ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5882 din 6 noiembrie

2012 a Tribunalului Constanța a fost respinsă cererea reclamanților D.L.,

D.I.P. și M.C., D.R.M. și D.M.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul

Primarul Municipiului Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă

cererea de obligare a pârâților să lase reclamantelor în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în Constanța, str. A.K., ca inadmisibilă.

A fost respinsă

cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamante în contradictoriu cu

pârâții S.V., R.Ș. și S.G.

S-a admis în parte

acțiunea reclamantelor, formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local

Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și

s-a constatat că reclamantele și pârâtul Municipiul Constanța se află în

coproprietate forțată cu privire la imobilul situat în Constanța, str. A.K.,

compus din teren construit în suprafață de 339,98 mp în acte și de 295,63 mp în

urma măsurătorilor expertului, identificat prin raportul de expertiză tehnică

imobiliară întocmit în cauză de către expertul C.C. la 17 septembrie 2011, în

interiorul perimetrului ABCDEFGA, cu excepția loturilor colorate cu verde și cu

portocaliu în schița anexă nr. 1 la acest raport, în cote de 0,4133

reclamantele și de 0,5867 pârâtul Municipiul Constanța.

S-a constatat că

reclamantele și pârâtul Municipiul Constanța sunt coproprietari, în cote de 4/6

reclamantele și de 2/6 pârâtul, asupra imobilului situat în Constanța, str.

A.K., compus din teren în suprafață totală de 282,05 mp, identificat prin

raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expertul

C.C. la 17 septembrie 2011, în interiorul perimetrelor colorate cu verde și cu

portocaliu în schița anexă nr. 1 la acest raport, precum și garaj cu pivniță și

o construcție alcătuită din demisol, parter și un etaj (cu excepția

apartamentelor de la etajul 1, a boxelor 16, 17, 18, 19 de la demisol, precum

și a terasei în suprafață de 90,14 mp vândută către S.V. și S.G.), construcții

identificate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de

către expertul C.C. la 17 septembrie 2011 (garajul), respectiv la 25 mai 2012

(construcția alcătuită din demisol, parter și un etaj - anexele 2M și 3M),

completat prin răspunsul la obiecțiuni din 26 septembrie 2012, în valoare

totală de 974.743,10 RON.

Instanța de fond a

dispus ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil, dar s-a respins cererea

de ieșire din indiviziune cu privire la teren, ca neîntemeiată.

S-a atribuit

pârâtului Municipiul Constanța lotul de la nr. a, compus din teren în suprafață

de 65,73 mp, colorat cu verde în schița anexă, apartamentul de la demisol

ocupat de familia M., în suprafață utilă de 97,74 mp, boxa 22 de la demisol,

casa scării nr. a, b și c de la parter, precum și terasa în suprafață utilă de

160,53 mp, în valoare totală de 315.513,72 RON.

Reclamantelor le-a

fost atribuit lotul de la nr. b, compus din teren în suprafață de 216,32 mp,

colorat cu portocaliu în schița anexă, garajul cu pivniță, apartamentul de la

demisol ocupat de familia P., apartamentele de la parter, celelalte boxe de la

demisol, holurile c și d de la demisol, în valoare totală de 659.229,38 RON.

Reclamantele au fost

obligate să plătească pârâtului Municipiul Constanța suma de 9.400,65 RON,

reprezentând sultă.

Au fost compensate

între părți cheltuielile de judecată, pârâtul Municipiul Constanța fiind

obligat să plătească reclamantelor diferența de 1.671,47 RON cu acest titlu.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispoziția Primarului

Municipiului Constanța s-a dispus, în aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea

parțială în natură către reclamante a cotei de 4/6 din imobilul situat în

Constanța, str. A.K., compus din teren în suprafață totală de 581,16 mp și

construcții (o construcție demisol, parter și etaj și un garaj cu pivniță), cu

excepția apartamentelor vândute către S.V. și G., precum și către R.M., și cu

excepția cotelor indivize de teren aferente apartamentelor vândute.

Cu privire la

semnificația acestei dispoziții, reclamantele au susținut că li s-a restituit

cota de 4/6 din întreg imobilul, iar pârâții au susținut că restituirea a vizat

cota de 4/6 din imobilul rămas după vânzarea celor două apartamente către S.V.

și G., precum și R.M.

Prima instanță a

constatat însă că dispoziția este clară în sensul susținut de pârâți, întrucât

la art. 2 al acesteia s-a prevăzut că, pentru cota de 4/6 din apartamentele

vândute către S.V. și G., precum și R.M., și pentru cotele indivize de teren

aferente apartamentelor vândute, se propune acordarea de despăgubiri potrivit

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Or, este cert că

persoana îndreptățită poate beneficia fie de restituirea în natură, fie de

măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la același bun, nu de ambele

măsuri reparatorii.

Câtă vreme

interpretarea dispoziției conduce la această concluzie, ea se impune instanței

indiferent de considerentele formulate de reclamante cu privire la

nevalabilitatea titlurilor pârâților S.V. și G., respectiv R.Ș., având în

vedere că acțiunea în revendicare, inclusiv prin comparare de titluri, este

inadmisibilă.

Tribunalul a mai

constatat că reclamantele au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

iar ca răspuns la notificarea formulată de acestea a fost emisă dispoziția

primarului din 18 iunie 2008, pe care acestea nu au contestat-o.

De asemenea, s-a

apreciat că nu poate fi acceptată susținerea reclamantelor că cele două

apartamente vândute corespund cotei de 2/6 care nu le-a fost restituită, atât

pentru că dispoziția primarului a vizat explicit această cotă, cât și pentru că

obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nu a fost constituit de cote

indivize din imobil, ci a privit proprietatea exclusivă a apartamentelor și,

doar ca accesorii, cotele indivize asupra terenului aferent acestor apartamente

(având în vedere că în același imobil mai existau și alte apartamente).

Totodată, prima

instanță a arătat modalitatea de calcul a drepturilor părților și stabilirea

întinderii lor:

- astfel, R.

Constanța a vândut, în numele Municipiului Constanța, către R.M., prin

contractul de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1996, locuința situată la nr.

a cu o suprafață utilă de 135,37 mp, precum și o boxă. Totodată, i-a fost

atribuit în folosință terenul în suprafață indiviză de 68 mp aferent locuinței.

Ca urmare a decesului lui R.M., proprietatea bunului cumpărat de aceasta a

revenit prin moștenire pârâtului R.Ș., potrivit certificatului de moștenitor

din 15 ianuarie 2010.

- aceeași entitate a

vândut prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996, către pârâții

S.V. și S.G., locuința situată la nr. a cu o suprafață utilă de 82,63 mp,

precum și o boxă. Totodată, a fost atribuit în folosință terenul în suprafață

indiviză de 43,60 mp aferent locuinței. Ulterior, prin actul adițional din 31

iulie 1997, R. a vândut pârâților S. și terasa de 90,40 mp.

- ca efect al

înstrăinării celor două apartamente a fost creată starea de indiviziune strict

asupra terenului aferent construcției, care, la acel moment a privit doar

atributul folosinței, întrucât Municipiul Constanța a rămas proprietarul

întregului teren și a constituit numai un drept de folosință în favoarea

cumpărătorilor asupra suprafețelor indivize indicate în contracte.

- în urma restituirii

în natură parțiale către reclamante a restului imobilului rămas nevândut și

implicit a părții indivize din terenul aferent construcției, în cotă de 4/6, a

fost creată o stare de indiviziune cu Municipiul Constanța în coordonate

diferite în ceea ce privește construcția și respectiv terenul. Astfel, în ceea

ce privește construcția, tot ceea ce nu a fost vândut către S.V. și S.G.,

respectiv R.M., a fost restituit reclamantelor în cotă de 4/6, restul cotei de

2/6 rămânând Municipiului Constanța. Cât privește terenul aferent construcției,

cotele indivize aferente apartamentelor vândute au rămas în întregime

Municipiului Constanța, iar partea indiviză complementară a fost restituită

reclamantelor în cotă de 4/6, restul cotei de 2/6 rămânând Municipiului

Constanța.

- dimensiunea cotelor

asupra terenului aferent construcției poate fi determinată prin raportarea

suprafeței utile la suprafața construită, respectiv la suprafața întregului

teren care intră în compunerea imobilului. Aplicând acest algoritm, instanța de

fond a stabilit că reclamantele au 4/6 din 0,6170, adică o cotă de 0,4133 din

suprafața construită, iar Municipiul Constanța are restul de 0,5867 din aceeași

suprafață.

S-a apreciat că

starea de indiviziune se limitează însă la terenul ocupat de construcția

compusă din demisol, parter și un etaj, în suprafață de 339,98 mp în acte (în

referatul în baza căruia s-a emis dispoziția de restituire în natură) și de

295,63 mp în urma măsurătorilor expertului.

Ea nu se extinde la

restul terenului aferent imobilului și la niciun alt element al construcțiilor.

Această coproprietate

nu privește și pe pârâții S.V., S.G. și R.Ș., care nu au nicio legătură cu cota

de 2/6 care nu a fost atribuită reclamantelor. Cum rezultă că acești pârâți nu

se află în indiviziune cu nimeni nici cu privire la apartamentele vândute lor,

asupra cărora sunt proprietari exclusivi și nici cu privire la teren, care este

în coproprietatea reclamantelor și a Municipiului Constanța (cu privire la care

au doar drept de folosință), cererea de ieșire din indiviziune formulată de

reclamante în contradictoriu cu acești pârâți, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

lotizarea, instanța a luat în considerare dispozițiile art. 673

9

C.

proc. civ., respectiv, cotele părților, opțiunile exprimate de acestea și

necesitatea asigurării unei folosințe normale a imobilului, dar și a faptului

că partajarea în natură reprezintă regula, iar atribuirea întregului bun către

una dintre părți reprezintă excepția.

Configurația

imobilului, precum și cotele părților, permit împărțirea acestuia în două

loturi, exclusiv în funcție de modalitatea de acces în imobil, astfel

permițându-se normala folosință a imobilului; față de valoarea loturilor astfel

configurate, s-a stabilit și sulta în sarcina reclamantelor.

Împotriva acestei

hotărâri, ca și a încheierii de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii

în revendicare din 8 septembrie 2012, în termen legal, reclamantele au formulat

apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 51/C din 20 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, apelul a

fost respins ca nefondat.

Pentru a decide în

acest sens, instanța, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, a

reținut următoarele:

Cererea de ieșire din

indiviziune formulată cu privire la imobilul în litigiu s-a fundamentat pe

drepturile recunoscute apelantelor reclamante prin dispoziția din 18 iunie 2008

a Primarului Municipiului Constanța, care nu a fost contestată în termenul

legal de către acestea și care a dispus expressis verbis că li se restituie

acestora, în natură, cota de 4/6 din imobilul situat în Constanța, str. A.K.,

reprezentând teren de 581,16 mp și construcții, cu excepția apartamentelor

vândute chiriașilor cumpărători S. și R., dar și a cotelor indivize din terenul

aferent acestor apartamente vândute.

Aceste prevederi, corelate

cu faptul că pentru cota de 4/6 din apartamentele vândute conform contractelor

de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996 și respectiv din 25 noiembrie 1996

și pentru cotele indivize de teren aferent acestor spații locative, primarul a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005, reflectă indubitabil că apartamentele înstrăinate chiriașilor

cumpărători nu au fost privite ca însumând o fracțiune determinată de 2/6,

corespunzătoare dreptului de proprietate al municipiului Constanța, ci ca parte

integrantă a unui imobil asupra cărora părțile aveau cote ideale.

Principalele critici

din apel s-au referit la faptul că în procedura ieșirii din indiviziune au fost

extrase mai întâi suprafețele aferente acestor spații locative vândute, după

care s-au aplicat cotele ideale de 4/6 și respectiv, 2/6, la diferență.

Instanța de apel a

apreciat însă că aceste susțineri sunt vădit neîntemeiate, pentru că ignoră

faptul că această cotă ideală a municipiului Constanța nu s-a născut în

favoarea persoanei juridice prin faptul înstrăinării anterioare a unor părți

din imobil către chiriașii cumpărători și pentru care nu s-a constatat

nulitatea actelor de vânzare-cumpărare; cota ideală de 2/6 în favoarea

Municipiului Constanța este recunoscută acestuia prin efectul art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, câtă vreme dintre cei șase moștenitori testamentari ai

autoarei comune M.G.I.V., notificatorii și-au probat calitatea doar de pe urma

a patru dintre ei: S.C.I., Z.C.C., G.M. și M.I.N.

Chiar prin

notificarea adresată autorității locale conform Legii nr. 10/2001, reclamantele

au confirmat că din cotele ideale deținute de moștenitorii autorului comun,

cele transmise prin testament și cuvenite lui D.M. și S.A., au rămas în posesia

statului, ca efect al succesiunii vacante.

Prin urmare,

notificarea însăși a vizat acordarea de măsuri reparatorii pentru o cotă ideală

de 4/6 din imobil, însă în măsura în care contractele de vânzare-cumpărare

încheiate de R. Constanța cu chiriașii cumpărători nu au fost constatate nule,

ceea ce au de partajat reclamantele și municipiul reprezintă ceea ce excede

vânzărilor menționate.

De asemenea, curtea

de apel a reținut că apelantele nu pot susține că în partaj urma a se stabili

vreun drept potrivnic față de chiriașii cumpărători [care au cumpărat

apartamentele în 1996, deci mai înainte de stabilirea cotelor ideale conform

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], pentru că aceștia nu au cumpărat o

cotă ideală din imobil, ci o parte determinată, care este scoasă de sub regimul

căruia i se supune restul imobilului (Legea nr. 10/2001).

Aplicând aceeași cotă

de 4/6 asupra bunurilor înstrăinate, primarul a propus acordarea de despăgubiri

corespunzătoare acestei cote - deci, nu pentru întregul imobil - în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Acestea sunt

premisele pentru care dispoziția constată dreptul apelantelor reclamante la

restituirea în natură pentru cota ideală de 4/6 din ceea ce excede

înstrăinărilor efectuate conform Legii nr. 112/1995, pentru cota de 4/6 din

ceea ce s-a vândut fiind propuse despăgubirile, cealaltă cotă ideală de 2/6

(din ceea ce excede vânzărilor) aparținând municipiului.

Ca atare, au fost

respinse criticile referitoare la greșita înlăturare a chiriașilor cumpărători

din sfera celor care își dispută în acest litigiu un drept pe cote părți,

precum și a celor referitoare la nelegalitatea disocierii suprafețelor astfel

înstrăinate din cea a imobilului de partajat, instanța de apel apreciind că

tribunalul în mod judicios a argumentat că nu există coproprietate între

Municipiul Constanța, reclamante și pârâții R. și S., precum și că spațiile

locative cumpărate de cei din urmă, nu au vreun impact asupra determinării

suprafeței de împărțit.

Totodată, instanța de

apel a observat că în speță este aplicabilă teza doctrinară în care dreptul de

proprietate se valorifică pe cote părți ideale; alta ar fi fost însă situația

în cazul constatării nulității acestor contracte de vânzare-cumpărare și dacă

apelantele ar fi avut dreptul la restituirea în natură a întregului imobil (iar

nu la o fracțiune de 4/6), ceea ce nu este însă cazul de față.

Concluzionând, s-a

constatat că operațiunea avută în vedere la fond și raționamentul pentru care

nu s-a pus problema împărțirii în baza acestor cote, a ceva din construcție și

teren între reclamante și chiriașii cumpărători au fost rezultatul unei corecte

interpretări și aplicări a legii, nepunându-se problema unei "a doua

naționalizări" prin diminuarea vreunui drept al reclamantelor; instanța de

apel a apreciat că apelantele nu sunt vătămate în dreptul lor din moment ce

legea le-a conferit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota

indiviză de 4/6 din apartamentele înstrăinate, iar restul cotei ideale s-a

transpus asupra părții de imobil ce se regăsea în indiviziune cu statul.

Pentru aceste motive

au fost înlăturate ca nefondate criticile cuprinse în motivele enunțate pe

aceste aspecte la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9.

În ce privește

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, conform încheierii din 8

septembrie 2010, instanța de apel a înlăturat și această critică, pornind de la

împrejurarea că în mod corect s-a arătat în considerentele sentinței în ce mod

operează în cauză cele dezlegate prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Curtea de apel a avut

în vedere că soluția referitoare la inadmisibilitate nu s-a raportat strict la

evaluarea incidenței legii speciale în raport de norma de drept comun,

judecătorul fondului analizând în egală măsură, în conformitate cu argumentele

cu valoare de principiu regăsite în Hotărârea M. Atanasiu și alții c. României,

2010, existența unui bun - în înțelesul Convenției - în patrimoniul

reclamantelor.

Această evaluare a

permis respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare formulate în

contradictoriu cu toți pârâții, precizată la termenul din 29 ianuarie 2009, ca

fiind întemeiată pe art. 480 și 481 C. civ. și pe art. 1 din Protocolul nr. 1

al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului și niciun demers judiciar anterior nu a renăscut dreptul antecesorului

reclamantelor, astfel încât acesta să devină opozabil și susceptibil de

comparare cu cel al terților subdobânditori.

Prin urmare, a fost

respinsă și critica de la pct. 10 din motivele de apel.

În legătură cu

modalitatea în care părțile de imobil rămase în indiviziune în cote ideale au

fost departajate în loturi între Municipiul Constanța și apelante, cu

includerea apartamentului ocupat de chiriașul M. în lotul autorității locale,

instanța de apel a reținut că tribunalul a expus raționamentul aplicării art.

673

9

C. proc. civ. în prezentul litigiu, arătând explicit care

spații locative deservesc cele două intrări ale imobilului de la nr. a și b, că

este posibilă împărțirea lui în două loturi într-o modalitate care să păstreze

pe mai departe aceeași funcționalitate normală a construcției și fără a se

încălca drepturile pârâților proprietari.

În aceste condiții,

s-a apreciat că nu se impunea atribuirea în integralitate a imobilului supus

împărțelii către apelante, de vreme ce a fost posibilă aplicarea regulii

partajării în natură, iar reclamantele nu pot obiecta asupra faptului că li s-a

atribuit lotul cel mai mare, cel de la nr. b, în suprafață de 216,32 mp față de

cel acordat Municipiului Constanța, de 65,73 mp - prima instanță făcând, și sub

acest aspect, o justă departajare în raport de cotele deținute.

Aceleași argumente au

fost avute în vedere și în ce privește părțile componente din tronsonul de

clădire cu ieșire la nr. a; susținerile apelantelor (pct. 7 din motivele de

apel) potrivit cu care ele ar fi trebuit să fie atribuite intimatului pârât R.,

cu obligarea sa la sultă către reclamante, este neconformă realității, de vreme

ce nu există situația coproprietății în modalitatea pretinsă în apel: pe

construcție 4/6 apelantele, 2/6 intimații R. și S., pe teren 4/6 apelantele și

2/6 municipiul Constanța.

Criticile

reclamantelor referitoare la lipsa de pertinență și de concludență a raportului

de expertiză efectuat în cauză au fost apreciate ca formale, pentru că în apel

s-a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză "obiectiv și care să

reflecte realitatea".

Expertul a fost

criticat prin prisma faptului că nu a observat că în Dosarul nr.

17737/212/2010, chiriașul M. a cerut instanțelor să le oblige pe reclamante să

încheie cu el un nou contract de închiriere, ceea ce, în opinia apelantelor,

înseamnă că acesta a înțeles din cuprinsul dispoziției că spațiul locativ ce

i-a fost închiriat de primărie le-a fost restituit în natură acestora.

Instanța de apel a

constatat că aceste susțineri (pct. 4 din apel) sunt însă în vădită

contradicție cu realitatea, câtă vreme în acel dosar nu se statuase irevocabil

asupra părților de imobil deținute în temeiul acestor cote ideale, iar problema

de drept era tranșată în legătură cu modalitatea de interpretare și aplicare a

O.U.G. nr. 40/1999; ca atare, nicio statuare din acea cauză nu se impune în

cauza de față cu putere de lucru judecat, motiv pentru care, curtea de apel

le-a înlăturat ca nefondate.

Sub un al doilea

aspect, evocarea de către apelantele reclamante a unei decizii de impunere

fiscală pentru a justifica faptul că ar fi proprietare asupra părții de imobil

închiriate acestei persoane este neconformă legii, a mai reținut curtea de apel,

întrucât dovada dreptului de proprietate o reprezintă dispoziția emisă conform

Legii nr. 10/2001 și procesul-verbal de punere în posesie; reluând argumentele

dezvoltate mai sus, cum nicio prevedere a acesteia nu a relevat că reclamantele

au primit întregul imobil sau o parte bine definită din acesta, fiindu-le

recunoscută doar o cotă ideală asupra bunului, înscrierea într-un anumit mod a

unui drept în fața direcției de taxe și impozite nu naște dreptul de

proprietate în limitele afirmate (pct. 4 din apel).

În ce privește

critica de la pct. 8 din motivele de apel, referitoare la diferența de valoare

între "apartamentele vândute și restul suprafețelor rămase" și

aceasta a fost înlăturată în ansamblul elementelor de analiză referitoare la

natura dreptului conferit prin dispoziție și la întinderea acestuia, fiind fără

relevanță în procedura ieșirii din indiviziune valoarea apartamentelor

înstrăinate către chiriașii cumpărători, în raport cu restul imobilului -

singura parte ce face obiect al împărțelii.

În raport de toate

aceste considerente, pe temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantelor a

fost respins ca nefondat.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

După reluarea

întregii situații de fapt a cauzei și redarea soluțiilor pronunțate în etapele

procesuale anterioare, s-a susținut că instanța de apel, nu a interpretat în

mod corect probatoriul administrat în cauză.

Astfel, instanța de

apel a interpretat și aplicat greșit dispoziția emisă de primar în baza Legii

nr. 10/2001, care, neatacată fiind, a rămas definitivă, cu consecința

nesocotirii dreptului de proprietate al reclamantelor, prin reducerea serioasă

a acestuia, ca efect al aplicării greșite a cotelor.

Cererea de ieșire din

indiviziune s-a fundamentat pe dreptul ce le-a fost recunoscut recurentelor cu

privire la imobil, prin dispoziția din 18 iunie 2008 prin care s-a dispus

"restituirea în natură a cotei de 4/6 din imobil, dar și a cotelor indivize

din terenul aferent acestuia ..".

Însă, instanța de

apel, în mod greșit constată că această cotă restituită în natură recurentelor

nu se aplică raportat la imobil în integralitatea lui, ci la restul de imobil,

după ce se deduce o parte din acesta constând în apartamentele înstrăinate

către pârâți, caz în care dreptul de proprietate recunoscut prin dispoziția

emisă în baza Legii nr. 10/2001 este trunchiat.

Pe de altă parte, în

mod greșit instanța de apel a procedat la interpretarea notificării însăși pe

care recurentele au formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001, căreia i-a dat o

altă conotație juridică, întrucât s-a concluzionat că ceea ce au avut de

partajat reclamantele și municipiul a fost ceea ce excedea vânzărilor

menționate.

Recurentele solicită

instanței de recurs a constata că niciun moment nu au avut în vedere cota lor

ca fiind aplicabilă la ceea ce excedea vânzărilor, întrucât atât notificarea,

cât și dispoziția de restituire se raporta, așa cum era firesc, la imobil în

integralitatea lui.

În consecință,

instanța de apel a stabilit în mod total eronat premisele de analiză a

litigiului.

Pe de altă parte,

recurentele susțin că între considerentele deciziei și dispozitiv există

contradicții, în sensul că, pe de o parte, se reține că dispoziția emisă de

primar în soluționarea notificării nu este explicită cu privire la modalitatea

de stabilire a cotelor, pentru ca ulterior, în considerentele aceleiași

decizii, să rețină că dispoziția este clară și constată dreptul apelantelor,

raportat la restul din imobil, iar nu la imobil în întregul lui.

O altă critică

susținută de recurente vizează nelegala determinare a cotelor atât raportat la

construcție, dar și la teren și anexe.

Astfel, instanța de

fond nu a aplicat dispozițiile art. 2 din dispoziția emisă în baza Legii nr.

10/2001 cu privire la valoarea despăgubirilor.

Recurentele critică

hotărârea și din perspectiva nepronunțării instanței de apel privitor la

diferența de valoare între cele două loturi, și greșita stabilire a valorii

loturilor atribuite fiecărei părți, pentru că dacă se însumează valorile

loturilor atribuite fiecărei părți, deși pârâtul are o cotă de proprietate mai

mică, valoric, lotul său este mai mare decât cel al reclamantelor.

Niciuna dintre

instanțele de fond nu a luat în calcul acest aspect, deși este evident ca o

cotă majoritară să permită stabilirea unei valori mai mici decât cea a

pârâtului, care deține o cotă mai mică.

Pentru termenul de

judecată din 31 ianuarie 2014, apărătorul recurentelor reclamante a învederat,

prin cererea scrisă depusă la dosar, că recurenta reclamantă M.C. a decedat,

precizând că va depune dovada decesului și că va proceda la indicarea

moștenitorilor recurentei decedate.

La termenul următor

din 28 martie 2014, apărătorul recurentelor a depus la dosar copia certificatului

de moștenitor legal din 3 decembrie 2012 emis de B.N.P. asociați D. și M. din

care rezultă că unica moștenitoare a recurentei reclamante M.C. este fiica

acesteia, recurenta reclamantă D.L., persoană preexistentă în cadrul procesual,

astfel că aceasta va prelua prin transmisiunea legală generată de moștenirea

legală a autoarei ei, și calitatea procesuală a recurentei reclamante decedate.

Intimații pârâți nu

au formulat întâmpinare la motivele de recurs, depunându-se însă concluzii

scrise atât de recurente, cât și de intimații pârâți S.V., S.G. și R.Ș. prin

care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de

judecată.

Recursul formulat

este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Este util a se

preciza în prealabil, că cererea de chemare în judecată a avut inițial două

capete de cerere - nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din

28 septembrie 1996 și din 25 noiembrie 1996 având ca obiect două dintre

apartamentele din imobilul situat în municipiul Constanța, str. A.K., precum și

ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil; ulterior însă, reclamantele au

depus o cerere precizatoare prin care au învederat că înțeleg să formuleze

acțiune în revendicarea apartamentelor înstrăinate de pârâtul Municipiul

Constanța în favoarea pârâților R.M. și, respectiv S.V. și G., completând și

cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată și a Consiliului Local al

Municipiului Constanța, prin Primar, alături de pârâții deja existenți în

cauză: fam. S., R.M. și Primarul Municipiului Constanța.

Prin aceeași cerere

precizatoare, s-a menționat de către reclamante că estimează obiectul acțiunii

la valoarea de 550.000 RON, caz în care tribunalului îi revenea competența

soluționării cauzei în primă instanță, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ.; drept urmare, cererea de ieșire din indiviziune reprezintă o cerere

accesorie în raport de cererea în revendicare, astfel încât în temeiul art. 17

C. proc. civ. și ea a fost în competența de soluționare a instanței învestite

cu cererea principală, rămânând dobândite, și în ce privește cererea accesorie,

căile de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

Cu privire la capătul

principal de cerere, prima instanță a pronunțat soluția pe calea excepției de

inadmisibilitate, criticile reclamantelor cu referire la această excepție fiind

respinse ca nefondate de instanța de apel.

Prin memoriul de

recurs, recurentele reclamante formulează critici doar cu privire la soluția

adoptată de tribunal și, respectiv confirmată de instanța de apel asupra cererii

accesorii privind ieșirea din indiviziune.

Astfel, în baza

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. -

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea

naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, recurentele

reclamante au criticat interpretarea dată de curtea de apel dispoziției din 18

iunie 2008 emisă de intimatul pârât Municipiul Constanța prin Primar în

favoarea acestora, prin care a fost soluționată notificările conexe formulate

de recurente în baza Legii nr. 10/2001.

Dispoziția emisă în

baza Legii nr. 10/2001 reprezintă cauza raportului juridic dedus judecății și

premisa necesară în soluționarea cererii de ieșire din indiviziune, astfel

încât, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de instanța de apel

acesteia este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

De asemenea, se

apreciază că această critică trebuie analizată împreună cu cea întemeiată pe

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și prin care

recurentele reclamante se referă la inconsecvența instanței de apel care, pe de

o parte a reținut că dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării nu

este suficient de explicită cu privire la modalitatea de stabilire a cotelor,

pentru ca ulterior, în considerentele aceleiași decizii, să rețină că

dispoziția este clară și constată dreptul apelantelor, raportat la restul din

imobil, iar nu la imobil în întregul lui.

În mod evident,

dispoziția ce constituie cauza raportului de indiviziune, nu a fost redactată

în termenii cei mai lămuritori în care putea fi concepută, însă, dat fiind că

recurentele reclamante au achiesat la aceasta în modalitatea în care a fost

emisă, întrucât nu au formulat contestație împotriva acesteia în baza art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ea trebuia interpretată astfel încât fiecare

dintre dispozițiile sale să producă efecte juridice.

Pe de altă parte,

dacă această dispoziție ar fi conținut prevederi clare și lipsite de orice

echivoc, operațiunea de interpretare a ei nu ar mai fi fost necesară sau, în

orice caz, ar fi devenit una formală.

