult 30 de

zile de la data când sentința a devenit irevocabilă, instanța neprevăzând un

alt termen de executare.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că

aceasta este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr.

247/2005 și art. 3 din H.G. nr. 1068/2007, Președintele Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților conduce întreaga activitate a Autorității,

este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și conduce

lucrările acesteia.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că nu poate fi reținută susținerea pârâților,

potrivit căreia art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile

membrilor săi fiind egale, întrucât Președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților avea obligația legală de a organiza activitatea

comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Conchizând,

judecătorul fondului a apreciat ca irelevantă susținerea pârâtului Președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în sensul că a devenit

președintele comisiei la 9 decembrie 2011, câtă vreme evenimentul anterior

menționat se plasează în timp, anterior momentului la care a expirat termenul

de 30 de zile în care autoritatea era obligată să execute obligația statuată

prin hotărârea judecătorească în discuție.

de pârâta D.D. - Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților împotriva Sentinței nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curții de Apel

București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ..

3.1. Hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de fond a

soluționat cererea de chemare în judecată în ședință publică, cu nesocotirea

prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că hotărârea

se pronunță în camera de consiliu.

Norma legală enunțată

are caracter imperativ, nulitatea este de ordine publică și atrage sancțiunea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a recurentei-pârâte a fost soluționată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 13 din Legea nr. 247/2005

coroborate cu art. 3 din H.G. nr. 1068/2007.

Recurenta a fost

numită în funcția de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în data de 9 decembrie 2011, fără a avea atribuții în privința

emiterii titlului de despăgubire.

Numai Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organul competent să emită decizia,

conform Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Comisia este un organ

colegial alcătuit din nouă membri, fiecare având drepturi egale în cadrul

comisiei, iar președintele asigură conducerea lucrărilor, dar are vot egal cu

al celorlalți membri.

Recurenta-pârâtă

arată că a convocat membrii comisiei în vederea participării la lucrările

ședinței din 14 decembrie 2011, însă nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de

lege.

3.3. Nu s-a avut în

vedere de către instanța de fond scopul sancțiunii prevăzute de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

Scopul acestor

prevederi este acela de a constrânge autoritatea publică ce a fost obligată la

îndeplinirea unei operațiuni administrative prin hotărârea judecătorească

rămasă irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea.

Finalitatea nu este

aceea de a realiza un venit la bugetul de stat, ci de a constrânge autoritatea

publică să execute hotărârea judecătorească.

Or, având în vedere

că începând cu data de 23 mai 2012, recurenta nu mai îndeplinește funcția de

președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și al

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se invocă faptul că

dispozițiile art. 24 alin. (2) nu pot fi aplicate față de aceasta.

formulate de intimații-reclamanți M.D.M. și C.A.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, intimații solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cauza s-a judecat în

Camera de consiliu și nu în ședință publică, excepția lipsei calității

procesuale pasive a doamnei D.D. a fost respinsă în mod corect de prima

instanță și nu interesează aspectul legat de culpa pârâtei, aceasta trebuia să

asigure executarea sentinței judecătorești.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Motivul de

recurs ce privește pronunțarea sentinței în ședință publică este nefondat.

Mențiunea făcută în

cuprinsul hotărârii în sensul că pricina s-a soluționat în ședință publică,

este evident o eroare materială, având în vedere că dosarul a fost repartizat

în cauză de Consiliu, citațiile au fost completate pentru ședința din camera de

consiliu, iar Încheierea din 28 februarie 2012 a fost dată în camera de

consiliu.

1.2. Excepția lipsei

calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.

Dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată au în vedere

amendarea conducătorului autorității publice ce nu respectă termenul de

executare a sentinței judecătorești, indiferent dacă este vorba de un organ

unipersonal sau colectiv.

1.3. În ceea ce

privește scopul normei instituite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

aceasta are un dublu rol și anume de constrângere și de sancțiune.

Conducătorul

autorității, în speță, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților are obligația să facă toate demersurile pentru a executa

hotărârea, fiind constrâns de existența dispozițiilor referitoare la amendă.

În cazul în care nu

este pusă în executare hotărârea judecătorească, se aplică sancțiunea amenzii

prevăzute de Legea nr. 554/2004.

1.4. Prin cererea

formulată, reclamanții au nominalizat conducătorul autorității, respectiv pe

D.D., înțelegând să se judece în contradictoriu cu aceasta, în calitate de

Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Este firesc ca

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.D.,

recurenta-pârâtă, să răspundă în sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, numai pe perioada mandatului său.

Din actele dosarului

rezultă că recurenta a ocupat funcția de Președinte al Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților în perioada 9 decembrie 2011 - 23 mai 2012.

Hotărârea a devenit

irevocabilă la 11 noiembrie 2011 prin Decizia nr. 5337/2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prima instanță a

aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând

cu data de 10 ianuarie 2012 și până la momentul emiterii deciziei conținând

titlu de despăgubire.

Reclamanții nu au

formulat recurs împotriva sentinței, astfel încât, la data de 11 decembrie 2011

ce reprezintă expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței, nu mai poate fi apreciat ca fiind valid, rămânând termenul ce curge

de la data introducerii acțiunii - 10 ianuarie 2012.

Prin O.U.G. nr.

4/2012 publicată în M. Of. nr. 169/15.03.2012 s-a dispus suspendarea emiterii

titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni și ulterior prin Legea nr.

117/2012 până la 15 martie 2013.

Aceste acte normative

intervenite în procedura ulterioară pronunțării hotărârii judecătorești

reprezintă incidente legale ce fac imposibilă executarea Sentinței civile nr.

4329 din 21 iunie 2011 rămasă irevocabilă la 11 noiembrie 2011 și implicit,

aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se va ține seama că

în ședința de unificare a practicii Secției contencios administrativ și fiscal

din data de 19 noiembrie 2012, convocată în temeiul art. 33 alin. (1) din

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Înaltei Curți, judecătorii

secției au hotărât, cu majoritate, în sensul posibilității aplicării amenzii

numai până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, iar decizia de față nu

poate face abstracție de modul în care s-a unificat jurisprudența având în

vedere rolul Înaltei Curți în aplicarea și interpretarea unitară a legii,

conform art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004.

Față de cele arătate,

prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi aplicate în ceea

ce o privește pe recurentă pentru perioada 10 ianuarie 2012 - 15 martie 2012.

Pentru aplicarea în

concret a amenzii se ține seama pentru fiecare caz în parte de conduita

autorității publice căreia îi revine obligația de executare a hotărârii.

Cu referire la

prezenta cauză, se apreciază că o perioadă de două luni timp în care

autoritatea publică nu a înțeles să pună în executare hotărârea nu corespunde

scopului pentru care a fost instituită sancțiunea amenzii.

Aplicarea amenzii de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere nu mai poate

reprezenta în momentul de față o sancțiune pentru recurentă deoarece aceasta nu

mai îndeplinește funcția de Președinte al Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților.

Nu mai reprezintă

însă nicio constrângere pentru autoritate, având în vedere intervenirea O.U.G.

nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. 117/2012.

în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi

admis.

Se va modifica

sentința atacată în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Urmează a se menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de D.D. împotriva Sentinței nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată și respinge cererea ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV