ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5207/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5207/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 14 decembrie 2005,

contestatoarea S.I. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 440 din 22

noiembrie 2005, emisă de intimata Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună anularea deciziei și să oblige intimata să-i restituie în natură

imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în

suprafață de 10.799,91 mp și construcție, cunoscută sub numele de V.B.

Prin Sentința civilă

nr. 231 din 8 februarie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis contestația, a anulat Decizia nr. 440 din 22 noiembrie 2005 emisă de

intimata R.A. - A.P.P.S. și a obligat intimata să restituie contestatoarei

imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în

suprafață de 10.799,91 mp, așa cum a fost identificat în Raportul de expertiză

tehnică construcții din 20 iunie 2006, efectuată de expert S.I.A. și în

Raportul de expertiză tehnică-topografică din 9 ianuarie 2007 întocmit de

expertul B.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și

a celor 2 rapoarte de expertiză, că imobilul construcție care a aparținut

autoarei reclamantei G.F. este unul și același imobil cu cel aflat în prezent

în administrarea R.A. - A.P.P.S.

Prin Decizia civilă

nr. 88A din 22 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de

către apelanta R.A. - A.P.P.S., reținând că V.B. este o clădire complet nouă,

construită pe alt amplasament decât C.P., și că nu a putut fi identificată

persoana care a edificat noua construcție.

Instanța de apel a

înlăturat criticile apelantei-intimate pe expertiza efectuată în apel de către

expert ing. V.V., care a concluzionat că suprafața desfășurată a V.B. este cu

38% mai mare decât cea a V.C., clădire denumită "administrație și

locuință" la naționalizarea din 1949.

Această expertiză a

folosit documentele existente la dosar, cele prezentate de părți, precum și

unele informații de la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Prin Decizia civilă

nr. 1770 din 19 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă R.A.- A.P.P.S.

împotriva Deciziei nr. 88A din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București,

instanța de recurs reținând că nu s-a făcut dovada susținerilor recurentei că

V.B. este o construcție nouă, amplasată pe locul "V.C." ce a fost demolată

și că pârâta nu a dovedit nici autorizația pentru demolarea V.C. și nici

autorizația construirii actualei V.B.

Împotriva Sentinței

civile nr. 231/2007 a formulat prezenta cerere de revizuire pârâta R.A. -

A.P.P.S., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

În motivarea cererii

de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (s-au

descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentei),

revizuenta a arătat că, în cele 2 faze procesuale care au devoluat fondul, s-au

administrat, în afara probei cu înscrisuri și 3 expertize judiciare.

Astfel, raportul de

expertiză construcții efectuat de expertul S.I.A. a avut ca unic obiectiv să se

stabilească dacă există identitate între fosta V.C. și actuala V.B., deținută

de către R.A. - A.P.P.S.

Raportul de expertiză

topografică, efectuat de expertul M.B.M. a avut ca unic obiectiv delimitarea

terenului revendicat și stabilirea vecinătăților, iar raportul de expertiză

efectuat de expertul V.V. în dosarul curții de apel a avut obiective mai largi

privind stabilirea amplasamentelor și compararea acestora, dar față de

materialul documentar pe care expertul l-a avut la dispoziție, concluziile nu

stabilesc cu certitudine amplasamentele și respectiv identitățile de

amplasamente.

În susținerea cererii

de revizuire s-a arătat că s-au descoperit înscrisuri noi care sunt apte să

fundamenteze o altă concluzie în ceea ce privește lipsa identității de

amplasament între vechea clădire, care a fost preluată de către stat în anul

1949 de la autoarea reclamantei S.I., și noua clădire, V.B., care a făcut

obiectul prezentei cauze.

În susținerea cererii

de revizuire au fost indicate planul "Nordul Olteniei" scara 1:200;

planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere

executată în anul 1970 scara 1:5000 și planul cadastral aferent trapezului, L35

- 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1983 scara 1:5000.

Aceste înscrisuri au fost eliberate revizuentei în urma derulării unui alt

litigiu, în contradictoriu cu o altă petentă, SC G.T. SA.

Din expertiza topo

efectuată în litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar

6775/288/2008), având ca obiect revendicare, s-a constatat că există

suprapuneri între terenuri.

Solicitând de la

O.C.P.I. Vâlcea referințe cu privire la pretinsa suprapunere a celor 2

terenuri, precum și planuri la scara 1:5000 ale localității Bujoreni, au fost

eliberate actele sus-menționate și pe care revizuenta le consideră informații

noi și determinante pentru a permite concluzii noi în legătură cu lipsa

identității de amplasament între clădirea veche naționalizată și clădirea nouă,

care a făcut obiectul litigiului.

Față de aceste noi

înscrisuri s-a solicitat ca, pe baza unei expertize topografice, să se schimbe

în tot sentința civilă atacată cu revizuire, în sensul respingerii contestației

ca nefondată.

Intimata S.I., prin

întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de

dispozițiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ.

Intimata a susținut

că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a

fi admisibilă, iar înscrisurile doveditoare invocate și care ar fi de natură să

schimbe soluția pe fond a cauzei nu au fost depuse, ci doar enumerate. A mai

susținut intimata că în cererea de revizuire nu se arată relevanța acestor

înscrisuri pentru ca revizuirea să se poată judeca exclusiv pe baza faptelor

care ar rezulta din examinarea acestor noi înscrisuri.

Prin Sentința civilă

nr. 690 din 7 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de R.A. - A.P.P.S. împotriva

Sentinței civile nr. 231 din 8 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 47592/3/2005.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Pentru a fi admisibil

acest motiv de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. și a se admite cererea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții:

- partea interesată,

R.A. - A.P.P.S., să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul

în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă

forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte

mijloace de probă;

- înscrisul invocat

să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul să nu fi

putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie

pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților. S-a reținut că este necesar ca revizuentul să nu fi

cunoscut faptul reținerii de către adversar în momentul judecării fondului,

deoarece el ar fi putut uza de prevederile art. 172 C. proc. civ.;

- înscrisul să fie

determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia

judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Analizând aceste

condiții, tribunalul a constatat că cele trei înscrisuri, invocate de către

R.A. - A.P.P.S. în cererea de revizuire, au fost avute în vedere de către

expertul V.V., care a efectuat expertiza în dosarul curții de apel, la poz. 19,

respectiv fișa bunului imobil din 15  noiembrie 2001 din dosarul cadastral

executat de expertul D.V.

S-a reținut că nici

cea de-a doua condiție de admisibilitate a noilor înscrisuri nu este

îndeplinită, deoarece, așa cum susține revizuenta, se impune ca pe baza acestor

noi acte să se efectueze o nouă expertiză care ar determina lipsa de identitate

între "V.B." și "V.C.".

În final, tribunalul

a reținut că înscrisul care exista la data pronunțării hotărârii nu a fost și

nici nu putea fi reținut de către partea potrivnică, iar, pe de altă parte, în

condițiile în care, atât în apel, cât și în recurs, R.A. - A.P.P.S. a contestat

identitatea celor două imobile, respectiv imobilul care a aparținut autoarei

contestatoarei și care a fost preluat de către stat în anul 1949, cu actualul

imobil aflat în administrarea revizuentei R.A. - A.P.P.S., avea posibilitatea

să solicite planurile topo-cadastrale pentru a putea fi avute în vedere de

către experți.

Prin Decizia nr. 387A

din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuentă împotriva menționatei hotărâri.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Cererea de revizuire

dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C.

proc. civ., motiv care se referă la situația în care, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel, cum în mod

corect a reținut prima instanță, pentru a fi admisibilă revizuirea în temeiul

textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții:

- partea interesată

să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să fie

doveditor, să aibă forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi

confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat

să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce

înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al

revizuirii;

- înscrisul să nu fi

putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie

pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților;

- înscrisul să fie

determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia

judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

În cauză, în mod

corect a constatat tribunalul că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ

condițiile menționate mai sus, criticile formulate de apelant fiind nefondate.

Astfel, dintre

înscrisurile menționate de revizuentă în cererea de revizuire, cel intitulat

"Planul Nordul Olteniei" a fost depus în cauză, astfel că nu este

îndeplinită prima cerință, ca înscrisul invocat să fie nou, acesta fiind

folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Celelalte două

înscrisuri, planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV,

aerofotografiere executată în anul 1970 scara 1:5000 și planul cadastral

aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul

1983 scara 1:5000 nu au fost depuse ca atare, în forma în care au fost

prezentate de revizuentă în procesul de revizuire, astfel încât acestea ar

putea fi considerate înscrisuri noi.

În privința celor din

urmă două acte s-a constatat însă că mențiunea cu privire la acestea se

regăsește în fișa bunului mobil întocmită de expert D.V. la data de 15 ianuarie

2001 (în partea dreaptă a documentului), fișă în care, în calitate de

proprietar beneficiar al documentației cadastrale figura revizuenta, astfel că,

se poate prezuma că înscrisurile respective puteau fi cunoscute de parte încă

din anul 2001, nefiind îndeplinită cea de-a patra condiție menționată mai sus,

aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În orice caz,

revizuenta avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor

respective, care erau publice, fiind deținute de O.C.P.I. Vrancea, astfel încât

nu s-a putut susține că înscrisurile au fost reținute de partea adversă sau că

nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. O

asemenea împrejurare presupune o situație obiectivă, asimilabilă forței majore,

care nu putea fi prevăzută și nici depășită de revizuentă, ceea ce nu se

regăsește în speță.

Pe de altă parte,

independent de cele arătate mai sus, esențial în cauză este faptul că

înscrisurile invocate nu au forța probantă prin ele însele, nefiind înscrisuri

doveditoare, în sensul procedural al termenului, deoarece, pentru a dobândi

acest caracter este nevoie să fie completate cu alte mijloace de probă,

respectiv cu expertiza tehnică imobiliară.

Însăși revizuenta a

susținut, prin cererea de chemare în judecată, necesitatea efectuării unei

expertize, solicitând ca pe baza înscrisurilor noi și a expertizei, să se

admită cererea de revizuire și să se respingă contestația formulată de

intimata-contestatoare, ca neîntemeiată.

Deși în apel

revizuenta a invocat pentru prima dată și faptul că planurile prezentate au

forță probantă prin ele însele, această susținere nu poate fi primită, având în

vedere că pentru deslușirea și interpretarea acestora este nevoie de mijlocirea

unui expert.

În plus, fără

confirmarea înscrisurilor respective printr-o expertiză, nu se poate stabili

dacă acestea au caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute

de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât

cea pronunțată, ultima condiție menționată mai sus.

Prin urmare, dat

fiind faptul că este necesar ca înscrisurile noi invocate să fie completate cu

alte mijloace de probă, în mod corect a constatat prima instanță că acestea nu

au caracterul unor acte doveditoare, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție

de admisibilitate a revizuirii.

Susținerea

recurentei, în sensul că, atunci când se referă la ipoteza unor înscrisuri noi,

art. 322 pct. 5 nu distinge între actele susceptibile a forma nemijlocit

convingerea magistratului și actele pentru a căror interpretare și deslușire

magistratul are nevoie de mijlocirea unui expert, nu poate fi primită, deoarece

chiar textul invocat prevede condiția ca înscrisurile să fie doveditoare, ceea

ce înseamnă că acestea trebuie să aibă forță probantă intrinsecă, fără a mai fi

necesară efectuarea de probe suplimentare care să le confirme sau să le

completeze.

Pe de altă parte, a

accepta ca înscrisul invocat să poată fi completat cu alte probe în această

fază procesuală ar însemna a transforma calea de atac a revizuirii, cale

extraordinară de atac de retractare, într-o cale ordinară de atac, în care este

posibilă administrarea oricăror mijloace de probă, ceea ce nu poate fi admis,

deoarece nu acesta a fost scopul avut în vedere de legiuitor la reglementarea

revizuirii.

Nefiind îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în mod

corect a respins prima instanță cererea de revizuire ca inadmisibilă, hotărârea

apelată fiind legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., Curtea a respins apelul revizuentei, ca nefondat.

Împotriva menționatei

hotărâri a declarat recurs revizuenta R.A. - A.P.P.S., criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a susținut următoarele: - instanța de apel a comunicat

decizia atacată doar la unul dintre sediile procesuale indicate, cu încălcarea

prevederilor art. 98 C. proc. civ., întrucât, într-o atare ipoteză ar fi

trebuit fie să comunice decizia la ambele sedii, fie la primul termen să

solicite, în mod expres, sediul pentru comunicarea actelor procesuale.

În lipsa unei

asemenea măsuri, comunicarea deciziei la sediul indicat de avocat nu a fost

conformă normelor legale procedurale, în acest fel cauzându-li-se un prejudiciu

constând în imposibilitatea de a exercita calea de atac în termenul prevăzut de

lege.

Deși au arătat în

cuprinsul declarației de apel sediul său ca fiind în București, sector 1,

indicat atât la judecata fondului, cât și a revizuirii, instanța a dispus

comunicarea hotărârii la sediul cabinetului de avocatură, deși nu a fost

mandatată în acest sens, în raport de mențiunile contractului de asistență

juridică, ale cărei efecte au încetat la data de 9 februarie 2011.

Nici până în acest

moment, societatea de avocatură nu le-a adus la cunoștință împrejurarea

modificării sediului procesual și nici nu a înștiințat instanța cu privire la

încetarea mandatului său, astfel cum prescriu dispozițiile art. 72 alin. (2) C.

proc. civ. și art. 143 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Întrucât decizia

instanței de apel nu le-a fost comunicată, au fost puși în imposibilitatea de a

formula/declara recurs, motiv pentru care au solicitat comunicarea deciziei și

repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a recursului.

Ulterior, prin

petiția depusă la dosar recurs, recurenta a susținut, în dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că cererea de revizuire

este, contrar soluției atacate, admisibilă pentru considerentele:

- cele trei

înscrisuri de care au înțeles să se prevaleze - planul "Nordul

Olteniei", aerofotografiere executată în anul 1970 și planul cadastral

aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV și aerofotografiere executată în

anul 1983 - nu au fost depuse la dosarul cauzei și nici nu au fost puse la

dispoziția experților, partea neavând cunoștință de existența lor.

Înscrisurile

evidențiate, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară efectuată de

expert D.M.F., relevă lipsa de identitate între actuala construcție a V.B.,

notată C1, și construcția pretins preluată de stat în anul 1949 din patrimoniul

autorilor reclamantei, fiind de natură să conducă la o altă concluzie față de

expertiza judiciară ce a fost efectuată în cauză ce a vizat fondul litigiului.

Întrucât înscrisurile

nou-depuse fac dovada că în anul 1960, deci ulterior preluării domeniului de

către stat, nu exista vila ce face obiectul litigiului, este evident că aceste

înscrisuri sunt determinante pentru a forma convingerea instanței că nu există

identitate între imobilul preluat de stat și cel revendicat, situație în care

soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cauză era de respingere a acțiunii

reclamantei.

Sunt întrunite și

celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv a contemporaneității înscrisurilor cu data pronunțării

hotărârii atacare, ca și cel al imposibilității invocării lor, întrucât, așa

cum au arătat instanței, au aflat de existența acestor înscrisuri întâmplător,

în cadrul unui alt litigiu, inclusiv experții fiind în imposibilitatea procurării

lor, denotă imposibilitatea sa obiectivă de a intra în posesia acestora.

Este întrunită și

cerința caracterului determinant al înscrisului cu privire la soluția ce ar fi

fost pronunțată în cauză, sens în care au arătat că, așa cum au precizat mai

sus, înscrisurile menționate dovedesc împrejurarea că imobilul pretins, despre

care se susține că ar fi fost preluat de stat în anul 1949, nu exista în anul

1970, context în care soluția ce ar fi trebuit pronunțată în cauză era de

respingere a acțiunii introductive, soluție contrară celei pronunțate în cauză,

de admitere a acțiunii reclamanților.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Cât privește

repunerea recurentei în termenul de declarare a căii de atac, se constată, în

aplicațiunea art. 103 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 301 C. proc.

civ., că nefiindu-i comunicată, astfel cum temeinic susține recurenta, la

sediul procesual indicat în fața instanței, în cursul procedurii judiciare -

București, sector 1 -, recurenta se află încă în cadrul termenului de

exercitare a căii de atac, context în care recursul declarat în cauză se

privește a fi formulat în termenul legal de recurs.

Cât privește calea de

atac dedusă judecății, se reține ca nefiind fondate criticile aduse hotărârii

atacate și încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

considerentele:

Revizuenta a invocat

drept caz de revizuire motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I

C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri definitive se poate

cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare,

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

întâmplare mai presus de voința părților (...)".

Or, astfel cum legal

au reținut instanțele, în sensul normei citate, poate fi invocat ca act nou

pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut

prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o

împrejurare de forță majoră. Cu referire la această cerință a legii se

constată, relativ la înscrisul "planul Nordul Olteniei", că acesta a

fost depus în cauză, astfel încât acest înscris nu întrunește condițiile normei

de a fi un înscris nou în sensul legii.

Cât privește

celelalte înscrisuri invocate - planul cadastral și aerofotografieri executate

la nivelul anilor 1970, respectiv aferentă anului 1983 -, se reține că,

aflându-se în păstrarea O.C.P.I. Vrancea, partea putea să intre oricând în

posesia lor, în măsura în care ar fi făcut minime diligențe, astfel încât nu se

verifică condiția că înscrisurile indicate, considerate ca hotărâtoare, au fost

reținute de partea potrivnică ori nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare

mai presus de voința părților.

Actele menționate,

indicate a fi acte noi și în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire,

s-au aflat permanent în păstrarea unei instituții publice și nu au fost depuse

la dosar la data soluționării fondului cauzei nu datorită unei împrejurări

"mai presus de voința părții", ci datorită neglijenței acesteia care,

deși a avut posibilitatea de a procura actul, a omis a-și formula o apărare în

sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire. Ca urmare, pe acest

considerent, este inadmisibilă analiza fondului litigiului, întrucât nu sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la

existența unei împrejurări insurmontabile (mai presus de voința părții/de

natura forței majore) pentru procurarea actului.

Pe de altă parte,

înscrisurile invocate nu au, prin ele însele, forță probantă în sensul

procedural al termenului, întrucât, pentru a avea această aptitudine/caracter,

cum de altfel însăși partea arată, se impune, în completare, administrarea unor

alte probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate, ceea ce, de

asemenea, conduce la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii

deduse judecății.

Neîndeplinirea

acestor cerințe atrage, astfel cum legal au reținut instanțele,

inadmisibilitatea cererii deduse judecății, care corect a fost respinsă de cele

două instanțe. A accepta opinia revizuentei, de completare a probațiunii, în

revizuire, înseamnă a transforma calea de atac dedusă judecății, cale

extraordinară de atac, de retractare, într-una ordinară, în care este posibilă

administrarea oricăror probe (inclusiv expertiza tehnică), aceasta echivalând

cu o reformare a unei cauze irevocabile, ceea ce, cu evidență, nu este

admisibil, astfel cum legal au reținut instanțele.

Celelalte aspecte

evocate în susținerea existenței motivului de revizuire invocat, în raport de

neîndeplinirea condițiilor evocate, sunt irelevante în analiza cauzei, ele

fiind prevăzute cumulativ celor menționate (și neîndeplinite), motiv pentru

care nu se mai impune a fi analizate.

Ca urmare, față de

cele ce preced, constatând că nu este incident motivul de recurs invocat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S. împotriva Deciziei nr.

387A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