Astfel cum instanțele

de fond au reținut situația de fapt dedusă judecății, recurentele reclamante au

formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru cota de 4/6 din imobilul

în litigiu compus din teren și construcție, imobil situat la adresa menționată,

acestea fiind în măsură să își dovedească vocația succesorală doar de pe urma a

4 dintre proprietarii deposedați abuziv de stat, restul de 2/6 din imobil

făcând obiectul moștenirii vacante.

În soluționarea

acestor notificări a fost emisă de Municipiul Constanța prin primar dispoziția

din 18 iunie 2008 care, în prevederile sale esențiale, dispune astfel:

Art. 1 - Restituirea

parțială în natură către (..) recurente a cotei de 4/6 din imobilul situat în

Constanța, str. A.K., compus din teren în suprafață totală de 581,16 mp și

construcții (o construcție demisol, parter și etaj și un garaj cu pivniță), cu

excepția apartamentelor vândute către S.V. și G. conform contractului de

vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996, și R.M., conform contractului de

vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1996, și cu excepția cotelor indivize de

teren aferente apartamentelor vândute, conform planului de situație anexat și

cu condiția respectării prevederilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Art. 2 - Pentru cota

de 4/6 din apartamentele înstrăinate lui S.V. și G., precum și R.M. și pentru

cotele indivize de teren aferente apartamentelor vândute s-a propus acordarea

de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către (..)

recurente.

Înalta Curte constată

că valoarea juridică și probatorie a dispoziției de restituire emise în baza

Legii nr. 10/2001 este stabilită prin dispozițiile art. 25 alin. (4) din lege

care prevede astfel: "Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a

restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei

îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și

constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea

formalităților de publicitate imobiliară.

În consecință, în

condițiile în care dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost

contestată, rezultă că aceasta a rămas definitivă [formulare expresă a art. 25 alin.

(5)] după expirarea termenului de contestare de 30 de zile de la comunicare,

menționat ca atare în cuprinsul art. 8 al dispoziției.

Regulile de

interpretare a clauzelor îndoielnice, deși sunt reguli de interpretare a

convențiilor (art. 977 - 985 C. civ. 1865) ele sunt aplicabile mutatis

mutandis, pentru identitate de rațiune, și pentru deslușirea înțelesului unor

clauze sau dispoziții ale oricărui act juridic menit a produce efecte juridice

față de două sau mai multe părți (emitent și petent) care își au izvorul în

dispozițiile unor acte normative speciale, precum este și Legea nr. 10/2001.

Astfel, interpretarea

corelată a clauzelor este prevăzută ca atare de art. 982 C. civ. care dispune

în sensul că toate clauzele se interpretează unele prin altele, dându-se

fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

În completare,

dispozițiile C. civ. stabilesc și alte reguli, într-o anumită ierarhie, care să

permită înlăturarea neclarităților unui act juridic sau lămurirea clauzelor

îndoielnice (susceptibile de mai multe înțelesuri ori confuze - cu un înțeles

greu de sesizat).

Prin urmare,

procedând la interpretarea dispoziției din cauză, prin analogia legii, în

aplicarea art. 979 C. civ., se constată că prevederile sale se interpretează în

sensul care reiese din natura dispoziției supuse interpretării, dar și în

sensul în care ele pot produce un efect (art. 978) și, dacă în continuare

subzistă neclarități, după obiceiul locului (art. 980) și, dacă va fi nevoie,

în folosul celui care s-a obligat - regula in dubio pro reo (art. 983).

Din cuprinsul art. 1

al dispoziției, anterior reprodus, rezultă că recurentelor li s-a restituit în

natură cota de 4/6 din imobilul compus din teren și construcție, mai puțin cele

două apartamente vândute și a cotelor indivize de teren aferente acestora, fără

însă a fi suficient de clar doar din conținutul acestui art. 1, privit și

interpretat izolat, dacă partea ideală de 4/6 ce le-a fost restituită în natură

se aplică la întregul imobil (conținând și apartamentele vândute) ori la ceea

ce a rămas din imobil după excluderea obiectului vânzărilor.

Această clarificare

însă este furnizată de interpretarea corelată a prevederilor art. 1 și 2, iar

concluzia ce se impune este aceea că cele două apartamente înstrăinate și

cotele de teren aferente (atribuite în folosință cumpărătorilor) au fost

exceptate de la restituirea în natură, astfel că partea ideală din proprietate

aparținând recurentelor se aplică la restul de imobil rămas neînstrăinat; în

plus, în baza art. 979 C. civ., Înalta Curte constată că atare interpretare

este în acord și cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 care

interzic entității notificate să dispună restituirea în natură a imobilelor

care au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ipoteză

pentru care legea specială dispune că măsurile reparatorii se stabilesc numai

în echivalent; numai interpretându-se astfel art. 2 din dispoziție, propunerea

acordării de despăgubiri în favoarea recurentelor pentru o cotă de 4/6 din

apartamentele înstrăinate și cotele indivize de teren aferente acestora, își

găsește rațiunea și produce efecte în mod efectiv.

