ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5213/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2122 din 6 aprilie 2011 Tribunalul Constanța a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu comuna Cumpăna, prin primar, Ministerul Administrației și Internelor, U.M… Constanța și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâții fiind obligați să-i lase acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul în suprafață de 50.000 mp amplasat pe sola A 433/1/1, comuna Cumpăna, județul Constanța, având următoarele vecinătăți: la nord - strada C. - Constanța, pe distanța de 119,73 m; la sud - sola A433/1/2, pe distanța de 190,04 m; la est - teren extravilan, pe distanța de 347,23 m; la vest - sola A 433/1/2, pe distanța de 316,88 m, conform identificării din raportul de expertiză imobiliară și din planul de amplasament anexat, întocmite în cauză de expert Z.F.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, într-un prim ciclu procesual, prezenta acțiune a fost declarată ca fiind admisibilă cu toate că fusese promovată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, soluția dată în acest sens prin Decizia civilă nr. 203/C din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 7817 din 30 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală - Dosar nr. 9747/118/2007. Fiind în ipoteza clasică a comparării de titluri, judecătorul fondului a stabilit că prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 146 din 30 ianuarie 1942, autorul reclamantului, T.I., a cumpărat de la C.I.T.

imobilul-teren situat în comuna Cumpăna, județul Constanta, în suprafață de 5 ha, care făcea parte din lotul nr. 7; translația dreptului a operat pentru fiul minor al cumpărătorului, T.I. - reclamant în cauză. Asupra situației juridice, instanța a reținut că terenul s-a aflat în proprietatea statului, fiind administrat în cadrul I.A.S. Cumpăna, care, ulterior, a predat U.M… 7 ha teren din cadrul fermei nr. 4, acesta fiind preluat în anul 2000 de Comandamentul Trupelor de Jandarmi Constanța. În baza Protocolului nr. 72635 din 19 aprilie 2000 încheiat între I.G.P.F. și Comandamentul Național al Jandarmeriei Române, s-a procedat la predarea-primirea imobilului din localitatea Cumpăna (teren sola 443 și imobile) între UM … și UM … Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 354 din 7 mai 2010 a Tribunalului Constanța, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța a fost obligată să emită, în favoarea reclamantului, titlul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 5 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Cumpăna, județul Constanța, sola A433/1. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că prin hotărâre de guvern s-a aprobat transmiterea, cu titlu gratuit, a solei A433/1 și a solei A445/1, situate pe teritoriul administrativ al comunei Cumpăna, județul Constanța din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul privat al comunei Cumpăna și în administrarea Consiliului Local Cumpăna.

Prin Hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar a Comunei Cumpăna nr. 1688 din 26 februarie 2008 s-a hotărât trecerea din anexa nr. 23 în anexa nr. 22 a domnului T.I. În aceste condiții, instanța de recurs a constatat că există rezervă de teren la dispoziția Primăriei Cumpăna, motiv pentru care hotărârea menționată a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța, nr. 88 din 8 aprilie 2008, de menținere a reclamantului în anexa 23, a fost apreciată ca fiind nelegală. Pe baza raportului de expertiză care a identificat suprafața în litigiu în prezenta cauză, instanța de fond a arătat că aceasta face parte din categoria teren arabil necultivat, că vechiul amplasament al proprietății corespunde cu actuala poziționare a parcelei A 433/1; că acesta nu este nici în prezent cultivat, fiind acoperit de vegetație sălbatică.

Judecătorul fondului a arătat că acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, reglementată de dispozițiile art. 480 C. civ., presupune compararea titlurilor deținute de părțile din raportul litigios dedus judecății, iar cel care pretinde că este titular asupra lucrului revendicat și aflat în detenția posesorului neproprietar este ținut a face dovada proprietății. Că, față de ansamblul probelor administrate, nu se poate stabili modalitatea în care imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului și nu se poate identifica nici titlul în baza căruia s-a realizat transferul dreptului de proprietate de la reclamant, ori autorul acestuia, către stat; prin urmare, preluarea imobilului a avut un caracter abuziv.

Fiind vorba despre o preluare abuzivă a imobilului în proprietatea statului fără o justă și prealabilă despăgubire, aceasta a avut drept consecință lipsirea proprietarului de posesia asupra bunului său, ceea ce a adus atingere prevederilor constituționale, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Prin Decizia nr. 363C din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelurile declarate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța (U.M… Constanța) și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Statul Român și U.M… Constanța. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. S-a reținut că apelurile pârâților sunt fondate din perspectiva raționamentului juridic la care s-a raportat judecătorul în procedura comparării titlurilor, pronunțând o soluție greșită - în raport cu pârâții-apelanți - atât cât privește modalitatea de preluare a imobilului de către stat (pe care a apreciat-o ca fiind abuzivă), cât și datorită ignorării principiului electa una via. Documentația depusă în cauză atestă demersurile efectuate de intimatul-reclamant T.I.

în raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991 în vederea recunoașterii dreptului de proprietate și reconstituirii, conform legii fondului funciar, a acestui drept pentru suprafața în litigiu, de 5 ha. Supunerea imobilului în cauză regimului juridic reglementat de Legea nr. 18/1991 este atestată atât de considerentele Deciziei civile nr. 227 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanța, în care se arată că partea a indicat modalitatea în care statul a intrat în posesia bunului (înscrierea tatălui său cu această suprafață în CAP), cât și de litigiile purtate după finalizarea procedurilor administrative prealabile efectuate de intimatul-reclamant pentru obținerea terenului în natură.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Conform alin. (2), bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

În speță, intimatului-reclamant i s-a reconstituit, după anul 1990, dreptul de proprietate în temeiul legii speciale, imobilul neintrând în categoria celor preluate fără titlu și abuziv în patrimoniul statului - astfel cum s-a susținut pe parcursul acțiunii în revendicare inițiate în 2007. Statul a creat cadrul legal după 22 Decembrie 1989 de a fi solicitate, pentru terenurile aflate în patrimoniul fostelor C.A.P.-uri și I.A.S.-uri, măsuri reparatorii - restituirea pe vechiul amplasament sau acordarea de despăgubiri, iar intimatul-reclamant și-a văzut deschisă calea jurisdicțională pentru recunoașterea dreptului.

Acest fapt s-a realizat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 9612 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă conform Deciziei 227 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanța, prin care pârâtele Comisia locală de fond funciar Cumpăna și Comisia Județeană privind aplicarea Legii nr. 18/1991 Constanța au fost obligate să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu privire la suprafața de 5 ha. Ulterior, măsura de încadrare a intimatului-reclamant în tabelul privitor la plata de despăgubiri a fost infirmată de instanțe, prin Decizia civilă nr. 354 din 7 mai 2010 a Tribunalului Constanța fiind obligată Comisia Județeană Constanța să emită, în favoarea reclamantului, titlul de proprietate pentru terenul de 5 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Cumpăna, sola A 433/1.

Astfel fiind, criticile dezvoltate de apelantul-pârât Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, pe aspectul incorectei determinări în plan de către expertul tehnic judiciar a amplasamentului terenului revendicat, nu își mai găsesc relevanța câtă vreme în procedura specială a Legii nr. 18/1991 s-a stabilit irevocabil reconstituirea dreptului în favoarea intimatului-reclamant asupra solei menționate și pe care, potrivit propriei documentații a apelantului, unitatea militară o deține în administrare încă din anul 1987. Ceea ce însă este relevant este faptul că intimatul-reclamant și-a valorificat dreptul în procedura specială, fără ca ulterior acestui moment să mai poată pretinde în dreptul comun o confirmare a dreptului, pentru că intervine principiul unicității căii procesuale, care se opune atât recunoașterii - prin două căi procesuale distincte - aceluiași drept litigios, cât și obținerii unei duble reparații.

Această soluție a fost, de altfel, constant afirmată în jurisprudența ICCJ (Deciziile civile nr. 7732 din 4 decembrie 2008, nr. 3563 din 15 aprilie 2011), principiul electa una via acționând în sensul obstaculării altor demersuri ale părții de natură să repună în discuție existența dreptului, conținutul și întinderea acestuia, câtă vreme aceste elemente au fost analizate într-o primă cale aleasă de reclamant. În raport de toate aceste considerente, constatând - în raport de limitele devoluțiunii impuse prin căile de atac promovate - că apelurile formulate sunt fondate, în temeiul art. 296 C. proc. civ. au fost admise, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de Statul Român și de U.M…

Constanța, ca nefondată. Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.I. și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut următoarele: 1.a. Reclamantul T.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ. care consacra desfășurarea procesului civil cu respectarea principiilor contradictorialității și disponibilității, pronunțând hotărârea atacată cu nesocotirea acestor principii fundamentale ale procesului civil român. În acest sens, a învederat că, deși în cauză nici pârâții și nici instanța nu au invocat/pus în dezbaterea părților încălcarea principiului electa una via, instanța și-a întemeiat soluția pronunțată pe invocarea acestui principiu, neregularitate procedurală de natură a atrage nulitatea absolută a actelor de procedură astfel îndeplinite.

1.b. Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens a susținut că în mod greșit s-a reținut că prin restituirea bunului pretins în cauza s-ar obține o dublă reparație. Or, atâta timp cât nu este posibilă reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunului menționat, este perfect admisibilă acțiunea în revendicare formulată împotriva posesorului neproprietar, neavând incidența în speță electa una via. Admiterea acțiunii în revendicare în prezenta cauză nu este de natură a aduce atingere unui alt drept de proprietate, statul român nefiind proprietarul bunului solicitat (terenul a fost naționalizat abuziv, fără titlu, în contradicție flagrantă cu dispozițiile constituționale și legale ale epocii).

Atâta timp cât terenul se află în posesia statului român și a Inspectorului de Jandarmi Județean Covasna (U.M… Constanța), unica cale de recuperare a posesiei sale o constituie acțiunea dedusă judecății. Statul Român nu deține un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamantul fiind singura persoană care exhibă un titlu de proprietate asupra terenului solicitat - Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 146 din 30 ianuarie 1942, transcris sub nr. 135 din 30 ianuarie 1942 la Tribunalul Constanța. Or, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului și bunurile dobândite în perioada 1945 - 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare.

În caz contrar, statul dobândește un drept de proprietate obținut cu încălcarea normelor legale în vigoare privind respectarea și garantarea dreptului de proprietate privată. În acest context, în conflictul dintre titlul reclamantului și posesia pârâților, preferabilitate are titlul reclamantului, care emană de la o altă persoană și este anterior temporal posesiei pârâților. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a susținut, în dezvoltarea recursului său, următoarele: Hotărârea primei instanțe, Sentința civilă nr. 2122 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, nu i-a fost comunicată, astfel încât nu a putut să-și exercite dreptul de a declara apel în termenul prevăzut de lege.

Au învederat că, potrivit actelor depuse la dosar, sediul său este în București, str. P.R., sector 1, ori, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar fond, hotărârea a fost comunicată la adresa din București, str. E., fiind astfel nesocotite formele de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ. Neregularități procedurale s-au produs și la judecata în fața instanței de apel, sens în care au învederat că pentru termenul de judecată din 12 septembrie 2011 citația le-a fost comunicată la data de 8 septembrie 2011, astfel încât au fost în imposibilitate să-și pregătească apărarea.

Întrucât citarea părților implicate în procesul civil constituie una dintre garanțiile procesuale cele mai importante pentru respectarea dreptului fundamental la apărare, nesocotirea ori desfășurarea procedurii cu încălcarea normelor ce o reglementează atrage desființarea actelor de procedură întocmite în atare condiții, hotărârea astfel pronunțată fiind nulă potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar prejudiciul suferit de apelanta-recurentă, care nu a participat la judecată, nu poate fi înlăturat decât prin rejudecarea apelului. Ca urmare, având în vedere că rejudecarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură, iar citația nu a fost înmânată cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat în cauză, hotărârea este lovită de nulitate, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și în baza căruia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 85 C. proc. civ. „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea dispune altfel”. Iar art. 89 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței”. Dispozițiile legale evocate sunt de natură a asigura respectarea a două dintre cele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

În adevăr, doar în măsura în care părțile cunosc data și locul judecății ele sunt puse într-o situație de egalitate; își pot pregăti apărarea pentru ca apoi să prezinte în contradictoriu și într-o ședință publică împrejurările de fapt și de drept de care depinde soluționarea cauzei. La rândul său, art. 107 C. proc. civ. îl obligă pe președintele instanței (judecătorul cauzei) să verifice dacă părțile au fost legal citate și să dispună amânarea cauzei ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Această obligație este impusă judecătorului sub sancțiunea nulității actelor de procedură întocmite în cauză. Dispozițiile procedurale privitoare la citarea părților au un caracter imperativ, încălcarea lor fiind sancționată, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., cu anularea actului de procedură întocmit în atare condițiuni. De asemenea, pentru ca citația să-și îndeplinească funcția sa procesuală - încunoștințarea părților despre existența litigiului, data și locul judecății - legea determină și termenul în care citația trebuie înmânată părților sau altor participanți (art. 89 alin. (1) C. proc. civ. sus-reprodus). Termenul de înmânare a citației este considerat de lege drept un termen util și suficient pentru ca partea citată că-și poată pregăti apărarea. Nerespectarea acestui termen atrage după sine, potrivit acelorași dispoziții ce reglementează materia analizată, anularea actului de procedură întocmit în condițiile de neregularitate procedurală menționată.

Dispozițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ. dispun, imperativ, că în cazul neîndeplinirii cerinței de la alin. (1), partea este în drept să solicite amânarea judecății. Dacă cauza s-a soluționat în lipsa părții, necitată în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este îndreptățită să solicite anularea/desființarea hotărârii, vătămarea fiind presupusă, fiind vorba de o nulitate expresă. Întrucât, în cauză, judecata în apel s-a făcut cu încălcarea normelor legale menționate, aspect criticat prin recursul pârâtului, care pentru termenul de judecată fixat la 12 septembrie 2011, a fost citat prin fax la data de 8 septembrie 2011, deci cu nerespectarea termenului de înmânare a citației prevăzut de textul art. 89 alin. (1) C. proc.

civ., se vădesc ca fondate criticile formulate. Se reține, de asemenea, că în tot cursul procedurii (fond, apel), constant pârâtul-recurent a indicat drept sediu adresa din București, P-ța R., sector 1, aspect omis a fi observat de instanțele fondului, context în care, comunicarea actului de procedură hotărâre judecătorească, respectiv a citației pentru primul termen de judecată la o altă adresă și cu încălcarea termenului stipulat de norma evocată, cu consecința imposibilității părții de a-și exercita dreptul de a ataca judiciar hotărârea ce i-a fost defavorabilă și, respectiv în apel, pronunțarea hotărârii de asemenea defavorabilă cu viciile procedurale menționate, atrag anularea actului de procedură întocmit în atare condiții.

Dispozițiile art. 107 C. proc. civ. obligă instanța ca, în cazul în care la termenul fixat pentru judecată partea nu se prezintă, deoarece, prin ipoteză, nu a fost citată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, să amâne judecata cauzei. Față de această dispoziție, vătămarea părți neregulat citate și care, fiind judecată în lipsă, a pierdut procesul, este presupusă (existând imposibilitatea de a se apăra în cauză, ca și în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile) și nu poate fi înlăturată decât prin anularea procedurii de citare și, pe cale de consecință, a hotărârii. Constatând, prin urmare, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și pct. 5 C. proc. civ., și, în scopul soluționării unitare a cauzei, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursurile vor fi admise cu consecința casării deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul T.I. și de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei nr. 363C din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM