ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 955/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 955/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București
,
Secția a IV
-
a civilă, la data de
03
decembrie
2008,
reclamanta
K.M.R.
, în contradictoriu
cu pârâtul municipiul București prin primar general, a solicitat ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se
dispună restituirea
imobilului situat în
București, str. Avrig, sector 2, ce a aparținut autorilor săi.
La data
de 21
ianuarie
2009,
reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat instanței ca,
în cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură a imobilului menționat
în acțiunea introductivă, să se pronunțe o hotărâre prin care să îi fie
acordate despăgubiri în cuantumul stabilit de instanță la valoarea de
circulație a pieței imobiliare.
Reclamanta
a depus la dosar cerere precizatoare la termenul din data de 04
martie
2009, prin care a
solicitat restituirea în natură a imobilului sau pronunțarea unei hotărâri prin
care să se propună acordarea de măsuri reparatorii, în situația în care
restituirea în natură nu mai este posibilă, dar pentru cota de 1/7 din imobilul
compus din teren în suprafață de 1775 mp și construcție formată din două
corpuri de clădire, situat în București, str. Avrig, așa cum este menționat și
în procesul verbal de carte funciară
nr.
199772/1940 din 17 septembrie 1940.
Prin
sentința civilă
nr.
1608 din 5
noiembrie
2010, Tribunalul București – Secția a
IV-a civilă a admis în parte cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată;
a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în
despăgubiri acordate în condițiile Legii
nr.
247/2005 către
reclamanta
K.M.R.
pentru cota indiviza
de 1/7 din imobilul situat în București, str. Avrig, sector 2, compus din teren
in suprafața de 1.140 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de
expertiză topo efectuat de expert
E.B.
și construcția situata pe acest teren,
astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză construcții efectuat
de expert
M.O.
Pentru
a adopta
această
soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin
notificarea
nr.
1029/2001
formulată în temeiul Legii
nr.
10/2001,
s-a solicitat restituirea în natură a
imobilului situat în București, str. Avrig, sector 2, compus din teren și
construcție.
Numiții
D
.
Ș
.
J
.
, D
.
Ș
.
A
.
, D
.
Ș
.
N
.
, D
.
Ș
.
D
.
, A
.
O
.
O
.
N
.
(născută D
.
), R
.
N
.
Ș
.
E
.
(născuta D
.
) și E
.
Ș
.
Ș
.
M
.
au dobândit imobilul
situat in București, str. Avrig, sector
1
prin moștenire de la
tatăl lor, D
.
Ș
.
decedat la data de 8
februarie 1937, care la rândul său deținea imobilul în baza contractului de
vânzare cumpărare încheiat la data de 09 aprilie 1938 și autentificat sub
nr.
14146/1938.
Imobilul,
compus din teren în suprafață de 1.775 mp și două corpuri
de clădire, a fost
împărțit în cote egale de 1/7 potrivit procesului verbal de carte funciara
nr.
19772/1940 din data
de 17 septembrie 1940.
În ceea
ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, tribunalul a
reținut că la data de 09 august 1971, D
.
N
.
a decedat, lăsând ca
moștenitor pe reclamanta K
.
M
.
R
.
,
în calitate de fiică, așa cum a rezultat din
certificatul de moștenitor
nr.
329/1976 eliberat de Notariatul de Stat al
Raionului Lenin, în dosarul
nr.
329/1976.
Din
adresa Direcției de evidență imobiliară și cadastrală
nr.
828495/6750
din
05
iunie
2009 a rezultat că în
cartea funciară din anul 1940 a fost înscris cu procesul verbal
nr.
19772/1940, imobilul
cu adresele str. Avrig, colț cu str. Chiristigiilor. Acest imobil a fost
consemnat în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986 pe
adresele str. Avrig,
str. Chiristigiilor
, sector 2.
Referitor
la imobilul cu adresa str. Avrig, sector 2 a rezultat că în conformitate cu prevederile Decretului
nr.
303/1948 pentru naționalizarea industriei
cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice publicat
în
M.
Of.
nr.
256
din
03
noiembrie
1948,
cinematograful din str. Avrig a fost naționalizat. Ulterior, acest imobil s-a
transmis de la Întreprinderea cinematografică de stat a orașului București, în
administrarea teatrului Nottara sala de spectacole și gradina Donca Simo, conform
deciziei 3021
din
30
septembrie
1963.
Potrivit
raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert B
.
E
.
, s-a procedat la
identificarea terenului ce face obiectul notificării și s-a constatat că
suprafața imobilului situat în București, str. Avrig, sector 2 este de 1.140
mp, suprafața imobilului situat în București, str. Chiristigiilor este de 215
mp, iar suprafața imobilului situat în str. Chiristigiilor
este de 270 mp.
S-a
stabilit faptul că terenul este ocupat de construcția supraterană Corpul 1 „din
dreapta” cu S+P+E nivele cu suprafața de 1.007,1 mp, suprafața neconstruită de
137,5 mp are o canalizare cu cele trei capace de vizitare reprezentate pe
planul
cadastral sc.1:500.
Prin
urmare, conform raportului de expertiză topografie suprafața de 1775 mp
înscrisă în procesul verbal
nr.
19772/1940 din 17
septembrie
1940 reprezintă în
prezent trei imobile.
Din
adresa Direcției patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului București
nr.
929077/8002
din
12
octombrie
2010
a rezultat că imobilul notificat și identificat potrivit raportului de
expertiză topografică întocmit în cauză de expert
B.E.
reprezintă imobilul
înscris în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986 pe adresa
str. Avrig, sector 2, cu suprafața de 1.144 mp teren din care construcții în
suprafață de 1.084 mp, categoria de folosință depozite, proprietate de stat cu
posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor teatrul Nottara.
Conform
raportului de expertiză construcții efectuat de expert
M.O.
, pe terenul
notificat există o clădire veche, denumită C1, subsol, parter și etaj din
zidărie de cărămidă. Această clădire este utilizată în prezent de teatrul
Nottara ca atelier de tâmplărie și croitorie iar partea din terasă este
destinată spectacolelor de teatru. Suprafața ocupată de clădiri este de 1.007,1
mp.
Tribunalul
a reținut că în cauză nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului,
terenul fiind ocupat de clădirea C1 utilizată în prezent de teatrul Nottara,
iar parte din teren neconstruită fiind ocupată de rețele edilitare. Pentru
construcția edificată pe terenul notificat tribunalul a apreciat că nu s-a
dovedit identitatea dintre aceasta și cea descrisă în procesul verbal, ipoteza
restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a
terenului liber având scopul de a limita restituirea în natură numai la acele
suprafețe de teren care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate
servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel reclamanta
K.M.R.
iar prin
decizia civilă
nr.
234-A din data de 28
mai 2012 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie a fost respinsă, ca nefondată, calea de atac.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Atât la
fond, cât și la apel s-au administrat probe pentru corecta stabilire a
situației de fapt.
Din
expertiza efectuată în fața instanței de fond, dar și cea de la apel, rezultă
că cele „trei cămine”, construcție și teren în litigiu, fac parte integrantă
din imobil
și
deservesc funcționarea acestuia, iar pe unul din ele este montată conducta de
alimentare cu apă.
Or,
este cert, reține instanța, că imobilul ce se cere a fi retrocedat în natură
este afectat de utilități, ceea ce implică incidența
art.
10 al
in
.
(
2
)
din Legea
nr.
10/2001 în sensul că,
nu se pot acorda decât măsuri reparatorii.
Împotriva menționatei
decizii a declarat recurs reclamanta K.M.R. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.
7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate,
admiterea apelului reclamantei și schimbarea în tot a sentinței instanței de
fond în sensul admiterii acțiunii și dispunerii restituirii în natură a cotei
de 1/7 din imobilul în litigiu.
În dezvoltarea
criticilor de recurs formulate, reclamanta a invocat, în esență, încălcarea art.
10 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metotologice de aplicare unitară a legii
în temeiul cărora ar fi trebuit să se dispună restituirea în natură a cotei de
1/7 din imobilul solicitat.
În opinia recurentei
reclamante hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii motivat
de faptul că instanța de apel a considerat în mod nelegal că gurile de vizitare
sunt de utilitate publică deși rapoartele de expertiă arată contrariul.
Astfel, susține
recurenta, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a
schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,
respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind imobilele care pot fi
restituite în natură și ale Normelor metodologice de aplicare unitară a legii.
Sub acest aspect
recurenta reclamantă a arătat că probatoriul administrat în cauză, atât în fața
instanței de fond cât și în fața instanței de apel, este de natura a demonstra
faptul că imobilul solicitat nu este afectat de amenajări sau utilități de
interes public, putând fi restituit în natura în temeiul Legii nr. 10/2001 moștenitorilor
foștilor proprietari.
Recursul este
nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Reformarea unei
hotărâri în recurs se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și pentru motive de netemeinicie.
Așadar, instanța de
recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea
atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica
legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o
constată.
De aceea, la situația de fapt deja stabilită,
urmează a fi analizate din perspectiva disp.
art.
304
pct.
9
C. proc.
civ.
,
susținerile recurentei reclamante privind încălcarea de către instanța de apel
a prevederilor
art.
10 din Legea
nr.
10/2001, față de principiul
restituirii în natură a imobilelor prevăzut de acest act normativ.
