Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2014

HOTĂRÂRE
31.01.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de către petenta SC S.S. SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției X1 din 6 iulie 2011 și X2 din 6 iulie 2011, în favoarea Judecătoriei Cornetu. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și că din procesele-verbale de constatare a contravenției X1 din 6 iulie 2011 și X2 din 6 iulie 2011 rezultă că petenta SC S.S. SA, cu sediul în Tulcea, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.250 RON aferentă fiecărui proces-verbal în parte și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 de euro, locul săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentei aflându-se în circumscripția Judecătoriei Cornetu.

Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, instanța a apreciat ca întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Tulcea în soluționarea prezentei plângeri, a admis-o și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția. Prin încheierea din 20 martie 2013, Judecătoria Cornetu a s cos de pe rolul instanței cauza privind cererea formulată de petenta SC S.S. SA, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. și a trimis-o, pe cale administrativă, Judecătoriei Tulcea, instanță devenită competentă să o soluționeze în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 18 septembrie 2013, Judecătoria Tulcea, în raport de sentința civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de această instanță, a constatat existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Tulcea și Judecătoria Cornetu și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului. Judecătoria Tulcea a subliniat faptul că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile legale în materie de competență în vigoare la momentul săvârșirii faptei, respectiv art. 32 din O.G. nr. 2/2001, care stabilește o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță Judecătoria Cornetu.

Având în vedere că Judecătoria Tulcea s-a desesizat prin sentința civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Cornetu și întrucât aceasta, la rândul său, s-a desesizat declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Tulcea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ. și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care, prin încheierea nr. 3902 din 12 noiembrie 2013, a scos cauza de pe rol și a trimis-o secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin procesele-verbale de constatare a contravenției X1 din 6 iulie 2011 și X2 din 6 iulie 2011, întocmite de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., petenta SC S.S. SA a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 1.250 RON aferentă fiecărui proces-verbal în parte și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 de euro.

S-a constatat că la data de 10 ianuarie 2011 și respectiv 21 ianuarie 2011, vehiculul aparținând petentei a circulat pe autostrada A2 Km 12+450 m, în localitatea G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă. Din procesele-verbale încheiate rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost autostrada A2 Km 12+450 m, în localitatea G., județul Ilfov, situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu. Înalta Curte constată că, la data introducerii plângerii contravenționale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în temeiul art. 32 din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 12 octombrie 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere al instanței competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare și că, prin urmare, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Înalta Curte apreciază că în situația specială a stabilirii competenței normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situația în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.

Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea art. 10 1 în acest act normativ. Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G.

nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între cele două materii în Secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”. Pe cale de consecință, dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile O.G.

nr. 15/2002 introduse la instanță înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013. Raportat la circumstanțele cauzei, față de prevederile legale susmenționate, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea G., județul Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC S.S. SA și pe pârâta C.N.A.D.N.R., în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 09 septembri
ÎCCJ 2013-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4310/2013
din 21 martie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Tulcea, reținând incidente dispozițiile art. XXIII alin.
ÎCCJ 2013-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3038/2013
Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, petenta Birou Notar Public A.C.E. în contradictoriu cu
ÎCCJ 2014-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 12 aprilie 201
ÎCCJ 2014-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 14 a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă