ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3583/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3583/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în

Dosarul nr. 4052/88/2011 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina inculpatului Ș.T., din

infracțiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 257 C. pen., în

aceleași infracțiuni, cu raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pentru

ambele infracțiuni).

A fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefondată.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul Ș.T. - din localitatea Isaccea, jud. Tulcea,

la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și

c) (dreptul de a ocupa și exercita funcția de secretar al unei primării) C.

pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 257 C. pen. rap. la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

I s-au interzis inculpatului

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe

durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe o durată

de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a

dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin.

(1) lit. a) - d) C. pen., și anume:

- să se prezinte la datele fixate de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, desemnat cu

supravegherea inculpatului;

- să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului

asupra consecințelor nerespectării disp. art. 864 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.,

a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată pe durata suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că, în perioada 16

septembrie - 13 octombrie 2011, inculpatul a fost reținut și, ulterior, arestat

preventiv.

S-a constatat că banii dați cu titlu

de mită au fost restituiți denunțătorului T.E. în conformitate cu disp. art.

255 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat, în sumă de 1.700 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 587/P/2011 din

21 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată

pe inculpatul Ș.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. și 257 C. pen.

S-a reținut în rechizitoriu că

inculpatul Ș.T., în calitate de secretar al Primăriei comunei Somova și având

atribuții în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 de euro în

intervalul 10-16 septembrie 2011 și a primit, la data de 16 septembrie 2011,

suma de 4.000 lei și 500 de euro de la denunțătorul T.E. pentru sine și pentru

a influența decizia primarului C.N. în vederea autorizării edificării unui drum

de acces pe proprietatea lui T.E..

La termenul de judecată din 10

ianuarie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor privind

recunoașterea vinovăției, precizând că recunoaște în totalitate faptele

reținute în actul de sesizare și nu solicită administrarea de probe.

Întrucât în speță erau întrunite

condițiile impuse de lege (instanța este competentă să judece cauza, este legal

sesizată, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu

sunt exceptate de la aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.,

inculpatul a declarat înainte de citirea actului de sesizare că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu), la termenul din 10 ianuarie

2012, instanța a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate instituită

prin Legea 202/2010.

În acest context, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

Din anul 2002, denunțătorul a devenit

proprietarul unui imobil, situat în loc. Mineri, com. Somova, jud. Tulcea, în

vecinătatea SC L.SRL, iar la momentul cumpărării imobilului, denunțătorul avea

trei căi de acces pe care le putea utiliza. în anul 2008, a edificat un imobil

care avea ca și cale de acces unul dintre cele trei drumuri de exploatare,

cuprins ca și drum public în planurile cadastrale ale localității și cu

ajutorul căruia putea avea acces la șoseaua națională. Pe timpul exploatării

acestui drum, denunțătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la

amenajarea căii de acces și și-a putut desfășura activitățile curente până prin

luna aprilie a anului 2011 când a aflat că, încă din luna noiembrie 2010,

Consiliul Local Somova a aprobat vânzarea unei suprafețe de două ha. de teren

situat în vecinătatea proprietății sale către SC L.SRL., deși conform

documentației cadastrale pe care o avea denunțătorul T.E., suprafața de teren

din vecinătatea sa era de fapt pășune - izlaz comunal. Mai mult decât atât,

denunțătorul s-a găsit în situația de a nu mai avea acces la proprietatea sa

pentru că fusese înstrăinat până și drumul pe care îl folosea în mod curent

pentru accesul pe proprietate.

A verificat personal cele aflate,

constatând că, la 15 decembrie 2010, suprafața de teren de două ha. incluzând

calea de acces către proprietatea sa, precum și dereaua comunală, au trecut în

proprietatea SC L.SRL. Noul proprietar al terenului, respectiv SC L.SRL, i-a

pus în vedere denunțătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul

obișnuit, iar în situația în care celelalte drumuri, în număr de două, erau

impracticabile, T.E. a apelat la „reprezentantul juridic al Primăriei com.

Somova, jud. Tulcea, în persoana secretarului Ș.T."

Secretarul, după ce a fost informat de

către T.E. cu privire la problemele pe care le avea în privința accesului, i-a

promis că va purta o discuție cu primarul comunei, învinuitul C.N. și îi va

comunica ulterior soluția găsită problemei. Motivația dată de denunțător

faptului că a apelat la Ș.T. în calitate de secretar al Primăriei com. Somova a

fost aceea că spera la o soluție legală, temeinică și definitivă, iar în opinia

denunțătorului, secretarul avea printre atribuții și aspecte de natură

juridică. în discuțiile purtate cu Ș.T., acesta i-a precizat denunțătorului că

primarul are suficientă influență pentru a rezolva problema lui T.E., însă

găsirea unei soluții ar fi posibilă în schimbul sumei de 3.000 euro, cu privire

la care secretarul a arătat în mod explicit că 2.000 euro urmau să fie dați

primarului cu titlu de mită, restul de 1.000 euro urmând să îi revină

secretarului, inculpatul Ș.T.. în aceleași condiții și în cursul aceleiași

discuții, inculpatul Ș.T. i-a spus denunțătorului că nu este cazul să apeleze

el la primar pentru că el este cel care va primi întreaga sumă de bani și o va

distribui după cum a precizat și, totodată, îl va convinge pe primarul C.N. să

rezolve problema legată de calea de acces. într-o întâlnire ulterioară avută de

T.E. cu Ș.T., T.E. i-a prezentat soluția găsită de el pentru amenajarea unei

căi de acces, însă Ș.T. a avut grijă să îi reamintească faptul că are un

salariu modic de 1200 lei, insuficient pentru nevoile sale și că se bazează pe

suma de bani pretinsă de la denunțător, urmând să intervină pe lângă primar în

sensul rezolvării favorabile a problemei sale.

În cursul aceleiași discuții,

secretarul Ș.T. l-a asigurat pe T.E. că discutase cu primarul care, la rândul

său, era de acord să îl ajute, dar că va fi nevoie de un punct de vedere al

unui inginer constructor care să ofere soluții tehnice, urmând ca tot

denunțătorul să fie cel care să găsească un inginer, urmând să se întâlnească

la sediul primăriei și să discute cu secretarul problemele legate de calea de

acces. T.E. a contactat un inginer, cu care a avut o discuție preliminară, însă

inginerul i-a specificat împrejurarea că era necesar să fie obținut un

certificat de urbanism de la Primăria corn. Somova, jud. Tulcea.

La data de 13 septembrie 2011, în

jurul orelor 10.30, Ș.T. l-a contactat telefonic pe denunțător, cerându-i să se

întâlnească întrucât avea noutăți. T.E. a amânat întâlnirea din motive

personale, iar în cursul zilei următoare, de 14 septembrie 2011, s-a întâlnit

cu Ș.T. la cofetăria „A." de la parterul Complexului „E." în timpul

discuțiilor avute, T.E. i-a comunicat lui Ș.T. că inginerul condiționase

lucrările de amenajare sau construire a unui drum de existența unui certificat

de urbanism, fiind necesar în vederea proiectării și construirii unui drum de

acces și, totodată, i-a înmânat secretarului primăriei o solitare scrisă vizând

eliberarea unui certificat de urbanism.

În încheierea discuției, arată

denunțătorul, s-a pus din nou problema sumei de bani pretinse în vederea

intervenției secretarului pe lângă primarul comunei Somova, dar și în vederea

„stimulării" secretarului de primărie pentru a-și da concursul la

rezolvarea problemei.

T.E. i-a precizat secretarului care

pretindea banii că nu dispunea de întreaga sumă, ci doar de 1.500 euro,

condiții în care secretarul Ș.T. a arătat că va primi acești bani, urmând să îi

dea pe toți primarului, iar ulterior, va aștepta să primească și restul sumei

pe care o pretinsese. La finalul discuției, au stabilit ca, pe data de 16

septembrie 2011, să se reîntâlnească, urmând să îi remită secretarului Ș.T. 1.500

euro, pentru ca acesta să îl sprijine și să intervină pe lângă primar pentru

edificarea căii de acces.

T.E. a pus la dispoziția organului de

urmărire penală un C.D. conținând convorbirile înregistrate de către denunțător

cu secretarul primăriei Somova și care, față de împrejurarea că se coroborează

cu întregul probatoriu administrat în cauză și în conformitate cu disp. art.

916 C. proc. pen., au fost privite ca și probe întrucât servesc la aflarea

adevărului.

S-a reținut că rezultă în mod cert că

secretarul Ș.T. își arogă competențe în a rezolva problema lui T.E.,

confirmându-i împrejurarea că pentru lucrarea pe care își propunea să o facă

denunțătorul avea nevoie de certificat de urbanism, precizându-i că Primăria

Somova urma să aprobe un P.U.D. Totodată, Ș.T. a arătat că putea începe de

săptămâna următoare celei în care a avut loc discuția lucrări, arătând că nu

era necesar un anumit proiect pentru edificarea unui podeț, pentru că era supus

unui altfel de regim juridic și, mai mult decât atât, Ș.T. primește de la T.E.

și solicitarea de eliberare a certificatului de urbanism, dar cere și copii ale

unor documente pe care le are denunțătorul asupra sa, luându-și angajamentul că

va restitui cererea și documentele cu număr de înregistrare.

Totodată, din discuții reiese faptul

că T.E. dorește o soluție legală în edificarea căii de acces de care avea

nevoie, iar Ș.T. îi dă dreptate în ceea ce spune. De asemenea, Ș.T. îi indică

lui T.E. să pună niște mașini să lucreze, luându-și angajamentul că întâi trebuie

să facă cartelarea, iar în finalul discuției, rezultă cu certitudine că Ș.T.

pretinde chiar și jumătate din suma cerută inițial, spunând că din 1.500 îi dă

toți banii primarului. Tot pe finalul discuției, Ș.T. a spus că va indica unui

„băiat de la drumuri" să vină acolo și să lucreze, aceasta însemnând că

secretarul putea indica unei persoane să înceapă un anumit gen de lucrări, în

sensul solicitat de T.E.. Tot Ș.T. a arătat: „Eu știu cum trebuie făcut ca să

primești un răspuns", referindu-se la cererea pe care o primește de la

denunțător.

Din examinarea materialelor puse la

dispoziție de denunțător a rezultat cu certitudine împrejurarea că Ș.T. urma să

pretindă și să primească pentru sine 1.000 euro, dar și pentru a interveni pe

lângă primar încă 2.000 euro, urmând ca această sumă de bani să i-o ofere

acestuia din urmă.

S-a acționat împreună cu ofițeri de

poliție din cadrul D.G.A Tulcea în scopul realizării surprinderii în flagrant

ca și procedeu probator al infracțiunilor ce fac obiectul cercetării, astfel

că, la data de 15 septembrie 2011, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Tulcea, denunțătorul T.E. a prezentat în vederea înserierii suma de 4.000 lei

și 500 euro, echivalentul a 1.500 euro, cât fuseseră pretinși de către Ș.T.,

secretar al Primăriei com. Somova, jud. Tulcea. Totodată. în regim de urgență,

s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 911 și urm. C. proc. pen., prin

ordonanță, înregistrarea convorbirilor telefonice și înregistrarea de imagini

și sunet în mediul ambiental, pentru a se reuși surprinderea în flagrant a

secretarului primăriei.

Ordonanțele Parchetului de pe lângă

Tribunalul Tulcea au fost supuse confirmării ulterioare de către instanța de

judecată (încheierile de ședință nr. 38/17 septembrie 2011 și nr. 39/17

septembrie 2011 ale Tribunalului Tulcea), astfel că acestea au devenit probe

indubitabile la dosarul cauzei.

În ziua de 16 septembrie 2011,

denunțătorul T.E., care avea asupra sa suma de bani înregistrată și înseriată

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost contactat telefonic de către

Ș.T., secretar al Primăriei com. Somova, pentru a se întâlni în interiorul

cofetăriei „A.", situată la parterul Hotelului „E.", cu direcția de

acces de pe str. X din mun. Tulcea.

Astfel, luându-și măsuri de precauție,

Ș.T. pătrunde în local, unde inspectează întâi vitrinele, care aveau expuse

produse de cofetărie, se deplasează apoi prin local și în afara acestuia,

știind probabil că urma să comită o infracțiune și dorind să se asigure că nu

va fi surprins, după care îl apelează pe denunțător, la orele 11,37, cerându-i

să vină, iar denunțătorul îi precizează că în circa 25 minute va ajunge,

indicându-i să facă ce-i de făcut (probabil să consume ceva) și că îi va achita

el consumația.

Cei doi se întâlnesc și se așează la o

masă din apropierea ferestrei exterioare a localului Tehnica de supraveghere

1-a surprins pe Ș.T. în timp ce a primit de la denunțător suma de bani, aceasta

fiind extrasă de T.E. din buzunarul pantalonilor din partea dreaptă, întinsă

peste masă și primită de inculpat (a se vedea planșa foto, precum și procesele

verbale de redare a imaginilor și convorbirilor purtate în mediul ambiental).

După ce primește suma de bani, Ș.T.

părăsește localul, fiind urmat de denunțător, moment în care este interceptat

de către echipa formată din procuror și ofițeri anticorupție și condus la

sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, unde, în prezența unui martor

asistent, i s-a cerut inculpatului să pună la dispoziție banii primiți de la

denunțător și s-a procedat la confruntarea seriilor bancnotelor descoperite

asupra inculpatului cu cele existente în procesul-verbal de înseriere,

rezultând că secretarul primăriei Somova se afla în posesia banilor înseriați.

în continuare, cerându-i-se secretarului Primăriei com. Somova, inculpatul Ș.T.,

să explice proveniența banilor, acesta a arătat inițial că provin dintr-un

împrumut pe care i l-ar fi acordat lui T.E. cu ani în urmă, însă nu a putut

preciza cert împrejurările acordării acestuia (aspectele sunt surprinse pe

suport optic, reprezentând flagrantul organizat).

La același termen de judecată au fost

formulate două cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse

judecății.

Astfel, instanța, din oficiu, a pus în

discuția părților schimbarea încadrării juridice a celor două fapte puse în

sarcina inculpatului, în sensul reținerii disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

S-a reținut că în art. 1 alin. (1)

lit. a) din acest act normativ se prevede că legea instituie măsuri de

prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică

persoanelor care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au

fost investite în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice.

Astfel, s-a reținut că, în calitatea

sa de secretar de primărie, inculpatul Ș.T. exercită o funcție publică într-o

instituție publică, dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

fiind pe deplin aplicabile.

A fost avut în vedere că, în secțiunea

a II-a, denumită „infracțiuni de corupție", în art. 6 din aceeași lege se

prevede că infracțiunile de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. și (...) de

trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor

texte de lege.

Așadar, s-a reținut că cele două

infracțiuni, de luare de mită și trafic de influență, pentru care a fost

cercetat inculpatul, sunt infracțiuni de corupție, astfel că, pentru acuratețe

juridică, este necesară reținerea disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000, chiar

dacă aceste dispoziții legale nu au o reală influență asupra încadrării

juridice a faptelor.

Așa fiind, în conformitate cu

dispozițiile art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice

a faptelor în sensul celor arătate, prin raportare la art. 6 din Legea nr.

78/2000, aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. făcându-se, așa cum s-a

arătat, pentru acuratețe juridică.

S-a reținut că și inculpatul a

formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunile de

luare de mită și trafic de influență, într-o unică infracțiune de înșelăciune

prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., arătând că, în calitatea sa de secretar de

primărie, nu ar fi putut elibera personal sau cu ajutorul primarului o astfel

de autorizație, în condițiile în care denunțătorul nu era proprietarul

terenului (și, deci, nu i se putea elibera o autorizație de construcție a unui

drum de acces), iar zona era inundabilă, legea interzicând orice fel de

construcții într-o astfel de zonă.

A mai arătat inculpatul că

denunțătorul este un fost coleg de școală, discuția purtată între cei doi fiind

una amicală, inculpatul inducându-l în eroare pe denunțător cu privire la

posibilitatea obținerii autorizației. în plus, la sediul primăriei nu a fost

depusă nicio cerere privitoare la eliberarea unei autorizații de construcție a

unui drum de acces.

Verificând aceste susțineri prin

prisma înscrisurilor expuse în cursul urmării penale și în contextul

dispozițiilor Legii nr. 50/1991 (invocată în susținerea cererii de schimbare a

încadrării juridice), instanța de fond a constatat următoarele:

Din adresa din 3 octombrie 2011 (fila

130,U.P.), emisă de Primăria com. Somova, rezultă că, în zona la care se face

referire, nu se poate face drum, zona fiind inundabilă și că, la nivelul

primăriei, nu s-a primit solicitare de autorizație pentru „amenajare

teren". S-a reținut că această adresă nu este relevantă pentru reținerea

infracțiunii de înșelăciune. Din celelalte probe administrate în cauză a

rezultat că societatea administrată de soția denunțătorului a formulat o cerere

de aprobare a reabilitării drumului de exploatare (fila 75 U.P.) și nu de

amenajare a terenului, în condițiile în care punctul de colectare și procesare

batracieni pe care SC R. SRL Tulcea dorea să-l edifice primise avizele

necesare. Problemele au apărat după vânzarea la licitație publică a suprafeței

de 2 ha. teren în vecinătatea proprietății denunțătorului (licitație organizată

de Consiliul local Somova), noul proprietar SC L. SRL interzicându-i accesul pe

drumul obișnuit. Aceste probleme l-au determinat pe T.E. să apeleze la inculpat

pentru a-l ajuta în calitatea sa de secretar al Primăriei Somova, din

discuțiile înregistrate rezultând că inculpatul îl asigura pe denunțător că

primarul are suficientă influență pentru a-i rezolva problemele.

Din aceleași convorbiri, coroborate cu

declarațiile martorului denunțător, a rezultat că inculpatul i-a creat lui T.

convingerea că, în calitatea sa de secretar, are influență asupra primarului.

Cum denunțătorului i s-a creat

convingerea că această influență este reală, s-a reținut că nu mai prezintă

relevanță faptul că, la acel moment, Primăria nu avea în plan amenajarea căilor

de acces în localitatea Mineri și, deci, eliberarea autorizației de construire

era exclusivă.

Nici apărările relative la inexistența

vreunei atribuții a inculpatului în eliberarea autorizației de construire nu au

putut fi reținute.

Din probatoriul administrat a reieșit

că secretarul este membru al comisiei de urbanism, acesta semnând hotărârile

prin care se aprobă planul urbanistic zonal și planul urbanistic de detaliu. De

asemenea, s-a constatat că din art. 35 al Ordinului nr. 839/2009, care

completează Legea nr. 50/1991, rezultă că secretarul semnează certificatul de

urbanism ca și etapă obligatorie a emiterii unei autorizații de construcții,

semnătura sa constituind o condiție ad validitatem a actului administrativ, sub

sancțiunea nulității.

Așadar, s-a reținut că inculpatul avea

el însuși atribuții de natură să permită influențarea și rezolvarea favorabilă

a autorizării amenajării drumului, aspect ce exclude o acțiune de inducere în

eroare specifică infracțiunii de înșelăciune.

Așa fiind, cererea de schimbare a

încadrării juridice a fost respinsă. în consecință, având în vedere competența

funcțională și rolul secretarului în cadrul Primăriei corn. Somova și calitatea

sa de funcționar public, cu atribuții în domeniul urbanismului, s-a stabilit că

faptele inculpatului de a pretinde sume de bani pentru sine și pentru a

influența decizia primarului comunei Somova și de a primi parțial suma pretinsă

în vederea autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea numitului T.E.,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic

de influență, infracțiuni de corupție prev. de art. 254 alin. (1) și art. 257

C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În termen legal, inculpatul Ș.T. a

formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, pe care a considerat-o

nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de

luare de mită în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat

greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

S-a susținut că inculpatul nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită întrucât probele

administrate în cauză au demonstrat împrejurarea că infracțiunea de care se

face vinovat este infracțiunea unică de înșelăciune, cu următoarea motivare:

Actul pretins de către denunțător era

de competența exclusivă a primarului, respectiv martorul C.N.. Așadar,

pretinderea și primirea banilor de către inculpat nu a avut loc în cadrul

atribuțiilor de serviciu pentru îndeplinirea vreunui act de către acesta, ci

doar a lăsat să se creadă că este posibil să se facă acest lucru de către

primar, astfel că infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina sa este cea de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

S-a mai susținut, de asemenea, că, în

ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, era necesar ca

funcționarul, respectiv inculpatul, să fie competent să îndeplinească acel act

sau unitatea la care se face referire să fie competentă; cât timp la primărie

nu s-a depus nici o cerere privind eliberarea vreunei autorizații de construire

de către denunțătorul T.E. și în condițiile în care acesta nu era proprietarul

terenului, în niciun caz nu ar fi fost posibilă obținerea vreunei autorizații.

Și din acest punct de vedere, inculpatul a urmărit doar înșelarea denunțătorului,

astfel că se impune schimbarea încadrării juridice într-o unică infracțiune,

prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Cea de-a doua critică a vizat

împrejurarea că în mod greșit instanța de fond nu a reținut în sarcina

inculpatului circumstanțe atenuante care să ducă la aplicarea unei pedepse sub

limita minimă a textului incriminator.

S-a susținut că faptul că în cazierul

apelantului inculpat sunt evidențiate unele sancțiuni administrative nu

justifică respingerea de către instanță a reținerii circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. constând în conduita bună anterior

comiterii faptei și manifestarea de sinceritate și regret față de faptele

comise.

Prin Decizia penală nr. 47/ P din 18

aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost

respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Ș.T. împotriva sentinței

penale nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul

nr. 4052/88/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul Ș.T. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli

judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a

dispus că suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu

-avocat C.A.M. - se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea

Baroului Constanța.

Examinând legalitatea și temeinicia

apelului declarat în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, curtea

de apel a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Ș.T.

întrucât, în calitate de secretar al Primăriei Comunei Somova, județul Tulcea,

cu atribuții în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 euro, în

perioada 10-16 septembrie 2011, de la denunțătorul T.E.; la data de 16

septembrie 2011, a primit suma de 4.000 lei și 500 euro (înțelegerea era ca 2.000

de euro sa fie predată primarului C.N. și 1.000 euro pentru sine) în vederea

influențării deciziei primarului a emiterii autorizării edificării unui drum de

acces în proprietatea denunțătorului.

La data de 10 ianuarie 2012, la primul

termen, în ședință publică, inculpatul prezent și asistat de avocat ales, a

declarat: „Recunosc faptele descrise în rechizitoriu, îmi însușesc probele

administrate în cursul urmăririi penale și doresc aplicarea dispozițiilor

procedurale privind recunoașterea vinovăției".

În aceste condiții, instanța de fond a

dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată și a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare.

În ceea ce privește prima critică,

vizând greșita încadrare juridică a faptelor comise de către inculpat și prin

care se solicită schimbarea în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată,

instanța de apel a constatat că această critică este nefondată în raport de

situația de fapt reținută în rechizitoriu și preluată, de altfel, și de către

instanța de fond.

Astfel, s-a reținut că, în anul 2002,

denunțătorul T.E. a devenit proprietarul unui imobil situat în loc. Mineri,

comuna Somova, județul Tulcea, în vecinătate cu SC L. SRL, iar la momentul

cumpărării, denunțătorul avea trei căi de acces pe care le putea utiliza. în

anul 2008, denunțătorul a edificat un imobil care avea ca și cale de acces unul

dintre cele trei drumuri de exploatare, cuprins ca si drum public în planurile

cadastrale ale localității și cu ajutorul căruia putea avea acces la șoseaua

națională.

Pe timpul exploatării acestui drum,

denunțătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la amenajarea căii de

acces și și-a putut desfășura activitățile curente până în luna aprilie 2011

când a aflat că, în luna noiembrie 2010, Consiliul Local Somova a aprobat

vânzarea unei suprafețe de 2 ha teren situat în vecinătatea proprietății sale

către SC L. SRL, deși, conform documentației cadastrale pe care o deținea

denunțătorul T.E., suprafața de teren din vecinătatea sa era de fapt pășune -

izlaz comunal.

În aceste condiții, denunțătorul s-a

găsit în situația de a nu mai avea acces la proprietatea sa pentru că fusese

înstrăinat până și drumul pe care îl folosea în mod curent pentru accesul în

proprietate.

A verificat această situație la

Primăria Comunei Somova și a constatat că, la 15 decembrie 2010, suprafața de

teren de 2 ha incluzând calea de acces către proprietatea sa, precum și dereaua

comunală, au trecut în proprietatea SC L. SRL. Noul proprietar i-a pus în vedere

denunțătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul obișnuit, iar în

situația în care celelalte drumuri, în număr de două, erau impracticabile,

acesta a fost nevoit să apeleze la reprezentantul juridic al primăriei, în

persoana secretarului -inculpatul Ș.T.

Denunțătorul T.E. a luat legătura cu

inculpatul Ș.T., ce avea calitatea de secretar, iar scopul întâlnirii a fost

acela de a găsi o soluție legală, temeinică și definitivă a accesului la

proprietatea sa.

La primele discuții, inculpatul i-a

comunicat denunțătorului că primarul „are suficientă influență pentru a-i

rezolva problema, însă găsirea unei soluții legale este posibilă în schimbul

sumei de 3.000 euro. Inculpatul a precizat clar că 2.000 euro urmau să fie

predați primarului ca acesta să rezolve problema legată de calea de acces, iar 1000

euro îi va reține el.

în cursul discuțiilor, inculpatul Ș.T.

l-a asigurat pe denunțătorul T.E. că a discutat cu primarul care, la rândul

său, este de acord să-l ajute, dar este nevoie de un punct de vedere al unui

inginer constructor, care să ofere soluții tehnice.

Denunțătorul a contactat, un inginer,

însă acesta i-a comunicat că trebuie să obțină un certificat de urbanism de la

Primăria Comunei Somova, județul Tulcea. Inculpatul l-a anunțat pe denunțător

telefonic la data de 13 septembrie 2011 că trebuie să se prezinte la primărie

pentru a discuta - discuiții telefonice înregistrate și transcrise în

rechizitoriul parchetului și în hotărârea primei instanțe - și s-au înțeles că

se vor întâlni a doua zi, respectiv pe 14 septembrie 2011. La întâlnirea care a

avut loc, denunțătorul T.E. i-a comunicat inculpatului că este nevoie de un

certificat de urbanism, înmânându-i cestuia o solicitare scrisă vizând

eliberarea certificatului.

Denunțătorul i-a adus la cunoștință

inculpatului că are asupra sa suma de 1500 euro, din care 4.000 lei și 500

euro, iar peste două zile îi va da și diferența de 1.500 euro.

În aceste condiții, inculpatul și-a

arogat competențe în a rezolva problema, susținând că este nevoie de certificat

de urbanism pentru lucrarea pe care dorește să o execute, spunându-i că

Primăria Somova urma să aprobe un P.U.D.

Totodată, inculpatul i-a comunicat

denunțătorului că putea să înceapă lucrarea, arătând că nu este necesar un

anumit proiect pentru edificarea unui podeț, pentru că era supus unui alt regim

juridic. în acest moment, inculpatul primește de la denunțător solicitare de

eliberare a certificatului de urbanism, cât si copii ale unor documente pe care

denunțătorul le avea asupra sa, aducându-i la cunoștință împrejurarea că

acestea îi vor fi restituite după înregistrarea de la primărie. Tot din

discuțiile înregistrate ambiental a rezultat că T.E. dorește o soluție legală

de edificare a căii de acces de care avea nevoie, iar inculpatul a fost de

acord cu orice solicitare a acestuia.

De asemenea, inculpatul îi indică

denunțătorului să pună niște mașini să lucreze, luându-și angajamentul că va

trebui să facă cartelarea mai întâi; inculpatul i-a spus, de asemenea, că „va

trimite un băiat de la drumuri în zona respectivă să lucreze tocmai pentru a

pregăti terenul în vederea obținerii unui răspuns pozitiv din partea primăriei.

în aceste condiții, denunțătorul a oferit suma de 4.000 lei și 500 euro, iar

suma respectivă a fost găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziției

corporale.

În raport de situația de fapt mai sus

prezentată, s-a constatat că în mod legal prima instanță a reținut că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

întrucât condiția prev. în alin. (1) este ca fapta funcționarului să fie

săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de

serviciu, fiind realizată și în situația în care îndeplinirea actului cade în

atribuțiile altui funcționar, dar făptuitorul, prin modul în care își

realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența îndeplinirea actului

de către funcționarul competent.

Așadar, s-a reținut că inculpatul, în

calitate de funcționar public al Primăriei Comunei Somova și cu atribuții în

domeniul urbanismului, așa cum declară el „cu o mare influență asupra

primarului", a comis infracțiunea de luarea de mită întrucât pretinderea

sumei de bani are legătură și cu atribuțiile sale de serviciu.

În ceea ce privește cea de-a doua

infracțiune, de trafic de influență, s-a constatat că instanța de fond în mod

corect a dispus condamnarea inculpatului întrucât acesta a precizat în

permanență că sumele primite sunt adresate atât primarului, cât și pentru sine,

pentru a influența decizia primarului în vederea autorizării edificării unui

drum de acces pentru proprietatea numitului T.E.

S-a reținut că pentru existența

infracțiunii de trafic de influență este suficientă indicarea funcției și

autorității, respectiv a instituției având competența de a îndeplini un act în

legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție.

De asemenea, a fost avut în vedere că

diferența între infracțiunea de trafic de influență și cea de înșelăciune

constă în aceea că persoana înșelată este de bună credință, fiind indusă în

eroare de către făptuitor, câtă vreme beneficiarul traficului de influență

urmărește obținerea cu rea credință a satisfacerii unui interes prin coruperea

sau influențarea în alt mod a unui funcționar.

În cauză, s-a reținut că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, cât

timp inculpatul a precizat numele primarului, atribuțiile de serviciu în

emiterea autorizației de construcție P.U.Z., P.U.D., atribuții exclusive ale

acestuia.

Cea ce-a doua critică, vizând

nereținerea circumstanțelor atenuante, a fost apreciată ca nefondată. S-a

reținut că instanța de fond, cu ocazia individualizării pedepselor, a avut în

vedere cerințele art. 72 C. pen., în senul că, la stabilirea pedepselor, s-a

ținut seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate de

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

De asemenea, s-a reținut că

împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut fapta nu

constituie un criteriu unic de apreciere a bunei sale conduite anterioare

săvârșirii infracțiunii și nu poate fi considerată o circumstanță atenuantă în

sensul art. 74 lit. a) C. pen., ci reprezintă doar un element care trebuie

coroborat cu alte probe administrate în cauză.

În acest sens, s-a avut în vedere că

reținerea de circumstanțe atenuante nu se face automat, atâta timp cât nu este

coroborată cu alte elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât inculpatul, în

cadrul funcției pe care o deținea, de secretar al Primăriei Comunei Somova, a comis

două infracțiuni de corupție.

Împotriva deciziei anterior

menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.T., solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în

rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de

luare de mită și trafic de influență, în infracțiunea de înșelăciune prev. de

art. 215 alin. (1) C. pen. De asemenea, a solicitat să se dea eficiență

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința

reducerii pedepsei, astfel încât să se poată face aplicarea dispozițiilor art.

81 C. pen.

Criticile formulate au fost

circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța

de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină

concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că

inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și pentru care a

fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei

instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

Analiza actelor dosarului relevă

împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică

corespunzătoare, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000.

Au fost reținute în favoarea

inculpatului dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., privind

beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar

instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor anterior menționate.

Astfel, instanțele de fond și de apel

au examinat cauza sub toate aspectele și, în baza probatoriilor administrate,

au reținut că, având în vedere competența funcțională și rolul secretarului în

cadrul Primăriei com. Somova și calitatea inculpatului Ș.T., de funcționar

public, cu atribuții în domeniul urbanismului, faptele acestuia de a pretinde

sume de bani pentru sine și pentru a influența decizia primarului comunei

Somova și de a primi parțial suma pretinsă în vederea autorizării edificării

unui drum de acces în proprietatea numitului T.E., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență,

infracțiuni de corupție prev. de art. 254 alin. (1) și art. 257 C. pen., prin

raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește încadrarea

juridică dată faptelor, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect stabilită,

neputănd fi primită solicitarea de încadrare a faptei comise de inculpat într-o

unică infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în

condițiile în care acesta avea calitatea de funcționar public, secretar în cadrul

Primăriei corn. Somova, care, așa cum a rezultat din probele administrate în

cauză, era membru al comisiei de urbanism, din prevederile art. 35 al Ordinului

839/2009, care completează Legea nr. 50/1991, rezultând că secretarul semnează

certificatul de urbanism ca și etapă obligatorie a emiterii unei autorizații de

construcții, semnătura sa constituind o condiție ad validitatem a actului

administrativ, sub sancțiunea nulității.

Prin urmare, în mod corect s-a

constatat că inculpatul avea atribuții de natură să permită influențarea și

rezolvarea favorabilă a autorizării amenajării drumului, neputându-se reține

existența unei acțiuni de inducere în eroare specifică infracțiunii de

înșelăciune.

Față de aceste considerente, se

constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul

celor solicitate de apărare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. fiind

neîntemeiată.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă

împrejurarea că recurentul inculpat a ales să se judece în baza procedurii

simplificate, la fila 28 din dosarul instanței de fond aflându-se declarația

acestuia în care arată că recunoaște faptele, astfel cum au fost descrise în

rechizitoriu, or, în actul de sesizare a instanței, faptele inculpatului au

fost încadrate în infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, astfel

că o schimbare de încadrare juridică a faptelor ar mai putea fi pusă în

discuție, în condițiile judecării cauzei în procedură simplificată, numai pe

baza aceleiași situații de fapt, în speță constatându-se, însă, că, prin

criticile formulate, recurentul inculpat a tins spre modificarea acesteia, ceea

ce nu mai este posibil în contextul general al cauzei.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentul inculpat, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici

acestea nu pot fi primite.

Se reține în acest sens că, în speță,

s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, în

procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și

c) C. pen., aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și

circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Existența uneia sau unora dintre

împrejurările enumerate exemplifîcativ în art. 74 C. pen. sau a altora

asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe

atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din

redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel

de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței

de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret

al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de

urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante

este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în

acord cu instant de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se

impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat,

cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al

faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor,

modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, precum și

datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Astfel fiind, Înalta Curte nu poate

avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greșita

individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată întrucât, în cauză, au fost

apreciate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea

judiciară a pedepsei, cărora li s-a dat eficiență în mod concret, în funcție

atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatului,

respectându-se prin cuantumul și modalitatea de executare stabilite și

principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea

faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului,

așa încât nu se impune nici diminuarea cuantumului pedepsei și nici schimbarea

modalității de executare a acesteia, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81

C. pen., în loc de art. 861 din același cod, astfel cum a solicitat recurentul

inculpat, scopul pedepsei putând fi atins doar prin suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, măsurile impuse potrivit art. 863 C. pen.

fiind de natură să confere garanții în sensul prevenirii unor noi situații cu

risc criminogen.

Ca atare, pedeapsa aplicată

inculpatului apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului

preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse,

neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea

hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.T. împotriva Deciziei penale nr. 47/ P din 18 aprilie

2012 a

Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

noiembrie 2012.