ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5882 din 6 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța a fost respinsă cererea reclamanților D.L., D.I.P. și M.C., D.R.M. și D.M.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea de obligare a pârâților să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, str. A.K., ca inadmisibilă. A fost respinsă cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții S.V., R.Ș. și S.G.

S-a admis în parte acțiunea reclamantelor, formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și s-a constatat că reclamantele și pârâtul Municipiul Constanța se află în coproprietate forțată cu privire la imobilul situat în Constanța, str. A.K., compus din teren construit în suprafață de 339,98 mp în acte și de 295,63 mp în urma măsurătorilor expertului, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expertul C.C. la 17 septembrie 2011, în interiorul perimetrului ABCDEFGA, cu excepția loturilor colorate cu verde și cu portocaliu în schița anexă nr. 1 la acest raport, în cote de 0,4133 reclamantele și de 0,5867 pârâtul Municipiul Constanța.

S-a constatat că reclamantele și pârâtul Municipiul Constanța sunt coproprietari, în cote de 4/6 reclamantele și de 2/6 pârâtul, asupra imobilului situat în Constanța, str. A.K., compus din teren în suprafață totală de 282,05 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expertul C.C. la 17 septembrie 2011, în interiorul perimetrelor colorate cu verde și cu portocaliu în schița anexă nr. 1 la acest raport, precum și garaj cu pivniță și o construcție alcătuită din demisol, parter și un etaj (cu excepția apartamentelor de la etajul 1, a boxelor 16, 17, 18, 19 de la demisol, precum și a terasei în suprafață de 90,14 mp vândută către S.V. și S.G.), construcții identificate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expertul C.C.

la 17 septembrie 2011 (garajul), respectiv la 25 mai 2012 (construcția alcătuită din demisol, parter și un etaj - anexele 2M și 3M), completat prin răspunsul la obiecțiuni din 26 septembrie 2012, în valoare totală de 974.743,10 RON. Instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil, dar s-a respins cererea de ieșire din indiviziune cu privire la teren, ca neîntemeiată. S-a atribuit pârâtului Municipiul Constanța lotul de la nr. a, compus din teren în suprafață de 65,73 mp, colorat cu verde în schița anexă, apartamentul de la demisol ocupat de familia M., în suprafață utilă de 97,74 mp, boxa 22 de la demisol, casa scării nr. a, b și c de la parter, precum și terasa în suprafață utilă de 160,53 mp, în valoare totală de 315.513,72 RON.

Reclamantelor le-a fost atribuit lotul de la nr. b, compus din teren în suprafață de 216,32 mp, colorat cu portocaliu în schița anexă, garajul cu pivniță, apartamentul de la demisol ocupat de familia P., apartamentele de la parter, celelalte boxe de la demisol, holurile c și d de la demisol, în valoare totală de 659.229,38 RON. Reclamantele au fost obligate să plătească pârâtului Municipiul Constanța suma de 9.400,65 RON, reprezentând sultă. Au fost compensate între părți cheltuielile de judecată, pârâtul Municipiul Constanța fiind obligat să plătească reclamantelor diferența de 1.671,47 RON cu acest titlu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispoziția Primarului Municipiului Constanța s-a dispus, în aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea parțială în natură către reclamante a cotei de 4/6 din imobilul situat în Constanța, str. A.K., compus din teren în suprafață totală de 581,16 mp și construcții (o construcție demisol, parter și etaj și un garaj cu pivniță), cu excepția apartamentelor vândute către S.V. și G., precum și către R.M., și cu excepția cotelor indivize de teren aferente apartamentelor vândute. Cu privire la semnificația acestei dispoziții, reclamantele au susținut că li s-a restituit cota de 4/6 din întreg imobilul, iar pârâții au susținut că restituirea a vizat cota de 4/6 din imobilul rămas după vânzarea celor două apartamente către S.V.

și G., precum și R.M. Prima instanță a constatat însă că dispoziția este clară în sensul susținut de pârâți, întrucât la art. 2 al acesteia s-a prevăzut că, pentru cota de 4/6 din apartamentele vândute către S.V. și G., precum și R.M., și pentru cotele indivize de teren aferente apartamentelor vândute, se propune acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Or, este cert că persoana îndreptățită poate beneficia fie de restituirea în natură, fie de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la același bun, nu de ambele măsuri reparatorii. Câtă vreme interpretarea dispoziției conduce la această concluzie, ea se impune instanței indiferent de considerentele formulate de reclamante cu privire la nevalabilitatea titlurilor pârâților S.V.