Înalta Curte constată

că nu poate fi primită interpretarea preconizată de recurente, în sensul că li

s-a restituit cota ideală de 4/6 din întregul imobil în timp ce cota de 2/6 a

Municipiului se suprapune apartamentelor vândute, întrucât, în acest caz, fie

art. 2 din dispoziție nu ar mai produce niciun efect (în condițiile în care nu

a fost anulată dispoziția), fie recurentele reclamante ar primi o dublă măsură

reparatorie (în natură și despăgubiri) pentru aceeași fracțiune din imobil (4/6

din unitățile locative înstrăinate); or, aceasta este interpretare ce nu poate

fi primită, fiind contrară regulilor de la art. 978 și 979 C. civ., dar și

finalității legii reparatorii care prevede alternativ măsurile reparatorii

pentru unul și același imobil sau aceeași cotă ideală dintr-un imobil [art. 1

alin. (2) corob. cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001].

Astfel cum deja s-a

arătat, pentru a se susține interpretarea propusă de recurente cu privire la

obiectul restituirii în natură acordate sau care ar fi trebuit acordată, era

necesar ca acestea să fi formulat contestație împotriva dispoziției din 18

iunie 2008 în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cadrul căreia era

posibilă exercitarea de către instanță a unei cenzuri de nelegalitate și

netemeinicie, ceea ce la acest moment și în acest cadrul procesual nu mai este

posibilă, dispoziția fiind consolidată prin neatacare.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu sunt fondate criticile dezvoltate de recurente pe temeiul

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., instanța de apel confirmând în mod legal

interpretarea dată de tribunal dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, cu

consecința stabilirii corecte a premiselor ieșirii din indiviziune și a cotelor

de proprietate ale părților aflate în mod real în indiviziune: recurentele

reclamante (4/6 din ceea ce excede vânzărilor) și Municipiul București (2/6 din

ceea ce excede vânzărilor).

Pentru motivele arătate

anterior, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite nici criticile dezvoltate

de recurente în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la pretinsa

nelegală determinare a cotelor atât raportat la construcție, precum și la teren

și anexe.

De asemenea, nu poate

fi reținută nici neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2

din dispoziție referitoare la valoarea despăgubirilor, întrucât în cuprinsul

dispoziției se prevede în mod expres că propunerea de acordare a despăgubirilor

are loc "în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005" act

normativ succedat, între timp, de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru

finalizarea procesului de restituire și în conformitate cu ale cărei dispoziții

recurentele urmează a-și realiza această parte a măsurilor reparatorii având ca

obiect "4/6 din apartamentele înstrăinate lui S.V. și G., precum și R.M.

și pentru cotele indivize de teren aferente apartamentelor vândute", în

termenii dispoziției.

S-a mai criticat și

nepronunțarea instanței de apel privitor la diferența de valoare între cele

două loturi, precum și greșita stabilire a valorii loturilor atribuite fiecărei

părți.

Atare critică,

susceptibilă de analiză pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este și ea

nefondată, întrucât, din analiza motivelor de apel se constată că recurentele

reclamante s-au referit prin criticile aduse sentinței la diferențele valorice

dintre apartamentele vândute (față de cumpărătorii apartamentelor, cererea de

ieșire din indiviziune fiind respinsă) și "restul suprafețelor

rămase", iar nu la diferențele valorice dintre loturile atribuite în

natură coproprietarilor - recurentelor reclamante un lot valoric de 659.229,38

RON, iar intimatului pârât, Municipiul Constanța, un lot valoric de 315.513,72

RON, într-o corectă aplicarea a criteriilor prevăzute de art. 673

9

C. proc. civ.; totodată, avându-se în vedere că lotul atribuit în natură

recurentelor era superior cotei lor de proprietate (4/6 din obiectul

coproprietății descrise în dispozitivul sentinței și evaluate la 974.743,10

RON), în baza art. 673

10

alin. (4) C. proc. civ., tribunalul a

dispus obligarea reclamantelor să plătească pârâtului Municipiul Constanța suma

de 9.400 RON sultă corespunzătoare.

Având în vedere toate

aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca

nefondat recursul reclamantelor.

În aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se va dispune obligarea

recurentelor la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimații pârâți S.V. și

R.Ș., reduse, față de cele efectuate (3.000 RON), având în vedere că în cauză

nu s-a formulat întâmpinare, ci doar concluzii scrise, dar și că motivele de

recurs nu conțin vreo critică în ce privește dezlegările date de instanța de

apel referitoare la inexistența stării de coproprietate cu aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții D.L., D.I.P., D.R.M., D.M.A. și M.C., decedată

și continuat de moștenitoarea D.L., împotriva Deciziei nr. 51/C din 20 mai 2013

a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe recurentele

reclamante la 1.500 RON cheltuieli de judecată, reduse, către intimații pârâți

S.V. și R.Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS