ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3583/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4052/88/2011 s-au dispus următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina inculpatului Ș.T., din infracțiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 257 C. pen., în aceleași infracțiuni, cu raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pentru ambele infracțiuni). A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefondată. În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul Ș.T. - din localitatea Isaccea, jud. Tulcea, la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa și exercita funcția de secretar al unei primării) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe o durată de 5 ani. Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., și anume: - să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, desemnat cu supravegherea inculpatului; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 864 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. S-a constatat că, în perioada 16 septembrie - 13 octombrie 2011, inculpatul a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv. S-a constatat că banii dați cu titlu de mită au fost restituiți denunțătorului T.E. în conformitate cu disp. art. 255 alin. (5) C. pen. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.700 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 587/P/2011 din 21 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul Ș.T.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. și 257 C. pen. S-a reținut în rechizitoriu că inculpatul Ș.T., în calitate de secretar al Primăriei comunei Somova și având atribuții în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 de euro în intervalul 10-16 septembrie 2011 și a primit, la data de 16 septembrie 2011, suma de 4.000 lei și 500 de euro de la denunțătorul T.E. pentru sine și pentru a influența decizia primarului C.N. în vederea autorizării edificării unui drum de acces pe proprietatea lui T.E.. La termenul de judecată din 10 ianuarie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea vinovăției, precizând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și nu solicită administrarea de probe.

Întrucât în speță erau întrunite condițiile impuse de lege (instanța este competentă să judece cauza, este legal sesizată, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu sunt exceptate de la aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul a declarat înainte de citirea actului de sesizare că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu), la termenul din 10 ianuarie 2012, instanța a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate instituită prin Legea 202/2010. În acest context, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Din anul 2002, denunțătorul a devenit proprietarul unui imobil, situat în loc. Mineri, com. Somova, jud. Tulcea, în vecinătatea SC L.SRL, iar la momentul cumpărării imobilului, denunțătorul avea trei căi de acces pe care le putea utiliza.

în anul 2008, a edificat un imobil care avea ca și cale de acces unul dintre cele trei drumuri de exploatare, cuprins ca și drum public în planurile cadastrale ale localității și cu ajutorul căruia putea avea acces la șoseaua națională. Pe timpul exploatării acestui drum, denunțătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la amenajarea căii de acces și și-a putut desfășura activitățile curente până prin luna aprilie a anului 2011 când a aflat că, încă din luna noiembrie 2010, Consiliul Local Somova a aprobat vânzarea unei suprafețe de două ha. de teren situat în vecinătatea proprietății sale către SC L.SRL., deși conform documentației cadastrale pe care o avea denunțătorul T.E., suprafața de teren din vecinătatea sa era de fapt pășune - izlaz comunal.

Mai mult decât atât, denunțătorul s-a găsit în situația de a nu mai avea acces la proprietatea sa pentru că fusese înstrăinat până și drumul pe care îl folosea în mod curent pentru accesul pe proprietate. A verificat personal cele aflate, constatând că, la 15 decembrie 2010, suprafața de teren de două ha. incluzând calea de acces către proprietatea sa, precum și dereaua comunală, au trecut în proprietatea SC L.SRL. Noul proprietar al terenului, respectiv SC L.SRL, i-a pus în vedere denunțătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul obișnuit, iar în situația în care celelalte drumuri, în număr de două, erau impracticabile, T.E. a apelat la „reprezentantul juridic al Primăriei com. Somova, jud. Tulcea, în persoana secretarului Ș.T." Secretarul, după ce a fost informat de către T.E.

cu privire la problemele pe care le avea în privința accesului, i-a promis că va purta o discuție cu primarul comunei, învinuitul C.N. și îi va comunica ulterior soluția găsită problemei. Motivația dată de denunțător faptului că a apelat la Ș.T. în calitate de secretar al Primăriei com. Somova a fost aceea că spera la o soluție legală, temeinică și definitivă, iar în opinia denunțătorului, secretarul avea printre atribuții și aspecte de natură juridică. în discuțiile purtate cu Ș.T., acesta i-a precizat denunțătorului că primarul are suficientă influență pentru a rezolva problema lui T.E., însă găsirea unei soluții ar fi posibilă în schimbul sumei de 3.000 euro, cu privire la care secretarul a arătat în mod explicit că 2.000 euro urmau să fie dați primarului cu titlu de mită, restul de 1.000 euro urmând să îi revină secretarului, inculpatul Ș.T..

în aceleași condiții și în cursul aceleiași discuții, inculpatul Ș.T. i-a spus denunțătorului că nu este cazul să apeleze el la primar pentru că el este cel care va primi întreaga sumă de bani și o va distribui după cum a precizat și, totodată, îl va convinge pe primarul C.N. să rezolve problema legată de calea de acces. într-o întâlnire ulterioară avută de T.E. cu Ș.T., T.E. i-a prezentat soluția găsită de el pentru amenajarea unei căi de acces, însă Ș.T. a avut grijă să îi reamintească faptul că are un salariu modic de 1200 lei, insuficient pentru nevoile sale și că se bazează pe suma de bani pretinsă de la denunțător, urmând să intervină pe lângă primar în sensul rezolvării favorabile a problemei sale.

În cursul aceleiași discuții, secretarul Ș.T. l-a asigurat pe T.E. că discutase cu primarul care, la rândul său, era de acord să îl ajute, dar că va fi nevoie de un punct de vedere al unui inginer constructor care să ofere soluții tehnice, urmând ca tot denunțătorul să fie cel care să găsească un inginer, urmând să se întâlnească la sediul primăriei și să discute cu secretarul problemele legate de calea de acces. T.E. a contactat un inginer, cu care a avut o discuție preliminară, însă inginerul i-a specificat împrejurarea că era necesar să fie obținut un certificat de urbanism de la Primăria corn. Somova, jud. Tulcea. La data de 13 septembrie 2011, în jurul orelor 10.30, Ș.T. l-a contactat telefonic pe denunțător, cerându-i să se întâlnească întrucât avea noutăți.

T.E. a amânat întâlnirea din motive personale, iar în cursul zilei următoare, de 14 septembrie 2011, s-a întâlnit cu Ș.T. la cofetăria „A." de la parterul Complexului „E." în timpul discuțiilor avute, T.E. i-a comunicat lui Ș.T. că inginerul condiționase lucrările de amenajare sau construire a unui drum de existența unui certificat de urbanism, fiind necesar în vederea proiectării și construirii unui drum de acces și, totodată, i-a înmânat secretarului primăriei o solitare scrisă vizând eliberarea unui certificat de urbanism. În încheierea discuției, arată denunțătorul, s-a pus din nou problema sumei de bani pretinse în vederea intervenției secretarului pe lângă primarul comunei Somova, dar și în vederea „stimulării" secretarului de primărie pentru a-și da concursul la rezolvarea problemei.

T.E. i-a precizat secretarului care pretindea banii că nu dispunea de întreaga sumă, ci doar de 1.500 euro, condiții în care secretarul Ș.T. a arătat că va primi acești bani, urmând să îi dea pe toți primarului, iar ulterior, va aștepta să primească și restul sumei pe care o pretinsese. La finalul discuției, au stabilit ca, pe data de 16 septembrie 2011, să se reîntâlnească, urmând să îi remită secretarului Ș.T. 1.500 euro, pentru ca acesta să îl sprijine și să intervină pe lângă primar pentru edificarea căii de acces. T.E. a pus la dispoziția organului de urmărire penală un C.D. conținând convorbirile înregistrate de către denunțător cu secretarul primăriei Somova și care, față de împrejurarea că se coroborează cu întregul probatoriu administrat în cauză și în conformitate cu disp.

art. 916 C. proc. pen., au fost privite ca și probe întrucât servesc la aflarea adevărului. S-a reținut că rezultă în mod cert că secretarul Ș.T. își arogă competențe în a rezolva problema lui T.E., confirmându-i împrejurarea că pentru lucrarea pe care își propunea să o facă denunțătorul avea nevoie de certificat de urbanism, precizându-i că Primăria Somova urma să aprobe un P.U.D. Totodată, Ș.T. a arătat că putea începe de săptămâna următoare celei în care a avut loc discuția lucrări, arătând că nu era necesar un anumit proiect pentru edificarea unui podeț, pentru că era supus unui altfel de regim juridic și, mai mult decât atât, Ș.T. primește de la T.E. și solicitarea de eliberare a certificatului de urbanism, dar cere și copii ale unor documente pe care le are denunțătorul asupra sa, luându-și angajamentul că va restitui cererea și documentele cu număr de înregistrare.

Totodată, din discuții reiese faptul că T.E. dorește o soluție legală în edificarea căii de acces de care avea nevoie, iar Ș.T. îi dă dreptate în ceea ce spune. De asemenea, Ș.T. îi indică lui T.E. să pună niște mașini să lucreze, luându-și angajamentul că întâi trebuie să facă cartelarea, iar în finalul discuției, rezultă cu certitudine că Ș.T. pretinde chiar și jumătate din suma cerută inițial, spunând că din 1.500 îi dă toți banii primarului. Tot pe finalul discuției, Ș.T. a spus că va indica unui „băiat de la drumuri" să vină acolo și să lucreze, aceasta însemnând că secretarul putea indica unei persoane să înceapă un anumit gen de lucrări, în sensul solicitat de T.E.. Tot Ș.T. a arătat: „Eu știu cum trebuie făcut ca să primești un răspuns", referindu-se la cererea pe care o primește de la denunțător.

Din examinarea materialelor puse la dispoziție de denunțător a rezultat cu certitudine împrejurarea că Ș.T. urma să pretindă și să primească pentru sine 1.000 euro, dar și pentru a interveni pe lângă primar încă 2.000 euro, urmând ca această sumă de bani să i-o ofere acestuia din urmă. S-a acționat împreună cu ofițeri de poliție din cadrul D.G.A Tulcea în scopul realizării surprinderii în flagrant ca și procedeu probator al infracțiunilor ce fac obiectul cercetării, astfel că, la data de 15 septembrie 2011, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, denunțătorul T.E. a prezentat în vederea înserierii suma de 4.000 lei și 500 euro, echivalentul a 1.500 euro, cât fuseseră pretinși de către Ș.T., secretar al Primăriei com.

Somova, jud. Tulcea. Totodată. în regim de urgență, s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 911 și urm. C. proc. pen., prin ordonanță, înregistrarea convorbirilor telefonice și înregistrarea de imagini și sunet în mediul ambiental, pentru a se reuși surprinderea în flagrant a secretarului primăriei. Ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au fost supuse confirmării ulterioare de către instanța de judecată (încheierile de ședință nr. 38/17 septembrie 2011 și nr. 39/17 septembrie 2011 ale Tribunalului Tulcea), astfel că acestea au devenit probe indubitabile la dosarul cauzei. În ziua de 16 septembrie 2011, denunțătorul T.E., care avea asupra sa suma de bani înregistrată și înseriată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost contactat telefonic de către Ș.T., secretar al Primăriei com.

Somova, pentru a se întâlni în interiorul cofetăriei „A.", situată la parterul Hotelului „E.", cu direcția de acces de pe str. X din mun. Tulcea. Astfel, luându-și măsuri de precauție, Ș.T. pătrunde în local, unde inspectează întâi vitrinele, care aveau expuse produse de cofetărie, se deplasează apoi prin local și în afara acestuia, știind probabil că urma să comită o infracțiune și dorind să se asigure că nu va fi surprins, după care îl apelează pe denunțător, la orele 11,37, cerându-i să vină, iar denunțătorul îi precizează că în circa 25 minute va ajunge, indicându-i să facă ce-i de făcut (probabil să consume ceva) și că îi va achita el consumația. Cei doi se întâlnesc și se așează la o masă din apropierea ferestrei exterioare a localului Tehnica de supraveghere 1-a surprins pe Ș.T.

în timp ce a primit de la denunțător suma de bani, aceasta fiind extrasă de T.E. din buzunarul pantalonilor din partea dreaptă, întinsă peste masă și primită de inculpat (a se vedea planșa foto, precum și procesele verbale de redare a imaginilor și convorbirilor purtate în mediul ambiental). După ce primește suma de bani, Ș.T. părăsește localul, fiind urmat de denunțător, moment în care este interceptat de către echipa formată din procuror și ofițeri anticorupție și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, unde, în prezența unui martor asistent, i s-a cerut inculpatului să pună la dispoziție banii primiți de la denunțător și s-a procedat la confruntarea seriilor bancnotelor descoperite asupra inculpatului cu cele existente în procesul-verbal de înseriere, rezultând că secretarul primăriei Somova se afla în posesia banilor înseriați.

în continuare, cerându-i-se secretarului Primăriei com. Somova, inculpatul Ș.T., să explice proveniența banilor, acesta a arătat inițial că provin dintr-un împrumut pe care i l-ar fi acordat lui T.E. cu ani în urmă, însă nu a putut preciza cert împrejurările acordării acestuia (aspectele sunt surprinse pe suport optic, reprezentând flagrantul organizat). La același termen de judecată au fost formulate două cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății. Astfel, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a celor două fapte puse în sarcina inculpatului, în sensul reținerii disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

S-a reținut că în art. 1 alin. (1) lit. a) din acest act normativ se prevede că legea instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică persoanelor care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice. Astfel, s-a reținut că, în calitatea sa de secretar de primărie, inculpatul Ș.T. exercită o funcție publică într-o instituție publică, dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 fiind pe deplin aplicabile. A fost avut în vedere că, în secțiunea a II-a, denumită „infracțiuni de corupție", în art. 6 din aceeași lege se prevede că infracțiunile de luare de mită prev. de art. 254 C. pen.

și (...) de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. Așadar, s-a reținut că cele două infracțiuni, de luare de mită și trafic de influență, pentru care a fost cercetat inculpatul, sunt infracțiuni de corupție, astfel că, pentru acuratețe juridică, este necesară reținerea disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000, chiar dacă aceste dispoziții legale nu au o reală influență asupra încadrării juridice a faptelor. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul celor arătate, prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. făcându-se, așa cum s-a arătat, pentru acuratețe juridică.

S-a reținut că și inculpatul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, într-o unică infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., arătând că, în calitatea sa de secretar de primărie, nu ar fi putut elibera personal sau cu ajutorul primarului o astfel de autorizație, în condițiile în care denunțătorul nu era proprietarul terenului (și, deci, nu i se putea elibera o autorizație de construcție a unui drum de acces), iar zona era inundabilă, legea interzicând orice fel de construcții într-o astfel de zonă. A mai arătat inculpatul că denunțătorul este un fost coleg de școală, discuția purtată între cei doi fiind una amicală, inculpatul inducându-l în eroare pe denunțător cu privire la posibilitatea obținerii autorizației.

în plus, la sediul primăriei nu a fost depusă nicio cerere privitoare la eliberarea unei autorizații de construcție a unui drum de acces. Verificând aceste susțineri prin prisma înscrisurilor expuse în cursul urmării penale și în contextul dispozițiilor Legii nr. 50/1991 (invocată în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice), instanța de fond a constatat următoarele: Din adresa din 3 octombrie 2011 (fila 130,U.P.), emisă de Primăria com. Somova, rezultă că, în zona la care se face referire, nu se poate face drum, zona fiind inundabilă și că, la nivelul primăriei, nu s-a primit solicitare de autorizație pentru „amenajare teren". S-a reținut că această adresă nu este relevantă pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune.

Din celelalte probe administrate în cauză a rezultat că societatea administrată de soția denunțătorului a formulat o cerere de aprobare a reabilitării drumului de exploatare (fila 75 U.P.) și nu de amenajare a terenului, în condițiile în care punctul de colectare și procesare batracieni pe care SC R. SRL Tulcea dorea să-l edifice primise avizele necesare. Problemele au apărat după vânzarea la licitație publică a suprafeței de 2 ha. teren în vecinătatea proprietății denunțătorului (licitație organizată de Consiliul local Somova), noul proprietar SC L. SRL interzicându-i accesul pe drumul obișnuit. Aceste probleme l-au determinat pe T.E. să apeleze la inculpat pentru a-l ajuta în calitatea sa de secretar al Primăriei Somova, din discuțiile înregistrate rezultând că inculpatul îl asigura pe denunțător că primarul are suficientă influență pentru a-i rezolva problemele.

Din aceleași convorbiri, coroborate cu declarațiile martorului denunțător, a rezultat că inculpatul i-a creat lui T. convingerea că, în calitatea sa de secretar, are influență asupra primarului. Cum denunțătorului i s-a creat convingerea că această influență este reală, s-a reținut că nu mai prezintă relevanță faptul că, la acel moment, Primăria nu avea în plan amenajarea căilor de acces în localitatea Mineri și, deci, eliberarea autorizației de construire era exclusivă. Nici apărările relative la inexistența vreunei atribuții a inculpatului în eliberarea autorizației de construire nu au putut fi reținute. Din probatoriul administrat a reieșit că secretarul este membru al comisiei de urbanism, acesta semnând hotărârile prin care se aprobă planul urbanistic zonal și planul urbanistic de detaliu.

De asemenea, s-a constatat că din art. 35 al Ordinului nr. 839/2009, care completează Legea nr. 50/1991, rezultă că secretarul semnează certificatul de urbanism ca și etapă obligatorie a emiterii unei autorizații de construcții, semnătura sa constituind o condiție ad validitatem a actului administrativ, sub sancțiunea nulității. Așadar, s-a reținut că inculpatul avea el însuși atribuții de natură să permită influențarea și rezolvarea favorabilă a autorizării amenajării drumului, aspect ce exclude o acțiune de inducere în eroare specifică infracțiunii de înșelăciune. Așa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă. în consecință, având în vedere competența funcțională și rolul secretarului în cadrul Primăriei corn.

Somova și calitatea sa de funcționar public, cu atribuții în domeniul urbanismului, s-a stabilit că faptele inculpatului de a pretinde sume de bani pentru sine și pentru a influența decizia primarului comunei Somova și de a primi parțial suma pretinsă în vederea autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea numitului T.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, infracțiuni de corupție prev. de art. 254 alin. (1) și art. 257 C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În termen legal, inculpatul Ș.T. a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, pe care a considerat-o nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de luare de mită în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului. S-a susținut că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită întrucât probele administrate în cauză au demonstrat împrejurarea că infracțiunea de care se face vinovat este infracțiunea unică de înșelăciune, cu următoarea motivare: Actul pretins de către denunțător era de competența exclusivă a primarului, respectiv martorul C.N.. Așadar, pretinderea și primirea banilor de către inculpat nu a avut loc în cadrul atribuțiilor de serviciu pentru îndeplinirea vreunui act de către acesta, ci doar a lăsat să se creadă că este posibil să se facă acest lucru de către primar, astfel că infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina sa este cea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

S-a mai susținut, de asemenea, că, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, era necesar ca funcționarul, respectiv inculpatul, să fie competent să îndeplinească acel act sau unitatea la care se face referire să fie competentă; cât timp la primărie nu s-a depus nici o cerere privind eliberarea vreunei autorizații de construire de către denunțătorul T.E. și în condițiile în care acesta nu era proprietarul terenului, în niciun caz nu ar fi fost posibilă obținerea vreunei autorizații. Și din acest punct de vedere, inculpatul a urmărit doar înșelarea denunțătorului, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice într-o unică infracțiune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Cea de-a doua critică a vizat împrejurarea că în mod greșit instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpatului circumstanțe atenuante care să ducă la aplicarea unei pedepse sub limita minimă a textului incriminator.

S-a susținut că faptul că în cazierul apelantului inculpat sunt evidențiate unele sancțiuni administrative nu justifică respingerea de către instanță a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. constând în conduita bună anterior comiterii faptei și manifestarea de sinceritate și regret față de faptele comise. Prin Decizia penală nr. 47/ P din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4052/88/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.T. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus că suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu -avocat C.A.M. - se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța. Examinând legalitatea și temeinicia apelului declarat în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, curtea de apel a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Ș.T. întrucât, în calitate de secretar al Primăriei Comunei Somova, județul Tulcea, cu atribuții în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 euro, în perioada 10-16 septembrie 2011, de la denunțătorul T.E.; la data de 16 septembrie 2011, a primit suma de 4.000 lei și 500 euro (înțelegerea era ca 2.000 de euro sa fie predată primarului C.N.

și 1.000 euro pentru sine) în vederea influențării deciziei primarului a emiterii autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea denunțătorului. La data de 10 ianuarie 2012, la primul termen, în ședință publică, inculpatul prezent și asistat de avocat ales, a declarat: „Recunosc faptele descrise în rechizitoriu, îmi însușesc probele administrate în cursul urmăririi penale și doresc aplicarea dispozițiilor procedurale privind recunoașterea vinovăției". În aceste condiții, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește prima critică, vizând greșita încadrare juridică a faptelor comise de către inculpat și prin care se solicită schimbarea în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, instanța de apel a constatat că această critică este nefondată în raport de situația de fapt reținută în rechizitoriu și preluată, de altfel, și de către instanța de fond. Astfel, s-a reținut că, în anul 2002, denunțătorul T.E. a devenit proprietarul unui imobil situat în loc. Mineri, comuna Somova, județul Tulcea, în vecinătate cu SC L. SRL, iar la momentul cumpărării, denunțătorul avea trei căi de acces pe care le putea utiliza. în anul 2008, denunțătorul a edificat un imobil care avea ca și cale de acces unul dintre cele trei drumuri de exploatare, cuprins ca si drum public în planurile cadastrale ale localității și cu ajutorul căruia putea avea acces la șoseaua națională.

Pe timpul exploatării acestui drum, denunțătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la amenajarea căii de acces și și-a putut desfășura activitățile curente până în luna aprilie 2011 când a aflat că, în luna noiembrie 2010, Consiliul Local Somova a aprobat vânzarea unei suprafețe de 2 ha teren situat în vecinătatea proprietății sale către SC L. SRL, deși, conform documentației cadastrale pe care o deținea denunțătorul T.E., suprafața de teren din vecinătatea sa era de fapt pășune - izlaz comunal. În aceste condiții, denunțătorul s-a găsit în situația de a nu mai avea acces la proprietatea sa pentru că fusese înstrăinat până și drumul pe care îl folosea în mod curent pentru accesul în proprietate.

A verificat această situație la Primăria Comunei Somova și a constatat că, la 15 decembrie 2010, suprafața de teren de 2 ha incluzând calea de acces către proprietatea sa, precum și dereaua comunală, au trecut în proprietatea SC L. SRL. Noul proprietar i-a pus în vedere denunțătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul obișnuit, iar în situația în care celelalte drumuri, în număr de două, erau impracticabile, acesta a fost nevoit să apeleze la reprezentantul juridic al primăriei, în persoana secretarului -inculpatul Ș.T. Denunțătorul T.E. a luat legătura cu inculpatul Ș.T., ce avea calitatea de secretar, iar scopul întâlnirii a fost acela de a găsi o soluție legală, temeinică și definitivă a accesului la proprietatea sa.

La primele discuții, inculpatul i-a comunicat denunțătorului că primarul „are suficientă influență pentru a-i rezolva problema, însă găsirea unei soluții legale este posibilă în schimbul sumei de 3.000 euro. Inculpatul a precizat clar că 2.000 euro urmau să fie predați primarului ca acesta să rezolve problema legată de calea de acces, iar 1000 euro îi va reține el. în cursul discuțiilor, inculpatul Ș.T. l-a asigurat pe denunțătorul T.E. că a discutat cu primarul care, la rândul său, este de acord să-l ajute, dar este nevoie de un punct de vedere al unui inginer constructor, care să ofere soluții tehnice. Denunțătorul a contactat, un inginer, însă acesta i-a comunicat că trebuie să obțină un certificat de urbanism de la Primăria Comunei Somova, județul Tulcea.

Inculpatul l-a anunțat pe denunțător telefonic la data de 13 septembrie 2011 că trebuie să se prezinte la primărie pentru a discuta - discuiții telefonice înregistrate și transcrise în rechizitoriul parchetului și în hotărârea primei instanțe - și s-au înțeles că se vor întâlni a doua zi, respectiv pe 14 septembrie 2011. La întâlnirea care a avut loc, denunțătorul T.E. i-a comunicat inculpatului că este nevoie de un certificat de urbanism, înmânându-i cestuia o solicitare scrisă vizând eliberarea certificatului. Denunțătorul i-a adus la cunoștință inculpatului că are asupra sa suma de 1500 euro, din care 4.000 lei și 500 euro, iar peste două zile îi va da și diferența de 1.500 euro. În aceste condiții, inculpatul și-a arogat competențe în a rezolva problema, susținând că este nevoie de certificat de urbanism pentru lucrarea pe care dorește să o execute, spunându-i că Primăria Somova urma să aprobe un P.U.D.

Totodată, inculpatul i-a comunicat denunțătorului că putea să înceapă lucrarea, arătând că nu este necesar un anumit proiect pentru edificarea unui podeț, pentru că era supus unui alt regim juridic. în acest moment, inculpatul primește de la denunțător solicitare de eliberare a certificatului de urbanism, cât si copii ale unor documente pe care denunțătorul le avea asupra sa, aducându-i la cunoștință împrejurarea că acestea îi vor fi restituite după înregistrarea de la primărie. Tot din discuțiile înregistrate ambiental a rezultat că T.E. dorește o soluție legală de edificare a căii de acces de care avea nevoie, iar inculpatul a fost de acord cu orice solicitare a acestuia.

De asemenea, inculpatul îi indică denunțătorului să pună niște mașini să lucreze, luându-și angajamentul că va trebui să facă cartelarea mai întâi; inculpatul i-a spus, de asemenea, că „va trimite un băiat de la drumuri în zona respectivă să lucreze tocmai pentru a pregăti terenul în vederea obținerii unui răspuns pozitiv din partea primăriei. în aceste condiții, denunțătorul a oferit suma de 4.000 lei și 500 euro, iar suma respectivă a fost găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziției corporale.

În raport de situația de fapt mai sus prezentată, s-a constatat că în mod legal prima instanță a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât condiția prev. în alin. (1) este ca fapta funcționarului să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fiind realizată și în situația în care îndeplinirea actului cade în atribuțiile altui funcționar, dar făptuitorul, prin modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent. Așadar, s-a reținut că inculpatul, în calitate de funcționar public al Primăriei Comunei Somova și cu atribuții în domeniul urbanismului, așa cum declară el „cu o mare influență asupra primarului", a comis infracțiunea de luarea de mită întrucât pretinderea sumei de bani are legătură și cu atribuțiile sale de serviciu.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, de trafic de influență, s-a constatat că instanța de fond în mod corect a dispus condamnarea inculpatului întrucât acesta a precizat în permanență că sumele primite sunt adresate atât primarului, cât și pentru sine, pentru a influența decizia primarului în vederea autorizării edificării unui drum de acces pentru proprietatea numitului T.E. S-a reținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficientă indicarea funcției și autorității, respectiv a instituției având competența de a îndeplini un act în legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție.

De asemenea, a fost avut în vedere că diferența între infracțiunea de trafic de influență și cea de înșelăciune constă în aceea că persoana înșelată este de bună credință, fiind indusă în eroare de către făptuitor, câtă vreme beneficiarul traficului de influență urmărește obținerea cu rea credință a satisfacerii unui interes prin coruperea sau influențarea în alt mod a unui funcționar. În cauză, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, cât timp inculpatul a precizat numele primarului, atribuțiile de serviciu în emiterea autorizației de construcție P.U.Z., P.U.D., atribuții exclusive ale acestuia. Cea ce-a doua critică, vizând nereținerea circumstanțelor atenuante, a fost apreciată ca nefondată.

S-a reținut că instanța de fond, cu ocazia individualizării pedepselor, a avut în vedere cerințele art. 72 C. pen., în senul că, la stabilirea pedepselor, s-a ținut seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De asemenea, s-a reținut că împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut fapta nu constituie un criteriu unic de apreciere a bunei sale conduite anterioare săvârșirii infracțiunii și nu poate fi considerată o circumstanță atenuantă în sensul art. 74 lit. a) C. pen., ci reprezintă doar un element care trebuie coroborat cu alte probe administrate în cauză.

În acest sens, s-a avut în vedere că reținerea de circumstanțe atenuante nu se face automat, atâta timp cât nu este coroborată cu alte elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât inculpatul, în cadrul funcției pe care o deținea, de secretar al Primăriei Comunei Somova, a comis două infracțiuni de corupție. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.T., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. De asemenea, a solicitat să se dea eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, astfel încât să se poată face aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Criticile formulate au fost circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor anterior menționate. Astfel, instanțele de fond și de apel au examinat cauza sub toate aspectele și, în baza probatoriilor administrate, au reținut că, având în vedere competența funcțională și rolul secretarului în cadrul Primăriei com. Somova și calitatea inculpatului Ș.T., de funcționar public, cu atribuții în domeniul urbanismului, faptele acestuia de a pretinde sume de bani pentru sine și pentru a influența decizia primarului comunei Somova și de a primi parțial suma pretinsă în vederea autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea numitului T.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, infracțiuni de corupție prev. de art. 254 alin. (1) și art. 257 C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect stabilită, neputănd fi primită solicitarea de încadrare a faptei comise de inculpat într-o unică infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în condițiile în care acesta avea calitatea de funcționar public, secretar în cadrul Primăriei corn. Somova, care, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, era membru al comisiei de urbanism, din prevederile art. 35 al Ordinului 839/2009, care completează Legea nr. 50/1991, rezultând că secretarul semnează certificatul de urbanism ca și etapă obligatorie a emiterii unei autorizații de construcții, semnătura sa constituind o condiție ad validitatem a actului administrativ, sub sancțiunea nulității.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat că inculpatul avea atribuții de natură să permită influențarea și rezolvarea favorabilă a autorizării amenajării drumului, neputându-se reține existența unei acțiuni de inducere în eroare specifică infracțiunii de înșelăciune. Față de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul celor solicitate de apărare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. fiind neîntemeiată.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă împrejurarea că recurentul inculpat a ales să se judece în baza procedurii simplificate, la fila 28 din dosarul instanței de fond aflându-se declarația acestuia în care arată că recunoaște faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, or, în actul de sesizare a instanței, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, astfel că o schimbare de încadrare juridică a faptelor ar mai putea fi pusă în discuție, în condițiile judecării cauzei în procedură simplificată, numai pe baza aceleiași situații de fapt, în speță constatându-se, însă, că, prin criticile formulate, recurentul inculpat a tins spre modificarea acesteia, ceea ce nu mai este posibil în contextul general al cauzei.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul inculpat, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite. Se reține în acest sens că, în speță, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplifîcativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instant de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Astfel fiind, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată întrucât, în cauză, au fost apreciate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, cărora li s-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatului, respectându-se prin cuantumul și modalitatea de executare stabilite și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu se impune nici diminuarea cuantumului pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., în loc de art. 861 din același cod, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, scopul pedepsei putând fi atins doar prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsurile impuse potrivit art. 863 C. pen.

fiind de natură să confere garanții în sensul prevenirii unor noi situații cu risc criminogen. Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva Deciziei penale nr. 47/ P din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.