ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3543/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 771 din 2 iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în rejudecarea cauzei după desființare, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții P.A. și I.G. - succesorii reclamantului inițial, P.T., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și Primarul General al Municipiul București și a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sectorul 5, format din teren în suprafață de 646 mp.

În consecință, a obligat pe pârâți să emită dispoziție prin care să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat, sub forma compensării cu terenul în suprafață de 1.498,84 mp teren situat în București, Aleea S, colț cu str. D, identificat prin planul anexă nr. 2 la suplimentul raportului de expertiză topo efectuat de expertul I.I.D. și sub formă de despăgubiri, pentru diferența dintre valoarea terenului ce formează obiectul notificării și valoarea terenului propus pentru compensare, cu cheltuieli de judecată. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii, ca neîntemeiat. În motivarea sentinței, s-a reținut că imobilul situat în București, str. MA, sector 5, compus din teren în suprafață de 646 mp și construcțiile edificate pe acesta, a fost dobândit în proprietate de autorul reclamanților, P.Gh.

(zis A.), prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10037 din 22 aprilie 1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat. Imobilul la care se referă actul de vânzare-cumpărare menționat figura, la nivelul anului 1948, cu numărul 37 pe str. MA, adresă pe care a purtat-o până la data demolării. Autorul reclamanților, P.T., este unicul moștenitor al părinților săi decedați, P.Gh. (zis A.) și P.M. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 111/1986 de la autorul reclamanților, P.T., acesta figurând în Anexa 6, la poziția nr. 102 cu imobil expropriat, format din teren în suprafață de 625 mp și construcții în suprafață de 175,57 mp. Prin raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul I.I.D.

s-a stabilit că terenul în suprafață de 646 mp este ocupat în întregime de construcții (blocuri) și lucrări edilitare. Raportat la situația de fapt reținută și văzând dispozițiile art. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că reclamanții I.G. și P.A. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 646 mp, menționată în titlul de proprietate.

Cu privire la felul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamanților, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat, prin cererea formulată, să li se acorde în compensare un alt teren în schimbul terenului în suprafață de 646 mp situat în București, str. MA, sector 5. Dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie o ierarhie a măsurilor reparatorii pe care unitatea deținătoare a imobilului le poate acorda, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, primordială fiind acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii și, doar în ultimă instanță, acordarea de despăgubiri bănești. Măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare, ci dimpotrivă, aceasta este obligată ca, în măsura în care deține bunuri sau servicii disponibile, să le ofere în compensare persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

În speță, prin suplimentul la raportul de expertiză topo efectuat de expertul I.I.D. a fost identificat un teren în suprafață de 1.498,84 mp situat în București, Aleea S, colț cu str. D, sector 5, liber de construcții, aparținând domeniului privat al Municipiului București, care poate fi acordat reclamanților în compensare, în schimbul terenului preluat în mod abuziv de la autorul lor și care nu poate fi restituit în natură. Prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului situat în București, str. MA, sector 5, în suprafață de 646 mp este de 357.573,92 euro (553,52/mp), în timp ce valoarea terenului situat în București, la intersecția Aleea S cu str. D, sector 5 este de 215,59 euro/mp, prin urmare valoarea întregului teren fiind de 323.134,92 euro (1.498,84 mp x 215,59).

Din relațiile comunicate instanței de Primăria Municipiului București rezultă că terenul situat în București, Aleea S, colț cu str. D, sector 5 nu este afectat de investiții aprobate și nu au fost formulate pentru acesta cereri de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că este posibilă acordarea de teren în compensare, în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, dispunând în consecință și, având în vedere că valoarea terenului oferit în compensare este mai mică decât cea a terenului care a aparținut autorului reclamanților, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topo, tribunalul a obligat pârâții să propună acordarea de despăgubiri pentru diferența dintre valoarea terenului ce formează obiectul notificării și valoarea terenului propus pentru compensare.

Tribunalul a avut în vedere că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența de a stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate de Titlul VII din actul normativ menționat, instanța de judecată neputându-se substitui acestei instituții. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, în aplicarea art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ., modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, ce prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în art. 580 3 nu se pot acorda daune cominatorii.

Prin Decizia nr. 459 din 2 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a verificat situația juridică a terenului acordat în compensare, împrejurare care rezultă din adresele existente în dosar, situația juridică a terenului fiind reexaminată și prin suplimentarea raportului de expertiză efectuat în teren de expertul desemnat în cauză în raport cu relațiile comunicate de către serviciile de specialitate ale unității administrativ-teritoriale.

În concluziile acestei lucrări, expertul a arătat că în urma eliminării suprafețelor ce se suprapun cu fostele proprietăți demolate, s-a întocmit anexa 2 a raportului la expertiză, terenul a fost identificat prin lungimi de laturi și configurație, și are o suprafață totală de 1.498,8 mp, este liber, nu se suprapune cu terenuri ale fostelor proprietăți demolate, nu este afectat de elemente de sistematizare și de utilități publice. Din Adresa nr. 1907/1030 din 26 iunie 2009 a Primăriei Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană a rezultat că terenul, identificat prin raportul de expertiză și transmis de instanță primăriei, nu are prevăzute investiții.

În ceea ce privește notificările formulate pentru acest teren, s-a constatat că expertul a eliminat din suprafața inițială propusă spre compensare, suprafețele fostelor proprietăți demolate, detaliind terenul prin schițele anexate raportului de expertiză, iar apelantul avea posibilitatea, în situația în care avea cunoștință de o altă stare de fapt, ori de drept, să formuleze obiecțiuni și să înfățișeze probe din care să rezulte o situație contrară. În ceea ce privește critica privind acordarea în compensare a unui alt teren în locul celui care nu poate fi restituit în natură, Curtea a considerat că această măsură poate fi dispusă de instanțele judecătorești, în măsura în care se dovedește existența unor terenuri libere din punct de vedere juridic, aflate în proprietatea privată a Municipiul București și neafectate de elemente de sistematizare, astfel cum s-a dovedit în prezenta cauză.

Din dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilește o ordine de preferință, rezultă că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în compensare și doar în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, se pot acorda despăgubiri. De asemenea, prin Normele Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar posibilitatea ca bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul public în cel privat.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor prin hotărâre Curtea a constatat că tribunalul a avut în vedere Decizia XX/2007 a Înaltei Curții de Justiție și Casație, soluționând pe fond cauza cu plenitudine de competență, în considerentele hotărârii specificându-se obligația de a emite decizie cu propunere de despăgubiri și de a înainta dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A fost înlăturată și critica referitoare la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, dacă s-ar fi soluționat notificarea potrivit normelor legale aplicabile, reclamantul nu ar fi ajuns în instanță, astfel încât culpa procesuală îi aparține.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Menținând hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus acordarea de teren în compensare, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 care prevăd trei condiții cumulative ce trebuie îndeplinite în acest sens, respectiv: să existe un bun sau un serviciu care să poată fi acordat în compensare de către Municipiul București, acest bun sau serviciu să fie efectiv oferit de către Municipiul București persoanei îndreptățite, iar persoana îndreptățită să accepte bunul sau serviciul oferit în compensare pentru imobilul solicitat, imposibil de restituit în natură.

Or, în speță, imobilul teren situat în Aleea S colț cu str. D, în suprafață de 1.498,84 mp (identificat prin planul anexă nr. 2 la suplimentul raportului de expertiză topo efectuat de expertul I.I.D.) nu reprezintă un bun imobil care să poată fi acordat în compensare intimaților (moștenitorii defunctului P.T.) și nici nu a fost oferit în compensare de către instituția pârâtă, pentru a exista o acceptare sau un refuz. De asemenea, nici art. 10 și nici art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu instituie o ordine de preferință, cum greșit a reținut instanța de apel, unitatea deținătoare având alegerea între acordarea de bunuri sau servicii în compensare (în măsura în care deține asemenea bunuri sau servicii) și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, fără să existe criterii de preferabilitate instituite de legiuitor.

Unitatea deținătoare (sau entitatea învestită cu soluționarea notificării) este cea mai în măsură să aprecieze ce bun sau serviciu poate fi acordat în compensare (după inventarierea patrimoniului său, operațiune nefinalizată de către instituția pârâtă) sau dacă trebuie stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, identificarea unui teren aflat în patrimoniul Municipiului București, cum este cazul în speță, neînsemnând că acesta trebuie și poate fi acordat în compensare. La termenul de judecată din 18 mai 2012, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele formulate nu pot fi încadrate în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Analizând cu prioritate excepția invocată, Înalta Curte constată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că este posibilă încadrarea acestora în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece recurentul a intenționat să supună cenzurii instanței de control judiciar modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. art. 10 alin. (10) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește cazurile și condițiile în care se poate dispune compensarea, ca măsură reparatorie în echivalent prevăzută de lege, cu alte bunuri sau servicii. Drept urmare, excepția nulității va fi respinsă ca nefondată. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

După cum în mod corect a reținut instanța de apel, art. 10 alin. (10) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 instituie o ierarhie a măsurilor reparatorii în echivalent ce pot fi acordate persoanei îndreptățite atunci când restituirea în natură a imobilului ce face obiectul notificării nu este posibilă, astfel cum este cazul în speță. Astfel, unitatea deținătoare are obligația de a identifica bunurile sau serviciile ce pot fi acordate în compensare, iar această măsură se acordă prioritar față de cea având ca obiect despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aceasta din urmă fiind acordată doar dacă nu au fost identificate asemenea bunuri sau servicii ori acestea nu au fost acceptate de către persoana îndreptățită.

Contrar susținerilor recurentului, alegerea măsurii reparatorii adecvate nu este lăsată la latitudinea unității deținătoare, modul de îndeplinire a obligației sale de acordare prioritară de măsuri compensatorii fiind cenzurat de către instanța de judecată, în cadrul contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, apreciindu-se dacă este posibilă compensarea, în raport de situația juridică a terenului ce face obiectul acestei măsuri, și dacă refuzul unității deținătoare de acordare a compensării este sau nu justificat. În cauză, deși s-a dovedit, prin probatoriul complex administrat, că terenul din Aleea S este liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare, pârâtul - care nu a contestat această situație de fapt - nu a oferit nicio justificare a faptului că terenul nu a fost propus în compensare și nici nu figurează pe lista imobilelor din domeniul privat al municipiului ca disponibil pentru a fi acordat ca măsură reparatorie în echivalent.

De altfel, nici prin motivele de recurs nu se arată motivul pentru care terenul acordat în compensare de către prima instanță - a cărei hotărâre a fost menținută în apel - nu ar avea o situație juridică ce permite adoptarea acestei măsuri, criticile pârâtului fiind limitate la dreptul, și nu obligația, unității deținătoare de oferire, în compensare, a unui anumit bun. Constatându-se că în mod corect instanța de apel a apreciat că imobilul din Aleea S poate fi acordat în compensare, recursul va fi respins ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 459A din 2 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - LM