Sub aspectul
posibilității restituirii în natură a imobilului solicitat, instanța de apel,
coroborând întregul material probator administrat a constatat că nu poate fi
restituit în natură întrucât „cele trei cămine”, construcție și teren în
litigiu fac parte integrantă din imobil și deservesc funcționarea acestuia, iar
pe unul dintre ele este montată conducta de alimentare cu apă.
Având în vedere
aceste considerente, instanța de apel a constatat că în mod corect prima
instanță a dispus acordarea de măsuri reparatorii, respingând solicitarea
reclamantei de restituire în natură.
Analizând criticile
formulate de reclamantă prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că, la
situația de fapt pe deplin stabilită, instanța de apel a făcut o corectă
interpretare și aplicare a prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 și ale pct.
10 din normele metodologice de aplicare unitară a legii.
Potrivit
art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 republicată, restituirea în natură se dispune pentru terenul
liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile
reparatorii se stabilesc în echivalent. Alin. (2) reglementează situația
terenurilor pe care au fost edificate construcții noi, autorizate, prevăzând
restituirea în natură către persoana îndreptățită a părții de teren rămase
liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată
servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile
reparatorii se stabilesc în echivalent. Iar alin. (3) dispune restituirea în
natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile
legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare și
demontabile.
Așa cum în mod corect susține
recurenta reclamantă, Legea nr. 10/2001 consacră prin art. 1 alin. (1), art. 7
și art. 9, principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru
care s-au depus notificări și numai în cazul în care această măsură nu este
posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, prevede acordarea
celorlalte măsuri reparatorii.
Însă,
principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii
nr.
10/2001
nu poate fi interpretat în sensul că orice suprafață de teren liberă de
construcții trebuie restituită în natură.
Chiar Legea nr. 10/2001
instituie anumite excepții prin care limitează aplicarea principiului
restituirii în natură, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10, mai sus
enunțate, care prevăd situațiile în care restituirea se dispune prin măsuri
reparatorii în echivalent.
Față de dispozițiile art.
10 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de punere în aplicare a
acestor prevederi, este necesar să se facă distincția între noțiunile de „teren
liber” și „teren liber ce poate fi restituit în natură”, știut fiind că
posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată
afectațiunii sale.
Legea are în vedere
restituirea în natură a suprafețelor care nu sunt supuse niciunei afectațiuni,
respectiv construcții terestre noi autorizate, căi de acces, amenajări
subterane sau care sunt necesare accesului ori utilizării normale a
amenajărilor, precum și spații verzi ce reprezintă o amenajare de utilitate
publică, ce are în vedere nevoile comunității.
Or, în speță, instanța de apel nu a identificat, în
baza probelor de la dosar, suprafețe de teren ce pot fi restituite în natură,
întrucât ar fi libere în sensul Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a constatat că suprafețele de teren a cărei
restituire în natură se solicită sunt afectate de amenajări în accepțiunea
legii speciale și întregul imobil constituie un ansamblu funcțional, motiv
pentru care în mod corect, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a
dispus
acordarea de măsuri reparatorii în echivalent
pentru
întreg imobilul solicitat
.
Drept urmare, sunt nefondate și nu pot fi reținute
criticile formulate de recurenta reclamantă privind încălcarea prevederilor art.
10 din Legea nr. 10/2001.
Se constată, totodată
că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost indicat de
recurentă numai formal întrucât aceasta nu a dezvoltatat nicio critică ce poate
fi circumscrisă ipotezelor pe care acest motiv le reglementează.
Motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația în care
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei
hotărâri judecătorești.
Motivarea hotărârii
înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt
și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu
aceasta și susțin decizia adoptată.
Or, în cauză nu se verifică
niciuna din ipotezele prevăzute de acest text legal motivat de împrejurarea că instanța
de apel a argumentat care sunt considerentele de fapt și de drept avute în
vedere la pronunțarea soluției.
De asemenea nu se pot
reține nici elemente de contrarietate sau străine de natura pricinii.
Prin urmare, este
nefondată critica formulată de recurenta reclamantă în temeiul dispozițiilor art.
304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de recurs nefiind aplicabil în
speță.
Recurenta reclamantă
a invocat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat în mod eronat probatoriul
administrat în cauză, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței
de apel, probatoriu ce în opinia acesteia demonstrează faptul că imobilul
solicitat nu este afectat de amenajări sau utilități de interes public.
Însă, această critică
nu poate fi încadrată în prevederile legale enunțate, deoarece ipoteza
reglementată de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se referă la interpretarea
greșită a actului dedus judecății, iar nu a probelor administrate.
Pentru argumentele ce
preced și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta K.M.R. împotriva deciziei nr. 234-A
din data de 28 mai 2012 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 februarie 2013.