ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2495/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2495/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 250 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj,

în dosarul nr. 19910/631/2007, s-a admis contestația formulată de reclamantul V.T.P.;

s-a anulat Dispoziția nr. 17868 emisă la 25 septembrie 2007 de Primarul municipiului

Craiova și s-a constatat că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul în suprafață de 3352 mp., situat în Craiova,

str. Bucovăț.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada

proprietății autorului său, a preluării abuzive, a parcurgerii procedurii

administrative și a calității de persoană îndreptățită.

În

raport de expertiza tehnică ordonată în cauză, tribunalul a apreciat că

restituirea terenului nu este posibilă, situație în care a constatat că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin

decizia civilă nr. 103 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis

apelul formulat de reclamantul V.T.P., a desființat sentința civilă apelată și

a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj, reținând că reclamantul V.T.P. a declanșat procedura administrativă

prealabilă prin Notificarea adresată Primăriei municipiului Craiova, prin care

a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în

suprafață de 5000 mp. situat în Craiova, str. Bucovăț și pentru imobilul situat

pe teren construit din cărămidă, acoperit cu tablă, compus din 20 de camere,

precum și din 2 anexe, una din 5 camere, alta din 3 camere.

Procedura

administrativă prealabilă a fost finalizată prin Dispoziția nr. 17868 din 25

septembrie 2007 emisă de Primăria municipiului Craiova, prin primar, prin care

s-a respins notificarea, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită.

Tribunalul

a anulat dispoziția emisă, apreciind în mod corect că reclamantul a făcut

dovada calității de moștenitor al autorului T.V. și implicit a calității de

persoană îndreptățită, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dovadă în acest sens fiind actele de stare

civilă și certificatele de moștenitor.

Dovada

proprietății imobilului situat în str. Bucovăț, a fost făcută cu actul de

vânzare – cumpărare transcris din 20 mai 1937, iar preluarea abuzivă a acestuia

în baza Decretului nr. 92/1950 a fost făcută cu certificatul emis de Arhivele

Statului și adresa nr. 6971/2001.

Deși

notificarea a vizat și construcțiile avute în proprietate de autorul

reclamantului, tribunalul a soluționat notificarea doar în privința terenului,

lăsând nesoluționată notificarea în ceea ce privește construcțiile pe care le-a

deținut autorul reclamantului în proprietate.

Prin

sentința civilă nr. 342 de la 30 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj

– secția civilă, în dosarul nr. 8614/63/2009, s-a admis, în parte, contestația

formulată de reclamantul V.T.P.; s-a anulat Dispoziția nr. 17868 emisă la 25

septembrie 2007 de Primarul municipiului Craiova; s-a dispus restituirea în

natură către reclamant a suprafeței de 995 mp., situată în Craiova, str.

Bucovăț, identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing. N.C. ca

S 1, având următoarele dimensiuni și vecinătăți: est, 24,48 m ( între punctele 4-7 19,24 m; 2,38 m între punctele 7-22), sud: 42,60 m( între punctele 22-26), nord: 43,92 m (42, 42 m între punctele 4-31; 1, 50 m între punctele 31-30); s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru diferența de teren de 2633 mp, nerestituită în natură și dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile preluate

de stat, compuse din: casa de cărămidă în suprafață de 187 mp, atelier (15 mp),

2 șoproane de 60 mp și respectiv 14 mp, o casă în suprafață de 68, 20 mp,

identificate conform buletinului clădirii din anul 1948.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Autorul

reclamantului, V.T. a dobândit imobilele situate în Craiova, str. Bucovăț, prin

actul de vânzare cumpărare autentic din 16 decembrie 1938 (fila 4), prin actul

de vânzare-cumpărare din 20 mai 1937 (fila 7), întreaga proprietate fiind

preluată de stat prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950 (filele 9

și 10).

În

Buletinul clădirii din anul 1948, autorul reclamantului figurează cu suprafața

de teren de 3628 mp, din care 276 mp. corpuri de clădire compuse din casă de

cărămidă – 187 mp., atelier – 15 mp., 2 șoproane de 60 mp. și respectiv 14 mp.,

o casă în suprafață de 68,20 mp.(filele 82, 83, 84 și 85).

Prin

urmare, reclamantul este persoană îndreptățită la restituire pentru suprafața

de 3628 mp, și construcțiile descrise în buletinul clădirii, dovada existenței și

întinderii dreptului de proprietate rezultând din coroborarea actelor de

vânzare-cumpărare cu lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și cu buletinul

clădirii din anul 1948, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

De

asemenea, imobilul face parte din categoria imobilelor considerate a fi

preluate abuziv, conform art. 2 alin. (1) pct. a din aceeași lege, intrând în

domeniul de aplicație al legii respective.

În

consecință, Dispoziția nr. 17868 din 25 septembrie 2007, de respingere a

notificării prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură sau

acordarea de despăgubiri pentru imobilul actualmente situat în str. Bucovăț, pe

motivul că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, este nelegală,

la dosarul cauzei, cât și în dosarul de Lege nr. 10/2001 existând și

certificatele cu care reclamantul face dovada calității de moștenitor al

părinților săi, V.T. și V.I. (filele 11 și12).

Deși

cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar dând

indicații cu privire la necesitatea lămuririi regimului juridic al clădirilor

și al terenului, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate și nici cu necesitatea efectuării unei adrese către

Consiliul județean Dolj, astfel încât instanța a trecut la soluționarea cauzei,

având în vedere împrejurarea că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei

revine reclamantului, precum și principiul disponibilității și interesul

reclamantului în soluționarea cauzei în termen scurt.

Tribunalul

a constatat că reclamantul poate primi măsuri reparatorii în natură numai în

ceea ce privește terenul în suprafață de 955 mp. identificată ca S1 în raportul

de expertiză întocmit de ing. N.C., în primul ciclu procesual (filele 65-71).

Potrivit

expertului, această suprafață de 955 mp. este ocupată de clădirea ruinată în

care a funcționat Grădinița și curtea aferentă acesteia, în prezent dezafectată

și neutilizată, putând fi restituită în natură.

Este

evident că această construcție, practic ruinată, nu constituie un impediment

pentru ca terenul să fie considerat "liber" în sensul legii și să

poată fi restituit în natură, pârâții neformulând, de altfel, obiecțiuni la

raportul de expertiză.

În

privința celorlalte două suprafețe identificate de expert ca S2 și S3, s-a

constatat că situația este însă diferită.

Pe

suprafața S2 se află amplasată o clădire cumpărată de numitul N.G., în baza

Legii nr. 112/1995 (adresa nr. 11161 din 09 octombrie 2009 a R.A.A.D.P.F.L., depusă

în rejudecare, fila 15) acesta având și contract de închiriere pentru suprafața

de 189,20 mp.

Această

clădire, ca și celelalte două existente pe suprafața identificată de expert ca

fiind S3, nu provin din vechile construcții, fapt rezultat atât din împrejurarea

că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru construcțiile preluate de stat,

cât și din compararea dimensiunilor și alcătuirii construcțiilor preluate de

stat cu cele identificate de expert.

Prin

urmare, indiferent dacă aceste clădiri au fost cumpărate de locatari de la stat

sau nu (cum este cazul celei de-a treia suprafață de teren S3), ele nefiind provenite

de la autorul reclamantului, nu se poate dispune restituirea lor în natură, ca

de altfel nici a terenului aferent acestora, fiind destinat asigurării funcționalității

clădirilor.

Reclamantul

este îndreptățit însă la măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru

suprafața identificată de expert și care nu se poate restitui în natură, cât și

pentru suprafața neidentificată de expert, reprezentând diferența până la

suprafața de 3628 mp. menționată în Buletinul clădirii, dar și pentru

construcțiile preluate de stat, identificate în Buletinul clădirii din anul

1948.

Având

în vedere că prin notificarea la care face referire în cuprinsul acțiunii

reclamantul a solicitat o suprafață mai mare, respectiv 5000 mp, precum și

despăgubiri pentru mai multe construcții nedovedite, s-a admis numai în parte

acțiunea în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru diferența de până la

3628 mp, cât figurează în Buletinul clădirii, precum și pentru construcțiile

identificate în Buletinul clădirii din anul 1948.

Prin

decizia nr. 108 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de pârâții

Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova; a admis apelul

declarat de reclamantul V.T.P.; a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren S4=88 mp și S5= 126

mp, identificate în raportul de expertiză tehnică realizat în apel (supliment)

ing. N.C. în schița anexă la raport, fila 90 dosar apel nr. 8614/63/2009, cu dimensiunile

și vecinătățile arătate în această schiță; a stabilit dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru diferența de teren de 2419 mp ce nu poate fi restituit în natură,

reprezentând diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și cea restituită în

natură de 1169 mp (955 mp: S1+88 mp: S4+126; S5) și a menținut restul

dispozițiilor sentinței, pentru următoarele considerentele:

Critica

vizând nerespectarea deciziei de casare a fost apreciată ca neîntemeiată,

întrucât decizia pronunțata de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu

procesual, este data în soluționarea unui apel, iar nu a unui recurs.

Prin

urmare, dispozițiile art. 315 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în sensul la

care se refera apelanții pârâți.

Pe

de alta parte, prin decizia amintita, s-a desființat în totalitate sentința,

iar nu în parte și s-a dispus trimiterea spre rejudecare a contestației la

aceiași instanțe.

Din

considerentele deciziei se desprinde existenta unui considerent unic de

admitere și desființare, respectiv nepronunțarea în prima instanța asupra cererii

de masuri reparatorii privind construcțiile. Cu alte cuvinte, instanța de apel

a socotit că rezolvarea data de tribunal echivalează cu o necercetare a

fondului cauzei, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I C.

proc. civ.

Față

de prioritatea în examinare a acestui motiv de apel și de soluția de reluare a

judecății care s-a impus, instanța de apel nu a analizat pe fond celelalte

critici aduse sentinței de către reclamant, însă, ca instanța de control

judiciar, în finalul considerentelor a reținut ca acestea din urma vor fi avute

în vedere în rejudecare de tribunal, pentru o justa soluționare a cauzei.

Din

analiza motivelor de apel din primul ciclu procesual, depuse în termen, în

raport cu dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ.,

rezulta în mod clar că reclamantul a criticat sentința și prin prisma faptului

că nu s-a dispus restituirea în natura a vreunei suprafețe de teren din totalul

suprafeței de 3628 mp. Prin urmare, fata de soluția de desființare cu trimitere

spre rejudecare, în apel nu s-a analizat pe fond aceasta critica, curtea

stabilind ca va fi avuta în vedere în rejudecarea contestației.

Așa

cum s-a arătat în precedent, tribunalul era ținut să se pronunțe și asupra

cererii de masuri reparatorii privind construcțiile, având în vedere faptul că în

calea de atac a apelului, Curtea de Apel Craiova a stabilit prin decizie,

devenită irevocabila prin nerecurare, că în mod greșit prima instanța nu s-a

pronunțat și că nepronunțarea reprezintă o necercetare a fondului cauzei.

În

concluzie, împrejurarea ca în al doilea ciclu procesual, rejudecând pe fond

contestația asupra tuturor capetelor de cerere, tribunalul s-a pronunțat asupra

construcțiilor și a dispus restituirea în natură și a unei suprafețe de teren

de 955 mp, nu reprezintă o nesocotire a celor dispuse de instanța de control

judiciar. Împrejurarea ca în rejudecare nu s-a dispus suplimentarea sau

refacerea unor probe este nerelevanta in contextul acestei critici, fiind

posibilă o reevaluare și o altă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile

la starea de fapt specifică speței.

Astfel, imobilele preluate în mod

abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în

starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice

sarcini, potrivit art.

9 din Legea nr. 10/2001

.

Pe baza actelor doveditoare depuse de

reclamant, ca titular al notificării și ca persoană îndreptățită, a probelor

administrate în cauză: înscrisuri, expertiză, și pe baza analizei

împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, curtea a apreciat

că

preluarea prin naționalizare a fost abuzivă, dreptul de

proprietate și calitatea de moștenitor sunt dovedite, terenurile în litigiu

fiind parțial libere în sensul legii și susceptibil de restituire în natură,

iar pentru construcții reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii în

echivalent.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se

înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică,

ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi,

parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte

de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Dispozițiile

art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma

„amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor

amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini

publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în

cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este

atributul entității învestite cu soluționarea acestora.

Inclusiv trotuarele și carosabilul constituie amenajări de utilitate publică,

în sensul dispozițiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuințe,

folosinței normale a acestora, astfel că suprafața de teren solicitată a fi

restituită în natură nu poate fi restituită decât prin echivalent.

În

cauză, expertul a concluzionat, în raport cu măsurătorile efectuate, că din

totalul suprafeței preluate de 3628 mp teren, a identificat 2628 mp teren,

parte din cei solicitați prin notificare (5000 mp), că există posibilitatea

efectivă a restituirii în natură a unei suprafețe totale de 955 mp, aferenta

construcției ruinate și dezafectate, grădiniță

, dar și a suprafețelor S4 - 88 mp și S5 – 126 mp,

individualizate prin dimensiuni și vecinătăți în suplimentul la raportul de

expertiza întocmit de ing. N.C., (pag. 85 – 90 dosar apel). De subliniat că

suprafețele S4 și S5 se învecinează fiecare pe câte o latură cu S1.

În

ceea ce privește suprafața S1 de 955 mp, s-a reținut că, în mod corect, s-a

dispus restituirea sa în natura, soluția urmând a se păstra. Restituirea în

natură este regula, iar măsurile reparatorii în echivalent reprezintă excepția.

Art. 9 - Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Astfel,

imobilele preluate în mod abuziv (terenuri cu sau fără construcții), indiferent

în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din

Legea nr. 10/2001.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din legea specială, rezultă

faptul că nu este un impediment la restituire existența unui imobil având una

din destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), în sensul de imobil necesar și

afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ,

sănătate ori social-culturale, existând doar obligația de a-i menține

afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din

anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii

deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr.

2 lit. a).

Or,

în cauză construcția existentă pe teren are un grad de uzură avansat, fiind

dezafectată ca grădiniță potrivit adresei nr. 475/2010 a I.S.J. Dolj, fila 38

dosar apel, iar dacă existența unei construcții cu această destinație, care nu

are vreo problemă de uzură sau consolidare, nu reprezintă un impediment la

restituire, cu atât mai puțin existența unei construcții ca cea în cauză nu

poate reprezenta un asemenea impediment la restituirea în natură a terenului în

suprafață de 955 mp.

S-a

mai reținut că, odată lămurit acest aspect, se ridică problema de a știi dacă o

asemenea construcție, aflată într-un asemenea stadiu de uzură și degradare,

încât a făcut imposibilă continuarea activității de învățământ și a impus

dezafectarea, poate face ea însăși obiectul restituirii în natură sau, o astfel

de împrejurare echivalează cu situația în care construcția nu mai există, fiind

demolată, și că această din urmă ipoteză este incidentă în cauză, având în

vedere că restituirea unei construcții cu un grad de uzură avansat nu atinge

scopul legii de stabilire a unei măsuri cu adevărat reparatorie, nefiind o

reală măsură reparatorie, ci una iluzorie și păgubitoare. Faptul că nu s-a

dispus restituirea în natură a construcției aflate în stadiu avansat de

degradare, nu este un element criticat de către reclamant, pe de o parte, și,

pe de altă parte, apelanții pârâți nu critică soluția dată asupra

construcțiilor, ci numai cea dată asupra terenului, prin restituirea în natură

a suprafeței S1 – 955 mp.

În

ceea ce privește critica reclamantului privind suprafețele S2 și S3, a

fost apreciată ca întemeiată, în parte, nefiind posibilă restituirea în natură

a ambelor suprafețe în întregime, ci numai parte din acestea, liberă în sensul

legii, potrivit concluziilor expertizei (filele 87 – 88 dosar apel).

Astfel,

expertul a avut în vedere accesul la calea publică pentru imobilul identificat

cu S2 deținut de N.G. și la str. Țărăncuței pentru imobilul identificat cu S3

deținut de S.R., amplasarea construcțiilor pe cele două terenuri, precum și necesitatea

accesului și utilizării corespunzătoare scopului pentru care au fost edificate,

dar și realizarea reparațiilor posibile.

Instanța,

având în vedere aceste cerințe obiective identificate de expert,  privite ca

necesare și suficiente în determinarea suprafeței de teren ce poate fi

restituită în natură reclamantului în așa fel încât rezolvarea dată să nu fie

generatoare de alte litigii între acesta și deținătorii construcțiilor cu

destinație de casă de locuit, din care numitul N.G. deține act de proprietate

asupra construcției în temeiul Legii nr. 112/1995 și contract de închiriere

pentru teren (fila 35 dosar apel), și că aceste construcții nu au aparținut în

proprietate autorului reclamantului, așa cum argumentat a reținut și tribunalul,

a dispus restituirea în natură astfel: din S2 se va restitui suprafața de 88 mp

cu dimensiunile și vecinătățile identificate de expert în suplimentul la raportul

de expertiză ca fiind S4 și din S3, se va restitui suprafața de 126 mp cu

dimensiunile și vecinătățile identificate de expert în suplimentul la același

raport ca fiind S5.

Prin încheierea din 15 aprilie 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a admis cererea

formulată de petentul V.T.P.,

privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 108

din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie și a îndreptat erorile de calcul strecurate

în această deciziei, în considerente și dispozitiv, în sensul că suprafața

corectă S1 este de 995 mp, în loc de 955 mp, cum din eroare s-a trecut și că

suprafața restituită în natură este de 1209 mp, în loc de 1169 mp: S1 + 88 mp: S4

+ 126 mp: S5, menținând restul dispozițiilor deciziei pentru următoarele

considerentele;

La

data de 13 aprilie 2011, petentul V.T.P. a formulat cerere de îndreptare a

erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 108 din 17 aprilie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 8614/63/2009,

susținând că greșeala instanței de apel constă în faptul că a preluat greșeala

instanței de fond și în mod eronat a reținut că a dispus restituirea către

acesta, în natură, a suprafeței S1 de 955 mp, în realitate această suprafață S1

fiind de 995 mp. Dispozitivul sentinței civile nr. 342 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj este clar, în sensul că se dispune restituirea în natură a suprafeței de 995

mp și nu de 955 mp așa cum se precizează ulterior, cu ocazia prezentării

modului de calcul al întinderii suprafeței de teren pentru care trebuia să

primească măsuri reparatorii în echivalent.

Ca

urmare a acestei greșeli, atunci când instanța de apel a calculat suprafața

totală restituită în natură, a găsit în mod eronat suprafața de 1169 mp (S1:

955mp + S4: 88 mp și S5: 126 mp) în loc de 1209 mp ( S1: 995 mp + S4: 88 mp și

S5: 126 mp).

A

mai susținut că, instanța de apel, totuși, când a stabilit suprafața de teren

pentru care este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, a calculat

bine, găsind cifra de 2419 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală

de 3628 mp și suprafața de 1209, iar nu 1169 mp, așa cum în mod eronat a

reținut întinderea suprafeței totale restituite în natură.

Analizând

cererea, în raport de motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile, curtea

a admis-o, cu motivarea că, în speță, sunt îndeplinite prevederile art. 281 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât din eroare în considerentele și dispozitivul

deciziei civile nr. 108 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, s-a consemnat suprafața S1 - 955 mp în loc de S1-995 mp și că suprafața

restituită în natură este de 1169 mp în loc de 1209 mp ( 995 mp: S1 + 88 mp: S4

+ 126 mp: S5 ).

Suprafața

eronată a S1 de 955 m, în loc de cea corectă de 995 mp, stabilită prin

expertiză și asupra căreia s-a dispus restituirea în natură în primă instanță (alin.

(3) al sentinței), a fost preluată din greșeală, din alin. (4) al aceleiași

sentințe.

Această

eroare materială a făcut posibilă și eroarea de calcul observată în mod întemeiat

de titularul acestei cererii atunci când s-au adunat S1, S4 și S5 – restituite

în natură.

Împotriva

deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul V.T.P.

și pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova

criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Astfel,

prin recursul său, reclamantul a arătat că instanța de apel a admis apelul său,

schimbând în parte sentința tribunalului, în sensul că a dispus restituirea în

natură și a suprafețelor S4-88 mp și S5-126 mp, individualizate prin dimensiuni

și vecinătăți în schița anexă la suplimentul raportului de expertiză întocmit

de inginerul N.C., însă, în mod eronat, a reținut că instanța de fond a dispus

restituirea către acesta în natură a suprafeței SI de 955 mp, în realitate

aceasta suprafață fiind de 995 mp.

Ca

urmare a acestei greșeli, atunci când instanța de apel calculează suprafața

totală restituită în natură găsește în mod eronat suprafața de 1169 mp ( SI

:955 mp + S4:88 mp și S5:126 mp), în loc de 1209 mp (Sl:995 mp + S4:88 mp și

S5:126 mp).

Totuși,

instanța de apel, când stabilește suprafața de teren pentru care reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, o calculează bine, găsind

cifra de 2419 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și

suprafața de 1209 mp, restituită în natură și nu diferența dintre suprafața

totală de 3628 mp și suprafața de 1169 mp, așa cum în mod eronat a reținut

instanța de apel întinderea suprafeței totale restituită în natură.

Prin

recursul lor pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului

Craiova, invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au arătat că soluția

pronunțată de instanța de apel este nelegală și criticabilă pentru următoarele

considerente:

Legea

nr. 10/2001 constituie un act normativ cu caracter de lege specială în materia

acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat

de la foștii proprietari. Această lege instituie o procedură specială,

administrativă și judiciară, derogatorie de la dreptul comun, care

circumstanțiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării

de măsuri reparatorii prin echivalent.

Atât

instanța de fond, cât și cea de apel, printr-o greșită aplicare a legii, au

dispus restituirea terenului în litigiu, în situația în care acesta este

afectat în totalitate de investițiile realizate, în speță fiind aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional terenul afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".

Or,

în rejudecare, Tribunalul Dolj apreciază că din suprafața de teren de 3628 mp.

pentru care anterior se stabilise dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, există o suprafață de 955 mp. care poate fi restituită în natură,

întrucât este ocupată de Grădinița, care este dezafectată. Astfel, pe baza unei

simple argumentații, respectiv aceea că potrivit expertului această suprafață

este ocupată de clădirea ruinată în care a funcționat Grădinița, instanța de

judecată a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât imobilul-teren

face parte din domeniul public al municipiului Craiova. Mai mult decât atât,

pentru acest imobil, Grădinița, s-a întocmit documentația pentru începerea

lucrărilor de consolidare și refuncționare în cadrul programului finanțat de

Banca Mondială, tranșa a IV-a. fiind afectat direct și nemijlocit procesului

instructiv educativ. Faptul că aceste lucrări sunt sistate nu duc la concluzia

că terenul poate fi restituit în natură.

Referitor

la cele doua suprafețe de teren S2-88 mp și S3-126 mp, restituite în natură, în

apel, s-a arătat că instanța de judecată nu a avut în vedere art. 10.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată,

potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere

acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, individualizarea

acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a

notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea

notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile

legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism."

Or,

instanța de judecată nu a verificat existența și utilizarea unor amenajări

subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate, etc.,

suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză nefăcând nici o referire

la aceste aspecte.

Finalitatea

reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unor

asemenea suprafețe de teren, având afectațiunea menționată mai înainte.

întrucât asemenea măsuri ar duce la situații de natură să rupă justul echilibru

ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foștilor proprietari ai

imobilelor preluate abuziv și interesele generale ale societății.

Examinând

recursurile declarate de reclamantul V.T.P. și de pârâții Primăria municipiului

Craiova și Primarul municipiului Craiova, Înalta Curte reține următoarele:

Cu

privire la recursul declarat de reclamantul V.T.P., se constată că, în ședința

publică din 4 aprilie 2012, cu ocazia dezbaterilor, acesta, prin apărătorul

ales, a arătat că ceea ce s-a solicitat prin intermediul motivelor de recurs

s-a rezolvat prin soluția dată în cererea de îndreptare a erorii materiale,

astfel încât recursul propriu a devenit lipsit de interes sau fără obiect.

Instanța

verificând excepția lipsei de interes a recursului declarat de reclamant, cu

prioritate, o constată întemeiată pentru cele ce succed:

Orice

demers în justiție, indiferent de forma pe care o îmbracă, trebuie să fie util,

să urmărească un „profit” material sau moral, ceea ce înseamnă că trebuie să se

sprijine pe un interes, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile.

Astfel,

interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de

parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe

care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe

care intenționează să o desfășoare.

Această

condiție trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, deci

nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul

derulării procesului, ori de către ori se apelează la una sau alta din formule

procedurale ce alcătuiesc conținutul acțiunii, indiferent că este vorba de

cereri, excepții, exercitarea căilor de atac sau de executarea silită.

Rezultă

deci că pentru utilizarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, este

necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate,

calitatea de parte în proces nefiind suficientă pentru promovarea căii de atac.

În

speță, reclamantul care a avut câștig de cauză, prin formularea cererii de

completare a deciziei recurate, nu poate veni pe calea de atac a recursului și

formula aceeași solicitare ca cea care a făcut obiectul cererii de completare

și care a fost soluționată pozitiv, pentru că un asemenea demers judiciar apare

ca lipsit de finalitate, respectiv ca lipsit de interes, astfel că recursul

declarat de reclamantul V.T.P. va fi respins în consecință.

Recursul

formulat de pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului

Craiova, se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

și este nefondat, pentru cele ce succed:

Astfel,

suprafața de 955 mp (de fapt 995 mp), este ocupată de construcția - Grădinița,

care, în prezent, este dezafectată, iar suprafețele S2 de 88mp și S3 de 126 mp,

au fost restituite în natură în faza apelului.

Terenul

în litigiu în suprafață de 3628 mp, a fost preluat abuziv de către stat, prin

naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950 și face obiectul Legii nr. 10/2001,

regimul său juridic fiind reglementat de dispozițiile art. 10 din acest act

normativ.

Prin

urmare, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001,

așa cum susțin recurenții prin criticile formulate, întrucât imobilul în

litigiu nu a fost preluat de stat prin expropriere.

De

aceea, instanța a verificat legalitatea deciziei recurate în raport de

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10

alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care pe

terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat

construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în

natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de

construcții noi, cea afectată servituților legale sau altor amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.

În

speță, nu se invocă prima ipoteză cu privire la niciuna din cele trei suprafețe

restituite în natură, ci doar afectațiunea unor amenajări de utilitate publică

a suprafețelor S2 de 88 mp și S3 de 126 mp.

Cu

privire la suprafața S1 de 955 mp, în realitate 995 mp, aferentă imobilului

dezafectat în care a funcționat Grădinița, s-a susținut că aceasta aparține

domeniului public al municipiului Craiova și că imobilul construcție este

cuprins într-un proiect de consolidare finanțat de Banca Mondială, așa încât nu

este restituibilă în natură.

Această

critică este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „în cursul procedurii

administrative de soluționare a notificării nu prezintă relevanță afectațiunea

juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică

calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare sau

alte acte normative subsidiare acesteia.

Pentru

aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării

notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, are competența de

a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea

procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările

ulterioare”.

Cu

alte cuvinte, potrivit acestei dispoziții legale, în condițiile Legii nr. 10/2001,

republicată, ca lege specială de restituire a imobilelor preluate abuziv de

stat, faptul că imobilul aparține domeniului public nu constituie un impediment

pentru restituirea acestuia în natură către persoana îndreptățită.

Nici

faptul că imobilul construcție, aflat într-o stare avansată de degradare, s-ar

afla cuprins într-un program de consolidare finanțat de Banca Mondială nu

constituie un impediment legal pentru a dispune restituirea în natură a

terenului aferent construcției și, de altfel, nici nu s-a făcut dovada că s-ar

fi demarat lucrări de consolidare la această construcție.

În

ceea ce privește criticile potrivit cărora greșit s-a dispus restituirea în

natură a suprafețelor S2 de 88 mp și S3 de 126 mp, către reclamant, față de

dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

întrucât sunt afectate de utilități publice, se constată că sunt nefondate.

Astfel,

potrivit art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „în

toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația,

înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat

și a subfeței acesteia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul

respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea),

existența și utilizarea unor amenajări subterane; conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare. În cazul

în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita

numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele

suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a

amenajărilor subterane.

Sintagma

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere

acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și

anume, căi de comunicații (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de

locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele….”.

Or,

în speță, față de starea de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele de fond

și apel, se constată că nu s-a făcut dovada că suprafețele de 88 mp și de 126

mp sunt destinate vreunei afectațiuni publice, așa încât aceasta să nu poată fi

restituită în natură.

Pe

de altă parte, se constată că prin criticile formulate nici recurenții pârâți

nu au arătat care anume ar fi acele utilități publice care afectează terenul în

litigiu, ci s-a limitat a susține că „instanța de judecată nu a verificat

existența și utilizarea unor amenajări subterane conducte de alimentare cu apă,

gaze, electricitate etc., suplimentul la raportul de expertiză întocmit în

cauză nefăcând nicio referire la aceste aspecte”, ceea ce presupune formularea

unor critici privind modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză,

ceea ce, față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primit

și analizat de către instanța de recurs.

Pentru

considerentele expuse, instanța va respinge, ca lipsit de interes, recursul

declarat de reclamantul V.T.P., iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul V.T.P., împotriva

deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și

Primarul municipiului Craiova împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.