ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2495/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 250 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 19910/631/2007, s-a admis contestația formulată de reclamantul V.T.P.; s-a anulat Dispoziția nr. 17868 emisă la 25 septembrie 2007 de Primarul municipiului Craiova și s-a constatat că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 3352 mp., situat în Craiova, str. Bucovăț. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada proprietății autorului său, a preluării abuzive, a parcurgerii procedurii administrative și a calității de persoană îndreptățită. În raport de expertiza tehnică ordonată în cauză, tribunalul a apreciat că restituirea terenului nu este posibilă, situație în care a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 103 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamantul V.T.P., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj, reținând că reclamantul V.T.P. a declanșat procedura administrativă prealabilă prin Notificarea adresată Primăriei municipiului Craiova, prin care a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 5000 mp. situat în Craiova, str. Bucovăț și pentru imobilul situat pe teren construit din cărămidă, acoperit cu tablă, compus din 20 de camere, precum și din 2 anexe, una din 5 camere, alta din 3 camere. Procedura administrativă prealabilă a fost finalizată prin Dispoziția nr. 17868 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria municipiului Craiova, prin primar, prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Tribunalul a anulat dispoziția emisă, apreciind în mod corect că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al autorului T.V. și implicit a calității de persoană îndreptățită, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dovadă în acest sens fiind actele de stare civilă și certificatele de moștenitor. Dovada proprietății imobilului situat în str. Bucovăț, a fost făcută cu actul de vânzare – cumpărare transcris din 20 mai 1937, iar preluarea abuzivă a acestuia în baza Decretului nr. 92/1950 a fost făcută cu certificatul emis de Arhivele Statului și adresa nr. 6971/2001. Deși notificarea a vizat și construcțiile avute în proprietate de autorul reclamantului, tribunalul a soluționat notificarea doar în privința terenului, lăsând nesoluționată notificarea în ceea ce privește construcțiile pe care le-a deținut autorul reclamantului în proprietate.

Prin sentința civilă nr. 342 de la 30 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă, în dosarul nr. 8614/63/2009, s-a admis, în parte, contestația formulată de reclamantul V.T.P.; s-a anulat Dispoziția nr. 17868 emisă la 25 septembrie 2007 de Primarul municipiului Craiova; s-a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței de 995 mp., situată în Craiova, str. Bucovăț, identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing. N.C.

ca S 1, având următoarele dimensiuni și vecinătăți: est, 24,48 m ( între punctele 4-7 19,24 m; 2,38 m între punctele 7-22), sud: 42,60 m( între punctele 22-26), nord: 43,92 m (42, 42 m între punctele 4-31; 1, 50 m între punctele 31-30); s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 2633 mp, nerestituită în natură și dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile preluate de stat, compuse din: casa de cărămidă în suprafață de 187 mp, atelier (15 mp), 2 șoproane de 60 mp și respectiv 14 mp, o casă în suprafață de 68, 20 mp, identificate conform buletinului clădirii din anul 1948. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Autorul reclamantului, V.T.

a dobândit imobilele situate în Craiova, str. Bucovăț, prin actul de vânzare cumpărare autentic din 16 decembrie 1938 (fila 4), prin actul de vânzare-cumpărare din 20 mai 1937 (fila 7), întreaga proprietate fiind preluată de stat prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950 (filele 9 și 10). În Buletinul clădirii din anul 1948, autorul reclamantului figurează cu suprafața de teren de 3628 mp, din care 276 mp. corpuri de clădire compuse din casă de cărămidă – 187 mp., atelier – 15 mp., 2 șoproane de 60 mp.

și respectiv 14 mp., o casă în suprafață de 68,20 mp.(filele 82, 83, 84 și 85). Prin urmare, reclamantul este persoană îndreptățită la restituire pentru suprafața de 3628 mp, și construcțiile descrise în buletinul clădirii, dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate rezultând din coroborarea actelor de vânzare-cumpărare cu lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și cu buletinul clădirii din anul 1948, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, imobilul face parte din categoria imobilelor considerate a fi preluate abuziv, conform art. 2 alin. (1) pct. a din aceeași lege, intrând în domeniul de aplicație al legii respective.

În consecință, Dispoziția nr. 17868 din 25 septembrie 2007, de respingere a notificării prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul actualmente situat în str. Bucovăț, pe motivul că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, este nelegală, la dosarul cauzei, cât și în dosarul de Lege nr. 10/2001 existând și certificatele cu care reclamantul face dovada calității de moștenitor al părinților săi, V.T. și V.I. (filele 11 și12).

Deși cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar dând indicații cu privire la necesitatea lămuririi regimului juridic al clădirilor și al terenului, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și nici cu necesitatea efectuării unei adrese către Consiliul județean Dolj, astfel încât instanța a trecut la soluționarea cauzei, având în vedere împrejurarea că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei revine reclamantului, precum și principiul disponibilității și interesul reclamantului în soluționarea cauzei în termen scurt. Tribunalul a constatat că reclamantul poate primi măsuri reparatorii în natură numai în ceea ce privește terenul în suprafață de 955 mp.

identificată ca S1 în raportul de expertiză întocmit de ing. N.C., în primul ciclu procesual (filele 65-71). Potrivit expertului, această suprafață de 955 mp. este ocupată de clădirea ruinată în care a funcționat Grădinița și curtea aferentă acesteia, în prezent dezafectată și neutilizată, putând fi restituită în natură. Este evident că această construcție, practic ruinată, nu constituie un impediment pentru ca terenul să fie considerat "liber" în sensul legii și să poată fi restituit în natură, pârâții neformulând, de altfel, obiecțiuni la raportul de expertiză. În privința celorlalte două suprafețe identificate de expert ca S2 și S3, s-a constatat că situația este însă diferită. Pe suprafața S2 se află amplasată o clădire cumpărată de numitul N.G., în baza Legii nr. 112/1995 (adresa nr. 11161 din 09 octombrie 2009 a R.A.A.D.P.F.L., depusă în rejudecare, fila 15) acesta având și contract de închiriere pentru suprafața de 189,20 mp.

Această clădire, ca și celelalte două existente pe suprafața identificată de expert ca fiind S3, nu provin din vechile construcții, fapt rezultat atât din împrejurarea că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru construcțiile preluate de stat, cât și din compararea dimensiunilor și alcătuirii construcțiilor preluate de stat cu cele identificate de expert. Prin urmare, indiferent dacă aceste clădiri au fost cumpărate de locatari de la stat sau nu (cum este cazul celei de-a treia suprafață de teren S3), ele nefiind provenite de la autorul reclamantului, nu se poate dispune restituirea lor în natură, ca de altfel nici a terenului aferent acestora, fiind destinat asigurării funcționalității clădirilor.

Reclamantul este îndreptățit însă la măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru suprafața identificată de expert și care nu se poate restitui în natură, cât și pentru suprafața neidentificată de expert, reprezentând diferența până la suprafața de 3628 mp.

menționată în Buletinul clădirii, dar și pentru construcțiile preluate de stat, identificate în Buletinul clădirii din anul 1948. Având în vedere că prin notificarea la care face referire în cuprinsul acțiunii reclamantul a solicitat o suprafață mai mare, respectiv 5000 mp, precum și despăgubiri pentru mai multe construcții nedovedite, s-a admis numai în parte acțiunea în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru diferența de până la 3628 mp, cât figurează în Buletinul clădirii, precum și pentru construcțiile identificate în Buletinul clădirii din anul 1948. Prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova; a admis apelul declarat de reclamantul V.T.P.; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren S4=88 mp și S5= 126 mp, identificate în raportul de expertiză tehnică realizat în apel (supliment) ing.

N.C. în schița anexă la raport, fila 90 dosar apel nr. 8614/63/2009, cu dimensiunile și vecinătățile arătate în această schiță; a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferența de teren de 2419 mp ce nu poate fi restituit în natură, reprezentând diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și cea restituită în natură de 1169 mp (955 mp: S1+88 mp: S4+126; S5) și a menținut restul dispozițiilor sentinței, pentru următoarele considerentele: Critica vizând nerespectarea deciziei de casare a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât decizia pronunțata de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu procesual, este data în soluționarea unui apel, iar nu a unui recurs.

Prin urmare, dispozițiile art. 315 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în sensul la care se refera apelanții pârâți. Pe de alta parte, prin decizia amintita, s-a desființat în totalitate sentința, iar nu în parte și s-a dispus trimiterea spre rejudecare a contestației la aceiași instanțe. Din considerentele deciziei se desprinde existenta unui considerent unic de admitere și desființare, respectiv nepronunțarea în prima instanța asupra cererii de masuri reparatorii privind construcțiile. Cu alte cuvinte, instanța de apel a socotit că rezolvarea data de tribunal echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Față de prioritatea în examinare a acestui motiv de apel și de soluția de reluare a judecății care s-a impus, instanța de apel nu a analizat pe fond celelalte critici aduse sentinței de către reclamant, însă, ca instanța de control judiciar, în finalul considerentelor a reținut ca acestea din urma vor fi avute în vedere în rejudecare de tribunal, pentru o justa soluționare a cauzei. Din analiza motivelor de apel din primul ciclu procesual, depuse în termen, în raport cu dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., rezulta în mod clar că reclamantul a criticat sentința și prin prisma faptului că nu s-a dispus restituirea în natura a vreunei suprafețe de teren din totalul suprafeței de 3628 mp.

Prin urmare, fata de soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare, în apel nu s-a analizat pe fond aceasta critica, curtea stabilind ca va fi avuta în vedere în rejudecarea contestației. Așa cum s-a arătat în precedent, tribunalul era ținut să se pronunțe și asupra cererii de masuri reparatorii privind construcțiile, având în vedere faptul că în calea de atac a apelului, Curtea de Apel Craiova a stabilit prin decizie, devenită irevocabila prin nerecurare, că în mod greșit prima instanța nu s-a pronunțat și că nepronunțarea reprezintă o necercetare a fondului cauzei. În concluzie, împrejurarea ca în al doilea ciclu procesual, rejudecând pe fond contestația asupra tuturor capetelor de cerere, tribunalul s-a pronunțat asupra construcțiilor și a dispus restituirea în natură și a unei suprafețe de teren de 955 mp, nu reprezintă o nesocotire a celor dispuse de instanța de control judiciar.

Împrejurarea ca în rejudecare nu s-a dispus suplimentarea sau refacerea unor probe este nerelevanta in contextul acestei critici, fiind posibilă o reevaluare și o altă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile la starea de fapt specifică speței.

Astfel, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 . Pe baza actelor doveditoare depuse de reclamant, ca titular al notificării și ca persoană îndreptățită, a probelor administrate în cauză: înscrisuri, expertiză, și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, curtea a apreciat că preluarea prin naționalizare a fost abuzivă, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor sunt dovedite, terenurile în litigiu fiind parțial libere în sensul legii și susceptibil de restituire în natură, iar pentru construcții reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru). Dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea acestora. Inclusiv trotuarele și carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură nu poate fi restituită decât prin echivalent. În cauză, expertul a concluzionat, în raport cu măsurătorile efectuate, că din totalul suprafeței preluate de 3628 mp teren, a identificat 2628 mp teren, parte din cei solicitați prin notificare (5000 mp), că există posibilitatea efectivă a restituirii în natură a unei suprafețe totale de 955 mp, aferenta construcției ruinate și dezafectate, grădiniță , dar și a suprafețelor S4 - 88 mp și S5 – 126 mp, individualizate prin dimensiuni și vecinătăți în suplimentul la raportul de expertiza întocmit de ing.

N.C., (pag. 85 – 90 dosar apel). De subliniat că suprafețele S4 și S5 se învecinează fiecare pe câte o latură cu S1. În ceea ce privește suprafața S1 de 955 mp, s-a reținut că, în mod corect, s-a dispus restituirea sa în natura, soluția urmând a se păstra. Restituirea în natură este regula, iar măsurile reparatorii în echivalent reprezintă excepția. Art. 9 - Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Astfel, imobilele preluate în mod abuziv (terenuri cu sau fără construcții), indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din legea specială, rezultă faptul că nu este un impediment la restituire existența unui imobil având una din destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), în sensul de imobil necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, existând doar obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a). Or, în cauză construcția existentă pe teren are un grad de uzură avansat, fiind dezafectată ca grădiniță potrivit adresei nr. 475/2010 a I.S.J.

Dolj, fila 38 dosar apel, iar dacă existența unei construcții cu această destinație, care nu are vreo problemă de uzură sau consolidare, nu reprezintă un impediment la restituire, cu atât mai puțin existența unei construcții ca cea în cauză nu poate reprezenta un asemenea impediment la restituirea în natură a terenului în suprafață de 955 mp.

S-a mai reținut că, odată lămurit acest aspect, se ridică problema de a știi dacă o asemenea construcție, aflată într-un asemenea stadiu de uzură și degradare, încât a făcut imposibilă continuarea activității de învățământ și a impus dezafectarea, poate face ea însăși obiectul restituirii în natură sau, o astfel de împrejurare echivalează cu situația în care construcția nu mai există, fiind demolată, și că această din urmă ipoteză este incidentă în cauză, având în vedere că restituirea unei construcții cu un grad de uzură avansat nu atinge scopul legii de stabilire a unei măsuri cu adevărat reparatorie, nefiind o reală măsură reparatorie, ci una iluzorie și păgubitoare.

Faptul că nu s-a dispus restituirea în natură a construcției aflate în stadiu avansat de degradare, nu este un element criticat de către reclamant, pe de o parte, și, pe de altă parte, apelanții pârâți nu critică soluția dată asupra construcțiilor, ci numai cea dată asupra terenului, prin restituirea în natură a suprafeței S1 – 955 mp. În ceea ce privește critica reclamantului privind suprafețele S2 și S3, a fost apreciată ca întemeiată, în parte, nefiind posibilă restituirea în natură a ambelor suprafețe în întregime, ci numai parte din acestea, liberă în sensul legii, potrivit concluziilor expertizei (filele 87 – 88 dosar apel). Astfel, expertul a avut în vedere accesul la calea publică pentru imobilul identificat cu S2 deținut de N.G.

și la str. Țărăncuței pentru imobilul identificat cu S3 deținut de S.R., amplasarea construcțiilor pe cele două terenuri, precum și necesitatea accesului și utilizării corespunzătoare scopului pentru care au fost edificate, dar și realizarea reparațiilor posibile. Instanța, având în vedere aceste cerințe obiective identificate de expert, privite ca necesare și suficiente în determinarea suprafeței de teren ce poate fi restituită în natură reclamantului în așa fel încât rezolvarea dată să nu fie generatoare de alte litigii între acesta și deținătorii construcțiilor cu destinație de casă de locuit, din care numitul N.G.

deține act de proprietate asupra construcției în temeiul Legii nr. 112/1995 și contract de închiriere pentru teren (fila 35 dosar apel), și că aceste construcții nu au aparținut în proprietate autorului reclamantului, așa cum argumentat a reținut și tribunalul, a dispus restituirea în natură astfel: din S2 se va restitui suprafața de 88 mp cu dimensiunile și vecinătățile identificate de expert în suplimentul la raportul de expertiză ca fiind S4 și din S3, se va restitui suprafața de 126 mp cu dimensiunile și vecinătățile identificate de expert în suplimentul la același raport ca fiind S5.

Prin încheierea din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea formulată de petentul V.T.P., privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a îndreptat erorile de calcul strecurate în această deciziei, în considerente și dispozitiv, în sensul că suprafața corectă S1 este de 995 mp, în loc de 955 mp, cum din eroare s-a trecut și că suprafața restituită în natură este de 1209 mp, în loc de 1169 mp: S1 + 88 mp: S4 + 126 mp: S5, menținând restul dispozițiilor deciziei pentru următoarele considerentele; La data de 13 aprilie 2011, petentul V.T.P.

a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 108 din 17 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 8614/63/2009, susținând că greșeala instanței de apel constă în faptul că a preluat greșeala instanței de fond și în mod eronat a reținut că a dispus restituirea către acesta, în natură, a suprafeței S1 de 955 mp, în realitate această suprafață S1 fiind de 995 mp. Dispozitivul sentinței civile nr. 342 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj este clar, în sensul că se dispune restituirea în natură a suprafeței de 995 mp și nu de 955 mp așa cum se precizează ulterior, cu ocazia prezentării modului de calcul al întinderii suprafeței de teren pentru care trebuia să primească măsuri reparatorii în echivalent.

Ca urmare a acestei greșeli, atunci când instanța de apel a calculat suprafața totală restituită în natură, a găsit în mod eronat suprafața de 1169 mp (S1: 955mp + S4: 88 mp și S5: 126 mp) în loc de 1209 mp ( S1: 995 mp + S4: 88 mp și S5: 126 mp). A mai susținut că, instanța de apel, totuși, când a stabilit suprafața de teren pentru care este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, a calculat bine, găsind cifra de 2419 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și suprafața de 1209, iar nu 1169 mp, așa cum în mod eronat a reținut întinderea suprafeței totale restituite în natură. Analizând cererea, în raport de motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile, curtea a admis-o, cu motivarea că, în speță, sunt îndeplinite prevederile art. 281 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât din eroare în considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 108 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a consemnat suprafața S1 - 955 mp în loc de S1-995 mp și că suprafața restituită în natură este de 1169 mp în loc de 1209 mp ( 995 mp: S1 + 88 mp: S4 + 126 mp: S5 ). Suprafața eronată a S1 de 955 m, în loc de cea corectă de 995 mp, stabilită prin expertiză și asupra căreia s-a dispus restituirea în natură în primă instanță (alin. (3) al sentinței), a fost preluată din greșeală, din alin. (4) al aceleiași sentințe. Această eroare materială a făcut posibilă și eroarea de calcul observată în mod întemeiat de titularul acestei cererii atunci când s-au adunat S1, S4 și S5 – restituite în natură.

Împotriva deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul V.T.P. și pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente: Astfel, prin recursul său, reclamantul a arătat că instanța de apel a admis apelul său, schimbând în parte sentința tribunalului, în sensul că a dispus restituirea în natură și a suprafețelor S4-88 mp și S5-126 mp, individualizate prin dimensiuni și vecinătăți în schița anexă la suplimentul raportului de expertiză întocmit de inginerul N.C., însă, în mod eronat, a reținut că instanța de fond a dispus restituirea către acesta în natură a suprafeței SI de 955 mp, în realitate aceasta suprafață fiind de 995 mp.

Ca urmare a acestei greșeli, atunci când instanța de apel calculează suprafața totală restituită în natură găsește în mod eronat suprafața de 1169 mp ( SI :955 mp + S4:88 mp și S5:126 mp), în loc de 1209 mp (Sl:995 mp + S4:88 mp și S5:126 mp). Totuși, instanța de apel, când stabilește suprafața de teren pentru care reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, o calculează bine, găsind cifra de 2419 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și suprafața de 1209 mp, restituită în natură și nu diferența dintre suprafața totală de 3628 mp și suprafața de 1169 mp, așa cum în mod eronat a reținut instanța de apel întinderea suprafeței totale restituită în natură.

Prin recursul lor pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au arătat că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală și criticabilă pentru următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 constituie un act normativ cu caracter de lege specială în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat de la foștii proprietari. Această lege instituie o procedură specială, administrativă și judiciară, derogatorie de la dreptul comun, care circumstanțiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel, printr-o greșită aplicare a legii, au dispus restituirea terenului în litigiu, în situația în care acesta este afectat în totalitate de investițiile realizate, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". Or, în rejudecare, Tribunalul Dolj apreciază că din suprafața de teren de 3628 mp. pentru care anterior se stabilise dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, există o suprafață de 955 mp. care poate fi restituită în natură, întrucât este ocupată de Grădinița, care este dezafectată.

Astfel, pe baza unei simple argumentații, respectiv aceea că potrivit expertului această suprafață este ocupată de clădirea ruinată în care a funcționat Grădinița, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât imobilul-teren face parte din domeniul public al municipiului Craiova. Mai mult decât atât, pentru acest imobil, Grădinița, s-a întocmit documentația pentru începerea lucrărilor de consolidare și refuncționare în cadrul programului finanțat de Banca Mondială, tranșa a IV-a. fiind afectat direct și nemijlocit procesului instructiv educativ. Faptul că aceste lucrări sunt sistate nu duc la concluzia că terenul poate fi restituit în natură.

Referitor la cele doua suprafețe de teren S2-88 mp și S3-126 mp, restituite în natură, în apel, s-a arătat că instanța de judecată nu a avut în vedere art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism." Or, instanța de judecată nu a verificat existența și utilizarea unor amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate, etc., suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză nefăcând nici o referire la aceste aspecte.

Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unor asemenea suprafețe de teren, având afectațiunea menționată mai înainte. întrucât asemenea măsuri ar duce la situații de natură să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv și interesele generale ale societății. Examinând recursurile declarate de reclamantul V.T.P. și de pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de reclamantul V.T.P., se constată că, în ședința publică din 4 aprilie 2012, cu ocazia dezbaterilor, acesta, prin apărătorul ales, a arătat că ceea ce s-a solicitat prin intermediul motivelor de recurs s-a rezolvat prin soluția dată în cererea de îndreptare a erorii materiale, astfel încât recursul propriu a devenit lipsit de interes sau fără obiect.

Instanța verificând excepția lipsei de interes a recursului declarat de reclamant, cu prioritate, o constată întemeiată pentru cele ce succed: Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care o îmbracă, trebuie să fie util, să urmărească un „profit” material sau moral, ceea ce înseamnă că trebuie să se sprijine pe un interes, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile. Astfel, interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

Această condiție trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului, ori de către ori se apelează la una sau alta din formule procedurale ce alcătuiesc conținutul acțiunii, indiferent că este vorba de cereri, excepții, exercitarea căilor de atac sau de executarea silită. Rezultă deci că pentru utilizarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, este necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate, calitatea de parte în proces nefiind suficientă pentru promovarea căii de atac.

În speță, reclamantul care a avut câștig de cauză, prin formularea cererii de completare a deciziei recurate, nu poate veni pe calea de atac a recursului și formula aceeași solicitare ca cea care a făcut obiectul cererii de completare și care a fost soluționată pozitiv, pentru că un asemenea demers judiciar apare ca lipsit de finalitate, respectiv ca lipsit de interes, astfel că recursul declarat de reclamantul V.T.P. va fi respins în consecință. Recursul formulat de pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și este nefondat, pentru cele ce succed: Astfel, suprafața de 955 mp (de fapt 995 mp), este ocupată de construcția - Grădinița, care, în prezent, este dezafectată, iar suprafețele S2 de 88mp și S3 de 126 mp, au fost restituite în natură în faza apelului.

Terenul în litigiu în suprafață de 3628 mp, a fost preluat abuziv de către stat, prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950 și face obiectul Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat de dispozițiile art. 10 din acest act normativ. Prin urmare, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, așa cum susțin recurenții prin criticile formulate, întrucât imobilul în litigiu nu a fost preluat de stat prin expropriere. De aceea, instanța a verificat legalitatea deciziei recurate în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În speță, nu se invocă prima ipoteză cu privire la niciuna din cele trei suprafețe restituite în natură, ci doar afectațiunea unor amenajări de utilitate publică a suprafețelor S2 de 88 mp și S3 de 126 mp.

Cu privire la suprafața S1 de 955 mp, în realitate 995 mp, aferentă imobilului dezafectat în care a funcționat Grădinița, s-a susținut că aceasta aparține domeniului public al municipiului Craiova și că imobilul construcție este cuprins într-un proiect de consolidare finanțat de Banca Mondială, așa încât nu este restituibilă în natură. Această critică este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „în cursul procedurii administrative de soluționare a notificării nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare sau alte acte normative subsidiare acesteia.

Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare”. Cu alte cuvinte, potrivit acestei dispoziții legale, în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, ca lege specială de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat, faptul că imobilul aparține domeniului public nu constituie un impediment pentru restituirea acestuia în natură către persoana îndreptățită.

Nici faptul că imobilul construcție, aflat într-o stare avansată de degradare, s-ar afla cuprins într-un program de consolidare finanțat de Banca Mondială nu constituie un impediment legal pentru a dispune restituirea în natură a terenului aferent construcției și, de altfel, nici nu s-a făcut dovada că s-ar fi demarat lucrări de consolidare la această construcție. În ceea ce privește criticile potrivit cărora greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafețelor S2 de 88 mp și S3 de 126 mp, către reclamant, față de dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât sunt afectate de utilități publice, se constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „în toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acesteia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane; conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume, căi de comunicații (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele….”. Or, în speță, față de starea de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și apel, se constată că nu s-a făcut dovada că suprafețele de 88 mp și de 126 mp sunt destinate vreunei afectațiuni publice, așa încât aceasta să nu poată fi restituită în natură.

Pe de altă parte, se constată că prin criticile formulate nici recurenții pârâți nu au arătat care anume ar fi acele utilități publice care afectează terenul în litigiu, ci s-a limitat a susține că „instanța de judecată nu a verificat existența și utilizarea unor amenajări subterane conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate etc., suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză nefăcând nicio referire la aceste aspecte”, ceea ce presupune formularea unor critici privind modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză, ceea ce, față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primit și analizat de către instanța de recurs. Pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul V.T.P., iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul V.T.P., împotriva deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.