ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4310/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4310/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 12 iunie 2012 a fost sancționat contravențional petentul G.I. pentru săvârșirea, în data de 1 iunie 2012 ora 14:49 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că petentul a circulat fără a deține rovinietă valabilă. 2. Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 12 iunie 2012 același petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 23 mai 2012 ora 15:21 în locul A2 km 12 + 450 m G., județul Ilfov a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.
nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că petentul a circulat fără a deține rovinietă valabilă. 3. Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 15 mai 2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 2 mai 2012 ora 10:51 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că petentul a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
4. Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 15 mai 2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 19 aprilie 2012 ora 9:57 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă. 5. Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 2 mai 2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 3 martie 2012 ora 10:45 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.
nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu petentul G.I. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.
SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat instanței anularea proceselor-verbale anterior menționate, anularea măsurii de sancționare contravențională și trimiterea pentru plata acestora numitului D.R., cel căruia i-a vândut autoturismul marca O. Prin încheierea din 21 martie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Tulcea, reținând incidente dispozițiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv că este competentă teritorial judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul petentului.
Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 1961 din 20 mai 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile legale în materie de competență în vigoare la momentul săvârșirii faptei, respectiv art. 32 din O.G. nr. 2/2001 care stabilește o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Petentul a învestit instanța de judecată, la data de 26 noiembrie 2012, cu o plângere contravențională împotriva unui număr de 5 procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției, menționate anterior, întocmite de C.N.A.D.N.R. SA. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr, 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 26 noiembrie 2012 și, prin urmare, în speță, se aplică dispozițiile de drept comun în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului prin procesul verbal de constatare a contravenției din 12 iunie 2012 a fost A2 km 12 + 450 m G., județul Ilfov, localitate aflată pe raza Judecătoriei Cometu, așa încât, această instanță este competentă să soluționeze plângerea contravențională îndreptată împotriva acestui proces-verbal, potrivit textului de lege anterior menționat, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive reglementate în materie contravențională.
Cât privește procesele-verbale de constatare a contravenției din 12 iunie 2012 pentru fapta săvârșită în data de 1 iunie 2012 ora 14:49 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița; din 15 mai 2012 pentru fapta săvârșită în data de 2 mai 2012 ora 10:51 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița; din 15 mai 2012 pentru fapta săvârșită în data de 19 aprilie 2012 ora 9:57 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița și din 2 mai 2012 pentru fapta săvârșită în data de 3 martie 2012 ora 10:45 în locul A2 km 144 + 100 m F., județul Ialomița potrivit aceluiași text de lege anterior menționat, art. 32 alin. (1) O.G. nr. 2/2001, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Fetești, în circumscripția căreia se află locul săvârșirii contravențiilor, respectiv localitatea F., județul Ialomița.
În consecință, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Găești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cometu în ceea ce privește plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de stabilire a contravenției din 12 iunie 2012 și competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești în ceea ce privește plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbale de stabilire a contravenției din 12 iunie 2012, din 15 mai 2012, din 15 mai 2012 și din 2 mai 2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.