și G., respectiv R.Ș., având în vedere că acțiunea în revendicare, inclusiv prin comparare de titluri, este inadmisibilă. Tribunalul a mai constatat că reclamantele au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar ca răspuns la notificarea formulată de acestea a fost emisă dispoziția primarului din 18 iunie 2008, pe care acestea nu au contestat-o. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi acceptată susținerea reclamantelor că cele două apartamente vândute corespund cotei de 2/6 care nu le-a fost restituită, atât pentru că dispoziția primarului a vizat explicit această cotă, cât și pentru că obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nu a fost constituit de cote indivize din imobil, ci a privit proprietatea exclusivă a apartamentelor și, doar ca accesorii, cotele indivize asupra terenului aferent acestor apartamente (având în vedere că în același imobil mai existau și alte apartamente).

Totodată, prima instanță a arătat modalitatea de calcul a drepturilor părților și stabilirea întinderii lor: - astfel, R. Constanța a vândut, în numele Municipiului Constanța, către R.M., prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1996, locuința situată la nr. a cu o suprafață utilă de 135,37 mp, precum și o boxă. Totodată, i-a fost atribuit în folosință terenul în suprafață indiviză de 68 mp aferent locuinței. Ca urmare a decesului lui R.M., proprietatea bunului cumpărat de aceasta a revenit prin moștenire pârâtului R.Ș., potrivit certificatului de moștenitor din 15 ianuarie 2010. - aceeași entitate a vândut prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996, către pârâții S.V.

și S.G., locuința situată la nr. a cu o suprafață utilă de 82,63 mp, precum și o boxă. Totodată, a fost atribuit în folosință terenul în suprafață indiviză de 43,60 mp aferent locuinței. Ulterior, prin actul adițional din 31 iulie 1997, R. a vândut pârâților S. și terasa de 90,40 mp. - ca efect al înstrăinării celor două apartamente a fost creată starea de indiviziune strict asupra terenului aferent construcției, care, la acel moment a privit doar atributul folosinței, întrucât Municipiul Constanța a rămas proprietarul întregului teren și a constituit numai un drept de folosință în favoarea cumpărătorilor asupra suprafețelor indivize indicate în contracte. - în urma restituirii în natură parțiale către reclamante a restului imobilului rămas nevândut și implicit a părții indivize din terenul aferent construcției, în cotă de 4/6, a fost creată o stare de indiviziune cu Municipiul Constanța în coordonate diferite în ceea ce privește construcția și respectiv terenul.

Astfel, în ceea ce privește construcția, tot ceea ce nu a fost vândut către S.V. și S.G., respectiv R.M., a fost restituit reclamantelor în cotă de 4/6, restul cotei de 2/6 rămânând Municipiului Constanța. Cât privește terenul aferent construcției, cotele indivize aferente apartamentelor vândute au rămas în întregime Municipiului Constanța, iar partea indiviză complementară a fost restituită reclamantelor în cotă de 4/6, restul cotei de 2/6 rămânând Municipiului Constanța. - dimensiunea cotelor asupra terenului aferent construcției poate fi determinată prin raportarea suprafeței utile la suprafața construită, respectiv la suprafața întregului teren care intră în compunerea imobilului. Aplicând acest algoritm, instanța de fond a stabilit că reclamantele au 4/6 din 0,6170, adică o cotă de 0,4133 din suprafața construită, iar Municipiul Constanța are restul de 0,5867 din aceeași suprafață.

S-a apreciat că starea de indiviziune se limitează însă la terenul ocupat de construcția compusă din demisol, parter și un etaj, în suprafață de 339,98 mp în acte (în referatul în baza căruia s-a emis dispoziția de restituire în natură) și de 295,63 mp în urma măsurătorilor expertului. Ea nu se extinde la restul terenului aferent imobilului și la niciun alt element al construcțiilor. Această coproprietate nu privește și pe pârâții S.V., S.G. și R.Ș., care nu au nicio legătură cu cota de 2/6 care nu a fost atribuită reclamantelor. Cum rezultă că acești pârâți nu se află în indiviziune cu nimeni nici cu privire la apartamentele vândute lor, asupra cărora sunt proprietari exclusivi și nici cu privire la teren, care este în coproprietatea reclamantelor și a Municipiului Constanța (cu privire la care au doar drept de folosință), cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamante în contradictoriu cu acești pârâți, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește lotizarea, instanța a luat în considerare dispozițiile art. 673 9 C. proc. civ., respectiv, cotele părților, opțiunile exprimate de acestea și necesitatea asigurării unei folosințe normale a imobilului, dar și a faptului că partajarea în natură reprezintă regula, iar atribuirea întregului bun către una dintre părți reprezintă excepția. Configurația imobilului, precum și cotele părților, permit împărțirea acestuia în două loturi, exclusiv în funcție de modalitatea de acces în imobil, astfel permițându-se normala folosință a imobilului; față de valoarea loturilor astfel configurate, s-a stabilit și sulta în sarcina reclamantelor. Împotriva acestei hotărâri, ca și a încheierii de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare din 8 septembrie 2012, în termen legal, reclamantele au formulat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 51/C din 20 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, apelul a fost respins ca nefondat. Pentru a decide în acest sens, instanța, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, a reținut următoarele: Cererea de ieșire din indiviziune formulată cu privire la imobilul în litigiu s-a fundamentat pe drepturile recunoscute apelantelor reclamante prin dispoziția din 18 iunie 2008 a Primarului Municipiului Constanța, care nu a fost contestată în termenul legal de către acestea și care a dispus expressis verbis că li se restituie acestora, în natură, cota de 4/6 din imobilul situat în Constanța, str. A.K., reprezentând teren de 581,16 mp și construcții, cu excepția apartamentelor vândute chiriașilor cumpărători S. și R., dar și a cotelor indivize din terenul aferent acestor apartamente vândute.

Aceste prevederi, corelate cu faptul că pentru cota de 4/6 din apartamentele vândute conform contractelor de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996 și respectiv din 25 noiembrie 1996 și pentru cotele indivize de teren aferent acestor spații locative, primarul a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reflectă indubitabil că apartamentele înstrăinate chiriașilor cumpărători nu au fost privite ca însumând o fracțiune determinată de 2/6, corespunzătoare dreptului de proprietate al municipiului Constanța, ci ca parte integrantă a unui imobil asupra cărora părțile aveau cote ideale. Principalele critici din apel s-au referit la faptul că în procedura ieșirii din indiviziune au fost extrase mai întâi suprafețele aferente acestor spații locative vândute, după care s-au aplicat cotele ideale de 4/6 și respectiv, 2/6, la diferență.

Instanța de apel a apreciat însă că aceste susțineri sunt vădit neîntemeiate, pentru că ignoră faptul că această cotă ideală a municipiului Constanța nu s-a născut în favoarea persoanei juridice prin faptul înstrăinării anterioare a unor părți din imobil către chiriașii cumpărători și pentru care nu s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare; cota ideală de 2/6 în favoarea Municipiului Constanța este recunoscută acestuia prin efectul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme dintre cei șase moștenitori testamentari ai autoarei comune M.G.I.V., notificatorii și-au probat calitatea doar de pe urma a patru dintre ei: S.C.I., Z.C.C., G.M. și M.I.N. Chiar prin notificarea adresată autorității locale conform Legii nr. 10/2001, reclamantele au confirmat că din cotele ideale deținute de moștenitorii autorului comun, cele transmise prin testament și cuvenite lui D.M.

și S.A., au rămas în posesia statului, ca efect al succesiunii vacante. Prin urmare, notificarea însăși a vizat acordarea de măsuri reparatorii pentru o cotă ideală de 4/6 din imobil, însă în măsura în care contractele de vânzare-cumpărare încheiate de R. Constanța cu chiriașii cumpărători nu au fost constatate nule, ceea ce au de partajat reclamantele și municipiul reprezintă ceea ce excede vânzărilor menționate. De asemenea, curtea de apel a reținut că apelantele nu pot susține că în partaj urma a se stabili vreun drept potrivnic față de chiriașii cumpărători [care au cumpărat apartamentele în 1996, deci mai înainte de stabilirea cotelor ideale conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], pentru că aceștia nu au cumpărat o cotă ideală din imobil, ci o parte determinată, care este scoasă de sub regimul căruia i se supune restul imobilului (Legea nr. 10/2001).

Aplicând aceeași cotă de 4/6 asupra bunurilor înstrăinate, primarul a propus acordarea de despăgubiri corespunzătoare acestei cote - deci, nu pentru întregul imobil - în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Acestea sunt premisele pentru care dispoziția constată dreptul apelantelor reclamante la restituirea în natură pentru cota ideală de 4/6 din ceea ce excede înstrăinărilor efectuate conform Legii nr. 112/1995, pentru cota de 4/6 din ceea ce s-a vândut fiind propuse despăgubirile, cealaltă cotă ideală de 2/6 (din ceea ce excede vânzărilor) aparținând municipiului.

Ca atare, au fost respinse criticile referitoare la greșita înlăturare a chiriașilor cumpărători din sfera celor care își dispută în acest litigiu un drept pe cote părți, precum și a celor referitoare la nelegalitatea disocierii suprafețelor astfel înstrăinate din cea a imobilului de partajat, instanța de apel apreciind că tribunalul în mod judicios a argumentat că nu există coproprietate între Municipiul Constanța, reclamante și pârâții R. și S., precum și că spațiile locative cumpărate de cei din urmă, nu au vreun impact asupra determinării suprafeței de împărțit. Totodată, instanța de apel a observat că în speță este aplicabilă teza doctrinară în care dreptul de proprietate se valorifică pe cote părți ideale; alta ar fi fost însă situația în cazul constatării nulității acestor contracte de vânzare-cumpărare și dacă apelantele ar fi avut dreptul la restituirea în natură a întregului imobil (iar nu la o fracțiune de 4/6), ceea ce nu este însă cazul de față.

Concluzionând, s-a constatat că operațiunea avută în vedere la fond și raționamentul pentru care nu s-a pus problema împărțirii în baza acestor cote, a ceva din construcție și teren între reclamante și chiriașii cumpărători au fost rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii, nepunându-se problema unei "a doua naționalizări" prin diminuarea vreunui drept al reclamantelor; instanța de apel a apreciat că apelantele nu sunt vătămate în dreptul lor din moment ce legea le-a conferit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota indiviză de 4/6 din apartamentele înstrăinate, iar restul cotei ideale s-a transpus asupra părții de imobil ce se regăsea în indiviziune cu statul.

Pentru aceste motive au fost înlăturate ca nefondate criticile cuprinse în motivele enunțate pe aceste aspecte la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9. În ce privește respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, conform încheierii din 8 septembrie 2010, instanța de apel a înlăturat și această critică, pornind de la împrejurarea că în mod corect s-a arătat în considerentele sentinței în ce mod operează în cauză cele dezlegate prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Curtea de apel a avut în vedere că soluția referitoare la inadmisibilitate nu s-a raportat strict la evaluarea incidenței legii speciale în raport de norma de drept comun, judecătorul fondului analizând în egală măsură, în conformitate cu argumentele cu valoare de principiu regăsite în Hotărârea M. Atanasiu și alții c. României, 2010, existența unui bun - în înțelesul Convenției - în patrimoniul reclamantelor.

Această evaluare a permis respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare formulate în contradictoriu cu toți pârâții, precizată la termenul din 29 ianuarie 2009, ca fiind întemeiată pe art. 480 și 481 C. civ. și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și niciun demers judiciar anterior nu a renăscut dreptul antecesorului reclamantelor, astfel încât acesta să devină opozabil și susceptibil de comparare cu cel al terților subdobânditori. Prin urmare, a fost respinsă și critica de la pct. 10 din motivele de apel. În legătură cu modalitatea în care părțile de imobil rămase în indiviziune în cote ideale au fost departajate în loturi între Municipiul Constanța și apelante, cu includerea apartamentului ocupat de chiriașul M. în lotul autorității locale, instanța de apel a reținut că tribunalul a expus raționamentul aplicării art. 673 9 C. proc.

civ. în prezentul litigiu, arătând explicit care spații locative deservesc cele două intrări ale imobilului de la nr. a și b, că este posibilă împărțirea lui în două loturi într-o modalitate care să păstreze pe mai departe aceeași funcționalitate normală a construcției și fără a se încălca drepturile pârâților proprietari. În aceste condiții, s-a apreciat că nu se impunea atribuirea în integralitate a imobilului supus împărțelii către apelante, de vreme ce a fost posibilă aplicarea regulii partajării în natură, iar reclamantele nu pot obiecta asupra faptului că li s-a atribuit lotul cel mai mare, cel de la nr. b, în suprafață de 216,32 mp față de cel acordat Municipiului Constanța, de 65,73 mp - prima instanță făcând, și sub acest aspect, o justă departajare în raport de cotele deținute.

Aceleași argumente au fost avute în vedere și în ce privește părțile componente din tronsonul de clădire cu ieșire la nr. a; susținerile apelantelor (pct. 7 din motivele de apel) potrivit cu care ele ar fi trebuit să fie atribuite intimatului pârât R., cu obligarea sa la sultă către reclamante, este neconformă realității, de vreme ce nu există situația coproprietății în modalitatea pretinsă în apel: pe construcție 4/6 apelantele, 2/6 intimații R. și S., pe teren 4/6 apelantele și 2/6 municipiul Constanța.

Criticile reclamantelor referitoare la lipsa de pertinență și de concludență a raportului de expertiză efectuat în cauză au fost apreciate ca formale, pentru că în apel s-a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză "obiectiv și care să reflecte realitatea". Expertul a fost criticat prin prisma faptului că nu a observat că în Dosarul nr. 17737/212/2010, chiriașul M. a cerut instanțelor să le oblige pe reclamante să încheie cu el un nou contract de închiriere, ceea ce, în opinia apelantelor, înseamnă că acesta a înțeles din cuprinsul dispoziției că spațiul locativ ce i-a fost închiriat de primărie le-a fost restituit în natură acestora.

Instanța de apel a constatat că aceste susțineri (pct. 4 din apel) sunt însă în vădită contradicție cu realitatea, câtă vreme în acel dosar nu se statuase irevocabil asupra părților de imobil deținute în temeiul acestor cote ideale, iar problema de drept era tranșată în legătură cu modalitatea de interpretare și aplicare a O.U.G. nr. 40/1999; ca atare, nicio statuare din acea cauză nu se impune în cauza de față cu putere de lucru judecat, motiv pentru care, curtea de apel le-a înlăturat ca nefondate.

Sub un al doilea aspect, evocarea de către apelantele reclamante a unei decizii de impunere fiscală pentru a justifica faptul că ar fi proprietare asupra părții de imobil închiriate acestei persoane este neconformă legii, a mai reținut curtea de apel, întrucât dovada dreptului de proprietate o reprezintă dispoziția emisă conform Legii nr. 10/2001 și procesul-verbal de punere în posesie; reluând argumentele dezvoltate mai sus, cum nicio prevedere a acesteia nu a relevat că reclamantele au primit întregul imobil sau o parte bine definită din acesta, fiindu-le recunoscută doar o cotă ideală asupra bunului, înscrierea într-un anumit mod a unui drept în fața direcției de taxe și impozite nu naște dreptul de proprietate în limitele afirmate (pct. 4 din apel).

În ce privește critica de la pct. 8 din motivele de apel, referitoare la diferența de valoare între "apartamentele vândute și restul suprafețelor rămase" și aceasta a fost înlăturată în ansamblul elementelor de analiză referitoare la natura dreptului conferit prin dispoziție și la întinderea acestuia, fiind fără relevanță în procedura ieșirii din indiviziune valoarea apartamentelor înstrăinate către chiriașii cumpărători, în raport cu restul imobilului - singura parte ce face obiect al împărțelii. În raport de toate aceste considerente, pe temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantelor a fost respins ca nefondat. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. După reluarea întregii situații de fapt a cauzei și redarea soluțiilor pronunțate în etapele procesuale anterioare, s-a susținut că instanța de apel, nu a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză. Astfel, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispoziția emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001, care, neatacată fiind, a rămas definitivă, cu consecința nesocotirii dreptului de proprietate al reclamantelor, prin reducerea serioasă a acestuia, ca efect al aplicării greșite a cotelor.

Cererea de ieșire din indiviziune s-a fundamentat pe dreptul ce le-a fost recunoscut recurentelor cu privire la imobil, prin dispoziția din 18 iunie 2008 prin care s-a dispus "restituirea în natură a cotei de 4/6 din imobil, dar și a cotelor indivize din terenul aferent acestuia ..". Însă, instanța de apel, în mod greșit constată că această cotă restituită în natură recurentelor nu se aplică raportat la imobil în integralitatea lui, ci la restul de imobil, după ce se deduce o parte din acesta constând în apartamentele înstrăinate către pârâți, caz în care dreptul de proprietate recunoscut prin dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 este trunchiat.

Pe de altă parte, în mod greșit instanța de apel a procedat la interpretarea notificării însăși pe care recurentele au formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001, căreia i-a dat o altă conotație juridică, întrucât s-a concluzionat că ceea ce au avut de partajat reclamantele și municipiul a fost ceea ce excedea vânzărilor menționate. Recurentele solicită instanței de recurs a constata că niciun moment nu au avut în vedere cota lor ca fiind aplicabilă la ceea ce excedea vânzărilor, întrucât atât notificarea, cât și dispoziția de restituire se raporta, așa cum era firesc, la imobil în integralitatea lui. În consecință, instanța de apel a stabilit în mod total eronat premisele de analiză a litigiului.

Pe de altă parte, recurentele susțin că între considerentele deciziei și dispozitiv există contradicții, în sensul că, pe de o parte, se reține că dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării nu este explicită cu privire la modalitatea de stabilire a cotelor, pentru ca ulterior, în considerentele aceleiași decizii, să rețină că dispoziția este clară și constată dreptul apelantelor, raportat la restul din imobil, iar nu la imobil în întregul lui. O altă critică susținută de recurente vizează nelegala determinare a cotelor atât raportat la construcție, dar și la teren și anexe. Astfel, instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 2 din dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la valoarea despăgubirilor.

Recurentele critică hotărârea și din perspectiva nepronunțării instanței de apel privitor la diferența de valoare între cele două loturi, și greșita stabilire a valorii loturilor atribuite fiecărei părți, pentru că dacă se însumează valorile loturilor atribuite fiecărei părți, deși pârâtul are o cotă de proprietate mai mică, valoric, lotul său este mai mare decât cel al reclamantelor. Niciuna dintre instanțele de fond nu a luat în calcul acest aspect, deși este evident ca o cotă majoritară să permită stabilirea unei valori mai mici decât cea a pârâtului, care deține o cotă mai mică. Pentru termenul de judecată din 31 ianuarie 2014, apărătorul recurentelor reclamante a învederat, prin cererea scrisă depusă la dosar, că recurenta reclamantă M.C.

a decedat, precizând că va depune dovada decesului și că va proceda la indicarea moștenitorilor recurentei decedate. La termenul următor din 28 martie 2014, apărătorul recurentelor a depus la dosar copia certificatului de moștenitor legal din 3 decembrie 2012 emis de B.N.P. asociați D. și M. din care rezultă că unica moștenitoare a recurentei reclamante M.C. este fiica acesteia, recurenta reclamantă D.L., persoană preexistentă în cadrul procesual, astfel că aceasta va prelua prin transmisiunea legală generată de moștenirea legală a autoarei ei, și calitatea procesuală a recurentei reclamante decedate. Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, depunându-se însă concluzii scrise atât de recurente, cât și de intimații pârâți S.V., S.G.

și R.Ș. prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează. Este util a se preciza în prealabil, că cererea de chemare în judecată a avut inițial două capete de cerere - nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 28 septembrie 1996 și din 25 noiembrie 1996 având ca obiect două dintre apartamentele din imobilul situat în municipiul Constanța, str. A.K., precum și ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil; ulterior însă, reclamantele au depus o cerere precizatoare prin care au învederat că înțeleg să formuleze acțiune în revendicarea apartamentelor înstrăinate de pârâtul Municipiul Constanța în favoarea pârâților R.M.

și, respectiv S.V. și G., completând și cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată și a Consiliului Local al Municipiului Constanța, prin Primar, alături de pârâții deja existenți în cauză: fam. S., R.M. și Primarul Municipiului Constanța. Prin aceeași cerere precizatoare, s-a menționat de către reclamante că estimează obiectul acțiunii la valoarea de 550.000 RON, caz în care tribunalului îi revenea competența soluționării cauzei în primă instanță, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.; drept urmare, cererea de ieșire din indiviziune reprezintă o cerere accesorie în raport de cererea în revendicare, astfel încât în temeiul art. 17 C. proc. civ. și ea a fost în competența de soluționare a instanței învestite cu cererea principală, rămânând dobândite, și în ce privește cererea accesorie, căile de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

Cu privire la capătul principal de cerere, prima instanță a pronunțat soluția pe calea excepției de inadmisibilitate, criticile reclamantelor cu referire la această excepție fiind respinse ca nefondate de instanța de apel. Prin memoriul de recurs, recurentele reclamante formulează critici doar cu privire la soluția adoptată de tribunal și, respectiv confirmată de instanța de apel asupra cererii accesorii privind ieșirea din indiviziune. Astfel, în baza motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, recurentele reclamante au criticat interpretarea dată de curtea de apel dispoziției din 18 iunie 2008 emisă de intimatul pârât Municipiul Constanța prin Primar în favoarea acestora, prin care a fost soluționată notificările conexe formulate de recurente în baza Legii nr. 10/2001.

Dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 reprezintă cauza raportului juridic dedus judecății și premisa necesară în soluționarea cererii de ieșire din indiviziune, astfel încât, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de instanța de apel acesteia este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, se apreciază că această critică trebuie analizată împreună cu cea întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și prin care recurentele reclamante se referă la inconsecvența instanței de apel care, pe de o parte a reținut că dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării nu este suficient de explicită cu privire la modalitatea de stabilire a cotelor, pentru ca ulterior, în considerentele aceleiași decizii, să rețină că dispoziția este clară și constată dreptul apelantelor, raportat la restul din imobil, iar nu la imobil în întregul lui.

În mod evident, dispoziția ce constituie cauza raportului de indiviziune, nu a fost redactată în termenii cei mai lămuritori în care putea fi concepută, însă, dat fiind că recurentele reclamante au achiesat la aceasta în modalitatea în care a fost emisă, întrucât nu au formulat contestație împotriva acesteia în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ea trebuia interpretată astfel încât fiecare dintre dispozițiile sale să producă efecte juridice. Pe de altă parte, dacă această dispoziție ar fi conținut prevederi clare și lipsite de orice echivoc, operațiunea de interpretare a ei nu ar mai fi fost necesară sau, în orice caz, ar fi devenit una formală.

Astfel cum instanțele de fond au reținut situația de fapt dedusă judecății, recurentele reclamante au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru cota de 4/6 din imobilul în litigiu compus din teren și construcție, imobil situat la adresa menționată, acestea fiind în măsură să își dovedească vocația succesorală doar de pe urma a 4 dintre proprietarii deposedați abuziv de stat, restul de 2/6 din imobil făcând obiectul moștenirii vacante. În soluționarea acestor notificări a fost emisă de Municipiul Constanța prin primar dispoziția din 18 iunie 2008 care, în prevederile sale esențiale, dispune astfel: Art. 1 - Restituirea parțială în natură către (..) recurente a cotei de 4/6 din imobilul situat în Constanța, str. A.K., compus din teren în suprafață totală de 581,16 mp și construcții (o construcție demisol, parter și etaj și un garaj cu pivniță), cu excepția apartamentelor vândute către S.V.

și G. conform contractului de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1996, și R.M., conform contractului de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1996, și cu excepția cotelor indivize de teren aferente apartamentelor vândute, conform planului de situație anexat și cu condiția respectării prevederilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 10/2001, republicată. Art. 2 - Pentru cota de 4/6 din apartamentele înstrăinate lui S.V. și G., precum și R.M. și pentru cotele indivize de teren aferente apartamentelor vândute s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către (..) recurente.

Înalta Curte constată că valoarea juridică și probatorie a dispoziției de restituire emise în baza Legii nr. 10/2001 este stabilită prin dispozițiile art. 25 alin. (4) din lege care prevede astfel: "Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. În consecință, în condițiile în care dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost contestată, rezultă că aceasta a rămas definitivă [formulare expresă a art. 25 alin. (5)] după expirarea termenului de contestare de 30 de zile de la comunicare, menționat ca atare în cuprinsul art. 8 al dispoziției.

Regulile de interpretare a clauzelor îndoielnice, deși sunt reguli de interpretare a convențiilor (art. 977 - 985 C. civ. 1865) ele sunt aplicabile mutatis mutandis, pentru identitate de rațiune, și pentru deslușirea înțelesului unor clauze sau dispoziții ale oricărui act juridic menit a produce efecte juridice față de două sau mai multe părți (emitent și petent) care își au izvorul în dispozițiile unor acte normative speciale, precum este și Legea nr. 10/2001. Astfel, interpretarea corelată a clauzelor este prevăzută ca atare de art. 982 C. civ. care dispune în sensul că toate clauzele se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg. În completare, dispozițiile C. civ.

stabilesc și alte reguli, într-o anumită ierarhie, care să permită înlăturarea neclarităților unui act juridic sau lămurirea clauzelor îndoielnice (susceptibile de mai multe înțelesuri ori confuze - cu un înțeles greu de sesizat).

Prin urmare, procedând la interpretarea dispoziției din cauză, prin analogia legii, în aplicarea art. 979 C. civ., se constată că prevederile sale se interpretează în sensul care reiese din natura dispoziției supuse interpretării, dar și în sensul în care ele pot produce un efect (art. 978) și, dacă în continuare subzistă neclarități, după obiceiul locului (art. 980) și, dacă va fi nevoie, în folosul celui care s-a obligat - regula in dubio pro reo (art. 983). Din cuprinsul art. 1 al dispoziției, anterior reprodus, rezultă că recurentelor li s-a restituit în natură cota de 4/6 din imobilul compus din teren și construcție, mai puțin cele două apartamente vândute și a cotelor indivize de teren aferente acestora, fără însă a fi suficient de clar doar din conținutul acestui art. 1, privit și interpretat izolat, dacă partea ideală de 4/6 ce le-a fost restituită în natură se aplică la întregul imobil (conținând și apartamentele vândute) ori la ceea ce a rămas din imobil după excluderea obiectului vânzărilor.

Această clarificare însă este furnizată de interpretarea corelată a prevederilor art. 1 și 2, iar concluzia ce se impune este aceea că cele două apartamente înstrăinate și cotele de teren aferente (atribuite în folosință cumpărătorilor) au fost exceptate de la restituirea în natură, astfel că partea ideală din proprietate aparținând recurentelor se aplică la restul de imobil rămas neînstrăinat; în plus, în baza art. 979 C. civ., Înalta Curte constată că atare interpretare este în acord și cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 care interzic entității notificate să dispună restituirea în natură a imobilelor care au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ipoteză pentru care legea specială dispune că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent; numai interpretându-se astfel art. 2 din dispoziție, propunerea acordării de despăgubiri în favoarea recurentelor pentru o cotă de 4/6 din apartamentele înstrăinate și cotele indivize de teren aferente acestora, își găsește rațiunea și produce efecte în mod efectiv.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită interpretarea preconizată de recurente, în sensul că li s-a restituit cota ideală de 4/6 din întregul imobil în timp ce cota de 2/6 a Municipiului se suprapune apartamentelor vândute, întrucât, în acest caz, fie art. 2 din dispoziție nu ar mai produce niciun efect (în condițiile în care nu a fost anulată dispoziția), fie recurentele reclamante ar primi o dublă măsură reparatorie (în natură și despăgubiri) pentru aceeași fracțiune din imobil (4/6 din unitățile locative înstrăinate); or, aceasta este interpretare ce nu poate fi primită, fiind contrară regulilor de la art. 978 și 979 C. civ., dar și finalității legii reparatorii care prevede alternativ măsurile reparatorii pentru unul și același imobil sau aceeași cotă ideală dintr-un imobil [art. 1 alin. (2) corob.

cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Astfel cum deja s-a arătat, pentru a se susține interpretarea propusă de recurente cu privire la obiectul restituirii în natură acordate sau care ar fi trebuit acordată, era necesar ca acestea să fi formulat contestație împotriva dispoziției din 18 iunie 2008 în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cadrul căreia era posibilă exercitarea de către instanță a unei cenzuri de nelegalitate și netemeinicie, ceea ce la acest moment și în acest cadrul procesual nu mai este posibilă, dispoziția fiind consolidată prin neatacare. În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile dezvoltate de recurente pe temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., instanța de apel confirmând în mod legal interpretarea dată de tribunal dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, cu consecința stabilirii corecte a premiselor ieșirii din indiviziune și a cotelor de proprietate ale părților aflate în mod real în indiviziune: recurentele reclamante (4/6 din ceea ce excede vânzărilor) și Municipiul București (2/6 din ceea ce excede vânzărilor). Pentru motivele arătate anterior, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite nici criticile dezvoltate de recurente în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la pretinsa nelegală determinare a cotelor atât raportat la construcție, precum și la teren și anexe.

De asemenea, nu poate fi reținută nici neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2 din dispoziție referitoare la valoarea despăgubirilor, întrucât în cuprinsul dispoziției se prevede în mod expres că propunerea de acordare a despăgubirilor are loc "în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005" act normativ succedat, între timp, de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire și în conformitate cu ale cărei dispoziții recurentele urmează a-și realiza această parte a măsurilor reparatorii având ca obiect "4/6 din apartamentele înstrăinate lui S.V. și G., precum și R.M. și pentru cotele indivize de teren aferente apartamentelor vândute", în termenii dispoziției.

S-a mai criticat și nepronunțarea instanței de apel privitor la diferența de valoare între cele două loturi, precum și greșita stabilire a valorii loturilor atribuite fiecărei părți. Atare critică, susceptibilă de analiză pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este și ea nefondată, întrucât, din analiza motivelor de apel se constată că recurentele reclamante s-au referit prin criticile aduse sentinței la diferențele valorice dintre apartamentele vândute (față de cumpărătorii apartamentelor, cererea de ieșire din indiviziune fiind respinsă) și "restul suprafețelor rămase", iar nu la diferențele valorice dintre loturile atribuite în natură coproprietarilor - recurentelor reclamante un lot valoric de 659.229,38 RON, iar intimatului pârât, Municipiul Constanța, un lot valoric de 315.513,72 RON, într-o corectă aplicarea a criteriilor prevăzute de art. 673 9 C. proc.

civ.; totodată, avându-se în vedere că lotul atribuit în natură recurentelor era superior cotei lor de proprietate (4/6 din obiectul coproprietății descrise în dispozitivul sentinței și evaluate la 974.743,10 RON), în baza art. 673 10 alin. (4) C. proc. civ., tribunalul a dispus obligarea reclamantelor să plătească pârâtului Municipiul Constanța suma de 9.400 RON sultă corespunzătoare. Având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul reclamantelor. În aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentelor la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimații pârâți S.V.

și R.Ș., reduse, față de cele efectuate (3.000 RON), având în vedere că în cauză nu s-a formulat întâmpinare, ci doar concluzii scrise, dar și că motivele de recurs nu conțin vreo critică în ce privește dezlegările date de instanța de apel referitoare la inexistența stării de coproprietate cu aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.L., D.I.P., D.R.M., D.M.A. și M.C., decedată și continuat de moștenitoarea D.L., împotriva Deciziei nr. 51/C din 20 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Obligă pe recurentele reclamante la 1.500 RON cheltuieli de judecată, reduse, către intimații pârâți S.V. și R.Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS