ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5207/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 14 decembrie 2005, contestatoarea S.I. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 440 din 22 noiembrie 2005, emisă de intimata Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei și să oblige intimata să-i restituie în natură imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în suprafață de 10.799,91 mp și construcție, cunoscută sub numele de V.B. Prin Sentința civilă nr. 231 din 8 februarie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația, a anulat Decizia nr. 440 din 22 noiembrie 2005 emisă de intimata R.A.

- A.P.P.S. și a obligat intimata să restituie contestatoarei imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în suprafață de 10.799,91 mp, așa cum a fost identificat în Raportul de expertiză tehnică construcții din 20 iunie 2006, efectuată de expert S.I.A. și în Raportul de expertiză tehnică-topografică din 9 ianuarie 2007 întocmit de expertul B.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a celor 2 rapoarte de expertiză, că imobilul construcție care a aparținut autoarei reclamantei G.F. este unul și același imobil cu cel aflat în prezent în administrarea R.A. - A.P.P.S. Prin Decizia civilă nr. 88A din 22 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de către apelanta R.A.

- A.P.P.S., reținând că V.B. este o clădire complet nouă, construită pe alt amplasament decât C.P., și că nu a putut fi identificată persoana care a edificat noua construcție. Instanța de apel a înlăturat criticile apelantei-intimate pe expertiza efectuată în apel de către expert ing. V.V., care a concluzionat că suprafața desfășurată a V.B. este cu 38% mai mare decât cea a V.C., clădire denumită "administrație și locuință" la naționalizarea din 1949. Această expertiză a folosit documentele existente la dosar, cele prezentate de părți, precum și unele informații de la Primăria Râmnicu Vâlcea. Prin Decizia civilă nr. 1770 din 19 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă R.A.- A.P.P.S.

împotriva Deciziei nr. 88A din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, instanța de recurs reținând că nu s-a făcut dovada susținerilor recurentei că V.B. este o construcție nouă, amplasată pe locul "V.C." ce a fost demolată și că pârâta nu a dovedit nici autorizația pentru demolarea V.C. și nici autorizația construirii actualei V.B. Împotriva Sentinței civile nr. 231/2007 a formulat prezenta cerere de revizuire pârâta R.A. - A.P.P.S., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentei), revizuenta a arătat că, în cele 2 faze procesuale care au devoluat fondul, s-au administrat, în afara probei cu înscrisuri și 3 expertize judiciare.

Astfel, raportul de expertiză construcții efectuat de expertul S.I.A. a avut ca unic obiectiv să se stabilească dacă există identitate între fosta V.C. și actuala V.B., deținută de către R.A. - A.P.P.S. Raportul de expertiză topografică, efectuat de expertul M.B.M. a avut ca unic obiectiv delimitarea terenului revendicat și stabilirea vecinătăților, iar raportul de expertiză efectuat de expertul V.V. în dosarul curții de apel a avut obiective mai largi privind stabilirea amplasamentelor și compararea acestora, dar față de materialul documentar pe care expertul l-a avut la dispoziție, concluziile nu stabilesc cu certitudine amplasamentele și respectiv identitățile de amplasamente.

În susținerea cererii de revizuire s-a arătat că s-au descoperit înscrisuri noi care sunt apte să fundamenteze o altă concluzie în ceea ce privește lipsa identității de amplasament între vechea clădire, care a fost preluată de către stat în anul 1949 de la autoarea reclamantei S.I., și noua clădire, V.B., care a făcut obiectul prezentei cauze. În susținerea cererii de revizuire au fost indicate planul "Nordul Olteniei" scara 1:200; planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1970 scara 1:5000 și planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1983 scara 1:5000. Aceste înscrisuri au fost eliberate revizuentei în urma derulării unui alt litigiu, în contradictoriu cu o altă petentă, SC G.T.

SA. Din expertiza topo efectuată în litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar 6775/288/2008), având ca obiect revendicare, s-a constatat că există suprapuneri între terenuri. Solicitând de la O.C.P.I. Vâlcea referințe cu privire la pretinsa suprapunere a celor 2 terenuri, precum și planuri la scara 1:5000 ale localității Bujoreni, au fost eliberate actele sus-menționate și pe care revizuenta le consideră informații noi și determinante pentru a permite concluzii noi în legătură cu lipsa identității de amplasament între clădirea veche naționalizată și clădirea nouă, care a făcut obiectul litigiului. Față de aceste noi înscrisuri s-a solicitat ca, pe baza unei expertize topografice, să se schimbe în tot sentința civilă atacată cu revizuire, în sensul respingerii contestației ca nefondată.

Intimata S.I., prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de dispozițiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ. Intimata a susținut că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi admisibilă, iar înscrisurile doveditoare invocate și care ar fi de natură să schimbe soluția pe fond a cauzei nu au fost depuse, ci doar enumerate. A mai susținut intimata că în cererea de revizuire nu se arată relevanța acestor înscrisuri pentru ca revizuirea să se poată judeca exclusiv pe baza faptelor care ar rezulta din examinarea acestor noi înscrisuri. Prin Sentința civilă nr. 690 din 7 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de R.A.

- A.P.P.S. împotriva Sentinței civile nr. 231 din 8 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 47592/3/2005. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Pentru a fi admisibil acest motiv de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a se admite cererea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată, R.A. - A.P.P.S., să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită; - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

S-a reținut că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reținerii de către adversar în momentul judecării fondului, deoarece el ar fi putut uza de prevederile art. 172 C. proc. civ.; - înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Analizând aceste condiții, tribunalul a constatat că cele trei înscrisuri, invocate de către R.A. - A.P.P.S. în cererea de revizuire, au fost avute în vedere de către expertul V.V., care a efectuat expertiza în dosarul curții de apel, la poz. 19, respectiv fișa bunului imobil din 15 noiembrie 2001 din dosarul cadastral executat de expertul D.V.

S-a reținut că nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a noilor înscrisuri nu este îndeplinită, deoarece, așa cum susține revizuenta, se impune ca pe baza acestor noi acte să se efectueze o nouă expertiză care ar determina lipsa de identitate între "V.B." și "V.C.". În final, tribunalul a reținut că înscrisul care exista la data pronunțării hotărârii nu a fost și nici nu putea fi reținut de către partea potrivnică, iar, pe de altă parte, în condițiile în care, atât în apel, cât și în recurs, R.A. - A.P.P.S. a contestat identitatea celor două imobile, respectiv imobilul care a aparținut autoarei contestatoarei și care a fost preluat de către stat în anul 1949, cu actualul imobil aflat în administrarea revizuentei R.A.

- A.P.P.S., avea posibilitatea să solicite planurile topo-cadastrale pentru a putea fi avute în vedere de către experți. Prin Decizia nr. 387A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă împotriva menționatei hotărâri. Curtea de apel a reținut următoarele: Cererea de revizuire dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., motiv care se referă la situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, pentru a fi admisibilă revizuirea în temeiul textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții: - partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să fie doveditor, să aibă forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii; - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; - înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

În cauză, în mod corect a constatat tribunalul că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile menționate mai sus, criticile formulate de apelant fiind nefondate. Astfel, dintre înscrisurile menționate de revizuentă în cererea de revizuire, cel intitulat "Planul Nordul Olteniei" a fost depus în cauză, astfel că nu este îndeplinită prima cerință, ca înscrisul invocat să fie nou, acesta fiind folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. Celelalte două înscrisuri, planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1970 scara 1:5000 și planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1983 scara 1:5000 nu au fost depuse ca atare, în forma în care au fost prezentate de revizuentă în procesul de revizuire, astfel încât acestea ar putea fi considerate înscrisuri noi.

În privința celor din urmă două acte s-a constatat însă că mențiunea cu privire la acestea se regăsește în fișa bunului mobil întocmită de expert D.V. la data de 15 ianuarie 2001 (în partea dreaptă a documentului), fișă în care, în calitate de proprietar beneficiar al documentației cadastrale figura revizuenta, astfel că, se poate prezuma că înscrisurile respective puteau fi cunoscute de parte încă din anul 2001, nefiind îndeplinită cea de-a patra condiție menționată mai sus, aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În orice caz, revizuenta avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor respective, care erau publice, fiind deținute de O.C.P.I.

Vrancea, astfel încât nu s-a putut susține că înscrisurile au fost reținute de partea adversă sau că nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. O asemenea împrejurare presupune o situație obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de revizuentă, ceea ce nu se regăsește în speță. Pe de altă parte, independent de cele arătate mai sus, esențial în cauză este faptul că înscrisurile invocate nu au forța probantă prin ele însele, nefiind înscrisuri doveditoare, în sensul procedural al termenului, deoarece, pentru a dobândi acest caracter este nevoie să fie completate cu alte mijloace de probă, respectiv cu expertiza tehnică imobiliară.

Însăși revizuenta a susținut, prin cererea de chemare în judecată, necesitatea efectuării unei expertize, solicitând ca pe baza înscrisurilor noi și a expertizei, să se admită cererea de revizuire și să se respingă contestația formulată de intimata-contestatoare, ca neîntemeiată. Deși în apel revizuenta a invocat pentru prima dată și faptul că planurile prezentate au forță probantă prin ele însele, această susținere nu poate fi primită, având în vedere că pentru deslușirea și interpretarea acestora este nevoie de mijlocirea unui expert. În plus, fără confirmarea înscrisurilor respective printr-o expertiză, nu se poate stabili dacă acestea au caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată, ultima condiție menționată mai sus.

Prin urmare, dat fiind faptul că este necesar ca înscrisurile noi invocate să fie completate cu alte mijloace de probă, în mod corect a constatat prima instanță că acestea nu au caracterul unor acte doveditoare, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a revizuirii. Susținerea recurentei, în sensul că, atunci când se referă la ipoteza unor înscrisuri noi, art. 322 pct. 5 nu distinge între actele susceptibile a forma nemijlocit convingerea magistratului și actele pentru a căror interpretare și deslușire magistratul are nevoie de mijlocirea unui expert, nu poate fi primită, deoarece chiar textul invocat prevede condiția ca înscrisurile să fie doveditoare, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să aibă forță probantă intrinsecă, fără a mai fi necesară efectuarea de probe suplimentare care să le confirme sau să le completeze.

Pe de altă parte, a accepta ca înscrisul invocat să poată fi completat cu alte probe în această fază procesuală ar însemna a transforma calea de atac a revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, într-o cale ordinară de atac, în care este posibilă administrarea oricăror mijloace de probă, ceea ce nu poate fi admis, deoarece nu acesta a fost scopul avut în vedere de legiuitor la reglementarea revizuirii. Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în mod corect a respins prima instanță cererea de revizuire ca inadmisibilă, hotărârea apelată fiind legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul revizuentei, ca nefondat.

Împotriva menționatei hotărâri a declarat recurs revizuenta R.A. - A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut următoarele: - instanța de apel a comunicat decizia atacată doar la unul dintre sediile procesuale indicate, cu încălcarea prevederilor art. 98 C. proc. civ., întrucât, într-o atare ipoteză ar fi trebuit fie să comunice decizia la ambele sedii, fie la primul termen să solicite, în mod expres, sediul pentru comunicarea actelor procesuale. În lipsa unei asemenea măsuri, comunicarea deciziei la sediul indicat de avocat nu a fost conformă normelor legale procedurale, în acest fel cauzându-li-se un prejudiciu constând în imposibilitatea de a exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Deși au arătat în cuprinsul declarației de apel sediul său ca fiind în București, sector 1, indicat atât la judecata fondului, cât și a revizuirii, instanța a dispus comunicarea hotărârii la sediul cabinetului de avocatură, deși nu a fost mandatată în acest sens, în raport de mențiunile contractului de asistență juridică, ale cărei efecte au încetat la data de 9 februarie 2011. Nici până în acest moment, societatea de avocatură nu le-a adus la cunoștință împrejurarea modificării sediului procesual și nici nu a înștiințat instanța cu privire la încetarea mandatului său, astfel cum prescriu dispozițiile art. 72 alin. (2) C. proc. civ. și art. 143 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Întrucât decizia instanței de apel nu le-a fost comunicată, au fost puși în imposibilitatea de a formula/declara recurs, motiv pentru care au solicitat comunicarea deciziei și repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a recursului.

Ulterior, prin petiția depusă la dosar recurs, recurenta a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că cererea de revizuire este, contrar soluției atacate, admisibilă pentru considerentele: - cele trei înscrisuri de care au înțeles să se prevaleze - planul "Nordul Olteniei", aerofotografiere executată în anul 1970 și planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV și aerofotografiere executată în anul 1983 - nu au fost depuse la dosarul cauzei și nici nu au fost puse la dispoziția experților, partea neavând cunoștință de existența lor.

Înscrisurile evidențiate, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară efectuată de expert D.M.F., relevă lipsa de identitate între actuala construcție a V.B., notată C1, și construcția pretins preluată de stat în anul 1949 din patrimoniul autorilor reclamantei, fiind de natură să conducă la o altă concluzie față de expertiza judiciară ce a fost efectuată în cauză ce a vizat fondul litigiului. Întrucât înscrisurile nou-depuse fac dovada că în anul 1960, deci ulterior preluării domeniului de către stat, nu exista vila ce face obiectul litigiului, este evident că aceste înscrisuri sunt determinante pentru a forma convingerea instanței că nu există identitate între imobilul preluat de stat și cel revendicat, situație în care soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cauză era de respingere a acțiunii reclamantei.

Sunt întrunite și celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv a contemporaneității înscrisurilor cu data pronunțării hotărârii atacare, ca și cel al imposibilității invocării lor, întrucât, așa cum au arătat instanței, au aflat de existența acestor înscrisuri întâmplător, în cadrul unui alt litigiu, inclusiv experții fiind în imposibilitatea procurării lor, denotă imposibilitatea sa obiectivă de a intra în posesia acestora.

Este întrunită și cerința caracterului determinant al înscrisului cu privire la soluția ce ar fi fost pronunțată în cauză, sens în care au arătat că, așa cum au precizat mai sus, înscrisurile menționate dovedesc împrejurarea că imobilul pretins, despre care se susține că ar fi fost preluat de stat în anul 1949, nu exista în anul 1970, context în care soluția ce ar fi trebuit pronunțată în cauză era de respingere a acțiunii introductive, soluție contrară celei pronunțate în cauză, de admitere a acțiunii reclamanților. Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Cât privește repunerea recurentei în termenul de declarare a căii de atac, se constată, în aplicațiunea art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. cu referire la art. 301 C. proc. civ., că nefiindu-i comunicată, astfel cum temeinic susține recurenta, la sediul procesual indicat în fața instanței, în cursul procedurii judiciare - București, sector 1 -, recurenta se află încă în cadrul termenului de exercitare a căii de atac, context în care recursul declarat în cauză se privește a fi formulat în termenul legal de recurs. Cât privește calea de atac dedusă judecății, se reține ca nefiind fondate criticile aduse hotărârii atacate și încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele: Revizuenta a invocat drept caz de revizuire motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o întâmplare mai presus de voința părților (...)". Or, astfel cum legal au reținut instanțele, în sensul normei citate, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră. Cu referire la această cerință a legii se constată, relativ la înscrisul "planul Nordul Olteniei", că acesta a fost depus în cauză, astfel încât acest înscris nu întrunește condițiile normei de a fi un înscris nou în sensul legii.

Cât privește celelalte înscrisuri invocate - planul cadastral și aerofotografieri executate la nivelul anilor 1970, respectiv aferentă anului 1983 -, se reține că, aflându-se în păstrarea O.C.P.I. Vrancea, partea putea să intre oricând în posesia lor, în măsura în care ar fi făcut minime diligențe, astfel încât nu se verifică condiția că înscrisurile indicate, considerate ca hotărâtoare, au fost reținute de partea potrivnică ori nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Actele menționate, indicate a fi acte noi și în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire, s-au aflat permanent în păstrarea unei instituții publice și nu au fost depuse la dosar la data soluționării fondului cauzei nu datorită unei împrejurări "mai presus de voința părții", ci datorită neglijenței acesteia care, deși a avut posibilitatea de a procura actul, a omis a-și formula o apărare în sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire.

Ca urmare, pe acest considerent, este inadmisibilă analiza fondului litigiului, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la existența unei împrejurări insurmontabile (mai presus de voința părții/de natura forței majore) pentru procurarea actului. Pe de altă parte, înscrisurile invocate nu au, prin ele însele, forță probantă în sensul procedural al termenului, întrucât, pentru a avea această aptitudine/caracter, cum de altfel însăși partea arată, se impune, în completare, administrarea unor alte probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate, ceea ce, de asemenea, conduce la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii deduse judecății.

Neîndeplinirea acestor cerințe atrage, astfel cum legal au reținut instanțele, inadmisibilitatea cererii deduse judecății, care corect a fost respinsă de cele două instanțe. A accepta opinia revizuentei, de completare a probațiunii, în revizuire, înseamnă a transforma calea de atac dedusă judecății, cale extraordinară de atac, de retractare, într-una ordinară, în care este posibilă administrarea oricăror probe (inclusiv expertiza tehnică), aceasta echivalând cu o reformare a unei cauze irevocabile, ceea ce, cu evidență, nu este admisibil, astfel cum legal au reținut instanțele. Celelalte aspecte evocate în susținerea existenței motivului de revizuire invocat, în raport de neîndeplinirea condițiilor evocate, sunt irelevante în analiza cauzei, ele fiind prevăzute cumulativ celor menționate (și neîndeplinite), motiv pentru care nu se mai impune a fi analizate.

Ca urmare, față de cele ce preced, constatând că nu este incident motivul de recurs invocat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 387A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