ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4307/2013

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012

a fost sancționat contravențional petentul

R.A. pentru săvârșirea, în data de 9 august 2011, ora 11:43 în locul DN 7 km 188+900

m S., județul Vâlcea, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002,

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de

drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv

că a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției

din 31 ianuarie 2012

același

petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea, în data de 17

august 2011, ora 16:14 în locul DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, a faptei prevăzute

de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare

și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările

și completările ulterioare, respectiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Prin acțiunea înregistrată la 6 martie

2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi

petentul R.A., în contradictoriu

cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat instanței anularea procesului-verbal

de constatare și sancționare a contravențiilor din 31 ianuarie 2012 și din 31

februarie 2012 și exonerarea de la plata amenzilor contravenționale și a tarifului

de despăgubire.

Petentul și-a întemeiat în drept cererea

pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

Prin sentința civilă nr. 969 din 5

martie 2013, Judecătoria Brezoi

a

admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale

administrativă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Târgoviște, reținând că,

potrivit dispozițiilor art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, „plângerea se introduce

la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.

Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă

nr. 2595 din 28 mai 2013,

a

admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența

de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție,

pentru a hotărî asupra acestuia, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 159 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, această instanță

a reținut că pârâtul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei

de conducere a autoturismului fără rovinietă valabilă în dreptul localității S.,

județul Vâlcea și, prin urmare, locul săvârșirii contravenției se află în circumscripția

Judecătoriei Brezoi.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit instanța de judecată,

la data de 6 martie 2012, cu o plângere contravențională împotriva

proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor din 31

ianuarie 2012 și din 31 februarie 2012 întocmite de C.N.A.D.N.R. SA.

Prin procesele-verbale încheiate la data

de 31 ianuarie 2012, petentul a fost sancționat, pe motiv că vehiculul aparținând

acesteia ar fi circulat, fără a deține rovinietă valabilă pe DN 7 km 188+900m, localitatea

S., județul Vâlcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Brezoi.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării

plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare

a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin

art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență teritorială

derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a

din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte

normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și

finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea, alin. (2) și (3) din art.

XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1),

respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit

la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei

legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea teleologică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013

se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ

și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde

dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii

nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor

constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile

Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act

normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,

contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar

dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că

ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute,

dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie

contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor

în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională

a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 6 martie 2012 și,

prin urmare, în speță, se aplică

dispozițiile de drept comun

în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Locul săvârșirii contravenției reținute

în sarcina petentului, în ambele situații de fapt reținute prin procesele-verbale

contestate, a fost DN 7 km 188+900m, localitatea S., județul Vâlcea, localitate

aflată pe raza Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit textului de lege anterior menționat, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive reglementate în materie

contravențională.

În

consecință, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei

în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, pe cale de consecință,

urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei

Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

octombrie 2013.