ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3594/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta

SC M.S.T. SRL,

a chemat în judecată

pe pârâta

SC

R. SA solicitând plata sumei de 139.608 euro reprezentând contravaloarea

reparațiilor efectuate navei împingător E.2, costurile pentru staționarea și

menținerea în stare de funcționare și siguranță precum și venitul nerealizat pe

perioada indisponibilizării începând cu data de 30 aprilie 2007, dobânda legală

la suma de bani menționată și plata cheltuielilor de judecată

.

În motivarea acțiunii

reclamanta a susținut că a închiriat nava pârâtei care avea obligații, printre

altele, să execute pe cheltuiala sa reparațiile și să o predea la termenul de

încetare a contractului în stare tehnică de navigabilitate și de exploatare,

obligații pe care nu le-a îndeplinit, abandonând nava intempestiv la 30 aprilie

2007 într-o stare ce a condus la suspendarea certificatului tehnic de navigație

interioară.

Tribunalul Constanța,

prin sentința civilă nr. 45/ MF din 24 august 2009, a admis în parte acțiunea,

a obligat pe pârâtă la 42.250 euro contravaloarea reparațiilor navei cu dobânzi

legale de la data pronunțării hotărârii până la achitarea pretențiilor, a

respins celelalte pretenții ca nefondate și a obligat pe pârâtă la 9.059 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut, în esență, că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de

întreținere și reparare a navei așa încât va suporta prejudiciul suferit de

reclamantă pentru obținerea certificatului de navigație; cu privire la

costurile de staționare și menținere în stare de funcționare pe durata

reparațiilor și venitul nerealizat datorită indisponibilizării, instanța a

considerat că perioada reclamată nu corespunde reparării efective a navei și nu

a dovedit prejudiciul, iar obligația de a asigura doi membrii ai echipajului

ce-i revenea exonerează pe pârâtă de plata cheltuielilor pentru energie

electrică, motorină, apă și cheiaj.

Venitul nerealizat a

fost apreciat de tribunal ca o cerere nefondată întrucât perioada

indisponibilizării nu a început la 1 mai 2007 ci la 5 noiembrie 2007 iar

perioada mai - septembrie 2009 nu poate fi imputată pârâtei întrucât la cererea

reclamantei s-a efectuat o procedură judiciară.

Curtea de Apel

Constanța, prin decizia civilă nr. 3/ MF din 3 februarie 2010, a admis apelul

reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pe

pârâtă la plata sumei de 69.106,39 euro cu dobânzi legale de la data

pronunțării hotărârii până la achitarea sumei, a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței și a obligat pe intimata pârâtă la 5.948 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța de apel a

considerat că prevederile art. 3 din contractul de închiriere justificau

cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor pentru menținerea navei în

stare de siguranță și funcționare a căror valoare a fost stabilită prin

expertiză, excluzând cheltuielile efectuate pentru cheiaj a căror valoare nu a

fost facturată și cele suportate pe durata staționării care reprezintă un

prejudiciu incert.

Împotriva deciziei

astfel pronunțată, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a acordat cu titlu de beneficiu nerealizat, un prejudiciu

pentru care nu s-au făcut dovezi, contrazis de adresa nr. 9705 din 10 decembrie

2009 emisă de Căpitănia Zonală Constanța și de jurisprudența CEDO. Nava a

intrat în reparații la 5 noiembrie 2007 pentru o perioadă de 3 luni pentru care

nu se pot pretinde despăgubiri de 69.106,39 euro.

În critica relativă

la motivarea străină de natura pricinii recurenta susține că instanța de apel

nu a avut în vedere actele depuse și nu a înlăturat probele administrate în

apărarea sa echivalând cu neexaminarea argumentelor pârâtei.

Considerând greșita aplicare

și interpretare a legii de către instanța de apel recurenta susținând că nu

există temeiuri de drept în baza cărora decizia atacată a acordat despăgubiri

pentru venitul nerealizat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Efectul general al

obligațiilor este de a da creditorului dreptul de a obține de la debitorul său

îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri.

Totodată întinderea responsabilității autorului culpabil al prejudiciului o

reprezintă reparația integrală în condițiile unui raport de cauzalitate.

În aceste condiții

instanța de apel, față de concluziile raportului de expertiză și de situația de

fapt stabilită, a caracterizat beneficiul nerealizat cert, evaluat la suma de

69.106,39 euro.

Astfel, este

neîntemeiată și nepertinentă evocarea de către recurentă a unei jurisprudențe

europene constante.

Prevederile art. 304

și 314 C. proc. civ. limitează cercetarea hotărârii judecătorești recurate la

împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite, așa încât evocarea greșitei

interpretări a probatoriilor nu face posibilă reformarea hotărârii atacate. Cu

toate acestea se impune ca adresa nr. 9705 din 10 decembrie 2009 emisă de

Căpitănia Zonală Constanța să fie analizată în raport cu celelalte două adrese nr.

9269 din 2 decembrie 2009 și nr. 19320 din 2 decembrie 2009 (filele 159 și 161

dosar apel) ale aceleiași autorități care confirmă concluzia la care instanța

de apel a ajuns cu privire la situația de fapt. Faptul că împingătorul E.2 la

datele de 25 și 29 august 2007 și 23 și 24 iunie 2008 a efectuat manevre de

câteva minute în portul Constanța, fără să-l poată părăsi, nu poate conduce la

concluzia utilizării normale a acestuia. De aceea instanța de apel, motivat, a

concluzionat asupra răspunderii pentru neexecutarea corespunzătoare a

obligațiilor atât pentru pierderea efectivă, cât și pentru beneficiul

nerealizat, evaluat, pe perioada indisponibilizării navei în portul Constanța,

la venitul pe care l-ar fi obținut din închirierea navei pe durata efectuării

reparațiilor.

Critica relativă la

greșita aplicare a dispozițiilor legale este în egală măsură nefondată,

prevederile art. 1073, 1082 - 1086 C. civ. reglementând răspunderea debitorului

pentru daunele provocate, instanța evocându-le ca principii ale răspunderii

civile.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 3/ MF din 3

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Față de culpa

procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța va obliga

partea căzută în pretenții la cheltuielile de judecată dovedite cu chitanțele

din 14 iulie și 13 septembrie 2010 aflate la filele 105 - 106 ale dosarului de

recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta

SC

R. SA Brăila împotriva deciziei civile nr. 3/ MF din 3 februarie 2010 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

pârâtă să plătească intimatei reclamante SC M.S.A.T. SRL Constanța suma de 3.000

lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.