ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4307/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012 a fost sancționat contravențional petentul R.A. pentru săvârșirea, în data de 9 august 2011, ora 11:43 în locul DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012 același petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 17 august 2011, ora 16:14 în locul DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Prin acțiunea înregistrată la 6 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi petentul R.A., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 31 ianuarie 2012 și din 31 februarie 2012 și exonerarea de la plata amenzilor contravenționale și a tarifului de despăgubire. Petentul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002. Prin sentința civilă nr. 969 din 5 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Târgoviște, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002, „plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”. Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 2595 din 28 mai 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 159 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că pârâtul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei de conducere a autoturismului fără rovinietă valabilă în dreptul localității S., județul Vâlcea și, prin urmare, locul săvârșirii contravenției se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Reclamanta a învestit instanța de judecată, la data de 6 martie 2012, cu o plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor din 31 ianuarie 2012 și din 31 februarie 2012 întocmite de C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesele-verbale încheiate la data de 31 ianuarie 2012, petentul a fost sancționat, pe motiv că vehiculul aparținând acesteia ar fi circulat, fără a deține rovinietă valabilă pe DN 7 km 188+900m, localitatea S., județul Vâlcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Brezoi. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 6 martie 2012 și, prin urmare, în speță, se aplică dispozițiile de drept comun în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, în ambele situații de fapt reținute prin procesele-verbale contestate, a fost DN 7 km 188+900m, localitatea S., județul Vâlcea, localitate aflată pe raza Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit textului de lege anterior menționat, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive reglementate în materie contravențională.

În consecință, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.